Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 766/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.766/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcoită

JUDECĂTOR 3: Mița

GREFIER-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și - împotriva încheierii de ședință din data de 4.12.2008 pronunțată de Tribunalului Galați în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați în stare de arest asistați de av.ales, în baza împuternicirilor avocațiale pe care le depune la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, arătându-se că acesta este primul termen de judecată.

Av. și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor conform dispozițiilor art.38514Cod procedură penală.

Av. arată că cei trei inculpați sunt singurii care declară recurs de fiecare dată la încheierile prin care Tribunalul Galați menține măsura arestării preventive dispusă față de aceștia. Acest recurs reprezintă de fapt o formă de protest împotriva modului de soluționare a cauzei în sensul că doar se menține măsura arestării preventive pentru că au trecut 6 termene de judecată și nu s-a dispus începerea cercetării judecătorești iar acest lucru nu se poate imputa inculpaților.

este arestat preventiv și trimis în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de fals și complicitate la înșelăciune iar celelalte două inculpat și au fost trimise în judecată pentru complicitate la infracțiuni de fals și pentru instigare la înșelăciune iar autorii, cei care au ridicat banii, pretinzând o calitate falsă, sunt cercetați în stare de libertate; deasemeni și funcționarii bancari, cei care au acordat creditele nu sunt arestați deși au văzut că documentele prezentate nu sunt originale.

Recurentul inculpat nu are antecedente penale, nu este din G, are doi copii minori și a încercat să-și aducă contribuția la desfășurarea anchetei.

Inculpatele și au câte 3, respectiv 4 copii, au probleme de sănătate urmând a se solicita efectuarea unor expertize în acest sens.

Arată instanței că este nedrept ca în preajma sărbătorilor de iarnă părinți de copii să fie arestați preventiv în timp ce alte persoane cu o contribuție mai gravă la săvârșirea infracțiunii să rămână în libertate.

A trecut de la momentul arestării preventive o perioadă de 10,11 luni fără a se schimba ceva.

De altfel la nici un termen de judecată nu s-au prezentat cei 47 inculpați.

Solicită admiterea recursului întrucât a trecut un termen rezonabil de când inculpații sunt arestați preventiv, nu au obstrucționat ancheta, nu au denaturat aflarea adevărului, nu au influențat martorii.

Solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursurilor promovate de inculpați ca nefondate, în mod corect instanța de fond a dispus menținerea măsurii arestării preventive constatând că nu s-a împlinit termenul rezonabil al duratei arestării preventive; arată că o mare parte din durata arestării preventive se referă la durata desfășurării urmăririi penale; per ansamblu nu se poate aprecia că durata de arest este una excesivă raportat la complexitatea cauzei, numărul persoanelor implicate.

Recurentul-inculpat, având cuvântul, arată că este de acord cu avocatul, au trecut 11 luni de când este arestat preventiv, solicită a fi judecat în stare de libertate întrucât are doi copii minori și nu are antecedente penale.

Recurenta inculpată, având cuvântul, solicită a fi judecată în are de libertate pentru că are un copil bolnav, este arestată de 11 luni.

Recurenta inculpată, având cuvântul, solicită a fi judecată în stare de libertate pentru că este bolnavă și trebuie să se opereze, este arestată de 10 luni.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 04.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Galați, în conformitate cu dispozițiile art.160 alin.3 raportat la art.3002Cod procedură penală, a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților,G, G, și, respingând cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulate de inculpați.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au dispărut și că ele impun în continuare privarea acestora de libertate.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și, criticând-o ca netemeinică și ca nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpații, prin apărător, au invocat motivul că activitatea lor infracțională este mai redusă și mai puțin importantă decât a celorlalți participanți, dintre care unii au fost lăsați în stare de libertate.

De asemenea, au invocat motivul că judecarea cauzei trenează din motive ce nu le sunt imputabile și că arestarea lor preventivă a depășit o durată rezonabilă, astfel că s-ar impune înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Inculpații, și, împreună cu ceilalți inculpați la care se referă încheierea recurată, au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 111/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-T-Biroul Teritorial Galați, pentru săvârșirea în diferite forme de participație a infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals material în înscrisuri oficiale,fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art.7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.288 cp, art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, reținându-se, în esență, că aceștia, au constituit un grup infracțional organizat la care ulterior au aderat și alți inculpați în scopul săvârșirii prin acțiuni repetate, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în paguba mai multor instituții bancare (R, Credit Europe Bank, Banca Românească, Bank, Banca Română pentru Dezvoltare și B) pe care le-au indus în eroare cu ocazia încheierii unor contracte de credit pentru nevoi personale, prin folosirea unor calități mincinoase și utilizarea unor documente false, cauzând astfel un prejudiciu total în sumă de 764.237 lei și 86. 549 euro.

Existența indiciilor de vinovăție a fost analizată atât la luarea efectivă a măsurii arestării preventive pentru fiecare inculpat în parte, cât și cu ocazia verificării legalității și temeiniciei acesteia de către prima instanță, care a constatat în mod corect că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și în prezent, probatoriul administrat în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești conducând la concluzia că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.136 alin.1 Cod procedură penală și art. 143 Cod procedură penală, întregite cu cele ale art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.

În ceea ce privește pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea inculpaților în libertate Curtea reține că acesta rezultă implicit din gravitatea faptelor de săvârșirea cărora sunt acuzați inculpații și din caracterul continuat al acestora, aspecte de natură să producă o rezonanță puternică în rândul opiniei publice, fiind de netăgăduit că în asemenea cazuri sentimentul de siguranță colectivă poate fi menținut doar prin luarea și menținerea de către organele judiciare a unor măsuri preventive ferme față de inculpații acuzați de comiterea unor fapte antisociale grave.

Aspectele invocate de inculpați, referitoare la situația personală și familială nu pot determina, cel puțin la acest moment procesual, punerea lor în libertate, dată fiind amploarea activității infracționale, numărul de persoane implicate, modalitatea de acțiune și valoarea prejudiciului precum și necesitatea asigurării desfășurării procesului penal în bune condiții.

Nici motivele invocate de inculpații-recurenți, și, privitoare la gradul mai redus de participare la săvârșirea faptelor comparativ cu ceilalți inculpați, nu sunt de natură să determine punerea lor în libertate la acest moment procesual,deoarece ele exced obiectului prezentului recurs, urmând a fi avute în vedere de prima instanță, la soluționarea fondului cauzei.

De asemenea, având în vedere volumul activității de cercetare judecătorească impus de complexitatea deosebită a cauzei, Curtea, ținând cont și de jurisprudența CEDO în materie, apreciază că nu poate fi primită favorabil nici critica formulată de inculpați, în sensul că arestarea preventivă ar fi depășit o durată rezonabilă.

Întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, și nu au dispărut și impun în continuare privarea de libertate, în mod corect prima instanță, având în vedere dispozițiile art.3002în referire la art.160 alin.1 și 3 din Codul d procedură penală, a dispus menținerea acestei măsuri.

Față de aceste considerente, văzând și disp. art.38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală, urmează a fi respinse ca nefondate recursurile declarate de cei trei inculpați.

Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații (fiica lui și, născută la data de 25.03.1959 în comuna, județ G, domiciliată în G,-, județ G, CNP -, în prezent deținută în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G), (fiica lui și, născută la data de 01.10.1966 în G, domiciliată în G,-, -.2, județ G, CNP -, în prezent deținută în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) și - (fiul lui și, născut la data de 07.05.1979 în Pitești, județ A, domiciliat în Pitești,-, -.17 și fără forme legale în Pitești, str.G-ral, -.98, CNP - în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva încheierii de ședință din data de 4.12.2008 pronunțată de Tribunalului Galați în dosar nr-.

Obligă pe fiecare recurent la plata către stat a câte 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored./2 ex/23.12.2008

Jud.fond-

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcoită, Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 766/2008. Curtea de Apel Galati