Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 769/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 769
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 16 decembrie 2009
COMPLET FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Crîșmaru Gabriel judecător
JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Ioana Vorniceasa, Carmen Căliman președinte secție
- - - vicepreședinte instanță
GREFIER: -A
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ - B reprezentat prin procuror
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat recurenții-inculpati - în stare de arest, inculpatul asistat de avocat și, apărători aleși iar inculpatul asistat de avocat - apărător ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii recurenților, pe rând, precizează că au luat legătura cu aceștia și nu mai sunt alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, a arătat că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat apărător ales pentru recurentul, precizează că motivele de recurs formulate de inculpat vizează câteva motive de casare. Primul motiv de casare este cel prevăzut de art. 385/15 al. 2 lit. c cu art. 385/9 pct. 9 Cod procedură penală, întrucât apreciază încheierea nemotivată, față de maniera în care judecătorul a analizat situația lui în același context cu situația lui. Instanța avea obligația să verifice dacă întradevăr aceste temeiuri mai subzistă, analizând fiecare inculpat în parte și nu - in corpore-.
Față de aceste motive, consideră că se impune casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bacău.
Cu privire la motivele de netemeinicie, solicită modificarea în tot a încheierii atacate și pe fond revocarea măsurii arestării preventive, întrucât acele motive avute în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă, făcând referire la declarațiile părților vătămate deja audiate ( fl. 196 și următ. date în prezența unui apărător și a unui consilier psihologic, declarații care pledează în favoarea inculpatului ). Susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod pr. penală cu privire la acele bănuieli în săvârșirea faptei și nici prevederile art.148 lit. f Cod procedură penală cu privire la pericolul public și că acesta nu poate fi un factor pertinent pentru menținerea măsurii.
Apreciază că nu există probe pentru ca inculpatul să fie privat de libertate în continuare și face referire la cauzele, Pantea contra României pronunțate de în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică.
Un alt motiv de recurs vizează perioada de detenție, care în prezent este mai mare de 8 luni, depășindu-se astfel termenul rezonabil, prevăzut de Față de motivarea Tribunalului prin care se invocă faptul că inculpatul ar putea influența aflarea adevărului, solicită a se avea în vedere că aceasta este o simplă afirmație, neprobată, prin care nu poate fi privată de libertate o persoană, iar potrivit art. 160/b al.3 Cod procedură penală alte temeiuri noi nu există.
Avocat pentru același recurent, achiesează la concluziile formulate anterior de colegul său și în plus pe motive de netemeinicie, solicită a se avea în vedere că legat de acest termen de 8 luni, motivele de amânare, nu s-au datorat inculpatului și nu pot fi imputate acestuia. Părțile civile și martorii au fost prezenți cinci termene, însă din diferite motive nu au fost audiați.
Inculpatul are un copil bolnav, soția nu lucrează, are un comportament liniștit, adecvat în societate, iar temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală nu mai subzistă și nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că lăsat în libertate inculpatul va săvârși alte infracțiuni iar prezumția de nevinovăție nu a fost înlăturată.
Avocat pentru recurentul, susține că termenul rezonabil al arestării preventive este depășit și în acest sens solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru faptul că Tribunalul nu a motivat individual temeiul pentru care se păstrează/se menține această măsură.
S-a considerat de către instanța de fond că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică și că pedeapsa pentru care este trimis în judecată este mai mare de 4 ani. Susține că după o perioadă de 8 luni de arest, impactul social asupra societății și comunității din care face parte inculpatul, s-a diminuat, iar acesta nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pentru lipsa acestui pericol, prev. de art. 160/b Cod pr. penală, instanța potrivit cauzei pronunțată de ED. Mihuț contra României, poate dispune revocarea măsurii și punerea inculpatului în libertate sau eventual să înlocuiască măsura arestării cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Parchetului, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a solicitat respingerea recursurilor și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Bacău ca fiind temeinică și legală.
Recurentul-inculpat, a solicitat judecarea în stare de libertate, având în vedere situația familială și faptul că are un copil bolnav.
Recurentul - inculpat, solicită judecarea în stare de libertate sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele
Prin încheierea de ședință din data de 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus - respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art.300/3 Cod pr. penală rap. la art.160/b al.3 Cod pr. penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și .
Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea și apoi la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați, continuă să subziste. Sub acest aspect, instanța a reținut și că potrivit dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală, art. 139 și 160 Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Împrejurarea că au fost audiate 3 părți vătămate din declarațiile cărora ar rezulta nevinovăția inculpaților nu constituie un motiv de a se considera că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat în condițiile în care potrivit art. 75 Cod procedură penală declarațiile acestora pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, iar pe de altă parte mai sunt de audiat 11 părți vătămate.
În speță continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, acuzațiile ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura faptelor de care sunt suspectați, implicând înșelarea bunei credințe a persoanelor vătămate aflate în situații financiare precare, dornice totuși de a munci, sfera relațiilor sociale ( contra integrității corporale și sănătății ) precum și rezonanța socială a faptei la nivelul colectivității locale.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate. De asemenea, având în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, impactul social al acestora și complexitatea deosebită a cauzei, instanța a apreciat că detenția preventivă a inculpaților nu a devenit excesivă.
Pe de alta parte, având în vedere stadiul judecații, faptul ca nu au fost administrate probe si nu au fost audiați martorii, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, instanța a apreciat ca se impune menținerea măsurii arestării preventive, in detrimentul regulii judecării in stare de libertate.
In acest sens s-a pronunțat si CEDO (cauza Tomasi Franta), statuând ca "protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale autorităților nu trebuie sa stânjeneasca eforturile instanțelor in administrarea probelor și desfășurarea procesului penal in bune condiții".
Pentru aceste motive s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitate și în temeiul art. 300 ind. 2 Cod pr. penală rap. la art. 160 ind. b alin. 3 Cod pr.penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților.
Împotriva încheierii de ședință mai sus menționată au declarat recurs, în termen legal, inculpații recurenți și pentru nelegalitate invocând nulitatea hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacău, motivele de recurs fiind detaliate în preambulul prezentei decizii penale.
Analizând încheierea de ședință recurată, din prisma motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 pct.9 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Luarea unei hotărâri ( inclusiv în ceea ce privește menținerea arestării preventive) presupune ca judecătorul să evalueze, prin prisma prevederilor art. 143.proc.pen. existența probelor sau indiciilor temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către inculpat. Acest lucru implică ab initio (anterior cercetării împrejurării dacă în cauză există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148.proc.pen.), o analiză a materialului probator administrat în cauză.
Este însă inechitabil și nejustificat ca, în cazul în care materialul probator furnizează și date care susțin apărările inculpatului, acestea să nu fie analizate sau invocate în motivarea încheierii de ședință pronunțată cu privire la verificarea temeiniciei măsurii preventive, așa cum este cazul instanței de fond.
Așadar, măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 [acest articol cere existența probelor sau indiciilor concludente privind comiterea unei infracțiuni] și numai în vreunul din următoarele cazuri:
art. 148 - lit. f) Cod pr. penală, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În condițiile în care legiuitorul a dat în sarcina judecătorului luarea acestei măsuri procesuale preventive, cea mai gravă din punct de vedere al restrângerii libertății persoanei, în cursul urmăririi penale, i-a acordat implicit acestuia deplină libertate în aprecierea probelor.
Făcând referire la jurisprudența CEDO ( împotriva Bulgariei, împotriva Poloniei, și împotriva Franței, și respectiv la încheierea de ședință recurată, inculpații consideră că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația de a justifica concret necesitatea menținerii lor în stare de arest în temeiul art. 148 lit. f) CPP și, în special, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar fi constituit menținerea acestora în libertate. În sfârșit, se arată că instanța de fond a examinat împreună menținerea în detenție a celor doi inculpați fără a face o distincție în privința situației lor personale.
Art. 5 alin. 3 din oferă persoanelor arestate sau deținute pe motiv că au fost bănuite că au comis o infracțiune, garanții împotriva privării arbitrare sau nejustificate de libertate (a se vedea, între altele, Hotărârea Assenov și alții împotriva Bulgariei din 28 octombrie 1998).
În jurisprudența sa, CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă ( împotriva Austriei,); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției ( împotriva Germaniei), să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei,) sau să ordinea publică ( împotriva Franței, și împotriva Olandei).
Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice ( împotriva ). La fel se întâmplă în cazul tulburărilor aduse ordinii publice: dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică ().
Instanța de recurs reține că, prin încheierea de ședință recurată, instanța de fond a considerat că este necesară menținerea inculpaților în detenție pe motiv că se mențin valabile condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) însă este de observat că Tribunalul Bacău nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de Cod pr. penală de a preciza, în cazul arestării întemeiată pe art. 148 lit. f) citată anterior, motivele pentru care menținerea inculpaților în libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică, elementele de luat în calcul la examinarea existenței pericolului concret pentru ordinea publică, fiind date eventual, de reacția publică declanșată datorită faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată de menținerea sau punerea în libertate a inculpaților precum și de profilul personal al acestora.
Instanța de fond s-a limitat, în principal, la reproducerea textului acestui articol 148 lit. f) Cod pr.penală, în mod stereotip, precizând că aceleași motive care au determinat arestarea rămân valabile, or instanței de fond îi revenea sarcina de a motiva în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată în cazul în care inculpații ar fi liberi (a se vedea, mutatis mutandis, ).
În fine, Curtea reține că, instanța de fond a menținut starea de arest a inculpaților printr-o formulă globală care privea în același timp pe ambii recurenți, fără a răspunde argumentelor invocate separat pentru fiecare din ei și fără a se referi la situația lor deosebită, or o asemenea abordare nu este compatibilă cu garanțiile prevăzute de art. 5 alin. 3 din Convenție în măsura în care permite menținerea mai multor persoane în detenție fără o examinare separată a motivelor care justifică necesitatea prelungirii detenției (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Rusiei,).
Pe baza considerațiilor anterioare, Curtea reține că, neprezentând fapte concrete privind riscurile apărute în cazul punerii în libertate a recurenților și neluând în calcul măsurile alternative alegând să se sprijine în principal pe gravitatea faptelor comise și să nu examineze individual situația acestora, Tribunalul Bacău nu a oferit motive relevante și suficiente pentru a justifica necesitatea menținerii în stare de arest preventiv.
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de fond nu a motivat încheierea de ședință pronunțată, Curtea în temeiul art. 385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, va admite recursurile declarate, va casa încheierea de ședință recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 Cod pr. penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală admite recursurile declarate de recurenții inculpați și împotriva încheierii de ședință din data de 10.12.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacău.
Dispune casarea încheierii de ședință atacate doar în ceea ce privește dispozițiile referitoare la măsura restrictivă de libertate pentru ambii inculpați și trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect la aceiași instanță, Tribunalul Bacău.
Constată că inculpații recurenți au fost asistați de apărători aleși.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Crîșmaru Gabriel, Ioana Vorniceasa, Carmen Căliman
GREFIER,
Red. înch.
Red. -
Tehnored. - 3 ex.
16.12.2009
Președinte:Crîșmaru GabrielJudecători:Crîșmaru Gabriel, Ioana Vorniceasa, Carmen Căliman
