Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 776/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.776/R/2009
Ședința publică din 09 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Iuliana Moldovan Maria Boer
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpații și, împotriva .rii penale din 30 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.7 alin.1 și 3 din Legea 39/2003 și șantaj, prev.de art.194 alin.1 pen. cu aplic.art.41 alin.2 pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații, aflați în stare de arest, asistați de apărător ales, av.N, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebați fiind, inculpații arată că-și însușesc recursul declarat de apărătorul ales.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpaților solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, a se constata că au încetat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și pe cale de consecință să se dispună înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Susține că se impune înlăturarea temeiurilor de arestare prev.de art.148 lit. b și e pr.pen. .rea primei instanțe nu este motivată în privința fiecărui inculpat în parte. Aceștia sunt asimilați unui grup infracțional organizat, unei entități abstracte și nu se analizează situația fiecărui inculpat individual, pentru a se arăta în ce constă pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea acestora în libertate. Cu privire la temeiurile prev.de art.148 lit. b și e pr.pen. arată că pentru a se putea reține incidența acestor cazuri de arestare, persoana trebuie să aibă calitatea de inculpat. La data de 30 martie 2009 fost pusă în mișcare acțiunea penală, persoana dobândind calitatea de inculpat. S-a reținut incidența art.148 lit. b și e pr.pen. pentru acțiuni anterioare acestei date, astfel că se impune înlăturarea temeiurilor menționate. În ceea ce privește temeiul prev.de art. 148 lit. f pr.pen. nu se poate susține că acesta ar fi de actualitate, cât timp de la luarea măsurii arestării preventive, până în prezent nu s-au administrat probe cu privire la influențarea procesului penal de către inculpați. Nu există o poziție a părților vătămate în sensul că nu vin la proces, de frică sau că ar fi amenințate. Apreciază că perioada de 9 luni de arest preventiv este suficientă, având în vedere și că ambii inculpați sunt întreținători de familie și au copii minori. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere că inculpații au fost trimiși în judecată din luna iulie și încă nu s-a citit actul de sesizare al instanței. Pentru toate aceste motive, solicită punerea în libertate a inculpaților.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpați ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Instanța de fond a abordat toate aspectele care implică verificarea măsurii arestării preventive, considerentele expuse au suport în materialul probator, s-a răspuns tuturor criticilor formulate azi. Temeiurile arestării subzistă pe deplin, sunt actuale, apreciind că revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive este inoportună în acest moment, având în vedere că cercetarea judecătorească nu a început și există temerea reluării activității infracționale și zădărnicirii aflării adevărului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, fiind întreținător de familie și are doi copii minori în întreținere.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
CURTEA
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 30.11.2009, în temeiul art. 300 2.proc.pen. raportat la art. 160bproc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații, și.
S-a reținut în cuprinsul acestei încheieri că prin încheierea penală nr.28/C/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea preventivă în temeiul art.1491 proc.pen. raportat art.148 alin.l lit. b, e și f proc.pen. arestarea preventivă a inculpaților:, și pentru durată de câte 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă pe numele acestora cu nr. 26/30.03.2009, nr. 27/30.03.2009, 28/30.03.2009, 29/30.03.2009 și nr. 30/30.03.2009.
Măsura arestării preventive a inculpaților, și a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr. 38/C/23.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, nr. 50/C/26.05.2009, nr. 55/C/23.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, toate ale Tribunalului Cluj, iar temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor promovate..
Prin încheierea penală nr. 287/02.07.2009, pronunțată în dosarul nr- a Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de către inculpatul și s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a acestuia, hotărâre ce a fost menținută și de instanța de control, cu ocazia soluționării recursului declarat în cauză.
Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu nr. 42D/P/2008 din data de 21 iulie 2009 și înregistrat la data de 21 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, s-a dispus în conformitate cu dispozițiile art.262, pct. l, lit. a proc.pen. trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiv a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, șantaj, prev. de art. 194 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 33 lit. a și art. 37 lit. a pen;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, șantaj, prev. de art. 194 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2, înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3.pen. cu aplic. art. 33 lit. a pen.;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, șantaj, prev. de art. 194 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 33 lit. a pen.;, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și șantaj prev. de art. 194 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 33 lit. a pen. și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art. 264.proc.pen. spre competentă soluționare acestei instanțe.
Alături de cei patru inculpați, a mai fost trimis în judecată și inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, șantaj prev. de art. 194 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2, înșelăciune prev. de art. 215 art. 1 și 3.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a pen. Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că, începând cu anul 2006, cei patru cinci inculpați au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate, A, A, și martorul, să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să . contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. În plus, inculpații și au indus-o în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii unui contract, deposedând-o în acest fel de o garsonieră și cauzându-i un prejudiciu de 50.000 lei.
Tribunalul Cluja fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 21 iulie 2009, fiind înregistrat sub nr-, în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 18 august 2009.
Prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în temeiul art.160 proc.pen. raportat la art. 3001alin. 3.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:, și s-a dispus menținerea stării de arest preventiva acestora.
Prin încheierile penale fără număr din data de 08 septembrie 2009 și respectiv 02 noiembrie 2009 pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în temeiul art. 3002.pr.pen. raportat la art.160 b pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații:, și s-a dispus menținerea stării de arest preventiva acestora.
Potrivit dispozițiilor art.3002proc.pen. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160/b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art. 3002.pr.pen. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Tribunalul apreciază că de la data de 02 noiembrie 2009, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a celor 4 inculpați.
Potrivit dispozițiilor art.143 pr.pen. coroborat cu art.148 alin. 1.proc.pen. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, la primirea dosarului, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de cei patru inculpați, respectiv cele prev. de art.143 pr.pen. în sensul că există indicii și chiar probe certe că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.
Probele amintite constau în declarațiile părților vătămate, ale martorilor, dintre aceștia amintind doar pe, a a, etc, fără pretenții de ierarhizare în funcție de relevanță și utilitate, concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate și transcrierile convorbirilor telefonice fiind relevante în acest sens. Mai amintim procesele verbale de percheziție domiciliară cât și în mediu informatic, procesele verbale de recunoaștere după planșă fotografică, înscrisuri ce atestă tranzacțiile civile perfectate de inculpați.
Toate acestea formează bănuiala rezonabilă că inculpații, și au acordat bani împrumut părților vătămate, percepând dobânzi cât și dobânzi la dobânzi, că datoriile au ajuns astfel din sume modice, exorbitante și că pentru recuperarea lor toți cei trei inculpați, împreună și cu inculpatul au exercitat amenințări și respectiv agresiuni asupra părților vătămate sau ale rudelor sau apropiaților acestora, reușind în acest fel să obțină bani și bunuri de la ele cum ar fi apartamente, autovehicule, aparate electrocasnice sau terenuri.
Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei, și fără a emite judecăți de valoare asupra validității mijloacelor de probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, putem spune, fără echivoc, că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală.
Astfel, există în cauză și temeiurile de arestare prev. de art. 148 lit."b", "e" și "f pr.pen. deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpații au contactat de mai multe ori părțile vătămate pentru a se asigura că acestea nu au formulat plângeri sau sesizări la poliție și că nu au dat declarații împotriva lor. De asemenea, le-au amenințat pe părțile vătămate pentru a le convinge să renunțe la demersuri de genul celor de mai sus. În cursul lunii octombrie 2008 inculpatul a intrat în magazinul părții vătămate și a început să lovească în jur cu o, distrugând mai multe bunuri cu scopul de aoi ntimida pe partea vătămată, în cursul aceleiași seri ceilalți 3 inculpați sunând partea vătămată și amenințând-o să nu anunțe poliția. In cursul lunii ianuarie 2009 inculpații, și au chemat pe partea vătămată la o întâlnire în cadrul căreia i-au reproșat că ar fi formulat o plângere la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, deși acest lucru nu era adevărat, amenințând-o că dacă vreun membru al grupului va fi arestat din cauza lui, cei rămași liberi îl vor omorî. În data de 18.03.2009 inculpatul a lovit-o partea vătămată pentru că aceasta nu a reușit să-i plătească datoria, provocându-i leziuni ce necesită pentru vindecare 8-9 zile. Inculpatul a depus plângere după acest incident, a cerut protecție, ce i-a și fost asigarată, drept urmare cei patru inculpați au căutat în tot orașul pe cei trei membrii ai familiei persoanei vătămate. De asemenea, inculpații au căutat-o și pe partea vătămată pentru a vedea dacă a depus sau nu plângere și pentru a-l determina pe acesta și pe martorul să nu dea declarații împotriva lor. au continuat și după arestarea inculpaților care i -au transmis părții vătămate prin intermediar să cadă la înțelegere pentru a nu avea probleme pe parcurs.
Temeiurile de arestare prev. de art. 148 lit."b" și "e" pr.pen. există atunci când în cauză inculpatul sau inculpații încearcă să zădărnicească, în mod direct sau indirect, aflarea adevărului, prin influențarea vreunei părți sau a unui martor și când inculpatul ori inculpații încearcă prin presiuni ori în alt mod, să realizeze o înțelegere frauduloasă cu partea vătămată. Ori, dispozițiile legale anterior expuse se regăsesc perfect în situațiile mai înainte trecute în revistă.
Este reală împrejurarea că referitor la cazurile de arestare propuse și anume incidența art.148 lit."b" și "e" pr.pen. organul judiciar, în cadrul examinării acestor probleme juridice, nu individualizează la modul expres și pentru fiecare din cei patru inculpați situațiile concrete ce au determinat legate de arestare, însă a descris În concret în ce activități a fost implicat fiecare inculpat în parte, astfel că nu se poate susține că a tratat la modul global măsura arestării preventive.
Ca urmare, din actele aflate la dosar rezultă raportat la fiecare dintre cei patru inculpați că acești a au contactat în mai multe rânduri părțile vătămate, cu scopul de a se asigura dacă acestea au contactat sau nu organele de poliție și dacă au dat declarații precum și conținutul acestora. Mai mult, inculpații au fost interesați de conținutul acestor declarații în așa fel încât acestea să nu fie date împotriva lor și chiar s-au dedat la amenințări inclusiv a membrilor familiilor acestora cu scopul de a le convinge să renunțe la orice fel de sesizări ale organelor abilitate.
Toate aceste acțiuni din partea inculpaților constituie presiuni exercitate asupra părților vătămate și martorilor de către membrii grupului infracțional, pentru a împiedica intervenția organelor judiciare, a zădărnici aflarea adevărului și tragerea inculpaților la răspunderea penală.
Apărarea a invocat că aceste temeiuri de arestare s-ar suprapune peste latura obiectivă a infracțiunii de șantaj. Fără a face o analiză a elementele constitutive ale acestei infracțiuni, vom conchide că aceasta va reprezenta obiectivul cercetării judecătorești, care va statua până la ce moment se întinde activitatea infracțională a inculpaților și dacă situațiile arătate anterior se înscriu în această latură obiectivă. Limitându-se doar Ia a pipăi fondul, putem spune că în momentul de față la dosarul cauzeI, există date în sensul ca sunt incidente temeiurile de arestare prev. de art.148 lit."b" și "e" pr.pen.
În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit."f proc.pen. instanța a reținut că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de săvârșirea cărora sunt acuzați inculpații sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsând în libertate a inculpaților, trebuie observat prin prisma faptului că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcut abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpaților, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puțim ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în speță inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, gravitatea rezultând nu numai sub aspectul caracterului sancționat de legea penală, ci, mai ales, prin consecințele produse.
Așadar, pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, rezultă din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise.
Ca urmare, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii faptelor respective și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre cunoscut fiind impactul negativ pe care presupusa infracțiune de șantaj s-a derulat pe parcursul a mai multor ani, inculpații semănând o stare de teroare în rândul comunității din municipiul D (fiind cunoscuți ca oameni agresivi și periculoși) acționând în grup și a afectat grav integritatea fizică și psihică a părților vătămate, precum și patrimoniul acestora, prejudiciind grav și încrederea opiniei publice în forțele de ordine atât timp cât aceștia au declarat permanent că au poliția din D "la degetul mic și că nimeni nu le poate face nimic".
Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate, cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea C-N sau obligarea de a nu părăsi țara, conform prevederilor art.145 pr.pen și respectiv art.1451pr.pen. instanța a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile.
Astfel, în speță, atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului), iar arestarea s-a dispus în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora s-a impus menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor de trafic de droguri de risc, cu o asemenea arie de desfășurare.
Conform dispozițiilor art.5 paragraful 1 lit."c" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face parte integranta din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor art.20 raportat la art. ll din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune și fără a aduce atingere prin această apreciere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, întrucât doar prin hotărârea care se va pronunța în urma administrării tuturor probelor necesare pentru o justă soluționare a cauzei se va stabili nevinovăția sau vinovăția inculpatului în această cauză, motiv pentru care raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, există motive de bănuială în sensul convenției. Astfel, în speță, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații constituie o infracțiune atât în momentul în care s-a produs cât și în momentul trimeterii în judecată.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că unele măsuri dispuse anterior față de unii inculpați sau dovedit a fi ineficiente, atât timp cât aceștia au înțeles sa persevereze în acțiuni ilicite, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este mai mult decât evident.
Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informat prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse.
S-a apreciat că la acest moment procesual, anterior declanșării cercetării judecătorești și ascultării inculpaților, sub rezerva substanței dreptului procesual consacrat de art.70 a1.2 pr.pen. nu este oportună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, și pentru că, față de datele relevate mai sus, există posibilitatea ca inculpații să încerce să determine părțile vătămată cât și martorii să își schimbe declarațiile într-o turnură favorabilă lor. Este real faptul că nu li se poate reține culpa inculpaților pentru faptul că deși se află în stare de arest preventiv de aproximativ 218 de zile și respectiv de aproximativ 4 luni de zile de când a fost remis instanței prezentul dosar potrivit dispozițiilor legale în materie (21 iulie 2009) în vederea cercetării judecătorești până în acest moment procesual încă nu această fază procesuală nu s-a declanșat însă apreciem că cel puțin acestui complet de judecată VII F investit la data de 29 octombrie 2009, nu i se poate imputa de nici o manieră tergiversarea sub nici un aspect soluționarea cauzei cu celeritate și implicit a respectării atât a dreptului la apărare cât și a dreptului la un proces echitabil expres prevăzut de art.6 și, implicit a principiului egalității armelor, de care beneficiază orice persoană căreia i se aduc acuzații în materie penală că asupra acesteia planează acuzația comiterii unei fapte penale.
Astfel, având în vedere infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța unor fapte de acest gen, numărul de aproximativ 4 luni de zile de arest al acestora, scurs de la data remiterii dosarului instanței de judecată în vederea declanșării cercetării judecătorești nu se va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii aleși ai inculpaților.
Este adevărat că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii.
După cum se poate observa, nici legiuitorul nu a stabilit un anumit termen care se poate considera ca fiind termen rezonabil, acesta stabilind doar limitele maxime care nu pot fi depășite, rezonabilitatea termenului urmând să fie apreciată În funcție de complexitatea fiecărei cauze.
De asemenea, nici faptul că inculpații au familii constituite și sunt întreținătorii acestora, nu reprezintă în sine un temei pentru punerea în libertate a acestora. Desigur, așa cum s-a arătat și în practica, un inculpat care are o familie este mai puțin vulnerabil în fața tentații lor din sfera ilicitului penal, fiind mai ancorat de valorile tradiționale ale societății însă mersul anchetei penale în acest moment, nu justifică, în scopul aflării adevărului înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai puțin severă.
Mai mult, instanța a apreciat că în cadrul verificării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu trebuie omise dispozițiile art.136alin. 8.proc.pen. referitoare la scopul măsurii arestării preventive, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persona față de care a fost luată măsura. Așadar, implică cercetarea și evaluarea unui complex de date care privesc persoana infractorului, respectiv starea psihofizică și structura biologică, particularitățile psihice ale persoanei acestuia, ambianța socială, precum și comportarea avută înaintea și după săvârșirea infracțiunii.
Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate.
Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.3002 pr.pen. raportat la art.160 b pr.pen. instanța a constatat că această măsură a arestării preventive luată față de cei patru inculpați, este legală și temeinică, cu consecința menținerii acesteia și a respingerii implicit a cererilor de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau tara.
În temeiul art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, criticând soluția pronunțată pentru nelegalitatea și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs, inculpații au solicitat casarea încheierii penale atacate și înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. S-a susținut că încheierea primei instanțe nu este motivată în privința fiecărui inculpat pentru a se arăta în ce constă pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea acestora în libertate.
De asemenea, cu privire la temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b și e proc.pen. pentru a se putea reține incidența acestor cazuri de arestare, persoana trebuie să aibă calitatea de inculpat, întrucât acțiunea penală a fost pusă în mișcare la 13.03.2009, iar incidența dispozițiilor art. 148 lit. b și e proc.pen. a fost reținută pentru acțiuni anterioare acestei date, astfel că se impune înlăturarea acestor temeiuri.
Recursul declarat în cauză de inculpați este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, împotriva inculpaților a fost luată măsura arestării preventive, reținându-se drept temeiuri ale arestării dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. b, e și f proc.pen. S-a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
În cuprinsul probelor administrate în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au acordat împrumuturi părților vătămate și au perceput dobânzi și dobânzi la dobânzi, astfel că datoriile au ajuns de la sume modice la sume exorbitante, iar pentru recuperarea lor inculpații au exercitat amenințări și agresiuni părților vătămate sau asupra rudelor și apropriaților acestora. Toate aceste aspecte sunt relevate de declarațiile părților vătămate și ale martorilor, a a, concluziile raportului medico-legal ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale, procesele verbale ce atestă perchezițiile domiciliare, înscrisurile ce atestă tranzacțiile civile perfectate de inculpați.
În cauză, s-a reținut în mod corect că subzistă și temeiurile de arestare prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. b și e proc.pen. S-a susținut că aceste temeiuri ale arestării nu subzistă întrucât inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate și au exercitat presiuni asupra părților vătămate și a martorilor pentru a zădărnici aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală.
Astfel, s-a reținut că, din actele existente la dosar, rezultă că fiecare din inculpați au contactat în mai multe rânduri părțile vătămate cu scopul de a se asigura dacă acestea au contactat sau nu organele de poliție și dacă au dat declarații, precum și conținutul acestora. Mai mult, inculpații au fost interesați de conținutul acestor declarații și au proferat chiar amenințări la adresele martorilor familiilor părților vătămate pentru a le convinge să renunțe la sesizarea organelor abilitate. Susținerile inculpaților în sensul că aceste temeiuri nu pot fi reținute pentru că vizează fapte anterioare punerii în mișcare a acțiunii penale și dobândirii calității de inculpat, iar dispozițiile art. 148 lit. b și e proc.pen. impun ca persoana să aibă calitatea de "inculpat", nu pot fi reținute. Astfel, dispozițiile art. 148.proc.pen. reglementează condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, fiind necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 și existența unuia dintre cazurile prevăzute de lit. a-f proc.pen ale art.148. Aceleași condiții sunt necesare a fi îndeplinite și în ipoteza arestării învinuitului, potrivit dispozițiilor art. 146.proc.pen. reținerea temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. b, e proc.pen. fiind posibilă și în această situație. Astfel, nu se poate susține că încercarea de influențare a unei părți ori exercitarea de presiuni asupra persoanei vătămate, săvârșită anterior punerii în mișcare a acțiunii penale,nu poate conduce la arestarea persoanei după punerea în mișcare a acțiunii penale când a dobândit calitatea de inculpat, câtă vreme aceleași temeiuri pot fi reținute și în ipoteza arestării în calitate de învinuit.
În cauză, subzistă și temeiul prevăzut de art. 148 lit. f proc.pen. astfel cum a reținut în mod corect instanța de fond, pericol ce rezultă din gravitatea sporită a faptelor, din modul și mijloacele de comitere a acesteia, dar și din rezonanța negativă în rândul opiniei publice.
Astfel, se constată că inculpații au fost trimiși în judecată, însă cercetarea judecătorească nu a început, urmând a fi audiate părțile vătămate, inculpații și martorii și existând posibilitatea reală ca acești să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea acestora.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată este legală și temeinică sub toate aspectele, având în vedere și dispozițiile art. 385/ 15 pct. 1 lit. b proc.pen. recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. 2.proc.pen. inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpații și, deținuți in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 30 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei, cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.MB/dact.MM
4ex./14.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Claudia IlieșJudecători:Claudia Ilieș, Iuliana Moldovan Maria Boer
