Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 788/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.788/R/2009

Ședința publică din 16 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice Ioana Cristina

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva Încheierii penale din 2.12.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Bistrița -N, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art.197 al.1 și 3 Cod penal cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, corupție sexuală prev. de art. 202 al.1 Cod penal, viol prev. de art.197 al.1,2 lit.1și 3 Cod penal și incest prev. de art.203 al.1 Cod penal, toate cu aplic. art.33 lit.a și b Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărători desemnat din oficiu, avocat, din Baroul Cluj, cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, întrebat fiind, inculpatul arată că își menține recursul declarat și este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii penale din 2.12.2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr- cu consecința, în principal, a revocării măsurii arestării preventive întrucât nu mai subzistă temeiurile care au dus la arestarea preventivă a inculpatului și nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului, iar în subsidiar, solicită înlocuirea acestei măsuri cu una din cele prevăzute de art.136 al.1 lit.b sau c din proc.pen. arătând că instanța de fond nu a precizat ce fel de pericol concret ar prezenta pentru ordinea publică judecarea în libertate a inculpatului. Apreciind că acest pericol nu există pentru ordinea publică, solicită admiterea recursului așa cum a fost susținut, cu acordarea onorariului pentru apărător din oficiu.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. multitudinea de infracțiuni comise de inculpat, arată că instanța de fond în mod corect a dispus această măsură. Prin urmare, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului declarat și lăsarea sa în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursului penald e față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Bistrița -N prin încheierea din 2 decembrie 2009 în temeiul art. 3002Cod procedură penală a menținut ca legală și temeinică măsura arestului preventiv a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 13 aprilie 1990 în B, jud. B-N, cetățean român, 8 clase și școala profesională, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în comuna de Câmpie, sat, nr. 201, jud. B N, CNP- -, fără antecedente penale.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 338/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița N, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru comiterea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin.1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte-p. văt. ), corupție sexuală prev. de art. 202 alin. 1 Cod penal (1 act-p. văt. ), viol prev. de art. 197 alin. 1 și 2 lit. b/1 și 3 Cod penal (1 act-p. văt. ) și incest prev. de art. 203 alin. 1 Cod penal (1 act-p. văt. ) toate cu aplicarea art. 33 lit. a și b Cod penal

În sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada aprilie-mai 2009, întreținut 2 acte sexuale anale, cu partea vătămată (nepot) în vârstă de 9 ani; în data de 3 iulie 2009 întreținut un act sexual anal cu aceeași parte vătămată, în prezența părții vătămate (nepot) în vârstă de 8 ani, după care i-a solicitat acesteia din urmă, săvârșirea de acte de masturbare, pentru obținerea satisfacerii sexuale; la data de 4 iulie 2009, întreținut în aceleași condiții un act sexual anal cu partea vătămată; la data de 29 iunie 2009, întreținut un act sexual anal cu partea vătămată (soră) în vârstă de 11 ani.

Prin rezoluțiile procurorului din 6 iulie 2009 și 7 iulie 2009, date în dosarul nr. 338/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N s-a confirmat și respectiv s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte în dauna părții vătămate ), corupție sexuală prev. de art. 202 alin. 1 Cod penal (1 act în dauna părții vătămate ), viol prev. de art. 197 alin. 1, 2 lit. b/1 și 3 Cod penal (1 act în dauna părții vătămate ) și incest prev. de art. 203 alin. 1 Cod penal (1 act în dauna părții vătămate ) iar prin ordonanța din 7 iulie 2009 s-a dispus reținerea acestuia pe durata a 24 de ore.

Ulterior, prin ordonanța din 7 iulie 2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (4 acte în dauna părții vătămate ), corupție sexuală prev. de art. 202 alin. 1 Cod penal (1 act în dauna părții vătămate ), viol prev. de art. 197 alin. 1, 2 lit. b/1 și 3 Cod penal (1 act în dauna părții vătămate ) și incest prev. de art. 203 alin. 1 Cod penal (1 act în dauna părții vătămate ) reținându-se în sarcina inculpatului că în perioada aprilie-mai 2009, întreținut 2 acte sexuale anale, cu partea vătămată (nepot) în vârstă de 9 ani; în data de 3 iulie 2009 întreținut un act sexual anal cu aceeași parte vătămată, în prezența părții vătămate (nepot) în vârstă de 8 ani, după care i-a solicitat acesteia din urmă, săvârșirea de acte de masturbare, pentru obținerea satisfacerii sexuale; la data de 4 iulie 2009, întreținut în aceleași condiții 1 act sexual anal cu partea vătămată; la data de 29 iunie 2009, întreținut 1 act sexual anal cu partea vătămată (soră) în vârstă de 11 ani.

Prin Încheierea penală nr. 23/CC/07.07.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 7 iulie 2009 ora 16,10 și până în data de 4 august 2009 ora 16,10.

Instanța care a dispus arestarea preventivă a inculpatului a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există probe suficiente că inculpatul a săvârșit aceste infracțiuni, în modalitatea descrisă, fapte de o gravitate deosebită, precum și condițiile prev. de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, întrucât a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest din urmă aspect rezultând din gravitatea deosebită a faptelor, din modul în care a acționat, din împrejurarea că au fost săvârșite asupra unor minori în vârstă de 8, 9 și 11 ani care îi sunt nepoți, respectiv soră și nu în ultimul rând din faptul că în afara infracțiunilor care fac obiectul cauzei, inculpatul este cercetat și pentru infracțiuni de furt calificat.

Verificând, din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive din perspectiva dispozițiilor art. 3002Cod procedură penală, instanța a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, subzistă și impun în continuare privarea de libertate.

Așa fiind, instanța în baza art. 3002Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului și a menținut această măsură.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 2 decembrie 2009 a Tribunalului Bistrița -

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C, suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - ---

Red.PD/CA

17.12.2009 - 4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Valentin Chitidean
Judecători:Valentin Chitidean, Delia Purice Ioana Cristina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 788/2009. Curtea de Apel Cluj