Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 791/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR.4745/2/2009
1255/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.791
Ședința publică din data de 02 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Oprescu
JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință a răspuns recurenta - inculpată, în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.-/28.05.2009, depusă la fila 10 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenta - inculpată, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, judecarea inculpatei în stare de libertate, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, în sensul că din probele administrate în cauză nu rezultă că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ținându-se cont și de faptul că inculpata nu are antecedente penale, este în vârstă de 19 ani și are un copil minor de 3 ani.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală, existând probe certe privind săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de trafic de droguri în sensul art.143 C.P.P. respectiv procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatei și declarațiile martorilor audiați în cauză, de asemenea, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 lit.a) C.P.P. inculpata fiind arestată în lipsă și dată în urmărire și art.148 lit.f) C.P.P. lăsarea acesteia în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică.
Recurenta-inculpată, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate pentru a fi alături de copilul său în vârstă de 3 ani.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în baza art.160 rap. la art.3002Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatei.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, iar lăsarea acesteia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute și modalitatea concretă de săvârșire.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpata, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatei nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpată ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpata este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 lin. 2 din Legea nr. 143/2000, reținându-se că, în data de 14.10.2008 a fost depistată deținând asupra sa fără drept cantitatea de 50 doze (aproximativ 13 gr. heroină) precum și cantitatea de aproximativ 200 gr. heroină ascunsă pe un teren viran, de unde a fost ridicată de organele de poliție.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap. la art.148 lit. f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.
Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpata este cercetată fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpatei, existând temerea că, pusă în libertate, ar săvârși și alte fapte de același gen.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpată ca fiind nefondat și în consecință, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Având în vedere că recurenta este cea care se află în culpă procesuală Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata, împotriva încheierii de ședință din 13.03.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact. /10.07.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Mihai OprescuJudecători:Mihai Oprescu, Viorel Adrian Podar, Antoaneta