Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 809/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr. 4155/2/2009
1069/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 809
Ședința publică din 04 iunie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia
JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casatie si Justitie - DIICOT a fost reprezentat de procuror.
Pe rol solu ț ionarea recursului declarat de recurenta - inculpată împotriva încheierii din data de 30.04.2009, pronun țată de Tribunalul ș ti - sec ția I penală, în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ș edin ță publică a răspuns recurenta - inculpată, aflată în stare de arest și asistată juridic de apărător desemnat din oficiu, cu delegatie de substituire depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ș edin ță, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicare disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu desemnat recurentei - inculpate, pune concluzii de admitere a recursului, de casare a încheierii atacate și pe fond solicită revocarea măsurii arestării preventive și continuarea procesului penal cu inculpata în stare de libertate, sus ț inând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsurii excep ționale.
Solicită a se avea în vedere circumstan ț ele personale ale inculpatei, faptul că este studentă la două facultă ți și provine dintr-o familie organizată care îi acordă sprijin.
Consideră că nu sunt îndeplinite disp. art. 148 lit. f întrucât C.P.P. inculpata nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, la dosar neexistând indicii în sensul că lăsată în libertate va influen ț a buna desfă șurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă continuă să existe și impun în continuare privarea inculpatei de libertate.
Solicită a se avea în vedere natura ș i gravitatea infrac ț iunii re ținute în sarcina inculpatei, precum ș i modalitatea în care aceasta a ac ț ionat, fiind depistată cu 11 doze de heroină pe care le de ținea spre vânzare.
Mai mult, natura faptei pentru săvâr ș irea căreia a fost arestată inculpata, faptul că acest gen de infrac ț iuni dăunează grav sănăta ț ii publice, conduc la concluzia că se impune men ținerea acesteia în stare de arest.
Recurenta - inculpată, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art. 38513alin. 3.C.P.P. arată că este de acord cu apărătorul său.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarate de inculpata împotriva încheierii de ședință din 30.04.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală, constată:
Prin încheierea din 30.04.2009 în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I Penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și în baza 300/1 alin 1 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 597/D/P/2009 al Ministerului Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, inculpații zis "", a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b și Cod Penal deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b și Cod Penal deținere de droguri de mare risc, prev. de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.37 lit.b Cod Penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.b Cod Penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a și Cod Penal, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art.4 alin. 1 și 2 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplicarea art.33 lit.a
Cod PenalIn fapt, s-a reținut că, inculpatul în data de 06.04.2009, a vândut martorului cu suma de 100 lei 2 doze conținând 0,22 grame de heroină și a deținut pentru consum propriu 2 doze conținând 0,29 grame de heroină, 11 comprimate de - drog de mare risc - și 4 comprimate de Diazepam - drog de risc.
Inculpata, în data de 06.04.2009, a fost depistată deținând pentru vânzare 11 doze conținând 1,21 grame de heroină și a deținut pentru consum propriu fără drept 2 doze conținând 0,55 grame heroină.
Prin încheierea de ședință, din Camera de Consiliu a Tribunalului sti-Secția I Penală, din data de 07.04.2009, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și, emițându-se nr.74/P/07.04.2009 și respectiv nr. 75/P/07.04.2009, avându-se în vedere temeiurile prev. de art. 143 Cpp, art. 1491Cpp, art. 148 lit. f Cpp și art. 151 Cpp.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului la data de 29.04.2009, sub nr-, acordându-se primul termen de judecată, pe fond, la data de 19.05.2009.
Conformart. 3001Cpp "in cauzele in care inculpatul este trimis in judecată in stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea si temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. De asemenea, dacă se constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată in libertate a inculpatului, iar dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuarea privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică priva rea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă".
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpați lor și este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
Totodată, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art. 143 Cpp, art. 1491Cpp, art. 148 lit. f Cpp și art. 151 Cpp.
Astfel, în cauză, s-a considerat că există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. 3 Cpp, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta pentru care sunt cercetați, relevante în acest sens fiind mijloacele de probă: denunț, proces - verbal de percheziție domiciliară, declarații de martori, declarații martor denunțător, proces - verbal de prindere în flagrant, proces-verbal de înseriere bani, proces-verbal de percheziții corporale ale martorului denunțător, procese-verbale de percheziții corporale ale inculpați lor, declarații de martori, raport de expertiză tehnico-științifică și declarațiile inculpaților.
De asemenea, s-au constatat îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit. f Cpp, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În acest sens, Tribunalul apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică, pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaților, rezultă din modalitatea în care se reține că ar fi fost comise faptele, starea de insecuritate creată pentru populație, natura infracțiunilor comise, proliferarea acestui tip de infracțiuni, precum și posibilitatea recidivării celor doi inculpați în activități de consum și trafic de droguri.
Împotriva acestei încheieri declarat recurs inculpata întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere luarea măsurii arestării preventive. În motivele de recurs se învederează instanței faptul că odată lăsată în libertate recurenta nu va influența procesul penal și va contribui la aflarea adevărului. In apărarea s-a susținut că nu rezultă probe și indicii certe care să conducă la concluzia că recurenta se face vinovată de infracțiunea reținută în sarcina sa.
De asemenea, se consideră a nu fi îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 148 lit. f pr.pen. neprezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând hotărârea recurată, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că motivele de recurs sunt nefondate.
Apărarea inculpatei, în sensul ca nu exista indicii certe ca se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa, nu se susține.
În data de 06.04.3009, a fost depistată deținând pentru vânzare 11 doze conținând 1,21 grame de heroină și a deținut pentru consum propriu fără drept două doze conținând 0,55 grame heroină.
În mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 3001Cpp analizând condițiile art. 160/b Cod procedură penală. Din textul de lege rezultă că la verificarea menținerii arestării preventive, se impun a fi motivate, față de fiecare persoană, următoarele aspecte:
a)-măsura preventivă a fost dispusă anterior în mod legal, există un mandat de arestare pus în executare, iar durata arestării nu a expirat;
b)-temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi;
)Măsura preventivă a fost dispusă anterior în mod legal, există un mandat de arestare pus în executare, iar durata arestării nu a expirat:
Constituția României garantează dreptul la libertate și siguranță fiecărei persoane, astfel încât, o prelungire a unei măsuri preventive nu poate fi dispusă dacă, anterior, măsura a fost luată sau prelungită în mod nelegal.
Această condiție decurge din art.139 alin.2 Cod procedură penală.
Luarea măsurii arestării preventive față de recurentă s-a dispus la 07.04.2009, măsura fiind prelungita succesiv, încheierile anterioare au fost cenzurate în recurs de către Curtea de Apel, recursurile inculpaților fiind respinse. S-a apreciat în mod corect de către tribunal că măsura luării sau prelungirii arestării preventive, dispusă anterior, este legală și temeinică.
Din analiza mandatelor și a încheierilor existente la dosarul cauzei, rezultă a fost menținută arestarea preventivă pentru recurentă, astfel încât și cerința ca prelungirea anterioară să nu fi expirat este îndeplinită.
b)Temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi.
Analizând, conform art.155 Cod procedură penală, raportat la art.148 litera f Cod procedură penală temeiurile inițiale care au determinat arestarea preventivă, Curtea urmează să verifice dacă existe probe că lăsarea în libertate a recurentei prezintă pericol concret pentru ordinea publică și dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani (art.148 lit.f p Cod Penal)
De asemenea, Curtea urmează să verifice dacă există probe sau indicii temeinice că inculpata au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (art.143 C.P.P.), respectiv scopul măsurii preventive, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoanele în cauză (art.136 C.P.P.).
În ceea ce privește existența indiciilor temeinice, privind săvârșirea infracțiunilor, articolul 5, litera c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau că autorul acesteia va fugi după comiterea faptei, de existența unor date care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea ce face obiectul cercetării judecătorești.
Aceste date, contrar celor afirmate de apărarea din prezenta cauză, nu trebuie să aibă aceeași forță cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula acuzarea.
Atât existența faptelor, cât și vinovăția sunt aspecte apărute cu ocazia judecării pe fond a cauzei, în timp ce prelungirea arestării preventive nu este condiționată de întrunirea acestora.
Referitor la existența acestor motive verosimile, Curtea constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare privarea lor de libertate.
Materialul probator administrat, până în acest moment, conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art.143 raportat la art.68/1 Cod procedură penală, deoarece la data de 06.04.3009, a fost depistată deținând pentru vânzare 11 doze conținând 1,21 grame de heroină și a deținut pentru consum propriu fără drept două doze conținând 0,55 grame heroină.
Analizând condiția negativă, curtea constată că exista la acest moment procesual date care să justifice temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți. În prezenta cauză, existența motivelor plauzibile de a crede că inculpatul a săvârșit o infracțiune, respectiv că, o dată lăsată în libertate ar putea influența bunul mers al cercetării judecătorești rezultă din natura faptelor comise și caracterul repetat al acestora.
În lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, Curtea retine aspecte care țin de natura și gravitatea faptei săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatei.
In speță se constată că inculpata este cercetată pentru o infracțiune ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitatea de săvârșire, prin traficarea drogurilor.
Deși circumstanțele personale invocate sunt reale,recurenta fiind studentă, Curtea nu poate să dea prioritate acestor circumstanțe personale, față de faptul că infracțiunile pentru care este cercetat au o gravitate deosebită.
În baza art.385/15, pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Va face aplicarea art. 192 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Conform art 385 /15 pct 1 litera b Cpp
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata împotriva încheierii din 30.04.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală.
Obligă recurenta la 250 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact./09.06.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Lefterache LaviniaJudecători:Lefterache Lavinia, Ion Tudoran Corneliu Bogdan