Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 835/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 835

Ședința publică de la 21 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Scriminți Elena

JUDECĂTOR 2: Cenușă Maria

JUDECĂTOR 3: Anton Dan

Grefier - - -

Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa fost reprezentat prin procuror

La ordine fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2009, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr- prin care a fost menținută măsura arestării preventive luată față de acesta.

Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de av., care depune la dosar împuternicire avocațială.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Curtea procedează la verificarea identității inculpatului recurent. Interpelat fiind, acesta arată că își menține recursul declarat împotriva încheierii din 16.12.2009 pronunțată de Tribunalului Iași prin care s-a dispus menținerea măsurii de arest preventiv și nu are de formulat cereri prealabile.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.

Av. pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că, așa cum a susținut și în fața primei instanțe, agresiunea imputată inculpatului a fost dovedită, doar că acesta a aplicat victimei lovituri de bici care nu erau apte să ducă la deces. De altfel, și fratele inculpatului a recunoscut că el a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele. Prin urmare, consideră că nu se impune menținerea măsurii de arest preventiv luată față de inculpatul, având în vedere că acesta este infractor primar, are o situație deosebită, fiind singurul întreținător al familiei sale, având și un copil minor. Solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate, întrucât nu prezintă un pericol social atât de mare pentru a se menține măsura arestului preventiv, în acest sens urmând a se avea în vedere și atitudinea inculpatului, care, atunci când a aflat de starea victimei, a vrut să o ducă la spital, însă aceasta a refuzat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că în ceea ce privește măsura arestului preventiv instanța de fond a apreciat și evaluat în mod corect datele existente în cauză, motiv pentru care, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat. Raportat la datele cauzei, la indiciile existente, la împrejurarea că în cauză ar exista un coautorat, urmează a se avea în vedere că s-a stabilit în mod corect contribuția inculpatului la comiterea faptei. Nu se poate reține că inculpatul nu este o persoană periculoasă, cât timp, ceea ce i se impută acestuia, este aplicarea de lovituri cu biciul, ceea ce, în secolul XXI, este ceva ieșit din comun și nu se poate reține că o persoană care a biciuit o persoană nu este periculoasă.

Av. pentru inculpatul recurent, solicitând cuvântul în replică, arată că împrejurarea că acesta a aplicat mai multe lovituri de bici nu poate fi în favoarea lui, însă, nu trebuie omis că inculpatul a surprins victima în livadă împreună cu mama sa, într-o poziție indecentă. Inculpatul cunoștea că victima și mama sa aveau o relație cu care familia nu era de acord, iar când acesta i-a surprins pe cei doi, victima a adresat inculpatului cuvinte care l-au împins efectiv să reacționeze violent. Împrejurările în care a fost săvârșită fapta justifică pe deplin ceea ce inculpatul a făcut.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că a lovit victima cu biciul, însă o singură dată, și nu în zona capului; decesul victimei s-a datorat loviturilor aplicate de fratele lui. Solicită să fie judecat în stare de libertate, urmând a se avea în vedere că are un copil minor.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Prin încheierea de ședință din 16. XII.2009 a Tribunalului Iași, s-au dispus următoarele:

În baza art. 300 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților și.

În baza disp.art.300 ind. 1 al.3 Cod procedura penală menține starea de arest a inculpaților, fiul lui și -, născut la 19.09.1980, în localitatea, jud. I și, fiul lui și -, născut la 19.09.1989, în mun.I, jud. I, în prezent ambii deținuți în Arestul IPJ I, în baza mandatului de arestare 122/U/09.10.2009, respectiv nr. 137/U/19.11.2009.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală prin prisma legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive, instanța constată că față de inculpatul măsura arestării preventive a fost luată prin încheierea de ședința 163/09.10.2009, fiind pusă în executare ca urmare a emiterii mandatului de arestare nr. 122/U/09.10.2009, pe o perioada de 29 de zile de la 09 octombrie 2009 și până la data de 06 noiembrie 2009 inclusiv, starea de arest a inculpatului, fiind prelungită ulterior prin încheierile nr.177/03.11.2009 și nr. 190/20.11.2009, până la data de 26.12.2009, inclusiv.

Fața de inculpatul măsura arestării preventive a fost luată prin încheierea de ședința 188/19.11.2009, fiind pusă în executare ca urmare a emiterii mandatului de arestare nr. 137/U/19.11.2009, pe o perioada de 29 de zile de la cu data de 19.11.2009 și până la data de 17.12.2009, inclusiv.

Potrivit art.300 ind.1 alin.1 p Cod Penal upă înregistrarea dosarului la instanța, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanța este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.

În speța, la soluționarea propunerii de arestare preventiva s-a reținut că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143.C.P.P. care oferă presupunerea rezonabilă că inculpații și au participat la săvârșirea faptei de omor prevăzuta de art.174 alin.1 Cod penal, costând în aceea că pe fondul unei vechi și profunde nemulțumiri generate de relația apropiată existentă între mama inculpaților - - - și,în data de 07.10.2009 l-au agresat pe acesta, când l-a surprins împreună cu -, aplicându-i mai multe lovituri cu biciul și cu alte corpuri contondente, care au condus la decesul victimei a doua zi, 08.10.2009, în jurul orelor 11,30. S-a apreciat că pericolul social pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar putea prezenta pentru ordinea publică este unul cert și actual, pericol ce rezultă din respectiv natura și importanța deosebită a relațiilor sociale pretins că au fost lezate, gravitatea deosebită a faptei presupus că ar fi fost comisă, împrejurările și modalitatea concretă în care se bănuiește că a fost desfășurată activitatea infracțională, mijloacele utilizate (lovituri cu un bici în lungime de 1, cu din lemn, de 0,25 și în prelungire sârmă galvanizată împletită, fără curelușă), urmarea ireversibilă produsă constând în suprimarea vieții unei persoane, precum și de impactul negativ puternic indus în comunitatea locală de săvârșirea unor astfel de fapte extrem de grave

Instanța constată că măsură arestării preventive a inculpaților a fost luată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale ce reglementează această instituție de drept procesual penal, măsura preventiva fiind legal stabilita.

Având în vedere considerentele care au stat la baza luării măsurii fața de fiecare dintre inculpați, instanța apreciază că acestea se mențin, neînvederându-se elemente noi de natura să conducă la revocarea măsurii arestări preventive.

probelor administrate în cursul urmăririi penale verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, concluziile raportului medico-leal de necropsie, declarația părții vătămate -, declarațiile martorilor, -, se constituie într-un ansamblu de indicii suficient grave și concordante, de natura a susține acuzația formulata împotriva ambilor inculpați.

Deși inculpatul a negat implicarea lui în lovirea violenta a victimei, arătând că el a aplicat doar 3 lovituri de bici, fapt ce nu era de natura a atrage decesul acesteia, instanța apreciază că datele ce rezultă din probele administrate până în prezent conferă suficiente indicii, potrivit art.143 penal, privind lovirea de către ambii inculpați a victimei, cu pumnii și picioarele, în seara zilei de 07.10.2009. De altfel, chiar inculpatul, în declarația dată în cursul urmăririi penale, la data de 08.10.2009 recunoaște că a aplicat victimei lovituri cu piciorul în zona lombară. Având în vedere că abia cu ocazia prezentării materialului de urmărire penala revine asupra declarațiilor anterioare și arată că el a fost cel care a lovit victima, instanța apreciază că doar în urma cercetării judecătorești va fi lămurită întreaga situație de fapt, la acest moment acuzarea imputând ambilor inculpați, pe baza probelor administrata faptele din 07.10.2009.

Instanța reține că măsura arestării preventive este suficient a se baza pe existența unui ansamblu de date verosimile și credibile, date care să se constituie într-o o bază factuală solidă, de natură a susține presupunerea rezonabila conform căreia persoana fața de care a fost pusă în mișcare acțiunea penala a săvârșit faptele de care este acuzat, iar exigența în analiza probelor sporește substanțial o dată cu necesitatea stabilirii vinovăției unei persoane (cauza CEDO " împotriva Marii Britanii").Din acest punct de vedere, aspectele invocate ce vizează corecta încadrare juridică a faptei, în materialitatea ei, gradul de participare al inculpatului, vinovăția acestuia, nu pot face obiectul aprecierii judecătorului în acest stadiu procesual și în cadrul procedurii vizând verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.

Având în vedere gravitatea faptelor imputate inculpaților, valoarea socială vătămată, atitudinea inculpaților fața de fapta săvârșite, necesitatea unei reacții ferme și autoritare a statului în vederea protejării valorilor ocrotite de legea penala, instanța apreciază că lăsarea in libertate inculpaților continuă să prezinte pericol social concret pentru ordinea publică, nici in aceasta privința neintervenind elemente care să producă vreo schimbare. Deși cea mai restrictiva dintre măsurile preventive, măsura arestării se impune în cauză tocmai pentru a nu permite reîntoarcerea inculpaților în sânul aceleași comunități din care făcea parte și victima, măsura fiind impusă pentru buna desfășurare a procesului penal în condițiile art.136 alin.1 pr.penala. Forța autorității etatice si valoarea restaurativă a justiției impun menținerea măsurii arestării preventive, în condițiile în care fața de gravitatea faptei săvârșite și persoana inculpaților, apărarea ordinii publice reclama o intervenție promptă și o reacție fermă a statului față de cei bănuiți ca autori ai unei astfel de fapte reprobabile. Instanța apreciază că finalitatea măsurilor preventive poate fi atinsă doar prin menținerea arestării preventive, și nu prin impunerea altei măsuri preventive, cât timp aspectele cauzei vădesc necesitatea izolării inculpaților de comunitate, și nu este reclamată nevoia restrângerii dreptului la liberă circulație, ce ar justifica o altă măsură preventivă. socială generată în comunitate restrânsă în care trăiesc părțile, prin săvârșirea faptei de genul celei presupus comise de către inculpați, necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, dar în special necesitatea aflării adevărului în cauza, fața de poziția oscilantă a ambilor inculpați ( inculpatul refuzând participarea al testul poligraf), impun în continuare privarea inculpaților de libertate. Circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt de natură a conduce la reapecierea măsurii preventive.

În termenul prevăzut de art. 141.pr.pen. încheierea a fost recurată de inculpatul și criticată pentru nelegalitate și netemeinice.

Motivându-și recursul, inculpatul invocă aceleași argumente ca și cele expuse la instanța de fond, vizând atât situația de fapt reținută prin rechizitoriu cât și circumstanțele personale, faptul că are un copil minor în întreținere, familia sa aflându-se într-o situație dificilă. Referindu-se la participația sa infracțională, inculpatul susține că nu a urmărit suprimarea vieții victimei, i-a aplicat doar lovituri cu biciul, leziuni care nu puteau provoca decesul acesteia.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limitele procedurale, instanța reține că recursul este nefundat, pentru considerentele ce urmează:

Temeiul de drept avut în vedere de inculpat se referă la dispozițiile art. 139.pr.pen. și incidența acestor dispoziții legale este condiționată de încetarea sau schimbarea temeiurilor ce au determinat luarea măsurii.

În cauză, aceste temeiuri subzistă și nu s-au modificat.

Probatoriul administrat până la acest moment procesual, cu referire la procesul verbal de cercetare la fața locului, concluziile raportului medico-legal de necropsie, declarația părții vătămate -, declarațiile martorilor, relevă date și probe suficiente din care rezultă că, la data de 07.2009, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu biciul și cu alte corpuri contondente victimei, care era într-o relație apropiată cu mama inculpatului, producându-i leziuni ce au condus la deces. Este adevărat că, în situația de fapt este descrisă și participația fratelui său, urmând a se stabili exact în ce proporție este aceasta și dacă inculpații au comis cu vinovăție fapta de care sunt acuzați.

Fapta imputată inculpatului este de o gravitate deosebită, la fel ca și urmarea produsă. Aceste argumente, coroborate cu datele ce vizează modul și mijloacele în care se reține că a fost comisă fapta, impactul în societatea civilă și necesitatea intervenției statului pentru a proteja valorile societății, ordinea de drept, toate acestea justifică măsura preventivă dispusă față de inculpat.

Circumstanțele personale invocate de inculpat nu constituie prin ele însele argumente suficiente care să conducă la încetarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, dar cu siguranță ele vor fi avute în vedere la individualizarea unei eventuale pedepse ce s-ar aplica, în situația dovedirii fără dubiu a vinovăției inculpatului.

Constatând că nu sunt motive de casare a încheierii recurate, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2.pr.pen. ce reglementează cheltuielile judiciare.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2009, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-, încheiere pe care o menține.

Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21 decembrie 2009.

Judecător Judecător Judecător

- - - - - - Grefier

- -

Red.

Tehn.

2 ex/15.01.2010

Tribunalul Iași:

Jud. -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 26.01.2010

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia deciziei penale nr. 835 din 21.12.2009 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 19 1980)pentru a fi înmânat acestuia.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 21.12.2009

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului deciziei penale nr. 835 din 21.12.2009 privind pe inculpatul recurent(fiul lui și al lui, născut la 19 1980)un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.

PREȘEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Președinte:Scriminți Elena
Judecători:Scriminți Elena, Cenușă Maria, Anton Dan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 835/2009. Curtea de Apel Iasi