Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 85/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ nr.85 /R/2008
Ședința publică din 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura Mihaela
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Condrovici
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 21.04.1972, fiul lui și, deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform prevederilor art. 160/b Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de apărătorul său ales - avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent - avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea încheierii recurate în sensul de a nu se mai menține măsura arestării preventive a inculpatului, cu consecința punerii sale în libertate. Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestului preventiv, au încetat respectiv s-au modificat, din declarațiile martorilor audiați, percheziția la domiciliul inculpatului, unde nu s-a găsit nici un lucru sau bun de al victimei, neexistând la dosar vreo probă care să ducă la concluzia că el ar fi autorul infracțiunii. Mai arată că, după ce inculpatul a fost arestat preventiv, fiind arestat de 8 luni, s-a procedat la interceptarea convorbirilor telefonice ale acestuia din penitenciar, punându-i-se microfon în camera de arest și tot nu s-a descoperit nici un indiciu cu privire la faptul că inculpatul ar fi săvârșit fapta, iar urmele papilare găsite la locul faptei nu corespund cu cele ale inculpatului. Mai arată că asupra inculpatului nu s-a găsit portofelul sau telefonul mobil al victimei și că nu s-a demonstrat nici faptul că inculpatul ar fi fost, în ziua comiterii faptei, în aproprierea locuinței victimei, astfel organul de urmărire penală nu are nici o probă împotriva lui.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate, apreciind că, în mod just, după analiza probelor de la dosar Tribunalul Bihora considerat că temeiurile arestării mai subzistă, existând minimele bănuieli că a comis fapta,precum și gradul de pericol social al faptei comise.
Inculpatului recurent în ultimul cuvânt arată că nu este vinovat și solicită să fie pus în libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 8 februarie 2008, Tribunalul Bihor, a dispus, printre altele, în baza art.300/2 raportat la art.160/b Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, născut la 21 aprilie 1972 în mun. O, jud. B, fiul lui și, cetățenie română, CNP - -, arestat preventiv în baza încheierii penale nr. 9/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă 12/ 12 aprilie 2007.
Pentru a pronunța această încheiere tribunalul examinând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive inculpatului a reținut că acesta fost arestat la data de 12.04.2007, în baza mandatului de arestare preventivă nr. 12/2007 emis de Tribunalul Bihor cu motivarea că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este învinuit, este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
A constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit.d Cod penal; tâlhărie, prev de art. 211 al.2 lit.b cod penal, al.2/1 lit.c Cod și violare de domiciliu prev. de art. 192 Cod penal constând în aceea că, în noaptea de 6/7 aprilie 2007 pătruns fără drept în locuința victimei, în vârstă de 80 de ani din satul pe care a bătut-o și a sustras din locuință mai multe bunuri, iar victima fiind internată în spital, a decedat în noaptea de 11 aprilie 2007.
Instanța de fond a reținut că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, nu s-au modificat, subzistând în continuare temeiul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există probe certe din care rezultă fără echivoc pericolul pentru ordinea publică ce s-ar putea agrava prin lăsarea inculpatului în stare de libertate, pericol dedus din gravitatea faptei comise cât și din reacția colectivității prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, reacție posibil a produce perturbări în disciplina publică și respectiv față de lege.
În cauză a fost audiat inculpatul și o parte din martorii solicitați de acesta și de acuzare, însă date fiind declarațiile contradictorii ale inculpatului din faza de urmărire penală, instanța a apreciat că se impune administrarea și a altor probe în vederea elucidării unor aspecte neclare în cauză, motiv pentru care văzând dispozițiile art.300/2 combinat cu art.160/b al.3 Cod de procedură penală și prevederile art.23 al.4/2 din Constituția României și dispozițiile art.5 paragraful l lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând, în principal, casarea încheierii în sensul revocării măsurii arestării sale preventive. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În motivarea recursului s-a susținut că probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată nu dovedesc că inculpatul este autorul infracțiunii, asupra inculpatului nu s-a găsit portofelul sau telefonul mobil al victimei și că nu s-a demonstrat nici faptul că inculpatul ar fi fost, în ziua comiterii faptei, în aproprierea locuinței victimei.
Examinând încheierea prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivele de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozițiilor prezentei.
Prin încheierea recurată, în conformitate cu prevederile art.160/b Cod procedură penală, Tribunalul Bihora menținut măsura arestării preventive a inculpatului, motivându-se această hotărâre cu aceea că împrejurările care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au modificat, subzistând pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.
Măsura arestării preventive a inculpatului fost luată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale care guvernează materia arestării preventive.
Măsura arestării inculpatului este legală și temeinică, ea fiind luată în condițiile art. 143 și art. 146 alin.10 și art. 149/1 din Codul d e procedură penală existând în mod corespunzător și cazurile prevăzute de art. 148 lit. "f" din Codul d e procedură penală și cu respectarea prevederilor art. 5 paragraful 1 lit. "c" din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauză existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost arestat
Cât privește cazul prevăzut de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală, de asemenea, în speță sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute de acest text de lege, inclusiv condiția pericolului pentru ordinea publică, pericol care, chiar dacă nu este identic cu pericol social al faptei, poate decurge din acesta. Mai mult de atât, curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol dedus din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Prima instanță a statuat în mod motivat și legal că se impune menținerea inculpatului în stare de arest, având în vedere fapta pentru care este cercetat inculpatul, respectiv în noaptea de 6/7 aprilie 2007 pătruns fără drept în locuința victimei, în vârstă de 80 ani, din loc., pe care a bătut-o și i-a sustras din loc.
De menționat că, în cauză a fost audiat inculpatul și o parte din martorii solicitați de acesta și de acuzare, însă dat fiind declarațiile contradictorii ale inculpatului din faza de urmărire penală s-a impus administrarea și altor probe în vederea elucidării unor aspecte neclare în cauză.
Este de reliefat că s-a încuviințat proba solicitată de inculpat privind efectuarea unei completări la raportul de expertiză medico legală, care să stabilească ce leziuni s-a produs prin lovire și ce s-au produs prin cădere, raportul de cauzalitate între lovituri și decesul acestuia.
Temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, față de care s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, respectiv de omor deosebit de grav și tâlhărie.
Față de cele de mai sus, constatând că măsura arestării preventive a fost luată împotriva inculpatului cu respectarea dispozițiilor legale, că temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă și în prezent, neintervenind nici o modificare a acestora de natură să justifice înlocuirea măsurii arestării preventive, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Cele invocate de către inculpat în susținerea recursului său vizează fondul cauzei, respectiv vinovăția sau nevinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor, și, pe cale de consecință, nu pot fi analizate în acest cadru procesual, acest atribut revenind exclusiv instanței învestite cu soluționarea cauzei în fond. Inculpatul, chiar dacă a dat declarații contradictorii, cu ocazia examinării cu testul poligraf a avut un comportament simulat.
Față de cele ce preced, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, urmând ca acesta să fie obligat, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, combinat cu art. 141 Cod procedură penală și art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, născut la 21.04.1972, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale din 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
cu opinie separată
red. decizie - CA/27.02.2008
jud. fond
Tehonred. S, 2 ex./27.02.2008
OPINIA SEPARATĂ
După cum am arătat și cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive a inculpatului din data de13 decembrie 2007, consider că, în cauză se impunea admiterea recursului formulat de inculpatul recurent, casarea încheierii recurate, înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței și punerea în libertate a acestuia pentru următoarele motive:
Prin încheierea din 07 decembrie 2007 fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, reținându-se că împrejurările care au determinat arestarea sa, subzistând în continuare temeiul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există probe certe din care rezultă fără echivoc pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar genera lăsarea în libertate a acestuia, pericol dedus din gravitatea faptei comise și din reacția colectivității prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, reacție ce ar produce perturbări în disciplina publică și față de lege.
Măsura arestării preventive poate fi luată față de inculpat dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și există vreunul din cazurile prev. de art. 148 Cod procedură penală.
Deci, pentru a dispune luarea acestei măsuri judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții arătate mai sus, adică:
1.să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta penală pentru care este cercetat
2.să existe vreunul din cazurile prev. de art. 148 Cod procedură penală.
Referitor la existența indiciilor temeinice cerute de art. 63 și 68/1 Cod procedură penală în speță acestea există și în prezent; menținerea unei suspiciuni rezonabile că recurentul a comis fapta pentru care este judecat este o condiție sine gua non pentru legalitatea menținerii stării de arest, însă după o anumită perioadă de timp ea nu mai este și suficientă, pierzându-și inevitabil din relevanță.
Trebuie menționat totodată că o parte din martorii audiați în faza de urmărire penală au fost reaudiați de instanță în mod nemijlocit, declarațiile acestora devenind mai favorabile inculpatului recurent care a negat de la început comiterea faptelor.
Având în vedere că inculpatul a petrecut deja 9 luni de zile în stare de arest preventiv, măsura arestării preventive poate fi menținută doar dacă și restul motivelor reținute ca temei al arestării ar continua să justifice privarea sa de libertate.
În cazul de față, singurele motive invocate de judecător au fost gravitatea infracțiunii pentru care este judecat inculpatul și reacția colectivității față de o eventuală judecare a acestuia în libertate.
Într-adevăr, infracțiunile pentru care este judecat inculpatul sunt infracțiuni foarte grave, însă potrivit practicii CEDO (hotărârea CEDO în cauza B/Austria) instanța este obligată la aprecierea în concret a pericolului pe care l-ar prezenta punerea în libertate a acestuia să nu țină cont exclusiv de gravitatea faptei și de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea respectivă. Astfel, instanța este datoare să verifice o serie de alte aspecte relevante, precum caracterul individului, moralitatea sa, antecedentele penale, profesia, domiciliul, starea materială, gradul de integrare socială și ecoul produs de infracțiune în rândul opiniei publice.
Analizând aceste criterii se va reține că inculpatul nu are antecedente penale, are un domiciliu stabil în satul, își câștigă prin muncă cele necesare traiului zilnic anterior arestării sale, la dosar neexistând probe din care să rezulte că este o persoană imorală sau neintegrată social, se va reține că acesta locuiește în concubinaj cu numita, ocupându-se și de întreținerea fiicelor acesteia dintr-o altă relație.
Se va mai avea în vedere și împrejurarea că starea de sănătate fizică și mintală a inculpatului recurent este ușor precară.
Referitor la reacția negativă a colectivității față de o eventuală punere în libertate a inculpatului se va reține că, instanța a audiat o serie de martori care locuiesc în același sat cu inculpatul, din declarațiile cărora rezultă că acesta este perceput de consăteni ca un om liniștit, familist, muncitor (declarațiile martorilor, A și ).
Din declarațiile martorilor mai sus arătați (o parte din aceștia fiind martorii acuzării) rezultă că inculpatul nu este perceput în sat ca fiind autorul omorului comis asupra victimei, împrejurare care exclude o posibilă reacție negativă a comunității față de cercetarea sa în libertate.
De la termenul anterior au mai fost audiați martorii, care, la fel ca și martorii audiați anterior, au arătat că inculpatul este perceput în sat ca un om liniștit, care nu poate constitui un pericol pentru cei din jurul lui; și acești martori au arătat, exprimându-și propria părere că nu cred că inculpatul este autorul omorului comis asupra victimei.
Față de cele mai sus arătate, consider că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat, sens în care se impunea înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și punerea în libertate a acestuia.
Judecător,
- -
Red. opinie / 28.02.2008,
Dact. 2 ex /28.02.2008.
Președinte:Soane Laura MihaelaJudecători:Soane Laura Mihaela, Pătrăuș Mihaela, Condrovici
