Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 87/2009
Ședința ne publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier Creța
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- recurent Inculpat - personal în stare de arest în cadrul Penitenciarului Aiud și asistat de avocat, ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care
Apărătorul inculpatului solicită să i se dea posibilitatea să studiere încheierea atacată și să ia legătura cu inculpatul
Instanța din oficiu pune în discuția părților publicitatea ședinței de judecată, raportat la infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată și la calitatea victimelor minore.
Reprezentanta parchetului solicită a se declara ședința nepublică.
Apărătorul inculpatului de asemenea apreciază că se impune ca ședința să se desfășoare nepublic.
Deliberând, instanța în baza disp. art. 24 din Legea 678/2001 declară ședința nepublică, raportat la infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată și la calitatea victimelor minore și dispune îndepărtarea din sala de judecată a persoanelor care nu au legătură cu prezenta cauză.
Conform dispozițiilor art. 385 alin. 1 ind. 1 cod pr. penală, a jurisprudenței CEDO cauza Tierce c/a, precum și recomandarea Consiliului Europei - Serviciul de executare, instanța pune în vedere inculpatului dreptul acestuia de a fi ascultat de către instanța de recurs. De asemenea instanța de recurs pune în vedere inculpatului prevederilor dispozițiilor art. 70 cod pr. penală, respectiv dreptul la "tăcere", precum și aspectul că dacă consimte să fie ascultat, tot ceea ce va declara, va putea fi folosit împotriva lui în soluționarea prezentei cauzei.
Inculpatul este de acord să dea o declarație consemnată separat la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., reprezentantul inculpatului solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 17.06.2009 și revocarea măsurii arestării preventive față de inculpat.
Instanța de fond a procedat la prelungirea măsurii cu motivarea că subzistă temeiurile care au dus la luarea acestei măsurii arestării neglijându-se faptul că s-a procedat la audierea investigatorilor sub acoperire, părțile vătămate au dat declarații arătând că nu au fost obligate, soția inculpatului a fost pusă în libertate în acest fel încălcându-se principiul egalității. Față de motivul prevăzut de lit. faa rt. 148 nu există nici o probă concretă care să ducă la concluzia că subzistă pericolul social. Acest pericol nu se presupune generic ci trebuie să fie de ordinul evidenței.
În cauză singurele probe care mai trebuie efectuate sunt două expertize: una contabilă și una criminalistică și nu există nici o probă care să indice că inculpatul va influența martorii.
Astfel, în situația în care probațiunea este administrată este depășit termenul rezonabil.
Arată că ședința în care s-a dispus menținerea măsurii a fost publică și s-a considerat că este vorba de nulitate relativă. În temeiul art. 24 din Legea 678/2001 ședințele au caracter nepublic iar art. 197.C.P.P. sancționează cu nulitatea absolută. Chiar dacă am considera că este vorba de nulitate relativă și trebuie dovedită o vătămare menținerea măsurii arestării este o vătămare suficient de importantă.
Solicită înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Pentru aceste considerente solicită revocarea măsurii arestării preventive.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat
împotriva încheierii penale din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală în dosar nr- apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere subzistă încă. Au apărut și temeiuri noi - după punerea în libertate a soției inculpatului unii martori au revenit asupra declarațiilor. De altfel instanța de fond motivează în detaliu aspectele care au contribuit la luarea acestei decizii.
În ceea ce privește nulitatea încheierii este vorba de o nulitate relativă și nu s-a produs nici o vătămare.
Av., în replică arată că este o vătămare foarte gravă menținerea măsurii.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Constată că prin Încheierea penală pronunțată la 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală în dosar nr- s-a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și născut la 11.09.1967 în Pitești, jud. A, cu CNP -, aflat în prezent în Penitenciarul Aiud, conf. art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. 3 Cod procedură penală și art. 148 lit. f) Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de fond că prin rechizitoriul întocmit la data de 15.08.2008 de DIICOT - Biroul Teritorial Argeș au fost trimiși în judecată inculpații și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.13 al. 1, 3 din Legea 678/2001, art. 329 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 41, 42 Cod penal, art. 23 lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea disp. art.33 lit. a și 34 Cod penal, respectiv, trafic de minori, proxenetism și spălare de bani.
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestări preventive a inculpatului tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea lui de libertate, neexistând date din care să rezulte că aceste temeiuri s-au schimbat.
Până la acest moment procesual nu au intervenit elemente noi de natură să conducă la schimbarea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, nici sub aspectul indicilor temeinicie și nici sub aspectul pericolului social concret pe care îl prezintă inculpatul, probe aflate la dosar evidențiază presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.
În raport de complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al inculpaților, Tribunalul a apreciat că nu a fost depășit termenul rezonabil al arestării preventive definit în practica CEDO.
S-a mai reținut că dispozițiile art. 24 alin. 1 din legea nr. 678/2001 în care se arată că ședințele sunt nepublice în cazul infracțiunilor de trafic de minori, sunt exclusiv în interesul părților vătămate minore și drept urmare doar acestea pot invoca neregularitatea sesizată de apărătorul inculpatului. Așadar, instanța a apreciat, în lumina considerentelor mai prezentate, că judecarea menținerii stării de arest preventiv a inculpatului în ședință publică nu numai că nu i-a produs nici o vătămare, ci din contră, a fost de natură să-i asigure toate garanțiile ce decurg din exercitarea drepturilor procesuale ale acestuia.
În ce privește principiul egalități de tratament invocat de inculpat, tribunalul a reținut că acest argument nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, pericolul concret pentru ordinea publică reglementat de art. 148 lit. f) Cod proc. pen. se analizează distinct iar, pe de altă parte, soluția instanței de punere în libertate a inculpatei s- întemeiat pe anumite circumstanțe personale ale acesteia ce nu se pot răsfrânge și asupra unei alte persoane, respectiv a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs în termen, nemotivat în scris inculpatul.
În susținerea orală a motivelor de recurs inculpatul recurent personal și prin apărătorul ales a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și modificarea în parte a încheierii atacate în sensul revocării măsurii arestării preventive luată față de această inculpat și punerea lui în stare de libertate, sau în subsidiar a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsii țara.
Se arată în motivarea recursului că nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv în contextul în care probațiunea este aproape epuizată, că în virtutea principiului egalități de tratament inculpatul trebuia pus în libertate, că raportat la lit. faa rt. 148 nu există nici o probă concretă care să ducă la concluzia că subzistă în continuare pericolul social pentru ordinea publică și că raportat la data arestării inculpatului este depășit termenul rezonabil față de practica CEDO.
O altă critică invocată de recurent se referă la de nulitate prev. 197.C.P.P. rap. la art. 24 din Legea 678/2001 potrivit cărora ședințele au caracter nepublic.
Analizându-se legalitatea și temeinicia hotărâri instanței de fond, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul inculpat, cât și din oficiu, prin prisma dispozițiilor art. 385/6 Cod procedură penală, cu referire la disp. art. 136 alin. 1, 143 alin. 3, 148 lit. f ) Cod procedură penală și la dispozițiile art. 139 din Codul d e procedură penală și art. 5 și 6 din Convenția (europeană ) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea de Apel apreciază că în cauză se impune reformarea hotărârii criticate pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 cod procedură penală, dar și dacă există vreuna dintre cauzele expres și limitativ expuse de legiuitorul român în dispozițiile art. 148 al.1 cod procedură penală.
În cursul soluționării unei cauze de natură penală, în care inculpatul sau inculpații se află în stare de arestare preventivă, instanța are obligația de a verifica periodic, prin prisma disp. art.160/b Cod procedură penală, dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea și temeinicia arestării preventive dispuse în cauza respectivă față de unul sau mai mulți inculpați.
Potrivit art.160/b alin.2 Cod procedură penală dacă instanța constată că arestarea este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată - revocarea arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art. 139 alin. 1 Cod proc. pen. măsura arestării preventive se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
socială a faptelor prezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret.
În cazul estompării acestuia, odată cu trecerea timpului, se poate pune problema înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă.
Înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă se impune cu atât mai mult cu cât a fost depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel constată că în raport cu dispozițiile legale prin care este reglementată luarea și menținerea arestului preventiv, prima instanță nu mai avea temeiuri pentru a ajunge la concluzia că arestarea preventivă a inculpatului se impune în continuare.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, alături de soția sa inculpata, prin rechizitoriul nr.15D/P/2008 înregistrat la Tribunalul Argeș, ca instanță competentă, la data de 20.08.2008, pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv, trafic de minori, proxenetism și spălare de bani, dosarul aflându-se încă în faza cercetării judecătorești la judecătorul de fond.
-numitul inculpatul a fost arestat preventiv la data de 1 iulie 2008 prin încheierea penală nr. 54/CC/1 iulie 2008 Tribunalului Argeș - Secția penală, reținându-se drept temei al arestări cazul prev. de art. 148 lit. f) Cod procedură penală.
Rezultând astfel că temeiul pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului este cel prevăzut de art.148 lit.f) Cod procedură penală, urmează a se examina dacă în raport cu cerințele înscrise în acest text de lege se mai impune menținerea arestului preventiva inculpatului în acest moment procesual.
Instanța de fond a reținut în încheierea de ședință pronunțată că în actualul stadiu procesual inculpatul recurent continuă să prezinte un pericol pentru ordinea publică raportat la acuzele grave ce i se aduc și la împrejurarea că rezonanța socială negativă a faptelor ce i se impută prin actul de inculpare nu s-a estompat la acest moment procesual.
Aceste susțineri nu pot fi însușite de Curtea de Apel, întrucât ele contravin exigentelor dispoziții legale prin care este reglementată luarea și menținerea arestului preventiv, cât și dispozițiilor art.5 CEDO.
În concret, cazul prev. de art.148 lit.f ) Cod procedură penală a cărui invocare s-a justificat în momentul luării măsurii arestului preventiv față de inculpat în cursul efectuării urmăririi penale precum și în faza inițială a cercetării judecătorești, în actualul moment procesual, după ascultarea inculpaților, a părților civile, părților vătămate și a mare parte dintre martorii propuși, nu se mai poate considera că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică în accepțiunea reglementării din acel text de lege.
Așa fiind, jucătorul de fond avea obligația de examina dacă se mai impune menținerea măsurii arestării preventive sau era cazul ca aceasta să fie înlocuită cu o altă măsură preventivă. Această apreciere se impunea în raport atât de stadiul cercetării judecătorești, cât și în raport de împrejurarea că inculpatul recurent este arestat preventiv de circa 11 luni, nu are antecedente penale, are familie organizată.
Cea de a doua garanție instituită de art. 5 paragraful 3 din Convenția (europeană ) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare CEDO) pentru persoana arestată sau deținută este aceea ca ea să fie judecată într-un termen rezonabil sau să fie eliberată în cursul procedurii. Punerea ei în libertate poate fi subordonată unei garanții, care să asigure prezentarea persoanei în cauză în faza de judecată a cauzei de către judecătorul competent.
În aceeași ordine de idei, în materie penală, art. 6 paragraf 1 din CEDO recunoaște oricărei persoane învinuite de săvârșirea unei infracțiuni dreptul de a obține într-un termen rezonabil, o decizie definitivă cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce.
Textul are în vedere ca această persoană să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o astfel de acuzație(, 19 februarie 2001, Monzoni c/a Italiei, Seria A nr. 195 - B, 19 februarie 1991 Alimeta c/a Italiei, seria A nr. 195 -D).
Curtea de Apel reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, fără îndoială unul din factorii pertinenți spre a fi menținută o detenție preventivă, dar numai o bănuială legitimă de participare la săvârșirea unei infracțiuni grave chiar dacă rămâne un factor pertinent nu legitimează prin ea însăși o lungă detenție preventivă, așa cum este cazul în speță.
Este adevărat, că într-o practică constantă Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( denumită în continuare C) a statuat că durata rațională a detenției se apreciază de la caz la caz în funcție printre altele de complexitatea procesului și de comportamentul inculpaților însă, tot într-o practică constantă Curtea a statuat că menținerea detenției preventive a acuzatului nu se justifică într-o cauză dată decât dacă indicii concrete impun luarea unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula libertăți individuale fixată de Convenție, ceea ce nu este cazul în speță (, 13 iulie 1995, der Tang c/, Serie A nr. 321, 26 ianuarie 1993, c/, Serie A nr. 254- A).
Tot astfel, este adevărat, că împotriva inculpatului planează o puternică, bănuială de participare la comiterea faptelor de care este cauzat prin actul de inculpare și pentru care a fost trimis în judecată, cum corect se susține de către judecătorul de fond. Însă, se apreciază că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, chiar dacă rămâne un factor pertinent, nu legitimează prin ea însăși o lungă detenție provizorie în contextul în care la dosar nu au fost adusă nicio probă din care să rezulte că eliberarea inculpatului ar constitui în mod real un pericol pentru ordinea publică sau că odată eliberat procesul penal nu s-ar putea desfășura în bune condiții.
Dimpotrivă, actele dosarului dovedesc că inculpatul este căsătorit, are o familie organizată, nu are antecedente penale, circumstanțe care în concepția Curții conduc la a se decide că detenția provizorie nu se mai justifică, căci continuarea ei ar putea "să anticipeze" cu privire la o pedeapsă privativă de libertate, ceea ce semnifică încălcarea dispozițiilor art.5 paragraf 3 din CEDO.
Se constată că până la acest moment al judecății măsura arestului preventiv a fost justificată nu numai față de împrejurarea că faptele de care este acuzat inculpatul sunt grave iar pedepsele prevăzute de lege sunt mari, ci și față de complexitatea cauzei și a numărului mare de persoane care trebuiau audiate de către instanța de fond. De asemenea, temeiurile arestării preventive reținute pentru inculpat au impus menținerea arestului preventiv.
Față de actualul stadiu al judecății, în care probațiunea este în mare parte administrată se consideră că măsura arestării preventive nu mai este oportună.
Astfel, Curtea consideră că în prezent pericolul social concret prezentat de către inculpatul s-a diminuat în timp.
În actualul stadiu al judecării procesului, Curtea consideră că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea asigură buna desfășurare în continuare a judecății în fond a faptelor presupus a fi săvârșite de către inculpat.
Nu este de neglijat a se preciza că înlocuirea măsurii preventive a arestării a inculpatului cu o măsură preventivă mai puțin drastică nu are relevanță asupra existenței sau inexistenței vinovăției inculpatului, aceasta urmând a fi stabilită de către instanța de fond în urma administrării întregului probatoriu în cauză.
În ce privește celelalte critici invocate de recurentul inculpat acestea nu vor mai fi analizate având în vedere considerentele expuse mai.
Față de considerentele dezvoltate anterior, Curtea de Apel apreciind că în această etapă a judecării cauzei în primă instanță nu se mai impunea menținerea inculpatei în stare de arest, urmează analiza dacă nu este cazul înlocuirii acestei măsuri cu o altă măsură.
În atare situație, în raport de disp. art.136 Cod procedură penală referitoare la scopul și categoriile măsurilor preventive, precum și cu cele ale art.145/1 Cod procedură penală, referitoare la măsura preventivă constând în "obligarea de a nu părăsi țara", Curtea de Apel apreciază că această din urmă măsură este cea mai potrivită să fie luată în continuare față de recurentul inculpat, menținerea măsurii arestării preventive a acestuia nemaifiind necesară.
Ca urmare, neînlocuind măsura arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură preventivă, prima instanță nu a făcut o justă aplicare a prevederilor art.300/2 cu referire la art.160/b și la art.136 Cod procedură penală, astfel că recursul inculpatului este fondat.
Așa fiind, Curtea de Apel, conf. art.385/15 pct.2 lit.d) Cod procedură penală va admite recursul inculpatului și se va casa încheierea penală atacată numai în ce privește dispoziția de menținere a arestării preventive a inculpatului și rejudecând cauza în aceste limite, în baza disp. art.139 rap. la art. 145/1 și 145 Cod procedură penală va înlocui măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsii țara, fără încuviințarea instanței de judecată.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2376/ U din 01.07.2008 emis de Tribunalul Argeș - Secția penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza disp. art. 1451alin. 2 rap. la art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsii țara să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemată;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Municipiului Pitești conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura ( Tribunalul Sibiu );
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poate nicio categorie de arme.
În baza disp. art. 1451alin. 2 rap la art. 145 al. 1/2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul să nu se apropie de părțile vătămate și de membrii familiilor acestora, de martori, experți și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza disp. art. 1451alin. 2 rap la art. 145 al. 2/2 Cod procedură penală se va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea - credință a măsurilor sau a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
În baza disp. art. 145 alin. 2 ind. 1 Cod procedură penală prezenta hotărâre se va comunica inculpatului, Poliției mun. Pitești, Jandarmeriei, Poliției Comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.
Se va desemna Poliția mun. Pitești cu supravegherea respectării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului prin prezenta decizie.
În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală în dosar nr- și în consecință:
Casează încheierea penală atacată în ce privește dispoziția de menținere a arestării preventive a inculpatului și rejudecând cauza în aceste limite,
În baza disp. art.139 alin. 1 rap. la art. 1451Cod procedură penală înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului, fiul lui G și născut la 11.09.1967 în Pitești, jud. A, cu CNP - aflat în prezent în Penitenciarul Aiud, cu măsura obligării de a nu părăsii țara.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2376/ U din 01.07.2008 emis de Tribunalul Argeș - Secția penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza disp. art. 1451alin. 2 rap. la art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsii țara să respecte următoarele obligații:
e) să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemată;
f) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Municipiului Pitești conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat;
g) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura ( Tribunalul Sibiu );
h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poate nicio categorie de arme.
În baza disp. art. 1451alin. 2 rap la art. 145 al. 1/2 Cod procedură penală obligă pe inculpat să nu se apropie de părțile vătămate și de membrii familiilor acestora, de martori, experți și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza disp. art. 1451alin. 2 rap la art. 145 al. 2/2 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea - credință a măsurilor sau a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.
În baza disp. art. 145 alin. 2 ind. 1 Cod procedură penală prezenta hotărâre se va comunica inculpatului, Poliției mun. Pitești, Jandarmeriei, Poliției Comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.
Desemnează Poliția mun. Pitești cu supravegherea respectării măsurilor și obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului prin prezenta decizie.
În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
Creța
Red.
Tehnored. /2ex/23.06.2009
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel
