Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 899/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 899
Ședința publică de la 25 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii penale din 16.09.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare punerea în libertate a inculpatului, până la finalizarea cercetărilor.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea recurată fiind temeinică și legală, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă și în prezent, atât prevederile art.143 cât C.P.P. și cele ale art.148 lit.f C.P.P. inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, urmând a se ține cont și de modul de comitere al faptei.
Inculpatul, având cuvântul, solicită admiterea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 16 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 al. 3.C.P.P. s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților apelanți și și a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpații: și, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege, respectiv data de 14.11.2009.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, n deliberare, cu privire la stare de arest a inculpaților și, a dispune menținerea arestării preventive a acestora, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, precum și pericolul social concret pentru ordinea publică. În acest sens, s-a constatat că pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, că există indicii ca lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, modalitatea și circumstanțele comiterii faptei.
Astfel, în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160bal. 3.C.P.P. s-a menține starea de arest a celor doi inculpați, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificată înainte de 60 de zile, respectiv 14.11.2009.
Împotriva încheierii penale din 16.09.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârii și în rejudecare să fie revocată măsura arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Analizând încheierea recurată, în raport cu solicitările formulate în apărare precum și din oficiu, în condițiile art.3859alin.3 C.P.P. se constată că, instanța în baza art.3002C.P.P. raportat la art.160 C.P.P. a menținut măsura arestării preventive pentru inculpat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a constata, în mod corect, că temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, fiind îndeplinite în continuare condițiile legale pentru menținerea acestei măsuri.
Inculpatul prezintă în continuare un pericol pentru ordinea publică, raportat la natura și modalitatea de săvârșire a infracțiunii.
Așa fiind, se apreciază că nu există temeiuri de fapt sau de drept care să conducă la modificarea deciziei, urmând ca în baza art. 38515pct.1, lit.b p Cod Penal, recursul inculpatului să fie respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 C.P.P. inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1, lit.b C.P.P. respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 16.09.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
Dispune plata din fondurile MJ către baroul Timișa sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
În baza art.192 alin.2 C.P.P. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 150 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 25 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
Grefier,
- -
RED: VI/09.10.2009
Dact: /2 exempl./12.10.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky