Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 9/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr.11604/2/2009
2857/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.9/
Ședința publică din data de 5 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mihai Oprescu
JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror A.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 07.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales - avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului:
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul, arată că recursul este declarat împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia, apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Susține că instanța de fond face vorbire despre probe directe cât și indirecte, respectiv indicii temeinice care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, însă la acest moment procesual, apreciază că toate aceste indicii nu mai subzistă, pentru că, pe fondul cauzei, toți inculpații din prezenta cauză au fost audiați, iar odată cu audierea lor se presupune că trebuiau să se coroboreze toate datele din întregul material probator cât și cu cercetarea judecătorească efectuată de către instanța de fond, astfel încât judecătorul să ajungă la concluzia care dintre inculpați se face sau nu se face vinovat de săvârșirea faptelor pentru care sunt judecați.
Consideră că față de inculpatul, nu există și nici nu a existat nicio probă din întreg materialul probator, în sensul că s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, apreciind că o alăturare între inculpatul și unchiul acestuia G G, nu poate duce la concluzia că inculpatul, s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii pe care a comis-o unchiul acestuia, aceasta din urmă recunoscând și fapta. Din materialul probator, Parchetul cât și instanța de fond, refuză audierea numitului "", persoană care este identificată în dosarul cauzei.
Susține că inculpatul, cât și alți coinculpați în prezenta cauză, nu au avut legătură și nici nu au purtat convorbiri telefonice cu persoana care transporta drogul din Turcia sau cu persoanele din Turcia care au furnizat această marfă.
De asemenea, apreciază că inculpatul, nu a zădărnicit aflarea adevărului, Parchetul neavând probe din care să rezulte că inculpatul ar fi încercat să influențeze ceilalți coinculpați sau alți martori din prezenta cauză.
Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, de a nu mai menține starea de arest a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de către inculpat, întrucât, în mod corect, prima instanță a dispus menținerea acestei măsuri în condițiile în care temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri preventive subzistă în prezenta cauză. În ceea ce privește prev. art.148 lit f C.P.P. solicită a se avea în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în aceea că a participat în mod direct și nemijlocit la preluarea și transportarea unei cantități de 1 kg de heroină, pe teritoriul României, după introducerea acesteia în țară de către un coinculpat. Probele aflate la dosarul cauzei, respectiv procesele verbale de investigație făcute de către lucrătorii de poliție, procesele verbale de supraveghere operativă, procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante, convorbiri telefonice ce au fost interceptate în mod legal, declarațiile martorilor precum și parțial cu declarațiile inculpaților audiați în prezenta cauză, confirmă învinuirea ce i se aduce inculpatului, cel puțin din prisma stabilirii și menținerii măsurii preventive.
În ceea ce privește temeiul prev. de art.148 lit f C.P.P. pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din însăși natura infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, trafic de droguri de mare risc, cantitatea de droguri care a făcut obiectul infracțiunii, 1 kg de heroină, precum și amploarea acestui fenomen infracțional și impactul pe care îl are asupra sănătății și siguranței populației.
Pentru aceste motive, apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută, solicitând, în concluzie respingerea recursului.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat, la dosar nu există probe din care să rezulte vinovăția sa.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală (dosar nr-), au fost respinse - ca neîntemeiate - cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpații și.
În baza art.3002raportat la art.160 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților, G G și, cu motivarea că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că, inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că lăsat în libertate nu va împieta desfășurarea procesului penal.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, prin Rechizitoriul nr. 102/D/P/2009, emis la data de 16.10.2009, de către - s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alții, a inculpatului - cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal și art. 37 alin. 1 lit.a Cod penal, reținându-se că în cursul lunii iunie 2009, acționând în cadrul unei rețele de narcotraflcanți coordonată de inculpatul GGz is " ", inculpatul a participat în mod direct, împreună cu inculpatul - zis "" și cu numitul "" la acțiunea de preluare a unei cantități de circa 1 (unu) kilogram heroină de la inculpatul, cu ocazia introducerii sale în țară și a transportării până la B, în aceste împrejurări, în cursul nopții de 26/27.06.2009, zis "", aflat la volanul autoturismului marca AUDI A4, cu numărul de înmatriculare -, s-a deplasat, împreună cu inculpatul - zis "" și cu numitul "", la ieșirea din B către municipiul G, unde a așteptat sosirea de la Istanbul a autocarului în care se afla inculpatul, ce avea asupra sa cantitatea de circa 1 (unu) kilogram heroină, după care a urmărit îndeaproape acest autocar, pentru a verifica dacă era supravegheat de către organele de poliție, în vederea preluării în siguranță a acestor droguri de la cărăușul menționat.
Împotriva inculpatului s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 01.09.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală, emițându-se nr.179/UP/2009, ulterior prelungit succesiv.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au fost cele prevăzute de art.148 lit. f Cod procedură penală, respectiv faptul că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, modalitatea concretă de comitere a acestora - în condițiile art.75 lit.a și art.37 lit.a Cod penal - fapte de natură a crea în rândul opiniei publice un puternic sentiment de insecuritate, ce nu poate fi considerat atenuat doar prin trecerea timpului sau invocarea unor presupuse circumstanțe favorabile.
În plus, circumstanțele personale ale inculpatului - care a mai comis fapte penale - și atitudinea procesuală nesinceră a acestuia sunt apte de a întări convingerea că lăsat în libertate ar produce o reală tulburare a ordinii publice, neputând fi trecute cu vederea rezonanța negativă și sentimentul de insecuritate ce-l generează în rândul societății civile urmările acestui comportament infracțional, marcat de grave consecințe asupra sănătății publice și în special a tinerilor.
În condițiile în care există indicii temeinice că recurentul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și având în vedere împrejurarea că fenomenul infracțional, în general, și faptele de genul celor pentru care este cercetat recurentul-inculpat, în special, cunosc o creștere îngrijorătoare, apărările invocate de inculpat nu pot fi primite.
Este de observat că, încheierea recurată a fost pronunțată de instanța care, până la redactarea prezentei decizii, a pronunțat sentința penală nr.45 din data de 20 ianuarie 2010, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii ce i-a fost reținută în sarcină, astfel încât se poate aprecia că, în speță, deși această sentință nu este definitivă, rezultă că într-o primă fază, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată.
În aceste împrejurări se constată că în cauză există mai mult decât indicii temeinice, ci chiar probe în sensul comiterii infracțiunii, reținute în sarcina inculpatului, așa încât cerința art.143 Cod procedură penală este întru-totul îndeplinită.
În sfârșit, raportându-se la scopul arestării preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, Curtea apreciază că menținerea acestei măsuri este necesară și pentru a asigura buna desfășurare a judecății, iar față de complexitatea cauzei, nu a fost depășit termenul rezonabil.
Prin urmare, soluția adoptată de prima instanță, corespunde exigențelor consacrate de textele de lege precitate, așa încât - în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală - Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de inculpat.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, în temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, Curtea îl va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 7 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală (dosar nr-).
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--II.
Președinte:Mihai OprescuJudecători:Mihai Oprescu, Viorel Adrian Podar, Antoaneta
