Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 908/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere măsură arestare preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.908

Ședința publică de la 19 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon

- - JUDECĂTOR 3: George Ciobanu

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr.198 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, deoarece greșit s-a reținut că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare menținerea măsurii preventive, acestea încetând.

A menționat că perioada arestului preventiv este suficientă pentru conștientizarea faptei pentru care este cercetat și pentru realizarea scopului educativ, inculpatul având o atitudine procesuală cooperantă, prin recunoașterea faptelor penale.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât temeiurile care au fost avute în vedere la măsura arestului preventiv subzistă și în continuare, inculpatul fiind cercetat pentru două infracțiuni de viol săvârșite în stare de recidivă.

Inculpatul având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului desemnat și din oficiu și solicită judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr.198 din 15 decembrie 2008, Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în baza art.3001alin.3 Cod pr.penală, rap.la art.160 Cod pr.penală, a menținut ca temeinică și legală măsura arestării preventive a inculpaților - fiul lui și, născut la 6 aprilie 1981, în Târgu J, județul G, domiciliat în M,- -.1.3.20, județul G, recidivist, fără ocupație și - fiul lui și, născut la 11 mai 1982, în M, județul G, domiciliat în M,-, -.13..C.27, județul G, fără antecedente penale, fără ocupație.

Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr.371 din 6 noiembrie 2008, Judecătoria Motru, în baza art.197 alin.1 și 2 lit.a Cod penal, a condamnat inculpatul, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art.197 alin.1 și 2 lit.a Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-au interzis inculpaților drepturile prev.de art.64 lit.a teza a II-a lit.b, d și e Cod penal, pe durata prev.de art.71 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal, au fost deduse din pedepsele aplicate pentru inculpatul arestul preventiv de la data de 6 iunie 2008 la 6 noiembrie 2008 și pentru inculpatul arestul preventiv de la 9 iunie 2008 la 6 noiembrie 2008.

În baza art.350 alin.1 Cod pr.penală, s-a menținut măsura arestării preventive a celor doi inculpați.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 500 lei, cheltuieli judiciare statului, din care câte 300 lei reprezentând onorarii avocați oficiu.

Cauza se află în apel la Tribunalul Gorj, instanță care a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, dispunând menținerea acesteia în baza art.3001alin.3 Cod pr.penală, rap.la art.160 Cod pr.penală. prin încheierea sus menționată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, deoarece greșit s-a reținut că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare menținerea măsurii preventive, acestea încetând.

A menționat că perioada arestului preventiv este suficientă pentru conștientizarea faptei pentru care este cercetat și pentru realizarea scopului educativ, având o atitudine procesuală cooperantă, prin recunoașterea faptelor penale.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul este nefondat.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că în mod just Tribunalul Gorja menținut măsura arestării preventive față de inculpatul, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestuia nu s-au schimbat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpatului nu au intervenit elemente noi care să justifice judecarea sa în stare de libertate.

În raport de natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile respective - mai mare de 4 ani, de împrejurarea că inculpatul a săvârșit infracțiunile în stare de recidivă postexecutorie, prev.de art.37 lit.b Cod penal, se apreciază că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Gorj este temeinică și legală, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul va fi obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr.198 din 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 decembrie 2008.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.VT

PS/15.01.2009

22 decembrie 2008.

- Administrația Finanțelor Publice M va încasa de la rec.inc. suma de 150 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 908/2008. Curtea de Apel Craiova