Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 912/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 912

Ședința publică din data de 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Elena Zăinescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea

JUDECĂTOR 3: Cristina Georgescu

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații fiul lui și, născut la 12 mai 1975 și fiul lui și, născut la 17 iulie 1960, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 09 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr- prin care în baza art. 1608aalin. 6 rap. la art. 1602Cod proc. penală s-au respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de ambii inculpați iar în baza art. 3002alin. 1 rap. la art. 160 alin. 1 Cod proc. penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpați, iar în baza disp. art. 160 al. 3 Cod proc. penală a fost menținută arestarea preventivă a acestora.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați și personal, ambii fiind asistați de avocat din Baroul Prahova în substituirea doamnei avocat din cadrul aceluiași barou, conform delegației nr. 7527/15.12.2009, aflată la fila 22 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței și în temeiul disp. art. 172 alin. 7 Cod proc. penală, avocat a luat legătura cu recurenții inculpați aflați în stare de arest preventiv.

Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați și precizează că aceștia nu au cereri prealabile de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul precizează că nu are cereri de formulat, solicitând să se constate cauza în stare de judecată.

Curtea, ia act de declarațiile părților, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați și precizează că aceștia au declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 09 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr-, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie atât sub aspectul respingerii cererii de liberare provizorie sub control judiciar cât și sub aspectul menținerii măsurii arestării preventive luate față de aceștia.

Se arată că sunt întrunite condițiile prevăzute de disp. art. 1602Cod proc. penală cu privire la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de cei doi inculpați în sensul că pedeapsa aplicată este mai mică de 18 ani și nu există date din care să rezulte că aceștia ar încerca să săvârșească alte infracțiuni

La acest moment cauza se află în faza de apel, pronunțându-se o soluție de condamnare de către Judecătoria Sinaia prin sentința penală nr. 125/12.06.2009, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat.

Se arată că la această dată măsura preventivă luată față de cei doi inculpați nu se mai justifică. Recurenții inculpați sunt arestați din luna martie a acestui an.

Având în vedere pedeapsa aplicată și față de faptul că hotărârea de condamnare nu a rămas definitivă, recurenții inculpați vor executa în stare de arest preventiv o perioadă mai mare decât pedeapsa aplicată, depășindu-se astfel termenul rezonabil.

Solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii pronunțată de instanța de fond și admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, care au fost respinse de către instanța de fond, întrucât în mod netemeinic și nejustificat a fost menținută starea de arest preventiv a inculpaților.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul formulează concluzii de respingere ca nefondate a recursurilor declarate de inculpații și, împotriva încheierii de ședință din 09 decembrie 2009 Tribunalului Prahova, prin care au fost respinse ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar și a fost menținută măsura arestării preventive a acestora, deoarece încheierea atacată este legală și temeinică.

Se arată că instanța de fond a reținut corect prevederile disp. art. 1602Cod proc. penală în sensul că pedeapsa aplicată pentru infracțiunile comise de inculpați este mai mică de 18 ani închisoare, dar nu sunt întrunite condițiile prev. de alin. 2 al aceluiași articol în sensul că există date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe cei doi inculpați să săvârșească alte fapte penale, întrucât aceștia au săvârșit două infracțiuni de furt calificat respectiv complicitate la infracțiunea de furt calificat.

La data de 18 martie 2009 aceștia au săvârșit infracțiunea de furt calificat și respectiv complicitate la această infracțiune, fiind surprinși de organele de poliție iar la data de 20 martie 2009 au săvârșit o altă infracțiune de furt calificat și complicitate la furt calificat, dovedind perseverență infracțională.

Precizează că subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestora.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că nu prezintă pericol social, a recunoscut faptele comise și s-a prezentat la poliție.

De la momentul arestării starea sa de sănătate s-a agravat, fiind bolnav de diabet.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt precizează că încă de la urmărirea penală a fost lipsit de apărare, întrucât nu a fost asistat de un apărător.

Nu este complice la infracțiunea de furt calificat, iar în cauză nu s-a făcut o anchetă care să stabilească faptul că, cuprul sustras s-a luat cu acordul șefilor de șantier, în fața a 50 de muncitori prezenți la lucru.

Se arată că la rugămintea lui, doar a transportat cuprul cu mașina, nu a sustras din cantitatea de cupru.

Într-o altă cauză cu șapte inculpați încriminați pentru fapte mai grave de punere în pericol a circulației pe calea ferată, aceștia erau judecați în stare de libertate, fiind condamnați la pedeapsa de un an închisoare iar în cauza de față pentru o faptă mai puțin gravă, sunt judecați în stare de arest.

Solicită judecarea sa în stare de libertate pentru a-și putea angaja un apărător ales și a pregăti apărarea în cauză. Precizează că este recidivist, având un rest de executat de 50 zile din 356 zile.

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 9 decembrie 2009 a Tribunalului Prahova, în baza art.1608aalin.6 rap. la art.1602cod proc. penală, s-au respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații, fiul lui și, născut la 12.05.1975 în Câmpina și, fiul lui și, născut la 17.07.1960 în Câmpina, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni.

Prin aceeași încheiere, conform art.3002alin.1 rap. la art.160balin.1 cod proc. penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpați iar în baza art.160 alin.3 cod proc. penală s-a menținut această măsură.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că inculpații au fost condamnați de instanța de fond la câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prev. de art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 rap. la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a cu aplic. art.37 lit.b) și art.74 alin.2 cod penal, art.80 alin.2 (două fapte comise de inculpatul ) și respectiv complicitate la săvârșirea acestora prev. de art.26 rap. la art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 rap. la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a cu aplic. art.37 lit.b și art.74 alin.2 și art.80 alin.2 cod penal (două fapte săvârșite de ).

În fapt, inculpatul împreună cu alți doi inculpați a sustras în mod repetat și în baza aceleiași hotărâri infracționale la 18 martie și 20 martie 2009 din zona limitrofă căii ferate adiacente orașului, din perimetrul lucrărilor de reabilitare, cablul din cupru cu înveliș protector din plumb, respectiv cantitatea totală de 330 kg, în valoare totală de 2261,92 lei iar inculpatul a ajutat la comiterea infracțiunilor de furt, transportând materiale sustrase cu autoturismul marca 1310 B-09-.

Împotriva hotărârii de condamnare inculpații au declarat apel și tribunalul, analizând cererile de liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că deși sunt îndeplinite condițiile formale prev. de art.1602alin.1 cod proc. penală, liberarea provizorie solicitată este neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de temeinicie prevăzute în alin.2 al aceluiași articol, întrucât există date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica să săvârșească alte infracțiuni și la acest moment procesual o atare cerere este lipsită de temei, cu atât mai mult cu cât inculpații sunt recidiviști și anterior au fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen.

Totodată, potrivit art.3002alin.1 cod proc. penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, dispusă prin încheierea din cameră de consiliu nr.5 din 24.03.2009 a Judecătoriei Sinaia, întrucât subzistă motivele care au determinat luarea acestei măsuri prev. de art.148 alin.1 lit.d și f cod proc. penală, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea public, aceștia dând dovadă de perseverență infracțională.

Împotriva acestei încheieri, inculpații au declarat apel, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență, că sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pedeapsa prevăzută pentru faptele reținută în sarcina lor este mai mică de 18 și nu sunt dovezi că în libertate ar încerca să săvârșească alte infracțiuni.

De asemenea, au mai arătat că nu mai sunt motive pentru menținerea arestării preventive, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică și pentru fapte mai grave de punere în pericol a circulației pe cale ferată, inculpații sunt judecați în stare de libertate.

Se solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii și pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și judecarea lor în stare de libertate.

Curtea, examinând încheierea recurată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate și din oficiu în limitele prev. de art.3856alin.3 cod proc. penală, constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de apel, fiind investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpați împotriva hotărârii de condamnare, prin încheierea de ședință de la termenul din 2 decembrie 2009 a luat act că inculpații și au formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar și întrucât inculpații nu au fost prezenți la acest termen, cauza s-a amânat pentru data de 9 decembrie 2009, când prin încheierea de la acea dată cererile inculpaților au fost respinse, ca neîntemeiate.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că în mod justificat s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât pentru admiterea unei atari cereri nu este suficient îndeplinirea condiției pozitive prev. de art.1602alin.1 cod proc. penală, respectiv limita maximă de pedeapsă de 18 ani închisoare, în speță pedeapsa fiind sub această limită, însă, legiuitorul a prevăzut în mod expres în alin.2 al aceluiași articol și condiția de temeinicie, respectiv să nu existe date care să dovedească necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau date din care să rezultă că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți.

În cauză, inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond la câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni de furt calificat și respectiv complicitate la comiterea acestora, prev. de art.6 alin.1 din Legea nr.289/2005 rap. la art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a cod penal cu aplic. art.74 alin.2, art.80 alin.2 și art.37 lit.b cod penal, reținându-se starea de recidivă postexecutorie atrasă de condamnările anterioare pentru fapte de același gen, așa cum rezultă din fișele de cazier judiciar aflate la filele 57 și 64

Prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar crea temerea că aceștia ar putea comite același gen de fapte, întrucât au dat dovadă de perseverență infracțională și ar determina în rândul opiniei publice o stare de nemulțumire și de temere că organele de justiție nu dispun măsuri ferme de izolare a infractorilor care săvârșesc fapte antisociale.

Din actele și lucrările dosarului rezultă existența unor indicii verosimile privind săvârșirea faptelor penale deduse judecății de către inculpații-recurenți și prin lăsarea acestora în libertate s-ar îngreuna aflarea adevărului întrucât urmează a se administra probe cu înscrisuri și martori pentru stabilirea situației de fapt și a implicării inculpaților în comiterea infracțiunii, probe solicitate de inculpați prin apărător pentru combaterea acuzațiilor aduse prin actul de inculpare.

Așa fiind, în mod corect instanța de fond a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.1602alin.2 cod proc. penală.

Verificând din oficiu, potrivit art.3002alin.1 cod proc. penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea constată că instanța de apel în mod legal a menținut această măsură, întrucât temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă și în prezent, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, întrucât amândoi au fost condamnați anterior pentru comiterea de infracțiunii contra patrimoniului și au dovedit perseverență infracțională.

Susținerea inculpaților prin apărător că sunt arestați în cauză de aproximativ 8 luni și că durata arestării preventive a depășit termenul rezonabil nu poate fi primită întrucât detenția preventivă nu s-a prelungit și menținut un interval foarte mare de timp (de ordinul anilor), astfel că eventuala punere în libertate ar putea constitui un risc major de împiedicare a desfășurării cursului normal al procesului prin încercări de influențare a martorilor care urmează a fi audiați în cauză în scopul denaturării adevărului.

Nici susținerea acestora că în alte cauze mai grave asemenea cereri au fost admise, nu poate constitui un motiv pentru punerea în libertate a inculpaților și nu justifică luarea unei măsuri similare, câtă vreme temeiurile inițiale nu s-au schimbat și nici nu au apărut elemente noi care să determine înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură restrictivă de libertate.

Așa fiind, în raport de considerentele învederate, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică și în consecință, criticile inculpaților fiind neîntemeiate, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate în temeiul art.38515pct.1 lit.b) cod proc. penală, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 alin.2 cod proc. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 09 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.

Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 decembrie 2009.

Președinte, Judecători,

Grefier,

Pentru grefier aflat în concediu fără plată,

se semnată de Grefier șef secție

Red. /Tehnored.

6 ex./16 decembrie 2009

Dosar apel nr- Trib.

Judec. apel /

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Elena Zăinescu
Judecători:Elena Zăinescu, Ioana Nonea, Cristina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 912/2009. Curtea de Apel Ploiesti