Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Suceava

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr- - menținere măsură de arestare preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 93

Ședința publică din 10 martie 2009

PREȘEDINTE: Motan Traian

JUDECĂTOR 2: Ghertner Artur

JUDECĂTOR 3: Maierean Ana

Grefier - -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Suceava - reprezentată de procuror

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de inculpații, T G, și, împotriva încheierii camerei de consiliu din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații, în stare de arest preventiv:, asistat de avocatul ales, T G, asistat de avocat, care substituie pe avocatul ales, asistat de avocatul ales și, asistat de avocatul desemnat din oficiu.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și chestiuni prealabile de invocat, iar recursurile se află în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului și, pe fond, continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, măsuri mai puțin coercitive, dar care pot asigura scopul de prevenție necesar desfășurării cercetării judecătorești. Învederează că, deși cerința imperativă a art. 143 Cod procedură penală este de a exista probe sau indicii temeinice că cel în cauză ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, motivul de recurs vizează nu atât existența unor probe sau indicii, cât încadrarea reținută de către Parchet, care, chiar dacă vizează fondul, este relevantă în această fază a procesului. Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea a trei infracțiuni: o infracțiune - mijloc de constituire a unui grup infracțional organizat, o infracțiune - scop, de contrabandă în forma tentativei și o infracțiune mijloc-scop de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Legat de infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, arată că practica și doctrina sunt constante, în sensul că pentru a exista și pentru a fi îndeplinită cerința esențială a art. 7 din Legea nr. 39/2003, trebuie să existe o structură bine organizată, o ierarhizare pe verticală și o împărțire a atribuțiilor pe orizontală, între membrii grupului. Ori, nici în încheierea de ședință de la instanța de fond și nici în Rechizitoriul Parchetului nu s-a făcut nicio discuție teoretică legată de modalitatea de organizare a grupului. În opinia sa, din analiza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, rezultă cu claritate că inculpații au luat rezoluția infracțională în mod individual, rezoluția infracțională a fost multiplă și a trecut în mod nemijlocit la aplicarea acestei rezoluții infracționale, ceea ce ar conduce la ideea existenței unui coautorat și în niciun caz a unei infracțiuni - mijloc. Simpla asociere spontană (chiar dacă are ca scop săvârșirea de infracțiuni) nu produce efecte în sensul art. 7 din Legea nr. 39/2003, putând avea relevanță asupra participației în forma participației coautoratului sau instigării sau poate constitui elemente care să conducă la ideea existenței unei infracțiuni de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. De asemenea, nu este dat indiciul că infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat ar exista nici cu privire la funcționarea în timp a acestui grup. Astfel, funcționarea unui grup infracțional organizat incumbă trecerea nemijlocită la îndeplinirea actelor materiale aflate în conținutul laturii obiective a infracțiunii scop, pentru că infracțiunea mijloc se raportează tot timpul la infracțiunea scop. Ori, în momentul în care rezoluția infracțională a fost luată astăzi iar consumarea infracțiunii scop este prognozată peste 20 de ani nu înseamnă că grupul infracțional organizat a funcționat timp de 20 de ani. Grupul infracțional organizat funcționează în momentul în care se trece în mod nemijlocit și direct la îndeplinirea actelor materiale ce intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii-scop. În speță, infracțiunea-scop este consumată (în forma tentativei) printr-un singur act material, presupus săvârșit în noaptea de 5/6 decembrie 2008. Așadar, acest grup organizat nu a funcționat decât câteva ore și nu este dată cerința prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 8, care arată ce nu este un grup infracțional organizat. Nu este dată cerința de a avea o funcționare îndelungată în timp. Ori, față de aceste aspecte și de probatoriul administrat, nu pot fi reținute, ca indicii în sensul săvârșirii infracțiunii, așa încât această infracțiune trebuie înlăturată ca motiv al arestării preventive.

Cu privire la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, este evident că această infracțiune este absorbită de conținutul laturii obiective a infracțiunii de contrabandă. Dacă inculpatul ar fi încercat să treacă prin punctul de control trecere frontieră de stat, nu ne-am mai afla în fața infracțiunii de contrabandă. Există două situații în care se acceptă existența în concurs a acestor două infracțiuni - în momentul în care inculpații s-ar fi deplasat anterior consumării infracțiunii de contrabandă, pentru a pregăti terenul, sau ulterior consumării acestei infracțiuni, pentru a șterge urmele, situație în care ne-am fi aflat în concurs. Dar infracțiunea de contrabandă se consumă, iar latura obiectivă este dată numai de trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Față de aceste aspecte, din cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, apreciază că există indicii, probe, că inculpatul ar fi săvârșit o singură infracțiune, și anume infracțiunea de contrabandă, în forma calificată, dar săvârșită printr-un singur act material, rămas în forma tentativei, prejudiciul fiind zero. Ori, această singură infracțiune ce poate fi reținută în sarcina inculpatului (chiar și în această fază incipientă a cercetărilor judecătorești) nu impune privarea de libertate pe o durată atât de îndelungată (3 luni). Un element care pledează în sensul gravității faptei al unei infracțiuni de prejudiciu este valoarea acestuia, ori fiind vorba de un prejudiciu zero nu se impune menținerea în continuare în detenție preventivă a inculpatului. temei al luării măsurii arestării preventive este cel prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținându-se că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Consideră că era de datoria instanței de fond să identifice în mod direct, nemijlocit și lipsit de echivoc un pericol concret incident prin lăsarea în libertate a inculpatului. Simpla determinare generică a unui pericol social nu îndeplinește exigențele art. 148 lit. f Cod procedură penală, așa cum acesta a fost modificat succesiv. De asemenea, era de datoria instanței de fond să identifice o stare de pericol, o stare potențial periculoasă, viitoare și iminentă, astfel încât lăsarea în libertate a inculpatului să pună în pericol ordinea publică. Potrivit deciziei nr. 258 din 13 ianuarie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, "pericolul social trebuie numit. Mai mult decât atât, simpla existență a unor probe care să pledeze în sensul pericolului concret pentru ordinea publică nu este suficientă, fără a arăta ce reprezintă aceste probe și fără a discuta conținutul lor, deci de unde rezultă pericolul concret pentru ordinea publică". Singura motivare a incidenței art. 148 lit. f Cod procedură penală, reținută de către instanța de fond este acea rezonanță socială negativă. În sistemul român de drept, precedentul are rol pur consultativ, practica judiciară are rol consultativ, instanța fiind ținută să accepte sau să înlăture o anumită motivare, chiar dacă aceasta emană de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de cele de mai sus, solicită înlăturarea acestei motivări a instanței de fond, care nu urmărește decât să eludeze voința legiuitorului, care a modificat în mod succesiv conținutul art. 148 lit. f Cod procedură penală, tocmai în sensul determinării unui pericol numit și lipsit de echivoc. Într-adevăr, practica CEDO, în aplicarea prevederilor art. 3 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, reține această rezonanță socială negativă, dar această rezonanță socială negativă ar fi o modalitate de motivare a incidenței art. 148 lit. f, a art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ipoteza de la litera c) doar în cazul săvârșirii unor infracțiuni foarte grave, care, prin simpla lor săvârșire, denotă periculozitatea deosebită a făptuitorului. Aceste infracțiuni sunt prevăzute limitativ, practica CEDO fiind constantă, sunt infracțiuni săvârșite cu violență, infracțiuni de omor, de tâlhărie foarte grave, în niciun caz o infracțiune de prejudiciu. În momentul în care o persoană, un membru al unei societăți civile are cunoștință de săvârșirea unei fapte cu caracter penal sau de încălcarea unei norme de conviețuire socială are o reacție firească de respingere. Ori, reacția de respingere luată individual nu este totuna cu rezonanța socială negativă, pentru că, în momentul în care se reține o rezonanță socială negativă, reacția de respingere trebuie să fie generalizată la nivelul unei comunități, la nivelul societății civile și, de asemenea, trebuie să fie puternică, ori aceste chestiuni se probează (faptul că este o reacție generalizată și că este o reacție puternică). În momentul în care s-ar accepta această rezonanță negativă doar prin simpla presupunere a săvârșirii unei infracțiuni, nu s-ar face altceva decât să se instituie o prezumție relativă instituită judiciar, și nu legal cum este normal. Acest lucru îl face și instanța de fond, care instituie o prezumție relativă de rezonanță socială negativă, pentru că nu se face referire la nicio probă pe care să se susțină această rezonanță socială negativă. Singura motivare a instanței de fond este pe pericolul social al infracțiunilor presupus săvârșite de inculpat. Dar pericolul social este una și pericolul concret pentru ordinea publică este alta și nu trebuie să se facă o confuzie între cele două. Pentru o faptă de pericol social (caracteristică infracțiunii) inculpatul va răspunde penal și are prea puțină relevanță dacă va răspunde în stare de arest preventiv sau în stare de libertate. Instanța de fond trebuia să analizeze dacă lăsarea în libertate constituie un pericol concret pentru societatea civilă, dacă există acea reacție de incertitudine, de nesiguranță indusă unei întregi societăți prin lăsarea în libertate a unei persoane, și nu pericolul social. Apreciază că dacă s-ar institui o prezumție relativă de rezonanță socială negativă care ar fi motivată strict pe pericolul social al infracțiunii, s-ar genera o situație absolut echivocă și s-ar pune în practică dispozițiile fostului art. 148 lit. h Cod procedură penală, în sensul că prezintă pericol social. Chiar dacă s-ar accepta această rezonanță socială negativă, practica judiciară s-a schimbat, iar optica Înaltei Curți de Casație și Justiție arată că poate fi reținută rezonanța socială negativă atunci când este probată doar în imediata proximitate temporală a momentului consumării infracțiunii. Trecerea timpului atenuează în percepția societății civile, rezultatele și interesul asupra respectivei situații de fapt, ceea ce conduce la stingerea rezonanței sociale negative. În speță, sunt trei luni de la consumarea presupusei infracțiuni, mijloacele media (care reflectă un barometru fidel al conștiinței societății civile) nu mai dau niciun fel de atenție cazului. Atâta timp cât un lucru își pierde interesul pentru societatea civilă, ea nu mai este reflectată în mijloacele de media. Ori pierderea interesului societății pentru o anumită chestiune nu este altceva decât stingerea rezonanței negative, după cum consideră și Înalta Curte de Casație și Justiție preluând practica CEDO. Apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar reprezenta niciun fel de pericol concret pentru ordinea publică, motivat și de elementele de neînlăturat depuse pe parcursul cercetării judecătorești și a urmăririi penale, respectiv o serie de caracterizări ale inculpatului, care emană chiar de la Cabinetul Înalt sale, care ne arată că inculpatul este perceput drept un ctitor de biserici, un filantrop și un misionar. De altfel, Consiliul a înmânat inculpatului așa-numita " de vrednicie" (care este depusă la dosar) și care onorează inculpatul în societate. Așadar, inculpatul este perceput de societatea civilă drept un ctitor de biserici, un filantrop și un misionar și în niciun caz o persoană periculoasă. Mai mult, comportamentul inculpatului este circumstanțiat, fiind încadrat în muncă, având o familie, un copil (mai așteaptă un copil în luna mai), deci nu este o persoană cu un comportament antisocial determinant.

Învederează, de asemenea, că, dacă la urmărire penală a fost necesară privarea de libertate a inculpatului din rațiuni ce privesc strategia de urmărire penală (efectuarea unor acte de urmărire penală care necesitau prezența nemijlocită a inculpatului și care ar fi putut fi influențate negativ prin lăsarea în libertate a acestuia), în această fază procesuală aceste rațiuni au dispărut, pentru că faza de urmărire penală este încheiată. Instanța de fond trebuia să verifice dacă există rațiuni noi, legate de cercetarea judecătorească care să impună privarea de libertate a inculpatului, dar acestea nu se regăsesc în motivarea instanței de fond. Prima garanție a unui stat de drept este cea a libertății persoanei, iar mai presus de aceasta se află buna desfășurare a procesului penal, așa încât trebuie de analizat dacă buna desfășurare a procesului penal poate fi în vreun fel influențată negativ de lăsarea în libertate a inculpatului, dacă există motive sau indicii în acest sens. Ori, în speță, acestea nu există. B desfășurare a procesului penal nu este în niciun fel împietată de lăsarea în libertate a inculpatului. În motivarea instanței de fond (fila 48 verso - încheierea de ședință recurată) se arată că rezonanța socială negativă ar fi legată de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor reținute în sarcina inculpaților și de urmările produse prin săvârșirea presupuselor fapte. Acestea sunt motivele pe care instanța le reține pentru incidența art. 148 lit. f Cod procedură penală și a rezonanței sociale negative. Pe pagina următoare (49 față - la mijloc) se menționează că apărările făcute de apărătorii inculpaților, cu referire la modalitatea concretă de săvârșire a faptei, pericolul social al acestora, urmările produse (prejudiciul zero) sunt elemente care vor fi luate în seamă la individualizarea judiciară a pedepsei, în sensul art. 72 Cod penal. Ori, în condițiile în care aceste elemente sunt prezentate de către reprezentantul Parchetului, sunt sunt luate în în discuție din oficiu de către instanță, acestea constituie motive pentru incidența art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar când sunt discutate și prezentate de apărare constituie motive pentru individualizarea judiciară a pedepsei - ceea ce duce la concluzia că instanța de fond se contrazice în mod flagrant în conținutul a două pagini. Apreciază că această motivare nu poate fi reținută, dat fiind faptul că nu se pot interpreta în sens unic doar unele elemente în defavoarea inculpatului și, în momentul în care ele pledează în favoarea acestuia, să fie înlăturate pentru că nu au relevanță asupra măsurii arestării preventive. Față de acest apect apreciază că motivarea primei instanțe nu este viabilă, pertinentă, motiv pentru care solicită inlăturarea și să se dispună continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, măsuri mai puțin coergitive, motivat de faptul că prin probele depuse (care circumstanțiază persoana inculpatului), prin faptul că măsura arestării preventive nu mai este oportună, rezonanța socială negativă este stinsă, temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri s-au modificat fundamental, iar scopul de prevenție poate fi atins printr-o măsură mai puțin coercitivă.

Avocat, pentru inculpatul recurent T G, solicită admiterea recursului declarat de acesta, casarea încheierii Tribunalului Suceava din 05 martie 2009, ca nelegală și netemenică, în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. d Cod procedură penală și, în rejudecare, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, având în vedere următoarele motive:

Conform dispozițiilor art. 300¹alin. 1 Cod procedură penală, instanța de fond verifică legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar potrivit dispozițiilor aceluiași articol, alin. 2, atunci când constată că temeiurile reale care au determinat această măsură au încetat și că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea în continuare a acestei măsuri, instanța dispune motivat revocarea arestării preventive. Această măsură a fost luată prin încheierea din 12 decembrie 2008, iar la momentul actual temeiurile avute în vedere nu mai subzistă. Raportat la dispozițiile art. 143 și 148 lit. f Cod procedură penală, indiciile temeinice și probele prevăzute de art. 148 Cod procedură penală s-au dovedit a fi niște presupuneri. În ceea ce-l privește pe inculpatul T G, la percheziția domiciliară nu au fost găsite nici țigări, nici altceva care să-l incrimineze. De asemenea, nu există probe că acesta ar fi fost în Ucraina, nu există probe din care să rezulte implicarea sa directă într-o presupusă activitate infracțională. Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența unui grup infracțional organizat. Având în vedere dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, ca și temei pentru luarea acestei măsuri și menținerea ulterioară, condițiile prevăzute de acesta nu sunt îndeplinite. Astfel, în dispozițiile articolului menționat anterior se prevede foarte clar întrunirea cumulativă a două teze: pe lângă limite de pedeapsă prevăzute pentru faptele respective și existența unor probe care să susțină un pericol concret pentru ordinea publică. În speță, întrunirea cumulativă a celor două teze nu se realizează. Pe lângă faptul că limitele de pedeapsă nu sunt condiții valabile pentru toate faptele pentru care este trimis în judecată, probele în susținerea pericolului concret, și nu al pericolului social al faptei, nu sunt dovedite. În încheierea recurată, instanța de fond face trimitere la faptă și la împrejurările săvârșirii acesteia. La fila 16 se apreciază că "Tribunalul apreciază că prin lăsarea lor în libertate, se crează o stare de insecuritate persoanelor în colectivitate", deci că există un pericol concret pentru ordinea publică. Nu sunt respectate dispozițiile legii, în sensul că nu sunt indicate probe și nu poate fi menținută în stare de arest o persoană pe baza unor simple afirmații. Nu sunt indicate probe care să indice în ce constă starea de insecuritate a persoanelor din colectivitate, dacă T G ar fi cercetat în stare de libertate și judecata ar continua cu el în stare de libertate. Mai mult, pe lângă faptul că nu se susține această motivare, făcându-se trimitere la probe care să ateste un pericol concret pentru ordinea publică și nu pericolul social al faptei deduse judecății, în încheierea recurată instanța face o motivare la comun pentru toți inculpații trimiși în judecată, fără a indica, pentru fiecare în parte, așa cum prevede legea, care sunt motivele care justifică menținerea măsurii, care sunt temeiurile care ar justifica acest lucru și care sunt probele în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică. De asemenea, nu sunt precizate motivele pentru care sunt înlăturate pentru fiecare dintre inculpați în parte (pentru că această măsură se ia personal, pentru fiecare în parte și nu la comun) apărările. Învederează că au făcut dovada la dosarul cauzei, prin numeroase înscrisuri,că inculpatul T G nu numai că nu reprezintă pericol pentru ordinea publică și că lăsarea sa în libertate nu ar împieta cu nimic asupra bunei desfășurări a procesului penal, ci și că este un cetățean onest, are titlu de cetățean de onoare al comunei, este tată a doi copii, mama sa este bolnavă. Acestea constituie motive care să justifice revocarea măsurii raportat la persoana făptuitorului, așa cum prevede legea, ca și argument pentru demonstrarea faptei că pericolul concret pentru ordinea publică nu există. Apreciază că este incompatibilă ținerea o perioadă atât de îndeplungată a măsurii de arest preventiv, o măsură atât de restrictivă (starea de liberate fiind cea firească și nu starea de privare de libertate) cu dispozițiile art. 5²Cod procedură penală, care arată că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. Mai mult, în jurisprudența CEDO se prevede că menținerea unor motive plauzibile când o persoană a săvârșit fapta, este o condiție sine-qua-non pentru privarea de libertate. Dar, după trecerea unei anumite perioade de timp, aceasta nu mai este suficientă și trebuie să se indice temeiuri noi care să justifice o astfel de măsură. Ori, în speță, nu au fost indicate niciun fel de temeiuri noi, deci practic acestea nu există, și care să justifice în continuare privarea de libertate.

Având în vedere că temeiurile inițiale nu mai subzistă în cauză, pentru considerentele expuse anterior, că nu există motive noi care să justifice în continuare privarea de libertate, că buna desfășurare a procesului penal se poate realiza cu inculpatul în libertate, având în vedere că nu a fost demonstrat prin probe - așa cum cere legea - pericolul concret pentru ordinea publică și, mai ales, perioada îndelungată de când a fost luată această măsură, profilul socio-moral al inculpatului, care-l recomandă ca un cetățean model, nu doar ca un om care nu merită să stea în menținerea acestei măsuri preventive, solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, cu judecarea inculpatului T G în stare de libertate.

Avocat, pentru inculpatul recurent, arată că recursul formulat de acesta nu vizează nelegalitatea încheierii de ședință din 05 martie 2009 Tribunalului Suceava, ci netemeinicia, cu precizarea că dacă aceasta ar fi fost o hotărâre de fond, ar fi fost susceptibilă casării în temeiul dispozițiilor art. 385⁹alin. 1 pct. 9 Cod procedură penală, motivat de faptul că, după ce trece în revistă în considerente susținerile părților și apărarea Parchetului în combaterea susținerilor părților, în fapt, judecata instanței de fond cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive pentru toți inculpații se rezumă la patru-cinci rânduri. Prin urmare, sub aspectul temeiniciei, apreciază că încheierea este insuficient motivată, nu este deloc convingătoare și lasă loc la suspiciuni asupra conformității sale cu legea și cu adevărul. În al doilea rând, s-a stabilit în practica judiciară că în momentul în care instanța este sesizată cu rechizitoriu și trebuie, în temeiul art. 300 Cod procedură penală, să verifice legalitatea și temeinicia măsurii luate, sunt schimbate motivele de drept care au dus la luarea acestei măsuri, pentru că în realizarea obiectivelor impuse de art. 200 Cod procedură penală organul de urmărire penală este nevoit să strângă probe și să le administreze în dovedirea faptei și sesizarea instanței. De aceea, în această fază, motivarea măsurii arestării preventive în ceea ce-l privește pe a fost aceea că mai este de audiat martora, că n-a venit Comisia rogatorie din Ucraina, că trebuie refăcut traseul infracțiunii - chestiuni care au fost făcute în cursul urmăririi penale. Ori, atunci când discută motivele care conduc la menținerea stării de arest, instanța trebuia să constate că acestea au dispărut și să se refere la altele. Este adevărat că prima instanță face o ușoară pendulare între pericolul pentru ordinea publică și gradul de pericol social. Dar este greșit, pentru că a discuta despre pericolul pentru ordinea publică în această fază înseamnă a antama unul din elementele noțiunii de infracțiune. Este și greșeala legii, pentru că în titlul VIII al Codului penal, când se explică înțelesul unor termeni, noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu este definit în legislația penală, spre deosebire de art. 144 din Codul penal francez, unde aceasta este definită și, de aceea, și deciziile de practică judiciară luate de CEDO în privința cetățenilor altor state decât cetățenii români sunt mai clare. În practică, în doctrină, există o marjă foarte largă de interpretare, dând și posibilitatea magistraților să facă diferența între ordinea publică și gradul de pericol social al unei infracțiuni, pe care magistratul îl apreciază după administratea probelor în vederea aplicării unei sancțiuni pentru fiecare inculpat în parte. În sprijinul acestei afirmații invocă decizia nr. 472/2006 a Curții de Apel Constanța, din Revista de drept penal. În absența unei definiții a pericolului pentru ordinea publică, prin explicarea unor termeni (fiind în materie penală aceștia trebuie să fie conciși, în sensul unui maximum de cuprindere într-un minimum de exprimare), s-a mers pe ideea persoanei inculpatului, a relațiilor sociale care au fost lezate, ce ecou a avut în colectivitate, în mass-media, ce funcție a avut, în așa fel încât să se analizeze în ce măsură este lezată comunitatea, societatea în ansamblu, cu privire la faptele inculpatului. După cum s-a precizat și anterior, nimeni nu discută despre această chestiune, însă el, în calitate de apărător, apreciază că sunt abuzive măsurile care se iau în privința securității. Așadar, un pericol pentru ordinea publică, în momentul de față, nu mai există, inclusiv în ceea ce-l privește pe inculpatul. Instanța trebuie să aibă în vedere și alte elemente: lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală pe care a avut-o inculpatul, atitudinea sa în acest incident, în săvârșirea acestor fapte. Acesta a recunoscut de la început (inclusiv când s-a aflat pe teritoriul Ucrainei) faptele pe care le-a săvârșit, a stăruit pentru recuperarea prejudiciului (deși acesta nu există pentru că a fost recuperat), spre deosebire de alte situații în care se discută de prejudicii de sute de mii de dolari cu care Statul Român a fost păgubit prin neplata unor accize, taxe, impozite aferente comercializării unui astfel de produs. Cu privire la faptele inculpatului, una din ele este în formă de tentativă, iar despre a doua este prematur să se discute, însă se poate pune sub semnul întrebării comiterea unei infracțiuni pentru constituirea de grup organizat în ceea ce-l privește pe inculpatul, față de care apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 9 din actul normativ menționat, în sensul că se reduc și acestea la Cu privire la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei, aceasta are o pedeapsă alternativă, inclusiv amenda. După cum a argumentat și în scris, în momentul în care s-a spus la urmărirea penală că trebuie menținută starea de arest din anumite motive, organele de urmărire penală au întocmit actul de sesizare, iar instanța de fond trebuia să constate că acele temeiuri au dispărut. Ori, prima instanță - indiferent de individualizarea faptelor - a constatat, individual, legalitatea și temeinicia măsurii și, la final, a dispus - în temeiul art. 300 alin. 2 Cod procedură penală - menținerea stării de arest pentru toți inculpații, nelăsând loc la interpretare, în sensul că vreunul din inculpați ar fi în situația de a scăpa de această măsură. Solicită să se constate că în momentul săvârșirii faptei inculpatul nu mai avea calitatea de comisar, fiind pensionat, din declarațiile date în cursul urmăririi penale reieșind că acesta recunoaște și regretă fapta. În rechizitoriu s-a făcut o amplă prezentare a unor studii făcute în Europa cu privire la pierderea pe care o suferă unele societăți prin introducerea ilegală a baxurilor de țigări. Solicită a se lua act că în spatele acestor intervenții sunt interese economice făcute de grupuri financiare și comerciale foarte puternice și care-și apără interesele. Solicită, de asemenea, să se facă o analiză comparativă și cu ceea ce se întâmplă în alte țări, cu precizarea că legislația română este extrem de severă cu niște fapte de o importanță mică. Inculpatul nu avea nicio justificare, regretă fapta comisă, nu ceea ce a făcut (în cursul cercetării judecătorești care abia a început).

Față de cele de mai sus și față de tot complexul de împrejurări care pledează în favoarea inculpatului, apărătorul acestuia solicită admiterea recursului, modificarea încheierii de ședință recurate și, ca un atribut al dreptului la apărare, să se ia act că inculpatul își menține cererea de revocare a măsurii arestării preventive (consemnată, de altfel, în considerentele încheierii recurate) cu una din măsurile prevăzute de art. 139 Cod procedură penală, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, localitatea, care este o măsură mai blândă și reprezintă o garanție că inculpatul se va prezenta în fața organelor de urmărire penală ori de câte ori va fi nevoie.

Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 5 martie 2009 Tribunalului Suceava, prin care s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. Arată că este de acord cu concluziile puse de ceilalți apărători, care se regăsesc și în motivele de recurs ale lui, care pledează pentru continuarea cercetării judecătorești cu acest inculpat în stare de libertate. Solicită - la fel ca și la instanța de fond - revocarea măsurii arestării preventive și, pe cale de consecință, să se dispună înlocuirea acestei măsuri cu una mai puțin coercitivă, prevăzută de Codul d e procedură penală, în speță, cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea și care, din punctul său de vedere, ar fi suficientă pentru asigurarea și respectarea climatului de judecată, întrucât în prezenta cauză s-au efectuat, în mare, toate actele de urmărire penală pe care acuzarea și le-a propus. Cu privire la situația inculpatului, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și apoi de menținere a acestora prin încheierile respective au fost cele prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală raportat la art. 143 Cod procedură penală. Referitor la art. 143 Cod procedură penală, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă faptul că ar exista indicii temeinice (cu referire și la art. 63¹Cod penal), respectiv acele probe temeinice care să justifice că inculpatul ar fi săvârșit pretinsele infracțiuni pentru care s-au făcut cercetări. Astfel, inculpatul pe care-l asistă este cercetat pentru trei infracțiuni, și anume cea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 - sprijinire a unui grup infracțional organizat, art. 70 din Ordonanța nr. 105/2001 și tentativă la infracțiunea de contrabandă. Din probatoriul administrat, cel puțin în ceea ce-l privește pe inculpatul, nu rezultă vinovăția sau nevinovăția sa cel puțin cu privire la infracțiunea de sprijinire a unui grup infracțional organizat. Acest inculpat nu se cunoștea cu ceilalți inculpați înainte de comiterea faptei, nu sprijinit vreun grup organizat, cu precizarea că a exista un grup organizat (potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003) presupune ca inculpatul să aibă în acel grup organizat structurat o anumită funcție, să îndeplinească un anumit atribut, să-i fie dată o anumită responsabilitate, să exercite acele acte materiale care să ducă la infracțiunea respectivă. Din probatoriul administrat rezultă că acest inculpat nu a mai fost condamnat până în prezent, anterior săvârșirii faptei a avut o atitudine corespunzătoare în familie și societate, are o situație grea, este căsătorit, are patru copii în întreținere, soția nu lucrează, se ocupă cu cărăușia. Având în vedere toate aceste aspecte, consideră că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat. Cu privire la celelalte infracțiuni, consideră că din probatoriul administrat nu rezultă că acesta a săvârșit respectivele infracțiuni și apreciază că nu se impune în continuare privarea sa de libertate. Consideră că au încetat temeiurile care au stat la baza luării măsurii și apoi a menținerii arestării preventive și, pe cale de consecință, nu s-au produs probe din care să rezulte că ar exista temeiuri noi pentru care s-ar impune privarea sa de libertate. Pune concluzii de admitere a recursului, de casare a încheierii din 5 martie 2009 Tribunalului Suceava și continuare a cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu acea de a nu părăsi țara sau localitatea.

Făcând referire la fondul cauzei, reprezentanta Ministerului Public arată că, începând cu fila 8 din Rechizitoriu, este descris grupul infracțional organizat, bazele acestuia fiind puse de inculpatul TGî mpreună cu făptuitorul ucrainean. În vara anului 2008, inculpații T G, au încercat să abuzeze de serviciile comisarului, din cadrul S, sens în care au încercat să-l mituiască, fapta făcând obiectul dosarului nr. 42/P/2008 al Serviciului Teritorial al Nereușind, aceștia l-au căutat pe inculpatul care, până în decembrie 2007, a îndeplinit funcția de comisar șef în cadrul aceleiași structuri, respectiv La data când s-a comis fapta de trecere frauduloasă a frontierei și tentativa la infracțiunea de contrabandă cu țigări (activitatea infracțională fiind întreruptă de către vameșii ucrainieni), grupul era structurat ca finanțatori cu activitate anterioară T G, și, ceilalți fiind sprijinitorii grupului. Deci, pe spațiul ucrainean au fost depistați cei trei inculpați români și făptuitorul ucrainean, acesta aducând în zona de frontieră un camion marca,unde se afla o cantitate importantă de țigări, respectiv 480 mii de țigarete, investiția făcută de către inculpații români - T G, și fiind, în total, de 12.500 dolari SUA.

În ceea ce privește recursurile inculpaților, arată că sintagma "pericol concret pentru ordinea publică" este folosită încă de la apariția Codului civil român din anul 1864 și nicăieri un text de lege nu a definit această sintagmă. Potrivit Explicativ al limbii Române, ordinea publică reprezintă ordinea socială, ordinea economică, ordinea politică. În speță, din probatoriul administrat rezultă că ordinea economică și socială au fost grav afectate prin faptele comise, întrucât a fost perturbată grav activitatea de frontieră, au fost puse în pericol relațiile bilaterale dintre Ucraina și România, pornind de la premisa că statul român reprezintă granița Uniunii Europene cu Europa de (în primul rând cu Ucraina) și trebuie de făcut o analiză procesual-penală și criminologică a faptelor, trebuie plecat de la premisa că legiuitorul român a catalogat infracțiunea de contrabandă în articolul 2 din Legea nr. 39/2003 ca o infracțiune gravă. De asemenea, art. 7 din aceeași lege este dovedit prin probatoriul administrat în cauză iar aceste texte de lege sunt armonizate de către legiuitorul român cu legislația europeană, fiind catalogate ca infracțiuni extrem de grave de crimă organizată, gravitatea lor rezultând din pedeapsa pe care legiuitorul român a înțeles să o aplice acestor fapte. Trebuie avut în vedere și elementul infracțional al zonei în care se încadrează și această speță, fiind cunoscut faptul că instanțele sucevene sunt sesizate în mod frecvent cu astfel de fapte care se desfășoară la granița cu Ucraina. Învederează că în cauza de față infracțiunea de contrabandă a rămas în faza tentativei prin intervenția vameșilor ucrainieni, însă acest fenomen aduce un prejudiciu major bugetului de stat prin neplata accizelor, cu atât mai mult cu cât țigările pleacă și în continuare spre țările din vest. Așadar, pentru a contura pericolul concret pentru ordinea publică pe baza probelor și indiciilor existente la dosar și având în vedere acest fenomen, apreciază că sunt date în continuare condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală. În consecință, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați și, în subsidiar, respingerea și a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una din celelalte măsuri, respectiv de a nu părăsi localitatea sau țara.

În replică la susținerea reprezentantei Ministerului Public privind existența unui grup infracțional, avocatul arată că nu există nici măcar o discuție teoretică, fundamentată pe textul legal, din care să rezulte că inculpatul TGa pus bazele unui grup infracțional. Conținutul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 7 al Legii nr. 39/2003 este acela de reconstituire, sprijinire, aderare, neexistând exprimarea "a pus bazele", ca și conținut al laturii obiective. Nu poate fi reținută nici afirmația că s-ar pune în pericol relațiile bune cu Ucraina, deoarece țigările sunt cumpărate de la ucrainieni, fiind accizate de către statul ucrainean. În ceea ce privește recrudescența acestui fenomen, în momentul în care un anumit comportament antisocial sau o anumită categorie de infracțiuni ia amploare, pârghiile sunt în mâna legiuitorului care intervine, iar reacția organelor statului este arătată în momentul în care se descoperă și se deduc judecății aceste fapte, și nu arestarea preventivă, care este o măsură privind buna desfășurare a procesului penal și nu o măsură coercitivă sau de resocializare.

Având ultimul cuvânt, inculpatul arată că achiesează la concluziile puse de apărătorul ales și solicită judecarea sa în stare de libertate.

Inculpatul recurent T G, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.

Având ultimul cuvânt, inculpatul recurent arată că regretă faptele și este de acord cu susținerile apărătorului său.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, învederează că de acord cu concluziile puse de apărătorul său și solicită judecarea sa în stare de libertate.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Suceava nr. 61D/P/2008 din 02 martie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților:

T, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "constituirea unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003,

- "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și

- "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fapte constând în aceea că ncepând cu luna septembrie 2008, împreună cu, (la acea dată comisar șef în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră) și alte persoane, cetățeni ucraineni și români, au constituit o grupare infracțională organizată, ce avea ca scop introducerea ilegală în țară de țigări de proveniență ucraineană prin trecerea acestora peste frontiera adiacentă localității, jud.

S-a reținut că, în noaptea de 5/6.12.2008, în baza unor înțelegeri prealabile cu complicii ucraineni, T G, împreună cu celelalte persoane din grupul său, au trecut fraudulos frontiera de stat cu Ucraina, în apropierea stâlpului de frontieră 707, comuna, jud. S, de unde au preluat cantitatea de 50.000 pachete de țigarete marca, pe care intenționa să le introducă ilegal în țară peste frontiera și că, în momentul transportării țigaretelor respective, spre frontiera - Română, inculpatul T G și ceilalți membri ai grupării au fost depistați de grănicerii ucraineni.

, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "constituirea unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003,

- "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și

- "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fapte constând în aceea că ncepând cu luna septembrie 2008, împreună cu T G " ", (la acea dată comisar șef în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră) și alte persoane, cetățeni ucraineni și români, au constituit o grupare infracțională organizată, ce avea ca scop introducerea ilegală în țară de țigări de proveniență ucraineană prin trecerea acestora peste frontiera adiacentă localității, jud.

S-a reținut că, în noaptea de 5/6.12.2008, în baza unor înțelegeri prealabile cu complicii ucraineni, inculpatul, împreună cu celelalte persoane din grupul său, au trecut fraudulos frontiera de stat cu Ucraina, în apropierea stâlpului de frontieră 707, comuna, jud. S, de unde au preluat cantitatea de 50.000 pachete de țigarete marca, pe care intenționa să le introducă ilegal în țară peste frontiera și că în momentul transportării țigaretelor respective, spre frontiera - Română, inculpatul și ceilalți membrii ai grupării au fost depistați de grănicerii ucraineni.

, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "constituirea unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003,

- "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și

- "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fapte constând în aceea că începând cu luna septembrie 2008, când încă era ofițer activ cu gradul de comisar șef, în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră, împreună cu, T G și alte persoane, cetățeni ucraineni și români, au constituit o grupare infracțională organizată, ce avea ca scop introducerea ilegală în țară de țigări de proveniență ucraineană prin trecerea acestora peste frontiera adiacentă localității, jud.

T, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "sprijinire unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003,

- "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și

- "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fapte constând în aceea că ncepând cu luna septembrie 2008, la solicitarea fratelui său, inculpatul T G, împreună cu inculpatul, a căutat în zona de frontieră adiacentă comunei, jud. S, o care să comunice cu frontiera româno - ucraineană și pe care să se poată transporta samarizat cu caii, țigări spre locuința de vacanță a fratelui său.

S-a reținut că, în noaptea de 5/6.12.2008, în baza unor înțelegeri prealabile cu complicii ucraineni, inculpatul T, împreună cu celelalte persoane din grupul său, au trecut fraudulos frontiera de stat cu Ucraina, în apropierea stâlpului de frontieră 707, comuna, jud. S, de unde au preluat cantitatea de 50.000 pachete de țigarete marca, pe care intenționa să le introducă ilegal în țară peste frontiera și că, în momentul transportării țigaretelor respective, spre frontiera - Română, inculpatul T și ceilalți membrii ai grupării au fost depistați de grănicerii ucraineni.

, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "sprijinire a unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003,

- "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și

- "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fapte constând în aceea că începând cu luna septembrie 2008, la solicitarea inc. T G, împreună cu inc. T, a căutat în zona de frontieră adiacentă comunei, jud. S, o care să comunice cu frontiera româno - ucraineană și pe care să se poată transporta samarizat cu caii, țigări spre locuința de vacanță a fratelui său.

S-a reținut că, în noaptea de 5/6.12.2008, în baza unor înțelegeri prealabile cu complicii ucraineni, inculpatul, împreună cu celelalte persoane din grupul său, au trecut fraudulos frontiera de stat cu Ucraina, în apropierea stâlpului de frontieră 707, adiacentă comunei, jud. S, de unde au preluat cantitatea de 50.000 pachete de țigarete marca, pe care intenționa să le introducă ilegal în țară peste frontiera și că în momentul transportării țigaretelor respective, spre frontiera - Română, inculpatul și ceilalți membrii ai grupării au fost depistați de grănicerii ucraineni.

Prin același Rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- "sprijinire unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003,

- "trecere frauduloasă a frontierei de stat", prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu modificările ulterioare și

- "tentativă la infracțiunea de contrabandă", prev. de art. 20. pen. rap. la art. 270 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, fapte constând în aceea că anterior datei de 05.12.2008, la solicitarea inculpaților și T, ce au fost determinați de inculpatul T G, -, a acceptat să sprijine gruparea infracțională, în vederea transportării unor cantități de țigarete din Ucraina pe teritoriul României, de unde urmau a fi preluate și transportate în mod samarizat cu caii, spre locuința de vacanță inculpatului T G " zis ".

S-a constatat că, în noaptea de 5/6.12.2008, în baza unor înțelegeri prealabile cu complicii ucraineni, inculpatul -, împreună cu celelalte persoane din grupul său, au trecut fraudulos frontiera de stat cu Ucraina, în apropierea stâlpului de frontieră 707, comuna, jud. S, de unde au preluat cantitatea de 50.000 pachete de țigarete marca, pe care intenționa să le introducă ilegal în țară peste frontiera și că, în momentul transportării țigaretelor respective, spre frontiera - Română, inculpatul - și ceilalți membrii ai grupării au fost depistați de grănicerii ucraineni.

Propunerile formulate de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Suceava, referitor la arestarea preventivă și respectiv menținerea acesteia, au fost admise, după cum urmează:

- prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 72 din 12.12.2008 a Tribunalului Suceava, menținută ulterior prin încheierile nr. 6 PA din 06 ianuarie 2009 și nr. 35 PA din 04 februarie 2009 ambele ale Tribunalului Suceava, în ce privește pe inculpatul T G;

- prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 73 din 12.12.2008 a Tribunalului Suceava, menținută ulterior prin încheierile nr. 8 PA din 06 ianuarie 2009 și nr. 33 PA din 04 februarie 2009 ambele ale Tribunalului Suceava, în ce privește pe inculpatul;

- prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 69 din 11.12.2008 a Tribunalului Suceava, menținută ulterior prin încheierile nr.12 PA din 07 ianuarie 2009 și nr. 28 PA din 02 februarie 2009 ambele ale Tribunalului Suceava, în ce privește pe inculpatul;

- prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 71 din 11.12.2008 a Tribunalului Suceava, menținută ulterior prin încheierile nr.11 PA din 07 ianuarie 2009 și nr. 29 PA din 02 februarie 2009 ambele ale Tribunalului Suceava, în ce privește pe inculpatul T;

- prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 74 din 12.12.2008 a Tribunalului Suceava, menținută ulterior prin încheierile nr.7 PA din 06 ianuarie 2009 și nr. 31 PA din 03 februarie 2009 ambele ale Tribunalului Suceava, în ce privește pe inculpatul.

La luarea măsurii arestării preventive față de fiecare dintre inculpații sus-menționați s-au avut în vedere disp. art. 148 lit. f rap. la art.143 Cod procedură penală, reținându-se că, din probele administrate rezultă indicii temeinice că au comis faptele pentru care sunt cercetați, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol social pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea concretă de comitere a acestora și urmările produse.

Așadar, s-a apreciat că pericolul trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi frecvența infracțiunilor în raza teritorială în care-și desfășoară activitatea organul judiciar și starea de tulburare a publicului față de împrejurarea că acest fenomen infracțional a cunoscut în prezent o amploare deosebită și se răsfrânge cu repercusiuni grave asupra cetățenilor.

La primirea dosarului, Tribunalul Suceava - Secția penală a verificat, în Cameră de Consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și prin Încheierea din 5 martie 2009, respins cererile formulate de inculpați, prin apărători, privind revocarea măsurii arestării preventive, a respins, de asemenea, și cererile inculpaților, prin apărători, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea și țara și, în baza art. 300¹alin. 1 Cod procedură penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații T G, T și, menținând starea de arest preventiv a acestora în temeiul art. 300¹alin. 3 Cod procedură penală.

Împotriva încheierii, în termen legal, au formulat recurs inculpații T G, și, susținându-l oral prin apărători aleși și desemnați din oficiu și solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea lor în stare de libertate, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara.

Toți inculpații, prin apărători, au susținut - în principal - că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, cu referire specială la pericolul concret pe care lăsarea lor în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică și care nu a fost dovedit în cauză.

Examinând recursurile de față, Curtea constată că nu sunt întemeiate.

În speță sunt întrunite condițiile prev.de art.143 Cod procedură penală, respectiv sunt date indicii temeinice - astfel cum sunt definite de art.68¹Cod procedură penală - că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din mijloacele de probă administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Pericolul concret pentru ordinea publică la care se referă art.148 lit.f Cod procedură penală, nu se identifică cu pericolul social al faptei penale, având un sens mai larg și presupune o rezonanță a faptelor respective, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, dacă nu s-ar lua măsurile legale.

Față de natura și gravitatea faptelor mai sus-menționate și reținute în sarcina inculpaților, de modalitatea în care acestea au fost săvârșite, de urmările produse, tribunalul apreciază că prin lăsarea lor în libertate s-ar crea o stare de insecuritate persoanelor din colectivitate, deci că există pericol concret pentru ordinea publică, astfel încât constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică.

Curtea, analizând probele și indiciile temeinice amintite, constată că ele pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului încauza Gusinskij Rusiei, cauza Durmus Turciei, cauza Jecius Lituaniei)

Prevederile art. 5 parag. 1 lit. c din CEDO fac referire la noțiunea de suspiciuni, întrucât nu este necesar ca la momentul arestării, organele în drept să aibă suficiente probe pentru a aduce o acuzație. Faptele care au dat naștere suspiciunii (bănuielii) nu trebuie să fie la același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare(a se vedea hotărârea din 16.10.2001 în cauza O Hara contra Marii Britanii, parag. 36).Nu trebuie stabilită așadar vinovăția unei persoane când se dispune arestarea preventivă, după cum nici la acest moment procesual nu se analizează aspectul respectiv.

Este real că potrivit art. 300¹al. 2 și 3 Cod procedură penală, dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Dacă aceste temeiuri fie impun în continuare privarea de libertate ori există temeiuri noi care justifică acest lucru, instanța, prin încheiere motivată menține arestarea preventivă, însă în practică există și situații când, procedând la verificarea acestor temeiuri, se constată că s-au modificat și că se impune înlocuirea măsurii luate inițial cu o alta, mai puțin coercitivă, care să corespundă în aceeași măsură scopului prev. de art. 136 Cod procedură penală.

În speță, Curtea constată că temeiurile ce au stat la baza luării și ulterior menținerii arestării preventive a inculpaților nu s-au modificat, astfel încât nu pot fi admise cererile formulate de apărătorii lor referitor la înlocuirea acesteia cu o altă măsură, respectiv cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Astfel, Curtea reține că infracțiunile pentru care inculpații sunt trimiși în judecată prezintă o gravitate sporită, faptele săvârșite având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând o reacție negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații ar fi judecate în stare de libertate, motiv pentru care se impune în continuare a se acționa eficient, inculpații urmând a fi privați de libertate pentru a pune la adăpost prin efectul legii, drepturile și siguranța cetățenilor.

Concluzionând, față de faptul că temeiurile avute în vedere la arestarea inculpaților nu au dispărut după trimiterea lor în judecată, în mod just tribunalul a menținut această măsură preventivă și a respins cererile de înlocuire a acestei măsuri cu una din măsurile prevăzute de dispozițiile art. 145¹și art. 145 Cod procedură penală.

Așadar, încheierea atacată fiind legală și temeinică, recursurile de față urmează a fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 385¹⁵pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, fiul lui și -, născut la data de 14 decembrie 1965, T G, fiul lui și, născut la data de 20 aprilie 1964, fiul lui și, născut la 24 noiembrie 1958 și, fiul lui și -, născut la data de 12 ianuarie 1974, toți aflați în arestul S, împotriva încheierii camerei de consiliu din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Obligă pe inculpații, T G și să plătească statului, fiecare, câte 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul să plătească statului suma de 240 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției către

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Judecător fond

6 ex. / 11 martie 2009

Președinte:Motan Traian
Judecători:Motan Traian, Ghertner Artur, Maierean Ana

#Judecator Motan Traian

Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Suceava

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Suceava