Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 933/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR.5130/2/2009
1366/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.933/
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitrița Piciarcă
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR 3: Corneliu Bogdan
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții-inculpați, și -G împotriva Încheierii de ședință din data de 2 iunie 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-inculpați și, personal, în stare de arest preventiv, asistați juridic de apărători aleși, din cadrul Baroului B, cu delegațiile nr.85.918/10.06.2009, aflată la fila 8, și nr.85.919/16.06.2009, și, din cadrul Baroului B, și recurentul-inculpat -, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația de substituire nr.69.003/4.06.2009, aflată la fila 11.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocatul, pentru recurentul-inculpat, critică încheierea de ședință pentru netemeinicie în ceea ce privește menținerea stării de arest preventiv, arătând că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat și nu au apărut elemente noi care justifice privarea de libertate a inculpatului, având în vedere, pe de o parte, atitudinea sa procesuală constant sinceră, faptul că a colaborat cu organul de urmărire penală și a ajutat la stabilirea situației de fapt, a participării sale și a coinculpaților la activitatea infracțională, pe care a descris-o în totalitate, împrejurări față de care chiar procurorul a recomandat, prin rechizitoriu, reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, cu efectele statuate în art.76 Cod penal, faptul că este bolnav, suferind de diabet, iar acoperirea prejudiciului este garantată de sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor sale, și, pe de altă parte, împrejurarea că cercetarea judecătorească în fond este de durată, dovadă faptul că, deși instanța a fost sesizată în luna ianuarie a anului 2009, până la acest moment au fost audiați numai 3 inculpați, fiind o cauză complexă, în care urmează să fie efectuate expertize, cu mulți inculpați și peste 100 de martori.
În egală măsură, trebuie ținut cont de faptul că inculpatul este arestat de 11 luni, nu a premeditat comiterea infracțiunilor, nu a săvârșit fapte de violență, astfel că, la acest moment, cercetarea sa în stare de libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpatului.
Avocatul, pentru recurentul-inculpat -G, critică încheierea de ședință pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în primul rând, că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța făcând o scurtă trimitere la dispozițiile art.53 din Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului anumitor drepturi sau libertăți, în condițiile în care, nepășind la cercetarea judecătorească, nu a fost în măsură să verifice dacă se mai mențin sau nu temeiurile ce au determinat inițial arestarea inculpatului, astfel că, dispunând menținerea stării de arest preventiv, i-a încălcat în mod grav drepturile.
Totodată, în mod greșit a reținut îndeplinirea cerințelor art.148 lit.f Cod procedură penală și a celor prevăzute de art.136 Cod procedură penală, întrucât nu a indicat probele din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică sau care să justifice necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, rezumându-se să facă trimitere la pericolul social generic al infracțiunilor, care nu trebuie confundat cu pericolul pentru ordinea publică, ceea ce conduce la încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală.
În același timp, prin lipsa indicării temeiurilor și a probelor care justifică privarea de libertate a inculpatului, instanța de fond a încălcat principiul prezumției de nevinovăție și, nu în ultimul rând, nu a ținut cont de starea precară de sănătate a acestuia, dovedită prin înscrisuri medicale și rapoarte de expertiză medico-legale, apreciind că este mai importantă privarea de libertate decât starea de sănătate a acestuia.
În concluzie, în temeiul art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în principal, punerea în libertate a inculpatului, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocatul, pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea, de îndată, în libertate a inculpatului, iar, în subsidiar, în măsura în care Curtea apreciază că se impune o măsură de prevenție, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
În susținere, arată că în încheierea de ședință nu sunt expuse motivele concrete pentru care instanța a apreciat că cercetarea în stare de libertate a inculpatului ar afecta buna desfășurare a procesului penal sau pentru care s-ar impune împiedicarea sustragerii de la procesul penal, menționând că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, fără a ține cont, la alegerea măsurii de prevenție, de criteriile enunțate în art.138 alin.8 Cod procedură penală, respectiv de elementele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost audiat la cercetarea judecătorească și a avut o atitudine constant sinceră, dovadă faptul că prin actul de sesizare s-a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante.
Mai mult, în cauză nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile reglementate în art.148 lit.f Cod procedură penală, iar instanța de fond nu conformat practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, care impune instanțelor naționale să motiveze, în concret, rațiunile pentru care apreciază că ordinea publică ar fi lezată prin cercetarea inculpatului în stare de libertate și, în egală măsură, s-a împlinit termenul de rezonabilitate a duratei măsurii detenției provizorii și aceasta tinde să se transforme într-o adevărată executare anticipată a pedepsei, inculpatul fiind arestat de 1 an, cu nesocotirea principiului prezumției de nevinovăție.
Nu în ultimul rând, oportunitatea revocării măsurii arestării preventive decurge și din specificul probatoriului administrat la urmărirea penală și a celui ce se va administra în cursul cercetării judecătorești, având în vedere faptul că a fost audiat și a recunoscut comiterea infracțiunilor, nu poate altera în niciun mod probele cu caracter obiectiv administrate la urmărirea penală, iar în faza cercetării judecătorești mai sunt de audiat 15 inculpați și 94 de martori, după care se vor formula probe noi, probatoriu a cărui administrare presupune un orizon de timp îndelungat.
În același timp, se impune restabilirea principiului egalității de tratament juridic, întrucât din cei 17 inculpați cercetați în cauză, numai 8 se află în stare de arest preventiv, în condițiile în care toți inculpații sunt trimiși în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2009, care, potrivit încheierii de ședință, pare să fie elementul fundamental în menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, astfel că se impune înlăturarea inechității prin cercetarea sa în stare de libertate. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocatul, pentru recurentul-inculpat, arată că acesta a fost trimis în judecată cu recomandarea reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, cu efectele prevăzute de art.76 Cod penal, cu prilejul audierii în fața instanței și-a menținut declarația, este singurul dintre cei trei care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, este căsătorit, are doi minori, dintre care unul suferă de o formă severă de bronșită, iar fiica are rezultate excepționale la învățătură, astfel că se impune judecarea sa în stare de libertate și pentru a asigura sprijinul moral și material celor doi copii, urmând să se prezinte la toate termenele ce vor fi stabilite de instanță. Depune la dosar concluzii scrise, însoțite de înscrisuri în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiate, a recursurilor, arătând că nu se poate reține conduita sinceră a inculpatului, întrucât, inițial, nu a recunoscut comiterea infracțiunilor și a încercat să minimalizeze contribuția sa penală, astfel că nu sunt incidente prevederile art.74 și 76 Cod penal, iar în ceea ce privește elementele personale invocate de fiecare dintre inculpați - starea de boală, situația familială - acestea au fost avute în vedere atât la momentul luării măsurii arestării preventive, cât și ulterior, la prelungirile și menținerile ulterioare, însă nu schimbă cu nimic situația de fapt reținută.
Cât privește susținerea tuturor inculpaților referitor la încălcarea rezonabilității duratei măsurii arestării preventive, determinată de faptul că cercetarea judecătorească va fi de durată, în condițiile în care, până la acest moment, au fost audiați numai 3 dintre cei 17 inculpați și urmează să fie administrate și alte probe, este de observat că nu se poate reține o culpă a autorităților judiciare în instrumentarea cauzei, judecata fiind îngreunată tocmai de complexitatea cauzei, la rândul ei determinată de complexitatea activității infracționale reținută în sarcina inculpaților, iar potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, complexitatea este unul dintre criteriile de care se ține cont la prelungirea detenției preventive, pentru a îngădui judecătorului să administreze toate probele necesare și nu poate fi speculată de către inculpați și să constituie o pentru judecător în efectuarea cercetărilor pe care trebuie să le desfășoare.
Referitor la critica nemotivării încheierii de ședință, așa cum s-a statuat în cauza Anghel contra României, judecătorul nu este ținut să se pronunțe punctual pe fiecare cerere formulată de către inculpați, ci din ansamblu hotărârii să rezulte motivele pentru care judecătorul a apreciat că se impune soluția dată în cauza respectivă. În egală măsură, potrivit art.3002Cod procedură penală, instanța procedează numai la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, respectiv dacă temeiurile avute inițial în vedere de către judecătorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare, textul legal neinstituind obligația de a motiva, de fiecare dată, în mod amplu, menținerea stării de arest preventiv.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, este de remarcat faptul că față de inculpatul a fost luată măsura arestării preventive pentru cazurile prevăzute de art.148 lit.b și f Cod procedură penală, iar acesta a părăsit sala de ședință la momentul la care ordonanța de reținere a expirat, care este desigur dreptul său, însă nu poate invoca în fața instanței de judecată ignorarea unui act al judecătorului și, în egală măsură, a încercat să-l influențeze pe martorul, cerându-i acestuia să facă formalitățile necesare pentru a trece autoturismul proprietatea inculpatului pe numele altei persoane, în încercarea de a împiedica instituirea sechestrului asigurător.
Pe de altă parte, în ceea ce-i privește pe toți inculpații, pericolul pentru ordinea publică este relevat și de faptul că, deși știau că fusese începută urmărirea penală în luna iunie a anului 2007, inculpații au perseverat în activitatea infracțională și au mutat fabrica pe tot teritoriul țării, demonstrând astfel că nu se de riposta autorităților statului, în condițiile în care există indicii că au desfășurat acte infracționale și înainte de această dată, ceea ce justifică temerea că, în libertate, și-ar putea relua, cu ușurință, activitatea infracțională, considerente pentru care se impune, în continuare, cercetarea lor în stare de arest preventiv.
Recurentul-inculpat, personal, solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a-și asigura o apărare eficientă.
Recurentul-inculpat -G, personal, arată că procurorul s-a antepronunțat când a vorbit de toți inculpații în același timp, în condițiile în care el are circumstanțe atenuante. Mai precizează că expertizele aflate la dosar se contrazic și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Recurentul-inculpat, personal, lasă la aprecierea Curții.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații, G, împotriva încheierii de ședință din 02.06.2009 a Tribunalului București, Secția a II a penală constată:
Prin încheierea de ședință din 02.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, a fost respinse - ca nefondate - cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara formulată de inculpatul și de inculpatul, revocarea măsurii arestării preventive formulată de inculpații, G, revocare a măsurii arestării preventive și înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi localitate formulată de inculpații și.
Conform art.3002raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus menținerea stării de arest a inculpaților:, G, și.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile de fapt și de drept care au justificat adoptarea măsurii arestării preventive față de inculpați se mențin și impun în continuare privarea lor de libertate, proba referitoare la pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea inculpaților în libertate rezultând din natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor reținute a fi fost săvârșite de către inculpați, ce determină o puternică rezonanță socială negativă, dar și din modalitatea concretă de comitere a acestora.
În speță, în raport de probatoriile existente la dosarul cauzei, s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.143 și 146 Cod penal și ale art.148 lit. f Cod procedură penală.
Probele și indiciile temeinice administrate în faza de urmărire penală conduc la reținerea unei suspiciuni rezonabile, în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Tribunalul a apreciat că, în cauză subzistă temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri și nu au intervenit împrejurări noi care să schimbe starea de arest preventive a inculpaților, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, pericol care este dat de natura și gravitatea faptelor, modalitatea de comitere a acestora, împrejurările în care au fost comise, scopul urmărit și consecințele deosebit de grave ca urmare a săvârșirii lor și nu în ultimul rând cuantumul prejudiciului creat.
Totodată, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților corespunde scopului reglementat de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, privarea acestora de libertate fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Împotriva încheierii de ședință au declarat recurs inculpații, G,criticând soluția fondului pentru nelegalitate și netemeiniciesub aspectul greșitei mențineri a măsurii arestării preventive, solicitând casarea încheierii și, rejudecând cauza, să se dispună punerea în libertate a inculpaților, iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.
ecurentul-inculpat, a criticat încheierea de ședință pentru netemeinicie în ceea ce privește menținerea stării de arest preventiv, arătând că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat și nu au apărut elemente noi care justifice privarea de libertate a inculpatului, având în vedere, pe de o parte, atitudinea sa procesuală constant sinceră, faptul că a colaborat cu organul de urmărire penală și a ajutat la stabilirea situației de fapt, a participării sale și a coinculpaților la activitatea infracțională, pe care a descris-o în totalitate, împrejurări față de care chiar procurorul a recomandat, prin rechizitoriu, reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, cu efectele statuate în art.76 Cod penal, faptul că este bolnav, suferind de diabet, iar acoperirea prejudiciului este garantată de sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor sale, și, pe de altă parte, împrejurarea că cercetarea judecătorească în fond este de durată, dovadă faptul că, deși instanța a fost sesizată în luna ianuarie a anului 2009, până la acest moment au fost audiați numai 3 inculpați, fiind o cauză complexă, în care urmează să fie efectuate expertize, cu mulți inculpați și peste 100 de martori.
În egală măsură, se susține în recurs, trebuie ținut cont de faptul că inculpatul este arestat de 11 luni, nu a premeditat comiterea infracțiunilor, nu a săvârșit fapte de violență, astfel că, la acest moment, cercetarea sa în stare de libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a inculpatului.
Recurentul-inculpat -G, critică încheierea de ședință pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în primul rând, că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța făcând o scurtă trimitere la dispozițiile art.53 din Constituția României referitoare la restrângerea exercițiului anumitor drepturi sau libertăți, în condițiile în care, nepășind la cercetarea judecătorească, nu a fost în măsură să verifice dacă se mai mențin sau nu temeiurile ce au determinat inițial arestarea inculpatului, astfel că, dispunând menținerea stării de arest preventiv, i-a încălcat în mod grav drepturile.
Totodată, apreciază recurentul,în mod greșit a reținut îndeplinirea cerințelor art.148 lit.f Cod procedură penală și a celor prevăzute de art.136 Cod procedură penală, întrucât nu a indicat probele din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică sau care să justifice necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, rezumându-se să facă trimitere la pericolul social generic al infracțiunilor, care nu trebuie confundat cu pericolul pentru ordinea publică, ceea ce conduce la încălcarea flagrantă a dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală.
În același timp, prin lipsa indicării temeiurilor și a probelor care justifică privarea de libertate a inculpatului, instanța de fond a încălcat principiul prezumției de nevinovăție și, nu în ultimul rând, nu a ținut cont de starea precară de sănătate a acestuia, dovedită prin înscrisuri medicale și rapoarte de expertiză medico-legale, apreciind că este mai importantă privarea de libertate decât starea de sănătate a acestuia.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, în principal, punerea în libertate a inculpatului, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru recurentul se invocă oportunitatea revocării măsurii arestării preventive care decurge și din specificul probatoriului administrat la urmărirea penală și a celui ce se va administra în cursul cercetării judecătorești, având în vedere faptul că a fost audiat și a recunoscut comiterea infracțiunilor, nu poate altera în niciun mod probele cu caracter obiectiv administrate la urmărirea penală, iar în faza cercetării judecătorești mai sunt de audiat 15 inculpați și 94 de martori, după care se vor formula probe noi, probatoriu a cărui administrare presupune un orizon de timp îndelungat.
În același timp, se impune restabilirea principiului egalității de tratament juridic, întrucât din cei 17 inculpați cercetați în cauză, numai 8 se află în stare de arest preventiv, în condițiile în care toți inculpații sunt trimiși în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2009, care, potrivit încheierii de ședință, pare să fie elementul fundamental în menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, astfel că se impune înlăturarea inechității prin cercetarea sa în stare de libertate.
Analizând hotărârea recurată, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea, în baza art.38515, pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Din examinarea dosarului de urmărire penala rezultă că recurenții din prezenta cauza sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional organizat, spălare de bani, contrafacere de mărci, înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, marcare cu marcaje false, producere de produse accizabile ce intră sub incidența sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal obișnuit. Apărarea inculpaților în sensul ca au recunoscut faptele, că lăsați în libertate, s-ar prezenta la instanța și nu ar influența aflarea adevărului nu se susține, probele din dosar indicând o situație contrară.
Nu se poate reține conduita sinceră a inculpatului, întrucât, inițial, nu a recunoscut comiterea infracțiunilor și a încercat să minimalizeze contribuția sa penală, astfel că nu sunt incidente prevederile art.74 și 76 Cod penal.
Față de inculpatul a fost luată măsura arestării preventive pentru cazurile prevăzute de art.148 lit.b și f Cod procedură penală. A încercat să-l influențeze pe martorul, cerându-i acestuia să facă formalitățile necesare pentru a trece autoturismul proprietatea inculpatului pe numele altei persoane, în încercarea de a împiedica instituirea sechestrului asigurător.
Pe de altă parte, în ceea ce-i privește pe toți inculpații, pericolul pentru ordinea publică este relevat și de faptul că, deși știau că fusese începută urmărirea penală în luna iunie a anului 2007, inculpații au perseverat în activitatea infracțională mutând fabrica în mai multe localități.
Arestarea inculpaților poate fi menținuta,în cursul judecării cauzei penale, motivat, fie daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva impun in continuare privarea de libertate, fie daca exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate.
Din textul de lege (art.160/b Cod procedură penală), rezultă că, la menținerea arestării preventive, se impun a fi verificate - față de fiecare persoană pentru care se solicită prelungirea măsurii preventive - următoarele condiții:
a)-măsura preventivă a fost dispusă anterior în mod legal, există un mandat de arestare pus în executare, iar durata arestării nu a expirat;
b)-temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi.
a)Măsura preventivă a fost dispusă anterior în mod legal, există un mandat de arestare pus în executare, iar durata arestării nu a expirat:
Constituția României garantează dreptul la libertate și siguranță fiecărei persoane, astfel încât, o prelungire a unei măsuri preventive nu poate fi dispusă dacă, anterior, măsura a fost luată sau prelungită în mod nelegal.
Această condiție decurge din art.139 alin.2 Cod procedură penală.
Luarea măsurii arestării preventive fata de recurenți s-a dispus anterior, fiind prelungita ulterior;încheierile anterioare au fost cenzurate în recurs de către Curtea de Apel, recursurile inculpaților fiind respinse. S-a apreciat că măsura luării sau prelungirii arestării preventive, dispusă anterior, față inculpați, este legală și temeinică.
Din analiza mandatelor și a încheierilor existente la dosarul cauzei, rezultă că anterior a fost menținută arestarea preventivă pentru inculpatul din prezenta cauză, astfel încât și cerința ca prelungirea anterioară să nu fi expirat este îndeplinită.
b)Temeiurile inițiale impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi.
Analizând, conform art.155 Cod procedură penală, raportat la art.148 litera f Cod procedură penală - În analiza temeiurilor inițiale, Curtea urmează să verifice dacă existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani (art.148 lit.f p Cod Penal)
De asemenea, Curtea urmează să verifice dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (art.143 C.P.P.), respectiv scopul măsurii preventive, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoanele în cauză (art.136 C.P.P.).
În ceea ce privește existența indiciilor temeinice, privind săvârșirea infracțiunilor, articolul 5, litera c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau că autorul acesteia va fugi după comiterea faptei.
Noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de C, în sensul existenței unor date, informații, care să convingă un observator obiectiv să este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea ce face obiectul cercetării.
Referitor la existența acestor motive verosimile, Curtea constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare privarea de libertate.
Materialul probator administrat, până în acest moment, conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art.143 raportat la art.681Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a apreciat în mod just asupra întrunirii, în persoana fiecăruia dintre cei trei inculpați, a condițiilor prevăzute de art.143 raportat la art.681din Codul d e procedură penală și respectiv de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, dispunând astfel în mod legal și temeinic menținerea arestării preventive a acestora.
Se constată că inculpații din prezenta cauză au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriul nr.175/D/P/2006 din data de 9 ianuarie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, astfel, probatoriul administrat până în prezent relevă motive verosimile - inclusiv în accepțiunea art.5 parag.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - de a crede că inculpații au săvârșit într-adevăr faptele penale de care sunt acuzați, existând la acest moment cel puțin indicii temeinice care justifică în mod rezonabil o astfel de presupunere.
Trebuie subliniat că, la momentul procesual de față, nu se pune în discuție existența unor probe certe de vinovăție, ci doar a unor date sau informații pe care se poate întemeia în mod obiectiv suspiciunea comiterii faptelor respective de către inculpați.
În speță, este în afara oricărei îndoieli faptul material al producerii frauduloase, în diverse locații din țară (localitatea, din județul I, municipiul C, localitatea H, din județul H, localitatea, din județul B), prin procesarea a câtorva zeci de tone de tutun, în lipsa unei autorizări legale, a unei importante cantități de țigări (produse accizabile), contrafăcute atât în privința ambalajului, cât și al conținutului, marcate cu timbre și banderole false, precum și faptul material al punerii lor ilicite în circulație, fără documente legale, sub denumirea unor mărci înregistrate, precum Viceroy, Wincester și Ronson, activitate în urma căreia bugetul statului a fost prejudiciat prin neîncasarea accizelor aferente, estimate la o valoare de 1.250.000 EURO.
În legătură cu implicarea inculpaților în această activitate infracțională, desfășurată prin acte materiale repetate pe parcursul anilor 2007 - 2008, Curtea reține că inculpatul a fost inițiatorul său (fapt recunoscut de acesta, inclusiv cu ocazia judecării prezentului recurs) și totodată cel care, împreună cu (care s-a ocupat îndeosebi de confecționarea blanchetelor și timbrelor false aplicate pe pachetele de țigări produse ilegal și de coordonarea activității propriu-zise de producție) și cu (care s-a ocupat mai ales de achiziționarea materiilor prime, de activitățile legate de transportul muncitorilor folosiți în fabrica clandestină din localitatea, dar și de comercializarea unei importante cantități de țigări contrafăcute la aceeași fabrică), au constituit încă de la început o grupare de criminalitate organizată, al cărei scop a fost tocmai acela al producerii și comercializării ilegale de țigări, în condițiile expuse mai sus.
Având în vedere împrejurarea constituirii grupului infracțional din cele trei persoane anterior menționate, fapt evidențiat și în referatul procurorului cu propunerea de arestare preventivă, este lipsită de orice fundament apărarea inculpaților și G privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, pe considerentul pretinsei nerespectări a dispozițiilor art.2 lit.a din aceeași lege, care prevăd pentru existența grupului infracțional organizat un număr minim de trei persoane.
În privința inculpatului G, Curtea reține că acesta nu doar că a aderat mai întâi la grupul infracțional astfel constituit, dar a și continuat ulterior, în mod nemijlocit, activitatea infracțională inițiată de inculpatul la fabrica din localitatea, preluând de la acesta în luna aprilie 2008 utilajele și materia primă mutate între timp în municipiul C, în vederea producerii unor noi cantități de țigări contrafăcute (operațiune care s-a și realizat sub coordonarea sa), fapt confirmat de către cel din urmă. În prima fază, inculpatul s-a ocupat în mod direct de distribuirea în zona de vest a țării a unei părți din țigările contrafăcute în fabrica ilegală din localitatea, acționând astfel în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul, recunoscută de acesta. Modul de acțiune al inculpatului nu lasă nicio urmă de îndoială asupra împrejurării că acesta cunoștea, încă de la începutul implicării sale, că țigările respective erau produse și comercializate prin contrafacerea unor mărci înregistrate și prin marcarea lor cu timbre și banderole falsificate, actele inculpatului circumscriindu-se astfel, contrar apărării sale, infracțiunilor de care este acuzat în legătură cu acele fapte. Cu referire la infracțiunile prevăzute de art.83 lit.a și b din Legea nr.84/1998, Curtea reține ca fiind vădit nefondată susținerea apărării privitoare la imposibilitatea de exercitare a acțiunii penale pe considerentul lipsei plângerii prealabile a persoanei vătămate (titularul mărcii), întrucât dispozițiile art.83 alin.5 din aceeași lege, care stabileau această condiție, au fost abrogate în mod expres prin OUG nr.190/2005.
În speță, se constată că inculpații au acționat - în mod premeditat - pentru a împiedica descoperirea activităților infracționale și identificarea lor, mutând periodic, la interval de câteva luni, la distanțe foarte mari, în regiuni diferite ale țării, locația fabricii clandestine de produs țigări contrafăcute și există date că și-au schimbat în mod frecvent telefoanele mobile și cartelele acestora, în același scop, au folosit metode de autoverificare și contrafilaj, suspicioși fiind și au beneficiat de informații și sprijin, inclusiv din partea unor funcționari publici, aspecte care dovedesc gradul ridicat de organizare și coordonare ale grupării infracționale dar, în același timp, constituie și indicii suficiente ale riscului ca, aflați în libertate, inculpații să încerce influențarea sau zădărnicirea anchetei penale desfășurate în ceea ce îi privește, risc cu atât mai evident cu cât, până în prezent, nu s-a reușit identificarea și reperarea tuturor membrilor acestei grupări și a persoanelor care, fie și ca martori, au intrat în legătură cu ea. În cazul inculpatului G, nu poate fi ignorat nici faptul că, cercetat fiind încă din anul 2006 într-o cauză penală separată (aflată în prezent în faza de judecată), conform susținerilor apărării, acesta nu a ezitat în a se implica în alte activități infracționale grave, comportamentul său social părând a fi astfel ușor predispus la comiterea de acte ce se plasează în sfera ilicitului penal.
Referitor la datele personale, invocate de inculpați - prin apărător - Curtea apreciază că acestea nu se limitează doar la aspecte ce țin de lipsa antecedenței penale, situația familială sau starea de sănătate, după cum pretinde apărarea inculpaților, ci are în vedere un ansamblu mai larg de date ce caracterizează persoana lor, cum ar fi vasta rețea relațională dezvoltată de aceștia în realizarea scopului infracțional propus, motivația comportamentului antisocial și mobilul acțiunilor întreprinse (în speță, obținerea frauduloasă a unor sume foarte mari de bani, reinvestite în bunuri de valoare - de regulă terenuri și mașini de lux), modul propriu de raportare la consecințele faptelor ilicite comise și gradul scăzut de conștientizare și asumare a acestora, date, care, în concret, atestă că înșiși inculpații recurenți, iar nu doar faptele lor, prezintă o periculozitate socială sporită.
În raport cu toate aspectele anterior evidențiate, Curtea constată că nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive, cu o altă măsură mai puțin severă, astfel cum au solicitat și în recurs inculpații și privarea lor de libertate - ca, de altfel, și a celorlalți inculpați - fiind necesară în prezent și pentru a asigura buna desfășurare a urmăririi penale, astfel cum prevede art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, având în vedere amploarea activității infracționale anchetate și numărul mare al persoanelor implicate în această activitate.
Motivele de boală invocate de inculpatul G ca punându-l în imposibilitate de a suporta regimul de detenție nu pot constitui temei legal de revocare a măsurii arestării preventive, având în vedere abrogarea dispozițiilor art.139 alin.34din Codul d e procedură penală, prin Legea nr.356/2006, urmând ca, în situația în care aceste susțineri sunt confirmate prin acte medicale, aceștia să beneficieze de tratament medical sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art.1391din Codul d e procedură penală (introdus prin aceeași lege). Totodată, starea de sănătate a inculpatului, invocată ca fiind precară, nu poate conduce, prin ea însăși, la dispunerea în ceea ce îl privește a unei alte măsuri preventive, neprivativă de libertate, pe temeiul art.136 alin.8 din Codul d e procedură penală, având în vedere că, pentru motivele anterior expuse, menținerea în stare de arest preventivă este necesară pentru însăși buna desfășurare a procesului penal, potrivit art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală, înlăturând riscul unor încercări de influențare a anchetei.
Fără a considera necesară analiza probelor, a mijloacelor de probă sau a modalității administrării acestora, Curtea - doar antamând faptele principale și probatoriile - constată că, în speță, există suspiciunea rezonabilă, în sensul art.5, paragraf 1, lit.c și paragraf 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, cu privire la săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
În opera de analiză a temeiurilor de fapt ale arestării preventive, Curtea apreciază că există probe și indicii temeinice, constând în date și informații, apte să creeze convingerea că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
Cât privește susținerea inculpaților și - prin apărătorul său ales, în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive, cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, Curtea apreciază că, o astfel de cerere formulată - în această fază procesuală - este inadmisibilă, întrucât nu au apărut temeiuri noi (art.139 alin.1 coroborat C.P.P. cu art.136 alin.1 și alin.8 C.P.P.), care să o justifice.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursurile declarate de inculpați ca fiind nefondate și, în consecință, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, le va respinge ca atare.
Având în vedere că recurenții sunt cei care se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către recurenții inculpați, G, împotriva încheierii de ședință din 2 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul penal nr-.
Obligă recurenții inculpați la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
iu- -
GREFIER,
-
Red.
Ex.2
Președinte:Dumitrița PiciarcăJudecători:Dumitrița Piciarcă, Lavinia Lefterache, Corneliu Bogdan
