Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 947/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- -Menținere măsură arestare preventivă-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 947

Ședința publică de la 09 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Mircea Mugurel Șelea

- - - - - JUDECĂTOR 3: Constantin

- - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Direcției Naționale Anticorupție

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din data de 05 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul G asistat de avocat - apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care constatându-se recursul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.

Avocat pentru inculpat solicită admiterea recursului, într-o primă teză revocarea măsurii arestării preventive, iar într-o a doua teză înlocuirea, cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Arată că încheierea este nemotivată, nu s-au arătat motivele concrete pentru care inculpatul nu poate fi judecat în stare de libertate, în condițiile în care starea de arest este o excepție. Măsura arestării preventive are o perioadă limitată, neavând scopul prevăzut de art.52 cod penal, astfel încât durata unui termen rezonabil a fost depășită în speță, iar organele judiciare nu au depus diligențe suficiente pentru scurtarea acesteia, neadministrându-se nici o probă. Trebuie avute în vedere atât circumstanțele faptei, dar și cele ale inculpatului, iar după un timp, nu mai este suficient aspectul că inculpatul a săvârșit o faptă penală. Pe de altă parte, nu sunt elemente suficiente din care să rezulte că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de influență, ci eventual o altă infracțiune. Inculpatul nu are antecedente penale, are doi copii, unul fiind minor, are o vârstă înaintată, are afecțiuni medicale, astfel încât nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, infracțiunea a fost flagrantă, inculpatul amenințându-l pe denunțător că îl va omorî. Din interceptările telefonice rezultă cu certitudine că inculpatul pregătea săvârșirea altor infracțiuni, astfel încât acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Nu trebuie omis aspectul referitor la suma promisă, la faptul că afacerile cu cupru au luat o amploare deosebită în ultima perioadă, inculpatul și denunțătorul au făcut asemenea afaceri. Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească starea de sănătate a inculpatului, iar circumstanțele personale vor fi avute în vedere la o eventuală pedeapsă.

Avocat în replică, arată că suma arătată în rechizitoriu nu a fost pentru cumpărarea influenței, ci pentru cumpărarea bunurilor respective.

Inculpatul arată că își însușește concluziile apărătorului, precizând că nu l-a amenințat pe denunțător că îl va omorî, arătând că are două minore în întreținere care nu au surse de venit.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că prin Încheierea de ședință din data de 05 octombrie 2009, Tribunalul Dolj, în baza art.3002raportat la 160 Cpp a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, fiul lui - și al lui, născut la 01 august 1948, în sat, comuna, jud. M, domiciliat în Dr. Tr. S,-, jud. M, CNP -, deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, arestat în baza mandatului de arestare preventivă cu nr.26 din data de 04 iunie 2009 emis de Tribunalul Dolj.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, dosar de urmărire penală nr.737P72009 din data de 25 iunie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de dispozițiile art. 257cod penal combinat cu art.6 din Legea nr.78/2000.

În actul de sesizare al instanței, întocmit la data de 25 iunie 2009 de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, s-a reținut că, inculpatul a pretins de la denunțătorul suma totală de 585.000 lei RON, în scopul de a remite ulterior directorului Porțile de II din cadrul Sucursalei Porțile de aparținând B, suma de 370.000 lei RON, spre a-1 determina pe acesta din urmă să faciliteze scoaterea din interiorul unității, a unei cantități de 120 tone deșeuri de cupru, fără întocmirea formelor de vânzare - cumpărare, fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare și fără a achita contravaloarea mărfii, diferența de 215.000 lei RON urmând a fi însușită de învinuit, pentru traficarea influenței, ce constituie infracțiunea de trafic de influență, prev. de art.257 Cp. comb. cu art.6 din Legea 78/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legii și de susținerile inculpatului, instanța de fond a apreciat că temeiurile prev.de art.143 și 148 lit. e și f cod procedură penală, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului prin încheierea din 04 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj nu s-au modificat, subzistă și justifică în continuare menținerea măsurii arestării preventive.

Astfel, în raport de art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există presupunerea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune, sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

În speță, din analiza întregului material administrat până în prezent tribunalul a reținut că nu s-au modificat temeiurile ce au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive, temeiuri prev. de art.148 lit. e și f cod procedură penală. Astfel, există în continuare indicii temeinice ce duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele materiale pentru care este cercetat, acestea au aparența infracțiunii pentru care este trimis în judecată și cercetat, iar natura acestei infracțiuni - trafic de influență - ar conduce la o reacție negativă în societate în cazul punerii în libertate.

A mai arătat că luarea oricărei alte măsuri preventive în acest moment nu este oportună și nu oferă suficiente garanții pentru îndeplinirea scopului procesului penal și pentru apărarea interesului public superior.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, motivele fiind invocate și dezvoltate prin apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, în sensul că nu s-au arătat motivele concrete pentru care inculpatul trebuie să fie judecat în stare de arest, nu s-au avut în vedere criteriile personale ale inculpatului, s-a depășit durata termenului rezonabil dar nu din culpa inculpatului, nu s-a analizat și posibilitatea stării de arest cu altă măsură.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că este nefondat.

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea din 4 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- apreciindu-se că sunt indicii temeinice că a pretins de la denunțătorul suma totală de 585.000 RON în scopul de remite ulterior directorului Porțile de II din cadrul Sucursalei Porțile de aparținând SC SA B, suma de 370.000 RON pentru a-l determina să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu și astfel să faciliteze scoaterea din interiorul unității a 120 tone deșeuri de cupru, fără întocmirea formelor de vânzare-cumpărare, fără respectarea dispozițiilor legale și fără a achita contravaloarea mărfii, diferența de 215 RON urmând a fi însușită de inculpat, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 lit.e și f cod procedură penală, întrucât inculpatul l-a amenințat pe denunțător în prezența martorilor asistenți și a organelor de cercetare penală, că îl va omorî.

Măsura a fost menținută până în prezent, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 cod penal, comb.cu art.6 din Legea nr.78/2000.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, existând în continuare indicii temeinice - declarațiile denunțătorului, proces verbal privind convorbirile telefonice și discuțiile purtate în mediul ambiental, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor - că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.

Potrivit art.136 alin.8 cod procedură penală, alegerea măsurii arestării preventive se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

În sprijinul său inculpatul invocă lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată, starea de sănătate precară, situația familială.

Criteriile personale invocate de inculpat trebuie analizate în raport cu interesul general al societății, în sensul că nici una dintre cele două componente nu trebuie să primeze în detrimentul celeilalte.

Astfel, nu trebuie ignorată natura și gravitatea infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, împrejurările și modalitatea de comitere, suma de bani ce rezultă din convorbirile purtate între inculpat și denunțător, consecințele pe care le-ar fi putut avea fapta respectivă, aspectul că în prezența martorilor asistenți și a organului de cercetare penală inculpatul l-a amenințat pe denunțător cu moartea, context care justifică ideea că dacă inculpatul s-ar afla în libertate, s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, existând riscul ca inculpatul să-și pună în aplicare amenințarea adresată denunțătorului, și totodată să comită alte fapte antisociale așa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate de acesta înainte de a fi prins în flagrant.

Trebuie avută în vedere și reacția opiniei publice față de acest gen de fapte care reclamă reacție promptă a autorităților care prin măsurile luate, să nu aibă drept consecință încurajarea unor astfel de comportamente, ci dimpotrivă, diminuarea s-au stoparea lor.

Nu în ultimul rând, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului se impune și pentru atingerea scopului prevăzut de art.136 alin.1 cod procedură penală, fiind astfel înlăturat riscul ca inculpatul să-l influențeze pe denunțător.

Având în vedere data la care inculpatul a fost arestat, respectiv 4 iunie 2009, precum și gradul de complexitate al cauzei, Curtea apreciază că nu s-au depășit limitele unui termen rezonabil al măsurii arestării preventive, organele judiciare neavând o atitudine pasivă în privința soluționării cu celeritate a speței în condițiile în care la data de 30 aprilie 2009 a fost consemnat denunțul oral al lui, la 3 iunie 2009 a fost întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, iar la 26 iunie 2009 a fost înregistrat dosarul la instanța de fond.

În acest context nu este oportună nici înlocuirea stării de arest preventiv cu o altă măsură, pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal.

În consecință, ținând cont de dispoz.art.38515alin.1 pct.1 lit.b cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din data de 05 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Obligă pe recurent la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 octombrie 2009.

- - - - - -

Grefier

Red.jud/-

F/

S/15.10.2009

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci, Mircea Mugurel Șelea, Constantin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 947/2009. Curtea de Apel Craiova