Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 98/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.98/2009
Ședința publică din 20 iulie 2009
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu
Judecător - -
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii penale din 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații recurenți, și, în stare de arest, asistați de avocat, apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorul inculpaților recurenți și reprezentantul parchetului învederează că nu mai ai alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpații recurenți, și solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii penale atacate și rejudecând a se dispune cercetarea acestora în stare de libertate.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Învederează în susținere că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv pericolul pentru ordinea publică.
Precizează că prima condiție impusă de art.148 lit.f Cod procedură penală subzistă respectiv pedeapsa pentru infracțiunea pentru care sunt cercetați inculpații este mai mare de 4 ani, însă inculpații în prezent nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Arată că în cauză a fost atins scopul preventiv prev. de art.136 Cod procedură penală, iar punerea în libertate a inculpaților nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal. Nu există indicii că inculpații s-ar sustrage cercetărilor.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și a se menține ca legală și temeinică în încheierea penală atacată.
Precizează că existența unei condamnări cu pedeapsa închisorii la instanța de fond justifică în continuare menținerea măsurii arestării preventive.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate, învederând că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate întrucât familia sa are o situație precară, locuind într-.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și are o de 2 ani.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate, întrucât este singurul întreținător de familie.
Inculpatul, având ultimul cuvânt solicită cercetarea sa în stare de libertate
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față
În deliberare, constată că prin încheierea penală din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Hunedoara secția penală în dosar nr- s-a dispus în baza art.300/2 Cod procedură penală raportat la art.160/3 Cod proecdură penală menținerea măsurii preventive a arestării luată împotriva inculpaților:, și, toți deținuți în Penitenciarul Aiud.
Argumentele pe care se fundamentează încheierea instanței de fond vizează împrejurarea că rațiuni de economie și utilitate procedurală, cât și existența unei hotărâri de condamnare pronunțate de un tribunal independent, justifică pe deplin menținerea detenției.
Împotriva încheierii au declarat recurs în termenul legal prev. de art.141 Cod procedură penală inculpații, și aducându-i critici pentru netemeinicie, sub următoarele aspecte:
1. în cauză lăsarea lor în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică;
2. scopul prev. de art.136 Cod procedură penală a fost atins întrucât în cauză procedurile la instanța de fond s-au încheiat.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu în limitele impuse de art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea reține că recursurile nu sunt fondate:
1. Instanța fondului a dispus menținerea măsurii preventive a arestării inculpaților în considerarea dispozițiile art.160/ alin.3 Cod procedură penală, apreciind în mod corect raportat la actele și lucrările din dosar că temeiurile care au justificat luarea măsurii subzistă în continuare.
2. Referitor la primul motiv de recurs vizând pericolul social pe care l-ar crea lăsarea în libertate a inculpaților, Curtea arată că acesta este prezumat prin prisma naturii infracțiunilor ce constituie obiectul acuzațiilor, infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave, cât și a periculozității crescute a inculpaților, periculozitate rezultată în raport cu modalitatea concretă în care aceștia au acționat, asocierea lor în vederea săvârșirii unor infracțiuni grave, premeditarea faptelor.
3. Curtea reține că persistența unor probe grave de vinovăție reprezintă rațiuni plauzibile care justifică pe deplin privarea de libertate.
4. Curtea subliniază faptul că în cauză raportat la baza factuală constatată până în acest moment al procedurilor, există motive pertinente și suficiente care să impună menținerea inculpaților în detenție.
Așa cum s-a arătat mai sus, participarea numeroasă la săvârșirea unor infracțiuni grave, asocierea în vederea săvârșirii unor astfel de infracțiuni, conduite ce au asigurat în mare măsură succesul operațiunilor, reprezintă elemente determinante în a convinge un observator obiectiv asupra pericolului pe care inculpații l-ar crea dacă ar fi puși în libertate.
5. Reținând că necesitatea ocrotirii unui interes de ordine publică primează protejării intereselor personale a inculpaților, Curtea apreciază că menținerea măsurii este în acest moment indispensabilă pe baza circumstanțelor.
6. privării de libertate este apreciată de către C, în altă ordine de ide și prin prisma dispozițiilor art.5 paragraf 1 lit.a al Convenției, aceștia aflându-se în executarea unei decizii judiciare pronunțate de un tribunal competent.
7. Față de cele ce preced conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondate recursurile inculpaților, cu consecința obligării lor la cheltuieli judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii penale din 16 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția penală în dosar nr-.
În baza dispozițiilor art.192 al.2 Cod procedură penală obligă pe inculpați să plătească suma de câte 180 lei cheltuieli judiciare din care câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/22.07.2009
;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Maria Elena Covaciu
