Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă (art. 273 cod penal). Decizia 87/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 87/
Ședința publică din 15 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--, JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Judecător: dr. - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, apelurile penale declarate de inculpații:, domiciliat în P,-,.5,.4, județul P, domiciliat în comuna, nr.448, județul P și părțile civile SC SA B, cu sediul în B, sector 1, Șoseaua - -, nr.48, F " CFR MARFĂ" B, cu sediul în B, sector 1, - - de Nord, nr.1-3, împotriva sentinței penale nr. 338 din 26 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la datele de 07 octombrie 2008, 14 octombrie 2008 și în final astăzi, 15 octombrie 2008, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față, deliberând constată:
Prin sentința penală nr. 338 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Argeș, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 273 al. 2 rap. la art. 277 al. 2 Cod penal, au fost condamnați inculpații:, fiul lui și, născut la data de 16.06.1954 în comuna, jud. P, domiciliat în P,-,. 5,. 4, jud. P, CNP - și, fiul lui și, născut la 15.03.1947 în comuna, jud. P, cu același domiciliu, CNP -, la câte 5 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57, art. 71 rap. la art. 64 lit. a), b) Cod penal.
A fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă " " B, cu sediul în B,-, sector 1 și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 18.089, 1522 lei despăgubiri civile, actualizată, începând cu data producerii prejudiciului și până la achitarea integrală a acestuia.
S-a respins acțiunea civilă formulată de această parte civilă față de "" B, cu sediul în B,-, sector 1.
A fost admisă în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă SN,CFR MARFĂ" cu sediul în B, str. - - de Nord nr. 1-3, sector 1 și au fost obligați în solidar inculpații și partea responsabilă civilmente " " B la plata următoarelor despăgubiri civile:
-24.192, 8 lei, reprezentând costurile de reparare a celor 2 vagoane;
-231.000 lei, reprezentând valoarea de înlocuire a celor 3 vagoane;
-233.415,53 lei, beneficiu nerealizat.
Au fost obligați în solidar inculpații și partea responsabilă civilmente " " B la plata sumei de 1270,5 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către partea civilă SN CFR MARFĂ.
Au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 6966 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă " " B și în solidar și cu partea responsabilă civilmente " " B la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 3.800 lei taxă expertiză tehnică, plătită de Ministerul Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul era angajat în calitate de mecanic de locomotivă la " "
La data de 20 decembrie 2003, în timp ce condusă de inculpat remorca trenul 30677 (coinculpatul însoțind trenul, în calitate de șef de tren), deși a fost avizat de din stația că este un tren în față, oprit în linia curentă pe sectorul de bloc acoperit de semnalul, și cu toate că acest semnal ordona oprirea, având aprins roșul de rezervă, nu a oprit în fața semnalului. condusă de inculpat a tamponat, în aceste condiții, din spate trenul 93351.
Pe baza raportului de cercetare a evenimentului, întocmit de Revizorul Regional de Siguranța Circulației ( 64 - 290 urm.pen.), a expertizei tehnice întocmite în cursul judecății și a fișei postului fiecăruia dintre inculpați ( 248 și urm. dos.urm.pen.), judecătorul fondului a stabilit vinovăția celor doi inculpați.
În considerentele sentinței se precizează că inculpații au recunoscut că în cazul de față nu a fost vorba de conducere simplificată a trenului de marfă, ci de conducere în linie curentă, așa încât inculpatul, în calitate de șef de manevră, era autorizat conform fișei postului (pct.18) ca al doilea agent pe deservită de celălalt inculpat.
S-a ținut seama, la pronunțarea condamnării, și de adresa nr. 1050/108/03.06.2004 a Ministerul Transporturilor ( 6 dosar fond), potrivit căreia trenurile de marfă nu pot fi deservite în sistem simplificat (fără mecanic de ajutor), conform prevederilor nr. 310/1/441/1993.
S-a conchis că inculpații nu și-au respectat obligațiile de serviciu ce le reveneau, încălcând cu ușurință prevederile instrucționale și semnificația semnalelor luminoase și circulând cu instalația "induși" izolată pneumatic (inactivă), așa încât și-au asumat riscul producerii evenimentului feroviar.
A fost aplicată inculpaților pedeapsa cu închisoarea, la individualizarea căreia s-au avut în vedere: gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, dar și persoana inculpaților, poziția oscilantă avută de ei, mai mult de susținere a nevinovăției, împrejurarea că nu au antecedente penale, că nu au depus niciun efort în repararea prejudiciului.
Asupra laturii civile, tribunalul s-a pronunțat în sensul obligării celor doi inculpați în solidar la plata contravalorii locomotivei, proprietatea părții vătămate " "
Cum în urma accidentului feroviar s-a produs și avarierea a 5 vagoane aparținând CFR MARFĂ, iar la calcularea despăgubirilor a fost efectuată o expertiză contabilă care a concluzionat că, din cele 5 vagoane cisternă pe patru osii pentru transport marfă produse petroliere, numai 2 mai pot fi reparate, tribunalul a stabilit despăgubirile acordate acestei părți civile pe baza ofertelor menționate în raportul de expertiză contabilă, atât pentru valoarea de înlocuire, cât și cele privind reparațiile impuse pentru readucerea vagoanelor la starea de funcționalitate tehnică și economică.
Pe baza acestor criterii, inculpații au fost obligați în solidar și cu partea responsabilă civilmente " " la plata de despăgubiri către partea civilă SN MARFĂ.
Pentru cererea privind beneficiul nerealizat de către CFR MARFĂ B prin indisponibilizarea celor 5 vagoane avariate, instanța de fond a ținut seama de cea de-a doua variantă de calcul propusă de expert, considerându-se că ea răspunde rezolvării acestei situații.
Cum partea civilă " " a solicitat introducerea în cauză, în calitate de parte civilă, a "" B (64), cererea a fost admisă, însă, întrucât fapta cauzatoare de prejudiciu nu face parte din riscurile acoperite de polița de asigurare (răspunderea asigurătorului putând fi antrenată doar în baza unei polițe de răspundere profesională, și nicidecum în baza unei polițe de răspundere civilă), acțiunea civilă a " " a fost respinsă.
În raport cu modul de soluționare a laturii civile, s-a dispus și obligarea la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părți și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel: inculpații, partea responsabilă civilmente " Trans" și partea civilă "Marfă", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea.
Partea civilă a invocat, ca motiv de apel, calcularea greșită a despăgubirilor și a solicitat majorarea acestora, potrivit concluziilor expertului.
La rândul său, partea responsabilă civilmente a invocat concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate, solicitând modificarea cuantumului beneficiului nerealizat, în sensul de a fi stabilit doar la contravaloarea celor două vagoane și diminuarea despăgubirilor acordate cu contravaloarea sumelor de bani care, potrivit rapoartelor de expertiză, sunt necesare pentru valorificarea deșeurilor ce vor rămâne în proprietatea apelantei.
Inculpații au formulat critici atât în ceea ce privește modul de soluționare al laturii penale, cât și al laturii civile.
Ei au susținut că încadrarea juridică dată faptelor prin hotărâre nu este cea corectă, în opinia acestora fiind vorba de un accident de cale ferată, iar nu de o catastrofă.
Cea de-a doua critică vizează soluția de condamnare, pe care inculpații - apelanți o consideră nelegală. Se solicită, astfel, achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) ori art. 10 lit. d) din Codul d e procedură penală.
Dezvoltându-se aceste motive de apel, s-a arătat că situația de fapt a fost stabilită în baza unui probatoriu incomplet, că trenurile au circulat, contrar instrucțiunilor, în regim de conducere simplificată, că cel de-al doilea inculpat avea, potrivit fișei postului, atribuțiuni în activitatea de manevră, iar nu de trafic, așa încât nu se face în niciun mod vinovat de producerea evenimentului feroviar.
În apel, au fost depuse la dosar calculații estimative de preț, s-a răspuns motivelor de apel formulate de partea responsabilă civilmente, inculpații au formulat în scris criticile expuse anterior, atașând, în dovedirea nevinovăției lor, acte.
S-au luat declarații celor doi inculpați, a fost încuviințată la cererea inculpaților și a "Serv Trans" administrarea probei testimoniale, având ca teză probatorie împrejurările în care s-a produs evenimentul feroviar ce face obiectul cauzei.
Au fost audiați martorii,.
Martorii a căror audiere au solicitat-o apelanții - inculpați, și, au invocat prevederile art. 79 alin. 1 din Codul d e procedură penală (filele 258 - 261 dosar apel), precizând că au luat cunoștință de accidentul feroviar după producerea acestuia și au participat, conform fișei postului, în calitate de inspectori, la constatarea efectuată la fața locului, semnând actul de constatare ( 82 dosar de urm. penală).
La solicitarea instanței de apel, au fost depuse la dosar fișele postului celor doi martori (filele 309 - 317), iar în baza acestora și a Regulamentului de funcționare curtea a stabilit că ambilor martori propuși spre audiere le revine sarcina de a participa la cercetarea accidentelor feroviare, răspunzând de păstrarea confidențialității datelor și informațiilor obținute cu ocazia cercetărilor efectuate în cursul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
S-a concluzionat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 79 alin. 1, fiind vorba despre persoane obligate a păstra secretul profesional, iar toate faptele și împrejurările de care aceștia au luat cunoștință în calitatea lor de inspectori de stat teritorial, în care au supravegheat cercetările finalizate cu raportul de cercetare nr. SC.- din 13.01.2004 întocmit de CN CF "CFR" Regionala CF B - Revizoratul Regional de Siguranța Circulației, fiind expuse în raportul oficial întocmit de instituția ale cărei interese le reprezintă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, cum și sub toate aspectele, așa cum impun dispozițiile art. 371 alin. ultim din Codul d e procedură penală, curtea reține următoarele:
La data de 20.12.2003, inculpatul, angajat la " " B în calitate de mecanic de locomotivă, a pornit la ora 03,03 trenul de marfă nr. 30677 remorcat de 009, compus din 22 de vagoane, din stația spre stația Golești, județul
În aceeași zi, înainte cu aproximativ o oră, un alt tren de marfă a fost expediat de la stația B către stația Golești, fiind compus din 29 de vagoane; trenul era remorcat de 999, aparținând Marfă și era condus de mecanicul de locomotivă și de mecanicul ajutor., iar după ce acest tren a trecut prin stația, județul A și a depășit semnalul luminos de trecere 1, amplasat la km. 88, în jurul orei 04,47 a oprit "nerecomandat, în linie curentă, pe fir I A -, pe distanța dintre km. 88+730 și km. 89+155" (potrivit raportului de cercetare nr. C- întocmit de CN CF "CFR" Regionala B ( 68 dosar de urm. penală).
De precizat că inculpatul a fost înștiințat că un alt tren de marfă a fost expediat pe aceeași linie și că circulă înaintea locomotivei pe care o conduce, pentru a manifesta prudență.
După oprirea nepermisă a primului tren de marfă (93351) pe linia curentă, martorul - - impiegatul de mișcare de serviciu în stația -, intrigat de faptul că acesta prelungește timpul de mers, a luat legătura cu mecanicul, care i-a comunicat că sunt defecțiuni la conducta generală de aer a trenului.
La rândul său, inculpatul, care conducea trenului nr. 30677, ce venea din urmă, se ocupa în timpul mersului, împreună cu șeful de tren, inculpatul, de aeroterma de încălzire a locomotivei, încercând să o repare, deoarece, fiind iarnă, era foarte frig.
Deși impiegatul de mișcare a încercat să îl avertizeze prin stația (radio telefon telegraf) pe inculpat că trenul care circula înaintea sa a oprit pe linia curentă pe care se deplasa, acest mesaj nu a fost recepționat de către inculpat, care nu a putut auzi la aparatul instalat pe pe care o conducea decât "un hârâit", potrivit propriei declarații.
Astfel, după ce trenul 30677 a trecut prin stația A, a depășit semnalul de ieșire al stației cu viteza de 46 km./h, în timp ce indicatorul avea culoarea galbenă, simbolizând "atenție".
În continuare, viteza trenului a scăzut la circa 39 km./h, cercetările efectuate relevând că pe vitezometru a locomotivei este înscrisă influența inductorului de 500 Hz, aflat în fața semnalului de trecere BL 1 (bloc luminos 1), iar după depășirea semnalului, pe o distanță de aprox. 500 - 600, viteza de deplasare a scăzut la circa 31 km/, după care trenul 30677 a ajuns din urmă celălalt tren (93351) și l-a lovit.
În aceeași zi, la fața locului deplasat o comisie de cercetare, care a constatat că starea semnalului luminos BL 1 era următoarea: "focul roșu stins și focul roșu de rezervă cu lentilă dispersoare spartă și filtru murdar", așadar inductorul din cale 1000/2000 Hz pasiv la roșu (defect), iar cel de 500 Hz - activ la roșu( 70, 78 și 82 dosar urm. penală).
În raportul de expertiza tehnică de specialitate efectuat pe parcursul cercetării judecătorești (filele 449 dosar fond), se concluzionează că starea tehnică a instalațiilor de cale și poziția semnalului BL 1 nu a influențat
dinamica producerii evenimentului, atâta timp cât instalația de pe condusă de inculpat a fost izolată (pct. 5).
Se precizează de către expert că, și în condițiile în care inductorul de 1000/2000 Hz din fața semnalului BL 1 era activ, frânarea trenului nu s-ar fi produs,din cauza izolării pneumatice a stației.
Vinovat de cele întâmplate se face mecanicul de locomotivă, care avea obligația de a lua măsuri de oprire a trenului în fața semnalului roșu.
Pe parcursul judecății în fond și în apel, inculpatul sus-numit a încercat să-și dovedească nevinovăția, susținând în mod nereal că nici focul de rezervă al semnalului luminos nu era funcțional, dar chiar și în aceste condiții, este fără dubiu că circulația pe calea ferată în momentul producerii accidentului se desfășura potrivit indicațiilor date de semnalele luminoase în funcțiune (pe bază de bloc de linie automat), iar nu în regim de cale liberă.
De aceea, chiar și în situația în care - așa cum susține inculpatul - aceste semnale ar fi fost defecte și n-ar fi funcționat, culpa sa subzistă, întrucât în cazul în care instalația de semnalizare se defectează, iar la blocul luminos toate luminile sunt stinse, obligația ce îi revine este de a opri în dreptul respectivului bloc luminos, iar nu de a continua drumul.
Culpa acestuia este, însă, concurentă cu aceea a angajatorului - parte responsabilă civilmente în cauză "Serv Trans", care la plecarea în cursă nu a asigurat mecanicului de locomotivă condițiile necesare desfășurării activității sale.
A rezultat, astfel, din coroborarea ansamblului probator aflat la dosar că era obligatoriu ca la conducerea locomotivei să se afle, pe lângă mecanic, și un mecanic ajutor, regimul de circulație a trenurilor de marfă fiind mecanic+mecanic ajutor, iar nu în conducere simplificată; s-a făcut, de asemenea, dovada că angajatorul "Serv Trans" a fost în repetate rânduri sancționat pentru nerespectarea normelor de circulație pe calea ferată, ce prevăd ca în ce tractează trenurile de marfă să existe mecanic ajutor, însă, cu toate acestea, nu s-a conformat, continuând să ignore dispozițiile legale enunțate.
Partea responsabilă civilmente "Serv Trans" a pretins că este exclusiv culpa inculpatului, căci a acceptat, la plecarea în cursă, să lucreze în aceste condiții improprii desfășurării activității sale, însă această apărare nu poate fi primită de instanță, atâta vreme cât a fost făcută dovada că împrejurarea mai sus-relatată nu a constituit o situație de excepție, ci era modul obișnuit în care se proceda la societatea comercială menționată, așa încât refuzul angajatului de a presta o activitate obligatorie conform fișei postului său nu ar fi făcut decât să atragă față de acesta sancțiuni administrative și pecuniare, putându-se finaliza chiar cu pierderea locului de muncă, fără a avea eficiență în îmbunătățirea condițiilor de lucru.
Întrucât accidentul feroviar a avut ca urmare ciocnirea și deraierea celor două trenuri, circulația pe calea ferată fiind complet întreruptă pe linia respectivă timp de aproximativ 11 ore (filele 13 - 19 dosar de urm. penală), fapta comisă de inculpatul se încadrează în dispozițiile art. 273 alin. 2 rap. la art. 277 alin. 2 Cod penal, text de lege în baza căreia judecătorul fondului a dispus condamnarea.
Ținându-se, însă, seama că urmarea imediată a fost realizată prin concurența culpei inculpatului cu cea a angajatorului, individualizarea pedepsei nu a fost realizată conform prevederilor art. 72 Cod penal.
Nu s-a avut în vedere împrejurarea că cel în cauză se află la primul conflict cu legea penală și că poziția sa nu a fost, așa cum reține prima instanță, una oscilantă, ci de colaborare cu organele de anchetă, descriind împrejurările în care a avut loc evenimentul feroviar și formulându-și apărări în funcție de modul în care el a perceput respectivul eveniment.
Este, prin urmare, excesivă și nu corespunde scopului prevăzut de art. 52 din Codul penal pedeapsa închisorii în cuantumul aplicat și în modalitatea de executare aleasă, în regim de deținere, fără a fi fost reținute circumstanțele atenuante legale la care am făcut referire anterior, prevăzute de art. 74 lit. a), c) din Codul penal, căci ea nu este în măsură de a realiza decât un rol punitiv, ignorându-l în totalitate pe cel educativ și preventiv.
Așa fiind, apelul său va fi admis, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală, va fi desființată în parte sentința penală și se vor aplica în favoarea inculpatului dispozițiile 74 și 76 Cod penal, reducându-se în mod corespunzător pedeapsa, de la 5 ani la 3 ani închisoare.
De asemenea, se vor înlătura dispozițiile art. 57 din Codul penal și se va dispune suspendarea executării pedepsei, în condițiile art. 81 Cod penal, fixându-se un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 71 din Codul penal, pe durata suspendării executării pedepsei va fi suspendată și executarea pedepselor accesorii.
Referitor la fapta reținută în sarcina coinculpatului, ce a atacat, la rândul său, cu apel sentința, curtea apreciază că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost pronunțată condamnarea, atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și cea subiectivă.
Calitatea în care acest inculpat se afla în condusă de inculpatul, de șef de tren, nu era de natură să-i confere atribuții în conducerea trenului, el putând interveni, conform regulamentelor privind circulația pe calea ferată, doar în situații excepționale în oprirea trenului (în cazul în care mecanicul de tren își pierdea cunoștința și nu mai era de a efectua această manevră - ceea ce nu era cazul în speță).
Faptul că angajatorul a permis plecarea în cursă fără mecanic ajutor nu impunea în sarcina șefului de tren să participe la conducerea locomotivei, această concluzie desprinsă din actele aflate la dosar fiind susținută pe deplin de către expertul tehnic.
Acesta din urmă, în concluziile formulate cu privire la dinamica producerii accidentului ( 227 și 228 dosar fond) subliniază cele reținute de instanța de apel în privința primului inculpat, mecanicul de locomotivă, precizând că în timpul conducerii trenului el a încălcat obligațiile stabilite prin fișa postului și reglementările de serviciu specifice, prin faptul că: - nu a urmărit indicația semnalului de - 1 aflat pe distanța A -; - a depășit semnalul BL 1 care ordonă oprirea, fără respectarea instrucționale; - după depășirea semnalului BL 1, care ordona oprirea, nu a urmărit linia și nu a luat măsuri de frânare pentru evitarea lovirii trenului 93351; - a circulat de la plecare din stația, până la producerea evenimentului, cu instalația locomotivei "induși" izolată; - nu a procedat instrucțional nici în cadrul frânărilor din parcurs (între stațiile și în stația Găești).
Referitor la cel de-al doilea inculpat, expertul menționează că șeful de tren ce se afla în condusă în regim de conducere simplificată (numai cu mecanic, fără mecanic ajutor), contrar dispozițiilor Ordinului nr. 310/1/441/1993 al Direcției generale de tracțiune și a privind experimentarea deservirii simplificate a locomotivelor, lit. B, cap. I, pct. 11, avea atribuții în timpul conducerii trenului numai în cazul în care macanicul și-ar fi pierdut capacitatea de a conduce.
Cazul în speță - precizează expertul -nu a impus exercitarea acestor obligații.
Neavând, prin urmare, obligația de a interveni pentru oprirea locomotivei la semnalul luminos de culoare roșie, inculpatul nu are nicio culpă în producerea evenimentului feroviar, astfel încât se va înlătura condamnarea acestuia și se va dispune achitarea sa de orice penalitate, în baza art. 10 lit. d) Cod de procedură penală.
În continuare, asupra acțiunii civile, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 1000 alin. 3 din Codul civil, stăpânii și comitenții sunt responsabili de prejudiciul ce s-a cauzat de servitorii și prepușii lor, în funcțiile ce li s-au încredințat.
În speță sunt realizate condițiile răspunderii comitentului "Serv Trans" pentru fapta prepusului său, și anume: existența prejudiciului, existența faptei ilicite a prepusului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vina prepusului în comiterea faptei ilicite.
În plus, așa cum s-a arătat mai sus, comitentul însuși are culpă într-o proporție mai mare chiar decât cea a angajatului său în producerea evenimentului feroviar, prin nerespectarea obligațiilor ce-i incumbă privind desfășurarea în bune condiții a activității de circulație pe calea ferată.
De aceea, prejudiciul cauzat părții civile "CFR Marfă", așa cum a fost calculat de expert, și nu în cuantumul pretins de această parte civilă, urmează a fi recuperat prin obligarea în solidar a inculpatului cu partea responsabilă civilmente, până la limita la care primul răspunde potrivit culpei sale, iar diferența - prin obligarea "Serv Trans" la plata de despăgubiri.
Deși partea responsabilă civilmente pretinde că a suferit, la rândul său, o pagubă, curtea apreciază că pretențiile sale nu pot fi valorificate în prezenta cauză, în care este ținută a răspunde pentru fapta cauzatoare de prejudicii terțului "CFR Marfă".
Aceasta, întrucât ea nu poate avea, concomitent cu calitatea deja enunțată, de parte responsabilă civilmente, și calitatea de parte civilă
Prima instanță a procedat greșit conferindu-i "Serv Trans" ambele calități (de persoană vătămată constituită parte civilă, cum și de parte responsabilă civilmente), cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. 3 și celor ale art. 15 alin. 1 din Codul d e procedură penală.
Pentru considerentele enunțate, acțiunea civilă promovată de partea responsabilă civilmente "Serv Trans" A va fi respinsă, această parte urmând a-și valorifica pretențiile pe calea unei acțiuni civile separate, adresată instanței civile.
În fine, partea civilă Marfă a formulat apel pentru același motiv ca și partea responsabilă civilmente (cuantumul despăgubirilor acordate), însă solicitarea sa este de a fi majorate daunele la suma de 230.870 dolari ( 21, 22 dosar apel).
Această cerere nu are corespondent în calculele efectuate de către expertul tehnic, pe care instanța de fond le-a luat în considerare, descriind amplu în sentință motivele pentru care a procedat astfel ( 622, 623 dosar fond).
Se constată că modul de calcul avut în vedere este judicios, astfel că nu se impune nici diminuarea, nici majorarea despăgubirilor acordate Marfă.
În consecință, ambele apeluri (al părții civile și al părții responsabile civilmente) sunt nefondate, urmând a fi respinse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 și urm. Cod de procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate inculpații:, împotriva sentinței penale nr.338 din 26.06.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Desființează în parte sentința penală.
Înlătură condamnarea inculpatului cu toate consecințele.
În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit.d) Cod procedură penală, achită pe inculpatul pentru săv. infr.prev. de art.273 alin.2 Cod penal rap. la art. 277 alin.2 Cod penal.
Aplică în favoarea inculpatului disp. art. 74 lit.a), c) Cod penal și art.76 lit.b) Cod penal și reduce pedeapsa aplicată acestuia de la 5 ani închisoare, la 3 ani închisoare.
Înlătură dispozițiile art.57 Cp față de inculpatul.
În baza art.81 Cp, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Fixează termen de încercare de 5 ani.
Atrage atenția inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. ultim Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei suspendă și executarea pedepselor accesorii.
Înlătură obligarea inculpatului de la plata oricăror despăgubiri.
Respinge acțiunea civilă a SC " " SA
Obligă pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC " " SA B la plata de despăgubiri civile către partea civilă "CFR Marfă" SA B, astfel:
-8064,2666 lei reprezentând costurile de reparare a celor două vagoane;
- 77.000 lei reprezentând valoarea de înlocuire a celor 3 vagoane;
- 77.805,11 lei reprezentând beneficiu nerealizat;
Obligă pe SC " " A la plata următoarelor despăgubiri civile către partea civilă "CFR Marfă" SA, astfel:
-16.128,54 lei reprezentând costurile de reparare a celor două vagoane;
-154 lei reprezentând valoarea de înlocuire a celor 3 vagoane;
-155.610,22 lei reprezentând beneficiu nerealizat.
Înlătură obligarea inculpatului la plata de cheltuieli judiciare.
Obligă pe inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC " " SA la 423,5 lei cheltuieli judiciare către partea civilă "CFR Marfă" SA și pe SC " " SA la 847 lei cheltuieli judiciare către partea civilă "CFR Marfă" SA.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de SC " " SA și "CFR Marfă" SA.
Obligă pe apelantele SC " " SA și "CFR Marfă" SA la câte 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.GS.
Tehn.
3 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Marius Andreescu