Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 147/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 147/
Ședința publică din 27 februarie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr. - -, președinte secție
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Diaconu Dumitru
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești este reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, sat., județul V, împotriva deciziei penale nr. 139/A din data de 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Curtea, constată că, dezbaterile asupra recursului au avut loc la data de 26 februarie 2009, și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.725 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Bălcești, a fost condamnat inculpatul, domiciliat în comuna, sat perești, județul V, la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art.220 alin.1 Cod penal.
In baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se atenția asupra disp.art.83 Cod penal.
De asemenea, s-a dispus restabilirea situației anterioare, cu privire la terenul de 1512 și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.931/2004, pronunțată de Judecătoria Bălcești, a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie părții vătămate terenul de 1512, sentința fiind pusă în executare în anul 2006.
După punerea în executare a sentinței civile, inculpatul nu a respectat posesia părții vătămate, în sensul că a arat și a însămânțat cu ovăz pe care l-a recoltat, declarând că nu înțelege să elibereze terenul.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că terenul era deținut de partea vătămată în baza unei hotărâri judecătorești, motiv pentru care fapta sa nu putea constitui elementele infracțiunii de tulburare de posesie și al infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art.271 Cod penal.
Prin decizia penală nr.51/A din 7 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a admis apelul inculpatului, s-a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță nu a verificat dacă terenul în cauză este același cu cel pentru care inculpatul și partea vătămată s-au judecat anterior, efectuându-se și punerea în posesie prin intermediul executorului judecătoresc, precum și dacă pentru același teren inculpatul a obținut hotărâre de obligare a comisiei locale să-l pună în posesie.
După rejudecare, prin sentința penală nr.69 din 9 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești, în temeiul art.271 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 8 luni închisoare, cu executare în condițiile art.81-82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal.
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă și obligat inculpatul la plata sumei de 1210 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii 2 ani și s-a luat act că celelalte părți vătămate - și nu s-au constituit părți civile în cauză.
S-a restabilit situația anterioară săvârșirii infracțiunii, în sensul obligării inculpatului să lase în deplină proprietate și posesie terenul de 1512 moștenitorilor numitului (decedat între timp).
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă.
Impotriva acestei sentințe, în al doilea ciclu procesual, a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.271 Cod penal, sub aspect obiectiv, întrucât imobilul era deținut în baza unei hotărâri la data punerii în posesie proprietarul ( ) decedase, iar nu deținea efectiv terenul pe care-l lăsase în nelucrare, iar sub aspect subiectiv inculpatul a fost în eroare, întrucât obținuse și el o hotărâre de obligare a comisiei locale să-l pună în posesie.
Prin decizia penală nr.139/A din 8 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul, fiind obligat acesta la cheltuieli judiciare către partea civilă și către stat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că motivele invocate de inculpat nu sunt întemeiate, constatând că deși a fost convocat de executor de două ori, inculpatul nu s-a prezentat pentru punerea în posesie a părții civile asupra terenului, și tot de două ori a fost sancționat administrativ pentru tulburare de posesie.
Tribunalul a mai reținut că, inculpatul cunoștea cu certitudine că terenul respectiv nu-i aparține și că nu are dreptul să împiedice pe partea civilă să folosească terenul, în plus, declarând în fața instanței că nu înțelege să lase pe partea civilă să folosească terenul.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că el a semănat ovăz la 1 aprilie 2006, iar hotărârea a fost pusă în executare abia la 16 mai 2006, dată de la care nu a mai împiedicat-o pe partea civilă să folosească terenul în discuție.
Totodată, recurentul-inculpat a arătat că proprietarul terenului a decedat la 1 iulie 2006.
In final, pentru motivele invocate, recurentul-inculpat a solicitat achitarea în temeiul art.10 pct.1 lit.a Cod pr.penală.
Examinând dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, în limitele prev. de art.385/8 și din oficiu potrivit art.385/9 Cod pr.penală, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma:
In speță, din actele și lucrările dosarului se reține că între părți a avut loc un proces civil, în urma căruia, inculpatul a fost obligat să lase liberă posesia și proprietatea unui teren în suprafață de 1512 Cu toate acestea, în ziua de 1 aprilie 2006, inculpatul a semănat terenul de 1512, situat în pct."Șosea Deal - " cu ovăz, pe care l-a și recoltat.
De reținut faptul că, din actele dosarului rezultă că la data comiterii faptei, sentința civilă nu fusese pusă în executare, acest lucru făcându-se abia la 16 mai 2006.
In raport de aceste elemente, fapta inculpatului de a ocupa în întregime suprafața de 1512, ce se afla în posesia părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art.220 alin.1 Cod penal și nu ale infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, cum greșit au reținut cele două instanțe.
Pentru aceste considerente, în cauză se impune admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate precum și a sentinței penale nr.69 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești.
Se va înlătura schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.271 alin.2 Cod penal, cu toate consecințele, pe latura penală și civilă a cauzei.
Se va dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de tulburare de posesie prev. de art.220 alin.1 Cod penal, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a Cod penal și 76 lit.d Cod penal.
Acest lucru se impune avându-se în vedere conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, precum și vârsta sa înaintată.
Apreciindu-se că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în baza art.81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
In baza art.82 Cod penal, se va stabili termen de încercare compus din cuantumul pedepsei, la care se va adăuga un termen de 2 ani.
Se va atrage atenția inculpatului asupra art.83 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, se va dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul de a obliga pe inculpat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 1512, stabilită conform sentinței civile nr.931 din 1 noiembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Bălcești, definitivă prin decizia civilă nr.210/R din 7 februarie 2007 a Curții de Apel Pitești.
Referitor la plata despăgubirilor bănești acordate părții vătămate în al doilea ciclu procesual, curtea reține, pe de o parte, neconstituirea persoanei vătămate ca parte civilă, în conformitate cu disp.art.15 alin.2 din Codul d e pr.penală, în sensul că, constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare. In cauză, nu s-a făcut dovada acestei constituiri, iar acordarea de despăgubiri civile în cel de-al doilea ciclu procesual și numai în calea de atac a inculpatului, încalcă, pe lângă prevederile deja mai sus arătate, și principiul neagravării situației în propria cale de atac.
Se vor menține în rest dispozițiile hotărârilor.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, sat., județul V, împotriva deciziei penale nr. 139/A din data de 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează, în parte, decizia atacată precum și sentința penală nr. 69 din data de 09 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Bălcești.
Înlătură schimbarea încadrării juridice a faptei dispusă de instanță în infracțiunea prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal, cu toate consecințele pe latură penală și civilă a cauzei.
În baza art. 220 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpat la 8 luni închisoare.
În baza art. 81 alin. 1 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art. 82 Cod penal stabilește termen de încercare de 2 ani și 8 luni, iar în baza art. 83 Cod penal atrage atenția inculpatului cu privire la revocarea suspendării condiționate.
Restabilește situația anterioară săvârșirii infracțiunii în sensul de a obliga pe inculpat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 1512, stabilită conform sentinței civile nr. 931 din 01 noiembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Bălcești, definitivă prin decizia civilă nr. 210/R din data de 07.02.2006 a Curții de Apel Pitești.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2009, la Curtea de Apel pitești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.3
Jud.fond
Jud.apel
4 martie 2009
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Diaconu Dumitru, Constantin Duțescu