Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 371/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 371/
Ședința publică de la 20 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea recursului penal promovat de inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.271 alin.2 Cod penal, împotriva deciziei penale nr. 26/25.01.2008 Tribunalului Galați.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurentul inculpat lipsă, apărătorul ales al acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 14 dosar. A lipsit deasemeni și intimatul-parte civilă, precum și procuristul acestuia,.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a fost acordat termen de judecată pentru ca apărătorul ales al recurentului inculpat să pregătească apărarea.
procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat arată că inculpatul a înțeles să declare recurs împotriva celor două hotărâri pronunțate în fond și în apel motivat de faptul că nu s-a făcut dovada împrejurării că executarea ar fi fost finalizată. Acesta nu a cunoscut despre ceea ce s-a întâmplat când a venit executorul judecătoresc pentru a pune în aplicare sentința, fapt ce rezultă și din citație, nefiind menționate pe aceasta numele sau adresa inculpatului. Apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile sub aspectul vinovăției așa încât se poate dispune achitarea pe temeiul dispozițiilor art.10 lit. d Cod procedură penală.
În subsidiar se poate presupune că inculpatul a luat cunoștință de acel proces verbal la data de 24.05.2007, dată la care i-a fost prezentat și materialul de urmărire penală și cum fapta ar putea fi considerată ca fiind săvârșită începând cu acel moment, solicită a se dispune aplicarea unei amenzi penale inculpatului și nu pedeapsa cu închisoarea.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că inculpatul nu a invocat niciodată faptul că nu cunoștea despre punerea în executare a hotărârii respective așa în cât nu se poate vorbi de o reprezentare greșită a acestuia. Din declarațiile martorilor audiați rezultă că "inculpatul stătea pe o prispă și se uita la noi cum era pusă în executare hotărârea" și fiind chemat să participe, acesta a refuzat. Nu se poate dispune achitarea inculpatului pentru nerealizarea conținutului constitutiv al infracțiunii și raportat la modalitatea de comitere a faptei și atitudinea inculpatului în mod corect a fost stabilită pedeapsa.Solicită respingerea recursului și obligarea recurentului inculpat la plata de cheltuieli judiciare avansate de stat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului,constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 416/24.07.2007 pronunțată de Judecătoria Tecucia fost condamnat inculpatul G la pedeapsa închisorii în cuantum de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 2. penal.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 81-82 Cod penal și referire la art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
În conformitate cu art. 359. pr. pen. i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
În privința laturii civile a cauzei a fost respinsă acțiunea civilă având ca obiect daune în sumă de 1400 lei ca fiind nefondată, iar în conformitate cu art. 14. pr. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, în sensul obligării inculpatului de a lăsa în deplină proprietate și posesie părții vătămate suprafața de 1528,95. teren intravilan situat în V satului, în T 19, P 396 cu amplasamentul indicat în sentința civilă nr. 2392/2000 a Judecătoriei Tecuci.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre penală, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Partea vătămată și numiții, respectiv sunt coproprietarii suprafeței de 1528,95 ha teren situat în intravilanul com., județul G, conform titlului de proprietate nr. --44.
Prin sentința civilă nr. 2392/3.11.2000 a Judecătoriei Tecuci, rămasă definitivă prin respingerea apelului, instanța a admis acțiunea în revendicare promovată de aceștia în contradictoriu cu G, obligându-l pe inculpat să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 1528,95. teren situat în intravilanul comunei, județul G, conform schiței anexă a raportului de expertiză în dosar.
Partea vătămată a pus în executare hotărârea judecătorească la data de 2.10.2002, când, în prezența martorilor asistenți, și, executorul judecătoresc a delimitat terenul prin instalarea a patru Ť. inculpatul refuzând să participe la executare.
Imediat după punerea în posesie, inculpatul Gas muls Ť.i și de atunci și până în prezent a cultivat acest teren cu porumb, împiedicând în felul acesta partea vătămată să-l lucreze.
S-a apreciat ca fiind dovedită situația faptică mai sus detaliată, implicit vinovăția inculpatului, cu mijloacele de probă administrate cauzei (plângerea părții vătămate, copia sentinței civile nr. 2392/2000, titlul de proprietate cu nr. 48522-44; procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc, copia deciziei civile nr. 556/A/2001 a Tribunalului Galați și declarațiile martorilor și ).
La individualizarea și dozarea pedepsei aplicate s-au avut în vedere criteriile generale prev. de disp. art. 72 Cod penal.
Împotriva hotărârii penale mai sus menționate a formulat apel inculpatul G, apreciind soluția instanței de fond ca fiind netemeinică sub aspectul naturii pedepsei aplicate; astfel, raportat la natura faptei penale deduse judecății și la persoana inculpatului - acesta a susținut că pedeapsa închisorii aplicată este prea aspră iar sancțiunea echitabilă care s-ar impune ar fi achitarea în baza disp. art. 10 lit. b ind. 1.C.P.P. rap. la art. 11 pct. 2 lit. a pr. pen.
Prin decizia penală nr. 26/A/25.01.2008, Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul G, reținând, în esență, că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, făcând totodată o justă apreciere asupra gradului de pericol social al faptei.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul G, criticându-le ca nelegale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul susținut că nu poate fi reținută în sarcina sa infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, deoarece el nu a participat la punerea în executare și nu i-a fost comunicat de către executorul judecătoresc procesul-verbal, astfel că nu a avut cunoștință despre punerea în executare.
Pentru acest motiv, inculpatul a solicitat să fie achitat în temeiul art.11 pct. 2 lit.a în referire la art.10 lit.a sau lit. d din Codul d e procedură penală.
În subsidiar, inculpatul invocat netemeinicia pedepsei aplicate, susținând că, în raport cu gradul concret de pericol social al faptei, ar fi fost suficientă aplicarea unei amenzi penale.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza în raport cu primul motiv de recurs al inculpatului, Curtea constată că susținerile acestuia, în sensul că nu a respectat hotărârea judecătorească deoarece nu a avut cunoștință despre punerea ei în executare, sunt contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, se reține că, deși inculpatul a refuzat să participe la punerea în executare, de către executorul judecătoresc, a sentinței civile nr. 2392/03.11.20000 a Judecătoriei Tecuci, acesta avut cunoștință despre punerea în executare, aspect ce rezultă din declarațiile martorilor și .
De altfel, chiar din declarațiile date de inculpat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești,rezultă că acesta a avut cunoștință despre punerea în posesie a părții vătămate cu privire la terenul în litigiu dar a nesocotit hotărârea judecătorească, considerând că acest teren i se cuvine.
Că așa stau lucrurile se deduce și din împrejurarea că inculpatul continuă să folosească terenul respectiv chiar și după ce a fost trimis în judecată în prezenta cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
În consecință, este neîntemeiată critica formulată de inculpat, în sensul că s-ar impune achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a, cu referire la art. 10 lit.a sau la art.10 lit.d din Codul d e procedură penală.
Ținând cont de gradul concret de pericol social al infracțiunii, de importanța relațiilor sociale lezate, care privesc înfăptuirea justiției, precum și de persistența inculpatului în conduita infracțională, în mod corect au considerat cele două instanțe că scopul pedepsei nu ar putea fi atins prin aplicarea unei amenzi penale, ci se impune aplicarea unei pedepse cu închisoare, cu suspendarea condiționată a executării.
În consecință, nu este întemeiat nici al doilea motiv de recurs, care vizează greșita individualizare a pedepsei.
Întrucât nici după examinarea din oficiu a celor două hotărâri, în limitele prevăzute de art.3859alin.3 Cod procedură penală, nu se constată motive care să atragă casarea acestora, urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, conform dispozițiilor art.38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și, născut la data de 10.10.1945 în comuna, județ G, cu același domiciliu, CNP -) împotriva deciziei penale nr. 26/25.01.2008 a Tribunalului Galați (sentință fond nr. 416/24.07.2007 a Judecătoriei Tecuci ).
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
--- - - - -
Grefier,
Red.-
Tehnored./ 2 ex/2.07.2008
Jud.apel--
Jud.fond-
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița