Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 50/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.50/2009
Sedința publică din 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
- - -JUDECĂTOR 3: Stanca
- - - judecător
-grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
-procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 186/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 20.01.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
Prin sentința penală nr.108/26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr- inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art.271 alin.2 Cod penal.
În baza art.83 alin.1 CP a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 4 luni închisoare aplicate inculpatei prin sentința penală nr.877/2005 a Judecătoriei Câmpeni și a dispus executarea în întregime și a acestei pedepse, inculpata urmând să execute în final pedeapsa de 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a, b Cod penal.
A fost dispusă restabilirea situației anterioare privind terenul situat în str.-, obligând-o pe inculpată să-l predea părții civile în deplină posesie și folosință, și să se abțină pe viitor, de la orice act de tulburare.
Totodată, inculpata a fost obligată să plătească părții civile suma de 600 lei despăgubiri civile.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Prin sentința penală nr. 877/2005 a Judecătoriei Cîmpeni, definitivă prin nerecurare, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 4 luni
termen de încercare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.220 alin.1 Cod penal în dauna părții vătămate. Prin aceeași sentință s-a dispus restabilirea situației anterioare prin obligarea inculpatei să predea părții civile în deplină posesie și folosință terenul situat în, str. -, învecinat cu DN - A I, pârâul și terenurile numiților, G și și obligarea acesteia să se abțină în viitor de la orice act de tulburare asupra imobilului respectiv.
La data de 5.12.2006 executorul judecătoresc, în dos. execuțional nr. 198/2006 a pus în executare sentința nr.877/2005, predând terenul respectiv în deplină posesie și folosință părții vătămate, reprezentat prin mandatarul său, procesul verbal fiind comunicat inculpatei, care nu a participat la punerea în posesie deși a fost legal citată, la data de 7.12.2006.
Cu toate că inculpata avea cunoștință de obligațiile care au fost statuate în sarcina ei prin hotărârea judecătorească menționată, în vara anului 2007 în perioada iunie - iulie cu rea credință și fără a avea acceptul părții vătămate, inculpata și-a însușit după cosirea imobilului proprietatea părții vătămate 14 căpițe de fân în greutate de 300 kg. fiecare pe care le-a transportat apoi în gospodăria sa, lucrări la care a fost ajutată de martorul și de fiul ei.
Prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert a fost identificat terenul folosit în delict de învinuită ca având o suprafață de 18503 mp fiind înscris în cf-.1644 nr.top. 1079/2 fânaț, 1080/2 curte.
Prin fapta comisă de inculpată aceasta a cauzat părții civile un prejudiciu mai mare decât suma de 600 lei RON,cu care acesta s-a constituit ca parte civilă în cauză.
Prin decizia penală nr.186/A/13.10.2008, pronunțată de Tribunalul Alba -secția penală în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpată împotriva sentinței penale nr.108/2008 a Judecătoriei Câmpeni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen inculpata, solicitând în principal, achitarea pentru infracțiunea prev. de art.271 alin.2 CP, achitare solicitată în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d CPP, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Astfel, sub aspectul laturii subiective se arată că inculpata a acționat având convingerea că terenul respectiv îi aparține, terenul făcând obiectul mai multor litigii.
În subsidiar, inculpata a solicitat achitarea în baza artr.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 CPP, motivând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, raportat la vârsta inculpatei 69 - și cuantumul redus al prejudiciului - 600 lei -.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu Curtea reține următoarele:
În baza probelor administrate, coroborate cu declarațiile inculpatei, instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt, vinovăția inculpatei fiind pe deplin dovedită.
Nu există nici un dubiu că inculpata, cu intenție, în anul 2007 l-a împiedicat pe partea vătămată să folosească imobilul situat în orașul, jud.Anterior inculpata a fost condamnată de cinci ori pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie, prev. de art.220 alin.1 CP, vizând același imobil și aceeași parte vătămate. La data de 5.12.2006 executorul judecătoresc a predat părții vătămate imobilul în litigiu, atrăgându-i atenția inculpatei să se abțină pe viitor de la orice acte de tulburare în posesie asupra terenului.
Cu toate acestea, în ciuda tuturor atenționărilor, inculpata la sfârșitul lunii iulie 2007 s-a hotărât să folosească terenul în litigiu, cosind fără acceptul părții vătămate iarba, iar fânul rezultat l-a transportat la grajdul de lângă locuința sa.
Pe de altă parte, însă față de cuantumul redus al prejudiciului cauzat și de vârsta inculpatei - 69 - Curtea apreciază că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Față de aceste considerente, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală recursul inculpatei va fi admis și în consecință:
Se va casa decizia penală atacată, precum și sentința penală nr.108/26 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr- și rejudecând cauza:
În baza art.11 pct.2 lit. combinat cu art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, raportat la art.18/1 Cod penal va achita pe inculpata de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art.271 al.2 Cod penal.
În baza art.91 lit.c Cod penal va aplica inculpatei recurente sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în sumă de 1.000 lei.
Va înlătura din sentința penală atacată dispoziția privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 4 luni închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr.877/2005 a Judecătoriei Câmpeni, precum și dispoziția privind interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.
În baza art.193 Cod procedură penală va oblia pe inculpată să plătească părții civile prin mandatarul suma de 177 lei cheltuieli judiciare în recurs.
În baza art.192 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata recurentă împotriva deciziei penale nr.186/A/13 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosar nr- și în consecință:
Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr.108/26 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr- și rejudecând cauza:
În baza art.11 pct.2 lit. combinat cu art.10 lit.b/1 Cod procedură penală, raportat la art.18/1 Cod penal achită pe inculpata de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art.271 al.2 Cod penal.
În baza art.91 lit.c Cod penal aplică inculpatei recurente sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în sumă de 1.000 lei.
Înlătură din sentința penală atacată dispoziția privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 4 luni închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr.877/2005 a Judecătoriei Câmpeni, precum și dispoziția privind interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.
În baza art.193 Cod procedură penală obligă pe inculpată să plătească părții civile prin mandatarul suma de 177 lei cheltuieli judiciare în recurs.
În baza art.192 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -CO
Semn.președintele de complet
- - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/2.02.2009
;
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Tiberiu Peter, Stanca