Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 92/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.92/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15 februarie 2008

PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă JUDECĂTOR 2: Marcian Marius Istrate Mița

JUDECĂTORI - - - -

-

GREFIER - I - grefier șef secția penală

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de

procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursul declarat de recurenta-parte vătămată,domiciliată în Focșani,-, jud.V, împotriva Deciziei penale nr.384/A/2.10.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.327/5.06.2007 a Judecătoriei Tecuci, pronunțată în dosarul nr-), privind pe inculpații și-, ambii domiciliați în com. sat, jud.G, trimiși în judecată pentru săvârșirea infrac.prev. și ped. de art.271 Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 8 februarie 2008, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțare asupra cauzei, la data de 15 februarie 2008.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.327/5.06.2007 a Judecătoriei Tecuci, pronunțată în dosarul nr.RJ - (cauza aflându-se la al doilea ciclu procesual), inculpații și - au fost condamnați la câte o amendă penală în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal.

S-a constatat ca fiind grațiate condiționat și în întregime pedepsele aplicate celor doi inculpați cărora li s-a atras atenția asupra dispozițiilor art.7 din Legea nr.543/2002.

În baza art.14 Cod procedură penală, s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii în sensul că fiecare inculpat a fost obligat să-i lase părții vătămate în deplină proprietate și posesie terenurile în suprafață de 796,52- inculpatul - și 1.5002+ 6.5002- inculpatul, conform amplasamentelor stabilite prin Deciziile civile nr.736/1995 și nr.619/1999 ale Tribunalului Galați, precum și prin procesul verbal din 3.09.2002 încheiat de executorul judecătoresc.

S-a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă, fiecare inculpat fiind obligat la plata a câte 5.000 lei cu titlul de daune morale.

S-au respins pretențiile civile solicitate cu titlul de daune materiale.

S-a făcut aplicarea art.189 - 191 Cod procedură penală, fiecare inculpat fiind obligat la plata către stat a câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia civilă nr.736/1995 a Tribunalului Galați, inculpatul - a fost obligat să lase părții vătămate în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 796,50 mp teren situat în intravilanul satului.

La data de 3.09.2002,s-a procedat la punerea în executare a acestei hotărâri judecătorești prin intermediul executorului judecătoresc din Partea vătămată a fost pusă în posesie cu terenul având amplasamentul stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, amplasându-se Ť. de delimitare. Prin procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc, i s-a pus în vedere inculpatului să desființeze plantația de vie hibridă și să-și ridice un gard situat pe acest teren.

La data de 3.09.2002, s-a procedat la punerea în executare a Deciziei civile nr.619/1999 a Tribunalului Galați, inculpatul împreună cu, fiind obligați să lase părții vătămate în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1.500 mp teren intravilan și 6.500 mp teren extravilan, din comuna, sat.

Partea vătămată a fost pusă în posesie cu terenul respectiv, conform hotărârii judecătorești irevocabile. Constatându-se că pe teren se află ridicate construcții și butuci de de vie hibridă, prin procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc, s-a pus în vedere inculpatului să-și ridice construcțiile și să-și desființeze plantațiile.

Inculpații nu s-au conformat hotărârilor judecătorești, mai sus menționate, deși au fost somați în nenumărate rânduri de către partea vătămată și au continuat să posede suprafețele de teren menționate mai sus, împiedicând pe partea vătămată să folosească suprafețele de teren.

Inculpații au recunoscut că ocupă și în prezent suprafețele de teren de 796,5 mp teren, respectiv 1.500 +6.500 mp teren, deși au arătat că ei consideră că aceste terenuri le aparțin, iar hotărârile judecătorești puse în executare de către partea vătămată se referă la alte suprafețe de teren, având alte amplasamente.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații și - susținând că nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor, ei deținând titlurile de proprietate asupra terenurilor în litigiu, iar hotărârile civile - titluri executorii au fost pronunțate fără să se țină cont de actele existente.

Totodată, inculpații au arătat că nu se impune obligarea lor la plata despăgubirilor civile către partea vătămată.

Prin Decizia penală nr.384/A/2.10.2007 a Tribunalului Galați, s-au admis apelurile declarate de inculpați, s-a desființat Sentința penală nr.327/5.06.2007 a Judecătoriei Tecuci și în rejudecare s-a dispus achitarea inculpaților întemeiat pe dispozițiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală, iar pe latură civilă nu au fost acordate despăgubirile civile solicitate de partea vătămată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Partea vătămată a pus în executare cele două titluri executorii astfel cum rezultă din cele două procese -verbale din 03.09.2002 întocmite în dosarul de executare nr. 235/2002 executorul judecătoresc delimitând suprafețele de teren și punând-o în posesie pe partea vătămată.

Dispozițiile din cele două procese verbale mai sus enunțate, referitoare la acordarea unui termen de 20 de zile celor doi inculpați pentru a desființa construcțiile și plantațiile aflate pe terenurile în litigiu sunt nelegale întrucât acestea exced celor două titluri executorii prin care nu s-a dispus desființarea acestora ci doar au fost obligați inculpații să lase în deplină proprietate și pașnică folosință respectivele terenuri, cu delimitările stabilite de instanță.

Ceea ce instanța a dispus prin cele două titluri executorii s-a realizat prin executare silită,neexistând astfel un refuz al celor doi inculpați de a se supune la cele precizate în respectivele titluri executorii ( în acest sens adresa din 01.06.2006 emisă de executorul judecătoresc -88 dosar 1153/2006 a Judecătoriei Tecuci ).

Continuarea executării prin acordarea unui termen de 20 de zile pentru ridicarea construcțiilor și plantațiilor este nelegală, astfel cum s-a precizat excedând celor dispuse de instanța civilă prin cele două titluri executorii.

Astfel, nu se poate reține refuzul celor doi inculpați de a ridica de pe terenurile în litigiu construcțiile și de a desființa plantațiile, întrucât prin cele două titluri executorii nu s-a dispus în acest sens.

Constatând așadar, că infracțiunii dedusă judecății îi lipsește latura obiectivă, respectiv refuzul de a ridica de pe terenurile în litigiu construcțiile și de a desființa culturile existente, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.271 alin.2 Cod penal, Tribunalul a achitat inculpații și nu a acordat despăgubiri civile părții vătămate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată neinvocând însă incidența vreunui caz de casare dintre cele prevăzute de art.3859alin.1 Cod procedură penală, care să atragă reformarea hotărârii atacate.

În memoriul depus la dosar, recurenta a învederat că este proprietara a două terenuri situate pe raza comunei, jud.G, terenuri care au fost și sunt stăpânite, în mod abuziv, de cei doi inculpați care, protejați și îndrumați de diverși funcționari din cadrul administrației locale, au formulat multiple acțiuni în scopul "distrugeri" titlului său de proprietate, precum și a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuție.

Că, deși a încercat de mai multe ori să pună în executare hotărârile judecătorești de fiecare dată au existat piedici, inculpații contestând executarea, iar executorul judecătoresc nu a fost în măsură să finalizeze executarea silită întrucât inculpații refuză să demoleze construcția veche, dărăpănată aflată pe terenul recurentei.

Recursul nu este fondat urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.271 alin.2 Cod penal constituie infracțiune împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil deținute în baza unei hotărâri judecătorești.

Pentru existența acestei infracțiuni sub aspectul elementului material este necesar ca imobilul, locuința sau parte din locuință, să fie deținute pe baza unei hotărâri judecătorești, iar deținătorul să fie împiedicat să le folosească.

În speța de față, partea vătămată deține terenurile în discuție în baza a două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (Deciziile civile nr.736/1995 și nr.619/1999 ale Tribunalului Galați ), hotărâri puse în executare, conform proceselor verbale încheiate de executorul judecătoresc, la data de 3.09.2002, când partea vătămată a fost pusă în posesie efectivă (filele 7 și 8 din dosarul de urmărire penală).

Nu se poate reține însă, că refuzul inculpaților de a demola construcțiile aflate pe terenul intravilan (două încăperi construite din chirpici și acoperite cu carton, două cotețe pentru animale, două pentru depozitarea cerealelor), precum și desființarea culturilor de pe celelalte suprafețe poate fi considerat ca act de împiedicare a părții vătămate în folosirea terenurilor atât timp cât titlurile executorii nu conțin aceste obligații.

Recurenta a avut posibilitatea să solicite în cursul procedurilor care s-au finalizat prin pronunțarea celor două hotărâri civile puse în executare, obligarea inculpaților să-și ridice construcțiile și să desființeze culturile în discuție, ori autorizarea sa de către judecător să efectueze activitățile respective pe cheltuiala inculpaților.

Cum nu a solicitat acest lucru, judecătorul nu avea cum să se substituie părții reclamante și să dispună în sensul celor de mai sus.

De altfel, nici după punerea în posesie efectivă, recurenta nu a înțeles să apeleze la mijloacele legale prevăzute de Codul civil (art.1073 -1077).

Mențiunile executorului judecătoresc înscrise în cele două procese verbale de punere în posesie (privind termenul acordat de a-și ridica construcțiile și de a desființa culturile) nu produc efecte juridice atât timp cât titlurile executorii nu conțin aceste obligații.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că, în mod corect, Tribunalul Galația dat eficiență dispozițșiilor art.11 pct.2 lit.a Cod procedurăpenală raportat la art.10 alin.1 lit.d Cod procedură penală achitând inculpații pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.271 alin.2 Cod penal, faptei lipsindu-i unul dintre elementele constitutive și anume latura obiectivă.

Ceea ce se poate imputa instanței de apel fără ca această împrejurare să conducă la reformarea deciziei penale atacate în recursul părții vătămate, este temeiul de drept invocat pe latura civilă, neacordarea despăgubirilor civile în condițiile date fiind întemeiată pe dispozițiile art.346 alin.2 Cod procedură penală și nu art.346 alin.3 Cod procedură penală, cum în mod greșit a fost reținut.

Pentru toate aceste considerente, recursul de față va fi respins ca nefondat conform dispozițiilorart.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală cu consecința obligării recurentei, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

Decide:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-parte vătămată, domiciliată în Focșani,-, jud.V, împotriva Deciziei penale nr.384/A/2.10.2007 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.327/5.06.2007 a Judecătoriei Tecuci, pronunțată în dosarul nr-), privind pe inculpații și-, ambii domiciliați în com. sat, jud.

Obligă recurenta-parte vătămată la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.02.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

I

Red. - 13.03.2008

Tehnored. - 14.03.2008

2 ex

Fond: / Apel: Al. -

Președinte:Constantin Cârcotă
Judecători:Constantin Cârcotă, Marcian Marius Istrate Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 92/2008. Curtea de Apel Galati