Obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Decizia 600/2008. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 600/

Ședința publică din 5 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Ion Dincă

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, împotriva încheierii penale nr. 14/11.05.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- privind pe inculpatul

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-intimat G, asistat de avocat ales din cadrul Baroului C-

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpatului-intimat, după ce i-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 70.C.P.P. declarația fiind consemnată și atașată la dosar.

Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul arată că hotărârea primei instanțe este nelegală, în cauză fiind indicii că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor, potrivit concluziilor medico-legale, moartea s-a datorat leziunilor și asfixiei. Precizează că din actul medical rezultă că persoana decedată a fost victima unei agresiuni complexe ce nu putea fi rezultatul unei simple prăbușiri. Totodată, inculpatul nu a cerut ajutorul poliției sau vreunui cunoscut, iar din declarația martorului rezultă că în seara respectivă victima s-a aflat în balconul locuinței, iar apoi s-a auzit din ce în ce mai tare muzică, inculpatul negând împrejurarea că mama sa ar fi ieșit în balconul locuinței. Prin urmare, solicită admiterea recursului și în rejudecare, admiterea propunerii de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.

Apărătorul ales al inculpatului-intimat, avocat solicită să se observe că este vorba de o asfixie cu proteza, iar traumatismul este în partea din spate a craniului, leziunile fiind tratate superficiale, o distrugere a piramidei nazale implicând o asfixie. Precizează dezordinea era firească, iar dacă inculpatul ar fi comis crima, ar fi încercat să șteargă urmele, însă din planșele foto rezultă că ar fi întrerupt brusc activitatea pe care o desfășura. Pe de altă parte, inculpatul a dat telefon la concubina sa, prima persoană cunoscută. Arată că principiul "in dubio pro reo" este cel care primează și solicită respingerea recursului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat și este de acord cu concluziile apărătorului său.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 14/11 mai 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în baza art. 136, 148 lit. f, 1491.C.P.P. a fost respinsă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S având ca obiect arestarea preventivă a inculpatului G, fiul lui și, născut la data de 27.02.1961 în O, jud. C-S, domiciliat în O,-, jud. C-S, cetățean român, agent de pază la BCR O, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 1754 lit. c

Cod Penal

Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut următoarele: prin cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, înregistrată la Tribunalul C-S sub nr. 1022 din 11.05.2008, s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. c Cod penal, constând în aceea că, în seara zilei de 10 mai 2008, aflându-se în apartamentul mamei sale, unde a locuit împreună cu aceasta, a exercitat acte de agresiune asupra sa, provocându-i decesul.

În drept, s-au invocat prevederile art. 136 și art. 148 lit. f Cod procedură penală.

În cauză s-a acvirat dosarul de urmărire penală nr. 198/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S și s-a procedat la audierea inculpatului.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, Tribunalul C-S a reținut următoarele:

Prin Referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S din11.05.2008, emis în dosarul nr. 198/P/2008, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. c Cod penal, faptă pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 ani și inculpatul a fost reținut pentru 24 ore, din data de 11.05.2008 ora 5,00 și până în data de 12.05.2008 ora 5,00.

Din probele administrate în dosarul de urmărire penală, respectiv concluziile provizorii medico-legale, declarații inculpat, declarații testimoniale și procese verbale de constatare la fața locului, coroborate cu declarația dată de inculpat în fața instanței, Tribunalul C-S a reținut că în seara zilei de 10 mai 2008 numita a decedat în condiții suspecte: conform concluziilor provizorii întocmite de medicul legist, moartea a fost cauzată datorită asfixiei mecanice provocate fie prin aspirat corp străin (lucrare protetică), fie prin aspirat sanguin traheobronșic.

Inculpatul nu a recunoscut că a lovit-o pe victimă, iar din probele administrate în cauză, Tribunalul C-S a apreciat că nu rezultă ca și cauză a decesului traumatismele cranio-faciale, chiar dacă acestea au fost consemnate și enumerate în același raport de concluzii preliminare, raport în care s-a reținut, în final, că loviturile directe și repetate s-au constatat numai în jurul ochilor și nu în celelalte părți ale corpului. Totodată, s-a apreciat că celelalte traumatisme, așa cum sunt enumerate, nu sunt consecința unor loviri directe (adică aplicate în mod direct de către inculpat), ci s-a arătat în acel act medico-legal, au fost determinate ca urmare a impactului cu corpuri dure și deci au putut fi cauzate și prin cădere, fapt susținut în urma declarațiilor inculpatului.

S-a constatat că nu s-a făcut dovada unei legături cauzale între activitatea infracțională desfășurată de inculpat - lovirile aplicate victimei - și rezultatul produs, respectiv cauzat.

S-a mai reținut de Tribunalul C-S că la fața locului nu au existat martori care să aducă dovezi în sensul celor reținute în referatul parchetului, susțineri care de fapt nu se pot corobora cu nici o probă de la dosar.

Tribunalul a apreciat că în acest stadiu al urmăririi penale nu există suficiente indicii și dovezi care să poată face aplicabile dispozițiile art. 136 li 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că inculpatul să fi săvârșit infracțiunea prev. de art. 174, 175 lit. c Cod penal; nu există dovezi privind elementele constitutive ale acestei infracțiuni nici în latură obiectivă și nici în latură subiective.

Pentru aceste considerente, Tribunalul C-S a respins propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S privind arestarea preventivă a inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. c Cod penal.

Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit cererea a fost respinsă.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 143 alin. 1.C.P.P. măsura reținerii poate fi luată de procuror ori de către organul de cercetare penală față de învinuit sau inculpat, numai după cercetarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 1, lit. f C.P.P. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În declarația existentă la fila nr. 7-8 dosar primă instanță, inculpatul precizează: "În după amiaza zilei de 10 mai, în jurul orelor 17-18, eu mă aflam în baie pentru a zugrăvi, când am fost strigat de mama mea - defunctă ca să vin că îi este rău. M-am dus în camera în care se afla aceasta și am găsit-o la podea, într-o parte cu capul între pat și fotoliu", astfel că este exclusă participația penală a altei persoane, decesul producându-se în timpul zilei, într-un moment când în imobil se afla numai inculpatul și mama sa - defunctă.

În declarația dată în recurs, inculpatul precizează că mama sa a decedat datorită unui traumatism produs prin cădere liberă și lovirea, în regiunea capului de un calorifer electric confecționat din metal, susținere contrazisă de concluziile provizorii ale raportului medico-legal existent la dosarul de urmărire penală, potrivit cărora "leziunile s-au putut produce prin lovire directă și repetată cu corp dur (leziunile orbitare bilaterar) și prin lovire repetată cu și, sau de corpuri/planuri dure", precum și "fractura bazei piramidei nazale, fractura maxilarului superior supragingival ", fracturi care din punct de vedere medico-legal creează indiscutabil o stare de inconștiență a persoanei, astfel că susținerile inculpatului în sensul că în timp ce sde afla în baie pentru a zugrăvi, a fost strigat de mama sa care i-a spus că îi "este rău", nu sunt reale.

În măsura în care relațiile dintre inculpat și defuncta mamă ar fi fost normale, netensionate, aceasta din urmă, în cazul în care ar fi căzut și s-a lovit cu capul de calorifer sau de alt corp dur, i-ar fi spus inculpatului și care este cauza profundelor dureri pe care le acuza, ceea ce nu s-a întâmplat.

Același raport medico-legal evidențiază în cazul victimei și un hematom subdural acut, hematom care creează brusc o stare de comă posttraumatică și rareori produce aparente ameliorări de scurtă durată în timp, de discretă ameliorare, urmate de o stare de agravare și apariția fenomenelor comei profunde și a decesului.

Planșele foto existente la dosar reflectă faptul că victima prezenta și puternice echimoze în regiunea orbitară, dincolo de fractura piramidei nazale și a maxilarului, leziuni și traumatisme ce nu s-ar mai fi putut produce, concomitent traumatismelor descrise la pct. 4 din raportul medico-legal preliminar, victima neavând posibilitatea (datorită stării de inconștiență) de a se mai ridica și a cădea încă o dată, astfel încât să se lovească în două zone ale capului, respectivele leziuni și traumatisme nefiind generate de căderea liberă și lovire de corpuri dure.

În declarația dată în faza urmăririi penale declarație cu seria C, nr. -), martorul -, asistat de mama sa, precizează: "La un moment dat am auzit muzică la un volum mare de la etaj, motiv pentru care m-am uitat în sus și am văzut că vecina, în vârstă, pe care eu o strigam "tanti ", mama lui G, a apărut în balconul apartamentului, iar la un moment dat fiul ei, G, a tras-o brusc ce mână în casă, țipând să o lase în. După aceasta nui-am mai văzut, însă am auzit că muzica din apartamentul lor se auzea din ce în ce mai tare Menționez că apartamentul în care locuiește "tanti ( ) se învecinează cu apartamentul în care locuiesc eu iar în momentul în care eu am văzut-o nu era lovită la față și era așa cum o știu de obicei".

Din declarația martorului -, fiul fostei concubine a inculpatului, rezultă că inculpatul avea un comportament agresiv "din cele relatate de mama mea, în repetate rânduri în care eu nu eram prezent acasă a lovit-o, o bătea, motiv pentru care în cele din urmă mama mea l-a părăsit pe G, însă eu îl mai vizitam din când în când".

Aceste indicii și probe temeinice au fost în mod nejustificat neglijate de prima instanță, ele justificând arestarea inculpatului, astfel că în temeiul prev. art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. d C.P.P. recursul va fi admis, încheierea penală recurată va fi casată și rejudecându-se cauza, va fi admisă propunerea formulată de procuror, în temeiul prev. art. 136, 148 lit. f, 1491.C.P.P. dispunându-se arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data prinderii acestuia. Se va dispune emiterea mandatului de arestare.

În temeiul prev. art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prev. art. 38515alin. 1, pct. 2 lit. d admite C.P.P. recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva încheierii penale de ședință nr. 14/11.05.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Casează încheierea penală recurată și rejudecând, admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S având ca obiect arestare preventivă.

În temeiul prevederilor art. 136, 148 lit. f, 1491.C.P.P. dispune arestarea preventivă a inculpatului G, născut la data de 27.02.1961 în O, jud. C-S, fiul lui și, CNP - -, de cetățenie română, agent de pază la. O, domiciliat în O,-, jud. C-S, pe o perioadă de 29 zile, începând cu data prinderii și dispune emiterea mandatului de arestare preventivă.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 05 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Prima instanță -

Red.

Tehnored.CU -10.06.2008

Președinte:Laura Bogdan
Judecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Decizia 600/2008. Curtea de Apel Timisoara