Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.1/
Ședința publică din data 13 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Dragomir
JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși
- inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.287 din data de 17 iunie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.175 Cod penal.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă:
- apelantul inculpat și intimat - în stare de arest și asistat de apărătorul din oficiu - avocat - în baza împuternicirii avocațiale de substituire depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Apelantul inculpat și intimat, prin apărătorul din oficiu, depune la dosarul cauzei înscrisuri.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.366-374 Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.377 Cod procedură penală.
Procurorul, având cuvântul, precizează că a declarat apel împotriva soluției pronunțate de instanța de fond, apreciind că în mod greșit aceasta a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.174-175 lit."b și c" Cod penal, în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.174-175 lit."c" Cod penal, înlăturând agravanta prevăzută de at.175 lit."b" Cod penal, respectiv omorul săvârșit din interes material.
Din probele administrate la dosarul cauzei, rezultă că inculpatul a ucis pe victimă - tatăl său de 76 ani, pentru două scopuri:
1. încasarea pensiei;
2. dezbaterea moștenirii rezultată din decesul mamei și, ulterior, al tatălui său, cu privire la locuința acestuia.
Instanța de fond a înlăturat disp.art.175 Cod penal, motivând că, inculpatul în tot cursul acțiunilor sale împotriva tatălui său, a acționat cu scopul vădit de a ridica pensia, în condițiile în care tatăl său a delegat pe altcineva care să i-o ridice și să facă plata diverselor facturi pe care le avea de achitat.
De asemenea, arată instanța de fond că odată cu dispariția tatălui său, în mod cert, inculpatul nu mai avea dreptul la pensie și că nu acesta a fost scopul omorului și a înlăturat această agravantă din încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat.
Cu toate acestea și din declarația inculpatului și din declarațiile martorilor, rezultă că inculpatul a avut multe certuri cu victima legate de împrejurarea că acesta refuza să facă dezbaterea moștenirii, după decesul mamei sale și că unul din scopurile pentru care inculpatul a ajuns să-și ucidă părintele, a fost acela de a obține moștenirea asupra apartamentului - locuinței, pe care a avut-o tatăl său.
În ceea ce privește omorul săvârșit din interes material, în doctrină se arată că "interesul material constă în orice folos, orice avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, el poate consta în bani, în bunuri, recunoașterea unui drept sau stingerea unei datorii".
Se arată că interesul material, în înțelesul textului, este interesul pe care făptuitorul are convingerea că-l va realiza pe o cale aparent legală, că acel avantaj patrimonial îi va reveni de drept.
În speță, prin dispariția victimei, făptuitorul moștenește bunurile acesteia pentru că din toate probele administrate rezultă că acesta a fost scopul pentru care inculpatul a desfășurat acțiuni de violență asupra tatălui său, soldate cu decesul acestuia.
Solicită desființarea în parte a sentinței penale apelate, și rejudecând cauza, să se dispună schimbarea încadrării juridice reținută de aceasta.
Să se rețină disp.art.175 lit."b și c" Cod penal și să se dispună condamnarea inculpatului în temeiul acestor dispoziții legale.
Avocat, apărător din oficiu al apelantului inculpat și intimat, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de parchet, având în vedere că nu se poate reține în sarcina inculpatului săvârșirea omorului din interes material, pe de o parte, datorită faptului că la dosar există dovezi clare că victima delegase o altă persoană pentru a-i ridica pensia, odată cu moartea victimei este clar că nu a mai putut încasa această pensie.
Pe de altă parte, în ceea ce privește interesul acestuia de a se dezbate succesiunea după mamă, aceasta se putea face oricând și, fără acordul victimei iar în ceea ce privește presupusul interes al acestuia de a moșteni bunurile victimei, este clar că prin săvârșirea infracțiunii de omor nu își mai poate moșteni tatăl.
Cu privire la apelul declarat de inculpat, solicită admiterea acestuia pentru următoarele considerente:
Apreciază că instanța de fond nu a reținut circumstanțele atenuante prevăzute de art.73 lit."b" Cod penal, întrucât inculpatul a săvârșit această infracțiune pe fondul unei tulburări psihice puternice, provocată chiar de tatăl său.
Din declarațiile martorilor dar mai ales a martorei, rezultă faptul că victima consuma zilnic băuturi alcoolice și pe fondul acestui consum excesiv de alcool, devenea foarte violent atât verbal cât și fizic, jignindu-l și lovindu-l pe fiul său, existând practic o situație conflictuală între cei doi.
De asemenea, instanța de fond nu a coroborat probele administrate în cauză deoarece s-a efectuat o expertiză psihiatrică de unde a rezultat faptul că inculpatul este diagnosticat cu tulburări de personalitate, fiind o persoană labilă din punct de vedere psihic și atunci, limitele produse de art.73 lit."b" Cod penal, trebuie apreciate și în raport de acest fapt, în sensul că inculpatul este o persoană care datorită sănătății sale mentale precare, poate fi provocat mult mai ușor și poate avea reacții exagerate în raport de aceste provocări.
Solicită și reținerea circumstanțelor personale, în sensul că este la primul conflict cu legea penală, a avut o atitudine sinceră, a recunoscut fapta, faptul că și-a omorât tatăl, dar din acest motiv având în vedere situația conflictuală existentă, alimentată permanent de martorul C, delegată să îi ridice pensia tatălui inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, prin aplicarea unei pedepse orientată sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
Depune concluzii scrise.
Apelantul inculpat și intimat, având ultimul cuvânt, precizează că se consideră victimă, avea un serviciu și o societate.
Se consideră vinovat, fapta există și o regretă.
Nu avea nici un interes pentru a săvârși această faptă iar actul de identitate al tatălui său nu i-a fost dat lui, de către acesta.
Curtea, în conformitate cu disp.art.160 Cod procedură penală, pune în discuția părților, legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive față de apelantul inculpat și intimat.
Procurorul, având cuvântul, solicită menținerea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat și intimat, față de cele exprimate anterior.
Cu privire la apelul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Avocat, apărător din oficiu al apelantului inculpat și intimat, având cuvântul, solicită revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate.
Apelantul inculpat și intimat, având ultimul cuvânt cu privire la menținerea măsurii arestării preventive, solicită judecarea sa în stare de libertate.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că TRIBUNALUL CONSTANȚA - prin sentința penală nr.287/17.06.2008 - pronunțată în dosarul nr- în baza art.334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art.174-175 lit.b și c Cod.pen. în infracțiunea prev. de art.174-175 lit.c Cod.pen.
În baza art.174-175 lit.c Cod.pen. pentru infracțiunea de omor calificat:
A condamnat pe inculpatul - fiul lui și,născut la data de 11.06.19733 în M judetul stuzdidi ll clase, și curs calificare, fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, domiciliat în municipiul M-, judetul C, fără antecedenete penale CN -, în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C - la pedeapsa de 19(nouăsprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod.pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.71 Cod.pen.
A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod.pen.
În baza art.88 Cod.pen.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 10.01.2008 la zi.
În baza art.350 alin.1 Cod.proc.pen.
A menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul .
În baza art.189 Cod.proc.pen.
Suma de 290 lei, reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocați (150 lei, pentru urmărire penală) și (140 lei, pentru instanță), s-a avansat din fondurile către Baroul Constanța.
În baza art.191 Cod.proc.pen.
A obligat pe inculpatul la plata sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunța această hotărâre - TRIBUNALUL CONSTANȚA - a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.26/P/2008 din 04.03.2008 al Parchetului de le lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA - inculpatul - a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 - 175 lit. b și c Cod penal.
Prin actul de inculpare s-a reținut în sarcina inculpatului că în ziua de 08.01.2008 în jurul orelor 09 aplicat tatălui său în vârstă de 76 ani - cu intensitate mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului, lovindu-l în final cu capul de șifonier. Astfel, victimei i-au fost cauzate mai multe leziuni grave - care i-au provocat decesul. S-a mai reținut prin actul de sesizare al instanței, că acesta a acționat din interes material, pentru obținerea drepturilor asupra locuinței familiei sau obligarea victimei să-i dea voie să-i ridice pensia.
TRIBUNALUL CONSTANȚA - analizând integral materialul probator administrat în cauză a reținut aceeași situație de fapt. S-a stabilit că, fapta a fost săvârșită pe fondul unor conflicte preexistente între inculpat și victimă. s-a realizat prin aplicarea de lovituri cu palmele și picioarele.
Din constatările raportului medico - legal nr. 22/2 din 03.03.2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală rezultă că, moartea a fost violentă și s-a datorat șocului mixt, traumatic și hemoragic, urmare hematoamelor multiple bilaterale, rezultând 12 coaste fracturate pe mai multe linii, atât pe partea dreaptă, cât și pe partea. De asemenea, s-a mai arătat că leziunile traumatice au fost produse cu relativ puțin timp înainte de deces, prin lovituri repetate cu corpuri dure, la nivelul capului și membrelor superioare și comprimate la nivelul gâtului și toracelui predominat în partea dreaptă.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei TRIBUNALUL CONSTANȚA - a stabilit următoarele:
Prin actul de inculpare s-a stabilit că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de omor calificat - fiind reținute lit. b și c ale art.175 Cod penal respectiv - omorul săvârșit în interes material și asupra unei rude apropiate.
Nemulțumirea inculpatului că pensia tatălui era ridicată de numita era justificată.
Aceasta îi ridica pensia dar nu se îngrijea deloc de victimă, care umbla neîngrijit, fiind nespălat și nebărbierit, cerea țigări și mâncare, iar facturile de apă și lumină erau neachitate.
În cazul agravantei de la lit. b trebuie ca interesul material să poată fi satisfăcut în urma omorului și după comiterea faptei. În cauză, inculpatul omorându-și tatăl, inculpatul nu mai avea posibilitatea să intre în posesia acestora. Cu privire la dezbaterea succesiunii de pe urma mamei inculpatului a reținut Tribunalul, că între acesta și victimă nu au existat divergențe.
În considerarea celor mai sus prezentate - TRIBUNALUL CONSTANȚA - a făcut aplicarea art.334 Cod procedură penală și a schimbat încadrarea juridică din infracțiune prevăzută de art.174 - 175 lit. b și c Cod penal în infracțiune prevăzută de art.174 - 175 lit. c Cod penal.
În procesul de individualizare a pedepsei instanța de fond - a avut în vedere pericolul social ridicat al faptei comise de inculpat, împrejurările concrete în care a fost comisă și datele de caracterizează persoana inculpatului.
Astfel s-a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii în cuantum de 19 ani cu executare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a teza a II - a și b Cod penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Inculpatul - a declarat apel împotriva acestei sentințe penale - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Acesta solicită admiterea apelului - desființarea sentinței penale apelate și rejudecându-se cauza să se reducă cuantumul pedepsei - prin reținerea circumstanțelor atenuante - prevăzute de art.73 lit. b Cod penal, deoarece a comis fapta în stare de provocare. Susține acesta că tatăl său victima - consuma zilnic băuturi alcoolice și apoi devenea violent fizic și verbal și îl jignea. În plus, din expertiza psihiatrică rezultă că inculpatul prezintă tulburări de personalitate și când și-a ucis tatăl - pe fondul situației menționate - a fost provocat de tatăl său.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚAa declarat de asemenea apel - împotriva sentinței penale nr.287/17.06.2008 a Tribunalului Constanța - criticând încadrarea juridică a faptei. Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și rejudecându-se cauza să se mențină încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu - deoarece sunt probe concludente cu privire la interesul material al inculpatului ca tatăl său să moară.
Se susține că sunt probe că, între inculpat și victimă erau conflicte și cu privire la dezbaterea succesiunii rămasă de pe urma mamei, dezbatere prin care inculpatul urmărea să devină proprietarul locuinței.
La cererea inculpatului și în temeiul art.478 Cod procedură penală - instanța a admis proba cu înscrisuri în circumstanțiere.
Verificând hotărârea apelată, actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel și din oficiu, Curtea constată:
Inculpatul - a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat în forma prevăzută de art.174 - 175 lit. b și c Cod penal - reținându-se că în ziua de 08.01.2008 - i-a aplicat tatălui său numeroase și puternice lovituri cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni grave care au condus la decesul acestuia. A stabilit organul de urmărire penală că - inculpatul a voit să-și omoare tatăl din interes material - pentru a-l convinge să-i dea procură să-i ridice pensia și pentru a-l determina să fie de acord cu dezbaterea succesiunii de pe urma mamei.
TRIBUNALUL CONSTANȚA - a stabilit că inculpatul nu a urmărit un interes material.
Curtea apreciază că încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită de TRIBUNALUL CONSTANȚA - prin înlăturarea aplicării lit. baa rt.175 Cod penal.
Din probe rezultă cu certitudine că între inculpat și victimă exista o stare conflictuală generată de desele discuții legate de încasarea pensiei de împuternicita Nu rezultă că între inculpat și victimă ar fi existat certuri legate de succesiune. De altfel, succesiunea se poate dezbate, chiar dacă un succesor nu este de acord.
Jurisprudența a definit interesul material ca fiind orice fals, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială. Acest avantaj poate consta în bani, bunuri, avantaje materiale, recunoașterea unor drepturi, etc.
În speță, nu se poate reține că inculpatul a urmărit să-și omoare tatăl pentru a-i încasa pensia, deoarece pensia se încasează numai pe timpul vieții autorului sau după decesul acestuia de persoanele îndreptățite legal la pensie de urmaș.
În consecință, în mod întemeiat s-a stabilit că, neînțelegerile legate de încasarea pensiei, nu justifică aplicarea agravantei de la litera baa rt.175 Cod penal.
Pentru aceste considerente, apelul declarat de parchet este neîntemeiat.
Nici apelul inculpatului nu este întemeiat.
conflicte dintre inculpat și tatăl său nu echivalează cu un atac direct și imediat care să provoace inculpatului o temere puternică de așa natură încât să-i aplice acele lovituri.
Din actele dosarului, nu rezultă că victima ar fi îndreptat împotriva inculpatului un atac material, direct, imediat și injust în sensul prevederilor art.73 lit. b Cod penal.
Nu sunt nici probe că - jignirile aduse de victimă inculpatului, cu ocazia deselor certuri - ar echivala cu un act provocator de natură să fi trezit în persoana inculpatului o intensă reacție psihică, o stare de tulburare puternică sau o puternică emoție.
Fapta săvârșită de inculpat - este de fapt un act de răzbunare, căruia îi lipsește caracterul de spontaneitate specific provocării.
Nefondată este și solicitarea inculpatului de a se reduce cuantumul pedepsei. Nu se poate face abstracție de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta astfel încât să se ajungă la o diminuare ce nu are acoperire în realitate a gradului concret de pericol social al faptelor comise.
Ca atare, pedeapsa aplicată de prima instanță - inculpatului - apare ca judicios individualizată în raport de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, cu modalitatea concretă de comitere a ei și cu urmarea produsă.
Constată Curtea că, instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că scopul pedepsei, constând în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, nu se poate realiza decât prin executarea pedepsei în regim de detenție.
Întrucât inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa închisorii - cu executare în regim de detenție - menținerea stării de arest preventiv a inculpatului de justifică și în consecință această măsură preventivă se va menține și în baza art.88 Cod penal - se va deduce perioada executată.
În considerarea celor mai sus arătate, Curtea constată că hotărârea apelată este temeinică și legală și drept urmare apelurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 punct 1 lit."b" Cod procedură penală
Respinge ca nefondate apelurile penale declarate de:
-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși
- inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.287 din data de 17 iunie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA în dosarul penal nr-.
Menține arestul preventiv al inculpatului - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, fiul lui și al lui, născut la 11 iunie 1973 - și deduce perioada executată de la 17 iunie 2008 la zi.
Obligă inculpatul - apelant la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judecată către stat din care suma de 200 lei - onorariu avocat din oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Jud.fond
Red.dec.Jud.
Tehnored.Gref.-/3 ex.
Data: 20.01.2009
Președinte:Lucia DragomirJudecători:Lucia Dragomir, Valentin Iancu