Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 1/A/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.01.2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G- Președintele instanței

JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela Dumitrescu Adina

PROCUROR: - -

GREFIER: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare, apelul declarat de inculpatul apelant fiul lui și născut la 18 decembrie 1949 împotriva sentinței penale nr. 331/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care inculpatul apelant a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174-175 litera i) Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor, Cabinet individual la 5.12.2008, avocat în reprezentarea părții civile intimate, lipsă în baza împuternicirii avocațiale 09.01.2009 emisă de Baroul Bihor, Cabinet Individual și interpretul de limba maghiară.HG

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Prin intermediul interpretului de limba maghiară se asigură traducerea.

În baza art. 378 alin. 2 Cod procedură penală se procedează la reaudierea inculpatului declarația dată fiind separat atașată la dosarul cauzei.

Procurorul, avocatul inculpatului apelant, inculpatul apelant, avocatul părții civile apelante, nu mai au alte probe de solicitat în cauză.

Nemaifiind excepții sau alte cereri de formulat instanța, consideră cauza lămurită, iar în baza art. 377 alin 1 cod procedură penală acordă părților cuvântul asupra apelului.

Avocatul părții civile solicită sub aspectul laturii civile admiterea în partea a apelului, desființarea sentinței apelate, majorarea cuantumului daunelor morale. Arată că, prin săvârșirea faptei deosebit de grave, inculpatul a curmat viața unicului frate al părții civile. Din capul locului aceasta a fost singura persoană care s-a constituit parte civilă în cauză, iar din familia victimei părții vătămate a fost singura care a avut relații deosebite afective față de aceasta, materializate prin ajutor reciproc precum și ajutor când a avut probleme medicale. Consideră că, evaluarea de instanța de fond, a vieții unui om, la suma de 10.000 lei este extraordinar de scăzută.

Avocat inculpatului apelant susține apelul acestuia în sensul reducerii pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală apelată. După opinia sa, înțelege că fapta este deosebit de gravă, dar sentința apelată este criticabilă în ceea ce privește pedeapsa de 15 ani închisoare care este prea aspră întrucât o pedeapsă mai mică își poate exercita efectul coercitiv și educativ. În al doilea rând, în mod nejustificat s-a înlăturat scuza provocării întrucât din probe rezultă că aceasta a existat. De asemenea, în al treilea rând solicită a se avea în vedere vârsta apelantului, și atitudinea acestuia în faza de urmărire penală, cercetare judecătorească și apel, astfel că, în concluzie solicită admiterea apelului și reducerea pedepsei aplicate. Raportat la apărarea părții civile solicită respingerea acesteia întrucât instanța în mod judicios a stabilit despăgubirile civile precum și daunele morale.

Avocatul părții civile sub aspectul laturii penale solicită respingerea apelului inculpatului ca nefondat întrucât nu există nici o cerere de schimbare a încadrării juridice din omor calificat în onor cu premeditare. Inculpatul nu poate fi în situația de a invoca scuza provocării, care este contrazisă de probatoriu administrat în cauză și declarațiile martorilor. Discuțiile dintre părți, cu privire la un anumit tractor, nu realizează condițiile scuzei provocării, iar împrejurarea că activitatea violentă se produce la ore întregi după incidentul verbal, în condițiile în care inculpatul îl așteaptă cu cuțitul exclude scuza provocării.

Reprezentantul parchetului, solicită respingerea ambelor apeluri ca nefondate. Modificarea declarației inculpatului este o reacție firească observată în practică. Inițial inculpatul are o anumită declarație după care încearcă să atenueze din vinovăție, vorbind despre o altă poziție față de concluziile medico-legale. Față de aceste considerente solicită a se constata că instanța a reținut în mod corect stare de fapt precum și faptul că nu există scuza provocării. Într-adevăr un conflict spontan ivit între cei doi nu a fost de natură să conducă la atitudinea inculpatului de a scoate cuțitul și de aoî nțepa în abdomen pe victimă. În ceea ce privește cuantumul pedepsei este minimul prevăzut de lege, mai puțin nu se putea da decât cu reținerea circumstanțelor atenuante. Instanța a fost clementă față de inculpat. În ceea ce privește apelul părții civile solicită respingerea acestuia, suma stabilită nu reprezintă prețul vieții unui om ci este o apreciere subiectivă a instanței cu privire la despăgubirile ce se impun raportat la gradul de rudenie, având în vedere și situația financiară a inculpatului precum și condițiile în care s-a săvârșit fapta.

Instanța în baza art. 377 al. 4 Cod procedură penală acordă ultimul cuvânt inculpatului apelant care solicită reducerea cuantumului pedepsei.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelurilor penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.331/P din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în baza art.174-175 lit. i Cod penal a fost condamnat inculpatul -, fiul lui și, ns. la 18.12.1949 în Sânnicolau de M, cetățean român, studii 8 clase, pensionar,. în Sânnicolau de M nr. 22, com. Săcuieni, jud. B, CNP -, la 15 ani închisoare, cu aplicarea art.71, 64 lit. a teza II și b Cod penal și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b Cod penal pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.

În baza art.350 Cod procedură penală inculpatul a fost menținut în stare de arest preventiv, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus reținerea din 7.04.2008 și arestul preventiv de la 8.04.2008 la zi.

În baza art.14, 346 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 147,1 RON, 213 RON, 270 RON - contravaloarea produselor alimentare, 101 RON, taxă îmbălsămare, 1250 RON, cheltuielile efectuate cu masa de înmormântare, în total 1981,1 RON cu titlu de daune materiale, precum și suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

S-au respins restul pretențiilor civile formulate în cauză.

S-a constatat că numita nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.118 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului - corp delict, aflat la poziția 33/19.05.2008 din Registrul de corpuri delicte.

În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel tribunalul a reținut că în cursul zilei de 7.04.2008, victima lucra la turnat beton, la locuința martorului sen. unde, în jurul orei 11,00 venit inculpatul să-i ajute după ce a împărțit corespondența prin sat, acesta fiind factor poștal.

Cei doi, după ce au consumat vin, au început să se certe pe motivul că în urmă cu 20 de ani, când lucrau ca tractoriști, unuia dintre ei i s-a tractorul, iar celălalt nu l-a ajutat să-l repare. După ce s-au certat, inculpatul a plecat, iar la scurt timp a plecat și victima împreună cu martorul jr.

Inculpatul s-a întâlnit cu martorul (socrul lui sen) cu care a stat de vorbă pe o bancă lângă fântâna din centru satului. Inculpatul i-a relatat martorului că îl așteaptă pe să îl omoare și, la un moment dat, văzându-l că se apropie de el, i-a zis "vezi că te-am așteptat" după care inculpatul i-a aplicat victimei două lovituri cu cuțitul în zona abdominală, ambii căzând în șanț, iar la scurt timp, victima a decedat.

La fața locului s-a găsit cuțitul pe care s-au identificat urme de substanță brun-roșcat, cu aspect de sânge.

Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului aparținând victimei, s-au constat următoarele:

- moartea numitului a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-circulatorii acute consecutive hemoragiei interne și externe datorate unor plăgi tăiate, penetrante în cavitatea abdominală cu secționare de splină.

Leziunile de violență s-au produs prin lovire cu un corp dur (la nivelul regiunii palpebrale stângi)și prin acțiunea unui obiect tăietor-înțepător (cuțit corp delict) la nivelul abdomenului.

Poziția victimă agresor ar fi putut fi față-n față. Între leziunile de violență și deces există legătură de cauzalitate. (68-70 dosar urmărire penală.)

În declarația de la 28 dosar, inculpatul a recunoscut că a avut o altercație cu victima pe fondul unei discuții purtate în ziua respectivă la locuința martorului. În continuare, inculpatul a relatat: "victima m-a agresat lovindu-mă în față, mi-a spart și ochelarii. Din această cauză, pentru a mă apăra, am scos briceagul și l-am împlântat în zona abdominală părții vătămate. Nu este adevărat că m-am întâlnit cu martorul după ce am părăsit locuința martorului și i-aș fi spus că o aștept pe victimă să o omor. M-am intersectat cu victima lângă intersecție și nu am așteptat-o special pentru a intra în conflict cu ea. Când am întâlnit-o pe victimă, aceasta era însoțită de băiatul lui."

Martorul, cel care a susținut că s-a întâlnit cu inculpatul înainte de comiterea faptei, fapt confirmat și de martorul jr, audiat fiind la 48, a confirmat cele spuse în rechizitoriu: " că, la data respectivă, știu că victima a lucrat la ginerele meu la turnat beton. Pe la 16,30-17,00 am vrut să merg la locuința ginerelui pentru a vedea ce s-a lucrat, iar lângă fântâna de lângă bar, m-am întâlnit cu inculpatul, iar acesta mi-a spus că îl omoară pe, fără să cunosc motivul. Nu-mi aud aminte să-mi fi spus că a fost și el la lucru la ginerele meu și a avut discuții contradictorii cu victima. Mi-a mai spus că are la el un briceag, dar nu l-am văzut. Când s-a apropiat de noi victima împreună cu nepotul meu, inculpatul a mers spre ei, am văzut că s-au întâlnit dar, eu mi-am continuat drumul spre locuința ginerelui meu. Nu am văzut ca părțile să se certe. La întoarcerea spre casă, am văzut că victima era căzută în șanț, era lângă el pe trotuar. Când l-am întrebat ce a făcut, inculpatul a mai afirmat "eu am făcut-o și eu voi răspunde, nu fug nicăieri."

Martora, audiată fiind la 64 dosar, a arătat că, după câteva zile de la comiterea faptei, a avut o discuție cu martorul - socrul lui sen. care i-a spus că, în ziua incidentului, mergând să vadă lucrarea, s-a întâlnit cu lângă fântâna arteziană, iar acesta i-a spus că îl așteaptă pe victimă.

Martorul jr, la locuința căruia părțile au lucrat la turnat beton, s-a întâlnit lângă bar cu inculpatul care se întâlnise cu, înainte de comiterea faptei, numitul conducând victima spre casă. În declarația de la 50, martorul a prezentat cele întâmplate în sensul următor: "În jurul orelor 17,00-17,30 inculpatul a plecat primul, iar ulterior eu și victima. Când am ajuns lângă bar la intersecție, care stătea lângă bar cu bunicul meu, a venit înspre victimă și a spus " că te-am așteptat" și l-a lovit cu mâna sub barbă. Cei doi s-au încleștat, eu am vrut să-i despart, dar mi-a căzut cățelul din brațe. Când am ridicat cățelul, am constatat că victima era rezemată de gard, iar din partea a corpului îi curgea sânge. Inculpatul a continuat să-l agreseze, iar victima l-a prins de gât și i-a spart ochelarii. Am văzut că inculpatul are un briceag în mână, l-am luat, l-am dat de ciment, moment în care acesta s-a rupt. Am alergat să dau telefon, să chem salvarea și poliția, iar când am revenit, victima era căzută în șanț și venise deja și poliția." Același martor a afirmat la începutul declarației faptul că are cunoștință că, în aceeași zi, la domiciliul său părțile s-au certat amintindu-și că, înainte de 1989, când erau tractoriști, au avut unele probleme de împărțit și că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În același sens, martora, audiată fiind la 52 a declarat că trecea cu mașina pe acolo în momentul când părțile se îmbrânceau, la un moment dat a văzut că erau căzuți la pământ, victima se afla peste inculpat și-l lovea, iar cu o mână îl ținea de gât. În continuare, nu a văzut ce s-a mai întâmplat, întrucât a plecat, dar a auzit ulterior că părțile s-au certat iar inculpatul l-a omorât pe.

Martorul, audiat fiind la 63, a declarat că a fost și el la turnat beton la locuința lui și, la un moment dat, inculpatul a avut niște discuții contradictorii cu victima, la care martorul nu a fost de față. Același martor a arătat că nu a aflat de incident decât în momentul în care a ajuns fiul său acasă și i-a spus că victima s-a bătut cu inculpatul și a murit. De asemenea, are cunoștință că inculpatul purta cuțite asupra sa, întrucât fusese păstor, dar nu a avut probleme cu nimeni, anterior comiterii faptei.

Și martorul sen, la locuința căruia au lucrat părțile în ziua respectivă, a susținut la 49 că are cunoștință de faptul că la un moment dat, părțile s-au certat amintindu-și de anumite probleme de pe vremea când erau tractoriști, precizând că doar au ridicat tonul unul la altul, nu au avut intenția să se bată. Martorul a auzit despre fapta comisă doar când a venit fiul său acasă și i-a cerut să sune la 112 întrucât inculpatul a înjunghiat-o pe victimă. A mai arătat de asemenea, că are cunoștință despre faptul că inculpatul poartă tot timpul briceag la el pe care-l folosește când mănâncă și a și văzut briceagul la fața locului, rupt în două. În continuare, a arătat că a ajuns și el la fața locului și a văzut următoarele: "eu am ajuns acolo lângă bar, am văzut victima în șanț, iar pe inculpat lângă șanț. Victima era încă în viață și i-am pus pansament pe rană. Nu știu ca inculpatul să-i fi acordat ajutor, sau să fi încercat așa ceva, poate pentru motivul că nu avea ochelarii la el. Când l-am întrebat ce a făcut, acesta a răspuns: "Eu răspund pentru ce am făcut și aștept poliția, nu merg nicăieri".

Martorul audiat fiind la 51 dosar, a relatat că a ajuns la locul faptei după ce victima decedase și l-a văzut pe inculpat în mijlocul drumului, având o vânătaie la. Ulterior, martorul a arătat că sen. i-a spus că părțile s-au certat la el acasă, iar inculpatul ar fi amenințat-o pe victimă "Lasă că te aștept și mațele din tine", afirmație în legătură cu care nu a făcut referire nici unul din ceilalți martori audiați la dosar, în sensul că inculpatul ar fi amenințat-o pe victimă cu ocazia incidentului anterior, toți martorii susținând că înainte, părțile au avut o discuție contradictorie la domiciliul martorului în care au ridicat tonul, dar fără să aibă intenția să se bată.

Fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174-175 lit. i Cod penal.

În baza art.72 Cod penal, instanța trecând la individualizarea judiciară a pedepsei și, ținând seama de dispozițiile din partea generală a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, în plină stradă, inculpatul așteptând-o și agresând-o pe victimă cu un briceag pe care, de obicei îl purta asupra sa, împrejurările în care s-au comis acestea, urmările produse, respectiv decesul victimei, persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sa de regret, faptul că la data comiterii faptei, se afla sub influența băuturilor alcoolice, l-a condamnat pe acesta la 15 ani închisoare, cu aplicarea art.71,64 lit. a teza II și b Cod penal și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II și b Cod penal pe o durată de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale, în baza art.174-175 lit. i Cod penal.

În baza art.350 Cod procedură penală a menținut pe inculpat în stare de arest preventiv, iar în baza art.88 Cod penal a dedus reținerea din 7.04.2008 și arestul preventiv de la 8.04.2008 la zi.

În baza art.14, 346 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 147,1 RON, 213 RON, 270 RON - contravaloarea produselor alimentare, 101 RON, taxă îmbălsămare, 1250 RON, cheltuielile efectuate cu masa de înmormântare, în total 1981,1 RON cu titlu de daune materiale, precum și suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale, această ultimă sumă reprezentând o reparație echitabilă pentru suferința provocată părții civile ca urmare a decesul fratelui acesteia în condițiile date.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, martora, audiată la 53 dosar a susținut că, cheltuielile legate de masa de înmormântare se ridică la suma de 10-15 mil. lei, cu alte cuvinte, media acestor cifre fiind de 1250 RON. De asemenea, din înscrisul depus la dosar, semnat de, și aflat la 66 dosar, s-a arătat că partea civilă a cumpărat carne pentru pregătirea mesei de înmormântare, în sumă de 270 RON, iar din înscrisul depus la dosar la 67 reiese că partea civilă a cumpărat băuturi de la SC SRL în sumă de 213 RON, de asemenea, contravaloarea produselor de patiserie este de 147,1 RON. (69) Din chitanța seria - nr.-, depusă la dosar la 68 a rezultat că taxa de îmbălsămare a fost de 101 RON.

A respins restul pretențiilor civile formulate în cauză.

A constatat că numita nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.118 Cod penal a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului -corp delict, aflat la poziția 33/19.05.2008 din Registrul de corpuri delicte.

În baza art.191 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel partea civilă și inculpatul.

Partea civilă apelantă a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei decizii prin care să se majoreze cuantumul daunelor morale, dat fiind suferința, ce i-a fost provocată prin moartea fratelui său.

Inculpatul apelant a solicitat reformarea hotărârii primei instanțe în sensul reducerii cuantumului pedepsei, urmare a reținerii circumstanței atenuante a scuzei provocării, prevăzută de art.73 lit. b Cod penal. Inculpatul arată că o pedeapsă redusă este suficientă pentru reeducarea sa având în vedere atitudinea sa în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, inclusiv vârsta sa.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform aret.371 alin. 2 și art. 378 Cod procedură penală, instanța de apel constată că aceasta este legală și temeinică, iar apelurile formulate de partea civilă și inculpatul sunt neîntemeiate și, în consecință, în baza art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală vor fi respinse ca atare.

Criticile formulate de inculpat și partea civilă sunt neîntemeiate.

a).Apelul declarat de inculpat este nefondat.

Din ansamblul actelor și lucrărilor aflate la dosar rezultă că în data de 07.04.2008, orele după amiezii, în zona "la fântâni" din localitatea Sânnicolau de M, jud. B, între inculpatul și victima a avut loc un conflict spontan, în urma căruia inculpatul, cu un cuțit a lovit victima în abdomen. Urmare a leziunilor provocate, victima a decedat.

Potrivit raportului de constatare medico-legală (fila 68-70), moartea victimei a fost violentă, datorându-se "insuficienței cardio-circulatorii acute consecutive hemoragiei interne și externe datorate unor plăgi tăiate, penetrante în cavitatea abdominală, cu secționare de splină". Medicul legist a apreciat că leziunile de violență - la nivelul regiunii palpebrale stângi și abdominale s-au putut produce prin lovire cu un corp dur (cuțitul corp delict, aflat la poziția 33/19.05.2008 din Registrul de corpuri delicte fila 12), iar poziția victimă-agresor a putut fi față în față.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă precizează că el s-a îmbrâncit reciproc cu victima, s-au lovit reciproc (a se vedea certificatul medico-legal al inculpatului - fila 57) și apoi a scos cuțitul din tocul de la și l-a înțepat de două ori pe victimă (filele 50-51 și 53; 61 - dosar urmărire penală). În faza de cercetare judecătorească inculpatul și-a nuanțat depozițiile, susținând că victima este cea care l-a agresat, l-a lovit și i-a spart ochelarii, el ripostând prin aplicarea unei singure lovituri în zona abdomenului (fila 28 dosar instanță de fond, fila 26 dosar instanță de apel).

Alegațiile inculpatului din faza de cercetare judecătorească referitor la modul de desfășurare a acțiunii de către el și numărul leziunilor cauzate victimei sunt contrazise de martorii audiați în cauză și actele medico-legale. Astfel, martorul (fila.26, 49) a relatat, în mod constant, că inculpatul și victima în dimineața zilei de 07.04.2008 au lucrat în gospodăria sa "la turnat de beton", au consumat alcool și pe acest fond au discutat în contradictoriu "ridicând tonul unul la celălalt". După amiaza, în jurul orelor 18.00 fiul său a venit și i-a spus să anunțe salvarea, întrucât inculpatul l-a înțepat pe victimă. Când el a ajuns în apropierea barului, a văzut victima căzută în șanț cu "o rană la stomac". L-a întrebat pe inculpat ce a făcut, iar acesta i-a comunicat că "răspund pentru ce am făcut și aștept poliția, nu merg nicăieri". Martorul (50, 30), prezent la incident, a arătat că victima și inculpatul s-au certat la locuința tatălui său, inculpatul fiind sub influența băuturilor alcoolice. Inculpatul a plecat primul de la casa lui, iar apoi martorul și victima, cei doi reîntorcându-se cu inculpatul lângă barul din localitate, ocazie cu care inculpatul a afirmat "vezi că te-am așteptat" și "a lovit victima cu mâna sub barbă", apoi cei doi s-au îmbrâncit, inculpatul și-a luat cuțitul de la și a lovit victima. Martorul susține că și după acest moment inculpatul a continuat să agreseze victima, iar aceasta pentru a se apăra l-a prins de gât și i-a spart ochelarii (astfel se explică leziunile aflate pe corpul inculpatului, descrise în certificatul medico-legal - 57 dosar urmărire penală). Martorul (36) a susținut că el când a ieșit din bar inculpatul se îmbrâncea cu victima, iar tatăl acestuia, martorul (37-38, 51) a declarat că a văzut victima căzută în șanț, l-a văzut pe inculpat lovit la și l-a auzit pe martorul că părțile s-au certat iar inculpatul a amenințat victima " eu mațele din tine". Martora (52) este singura care susține afirmațiile inculpatului că "victima se afla peste inculpat și-l lovea, iar cu o mână îl ținea de gât", însă precizează că doar această secvență a observat-o, întrucât se afla în trecere prin zonă. Martorul (filele 33-34) a declarat că în jurul orelor 16.30-17.00 s-a întâlnit cu inculpatul care era sub influența băuturilor alcoolice și i-a comunicat că "e în stare să îl omoare pe îl așteaptă și îl va omorî". Potrivit depoziției martorului, imediat după această discuție inculpatul a observat că victima împreună cu martorul venea spre ei, s-a ridicat de pe banca pe care stătea și s-a îndreptat spre victimă. Martorul a arătat că el a plecat de la fața locului reîntorcându-se după circa 10 minute, când a văzut victima căzută în șanț, iar pe inculpat lângă aceasta, pe trotuar. Susținerile acestui martor sunt confirmate de martora (45-47).

Având în vedere ansamblul materialului probator administrat în cauză, din care rezultă în mod indubitabil că inculpatul, pe fondul consumului de alcool, în data de 07.04.2008, după orele 18.00, în apropierea bufetului din localitatea Sânnicolau de Maa gresat-o pe victima și i-a aplicat două lovituri cu cuțitul, într-o zonă vitală, cauzându-i decesul, în mod judicios, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului și a încadrat juridic fapta în infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art.174 raportat la art.175 lit. i Cod penal.

Cererea inculpatului formulată în sensul de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării, prevăzută de art.73 lit. b Cod penal este nefondată.

În doctrină și jurisprudență este, în general, admis că atunci când actul provocator săvârșit de victimă a fost precedat de o agresiune sau de o altă provocare din partea inculpatului, dispozițiile art.73 lit. b Cod penal nu sunt operante, deoarece un anumit act poate fi socotit provocator numai dacă nu se datorează propriei conduite a celui care se pretinde provocat, astfel săvârșirea infracțiunii apare ca o continuare a actelor inițiale de agresiune. Un act ilicit poate fi caracterizat ca provocator numai dacă nu este dependent, într-un fel sau altfel, de conduita autorului infracțiunii. Atunci când acel act constituie o urmare a propriei sale conduite, inculpatul nu poate beneficia de circumstanța atenuantă a provocării.

În speță, între părți au existat discuții contradictorii în dimineața zilei de 07.04.2008, în curtea locuinței martorului sen. Inculpatul este cel care, pe fondul consumului de alcool, a apreciat că trebuie să-i aplice o corecție victimei, aspect confirmat de martorii, sen și, iar în momentul în care a observat-o pe victimă a îmbrâncit-o, apoi reciproc și-au aplicat lovituri, pentru ca în final inculpatul să lovească victima cu cuțitul în zona abdomenului și palpebrală, ceea ce a condus la decesul acesteia. Nu se poate spune că inculpatul a reacționat prin acte de violență la comportarea violentă a victimei, ci, dimpotrivă, el este cel care a urmărit să-i aplice lovituri victimei, iar aceasta pentru a se apăra a răspuns lovind inculpatul cu pumnul. Pe de altă parte, sub aspect subiectiv, este dificil a se considera că inculpatul a fost puternic tulburat de un act de violență săvârșit de victimă.

Probele administrate în cauză nu demonstrează că infracțiunea de omor calificat a fost săvârșită în stare de provocare, atâta timp cât martorii audiați nu relevă existența unui act provocator comis de victimă împotriva inculpatului. Din afirmațiile inculpatului rezultă că, acesta deși se afla într-o stare de tulburare, generată de consumul de alcool (76), care i-a diminuat puterea de inhibiție, și-a reprezentat urmărire firești ale acțiunii sale și a dorit să o înfăptuiască.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanța de apel constată că instanța de fond a valorificat în mod judicios prevederile art.72 Cod penal. Având în vedere tipul de comportament uman ajuns în balanța justiției, pedeapsa aplicată inculpatului este adaptabilă în sensul proporționalizării ei. Ținând seama de limitele de pedeapsă prevăzute în Codul penal - partea specială pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.174-175 lit. i Cod penal, pericolul concret al faptei, modul de săvârșirea a infracțiunii, atitudinea ante și postinfracțională a inculpatului, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 15 ani închisoare în regim privativ de libertate și 5 ani pedeapsă complementară, aceasta fiind în măsură a-și atinge scopul prevăzut de art.52 Cod penal.

Pentru aspectele reliefate,apelul declarat de inculpat apare ca nefondat, urmând a fi respins conform prevederilor art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală

b).Apelul declarat de partea civilă este neîntemeiat.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică.

În faza de urmărire penală, sora victimei, numita a relevat că se constituie parte civilă în cauză, fără a preciza cuantumul despăgubirilor civile solicitate (24-25).

În faza de cercetare judecătorească (21-22), partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 3150 lei daune materiale și 100.000 lei daune morale.

Instanța de fond l-a obligat pe inculpat, cu titlu de daune materiale, la plata sumei de 1981,1 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare (a se vedea depoziția martorei - 53; actele care atestă cumpărarea alimentelor pentru pregătirea mesei de înmormântare - 66,69; taxa de îmbălsămare - 68) și 10.000 lei daune morale.

Prin apelul declarat, partea civilă a solicitat reformarea hotărârii primei instanțe doar sub aspectul majorării daunelor morale, apreciind că evaluarea vieții unui om la suma de 10.000 lei este extrem de scăzută.

Instanța de apel consideră că o despăgubire în cuantum de 10.000 lei este necesară și suficientă a se acorda părții civile, pentru a contribui la compensarea suferinței psihice cauzate sorei victimei în urma decesului victimei.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să fie respins apelul declarat de partea civilă.

Probele administrate în cauză atestă că între victimă și sora sa erau statornicite legături afective, firești, având în vedere relațiile de familie. Este de menționat că partea civilă nu locuia cu victima "vizitând-o mai rar" (a se vedea depoziția fiicei victimei - fila 22, care arată că tatăl său locuia singur, ea și mama sa stând în, iar sora victimei în M, precum și declarația părții civile - fila 25), dar s-a ocupat de înmormântarea victimei.

Inculpatul a fost reținut la data de 07.04.2008 prin ordonanța de reținere dată de procuror în dosar nr.373/P/2008 (58) și arestat preventiv la data de 08.04.2008 prin încheierea de arestare preventivă nr.16/08.04.2008 (filele 62-63) pe baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.17/08.04.2008 (fila 64), invocându-se ca temei a luării măsurii arestării preventive dispozițiile art.148 lit. f Cod penal.

Ulterior, măsura arestării preventive a fost menținută de către instanța de fond, conform dispozițiilor art.160/b Cod procedură penală.

Întrucât temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul subzistă, văzând și împrejurarea că în cauza dedusă judecății sunt respectare și prevederile art.5 paragraful 1 lit. a din Convenția de Strasbourg, instanța de apel, conform art. 383 alin.11combinat cu art. 350 alin.1 Cod procedură penală va dispune menținerea stării de arest preventiv față de inculpat.

Potrivit dispozițiilor art. 383 alin.2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsă durata executată până la 13.01.2009.

În baza prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală inculpatul și partea civilă vor fi obligați să plătească statului suma de câte 25 lei reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală

RESPINGE ca nefondate apelurile penale declarate de partea civilă domiciliată în M,-, jud. B și inculpatul, născut la 18.12.1949, deținut în Penitenciarul Oradea împotriva sentinței penale nr.331/P din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe apelanți să plătească în favoarea statului suma de câte 25 lei cheltuieli judiciare în apel.

În baza art.160/b Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului și deduce din pedeapsă arestul preventiv până la 13 ianuarie 2009.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile - inculpat și partea civilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 13 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - -

red. dec. jud.

19.01.2009

jud. fond

tehnored. /3 ex./22.01.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DIN 15.01.2009

Către

CURTEA DE APEL ORADEA

- Departamentul economico-financiar -

Vă facem cunoscut că d-, - traducător autorizat de limbă (telefon 0727/-) - a prestat serviciu de traducere a ședinței de judecată din 13.01.2009 în cauza privind pe inculpatul în dosarul penal nr-, având ca obiect art. 174-175 litera i) Cod penal..

În consecință, solicităm a i se achita contravaloarea serviciului prestat -4 ore-potrivit legislației în vigoare.

PREȘEDINTE GREFIER

- G - -

Președinte:Groza Gheorghe
Judecători:Groza Gheorghe, Pătrăuș Mihaela Dumitrescu Adina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Oradea