Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 105 Ap Dosar nr-
Ședința publică de la 27 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Constantin Epure
JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -
Grefier - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpata - împotriva sentinței penale nr 44 din 12 iunie 2008 a Tribunalului Covasna pronunțată în dosarul nr -.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta inculpată - în stare de arest, asistată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat -.
Procedura îndeplinită.
Avocat - învederează instanței că a luat legătura cu apelantul inculpat.
Întrebat fiind, inculpatul declară că nu și-a angajat apărător.
Instanța, în raport de faptul că inculpatului i s-a acordat un termen de judecată pentru a-și angaja apărător, pune in vedere acestuia că asistența juridică îi va fi asigurată de apărătorul desemnat din oficiu.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art 377 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a apelului declarat împotriva sentinței penale nr 44 din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe motiv de netemeinicie, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde prevederilor art 72, 52 Cod penal, în primul rând având in vedere că este vorba de o infracțiune săvârșită de inculpat este contra vieții, respectiv omor calificat, iar limitele de pedeapsa sunt intre 15-20 ani, ceea ce impunea, după părerea sa, aplicarea unei pedepse in cuantum mai ridicat.
Având in vedere împrejurările comiterii faptei, apreciază că circumstanțele atenuante nu se pot justifica, situație fata de care solicita admiterea apelului si majorarea corespunzătoare a pedepsei.
Avocat - pentru inculpata solicită respingerea, ca nefondat, a apelului parchetului și admiterea apelului inculpatei pentru următoarele considerente:
Printr-o reanaliză a probatoriului consideră că se poate aprecia că se poate da o mai larga apreciere circumstanțelor atenuante, personale, conform art 74 Cod penal. Inculpata nu avea loc de muncă și nu avea nici o locuința. A apelat la rude, concubin, chiar la autoritatea, însă nu a avut nici un sprijin. Copilul acesteia era bolnav, inculpata se afla intr-o stare de disperare, iar la momentul săvârșirii faptei aceasta a avut discernământul scăzut.
În raport de toate acestea și de faptul că inculpata recunoaște savarsirea faptei si o regretă, solicită admiterea apelului inculpatei.
Reprezentantul Ministerului Public, fată de motivele parchetului, solicită respingerea ca nefondat a apelului inculpatei.
Apelanta inculpată -, având ultimul cuvânt, declară că regretă săvârșirea faptei, solicitând a se avea in vedere situația in care s-a aflat și că a cerut ajutor, fără,însă, nici un rezultat
CURTEA
Asupra apelului de față,
Prin sentința penală nr. 44 din 12 iunie 2008 Tribunalului Covasnas -a dispus condamnarea inculpatei, fiica lui și, născută la data de 23.12.1985 în loc. Făgăraș, jud. B, cetățean român, de naționalitate română, studii 8 clase și școală profesională, ospătar - vânzător, fără loc de muncă, necăsătorită, fără copii minori, domiciliată în com nr. 365 jud. B, CNP -, fără antecedente penale, arestată preventiv în Penitenciarul Codlea la pedeapsa de 17 ani închisoare și 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, d și e pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. 1 lit. c și d pen.
Pe durata prev. de art. 71 alin. 1, 2 și 3.pen. s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, d și e pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatei, începând cu data de 17 iulie 2007 până la zi și s-a menținut arestarea preventivă a acesteia.
În baza art. 169.pr.pen. s-a dispus restituirea către - - a unei perechi de pantaloni scurți, albaștri și a unui tricou, aparținând victimei - -.
În baza art. 191.pr.pen. inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.
În esență s-a reținut că, în data de 10 iulie 2007, inculpata s-a deplasat împreună cu fiul său - -, în vârstă de 1 an și 9 luni pe malul pârâului, unde, profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, l-a luat în brațe, l-a scufundat în apă și ținându-l presat sub apă circa 15 minute, i-a cauzat decesul prin înec.
Instanța de fond, în baza probelor administrate în cauză, a reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2005 - aprilie 2007, inculpata - - a trăit în concubinaj cu martorul - -, locuind în locuința mamei martorului, situată în localitatea, jud B, relație din care a rezultat un copil, respectiv minorul - -, născut la data de 19 octombrie 2005 ( 61 dosar ).
Datorită neînțelegerilor de ordin financiar dintre concubini, precum și a neînțelegerilor dintre inculpată și bunica paternă a copilului, în aprilie 2007, inculpata a părăsit locuința, luând cu ea și pe copil.
Deși familia inculpatei locuiește în comuna, jud B, aceasta nu s-a întors acasă, ci s-a stabilit în com, jud brașov, unde a început o relație de concubinaj cu martorul, însă nici aici nu a putut rămâne prea mult timp, datorită mamei concubinului său, care nu ar fi agreat-o di cauza copilului.
Astfel s-a hotărât să revină în orașul și, la data de 24 iunie 2007, împreună cu copilul, s-a întors la locuința tatălui copilului, însă acesta, între timp, a plecat la muncă în Italia, fiind primită de bunica paternă - martora, căreia inculpata i-a cerut să aibă grijă de copil o lună de zile, timp în care ea să lucreze ca barman în comina, însă la această cerere bunica paternă i-a propus inculpatei să rămână în să-și caute o gazdă și să lucreze în contraschimb, pentru a putea avea grijă de copul, deoarece ea avea loc de muncă, iar locuința sa, o garsonieră, este accesoriu la contractul de muncă și, în situația în care nu ar mai munci la acea firmă, ar pierde și locuința.
Nemulțumită de poziția bunicii paterne, inculpata a plecat și s-a adresat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a copilului B, solicitând o locuință sau să fie ajutată într-un anumit mod, apoi la data de 30.06.2007, a revenit la bunica paternă a copilului și i-a comunicat că a solicitat sprijin de la această instituție.
În perioada următoare, până la data de 10 iulie 2007, inculpata a fost găzduită împreună cu copilul de bunica acestuia, dar, între timp, la data de 2 iulie 2007, inculpata, împreună cu copilul, s-a deplasat din nou la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului B, unde a lăsat cererea scrisă, înregistrată sub nr 18057, a discutat cu angajații direcției, care i-au comunicat că vor încerca un plasament al copilului în familia extinsă, sens în care o vor căuta în.
Astfel, în dimineața zilei de 10 iulie 2007, martorele, psoholog în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și protecție a Copilului B și - asistent social, s-au prezentat la locuința bunicii paterne din, ocazie cu care au discutat cu bunica paternă, și cu inculpata, posibilitatea unui plasament, însă, în prezența reprezentanților direcției, inculpata a avut un comportament neadecvant, de reproș față de bunica paternă a copilului, care, înfuriată, i-a cerut să părăsească casa, cerere la care inculpata a luat câteva lucruri ale copilului și a plecat cu acesta, fără a mai răspunde în vreun fel întrebărilor reprezentanților direcției referitoare la locul unde va sta.
Inculpata, împreună cu copilul, s-a deplasat cu un autoturism de ocazie în comuna, unde a căutat-o pe - o prietenă, însă, negăsind-o acasă, s-a deplasat cu copilul pe malul pârâului, aici fiind văzută cu acesta de martorii -, G, veniți și ei în jurul orelor 15,30 - 16.00 să se scalde, apoi de martora, care a venit să spele covoare, martori care au arătat că inculpata și copilul, care era îmbrăcat în pantaloni scurți, erau liniștiți, cu un comportament normal.
În jurul orelor 17,00, când cei patru martori se pregăteau să plece, au observat că inculpata, pe care au recunoscut-o ca fiind fosta concubină a lui, cu copilul ei s-a îndreptat în amontele pârâului, care-i ajungea până la genunchi (40 cm), l-a scufundat și l-a ținut apăsat sub apă cca 15 minute, până când acesta a murit înecat, iar când și-a dat seama că nu mai mișcă, inculpata a ieșit din apă cu copilul și, pornind în amonte de la locul faptei, l-a așezat cu fața în sus în niște, la aproximativ 2,6 m de cursul apei, abandonându-l în acel loc.
copilului, îmbrăcat în pantaloni scurți din material textil de culoare albastru deschis și un tricou de culoare albă cu forme desenate, multicolore, haine cu care plecase din locuința bunicii paterne, a fost găsit în data de 15 iulie 2007, orele 17,00, de către martorul T, care se deplasa pe de pe malul pârâului spre a-și găsi loc de scăldat și care i-a cerut martorului să anunțe poliția prin 112, care, ulterior a început cercetările pentru identificarea cadavrului, stabilirea cauzei morții, identificarea părinților copilului și stabilirea condițiilor decesului acestuia.
După săvârșirea faptei, inculpata a dormit pe când, iar în dimineața zilei de 11 iulie 2007 ( miercuri) a plecat cu o mașină de ocazie în comina natală, la tatăl ei și fratele său
Tatăl inculpatei locuiește cu concubina sa, și fiica ei, în vârstă de 13 ani, în casa părintească, acesta la acea dată fiind plecat la muncă în Germania.
Inculpata a ajuns în comuna în jurul orelor prânzului și, fiind întrebată unde este copilul, a afirmat că l-a lăsat la soacra ei în, acesta având o comportare normală, nimic din comportamentul ei nu a trădat existența vreunei traume sau suferințe.
În aceeași zi, aflându-se în centrul comunei împreună cu alți tineri cu care discuta și rândea, inculpata a fost observată de bunica sa, și, întrebată fiind de aceasta de copil, inculpata i-a răspuns, veselă, că l-a dat la Centrul Maternal din B și că este mulțumită că va putea lucra ca ospătar la un restaurant în Făgăraș.
În cursul nopții, inculpata a dormit în casa părintească, iar joi dimineața, 12.07.2007, la orele 5,30, împreună cu martorul, cu autoturismul acestuia, s-a deplasat înspre B, pe drum inculpata relatând acestuia că intenționează să-și lase copilul la soacra ei în sau la o casă de copii și ea să plece la muncă în Italia. Ajunși în, inculpata a coborât, martorul continuându-și drumul.
La data de 12 iulie 2007, de la poșta din, inculpata a ridicat potrivit chitanței nr -, suma de 200 lei, alocația de stat a copilului preșcolar, după care a revenit în comina unde, în jurul orelor 16,30, s-a întâlnit cu martora -, cu sora acesteia și mama lor, împrejurare în care i-a spus că, a doua zi, în data de 13 iulie 2007, va pleca în Italia la muncă, la auzul căreia inculpata, la rândul ei, le-a spus că și ea va pleca în acea seară, la orele 22,30 în Italia, cu.
Surprinse, martorele au întrebat-o pe inculpată cu cine va lăsa copilul, răspunsul ei fiind că acesta se află deja la soacra ei, în.
Tot în aceeași zi, inculpata l-a contactat telefonic pe martorul, căruia i-a cerut să o primească la el, acesta fiind de acord, martorului spunând că l-a dus pe copil la Protecția Copilului și, timp de 6 luni, nu-l poate lua acasă.
Inculpata a rămas la acest martor până când organele de poliție au identificat-o și, întrebată fiind unde este copilul, a declarat că acesta este la Protecția copilului, însă, din verificările efectuate a rezultat o altă realitate decât cea arătată de inculpată.
Di raportul de constatare medico legală nr 243/ din 16.07.2007 al Serviciului Județean de Medicină Legală B și planșa foto anexă (52-53, 54-60) rezultă faptul că moartea victimei - a fost violentă, ea s-a datorat asfixiei mecanice prin înecare, pergamentările de pe partea anterioară a corpului victimei denotă faptul că acesta a fost ținut sub apă, prin presare, timp mai îndelungat și leziunea posttraumatică de pe hemifața are caracter post vital și a fost produsă prin mâncare de către rozătoare mici, iar din avizul Comisiei de Avizare și control al INML" Minovici" B rezultă că nu există argumente pentru a exclude mecanismul asfixiei din tanatogeneză ( 206 p).
În cauză s-a efectuat și un raport de expertiză medico legală psihiatrică de către Serviciul Județean de Medicină Legală B cu nr 2377/E din 18.07.2007 (185 p) care a concluzionat că inculpata -, în momentul comiterii faptei, datorită stării de afect patologic, a prezentat o îngustare a conștiinței, care se datorează structurii sale psihologice și situațiilor psiho-traumatizante la care a fost supusă și a avut la data comiterii faptei discernământul mult scăzut (diminuat).
Prin raportul de nouă expertiză medico legală psihiatrică nr A- (completare) din 11.12.2007 al INML " Minovici" B ( 186-192, 195-202) s-a concluzionat că, la data comiterii faptei, inculpata avea diminuată capacitatea de apreciere critică a conținutului și consecințelor sale negative ale faptei și față de care discernământul a fost scăzut, nerecomandându-se măsuri de siguranță medicală prevăzute de Codul penal, ci program de psihoterapie de susținere, program ce poate fi realizat, atât în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, cât și în cea a Ministerului Sănătății.
Inculpata, prezentă în instanță a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a regretat comiterea acesteia, motivându-și fapta prin acea stare de exasperare în care se afla datorită situației materiale precare și a lipsei locuinței, stare accentuată de plânsetul copilului, arătând, totodată, că nici nu-și mai amintește cum s-a întâmplat această tragedie ( 31-33 fond).
Reținând vinovăția inculpatei, în baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a condamnat-o pe aceasta la pedeapsa arătată mai sus cu executare în regim de detenție.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că tatăl victimei, numitul - - nu s-a constituit parte civilă în cauză, neavând nici o pretenție față de inculpată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel:
- Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatei, pericolul social al faptei săvârșite de inculpată fiind deosebit de ridicat, inculpata săvârșind infracțiunea de omor calificat față de un copil de numai 1 an și 9 luni, propriul copil, aflat în imposibilitatea de a se apăra, astfel că aplicarea pedepsei de 17 ani închisoare nu este de natură a asigura înfăptuirea scopului preventiv și coercitiv al acesteia și
- inculpata, solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, prin aplicarea de circumstanțe atenuante personale, având în vedere și modalitatea și împrejurările în care a săvârșit infracțiunea, în perioada când nu avea nici un sprijin din partea familiei și autorităților, nu avea loc de muncă și nici locuință, recunoaște săvârșirea faptei și o regretă.
Curtea, verificând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 371 alin.2 pr.pen. dar în limitele prevăzute de art.371 alin.1 pr.pen. constată că apelurile sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Fapta comisă de inculpată, împrejurările săvârșirii ei și vinovăția inculpatei au fost corect stabilite de prima instanță, găsindu-și corespondent în probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică dată activității infracționale este legală.
Și pedeapsa de 17 ani închisoare și 7 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, d și e pen. a fost bine individualizată, atât ca întindere cât și ca modalitate de executare, instanța de fond ținând seama de toate criteriile prevăzute de art.72 pen. pe care le-a aplicat în mod just.
Astfel, au fost avute în vedere atât circumstanțele reale ale săvârșirii faptei (limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social crescut al faptei, inculpata suprimând viața propriului copil, care se afla în imposibilitatea de a se apăra, având vârsta de 1 an și 9 luni), cât și circumstanțele personale ale inculpatei (care nu are antecedente penale, are vârsta de 22 de ani, nu avea loc de muncă și nici un sprijin moral și financiar din partea familiei extinse, atât ai propriilor părinți, cât și ai bunicii paterne și a tatălui al copilului).
Totodată, astfel cum rezultă din expertizele medico - legale psihiatrice, inculpata avea diminuată capacitatea de apreciere critică a conținutului și consecințelor sociale negative ale faptei și discernământul mult scăzut (diminuat) la data săvârșirii faptei, motive pentru care nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatei.
În același timp, având în vedere gravitatea faptei comise de inculpată, care a suprimat viața propriului copil, circumstanțele personale ale inculpatei au fost avute în vedere de instanța de fond cu ocazia individualizării pedepsei potrivit criteriilor prev. de art. 72.pen. ținând cont și de scopul pedepsei potrivit prev. art. 52.pen. astfel că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate, astfel cum a solicitat inculpata.
Prin urmare, hotărârea atacată este legală și temeinică sub toate aspectele analizate, considerente pentru care apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpată se privesc ca nefondate și vor fi respinse în baza art.379 pct.1 lit.b pr.pen.
În baza art. 383 alin. 2.pr.pen. se va deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatei, începând cu data de 12 iunie 2008 până azi, 27.10.2008 și se va menține starea de arest a acesteia.
În temeiul art. 189, și art. 192 al. 2.pr.pen. inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și în temeiul prev. art. 192 alin. 3.pr.pen. celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 379 pct. 1 lit. b pr.pen. respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și inculpata împotriva sentinței penale nr. 44 din 12.06.2008 a Tribunalului Covasna, pe care o menține.
În baza art. 383 alin. 2.pr.pen. deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatei, începând cu data de 12 iunie 2008 până azi, 27.10.2008 și menține starea de arest a acesteia.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă pe apelantă să plătească statului 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - C -
GREFIER
- -
Red. /10.11.2008
Dat MB/11.11.2008
- 3 exemplare -
Jud fond -
Președinte:Constantin EpureJudecători:Constantin Epure, Alina Constanța Mandu