Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 13/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 13/
Ședința publică din 13 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Judecător: - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, apelurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și inculpata D, fiica lui - și, născută la data de 10.07.1976, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 87/F din 14 mai 2007, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 07 februarie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată la data de 12 februarie 2008, apoi astăzi 13 februarie 2008, când, în urma dezbateriim, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.87/F din 14 mai 2007, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-, în baza art.174 1 rap.la art.175 1 lit.c Cod penal, cu aplic.art.74, art.76 lit.a Cod penal, a fost condamnată inculpata, fiica lui - și, născută la data de 10.07.1976, în Râmnicu V, domiciliată în comuna, sat Linia V, județul V, în prezent aflată în stare de arest preventiv la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Colibași, județul A, la 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal, cu aplicarea art.57,71 Cod penal, rap.la art.64 1 lit.a și b Cod penal.
În baza art.350 Cod pr.penală, art.88 Cod penal, s-a menținut arestul și s-a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv începând cu data de 12 decembrie 2006 până la zi.
În baza art.118 lit.b Cod penal, s-a confiscat obiectul din fier-corp delict.
A fost obligată inculpata la 1043 lei cheltuieli către Serviciul de Ambulanță Județean V și la 1768,90 lei către Spitalul Clinic de Urgență
A fost obligată inculpata la 700 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariul pentru apărătorul din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA a fost trimisă în judecată inculpata, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.174 1,rap.la art.175 1 lit.c cod penal.
S-a mai reținut că, la data de 15 iulie 2006 la domiciliul comun din comuna, inculpata și-a lovit soțul în cap, cu un obiect din fier și ca urmare a loviturilor primite a decedat în Spitalul Clinic de Urgență " " din B, la data de 27 iulie 2006.
În cauză inculpatei i s-au luat mai multe declarații, au fost audiați martorii, și.
S-au întocmit planșe fotografice, expertiză medico legală de necropsie, procese verbale de cercetare la fața locului.
Mama nu s-a constituit parte civilă, iar prin dispoziția nr.880 a Primăriei a fost numită pentru cele cinci minore aflate la Centrul de Plasament nr.5 Râmnicu
Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat că inculpata a fost căsătorită cu de aproximativ 15 ani și împreună aveau 5 minore.
În ziua de 15 iulie 2006, victima a fost la bufetul din localitate unde a consumat bere. În jurul orelor 13, inculpata s-a deplasat la bufet cu intenția de a-l determina pe soț să vină acasă. Au plecat din bufet și, în drum spre casă, victima s-a oprit la biserică, a urcat în clopotniță și a tras clopotul. Au continuat drumul, timp în care s-au certat pentru suma de 300.000 lei pe care inculpata a împrumutat-o pentru un control medical.
Conflictul a continuat și acasă. Au intrat în bucătăria de vară, victima a tras-o de păr pe inculpată și aceasta l-a îmbrâncit, victima dezechilibrându-se, revenind și încercând să o strângă de gât pe inculpată.
în fața bucătăriei, inculpata a luat un obiect din fier, denumit "videa pentru bătut coasa" și a lovit-o pe victimă în cap, în partea laterală dreaptă, o singură dată, cu partea mai ascuțită.
L-a dus în bucătărie, în pat, l-a spălat de sânge, l-a bandajat cu un cearșaf și a încuiat bucătăria de vară.
Inculpata a declarat că de aproximativ 6 - 7 ani soțul său consuma excesiv alcool și că din acest motiv nu s-au mai înțeles bine.
După conflict, noaptea, au dormit împreună. Victima era conștientă și au vorbit. Starea sănătății acestuia s-a înrăutățit după două zile când, a chemat salvarea și l-a transportat la spital.
Deși la locul faptei s-a aflat tatăl, acesta nu a dorit să relateze împrejurări percepute direct, atât în timpul conflictului și nici ulterior.
S-a reținut în rechizitoriu că inculpata a refuzat să transporte victima la spital, nefăcându-se dovezi în acest sens, declarând permanent că nu a avut intenția să-l omoare pe soț, că și acesta a refuzat să fie transportat la spital.
Expertiza medicală a confirmat că decesul s-a produs ca urmare a leziunilor suferite în urma loviturii cu acel corp dur.
După deces, inculpata a părăsit domiciliu conjugal iar copii au fost internați prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului V, în centrul de plasament unde se află și în prezent.
Inculpata a manifestat o atitudine de ștergere a urmelor faptei prin spălarea obiectului cu care a lovit, precum și a.
Din expertiza medico-legală psihiatrică rezultă că inculpata prezenta o depresie severă cu tentative de sinucidere în antecedente.
De asemenea, avea o tulburare depresivă persistentă, o tulburare post traumatică de stres. Comisia a recomandat aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art.113 cod penal având discernământ actual diminuat, stabilindu-se, însă, că răspunde penal.
În apărare s-a reținut că între părți, la acea dată, a avut loc un conflict spontan iar timp de 9 ani inculpata a suferit tot felul de abuzuri din partea.
S-a mai arătat că victima a refuzat deplasarea la spital și tot la insistențele acesteia a fost internat.
Au cinci fetițe minore care suportă greu lipsa mamei.
În instanță, inculpata a recunoscut și a regretat fapta.
Martorii nu au fost la fața locului iar despre relațiile dintre soți au declarat diferit, punând accent pe fapta negativă a inculpatei.
În data de 12 decembrie 2006, împotriva inculpatei s-a luat măsura arestării preventive fiind menținută și în continuare.
Curatorul numit pentru copii și prezent în instanță nu a solicitat despăgubiri în favoarea minorelor. Alte persoane nu s-au constituit părți civile, în cauză. Au solicitat cheltuieli de spitalizare cele două unități spitalicești, respectiv, Serviciul de Ambulanță V și Spitalul de Urgență" " conform adreselor aflate la dosar.
Așa fiind, față de cele prezentate, tribunalul a apreciat că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art.174 1 cod penal, rap.la art.175 1 lit.c cod penal. Nefiind probe care să confirme susținerea acesteia că s-a aflat în legitimă apărare ori o tulburare provocată de către victimă, nu s-au reținut prevederile art. 44 sau art.73 lit.b cod penal.
Poziția sinceră, lipsa antecedentelor penale, situația familială, existența discernământului diminuat, s-a apreciat de către instanța de fond ca fiind elemente de natură circumstanțială, care au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei ce i s-a aplicat inculpatei, faptul că a manifestat atitudine de regret, a avut un bun comportament anterior, s-a ocupat de creșterea și îngrijirea celor cinci copii minori iar în familie și în societate a fost cunoscută ca o persoană care nu a comis alte fapte penale, cinstită și cu grijă față de familia ei.
În acest context, i s-au aplicat inculpatei circumstanțele prevăzute de art.74 cod penal, reducând pedeapsa conform art.76 lit.a, sub minimul prevăzut de lege. În același timp, după executarea pedepsei, inculpata va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b cod penal, aplicându-i-se prevederile art. 57, 71 și 64 1, lit. cod penal.
În baza art.350 cod pr.penală și art.88 cod penal, s-a menținut arestul și s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul stat în detenție, începând cu data de 12 decembrie 2006, până la zi, iar în baza art.118 lit.b cod penal s-a confiscat obiectul din fier-corp delict.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA și inculpata.
In apelul parchetului au fost avute în vedere trei aspecte de nelegalitate și netemeinicie. S-au invocat: greșita reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, arătându-se că inculpata nu a anunțat nici o persoană despre starea și a încuiat-o în bucătăria de vară; neaplicarea pedepsei complementare și accesorii prevăzută de art.64 lit.d Cod penal, deși inculpata a ucis pe tatăl copiilor ei și nerezolvarea, din oficiu, a laturii civile a cauzei, în condițiile în care victima avea 5 copii minori cărora trebuia să li se acorde despăgubiri morale și prestație periodică.
Inculpata, prin apărătorul din oficiu și prin memoriul depus la fila 6 din dosar, a invocat legitima apărare cu consecința achitării, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, considerând că lipsește intenția de a ucide, reținerea scuzei provocării și reducerea pedepsei către minimul general, ținându-se seama și de faptul că inculpata are 5 copii minori care vor fi afectați de executarea pedepsei. Pentru situația în care se va reține vinovăția sa, inculpata a fost de acord cu obligarea sa la despăgubiri către copii.
Inculpata s-a opus interzicerii drepturilor părintești, argumentând în sensul că nu este în interesul copiilor această pedeapsă.
Analizând apelurile, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.378 1 Cod pr.penală, curtea constată că apelul parchetului este fondat numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, iar apelul inculpatei, numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor efectuate în cursul urmăririi penale, al judecății la prima instanță și a probelor administrate de instanța de apel: declarația inculpatei (65,66), declarațiile martorilor (94, 95,130-133), expertiza medico-legală (109), acte medicale (85-91) adrese ale Casei Județene de Pensii V (60) și ale Direcției generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V (62, 63), curtea reține următoarele:
La data de 15 iulie 2006, inculpata a lovit în cap cu un obiect metalic, o singură dată, pe soțul ei, victima, în urma unui conflict cu victima și pe fondul unei tensiuni intrafamiliale ce persista de mai mulți ani. O perioadă de 3 zile după aceea, inculpata l-a ținut pe soțul ei într-o bucătărie de vară, iar la data de 18 iulie 2006, victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Râmnicu V și, apoi, la Spitalul de Urgență B unde a decedat la data de 27 iulie 2006.
Prima instanță a reținut, corect, că victima și inculpata s-au certat anterior momentului în care au ajuns acasă, deoarece victima cheltuise pe băutură suma de 300.000 lei, pe care inculpata o împrumutase pentru un control medical, aspect care rezultă din declarația inculpatei și din declarația martorului (27 dosar urmărire penală).
La conflictul ce a avut loc în curtea și casa celor doi soți a asistat, conform spuselor inculpatei, tatăl însă, acesta a declarat că nu a văzut ce s-a întâmplat, deși a fost audiat atât de prima instanță cât și de către instanța de apel.
In aceste condiții, curtea nu a putut reține săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare. Art.44 2 Cod penal, prevede că este în stare de legitimă apărare, acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, iar 3 prevede că este în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.
In cauza de față, în afară de susținerile inculpatei, în sensul că victima ar fi strâns-o de gât (după ce inițial a tras-o de păr, iar inculpata a îmbrâncit-o) și că a acționat prin lovirea cu obiectul metalic pentru a scăpa de situația în care era sugrumată, nu există nici o altă probă care să conducă la această concluzie.
In lipsa probelor privind existența unui atac material direct, iminent și care nu putea fi înlăturat altfel decât prin ripostă violentă, curtea nu va pronunța achitarea inculpatei, în baza acestei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, așa cum a cerut apărătorul inculpatei.
Nici susținerea acestuia în sensul că fapta ar constitui infracțiunea prev. de art.183 Cod penal, respectiv lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, nu poate fi primită. Infracțiunea de omor se săvârșește și cu intenție indirectă, iar lovirea în zona capului (care este o zonă vitală) cu un obiect metalic (capabil să producă leziuni grave) este previzibil că poate fi urmată de moartea, iar în momentul lovirii, în contextul menționat, orice persoană are reprezentarea rezultatului faptei sale și chiar dacă nu-l urmărește, îl acceptă.
In consecință, curtea nu va dispune schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea de omor calificat în aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, deoarece fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale primei infracțiuni, pentru care a fost condamnată de prima instanță.
Apărătorul inculpatei a mai invocat și starea de provocare. Conform art.73 lit.b Cod penal, constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită.
In consecință, reținerea scuzei provocării presupune două elemente esențiale: existența violenței din partea sau a unei alte activități dintre cele enumerate de textul menționat și producerea unei tulburări sau emoții puternice persoanei făptuitorului.
In cauza de față, așa cum s-a arătat la analiza privind legitima apărare, probatoriul nu a putut stabili existența unui atac violent sau a unei alte acțiuni grave a, în contextul și la momentul la care a avut loc omorul.
Imprejurarea că în apel martorii audiați au confirmat faptul că victima o bătea deseori pe inculpată, nu poate constitui o dovadă în sensul că și la momentul dinaintea lovirii ei cu obiectul metalic ar fi agresat-o pe aceasta.
In ce privește, însă, individualizarea pedepsei, apelul inculpatei este fondat, impunându-se a se da o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute de prima instanță precum și celor ce vor fi expuse în continuare de instanța de apel:
Chiar părinții, deși au avut o atitudine evident ostilă inculpatei la momentul audierii lor, au recunoscut totuși că, victima consuma băuturi alcoolice și o bătea pe inculpată, arătând că el, personal, a trebuit să intervină de mai multe ori pentru aos căpa pe nora lui din mâinile, iar, mama, a recunoscut, de asemenea, că victima o bătea pe inculpată și a lovit-o și pe martoră, și pe soțul ei, și pe copii.
Cele două fetițe audiate de către instanța de apel au declarat că tatăl lor o bătea pe mama lor deseori, chiar cu cruzime și că îi lovea și pe copii, mai ales după ce consuma băuturi alcoolice.
Expertiza medico-legală efectuată inculpatei a stabilit că aceasta prezenta pe corp multiple cicatrici, postarsură de contact, precum și urma unei posibile tăieturi, aceste constatări reușind să confirme, în opinia curții, susținerea inculpatei, în sensul că în mai multe rânduri victima a ars-o cu țigara și a tăiat-o cu cuțitul.
Expertiza psihiatrică efectuată în cursul urmăririi penale a confirmat consecințele grave pe care această agresare repetată le-a avut asupra inculpatei, pe plan psihic, diagnosticând un sindrom postraumatic sever, care a condus la o tulburare depresivă persistentă și la episoade depresive severe cu ideații suicidare și tentative de suicid, care i-au diminuat discernământul inculpatei.
Relevant pentru sindromul postraumatic este examenul psihologic care a reținut aspecte caracteristice persoanelor agresate perioade lungi de timp și în mod susținut, respectiv că "pacienta a fost supusă la evenimente psihotraumatice prelungite cuprinzând amenințări cu moartea, pericol de pierdere a integrității corporale, tăieturi cu cuțitul, arsuri cu țigara" determinându-i "stări de hipervigilență, teamă, neliniște, proiecții negative la întrebările legate de soț. Câmpul mnezic este încărcat cu evenimente psihotraumatizante, amintiri intruzive recurente ale evenimentelor conflictuale generatoare de neliniște anxioasă, gânduri recurente de moarte, idei de suicid, suprasolicitare psihică intensă la confruntarea cu stimuli externi care simbolizează aspecte ale traumelor".
, s-au constatat: "ideație și dispoziție depresivă, sentimente de înstrăinare de alții, de neputință și iritabilitate", iar volitiv s-a constatat "evitarea locurilor sau situațiilor ce au legătură cu trauma". Inculpata are "sentimente de viitor îngustat, reacție de teamă exagerată, dificultăți de adormire, vise terifiante, lipsa poftei de mâncare" care a condus la sindromul hipoanabolic sever, reținut la concluzii (inculpata are circa 40 kg.).
In consecință, inculpata are toate caracteristicile și simptomele persoanei abuzate în viața de familie, prin agresiuni grave, ce i-au pus în pericol integritatea corporală, persistența abuzului și conviețuirea cu abuzatorul, fiind de natură să conducă la existența unei stări de teamă puternică și emoție negativă intensă, identică celei cerute de lege pentru reținerea provocării, dar care, fiind rezultatul unei acțiuni mult anterioară momentului faptei, poate fi reținută ca o altă împrejurare ce constituie circumstanță atenuantă, în afara celor prevăzute de art.74 1 lit.a-c Cod penal.
Atât existența abuzului violent cât și persistența lui sunt, în opinia curții, dovedite cu declarațiile martorilor audiați în apel, cu cicatricile constate de expertiza medico-legală și cu efectele asupra psihicului inculpatei reținute de expertiza psihiatrică. De asemenea, curtea constată că și în această situație de violență intrafamilială a existat acel "martor ", care cunoștea traumele pe care le suferea inculpata și, respectiv, copiii acesteia și nu a intervenit, adică părinții care locuiau în aceeași curte, vecini, rude mai îndepărtate, chiar autorități locale.
O astfel de atitudine întărește în mintea persoanei abuzate convingerea că nimeni nu va interveni nici în continuare în apărarea ei și că în relația cu agresorul va fi totdeauna singură, situație în care poate reacționa exagerat chiar încă de la cele mai mici semne de agresivitate, așa cum a fost cearta dintre cei doi soți, confirmată de martorul. agresivă ce ar fi urmat (în condițiile în care din declarațiile martorilor rezultă că victima băuse 9-10 sticle cu bere până în jurul orei 14,00) era singura previzibilă pentru inculpată, dat fiind că astfel de certuri pe fondul stării de ebrietate a se finalizau de obicei cu lovirea ei.
Starea de anxietate continuă în care trăia inculpata constituie în sine o circumstanță deosebit de importantă pentru a aprecia asupra lipsei de periculozitate a acesteia, chiar dacă a săvârșit o infracțiune foarte gravă. De astfel, toate studiile statistice privind recidiva persoanelor care au săvârșit o infracțiune de violență gravă asupra membrilor familiei și care se aflau în astfel de stări emoționale intense, au arătat că aceste fapte antisociale rămân unice pe parcursul vieții făptuitorilor.
Ținând seama și de discernământul diminuat al inculpatei, precum și de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, de comportamentul anterior al acesteia, care este descris ca unul pozitiv de către martorii neutri (îngrijea de copii, muncea, nu bea), de atitudinea ei față de modul de soluționare a laturii civile (cerut de parchet în motivele de apel), de dragostea față de copii și de atașamentul acestora față de mamă, curtea apreciază că prin reținerea circumstanțelor atenuante, completate conform celor expuse mai sus de către instanța de apel, trebuia să se reducă și mai mult pedeapsa, față de cei 12 ani hotărâți de către instanța de fond.
Pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de omor săvârșită asupra soțului este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Art.76 1 lit.a Cod penal, permite coborârea pedepsei pentru infracțiunile pentru care minimul special este închisoarea de 10 ani sau mai mare, sub acest minim, dar nu mai jos de 3 ani. 2 al aceluiași articol prevede că în cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunii contra și omenirii, al infracțiunii de omor și a altor infracțiuni săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă, cel mult până la 1/3 din minimul special.
In consecință, în cazul infracțiunii de omor calificat, pedeapsa poate fi redusă, în mod obișnuit, doar până la un cuantum de 5 ani închisoare, dacă se ține seama la individualizarea pedepsei doar de criteriile prevăzute la art.72 Cod penal.
Toate circumstanțele arătate până în prezent, referitoare numai la persoana inculpatei și la împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, ar fi fost suficiente pentru a i se aplica și acestei inculpate o pedeapsă de 5 ani închisoare.
In cauza de față, însă, există și alte circumstanțe, superioare, ce trebuie avute în vedere, respectiv situația celor 5 copii minori ai inculpatei pentru care aceasta a rămas unicul părinte, pe care ul desemnat, bunica paternă, refuză să-i îngrijească și care se află în prezent într-un amplasament al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului
copii - 5 fetițe - au vârste mici, respectiv și sunt născute la data de 23 aprilie 1995 (), este născută la data de 15 aprilie 1997, este născută la data de 19 mai 1999, iar este născută la data de 8 august 2000.
au fost prezente în fața instanței de apel și au dovedit un atașament și o afecțiune deosebită față de mamă, iar inculpata, atât prin susținerile orale cât și prin memoriile depuse la dosar, a arătat că își iubește foarte mult și că preferă să moară decât să trăiască separată de ele.
Situația acestor copii, care sunt părți în dosar, trebuie avută în vedere la soluționarea cauzei, iar calea prin care i se poate da eficiență acestui interes superior al copilului, o constituie o individualizarea pedepsei, în sensul coborârii ei și mai mult decât permite art.76 2 Cod penal, respectiv până la o durată de 3 ani închisoare.
Acest cuantum al pedepsei închisorii permite copiilor să perceapă perioada în care mama lor se află în stare de deținere ca fiind una provizorie și să o parcurgă fără traume majore. Un cuantum al pedepsei mai mare ar presupune despărțirea copiilor de singurul părinte pe o durată în care ar parcurge perioada pubertății și a adolescenței care, în sine, constituie etape ce pun probleme majore privind dezvoltarea fizică și psihică a copiilor.
Este universal recunoscut atât costul personal - dezvoltarea deficitară a copilului, cât și costul social al lipsei afecțiunii materne și a contactului cu mama. Posibilitatea pur teoretică a păstrării legăturii cu mama, în condițiile în care aceasta va fi cel mai probabil dusă, după rămânerea definitivă a hotărârii, într-un penitenciar de femei, este, practic, aproape inexistentă datorită distanței dintre V și penitenciarele respective, în condițiile în care instituția care se ocupă de protecția copiilor a dus copiii doar de două ori în vizită la locul de detenție actual, Penitenciarul Colibași, situat relativ aproape de locul în care se află în plasament copiii, în decursul perioadei scursă până în prezent, de un an de zile și 3 luni de când inculpata este arestată
O astfel de legătură la intervale foarte mari de timp este evident insuficientă pentru păstrarea relațiilor dintre mamă și fiice, dată fiind și vârsta minorelor.
Articolul 9 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului (ratificată de România prin Legea nr.18/1990) prevede că statele părți trebuie să vegheze ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi, împotriva voinței lui, exceptând situația în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile că această separare este necesară în interesul superior al copilului. Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prevede, de asemenea, în art.33, dreptul copilului de a nu fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei, împotriva voinței acestuia, cu excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare și numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
In " pentru implementarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului", elaborat de se arată că unele state au comunicat că în legislația lor penală există articole care permit părinților sau mamei care a comis o crimă, iar copiii rămân fără ajutor să se aplice compensări, amenzi sau alte soluții administrative și educație socială în locul condamnării, pentru menținerea mediului familial al copiilor.
Legislația românească însăși a recunoscut interesul superior al copilului față de cel de reacție și represiune al statului, în reglementarea amânării și întreruperii pedepsei pentru femeia însărcinată sau care are în îngrijire un copil de până la un an (art.453 lit.b Cod pr.penală) și, în practică și în materia arestării preventive se dispune revocarea acesteia pentru același motiv.
Evident că grija pentru respectarea interesului superior al copilului trebuie avută în vedere nu doar în ce privește perioada intrauterină și cea de până la vârsta de un an, ci și în situații ca cea de față, când condamnarea mamei copiilor are efecte și asupra destinelor celor 5 fetițe (care nu pot fi înfiate și este posibil să fie separate sau vor rămâne într-un centru de plasament). In consecință, interesul copiilor este de a fi crescuți de mama lor împreună cu care au locuit înainte de data săvârșirii faptei și care are atât capacitatea cât și posibilitatea de a le asigura în continuare același trai (evident, fără traumele la care copiii au fost supuși de către tată).
In ce privește înțelesul noțiunii de interes superior al copilului, acesta a făcut obiectul multor analize academice la nivel internațional. In " pentru implementarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului" se arată că Grupul de Lucru pentru redactarea Convenției nu a luat în discuție nici o definiție suplimentară a "interesului superior" iar Comitetul pentru Drepturile Copilului nu a încercat, până în prezent, să propună criterii pe baza cărora să fie judecat interesul superior al copilului, fie în general, fie în anumite situații particulare, ci a statuat faptul că în orice context trebuie aplicate valorile și principiile generale ale Convenției.
Comitetul, însă, a stabilit că statele nu au voie să interpreteze interesul superior al copilului într-un sens prea relativist și nu pot folosi propria lor interpretare a interesului superior pentru a nega drepturile garantate copiilor prin Convenție.
O subliniere importantă este concluzia Comitentului în sensul că"interesul superior al copilului" este un principiu, care trebuie aplicat alături de celelalte principii generale.
acestui principiudecurge din chiar textul art.3(1) din Convenția privind drepturile copilului", care prevede că în toate acțiunile care îi privește pe copii întreprinse de instanțele publice sau private de protecție socială, de instanțele judecătorești, de autoritățile administrative sau de organele legislative, interesul superior al copilului va avea o importanță prioritară. In același sens este și art.2 3 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului: "principiul interesului superior al copilului va prevela în toate demersurile care privesc copiii întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate precum și în cauzele soluționate de instanțe judecătorești".
Se observă că legea română recunoaște caracterul de principiu general de drept al interesului superior al copilului, precum și prevalența lui.
Demersul curții a fost în continuare acela de a găsi modalitatea în care predominanța acestui principiu poate fi aplicată în practică în cauza de față.
Chestiunea privind raportul dintre principiile de drept și normele juridice a fost în dezbatere. considera că din multitudinea dispozițiilor de lege trebuie extras esențialul lor, adică tocmai acele principii de justiție din care derivă toate celelalte dispoziții, iar aprecia că principiile sunt importante pentru administrarea justiției, deoarece "omul de drept trebuie să constate nu numai pozitivitatea legii ci el trebuie să-și explice și rațiunea socială a acesteia, legătura sa cu valorile sociale, iar principiile generale ale dreptului pot ține loc de norme de reglementare acolo unde legea tace".
Curtea, consideră că principiile de drept sunt prescripții fundamentale călăuzitoare, că ele au putere mai mare decât norma juridică de reglementare concretă într-un anume domeniu și se aplică cu prioritate față de aceasta din urmă. rezultă, în cazul de față, atât din Constituție, care impune aplicarea dispoziției din legislația internațională la care România a aderat dacă vine în contradicție cu norma internă (adică interesului copilului în orice cauză care-l privește prevăzută de Convenția menționată) dar și din textul art.2 3 din Legea nr.272/2004.
In mod evident, această cauză penală este una care privește pe cei 5 copii, deoarece de hotărârea de condamnare a mamei lor, dar mai ales de cuantumul pedepsei principale depinde viața lor ulterioară. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și împotriva României, când a hotărât că și în acea cauză se punea problema "necesității primordiale privind interesele copilului" (paragraful 49), chiar dacă inițial cauza penală de pe rolul instanțelor interne avea ca obiect o infracțiune de calomnie săvârșită de către primul reclamant (Sabou), părinte de copii. În acea cauză, copiii nici măcar nu fuseseră parte, așa cum sunt în prezenta cauză.
Art.71 1 din Codul penal, prevedea, în redactarea anterioară Legii nr.278/2006, că pedeapsa accesorie constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art.64 (deci interzicerea drepturilor părintești). Curtea Europeană a stabilit că trebuia să se dea prioritate principiului privind interesul superior al copilului și să nu se aplice acea pedeapsă unui tată de minori.
Similitudinea trebuie observată sub aspectul situației abstracte ce a fost avută în vedere. Și în cauza de față este vorba despre același principiu care înfrânge o normă prevăzută tot în partea generală a codului penal român, din același titlu III "Pedepsele", respectiv art.76 2 Cod penal.
Problema priorității principiului interesului superior al copilului se pune nu numai atunci când există un concurs de interese sau conflicte legate de drepturile copilului în raport de drepturile altei persoane sau ale unui grup de persoane, ci și, ca în cazul de față, atunci când există un conflict între interesul public (al statului) și cel al copilului.
In cauza de față, interesul public este acela de a acționa promt împotriva infracțiunilor ce au ca urmare moartea și de a aplica o pedeapsă stabilită de legiuitor. Interesul celor 5 fetițe este de a fi îngrijite de mama lor, singura persoană apropiată, care poate să le acorde întreținere (cele două bunici fiind bătrâne) și de care sunt legate, iar separarea de ea să fie cât mai scurtă. Soluția este aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare care să permită liberarea condiționată imediat după rămânerea definitivă a hotărârii, astfel încât mama să veghere la creșterea copiilor ei.
Este adevărat că singurul în măsură să delimiteze și cuantumul minim sau maxim al pedepsei este legiuitorul, dar în cauza de față judecătorul nu intră în competența unei alte puteri, pentru s-au aplicat pedepsele stabilite de art.175 Cod penal (închisoarea și interzicerea unor drepturi), iar închisoarea de 3 ani se încadrează în limitele generale ale pedepsei închisorii.
In consecință, nu se pune problema aplicării unei pedepse noi, nepermisă de lege, ci doar s-a dat eficiență unui principiu cu forță superioară articolului 76 2 Cod penal, suficient de puternică pentru a impune alegerea măsurii celei mai adecvate și mai puțin dăunătoare copiilor, adică un cuantum mic al pedepsei închisorii. In același timp, s-a realizat însă și interesul public, deoarece inculpata a fost arestată și va rămâne în stare de arest o perioadă rezonabilă.
In cauza Sabou și împotriva României, s-a reținut ca text relevant Decizia nr.184/2001 a Curții Constituționale, sub aspectul că "instituirea pedepselor aplicate și a condițiilor de aplicare și executare a acestora constituie atributul exclusiv al legiuitorului" (paragraf 22). Curtea Europeană, însă, a arătat că, deși interzicerea drepturilor părintești era întemeiată pe art.64 și 71 Cod penal (care impuneau interzicerea de drept), deci era prevăzută de lege, trebuiau examinate elementele care servesc cel mai bine interesului copilului și că "interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial" (paragraf 47).
Hotărârea aceleiași instanțe în cauza Pini și și Manera împotriva României este semnificativă pentru modul de soluționare a conflictului dintre interesul copilului și cel al altor persoane, pe de o parte, și între interesul copilului și cel al statului, pe de altă parte.
Constatând că reclamanții din acea cauză aveau hotărâri definitive de adopție a două fetițe românce și alte hotărâri de predare a actelor acestora și a copiilor, Curtea Europeană a concluzionat că "autoritățile naționale au apreciat legal și temeinic faptul că în ciuda aspirațiilor legitime ale reclamanților, dreptul acestora la dezvoltarea de relații cu minorele adoptate este limitat de interesul copiilor" (paragraful 165).
Statul român, deși trebuia să sprijine executarea în regim de urgență a hotărârilor judecătorești obținute de reclamanți, a invocat ani de zile interesul superior al copilului pentru a lipsi de efecte practice hotărâri judecătorești irevocabile, punând deci în umbră interesul public - de executare într-un termen rezonabil sau, după caz, în funcție de urgență a hotărârilor judecătorești.
In concluzie, orice procedură ori demers juridic care are efecte asupra unui copil, trebuie tratată cu maximă atenție, astfel încât să se asigure cu prioritate interesul copilului și să se aleagă alternativa cea mai bună pentru acesta, chiar dacă este în defavoarea altor tipuri de interese.
Reținând că interesul superior al copilului este un principiu general de drept (aplicabil deci și în materie penală), el are prioritate de aplicare față de alte dispoziții normative exprese. Considerând că, în momentul în care se dă eficiență acestui principiu, nu se poate reține "o încălcare" a normei juridice cu care principiul a intrat în conflict, ci doar o aplicare directă a dispoziției cu forță superioară, curtea va reduce pedeapsa inculpatei de la 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal, la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal.
In ceea ce privește apelul parchetului, date fiind argumentele anterioare care au condus la diminuarea pedepsei, curtea a considerat corect reținute circumstanțele atenuante, a dat eficiență și celorlalte împrejurări cu aceeași semnificație, precum și principiului menționat, pentru a scădea pedepsele aplicate inculpatei.
De altfel, trebuie menționat că argumentele parchetului privind atitudinea necorespunzătoare a inculpatei după săvârșirea faptei, nu pot fi primite. Inculpata l-a ținut închis pe soțului ei în bucătăria de vară, după ce l-a lovit, însă, această conduită se datorează stării psihice în care ea se afla, având discernământul diminuat și trăind o stare de frică extremă, datorită sindromului postraumatic. Pe de altă parte, martorul a confirmat susținerea inculpatei, în sensul că victima nu ar fi vrut să meargă la spital, iar curtea reține că acesta nu a declarat în favoarea inculpatei, ci chiar împotriva ei, deoarece a susținut că și pe el l-a amenințat cu moartea (26 verso dos.p)
Contrar celor reținute în motivele de apel și în rechizitoriu, chiar mama a confirmat în fața instanței de apel că inculpata este cea care a chemat salvarea și a mers cu victima la spital. In consecință, absența inculpatei de la domiciliu după data săvârșirii faptei a fost interpretată greșit de către procuror, ea stând o vreme în spital cu victima apoi, fiind personal internată, datorită tentativei de suicid.
Nici cererea parchetului de a se interzice inculpatei drepturile părintești nu poate fi admisă. Așa cum s-a arătat la analiza apelului inculpatei, între mamă și fiice există o puternică legătură ă, iar comportamentul inculpatei anterior săvârșirii faptei nu a afectat decât pozitiv dezvoltarea fizică și psihică a copiilor, constituind atât un sprijin material pentru a cât și un factor de echilibrare și un loc de refugiu din fața comportamentului agresiv al tatălui.
Din declarațiile copiilor, rezultă că a solidarizau cu mama lor și încercau să scape de agresiunea tatălui, fiind la rândul lor agresați de acesta.
In consecință, acțiunea inculpatei de ucidere a tatălui nu poate fi interpretată ca fiind una îndreptată împotriva intereselor copiilor, câtă vreme și a erau bătuți, fugăriți sau supuși unor afișări obscene ale tatălui lor ci, mai degrabă, a condus, în final, este adevărat într-un mod tragic, la îndepărtarea abuzatorului fizic și psihic din viața celor 5 fetițe.
In această materie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în același sens că "doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești în interesul superior al copilului" (cauza Sabou și contra României). In cauza de față interesul copiilor presupune tocmai păstrarea legăturii cu mama și exercitarea drepturilor părintești de către aceasta.
Apelul parchetului este însă fondat în ceea ce privește soluționarea din oficiu a laturii civile a cauzei care se impunea față de prevederile art.17 Cod pr.penală, în condițiile în care copiii sunt toți minori. Este incontestabil că pierderea unui părinte constituie pentru orice copil de vârsta celor 5 fetițe o traumă în sine, indiferent de calitatea umană a celui decedat. Această ultimă chestiune trebuia avută în vedere numai în operațiunea de stabilire a cuantumului daunelor morale, alături de aprecierea intensității legăturii e cu persoana decedată, daunele trebuind să constituie o reparație echitabilă pentru suferința resimțită.
In cauză, curtea apreciază că suma de 2.000 lei pentru fiecare minoră este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului moral, dată fiind relația stabilită între victimă și cele 5 fetițe.
De asemenea, curtea consideră că trebuia acordată o sumă de bani reprezentând prestație periodică, deoarece victima realiza venituri din munca agricolă, iar partea sa de contribuție financiară la întreținerea copiilor a dispărut o dată cu decesul. Copiii nu primesc nici o sumă cu titlu de pensie din fondurile de asigurări sociale și, ținând seama de împrejurarea că victima nu era angajată, nu avea un venit constant, în raport de salariul minim pe economie și de nevoile copiilor, curtea a stabilit un cuantum lunar de câte 50 lei pentru fiecare minoră până la împlinirea vârstei majoratului de către fiecare dintre acestea.
In consecință, în baza art.379 pct.2 lit.a Cod pr.penală, apelurile inculpatei și parchetului vor fi admise și va fi desființată sentința în parte, scăzându-se pedeapsa aplicată inculpatei de la 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal, la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal și va fi obligată inculpata la câte 2000 lei către fiecare minoră, reprezentând daune morale și la câte 50 lei lunar pentru fiecare, reprezentând prestație periodică.
Starea de arest a inculpatei va fi menținută, deoarece subzistă temeiurile avute în vedere la momentul arestării, conform art.383 rap. la art.350 Cod pr.penală.
Văzând și prevederile art.192 3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de inculpata, fiica lui - și, născută la 10 iulie 1976, CNP - și de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva sentinței penale nr.87/F din 14.05.2007, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA în dosarul nr-.
Desființează în parte sentința, în sensul că face aplicarea și a art.74 2 Cod penal și, în consecință, reduce pedeapsa aplicată inculpatei de la 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal.
Obligă inculpata la plata unei prestații periodice de câte 50 lei lunar pentru fiecare dintre minorele, -, începând de la data săvârșirii faptei, 15.07.2006 și până la majoratul fiecăreia.
Obligă pe inculpată la plata sumei de câte 2000 lei către fiecare dintre minore, reprezentând daune morale.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Menține starea de arest a inculpatei și deduce în continuare, din pedeapsa stabilită, perioada executată în arest preventiv, de la data pronunțării sentinței, 14 mai 2007, și până la pronunțarea prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, pentru inculpată, în cuantum de 100 lei și onorariul avocatului din oficiu pentru minore, în cuantum de 750 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru părți.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored./ex.4
Jud.fondE.
29 februarie 2008
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Dumitru Diaconu
