Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 130/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 130
Ședința publică de la 06 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Anton
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-a luat spre examinare apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 400 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de av., substituind pe av., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru inculpatul apelant depune la dosar delegația de substituire, substituind pe av..
Inculpatul arată că dorește să dea declarație în prezenta cauză, declarația sa fiind consemnată într-un proces verbal atașat separat la dosarul cauzei.
Interpelat, inculpatul arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului de față.
Av. pentru inculpatul apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, redozarea pedepsei aplicate inculpatului, iar instanța de apel să aibă în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului și anume faptul că acesta nu are antecedente penale, iar fapta a săvârșit-o pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a provocării acționând fără a se controla.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul arată că în această fază procesuală nu au apărut elemente noi iar poziția procesuală a inculpatului este aceeași. Nu a fost confirmată starea de provocare, aspect confirmat de martorii audiați.
Soluția dată de instanța de fond este legală și temeinică motiv pentru care formulează concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, ca nefondat.
Inculpatul apelant având cuvântul solicită admiterea apelului și redozarea pedepsei aplicate.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 400/17.09.2008 a Tribunalului Vaslui dată în dosarul nr. 1685/2008, s-a hotărât:
Pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174,175 lit.c Cod penal, condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la 21.11.1975, în V CNP -, cetățean român, 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, cu domiciliul în V,-, județul V, fără antecedente penale, la pedeapsa de 22 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b Cod penal.
Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
Menține starea de arest a inculpatului și deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la 22.04.2008 la zi.
In baza art. 118 lit. Cod penal confiscă de la inculpat o bîtă aflată la camera de corpuri delicte instanței, înregistrat în registrul de corpuri delicte instanței la poziția nr. 55/2008.
În baza art.313 din 95/2006 obligă inculpatul să achite părții civile Serviciului de ambulanță județean suma de 237 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă și obligă inculpatul să-i achite acesteia suma de 2200 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul, de 32 de ani, și victima, de 34 de ani, erau frați, cei doi locuind singuri după decesul mamei lor, nefiind căsătoriți, într-o locuință situată în suburbia a municipiului
Cei doi frați erau consumatori de alcool, pe care fond obișnuiau să se bată, în special inculpatul exercitând violențe grave față de victima, care, de-a lungul timpului, a fost lovită în diferite împrejurări de inculpat, cu obiecte apte a produce moartea, ceea ce a necesitat uneori și spitalizarea victimei.
In ziua de 21.04.2008, inculpatul și victima au muncit cu ziua, la vie, pe parcursul zilei consumând cca. 2 litri de vin fiecare, ca și cca. 250 ml. Ť.
, la plecarea spre casă, aceștia au mai primit o sticlă de 2 litri cu vin de la persoana la care au muncit, vin cu care inculpatul a ajuns
acasă înaintea fratelui său - victima, care a rămas mai în urmă, pentru a cumpăra și o sticlă de 2 litri cu bere.
Ajunși la domiciliu, începând cu orele 20.30, cu aproximație, inculpatul și victima au început să consume din vinul primit, iar după ce au terminat sticla cu vin au început să bea și bere.
În jurul orelor 23.00, în locuință, între inculpat și victimă a început o ceartă, pe fondul alcoolului consumat, care a degenerat în altercație fizică și loviri reciproce, pentru că, așa cum declară inculpatul, în astfel de ocazii cei doi frați obișnuiau să se bată.
După ce și inculpatul a fost lovit de victimă cu palma sau pumnul, acesta a ieșit din locuință și a luat din curte o din lemn de prun, cu excrescențe, în lungime de 96 cm. cu care a revenit în locuință, unde a început să-1 lovească pe fratele său - victima, care, în urma loviturilor primite cu bâta, a căzut jos, sângerând abundent.
Cu victima căzută pe jos, inculpatul a continuat să-i aplice victimei lovituri cu bâta, astfel că sângele victimei a stropit pereții, soba din încăpere, obiectele din jur, ca și hainele inculpatului.
Deoarece încăperea în care se petrecea agresiunea era joasă, iar inculpatul, atunci când lovea victima cu bâta, lovea și în tavan, astfel că loviturile își mai pierdeau din forță, la un moment dat acesta a apucat victima de picioare și a târât-o astfel afară, în curte, unde a continuat să o bată cu acea.
a continuat timp de cca. o J de oră, cu intermitențe.
Cele ce se petreceau în locuința fraților, mai întâi, și în curtea acestora, ulterior, au atras atenția membrilor familiei, care sunt vecini gard în gard.
Martorul, de la gard, ca și mama sa, au văzut astfel cum victima a fost bătută cu sălbăticie de inculpatul, astfel că au apelat serviciul de urgență "112", solicitând intervenția organelor de poliție, ca și ambulanței.
Totodată martorii și le-au spus despre cele ce se întâmplau în curtea fraților și martorilor G și, care treceau pe drum.
In jurul orelor 24.00 la fața locului a sosit atât ambulanța, cât și organele de poliție, la vederea cărora inculpatul a încercat să fugă, dar a fost imobilizat.
Victima a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență V, unde a ajuns în stop cardiorespirator iresuscitabil, decedând în aceeași noaptea de 21/22.04.2008, la orele 01.10, cu toate eforturile medicilor de a-i salva viața.
Din raportul de expertiză medico legală de autopsie rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic sever survenit ca urmare a unui politraumatism cu multiple plăgi, hematoame, tumefacții, excoriații și echimoze întinse pe mare suprafață a corpului, traumatism toracic cu multiple fracturi costale bilaterale, fracturi de stern, contuzie pericardică, traumatism abdominal cu contuzie perete intestin subțire.
Leziunile au putut fi produse prin loviri multiple cu obiecte și mijloace contondente aplicate pe întreaga suprafață a corpului. Între traumatism și deces există o legătură directă de cauzalitate.
recoltat de la cadavru prezenta o concentrație de 2,50 gr.%0 alcool.
Inculpatul a recunoscut constant săvârșirea faptei motivându-și reacția violentă concretizată în lovirea repetată a victimei prin starea conflictuală veche existentă între ei și de conduita provocatoare a victimei. Aceste din urmă aspecte nu sunt confirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză. Rezultă din declarațiile martorilor, că, într-adevăr între cei doi frați exista o stare conflictuală determinată însă de conduita violentă a inculpatului care provoca scandal și lovea cu brutalitate victima și în ziua în care s- comis fapta victima avea o conduită împăciuitoare, însă inculpatul care se comporta agresiv în locuința comună a lovit victima o perioadă mare de timp cu insistență și cu ferocitate, cauzându-i multiple leziuni care au condus la deces în scurt timp.
În termen legal această sentință a fost atacată cu apel d e către inculpat și criticată pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului ei cu motivarea că a fost provocat de partea vătămată, care se afla într-un conflict mai vechi, așa cum a arătat și în fața instanței de fond că era în stare de ebrietate și nu a avut intenția de a ucide victima.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371, al. 2 Cod procedură penală, instanța de apel constată că apelul este nefondat din următoarele motive:
Nu se poate reține scuza provocării, deoarece din analiza coroborată a depozițiilor martorilor rezultă că inițial, conflictul a apărut spontan ca de obicei, când cei doi frați consumau alcool, însă reacția victimei care chiar dacă a lovit și ea cu palma sau pumnul pe inculpat, această acțiune nu a fost de natură să-i creeze acestuia o stare de puternică emoție sau tulburare în sensul disp. art. 73 lit. b Cod penal.
Așa cum a motivat și instanța de fond, din depozițiile martorilor și, rezultă că victima avea o conduită împăciuitoare, iar inculpatul era foarte agresiv, lovind victima cu ferocitate și o perioadă mare de timp. doar că inculpatul, după ce a văzut curgând sânge de la victimă a continuat să o lovească cu brutalitate și văzând că în cameră nu are loc suficient a scos-o afară unde a continuat să o lovească cu aceeași ferocitate.
În privința redozării pedepsei, este de precizat că:
În cadrul complex de individualizare a pedepsei prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 Cod penal, ținând cont de împrejurările comiterii faptei, de datele care caracterizează persoana inculpatului, de urmările produse de infracțiune și considerăm că pedeapsa aplicată corespunde scopului pedepselor prevăzute de art. 52 Cod penal, privind reeducarea inculpatului și prevenirea de săvârșire de noi fapte penale. Lipsa antecedentelor penale, precum și conduita procesuală bună, au fost avute în vedere de prima instanță și au fost reținute de prima instanță, însă n u au fost evaluate în sensul de a avea o pondere care să conducă la o aplicare redusă de pedeapsă.
Și instanța de apel apreciază că nu se poate reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, deoarece nu și-ar mai atinge scopul.
Modul concret de săvârșire a faptei, valorile sociale lezate, conduc la concluzia că această pedeapsă, așa cum a fost stabilită și modul ei de executare este necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.
Nu sunt alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379, pct. 1 lit. a Cod procedură penală apelul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 al. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefundat apelul formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 400 din 17.09.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului și, deduce la zi, arestarea de după data de 17 septembrie 2008.
Obligă pe inculpat să plătească statului 250 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei, onorariu avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Cu drept de recurs în zece zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.11.2008
Tribunalul Vaslui
-
Președinte:Dan AntonJudecători:Dan Anton, Ciubotariu