Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIENr. 130

Ședința publică de la 10 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu

JUDECĂTOR 2: Monica Vadana

GREFIER- - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

Reprezentat legal prin procuror

*

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de inculpatul,împotriva sentinței penale nr. 672/D din 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-inculpat, asistat de avocat ales și martorul, lipsă fiind intimata-parte vătămată și părțile civile Spitalul Județean B și Spitalul Județean Tg.

Procedura este completă.

S-a expus referatul oral al cauzei, după care:

S-a procedat la audierea martorului, note consemnate și atașate la dosar.

Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat ales, pentru apelantul-inculpat, critică soluția instanței de fond față de pedeapsa mare aplicată în raport de împrejurările în care s-a petrecut conflictul.

Consideră că în mod corect trebuia să se rețină circumstanța prevăzută de art.73 lit.b penal, având în vedere că partea vătămată a declanșat conflictul. Precizează că instanța nu a avut în vedere declarația martorului C, circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că are 3 copii minori, este salariat și a avut un comportament bun în societate.

În consecință, solicită admiterea apelului și pe fond reținerea art.73 lit.b penal, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Procurorul solicită în temeiul art.379 pct.1 lit.b pr.penală respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, menținerea sentinței penale ca fiind legală și temeinică. Apreciază că în cauză s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit.c penal și s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului.

Față de nereținerea art.73 lit.b penal, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens, din probele administrate rezultă că inculpatul a dorit să se răzbune pe partea vătămată.

Solicită respingerea cererii cu privire la reținerea art.73 lit.b penal, pedeapsa a fost redusă, având în vedere și starea de recidivă postcondamnatorie.

Apelantul-inculpat în cuvântul său arată că se raliază concluziilor puse de apărător.

CURTEA

DELIBERÂND

Prin sentința penală nr. 672/D/ 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a dispus:

În temeiul art. 20 raportat la art. 174-175 lit."i" cod penal cu aplicarea art. 37 lit. "a" cod penal, a art. 74 lit. " c" cod penal și 76 alin.2 cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat a fost condamnat inculpatul, născut la data de 28-06- 1981 în M C, domiciliat în comuna F, sat județul B, cetățean român, studii, căsătorit, trei copii minori, fără ocupație, recidivist, CNP- - la pedeapsa de 5 ani închisoare și 1 (un) an pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit."a" teza 2 și lit. "b" cod penal.

În temeiul art. 83 cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2062/ 7-12-2005 a Judecătoriei Moinești și dispune executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Pedeapsă de executat: 6 ani închisoare și 1 (un) an pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit."a" teza 2 și lit. "b" cod penal.

În temeiul art. 71 cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a" teza 2 și lit. "b" cod penal.

În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/14-04-2006 modificată și completată prin OUG. 72/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 625,08 lei RON către partea civilă Spitalul Județean B și a sumei de 1145,77 lei către partea civilă Spitalul Județean Târgu- M cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli spitalizare pentru victima.

În temeiul art. 14 și 346 cod procedură penală și a art. 998 cod civil s-a admis în parte pretențiile civile formulate de partea civilă și în consecință:

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 2000 lei RON reprezentând cheltuieli efectuate pentru refacerea stării de sănătate și suma de 2000 lei RON reprezentând daune morale.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În temeiul art. 191 alin. 1 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 193 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei RON către partea civilă reprezentând onorariu avocat ales.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacă uaf ost trimis în judecată inculpatul,fiul lui și, născut la data de 8.06.1981 în M C, jud.H, domiciliat în om.-F, sat, jud. B, cetățean român, fără studii, căsătorit, cu trei copii minori, fără ocupație, stagiul militar îndeplinit, CNP - i-, recidivist,pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.20 pen.rap.la art.174-175 lit.i pen.cu aplicați 37 lit.a pen.constând în aceea că în seara zilei de 22.12.2007, în jurul orelor 22,00, în timp ca se afla la un bar din localitatea a lovit partea vătămată leșan cu un topor în regiunea capului provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr.de 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

In seara zilei de 22.12.2007, în jurul orelor 22,00, partea vătămată leșan se afla în barul situat în incinta Cultural din com.-F și biliard cu când au intrat în local inculpatul ce era însoțit de fratele său, și de alte două o persoane. La un moment dat a reproșat inculpatului că l-a împins când a trecut pe lângă el și pe fondul unei dușmănii vechi cei doi s-au certat și amenințat reciproc. Inculpatul l-a lovit cu pumnul în zona feței pe. Inculpatul și fratele său au ieșit din bar fiind urmăriți de partea vătămată și de numitul care i- tăiat geaca inculpatului.

După această altercație partea vătămată și numitul au revenit în bar și au comandat câte o cafea iar inculpatul și fratele să u, s-au deplasat la domiciliu de unde au luat căte un topor după care au intrat iar în bar. a fost imobilizat de către, iar inculpatul l-a lovit cu muchia toporului în re giunea capului pe leșan care a căzut la pământ în stare de inconștiiență, fiind ulterior transportat la spital unde i s-au acordat îngrijirile medicale.

După comiterea faptei învinuitul împreună cu fratele său au plecat din bar iar pe drum au aruncat topoarele în albia unui pentru a numaiputea fi găsite.Potrivit raportului de constatare medico-legală eliberat de Tg.M rezultă că numitul leșan a prezentatleziunitraumatice nare s-au putut produce prin loviri directe repetate cu corp contondent și a necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile îngrijiri medicale.

Instanța reține din probele administrate că inculpatul a lovit victima cu un obiect de a produce moartea ( un topor ),într-o regiune vitală ( zona capului ) și cu o intensitate deosebită, ceea ce denotă că forma de vinovăție a fost intenția directă. În drept, fapta inculpatului comisă cu forma de vinovăție a intenției directe întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă preăzută art.20 cod penal raportat la art 174-175 lit. "i" cod penal cu aplicarea art. 37 lit."a" cod penal. Situația de fapt reținută mai sus rezultă din probele administrate în cauză la urmărirea penală și cercetarea judecătorească după cum urmează: declarațiile părții vătămate leșan; declarațiile martorilor, și și C,raportul de constatare medico - legală prin care au fost stabilite leziunile prezentate de partea vătămată coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut comiterea faptei. Inculpatul a susținut că partea vătămată l-a lovit în prima parte a conflictului cu tacul de biliard însă nu a fost deranjat de acest aspect ci doar de conduita lui care l-a atacat cu un cuțit și i-a tăiat hainele. Apărătorul inculpatului a solicitat reținerea circumstanței judiciare atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit."b" cod procedură penală motivat de faptul că acesta a fost lovit mai întâi în mod nejustificat de partea vătămată cu tacul de biliard. Instanța nu va reține această circumstanță deoarece pe de o parte din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine că partea vătămată ar fi lovit pe inculpat și pe de altă parte pentru considerentul că dacă lovitura ar fi existat în realitate însuși inculpatul a declarat că nu l-a deranjat acest fapt și prin urmare o astfel de conduită a părții vătămate nu i-ar fii putut produce nici o tulburare. În acest context nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 73 lit. "b" cod penal referitoare la acțiunea ilicită a victimei de natură a provoca o tulburare inculpatului. n conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. 2 cod procedură penală constatând că fapta există constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat, instanța va hotărî prin sentință, pronunțând condamnarea inculpatului la pedeapsa principală a închisorii, complimentară a interzicerii unor drepturi si accesorie a interzicerii unor drepturi. La individualizarea judiciară a acestora instanța va avea în vedere limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru tentativa la omor calificat, dispozițiile art. 76 alin 2 cod penal și ale art.dispozițiile art. 64, 65,53 alin.2 lit."a" și 71 cod penal, 83 și 37 lit. "a" cod penal cât și celelalte criterii legale, prevăzute de art. 72 cod penal respectiv gradul de pericol social al faptei comise de inculpat,dedus din modul de comitere, împrejurările comiterii, conduita părților, urmarea produsă, cât și datele ce caracterizează persoana și conduita inculpatului. Așa cum de altfel s-a reținut mai sus în cursul procesului penal inculpatul a avut o conduită cooperantă cu organele judiciare,descriind cu sinceritate fapta comisă pe care a regretat-o permanent. Inculpatul este o persoană tânără, cu o pregătire intelectuală și educație modeste, are o familie organizată și are antecedente penale. Instanța va reține cu valoare de circumstanță judiciară atenuantă conform art. 74 lit." c" cod penală conduita procesuală sinceră a inculpatului. În cea ce privește pericolul social al faptei, se reține că prin fapta comisă a fost primejduită viața unei persoane, și că la data conflictului părțile consumaseră băuturi alcoolice. În împrejurările concrete în care s-a produs conflictul, inculpatul ar fii putut evita implicarea dacă nu s-ar mai fi reîntors în local. Față de aspectele de fapt și de drept expuse mai sus instanța va aplica inculpatului pedeapsa închisorii sub minimul special orientată spre minimul prevăzut de art.76 alin 2 cod penal,pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a și b" pe o durată rezonabilă și în limite legale și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. "a " teza 2 și b" pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 cod penal. În latura civilă a cauzei instanța reține că partea vătămată a fost internată la Spitalul Județean B care s-a constituit parte civilă cu suma de 625,08 lei și la Spitalul județean Târgu-M care a solicitat cheltuieli de spitalizare pentru victimă în cuantum de 1145;77 lei. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei Ron reprezentând cheltuieli efectuate pe durata spitalizării pentru refacerea stării de sănătate ( medicamente, hrană, transport spital, controale medicale ) și suma de 5000 lei daune morale. Instanța reține din probele cu acte și martori că partea vătămată a fost spitalizată la două unități spitalicești însă conform chitanțelor depuse aceasta a dovedit că a cheltuit pentru refacerea stării de sănătate circa 2000 lei Ron. În cauză fiind victima unei tentative de omor este neîndoielnic că partea vătămată a fost supusă la suferințe și deci a fost prejudiciată moral.

În consecință în temeiul art. 14 și 346 cod procedură penală și a art. 998 cod civil instanța va admite în parte pretențiile civile formulate de partea civilă și va obliga pe inculpat la plata de daune morale și materiale proporțional cu prejudiciile material și moral ce i-au fost produse.

În temeiul art. 313 din Legea nr. 95/14-04-2006 modificată și completată prin OUG. 72/2006 inculpatul va fi la plata sumei de 625,08 lei RON către partea civilă Spitalul Județean B și a sumei de 1145,77 lei către partea civilă Spitalul Județean Târgu- M cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli spitalizare pentru victima.

În temeiul art. 191 alin. 1 cod penal inculpatul va fii obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal apelantul inculpat.

Prin motivele de apel, apelantul a criticat sentința primei instanțe față de împrejurarea că prima instanță a aplicat o pedeapsă prea severă față de circumstanțele săvârșirii faptei cât și față de circumstanțele personale ale inculpatului.Se arată că prima instanță nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, cu privire la care existau probe la dosar, Astfel, cel care a lovit primul a fost victima care a aplicat inculpatului o lovitură în cap cu tacul de biliard. Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pe fond reducerea pedepsei aplicate, având în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului - buna conduită anterioară, faptul că are doi copii minori în întreținere.

Instanța de control judiciar, examinând sentința apelată atât prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art. 371 alin 2 Cpp, constată apelul de față ca nefondat, din următoarele considerente.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță, în baza unui probatoriu judicios administrat a reținut în mod corect starea de fapt existentă în cauză și, în temeiul acesteia a apreciat vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev de art 174-175 lit i Cp. Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv- declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, raportul de constatare medico-legală, adrese cu relații, coroborate cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei-rezultă fără dubiu că la data de 22.12.2007 inculpatul a aplicat o lovitură cu muchia unui topor în cap părții vătămate care a cauzat conform raportului medico-legal fractură cu înfundare parietală, traumatism cranio-cerebral mediu, contuzie cerebrală, hematom epidural fronto-parietal - cauzate de loviri directe repetate cu corp contondent. Chiar dacă în concluziile raportului medico-legal nu se precizează dacă leziunile cauzate i-au pus viața în pericol pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse ori care s-ar fi putut produce. În acest sens se situează și majoritatea practicii judiciare. Astfel inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața victimei în condițiile în care a vizat o zonă vitală a corpului, capul și a acționat cu un obiect contondent -muchia toporului - de a produce un asemenea rezultat. Față de aceste considerente încadrarea juridică dată faptei, cea de tentativă de omor este corectă.

Atât în fața primei instanțe, cât și în apel inculpatul a invocat circumstanța atenuantă legală a provocării prev de art 73 lit b Cp față de împrejurarea că cel care a lovit primul a fost victima care a aplicat inculpatului o lovitură în cap cu tacul de biliard. În fața instanței de apel a solicitat admiterea probei cu martorul pentru a dovedi aceste aspecte, proba administrată de instanța de apel. În mod argumentat și temeinic prima instanță a respins această cerere. Examinând probatoriul din cauză, în baza propriului examen, Curtea constată că în cauză nu se poate reține circumstanța atenuantă legală a provocării așa cum pretinde inculpatul. În declarația de la fila 31 dosar urmărire penală, inculpatul arată că cel care l-a lovit cu tacul a fost martorul cu care de fapt avea un conflict anterior. Același lucru îl declara la faza de urmărire penală și fratele inculpatului -fila 40 dosar urmărire penală. În fața instanței însă ambii își schimbă declarațiile sub acest aspect, arătând că partea vătămată i-a luat apărarea prietenului său, martorul și a fost cel care l-a lovit pe inculpat cu tacul de biliard în cap în prima parte a conflictului. Martorul audiat de instanța de apel, relatează sub prestare de jurământ că, partea vătămată și martorul au fost cei care au inițiat conflictul amenințându-l pe inculpat și pe fratele său, că partea vătămată i-a dat cu tacul de billiard în cap inculpatului.Mai arată martorul că a mai rămas în bar încă o oră de la plecarea celor patru din bar și nu a mai văzut cea de-a doua etapă a conflictului în care inculpatul și fratele său au revenit la bar înarmați cu topoare.Instanța urmează a aprecia atât declarația inculpatului cât și a martorilor și ca nesincere din următoarele considerente. Din declarația martorei reiese că inculpatul și fratele său, s-au luat de pe care au început să îl lovească cu pumnii și l-au scos afară din bar. Că nu partea vătămată și nici măcar martorul nu au fost cei care au inițiat conflictul rezultă și din declarația martorei (fl34dosar )care a relatat că cei doi frați au început să-l injure pe iar inculpatul l-a și lovit iar în fața instanței ( fl7 ) întrebată fiind în mod expres aceeași martoră arată că în bar partea vătămată nu a avut nici un conflicat cu inculpatul și că nu a observat să îl provoace.De altfel declarația martorului urmeză a fi apreciată ca nesinceră și prin prisma afirmației că a rămas în bar încă o oră după ce cei patru au ieșit din bar și în tot acest timp nu s-a mai întâmplat nimic, în condițiile în care toate declarațiile în cauză, inclusiv ale inculpaților relevă că aceștia s-au întors înarmați cu topoare la bar după doar 15-20 de minute.

Din toate cele expuse rezultă cel care a avut inițial o conduită agresivă, nejustificată fost chiar inculpatul. De altfel, în declarația de la fila 27 dosar urmărire penală recunoaște că l-a lovit pe partea vătămată în cap,deși acesta nu-mi făcuse nimic,Una din condițiile de existență a provocării este chiar aceea ca actul provocator să nu fi fost precedat de o agresiune din partea infractorului întrucât un act poate fi considerat provocator numai dacă nu se datorează propriei conduite culpabile a celui care pretinde că a fost provocat.

Chiar în condițiile unei stări anterioare de conflict cu martorul, chiar în condițiile în care acesta i-a tăiat geaca inculpatului cu cuțitul, nu se poate reține scuza provocării, față de cele expuse mai sus și mai mult decât atât, o altă condiție de existență a provocării se referă la faptul că infracțiunea provocată trebuie să fie săvârșită asupra provocatorului și nu a altei persoane. Chiar dacă literatura și practica judiciară admit și existența provocării când actul provocator a provenit de la un grup care, în întregul său s-a comportat agresiv această situație nu se regăsește în speță. Partea vătămată nu a provocat cu nimic pe inculpat,după ieșirea din bar,partea vătămată a luat o șipcă dintr-un gard dar cu care nu a lovit pe nimeni iar în momentul în care inculpatul l-a lovit în cap cu toporul, partea vătămată se afla așezată pe un scaun cu spatele la inculpat.

Sub aspectul celuilalt motiv de apel invocat, cel al cuantumului pedepsei aplicate, Curtea constată că și acesta este nefondat. Prima instanță a dat deplină eficiență criteriilor de individualizare prev de art 72 Cp, aplicând o pedeapsă sub minimul special dar nu mai mult de o treime conform art 76 alin 2 Cp. În stabilirea acestui cuantum prima instanță avut în vedere atât circumstanțele reale ale cauzei cât și cele personale ale inculpatului- poziția de recunoaștere a faptei, dar și starea de recidivă postcondamnatorie în care s-a aflat inculpatul, împrejurarea că are 3 copii minori în întreținere. Față de criteriile amintite Curtea constată că pedeapsa de 5 ani închisoare apare ca just dozată și nu se impune a fi redusă.

De asemenea, în mod legal prima instanță a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin 2062/7.12.05 a Judecătoriei Moinești dispunând executarea ei alături de pedeapsa aplicată în cauză.

Față de cele expuse instanța de apel constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică și nu există motive de desființare care să poată fi luate în considerare din oficiu, așa încât, în temeiul art 379 pct 1 lit b Cpp, va respinge apelul de față ca nefondat.

Va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în temeiul art 192 alin 2 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

-DECIDE -

În temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr. 672/D din 18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Constată că apelantul-inculpat a fost asistat de apărător ales.

În temeiul art.192 al.2 Cod pr.penală, obligă apelantul-inculpat să plătească statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red.

Red.

Tehnored. / 13.11.2009/2 ex.

Președinte:Dumitru Pocovnicu
Judecători:Dumitru Pocovnicu, Monica Vadana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Bacau