Omor calificat Art 175 cod penal. Sentința 142/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
SENTINȚA PENALĂ NR. 142
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Iriza Onița Dumitru Vicepreședinte
- - - - Judecător
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor din ședința publică de la 17 iunie 2009 și consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta deciziei, privind apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 19 de la 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față:
Prin sentința penală nr. 19 de la 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, s-a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii menționate în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.190/P/2008 pentru fiecare inculpat și în baza art.334C. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a acestei infracțiuni din infracțiunea prev. de art.20 rap. la art.174 alin.1, 175 lit.i Cod Penal, în tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 alin.1C.p. rap. la art.174 alin.1 și 2.Cod Penal, art.175 alin.1 lit.i și alin.2 cu Cod Penal privire la fiecare dintre cei doi inculpați.
S-a respins cererea formulată de inculpații - și prin intermediul apărătorului ales-avocat, privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prev. de art.20 rap. la art.174 alin.1, 175lit.iC.p. menționată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.190/P/2008, în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1C.p., pentru ambii inculpați, ca neîntemeiată.
În baza art.20 alin.1C.p. rap la art.174 alin.1 și 2.Cod Penal, art.175alin.1lit.i și alin.2C.p. cu aplic. art.74 lit.b și cC.p., art.76 alin.1 lit.b Cod Penal,a fost condamnat inculpatul -, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.
În baza art.20 alin.1C.p. rap la art.174 alin.1 și 2C.p., art.175alin.1lit.i și alin.2C.p. cu aplic. art.74 lit.b și cC.p., art.76 alin.1 lit.b Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.
În baza art.76alin.3C.p., s-a înlăturat pentru ambii inculpați pedeapsa complementară privativă de drepturi -art.64C.p. - prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.
În baza art.86/1C.p., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate fiecăruia dintre cei doi inculpați pe o durată de 7 ani termen de încercare stabilit conform art.86/2C.p. din care 4 ani pedeapsa aplicată și 3 ani interval de timp stabilit de instanță.
În baza art.86/3 alin.1C.p., pe durata termenului de încercare fiecare dintre cei doi condamnați se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) se vor prezenta la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l t;
b) vor anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășeste 8 zile precum și întoarcerea;
c) vor comunica și justifica schimbarea locului de muncă;
d) vor comunica informații de natură a fi controlate mijloacele de existență.
Potrivit dispoz art.86/3 alin.2C.p. datele prev de lit b, c și d se vor comunica Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O l
În baza art.359 alin.1C. s-a atras atenția fiecăruia dintre cei doi inculpați asupra dispoz art.86/4C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei aplicate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare sau a neîndeplinirii, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege, astfel cum au fost dispuse și prin prezenta hotărâre.
În baza art.71 alin.1C.p. cu referire la art.8 din CEDO și cauza Sabou și împotriva României, a aplicat fiecăruia dintre cei doi inculpați pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art.64 lit a teza a II-a și lit.b
Cod PenalÎn baza art.71 alin.5C.p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
În baza art.357 alin.2lit.bC. și art.350 alin.1 și 4.C.P.P.s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara cu privire la ambii inculpați dispusă prin decizia penală nr.687/ 16 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA conform art.136lit.c și art.145C.
A constatat că partea vătămată în cursul judecății a renunțat la acțiunea civilă promovată în procesul penal, respectiv la pretențiile civile formulate pe parcursul urmăririi penale.
În baza art.14 și art.346 alin.1 coroborat C.P.P. cu art.998, 999, 1003.Civ și art.313 din Legea nr.95/2006 modif. prin nr.OG72/2006 privind reforma în domeniul sănătății, s-a admis acțiunea civilă promovată în procesul penal de părțile civile Spitalul orășenesc C și Spitalul Județean de Urgență S și obligă inculpații - și, la plata în solidar, a despăgubirilor civile solicitate de aceste părți civile, respectiv suma de 135,07 lei și majorările de întârziere aferente reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate către partea civilă Spitalul orășenesc C și 522,917 lei către partea civilă Spitalul Județean de Urgență S reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea aceleiași părți vătămate. S-a constatat că inculpații și-au manifestat expres voința de a achita aceste despăgubiri civile.
În baza art.191 alin.1 și 2C.a fost obligat fiecare dintre cei doi inculpați, la plata sumei de câte 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul procesului penal, din care 400 lei reprezintă cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art.20 rap. la art.174 alin.1, 175 lit.i Cod Penal, precizându-se că anterior la data de 6.06.2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia și-a declinat competența efectuării urmăririi penale.
Analizând probele administrate în cauză, respectiv: declarațiile inculpaților, ale părții vătămate și martorilor, și, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În dimineața zilei de 19.08.2008, inculpații și partea vătămată au participat la târgul agricol organizat pe raza comunei, jud.O, unde locuiesc, iar ulterior, când cei doi inculpați se deplasau spre domiciliu, au trecut pe lângă un bar unde se afla partea vătămată, împrejurare în care partea vătămată a solicitat inculpatului să-i vândă o pentru care i-a oferit prețul de aprox.30 lei.
Inculpatul i-a reproșat că prețul era derizoriu, iar pe acest fond au urmat discuții contradictorii, părțile s-au certat și jignit reciproc, s-au îmbrâncit, iar inculpatul a încercat să lovească partea vătămată. Aceasta a spart o sticlă de bere și i-a amenințat pe cei doi inculpați, care au renunțat în aceste condiții să-l mai agreseze.
Cei doi inculpați s-au deplasat spre locuințele lor și au revenit după circa 30 minute la barul unde se afla partea vătămată și au lovit-o pe aceasta - inculpatul cu o de aprox. 1 lungime în zona corpului, respectiv peste mâna ridicată de partea vătămată în scop de apărare, iar inculpatul cu un lanț în zona capului.
În urma acestor lovituri, partea vătămată a suferit leziuni traumatice așezate anatomic astfel: parietal dreapta față, antero externă braț drept, față externă drept, față posterioară, ambele coapse 1/3 medie și mâna dreaptă (metacarp III dreapta-fractură), un traumatism craniocerebral acut deschis și o plagă contuză parietal dreapta, apreciindu-se că leziunile traumatice nu au pus viața victimei în primejdie. Medicul legist a concluzionat că fractura de metacarpian III mâna dreaptă, echimoza de pe fața antero externă brațului drept și echimoza de pe drept pot fi considerate ca leziuni de apărare și au putut fi produse prin lovire cu corpuri contondente, leziuni traumatice care conform raportului de constatare medico legală nr.963/E/ 7.07.2008 efectuat de Serviciul de Medicină Legală O au putut fi produse la data de 19.08.2007 prin lovire cu corpuri contondente și pentru care a necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Pentru aplanarea incidentului dintre părți, au intervenit mai multe persoane care se aflau împreună cu părțile, împrejurări în care inculpații au plecat la domiciliu, iar partea vătămată a fost transportată cu salvarea la Spitalul orășenesc C și apoi la Spitalul Județean
Partea vătămată a fost internată în Spitalul orășenesc C în secția chirurgie în perioada 19- 20.08.2007 cu diagnosticul: deschisă metacarp III dreapta, în observație acut deschis, plagă contuză parietal dreapta și întrucât nu s-au putut interpreta filmele radiologice.
Ulterior, partea vătămată a fost internată în secția ortopedie a Spitalului S în perioada 20- 24.08.2007 cu diagnosticul "fractură col metacarpian III mâna dreaptă.
Potrivit certificatului medico-legal nr.1061/C/ 27.08.2007 eliberat de Serviciul de Medicină legală O partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse la data de 19 august 2007 prin lovire cu corpuri contondente ce au necesitat inițial 25-30 zile de îngrijiri medicale, stabilindu-se ulterior, cu prilejul reexaminării la data de 17.09.2007 că mai necesită cca 15 zile îngrijiri medicale, în total 40-45 zile îngrijiri medicale de la data producerii - fila 11 ds.
Situația de fapt expusă a reieșit din declarațiile părții vătămate date pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, declarații care s-au coroborat cu declarațiile martorilor care au observat în mod direct incidentul:, și, certificatul medico legal nr.1061/C/ 27.08.2007 eliberat de Serviciul de medicină legală O, raportul de constatare medico-legală nr.963/F/ 07.07.2008, în care au fost descrise leziunile suferite de partea vătămată conform mențiunilor anterioare, foaia de observație clinică generală întocmită de Spitalul orășenesc C și cu declarațiile martorilor și.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut vinovăția inculpaților în forma intenției indirecte prev. de art.19 pct.1 lit.b întrucât Cod Penal toate circumstanțele comiterii faptei, coroborate cu activitatea celor doi inculpați, au demonstrat că s-a acționat cu intenția de a suprima viața, iar posibilitatea de apărare a victimei a fost redusă. Obiectele contondente folosite, zona corpului vizată-capul victimei, denotă că inculpații au avut reprezentarea rezultatului faptelor lor.
În raport de această situație de fapt, tribunalul a apreciat că în mod corect s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, însă încadrarea juridică a acestei infracțiuni nu a fost stabilită complet în rechizitoriu, considerent pentru care, astfel cum s-a solicitat și de reprezentantul Ministerului Public, s-a dispus schimbarea acesteia în temeiul art.334 C.P.P. din infracțiunea prev. de art.20 rap. la art.174 alin.1, 175 lit.i Cod Penal, în tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20alin.1C.p. rap. la art.174 alin.1 și 2.Cod Penal, art.175 alin.1 lit.i și alin.2 cu Cod Penal privire la fiecare dintre cei doi inculpați.
Faptele săvârșite de cei doi inculpați, s-a apreciat în consecință că întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prev.de art.20 alin.1 rap.Cod Penal la art.174 alin.1 și 2.Cod Penal, art.175 alin.1 lit.i și alin.2
Cod PenalFață de toate aceste considerente, instanța a dispus respingerea cererii formulată de cei doi inculpați prin intermediul apărătorului ales privind schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181alin.1C.p., ca neîntemeiată.
La individualizarea pedepsei aplicată fiecăruia dintre cei doi inculpați, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72C.p. respectiv "dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârșite și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală".
Totodată, având în vedere conduita manifestată de inculpați, de a înlătura rezultatul infracțiunii, în sensul că au despăgubit partea vătămată cu suma de bani solicitată de aceasta, împrejurarea că aceasta s-a împăcat cu inculpații și nu mai are nicio pretenție, comportarea sinceră și regretul manifestat pe parcursul procesului penal, atât în ultima parte a cursului urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată, tribunalul a reținut în favoarea ambilor inculpați circumstanțele atenuante judiciare prev. de art.74 alin.1 lit.b și c
Cod PenalCa efect al reținerii circumstanțelor atenuante, în temeiul art.76 alin.1 lit.b s Cod Penal-a redus pedeapsa principală aplicată fiecăruia dintre cei doi inculpați sub minimul special prevăzut de textul legal incriminator, respectiv la pedeapsa de 4 ani închisoare, instanța apreciind că aceasta este de natură să realizeze scopul preventiv, educativ și coercitiv prev. de legiuitor în art.52Cc.
p.În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei principale s-a apreciat că în cauză sunt realizate cerințele art.861atât Cod Penal cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicate - 4 ani închisoare, cât și celelalte cerințe reglementate de dispozițiile legale menționate, în sensul că inculpații nu au mai fost condamnați anterior așa cum reiese din fișele de cazier judiciar dar și cu privire la circumstanțele personale și vârsta acestora.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, s-a constatat că persoana agresată de cei doi inculpați - a declarat cu prilejul audierii nemijlocite de către instanță că renunță la pretențiile civile formulate pe parcursul urmăririi penale și nu mai are nicio pretenție de natură civilă împotriva inculpaților.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel parchetul și inculpații.
Parchetul critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că inculpații, în precedent, au fost sancționați contravențional, iar datele personale nu justifică, pe de o parte, pedepse sub limita legală, prin reținerea de circumstanțe, iar pe de altă parte, nu sunt întrunite nici dispozițiile art. 861Cod penal.
Învederează că în speță s-a făcut de fapt o dublă circumstanțiere, iar faptele așa cum au fost descrise, prezintă pericol social generic mărit al acestor infracțiuni, raportate la limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar în concret, prezintă un pericol social sporit prin multitudinea leziunilor și intensitatea acestora, dorindu-se de fapt suprimarea vieții victimei.
Pe de altă parte, față de practica în materie, arată că trebuiau stabilite zilele concrete la care inculpații urmau să se prezinte la Serviciul de Probațiune, altfel punerea în executare a hotărârii ar avea un caracter derizoriu.
Inculpații, la rândul lor, consideră că fapta speței este infracțiunea prev. de art. 181 Cod penal, întrucât au fost necesare 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar actele medicale stabilesc că nu s-a pus în pericol viața părții vătămate, care, de altfel a fost despăgubită, se află în relații de prietenie cu cei doi și că neînțelegerea care a condus la conflict se datorează părții vătămate și atitudinii sfidătoare a acesteia. În situația în care se va dispune situația schimbării încadrării juridice, solicită a se dispune încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h Cod procedură penală, prin împăcarea părților.
Apelul parchetului este întemeiat și se va admite în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, iar al inculpaților este nefondat și va fi respins în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză, analiza obiectivă a probelor dosarului, relevă justețea convingerii instanței de fond cu privire la existența faptelor și vinovăția inculpaților și, în egală măsură, evidențiază caracterul adecvat al pedepselor aplicate, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și a modalității de executare, neprivativă de libertate.
În baza art. 72 alin.1 Cod penal, la stabilirea pedepselor instanța trebuie să țină seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Pedeapsa trebuie să constituie, așa cum a stabilit teoria și practica în materie, o replică socială adecvată gravității infracțiunilor comise, fără însă a se face abstracție de condițiile concrete în care s-au comis faptele și datele ce caracterizează persoana inculpaților.
Pentru menținerea pedepselor aplicate, de câte 4 ani închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74, 76 Cod penal și a modalității de executare neprivativă de libertate, cu aplic. art. 861Cod penal, în speță, deși se analizează comiterea unor infracțiuni de tentativă de omor, pledează mai multe circumstanțe.
Trebuie avute în vedere, în primul rând, situația premisă generatoare de conflict, apoi, poziția părții vătămate privind despăgubirile solicitate, achitarea acestora, "împăcarea" cu inculpații în faza de cercetare judecătorească și nu în ultimul rând, persoana lor, totuși, fără antecedente penale, deși sancționați contravențional, prieteni și chiar rudă cu victima.
prețului derizoriu propus i-a aparținut părții vătămate, care, pentru cumpărarea unei oi a oferit o sumă modică de doar 30 lei, extrem de mică, în comparație cu prețul real de pe piața liberă. Această ofertă neserioasă a generat în fapt conflictul, care a degenerat, ajungându-se la jigniri, amenințări și îmbrânceli într-o primă fază a conflictului.
În același sens, fără a se reține provocarea, nefiind întrunite condițiile acestei circumstanțe, se poate vorbi și de o anume culpă a părții vătămate, care, în mod agresiv, a spart o sticlă de bere de un gard din apropiere, a direcționat-o înspre inculpați, știut fiind faptul că în precedent, a suferit condamnări cu executare în penitenciar.
Privitor la corpurile contondente folosite de inculpați, trebuie arătat că acestea sunt caracterizate și descrise diferit de partea vătămată, inculpați și martori, respectiv, ca: "un bici", "un ciomag gros cât un deget", "o nuia", iar lanțul de fier despre care s-a vorbit inițial, s-a stabilit că de fapt era un lanț de bicicletă.
În același sens, trebuie subliniate și declarațiile diferite ale părții vătămate contradictorii la urmărirea penală față de cele de la instanța de judecată, cu privire la numărul de lovituri primite în faze diferite ale conflictului.
Ulterior, la tribunal, la 19 decembrie 2008, partea vătămată arată că, de fapt inculpatul l-a lovit o singură dată cu o de cca. 1 lungime, de grosimea unui deget sau poate mai puțin, iar inculpatul, o singură dată, cu lanțul. La aceeași dată precizează că s-a împăcat cu cei doi inculpați, că este rudă de gradul doi cu inculpatul, iar anterior faptei, au fost în relații de prietenie și că în prezent nu mai are pretenții pe latură civilă.
Toate aceste elemente coroborate, pledează în sensul că s-au stabilit pedepse legale și temeinice, care atât ca durată, cât și ca modalitate de executare, corespund gradului de pericol social al faptelor săvârșite, cât și a datelor ce caracterizează persoana inculpaților, neimpunându-se nici majorarea lor, nici aplicarea dispozițiilor art.64, 71 Cod penal.
În același sens, trebuie amintite și dispozițiile art.864Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu referire la dispozițiile art.83 și 84 Cod penal, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Se va admite apelul parchetului doar în ceea ce privește aplicarea corectă a dispozițiile art. 863alin.1 lit. a Cod penal, în sensul că inculpații urmează să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul O l t, în prima zi lucrătoare, din prima lună a fiecărui trimestru.
În mod corect, instanța de fond a reținut că în speță este vorba de infracțiuni de tentativă de omor, nu de infracțiuni de vătămare corporală, urmând a fi înlăturate susținerile inculpaților în sensul că nu au acționat cu intenția de a ucide și că deci, fapta lor nu ar constitui tentativă de omor, față de modul cum s-a acționat și de urmările survenite, concretizate în leziunile descrise de actele medicale, partea vătămată fiind obligată să pareze loviturile cu mâna, care a și fost fracturată.
Există tentativă de omor și nu vătămare corporală ori de câte ori făptuitorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei, ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului,
Ca atare, se va admite apelul parchetului doar în sensul arătat mai sus, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței și cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare statului, datorate în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva sentinței penale nr. 19 de la 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Desființează în parte sentința în sensul că obligă pe inculpați să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt în prima zi lucrătoare din prima lună a fiecărui trimestru.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații și, împotriva aceleiași sentinței penale.
Obligă inculpații la câte 60 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică de la 24 iunie 2009.
- - - -
Grefier,
- -
Red.jud.CI
IB/13.07.2009
Președinte:Constantin Iriza Onița DumitruJudecători:Constantin Iriza Onița Dumitru