Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 153/2008. Curtea de Apel Bacau

Comentarii

0

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.153

Ședința publică din 10.12.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu

*

GREFIER - - -

*****

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - legal reprezentat de

PROCUROR -

La ordine a venit pronunțarea privind apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul împotriva sentinței penale nr.208/D din 20 aprilie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în ședința publică din 02.12.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.208/D din 20.04.2007, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU, s-a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativa la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174-175 lit.i Cod penal, în infracțiunea de vătămare corporala gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal și s-a dispus condamnarea inculpatului, zis "Copilul", fiul lui și, născut la 22.12.1985 în B, domiciliat în județul B,-, - CNP -, cetățean român, studii 10 clase, necăsătorit, fără ocupație, stagiul militar neîndeplinit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor:

a) tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174-175 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal și art.76 alin.2 Cod penal, la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisorii și pedeapsa complimentară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit. a și b Cod penal pe o durata de 2 (doi) ani;

b) lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.e Cod penal, la pedeapsa principală a amenzii penale în cuantum de 1500 lei ron.

În temeiul art. 33 lit.a și 34 lit.d Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, cea de 5 (cinci) ani închisoare, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa principală a nchisorii în cuantum de 5 (cinci) ani și pedeapsa complimentară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal pe o durata de 2 (doi) ani.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art.88 od penal, s-a dedus din pedeapsa principală de executat reținerea din 18.08.2005 și arestul preventiv de la 19.08.2005 la 27.07.2006.

În temeiul art.313 din Legea nr. 95/2006, s-au admis pretențiile civile ale parții civile Spitalul Județean de Urgență B și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3430,34 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea victimei în perioada 15.08.2005-25.08.2005.

S-a luat act că părțile vătămate și nu s-a constituit parți civile.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bas umei de 100 lei ron, pentru asistenta juridica din oficiu, avocat

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art.191 od procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei ron cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanță de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, înregistrat sub nr.729/P/2005 din 22.12.2005, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art.20 Cod penal, raportat la art.174-175 lit.i Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art.180 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în noaptea de 14/15.08.2005, aflându-se la discoteca organizată la Hanul, a lovit cu o sabie pe părțile vătămate și, cauzându-le leziuni ce potrivit raportului de constatare medico-legală nr.2282/A2/23005 au pus în primejdie viața ( ) și respectiv potrivit certificatului medico-legal nr.1533/A1/2005 al Bac auzat leziuni ce au necesitat 8 - 10 zile îngrijiri medicale ( ).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond reține următoarele:

La data de 14.08.2005, în jurul orei 14.oo, inculpatul împreună cu, poreclit "Calul" și G, zis "" s-au deplasat cu un taxi din municipiul B la Hanul din comuna, județul

Inculpatul este cunoscut și sub porecla de "Copilul".

În jurul orei 16.00, inculpatul, G au fost văzuți de martorul la o masă, în incinta hanului, în prezența lui, zis "" cu o sabie pe care o examinau. Această sabie aparținea numitului și a fost văzută de martorul, care lucra ocazional la bar, timp de 3-4 săptămâni, pe un frigider din incinta barului. La aceeași masă se afla și, colegul numitul.

Inculpatul, și G au rămas la discoteca organizată la și în seara de 14.08.2005.

La discotecă, printre alți tineri, au venit partea vătămată, zis,.

În jurul orei 23,00, între și s-a produs un incident, în cursul căruia a intervenit și inculpatul. Acesta din urmă a lovit cu pumnul pe partea vătămată, zis, care nu a ripostat în nici un fel. De acest fapt, a fost anunțat, de niște copii, partea vătămată, fratele părții vătămate, care se afla la un bar din apropiere împreună cu. au venit la discotecă pentru a vedea ce s-a întâmplat cu partea vătămată. Părțile vătămate și au intrat în B hanului pentru ca acesta din urmă să se spele de sânge.

n baie se aflau inculpatul, și. au început să lovească pe părțile vătămate și.

Inculpatul a mers la bar și de pe frigider a luat sabia, a cărei lamă avea o lungime de 30 cm și a revenit la locul unde se petrecea incidentul. În momentul în care a ajuns lângă ușa de la intrare în baie, inculpatul a încercat să lovească cu sabia pe, care intenționa să aplaneze conflictul. Acesta s-a ferit și 1-a împins pe inculpat în holul WC-ului.

Inculpatul a lovit cu latul săbiei în spate pe partea vătămată, ca urmare lama săbiei s-a rupt și a căzut jos. Aceasta din urmă a lovit pe inculpat cu pumnul care, la rândul său, a căzut. Inculpatul a luat lama săbiei de jos și a lovit pe partea vătămată, aceasta fiind tăiată la mâna dreaptă. Inculpatul a continuat să lovească cu sabia și pe partea vătămată, producându-i o plagă înjunghiată abdominală.

Acesta a continuat să exercite agresiuni și asupra părții vătămate.

Deoarece sabia nu avea, în momentul în care partea vătămată a încercat să-1 deposedeze de lama săbiei pe inculpatul, cei doi s-au tăiat. Partea vătămată a fost dusă în fața hanului de către. Constatându-se că starea sănătății părții vătămate este gravă, aceasta a fost transportată și internată la Spitalul Județean de Urgență B, Secția chirurgie, cu diagnosticul de plagă înjunghiată abdominală penetrantă cu hemiperitoneu, fiind operată de urgență.

Sabia folosită în acțiunea agresivă de către inculpatul aparținea numitului zis "", fratele patronului de la Hanul.

artorul, în declarațiile date (fila 45), arată că această sabie care aparținea numitului zis "" a văzut-o timp de 3-4 săptămâni pe un frigider, în incinta barului. Acest martor a lucrat ocazional la bar, ajutându-1 pe patronul barului și pe.

Inculpatul, împreună cu, G, în jurul orei 19,00, au fost văzuți la o masă pe terasa hanului, examinând acea sabie. Sabia a fost lăsată pe frigiderul din incinta barului, același loc de unde a fost luată (a se vedea declarația martorului fl.112).

Părțile vătămate și au intrat în B hanului pentru a se spăla de sânge acesta din urmă.

În baie se aflau inculpatul, și G, aceștia au început să se lovească.

Această situație este relatată de părțile vătămate și, precum și de martorii (fl. 182-183), (fl.180-181), (fl. 16-17), precum și de martorul a cărui identitate a fost protejată sub cea de.

Audiat în cursul cercetării judecătorești inculpatul, în pofida probatoriului existent, a negat orice implicare în activitatea infracțională reținută în sarcina sa și a precizat că nu a pus mâna pe sabie și nu a tăiat părțile vătămate și, încercând să plaseze răspunderea penală în sarcina martorului G, zis "".

Pe toată durata procesului penal, în pofida probatoriului evident, care îl plasează fără echivoc în câmpul infracțional și îl indică drept autor al acestei infracțiuni, inculpatul prin apărători a invocat "pretinse încălcări ale dispozițiilor legale procedurale în materie", precum și nenumărate excepții nereglementate de actele normative în vigoare, încercând să tergiverseze soluționarea cauzei.

Că este așa rezultă fără dubiu din faptul că termen de termen acesta a invocat aceleași cereri, a formulat aceleași note de probatorii cu privire la care instanța s-a pronunțat la fiecare termen și a încercat să creeze o imagine inculpatului ca fiind aceea a unei victime, din depozițiile martorilor audiați confirmă exact ceea ce se reține de altfel și prin actul de sesizare.

Numărul mare de martori audiați în cauză, redau cu fidelitate implicarea inculpatului în comiterea faptei, aspecte care rezultă după cum urmează: martorul a declarat" a ieșit din discotecă.afară s-a întâlnit cu fratele său. zis și fratelesău au mers la baie (WC). Eu m-am așezat la masa la care stătusem,care era la un metru și J de ușa WC-ului. Când au deschis ușa, amvăzut că pe hol. se aflau zis "Copilul",zis "Calul" și "", acesta aflând că se numește. au început să-i lovească cu pumnii și picioarele pe frații, zis și. " - declarație fila 25.).

abia a fost luată de către inculpatul de pe frigiderul din incinta barului.

Martorul cu identitatea protejată de, în declarația dată (fila 25), precizează:"- văzut când, zisCopilul a ieșit printre picioarele celor care se aflau la ușă, a mers la bar și a luat o sabie."

Martorul G (fila 38) - "a reușit să plece din baie.și a venit din nou în baie.Acesta avea sabia în mână, este cea care mi se arată și am avut-o la masă în jurul orei 16.00".

Declarația martorilor (fl. 170-171) -"- văzut că din baie a ieșit în brânci, în patru labe, un tânăr din ceitrei care erau împreună cu administratorul discotecii. Acesttânăr a mers la bar și am văzut că de pe un frigider a luat un obiect care era învelit într-o coală de hârtie albă. Tânărul aaruncat hârtia și mi-am dat seama că era o lamă mai mare desabie. "

eclarația martorului G (fl.180-181) -"Laun moment dat am văzut cum din învălmășeală a ieșit tânărul careera poreclit Copilul. Acesta a mers la bar, situat la o distanță de10 metride baie și a luat ceva, un obiect contondent. îl ținea ascuns în dreptul piciorului. Acesta a intrat în baie. În acel moment am auzit pe cineva "a intrat cu sabia". La circa 1 minut după ce a intrat în baie tânărul poreclit Copilul a ieșit din baie, zis. - văzut că acesta era tăiat în zona abdomenului.

se vedea în același sens declarațiile martorilor: (fl.30),; modul în care au fost lovite cu sabia părțile vătămate și de către inculpatul.

Părțile vătămate și l-au indicat pe inculpatul, ca fiind cel care le-a lovit cu sabia în baie.Declarațiile acestora sunt confirmate și de martorii:", zis "Copilul" a încercatsă lovească pe. Acesta l-a împins peîn holul WC-ului. - văzut când avenit și l- lovit pe.
reușit să scoată din WC pezis Calul și l-a lovit ducându-l pânăla ușă. - văzut când zis Copilul l-alovit cu sabia pe zis ";

: "aveaîn mână o sabie. Când eu am încercat să-l trag peafară. a vrut să mă lovească cu
sabia, eu ca să mă apăr l-am lovit cu pumnul sau l-amîmpins ".

(fl.36): "am văzut că a intrat, având în mână o sabie. Acesta a început să lovească cu sabia. a aplicat mai multe lovituri".

(fl. 182-183) "am văzut când, zis a fost lovit cu sabia de tânărul ce aveaporecla de "Copilul". După ce a lovit cu sabia pe
, lama s- rupt și căzut pe pardoseală, iar "Copilul" a rămas cu mânerul în mână. "Copilul" aaruncat mânerul și a luat de jos lama săbiei. A intenționatsă- lovească, iar cu sabia pe, zis, acestadin urmă nu știu dacă a prins de sabie sau s-a apărat, că aînceput să-i curgă sânge din mână, a fost tăiat în palmă. Euîn momentul în care tânărul "Copilul" început sălovească cu sabia, mă aflam la o distanță de 2- 3 metri delocul unde se băteau cei menționați. Eu m-am retras de laușa de la intrare în baie, la vreo doi metri și la circa 30 de secunde - 1 minut, a ieșit, zis, care era tăiat în zona abdomenului".

G (fl. 180-181,) - "la un momentdat am văzut cum din învălmășeală a ieșit tânărul care era poreclit "Copilul". Acesta a mers la bar, situat la o distanță de 10 metri de baie și a luat ceva, un obiect contondent. îl ținea ascuns în dreptul piciorului. Acesta a intrat în baie. In acel moment am auzit pe cineva "a intrat cu sabia". La circa 1 minut după ce a intrat în baie tânărul poreclit "Copilul" a ieșit din baie, zis. - văzut că acesta era tăiat în zona abdomenului".

Părțile vătămate și au recunoscut dintr-un grup de persoane pe numiții G, și pe inculpatul, ca fiind tinerii care au participat la incidentul din baie. Părțile vătămate au indicat, în prezența apărătorului, că inculpatul le-a lovit cu sabia.

u existat încercări de influențare și de determinare, de către, a unor martori să dea declarații nereale sau să le schimbe pe cele inițiale, tatăl inculpatului, care a fost însoțit de (aspect recunoscut de acesta fl. 192-195), a mers la martorul a cărui identitate a fost protejată și 1-a determinat să dea declarație manuscris că nu a văzut modul cum s-a produs incidentul și 1-a înregistrat pe un reportofon. Acest martor, în prezența mamei sale, a declarat că, de frică, a spus că "nu am văzut nimic". Au existat încercări de determinare și a martorilor, să-și schimbe declarațiile date inițial.

eclarațiile martorilor propuși de către inculpatul în apărare s-au dovedit a fi nereale, inculpatul a propus ca martori în dovedirea unor susțineri ale sale pe martorul. Acesta a declarat că a fost în executarea unei pedepse privative de libertate la enitenciarul Bacău. La data de 15.08.2005, acesta ar fi fost înjunghiat și a fost internat pentru intervenție chirurgicală la Spitalul Județean B, Secția chirurgie. În timpul spitalizării ar fi stat în același salon cu partea vătămată. Acesta i- ar fi spus că ar fi fost tăiat cu cuțitul de zis "", dar 1-a învinuit pe nedrept pe în intenția de a obține sume de bani. Susținerile acestui martor nu sunt reale. Acesta a fost supravegheat în toată perioada internării de agenți supraveghetori din cadrul Penitenciarului Bacău. Agenții supraveghetori, G, G, prin declarațiile date precizează că, potrivit consemnului, fiind deținut, nu a avut voie să poarte discuții cu celelalte persoane internate și nici nu a discutat despre afaceri judiciare cu partea vătămată.

Instanța de fond a arătat că situația de fapt reținută rezultă din probele administrate în cauză la urmărirea penală și cercetarea judecătorească după cum urmează: declarațiile părților vătămate și, raportul de constatare medico-legală nr. 2282/A2/2005 al
B, declarațiile martorilor:, G, G, I, C-tin,
, G, G și G, certificatul medico-legal nr.l534/Al/2005 al B privindu-l pe inculpatul ; certificatul nr.l535/A 1/2005 al B, privindu-l pe, raportul de constatare medico-legală nr.2668/2005 al B, privindu-l pe, adresa nr.17733/2005 a B, copia nr.3213 privind pe, procesele verbale de prezentare spre recunoaștere, coroborate cu declarațiile inculpatului.

În drept, faptele inculpatului au fost apreciate că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174-175 lit.i Cod penal și lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal pentru următoarele considerente:

Deși inculpatul a negat orice implicare în activitatea infracțională, apărătorul acestuia a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, motivat de faptul că din concluziile raportului de expertiză, rezultă că leziunile au fost de natură să pună în primejdie viața victimei și nu au pus în primejdie viața victimei.

Această susținere puerilă, nu poate fi primită, de notorietate fiind că ceea ce delimitează aceste două infracțiuni, se referă la localizarea leziunilor, intensitatea acestora, zona vizată și urmările produse.

Ori, analizând toate aceste aspecte rezultă fără echivoc intenția inculpatului de a ucide victima, faptul că acest rezultat nu s-a produs, nu se datorează nicidecum intervenției inculpatului, ci a altor persoane care l-au dus în timp util la spital, unde i-a fost salvată viața.

De altfel concluziile raportului de expertiză, efectuat de instanță la. I, confirmă același lucru, instanța nefiind legată de formarea stereotipa din conținutul acestor rapoarte, ea fiind obligată să interpreteze actul medical prin coroborare cu celelalte probe, aspect care de altfel a și fost avut în vedere la aprecierea probatoriului. de zel de care a dat dovadă expertul recomandat, solicitat în instanță de către apărătorul inculpatului, pentru ca pe fondul cauzei să-l conteste, reține de fapt același lucru, că numărul de zile de îngrijiri medicale este corect stabilit, diagnosticul este de asemenea în concordanță cu actele de la. B, aprecierile pe care acesta a ținut să le precizeze în conținutul raportului sau fiind aprecieri personale, care exced obiectivele stabilite de către instanță și care conduc la o anumită concluzie care nu lasă loc de interpretări.

Nici restituirea cauzei la parchet solicitat pe fondul cauzei de apărător nu poate fi primită, de notorietate fiind că dispozițiile art.333 Cod procedură au fost abrogate, iar prin cercetarea efectuată în cursul cercetării judecătorești s-au administrat toate probele considerate utile pentru aflarea adevărului.

De asemenea, nici încercarea disperată de a se reține în sarcina inculpatului dispozițiile art.44 Cod penal, privind legitima apărare, nu poate fi acceptată și nici măcar circumstanța atenuată a provocării prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, atitudinea impulsivă și agresivă a inculpatului nu genereazăsine diecondițiile prevăzute de lege, pentru existența legitimei apărări, situație în care s-a aflat acesta, circumstanțele în care a fost comisă fapta denotă o lipsă totală de responsabilitate, de maturitate și respect față de valorile sociale ocrotite de lege, ori acestea nu pot fi reținute ca și condiții care impun reținerea instituțiilor invocate.

Sunt cel puțin bizare apărările inculpatului prin apărători care denotă încă o dată faptul că s-a încercat crearea unei imagini total deformate asupra realității de fapt existente în cauză și înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, deși toate probele sunt evidente și converg spre aceeași unică și neechivocă ipoteză și anume că faptele există, constituie infracțiunile care au fost săvârșite de inculpat.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanța de fond a motivat că a avut în vedere cerințele de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal.

Având în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, împrejurările comiterii, urmările produse, conduita inculpatului, instanța a reținut în favoarea inculpatului cu valoare de circumstanțe atenuante dispozițiile art.74 lit.a Cod penal și a aplicat acestuia câte o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Ca modalitate de executare, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în cadrul termenului legal, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul.

Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂUa criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Se nvocă netemeinicia hotărâriiîn ce privește reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal și, ca urmare, coborârea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege.

Se consideră că nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art.74 lit.a Cod penal, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, urmările lor, ansamblul condițiilor în care au fost săvârșite precum și o serie de elemente privitoare la persoana inculpatului. Faptul că inculpatul nu are antecedente penale, nu poate constitui un element care să ducă la coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, el poate fi avut în vedere, dar deține o pondere atât de redusă în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta și cu atitudinea ulterioară a inculpatului, încât, în speță, devine inaplicabil. Faptul că pe parcursul procesului penal inculpatul a negat orice implicare a sa în comiterea faptei, în pofida probatoriului existent, din care rezultă fără dubiu că este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, coroborat și cu încercările de determinare a unor martori să dea declarații nereale, impune aplicarea unei pedepse ferme, situată între limitele prevăzute de lege, pentru că numai în acest mod s-ar realiza scopul său preventiv și reeducarea inculpatului.

De asemenea, senvocă nelegalitatea hotărârii,deoarece instanța nu s-a pronunțat, conform prevederilor art.350 alin.1 Cod procedură penală cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, care a fost luată prin încheierea din 25.07.2006.

Apelantul a criticat hotărârea apelată pentru următoarele motive:

Hotărârea instanței de fond, se susține în motivele scrise de apel, este nelegală și netemeinică, extrem de superficială, cinică, subiectivă, părtinitoare și interesată n menținerea cu orice preț a rechizitoriului, act abuziv si ilegal, dintr-un spirit de colegialitate de breasla prost înțeleasă. Hotărârea de condamnare este nula, deoarece, însăși actul de sesizare al instanței este lovit de nulitate, deoarece atât urmărirea penala cât și judecata în fond s-au desfășurat cu numeroase lipsuri și încălcarea flagrantă și nepermisă a unor drepturi și libertăți cetățenești fundamentale precum și a unor drepturi procesuale garantate de Constituție, convențiile internaționale în care România este parte, sau a aderat, dispozițiile legii penale și procesual penala. etc.

A.La urmărirea penală

1.Încălcarea dreptului la apărare

a). Inculpatul - a fost reținut de organul de politic la data de 18 august 2005, orele 8,30 în timp ce se afla la serviciul Medico-Legal B, de unde a fost condus la Politia și apoi la Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU.Deși apărarea a solicitat insistent la dosar nu exista nici o altă probă din care să rezulte o alta situație de fapt Ordonanța de reținere emisa pe numele lui (a se vedea fila 97) este datată 18 august 2005 orele 16, 00.

Măsura reținerii a fost luată fără ca învinuitul să fi fost audiat; învinuitul a fost totuși interogat la data de 18 august 2005 între orele 20, 30 -20, 40 în prezența apărătorului

, din oficiu, dar a afirmat că nu dă declarație decât în prezența avocatului.

Rezultă, deci cu certitudine că învinuitul a fost reținut fără a fi audiat (la orele 16), iar când a fost audiat ( orele 20, 30 -20, 40) nu a dorit să dea declarație decât în prezența avocatului ales.

Sub acest aspect urmărirea penala este lovita de nulitate absoluta prevăzută de art.197 alin. 2 Cod procedură penală. n acest sens se invocă decizia nr.5845 din 09.12. 2004 Înaltei Curți de Casație si de Justiție - Secția penală "Neaducerea la cunoștința a celui reținut sau arestat în prezența apărătorului a învinuirii ce i se aduce este sancționată cu nulitate absoluta conform art.197 alin.2 Cod procedură penală." Faptul că ulterior, chiar în aceiași seară de 18 august 2005 a fost desemnat un apărător din oficiu ( a se vedea fila 93 ) nu poate în nici un fel să acopere încălcarea dispozițiilor menționate mai sus. De altfel în însăți declarația dată de învinuitul în fața procurorului între orele 20,30-20,40 precizat că nu dorește să dea declarație decât în prezența apărătorului ales, în persoana domnului avocat.

b) La aceiași data 18.08.2005 procurorul a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui (a se vedea fila 96), dar fără a-1 audia pe inculpat, deși potrivit art.146 și art.150 Cod procedură penală acest lucru era obligatoriu.

Actul astfel întocmit este lovit de nulitate absoluta prevăzută de art.197 alin.2 Cod procedură penală.

c) Deși inculpatul a fost identificat la orele 8,30 la sediu Serviciului Medico-Legal B de unde a fost condus la Politia și apoi la Parchet în ordonanța de reținere s-a trecut orele 16,00. S-au încălcat dispozițiile art.144 alin.1 Cod procedură penală, care prevăd expres că în cazul neaudierii învinuitului, din durata măsurii reținerii se deduce timpul cât persoana a fost privată de libertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediul politiei prevăzută în art.31 alin.l lit.b din Legea nr.218/2002 privind organizarea si funcționarea
politiei Romane.

d) Solicitarea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU - către TRIBUNALUL BACĂU - de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului s-a făcut la data de 19 august 2005, în jurul orelor 11,00-11,30, deci după expirarea celor 24 de ore cât putea maxim reținerea. S-au încălcat astfel dispozițiile art.144 alin.1 Cod procedură penală. Depășirea termenului expres prevăzut de lege, de 24 de ore transformă automat reținerea n una nelegală. e) Solicitarea Parchetului de luare a măsurii arestării preventive de către TRIBUNALUL BACĂU împotriva lui s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.144 alin ultim, în sensul că s-a făcut cu depășirea termenului de 10 ore de la momentul reținerii. Ordonanța de reținere poartă data de 18 august 2005, orele 16, 00, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 19 august 2005, orele 01, 00-1,30, motiv de nulitate absolută prevăzută de art.197 alin.2 Cod procedură penală.

f) Dosarul cauzei prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de luare a măsurii arestării preventive la data de 19 august 2005 a fost unul incomplet, n sensul că au fost atașate doar 4 declarații din care rezulta ca autor al infracțiunii de tentative de omor este, reținându-se la dosarul de casă, urma de dosar, rămasă la Parchet o serie de declarații și acte care învederau o alta situație de fapt. Acest aspect a fost constatat de avocatul C-tin, care a sesizat instanța cu acest aspect deosebit de grav și periculos. În acest sens instanța s-a pronunțat în necunoștință de cauza, pe baza unui material probator incomplet.S-au încălcat dispozițiile art.146 alin. 1 Cod procedură penală, care prevăd expres ca: ".procurorul prezintă dosarul cauzei" (deci inclusiv declarațiile de la urma de casă), motiv de nulitate absolută prevăzută de art.197 alin.2 Cod procedură penală. Fiind descoperit în fața instanței că a tăinuit probe esențiale pentru judecata cauzei, procurorul care a instrumentat cauza a reproșat ulterior avocatului C-tin, ca "1-a trădat", vis-a-vis de "bunăvoința" sa de a-i pune la dispoziție urma de dosar pe criterii de prietenie și fostă colegialitate. Față de numeroasele încălcări de lege săvârșite de procuror în timpul urmării penale, atitudinea acestuia apare cel puțin ciudată și imprimă urmării penale un caracter abuziv, discreționar și nelegal. De altfel, o parte din urmărire penala s-a desfășurat cu procurorul cuprins de aburii alcoolului, fiind necesară reprogramarea unor acte de urmărire penala, ceea ce este edificator pentru seriozitatea și responsabilitatea cu care magistratul a abordat cauza. Aceasta atitudine ca și modul în care s-a desfășurat urmărirea penala ntr- alta cauza asemănătoare a făcut obiectul unor plângeri ale noastre, dar care, din păcate, au fost soluționate "amiabil" de către procurorii ierarhic-superiori, astfel ca drept "sancțiune" procurorul a fost numit în cea mai înaltă funcție din județul B în cadrul parchetului. Pentru influențele pe care le poate manifesta în această funcție asupra instanțelor de judecata din județul B, cauza face obiectul unei cereri de strămutare.

g) La data de 12.12.2005, prin Ordonanță (a se vedea fila 224), conform art. 238 Cod procedură penală, procurorul a dispus extinderea urmăririi penale împotriva inculpatului și cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art.180 alin. 2 Cod penal, comisă în aceleași împrejurări cu tentative de omor. La aceiași dată prin rezoluție s-a dispus începerea urmării penale (fila 225).Despre aceasta măsura procurorul nu 1-a înconștiințat pe de îndată, așa cum prevăd dispozițiile art.23 din Constituția și art. 137/1 alin.1 Cod procedură penală. De acest aspect inculpatul a luat cunoștința abia la data de 19.12.2005, cu ocazia prezentării
materialului de urmărire penala.

h) Referitor la infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal inculpatul nu i s-a adus la cunoștința această nvinuire, nu i s-a cerut sa dea o declarație olografa, nu a fost audiat și nu i s-a solicitat în vreun fel probe n apărare, fapt ce constituie un caz de nulitate absoluta, prevăzută de art.197 alin.2 Cod procedură penală.

i) Deși, încă de la data de 24.08.2005 (fila 100 ) inculpatul a formulat o plângere penală, prezentând și un certificat medico-legal cu 8-9 zile de îngrijiri medicale, susținând ca la 14/15 august 2005, cu ocazia altercației de la Hanul, județul Baf ost victima unei infracțiuni de lovire și alte violente, care i-au pus în primejdie viața, în cauză nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală. Deși cauza a fost finalizata prin rechizitoriu la 22.12.2005, referitor la acest aspect s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că fapta ar fi fost comisă în stare de legitimă apărare de către și. La dosar nu există nici un act, nici o declarație, referitor la vătămarea lui, deși prin memoriul din 24.08.2005 (aflat la fila 90 ) a solicitat

j) Prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie. Din declarația luată inculpatului la 19.12.2005 (fila 243 ) rezultă că la data de 19.12.2005, între orele 12,00-16,10 procurorul a pus la dispoziție inculpatului și apărătorului ales dosarul cauzei. S-a consemnat în acea declarație expres: " întrucât toate cererile și memoriile solicitate de probatorii au fost respinse în mod nejustificat, nu înțelegem să dăm declarație cu privire la materialul de urmărire penala decât după soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului de respingere a probelor solicitate." Trecând peste acest aspect deosebit de important referitor la dreptul la apărare, procurorul a întocmit totuși actul de prezentare a materialului de urmărire penală, pe care l-am semnat cu obiecțiunile arătate mai sus, înainte ca plângerile împotriva ordonanței de respingere a cererilor de probe să fi fost soluționate. Așa se face că din nou după ce dosarul ajunge "în fuga calului" la instanța de judecată, prim procurorul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU ne comunică că răspuns la plângerea noastră formulată în acest sens, ca și cererile noastre de probe vor fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, golindu-ni-se astfel de conținut dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție (art. 62, art.66, art.67 Cod procedură penală, etc.), care se sancționează cu nulitate

k) Procesul verbal de prezentare a urmăririi penale ( fila 250) este făcut în conformitate cu dispozițiile art.250 Cod procedură penală. Potrivit acestui text de lege, situația se referă la prezentarea materialului de urmărire penala cu acțiunea penală pusă în mișcare. În cauză dată acțiunea penala era pusa în mișcare la 19 august 2005 sub aspectul infracțiunii de tentativă de omor ( a se vedea fila 96).

Pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, acțiunea penală s-a pus în mișcare prin rechizitoriu, prin care se menționează expres " punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de lovire. Rezultă fără nici un dubiu că prezentarea materialului de urmărire penala s-a făcut în mod greșit în conformitate cu dispozițiile art.250 Cod procedură penală, față de infracțiunea de lovire, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, fiind aplicabile dispozițiile art.255-257 Cod procedură penală, care reglementează urmărirea penala fără punerea în mișcare a acțiunii penale și respectiv prezentarea materialului de urmărire penala în această situație. Daca s-ar fi respectat aceste dispoziții legale aș fi fost reaudiat, mi s-ar fi adus la cunoștință învinuirea și aș fi fost întrebat daca am noi mijloace de apărare, așa cum prevăd dispozițiile art.255 alin.1 Cod procedură penală. Nerespectare și neaplicarea acestor dispoziții legale face ca procesul verbal de prezentare a materialului să fie lovit de nulitate absoluta.

1) . sau lipsa dreptului la apărare

Pe tot parcursul urmăririi penale dreptul la apărare al inculpatului a fost nesocotit, îngrădit sau încălcat în mod grav.

Deși este un lucru cert că începând cu data de 19 august 2005, când Parchetul a formulat solicitarea de arestare preventivă a inculpatului, acesta a avut apărător ales (dl. C-tin), apoi încă 2 apărători: dl. av. și dl. av. Dr. G, acest drept mi-a fost ignorat, iar apărătorilor mei li s-a îngrădit în mod flagrant exercitarea drepturilor și prerogativelor referitoare la acest drept fundamental. Astfel:

- de la data de 18 august 2005 procurorul a audiat peste 50 de persoane în lipsa apărătorilor aleși și fără a li se face cunoscut despre aceste, aspectul este deosebit de grav și echivalează pur și simplu cu golirea de conținut a dreptului la apărare, care nu poate fi sancționat decât cu nulitatea actelor întocmite cu aceste încălcări.

Mai grav este faptul că fiecare dintre apărători a formulat cereri, memorii, sesizări cu privire la aceste încălcări învederând procurorului ca aceste aspecte constituie abuzuri și că actele astfel întocmite sunt lovite de nulitate. Rezultatul a fost o simplă rezoluție a procurorului.

2. Probe obținute în mod ilegal

Unele din probatoriile administrate de procuror în faza de urmărire penala s-au făcut cu încălcarea gravă și flagrantă a dispozițiilor Codului d e procedură penală.

Astfel, prin rezoluția din 27 septembrie 2005 ( fila 146 ) procurorul a dispus ca, în conformitate cu dispozițiile art.217 alin.4 Cod procedură penală, organele de politic să efectueze o serie întreagă de activități și acte de urmărire penală, respectiv, prezentarea spre recunoaștere, recunoașterea din grup, organele de politic s-au conformat și l-au executat (filele 147 -166 ), iar prin rezoluția din 14.11.2005 (fila 167) procurorul le-a confirmat.

Toate aceste activități și acte de urmărire penala sunt nule fiind obținute în mod nelegal, aspect prevăzut în mod expres de dispozițiile art.64 alin.2 Cod procedură penală.

În fapt, dispozițiile art.217 alin. 4 Cod procedură penală, se referă la cauzele în care procurorul supraveghează activitatea de urmărire penala. Având în vedere infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută de art.20, raportat la art.174 Cod penal, în cauză sunt incidente dispozițiile art.209 alin.3 Cod procedură penală, care prevăd în mod expres: "Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. Confuzia făcută de procuror este evidentă, cu consecința încălcării unei dispoziții imperative. Probele astfel obținute sunt nule de drept și ele fiind obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal. Instanța era obligata să constate acest lucru și să dispună anularea lor și scoaterea din dosar. Deci avem în vedere că recunoașterile din grup constitute probe de baza pe care se sprijină învinuirea, consecința înlăturării lor ca fiind obținute în mod ilegal, este una singura. În cauză nu exista mijloace de proba care să demonstreze vinovăția inculpatului.

3) Urmărirea penală efectuată în cauză este incompletă și cu necesitate se impune refacerea si completarea acesteia, întrucât pe parcursul urmăririi penale la dosarul cauzei s-au depus cereri, memorii, sesizări cu privire la activitățile și actele de urmărire penala ce trebuiesc a fi îndeplinite, se desprinde cu claritate ideea că urmărirea penala din prezenta cauza a fost concepută, condusă și efectuată în mod unidirecțional și discreționar, cu încălcarea flagrantă a celor mai elementare reguli de procedură. În mod firesc actele întocmite cu încălcarea legii trebuie refăcute sau completate. Urmărirea penala efectuată în cauză până în prezent (ca de altfel și cercetarea judecătorească) este incompletă, insuficientă, inconsistentă, unidirecțională, iar principalele acte sau întocmit cu încălcarea gravă a normelor și dispozițiilor din Constituția României, Codul d e procedură penală și în același timp a dispozițiilor art.4, 6 și următoarele din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Referitor la lipsurile urmării penale, încălcările de lege care s-au petrecut, consecințele dar și modalitățile prin care abuzurile și ilegalitățile puteau fi stopate se susțin următoarele:

În cauză este demonstrat faptul că nu s-a întocmit un plan-schiță, crochiu, nota de anchetă, care să cuprindă versiunile de anchetă cu obiective: acte și activități de urmărire penală.

2. În mod cu totul greșit-netemeinic și nelegal. încălcându-se dispozițiile art.3 si 4 din Codul d e procedură penală s-a pornit de la versiunea singulară că: în noaptea de 14/15 august 2005 a lovit cu o sabie pe partea vătămata în timp ce se aflau la o discotecă din, județul B, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.

3. Deși urmărirea penală a fost declanșată imediat după producerea incidentului prin prezența organului de Politie și a Jandarmeriei, care au și întocmit acte de constatare, nici până astăzi 28.11.2005 nu au fost stabilite cu certitudine persoanele care au participat la discotecă organizată la Hanul în seara de 14 august 2005, conflictele care au fost (pentru ca au fost mai multe), cine a participat, cum, în ce fel și cu ce consecințe, rolul și activitatea fiecărui participant în incidentul petrecut la discotecă, locul unde s-au aflat, ce au observat și cum, cui aparține instrumentul vulnerant (sabie, stilet), de la ce a pornit conflictul inițial, cine a participat și cu ce consecințe, dacă a fost vorba de un conflict între doua tabere, și dacă da, cine sunt participanții, daca se poate stabili cu certitudine aportul și activitatea fiecăruia, dacă între cele doua tabere exista o stare conflictuală mai veche, de ce natură, sau a fost vorba de un conflict spontan, cui i-a aparținut inițiativa, unde se afla agentul vulnerant in momentul izbucnirii și cine 1-a luat de la bar și dus la grupul sanitar unde a avut loc încăierarea.

4. Momentul când victima a fost agresată nu este nici pe departe lămurit, mărturiile fiind total contradictorii, cu reveniri, retractări, ezitări, iar unele luate sub presiunea procurorului, sugerate sau dictate.

5. De la versiunea că autor al agresiunii este mai exista cel puțin una care îl indica drept autor pe poreclit "".

6. Acest aspect deosebit de important nu a fost verificat în nici un fel, ba, aspect deosebit de grav, deși organele de politie l-au audiat pe martorul din, elev în vârstă de 16 ani, fiul lui prezent în acea seară de 14 august 2005 la discoteca din, imediat după incident și care afirma în mod clar și fără nici un dubiu că a perceput momentul când, zis "", a luat "sabia" de pe pervazul unei ferestre de la bar și a intrat în grupul sanitar, iar la scurt timp din grupul sanitar a ieșit victima, care a spus că a fost tăiat la. Aceasta declarație a fost scoasa de procuror din dosarul cauzei și pusă la urma de dosar, cu ocazia prezentării cauzei la T IBUNALUL BACĂU cu solicitarea de arestare preventive a lui. Este un act deosebit de grav și cu consecințe extreme. Judecătorul s-a pronunțat în necunoștință de cauză doar pe o singura versiune ( și nesusținută decât de un probatoriu. Acest aspect deosebit de grav a fost descoperit de apărătorul ales, dl. avocat, care a avut acces la urma de dosar (pe motiv ca dosarul de urmărire penala fusese trimis deja la instanță în data de 19.08 2005. Deși a învederat acest aspect și în fata instanței de udecată (a se vedea fila 13 jos și verso sus, dosar 6060/2005 al Tribunalului Bacău ) nu a fost luat in considerare.

Ulterior, cu ocazia judecării recursului declarat împotriva încheierii din 19.08.2005 a Tribunalului Bacău, prin care s-a admis solicitarea de arestare preventive, avocații aleși au semnalat și acest aspect, dar în mod cu totul surprinzător (dar și nelegal) nu a fost luat în considerare.

Aspectele menționate la punctele de mai sus, relevă în mod clar încălcarea gravă a dispozițiilor art.5, 5 indice 2 și 6 Cod procedură penală, precum si art.62, 65, 66, 67 și 68 din același Cod. Se încalcă de asemenea dispoziție din Constituția României referitor la dreptul de apărare, precum art.4, 6 și următoarele din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, referitor la dreptul fiecărei persoane la un proces echitabil, garantarea libertății și a dreptului la apărare.

7. Deși inculpatul a pretins și a declarat în mod constant că nu el 1-a agresat pe și nu el este autorul tentativei de omor, ci din contra el este victima unei agresiuni comise în acele împrejurări și în acest s-au depus și acte, urmărirea penală nu s-a preocupat de strângerea de probe în acest sens, aspect deosebit de important pentru stabilirea unei situații de fapt clare și precise.

8. În disprețul legii urmărirea penală nu s-a preocupat de evoluția stării de sănătate a inculpatului, care așa cum este bine stabilit, în Spitalul udețean Bas uferit doua pierderi de cunoștință și timp îndelungat a acuzat amețeli, dureri de cap, etc. Inculpatul nu a fost supus, așa cum era normal unor examene clinice de specialitate, în primul rând pentru a se stabili un tratament adecvat și apoi pentru stabilirea corectă, printr-un act medico-legal, a numărului de zile de îngrijiri medicale.

9. Problema calificării juridice n cauză nu a fost și nu este clarificată. Mergându-se doar pe o singura variantă, s-a apreciat și se susține cu ndârjire că este vorba de o tentativă de omor, omițându-se cu buna știința că se cer clarificări cu privire la: daca în cauză a fost vorba de o încăierare în sensul dispozițiilor art.322 Cod penal, din moment ce în mod clar se vorbește de doua
tabere care au existat în materialitatea lor, au acționat și s-au soldat cu vătămări pentru, căruia i s-a pus viața în pericol și pentru inculpatul, dacă da în ce măsură s-au clarificat (dacă s-a stabilit participarea fiecăruia dintre participanți) în vederea stabilirii răspunderii prevăzute de art.322 alin. 2 si 3 din Codul Penat, n nici un moment al urmării penale nu s-a pus problema calificării faptei în cea de vătămare gravă, prevăzută de art.182 alin.2 teza punerii în primejdie a vieții persoanei, daca este vorba de o faptă comisă în stare de
legitimă apărare, sau de depășire a stării de legitima apărare.

10. Aspecte medico-legale care nu au fost clarificate: poziția victimă-agresor pentru și pentru, din care să se poată trage concluzia dacă a fost sau nu o stare actuală de sănătate a celor doua victime, determinată prin reexaminarea obiectivă a acestora, cât și o reapreciere, având și caracter de avizare de Institutul Medico-Legal superior, respectiv Institutul, altfel prin consultanța medico-legala oferită de medicul legist Prof. Dr. se precizează că."O plaga de 4/5 cm nu are aspect de plaga înjunghiată clasică (plaga înțepat - tăiata) (produsa prin lovire cu cuțitul), ci poate fi o plagă ntepată cu orice alt obiect înțepător cu forma mai neregulata"

II. Modul de rezolvare de către instanță a unor aspecte privind nulitatea absolută a unor acte și activități de urmărire penală care sunt de ordine publică și pot fi ridicate de oricare din părți, procuror sau instanță indiferent de problema nulității urmăririi penale, întrucât înainte de a fi luata măsura reținerii nvinuitul nu a fost audiat.

Susținerea instanței că învinuitul a refuzat să dea declarație este total greșită. Acesta a solicitat să fie audiat în prezenta apărătorului ales, dar când avocatul ales s-a prezentat pe 19.08.2005, orele 10,30, dosarul cauzei era pregătit pentru a fi trimis la instanță cu solicitarea de luare a măsurii de arestare preventivă, dar cu depășirea termenului de 24 ore de când în mod efectiv s-a luat măsura reținerii inculpatului.

Deși, atât apărătorii cât și familia inculpatului au solicitat cu obstinație investigarea într-o clinica de specialitate a inculpatului, care acuza o stare de sănătate alterată, marcată de puternice dureri de cap, amețeli, vărsături, cu pierderi de cunoștința, acest lucru a fost refuzat fără nici un fel de explicație. Aspectul este deosebit de grav, deoarece nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală în legătură cu plângerea sa și nici măcar nu a fost audiat sau întrebat în legătură cu probe în dovedirea faptei.

La instanța de judecată

Instanța de fond a avut o atitudine refractară și și-a făcut o satisfacție din respinge cererile noastre legale de probe, excepții, etc.

Deși nu am fost de acord cu respingerea în bloc a tuturor excepțiilor invocate la primul termen din 17.01.2006 (dintre care 9 privesc nulitate absolută) am precizat instanței "pe calea cercetării judecătorești, instanța va stabili în concret situația de fapt".

Modul cum s-a desfășurat cercetarea judecătoreasca nu a adus clarificarea și stabilirea pe bază de probe a unei situații de fapt certe, corecte cu răspunderi și nu se cunosc toate persoanele care au participat la conflictul în urma căruia au căzut victime și. Nu se cunoaște în concret cum și cu ce s-a produs plaga abdominală lui, care a fost de natură să-i pună viața în pericol.

Leziunile care le prezintă inculpatul sunt de apărare sau în contextual unui atac săvârșit de el?

Aceste aspecte au fost solicitate a fi clarificate prin cererea de probe depusă la termenul din 14 septembrie 2006. - solicitat instanței de a dispune audierea persoanelor - martori menționați în citativul rechizitorului pentru a demonstra că situația de fapt reală este alta decât cea reținută în rechizitoriu, cursul urmăririi penale s-au exercitat presiuni și amenințări asupra martorilor, conținutul declarațiilor consemnate nu este cel real,mod concretm solicitat audierea martorului cu identitate protejata sub numele, pe numele său adevărat din.

Susținem că în faza de urmărire penală s-a procedat la așa - zisă protecție a acestui martor-pentru faptul că acesta a dat o declarație care nu corespunde adevărului. Declarația acestuia se afla într-un plic la rechizitoriu (vezi fila 10 rechizitoriu).

Identitatea acestui martor este cunoscută de toți cei care au participat la scandalul de la Hanul la 14 august 2005.

În nici un moment nu a fost amenințat, instigat, timorat sau rugat să declare altceva decât ce a văzut si auzit.

Nu am înțeles și nu înțelegem de ce s-a procedat la așa - zisa protecție. date în sensul că acest martor a dat declarație înregistrata fonic din care rezultă o cu totul altă situație decât cea cuprinsă în declarația dată la procuro; asupra acestui martor s-au exercitat presiuni și amenințări.

Cele solicitate de către noi considerăm că se înscriu în cerințele dispozițiilor art.287 alin.2 Cod procedură penală. Instanța își formează convingerea pe baza probelor administrate în cauza".

Despre cele ce a declarat și cum a declarat martorul, când a fost si înregistrat fonic (cu voia lui și a familiei lui aflate de față) cunoaște foarte bine martorul, audiat sub prestare de jurământ de instanță.

- solicitat de asemeni audierea tuturor celorlalți martori care au dat declarații în faza de urmărire penală precizate în rechizitoriu, respectiv: (fila 15-117), (fila 118), (fila 119), și, martori față de care s-a că 1-a tăiat pe.

De asemenea, am solicitat audierea martorului din comuna care cunoaște starea în care se aflau, si I după ce au scăpat din discoteca și ajungând la domiciliul lui i-au cerut ajutorul, constând în punerea la dispoziție a unui telefon pentru ca, să-l cheme pe unchiul său sa-i ia cu mașina.

Cu toate aceste instanța de judecata nu a administrat decât un minimum de probe în defavoarea noastră și a respins fără nici o motivare temeinică administrarea probelor solicitate de noi. Ca urmare, după o urmărire penala și o judecată în fond a cauzei, nu se cunoaște ce s-a întâmplat cu certitudine și pe baza unor probe, la data de 14/15 august 2005 la Hanul județul Revine sarcina instanței de apel dea face lumina în cauză.

În concluziile scrise, s-au susținut următoarele:

1. Instanța de fond a refuzat permanent aducerea săbiei cu care se presupune ca l-a înjunghiat inculpatul pe și cu toate că proprietarul acestei săbii a declarat în fața instanței de judecată ca sabia sa este un obiect de panoplie, nefiind pentru a tăia nici pâinea, deci aceasta nu era ascuțit;

Instanța de apel a dispus aducerea săbiei, dar a refuzat reaudierea proprietarului, zis "", prezentându-ni-se această sabie, dar fără a se ni se permite aov edea de aproape, fiind atenționați să păstrăm o distanță corespunzătoare, la nu mai puțin de doi metri, motiv pentru care nu am putut să vedem daca acea sabie a suferit între timp modificări sau nu, având în vedere că inculpatul în ziua de 14.08.2005 a pus mâna pe ea, fiindu-i permis acest lucru de adevăratul autor al faptei; cu privire la sabia corp delict se precizează faptul că și martorul, la termenul din 11.03.2008, a declarat căci cu o seara înainte a lovit cu sabia o persoana în gât fără a-i produce leziuni, deci este clar faptul că această sabie nu putea produce leziunile victimelor; în rechizitoriul parchetului se arată că leziunile prezentate de inculpatul provin de la sabia cu care au fost tăiate victimele și au fost produse în momentul în care inculpatului i s-a luat sabia din mână de, dar procurorul se contrazice singur, deoarece odată arată că a fost lovit cu sabia de inculpat mână după ce a luat sabia de jos, iar a doua arată ca s-a tăiat la mână în momentul în care încerca să ia sabia din mâna inculpatului, moment în cară s-ar fi tăiat și inculpatul.

Având in vedere cele arătate mai sus neîncuviințarea din instanța de fond, cât și de apel a efectuării unei expertize asupra săbie,i cu care se presupune că au fost lovite victimele nu face altceva decât să se înlăture posibilitatea ca organele specializate să stabilească dacă leziunile victimelor au fost produse cu sabia corp delict, iar daca nu instanța ar fi trebuit în mod obligatoriu să dispună achitarea inculpatului.

2. examinării medico - legale atât a victimelor, cât și a inculpatului nu face altceva decât să se împiedice aflarea adevărului, dispunerea reexaminării medico-legale exclusiv pe acte și nu pe persoane a împiedicat organele de specialitate să-și facă datoria și să formuleze în mod corect concluzii care să ajute instanța în vederea pronunțării unei hotărâri corecte și legale.

Adresele înaintate de expertul parte dr. către instanța de fond din 29.10.2006, 21.01.2007, 12.02.2007 și 12.04.2004, au rămas fără răspuns, instanța în mod abuziv și ilegal nu a dat curs solicitărilor venite din partea expertului parte.

3. La data de 23.08.2005 inculpatul face o plângere penala împotriva numiților și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.20, raportat la art.174 din Codul Penal.

Cu privire la această plângere în rechizitoriul din 22.12.2005 procurorul dispune neînceperea urmăririi penale față de și, deoarece nu au fost întrunite elementele constitutive ale aceste infracțiuni sub aspectul laturii obiective, întrucât leziunile inculpatului au necesitat 7-9 zile îngrijiri medicale, motivare care contravine legilor în vigoare, susținându-se că inculpatul s-a autoaccidentat, când a încercat să ia lama săbiei din mâna inculpatului, ori dacă instanța încuviința examinarea medico-legala a săbiei victimelor, cat și a inculpatului, se constata cu certitudine că susținerile procurorului și a instanței de fond sunt nefondate, ba mai mult, se constata că leziunile inculpatului au fost produse în timp ce se apară, fiind vorba despre o leziune tipic de apărare.

4. Atât procurorul, instanța de fond, cât și cea de apel, trebuiau să administreze probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, ori din datele existente la dosar rezultă că probele au fost administrate numai în defavoarea inculpatului, chiar și așa acuzarea se bazează pe declarațiile victimelor, ale altor doi martori falși, care nici nu au fost la fața locului și pe declarația adevăratului autor al faptei.

5. Faptul că inculpatul a fost aparat de 6 apărători dă de gândit, aceștia refuzând a mai apară inculpatul când au văzut că toate probele cerute în apărare au fost respinse, aceștia au renunțat a mai apară inculpatul, deoarece le-a fost frică să nu facă rău altor clienți ai lor, care aveau hotărâri favorabile obținute la instanța de fond.

6. Inculpatul a fost reținut un an de zile în mod ilegal pe motiv că ar putea influenta declarațiile martorilor, lucru care în final nu s-a dovedit a fi real, încălcându-se dreptul la libertate a inculpatului; în acest sens arătam faptul că, cu privire la acest aspect a arătat că libertatea este un drept la care nu poate renunța nici posesorul acestui drept.

Având in vedere că administrate probelor de procuror în faza de urmărire penala s-a făcut cu încălcarea gravă și flagrantă a dispozițiilor din Codul d e procedura penală, că urmărirea penală efectuată în cauză este incompletă și se impune refacerea și completarea acesteia, impunându-se administrarea tuturor probelor cerute în apărare, s-a solicitat a se dispune restituirea cauzei la Parchet, iar în subsidiar achitarea inculpatului, deoarece din probele administrate nu rezultă ca inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost condamnat de către instanța de fond.

Analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și de apelantul-inculpat, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și drept, potrivit art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constat că apelurile sunt fondate, dar pentru considerentele care vor fi prezentate.

Apelantul-inculpat a susținut în motivele de apel scrise câteva critici care sunt lipsite de eficiență în acest stadiu de soluționare cauzei, respectiv: olicitarea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU către TRIBUNALUL BACĂU de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului s-ar fi făcut la data de 19 august 2005, în jurul orelor 11,00-11,30, deci după expirarea celor 24 de ore cât putea maxim reținerea; inculpatul nu a fost audiat anterior efectuării propunerii de arestare preventivă; dosarul cauzei prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de luare a măsurii arestării preventive la data de 19 august 2005 a fost unul incomplet, n sensul că au fost atașate doar 4 declarații din care rezulta ca autor al infracțiunii de tentative de omor este inculpatul, reținându-se la dosarul de casă, urma de dosar, rămasă la Parchet o serie de declarații și acte care învederau o alta situație de fapt, astfel că instanța s-a pronunțat cu privire la luarea măsurii arestului preventiv în necunoștință de cauză.

Ori, aceste aspecte au făcut obiectul controlului judiciar în dosarul nr.4634/2005 al Curții de APEL BACĂU, în care, prin încheierea nr.131 din data de 23.august.2005, s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din data de 19.08.2005, pronunțată de Tribunalul Bacău prin care s-a luat măsura arestului preventiv împotriva inculpatului.

Susținerea în sensul că sesizarea Tribunalului Bacău cu propunerea de arestare preventivă după expirarea celor 24 de ore ale reținerii preventive este greșită.

Așa cum rezultă din ordonanța de reținere nr.729/P/2005 din data de 18.08.2005-fl.97 dosar urmărire penală, apelantul-inculpat a fost reținut în ziua de 18.08.2005, la ora 16,00, iar propunerea de aretare preventivă s-a înregistrat la T IBUNALUL BACĂU la data de 19.08.2005-fl.1 dosar nr.6060/2005 și s - a acordat termen pentru soluționarea acesteia la data de 19.08.2005, orele 13,00, ceea ce înseamnă că primirea propunerii a fost anterioară orei 13,00.

De altfel, chiar în condițiile în care propunerea de arestare preventivă ar fi fost făcută după expirarea duratei reținerii preventive, nu ar fi dus la respingerea de plano, pe acest motiv, a propunerii. Singura consecință fiind aceea a punerii în libertate a inculpatului la expirarea duratei reținerii preventive și soluționarea propunerii de arestare preventivă cu inculpatul în stare de libertate.

S-a susținut sesizarea Tribunalului Bacău cu propunerea de arestare preventivă după expirarea duratei reținerii preventive, deoarece apelantul-inculpat ar fi fost reținut administrativ pentru conducere la organele de poliție și apoi la parchet la orele 8,30, ori acest lucru nu rezultă din nici o probă administrată în cauză.

Referitor la audierea apelantului-inculpat, prin procesul verbal din data de 18.08.2005, în conformitate cu prevederile art.23 alin.5 din Constituția României și art.137/1 Cod procedură penală, i s-a adus la cunoștință apelantului-inculpat învinuirea și la aceeași dată i s-au adus la cunoștință prevederile art.171, art.172 Cod procedură penală, respectiv ale art.6 și art.137/1 Cod procedură penală, dreptul de a fi asistat de apărător ales sau din oficiu și dreptul de a nu da nici o declarație.

Inițial apelantul-inculpat a solicitat să fie asistat de un apărător ales din cadrul Baroului

Procurorul a așteptat venirea apărătorului ales, dar, ulterior apelantul-inculpat a refuzat să mai ia legătura telefonic cu acesta, aspect consemnat de procuror într-un proces verbal, condiții în care i s-a asigurat inculpatului apărător din oficiu, dar a refuzat să dea declarație.

Prin acest mod de a proceda apelantului-inculpat urmărea împiedicarea procurorului de a putea lua măsura reținerii preventive și de a face propunere pentru arestare preventivă.

De altfel, atât în cursul urmăririi penale, cât și la prima instanță, mai mult după înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, precum și cu deosebire la instanța de apel, apelantul-inculpat a încercat prin toate mijloacele să tergiverseze soluționarea cauzei, înlocuind pe rând apărătorii aleși (numai la instanța de apel a avut 5 apărători aleși) și formulând tot felul de cereri netemeinice sau chiar nelegale (atacarea cu recurs a unor încheieri de respingere a cererilor de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, sau de respingere a cererilor de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara).

De asemenea, apelantul-inculpat a formulat numai în faza de judecată a apelului două cererii de strămutare și a invocat o excepție de constituționalitate, în soluționarea acestor cereri, formulând, de asemenea, tot felul de cereri care să ducă la tergiversarea soluționării acestora.

Ca urmare a formulării unei excepții de neconstituționalitate, excepția care, în mod evident a fost respinsă de Curtea Constituțională, judecarea cauzei în apel a stat în nelucrare de la data de 15.04.2008, până la data de 28.10.2008, fiind suspendată soluționarea în temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992, cu art.303 alin.6 Cod procedură penală.

După repunerea cauzei pe rol urmare soluționării excepției de neconstituționalitate, apelantul-inculpat la termenul din data de 28.10.2008, a solicitat amânarea cauzei deoarece apărătorul ales este la o altă instanță, la termenul din 11.11.2008, tot pentru a tergiversa soluționarea apelului, a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, cerere respinsă prin încheierea din data de 11.11.2008.

După soluționarea cererii de recuzare, la același termen din 11.11.2008, întrucât se administrase toate probele și apelurile formulate urmau a fi soluționate pe fond, a fost reziliat contractul de asistență juridică cu apărătorul ales, care era al patrulea apărător numai în apel.

În aceste condiții, la termenul din data 11.11.2008, Curtea cu adresa - din data de 12.11.2008, dispus desemnarea unui apărător din oficiu.

La termenul următor de judecată din data de 25.11.2008, s-a prezentat al cincilea apărător ales, care a solicitat termen pentru pregătirea apărării, susținând că a fost angajat la acel termen, condiții în care s-a acordat termen în continuare la data de 02.12.2008.

La acest termen s-a comunicat rezilierea contractului de asistență juridică și cu acest avocat, împrejurării în care cauza s-a soluționat cu apărătorul desemnat din oficiu la termenul din data de 11.11.2008.

Din aspectele prezentate mai sus rezultă totala rea-credință a apelantului-inculpat și încercarea disperată, realizând gravitatea infracțiunii săvârșite și pedeapsa privativă deliberate aplicată de prima instanță, de a împiedica rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate de prima instanță.

În cursul urmăririi penale apelantul-inculpat a fost asistat de apărători aleși (av. din cadrul Baroului B, av. G și av., ambii din cadrul Baroului B) și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂUa procedat la audierea apelantului-inculpat-fl.202-211 și fl.243, dosar urmărire penală, precum și la audierea martorilor în prezența apărătorilor aleși.

De altfel, apelantul-inculpat a fost audiat atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată, cu asigurarea tuturor garanțiilor procesuale.

Apelantul-inculpat a invocat nerespectarea a mai multor dispoziții legale, susținând că acestea ar avea drept consecință nulitatea absolută a actelor procedurale efectuate cu nesocotirea legii.

Curtea va face a prezentare succintă a instituției nulităților și va examina dacă nesocotirea dispozițiilor legale invocate se includ în categoria nulităților absolute, sau a nulităților relative și pe cale de consecință efectele nulităților invocate.

Nulitățile, ca sancțiuni procedurale, lovesc actele procedurale existente, care au luat însă ființă prin nerespectarea dispozițiilor legale, prin omisiunea sau violarea formelor prescrise de lege.

Trebuie subliniat faptul că în dreptul procesual penal român existența nulităților ca sancțiuni procedurale este strâns legată de existența unei vătămări procesuale, vătămare care trebuie să se fi produs prin efectuarea unui act în condiții nelegale.

În acest sens, în art.197 alin. 1 Cod procedură penală, se arată că încălcările dispozițiilor legale oare reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Așadar, nu orice încălcare a legii poate conduce la anularea actului astfel îndeplinit.

După modul de aplicare și efectele pe care le produc, nulitățile pot fiabsoluteșirelative.

Nulitățile absoluteintervin în cazurile expres prevăzute de lege și pot fi invocate oricând în cursul procesului penal și de către oricine, putând fi luate în considerare și clin oficiu.

Nulitățile relativesunt, de regulă, cele virtuale și sunt incidente, în cazul încălcării oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.

Pentru anularea unui act procesual sau procedural se cer a fi îndeplinitecumulativ condițiile:

a) să se constate o încălcareadispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal;

b) încălcarea dispozițiilor legale care disciplinează desfășurarea procesului penal să aibă ca urmare producerea unei vătămări procesuale;

c) vătămarea produsă să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului îndeplinit prin încălcarea legii.

n reglementarea Codului d e procedură penală nulitățile absolute sunt, în același timp, și nulitățile exprese, prevăzute în art.197 alin.2 și intervin în cazul încălcării unor dispoziții legale care au o importanță deosebită în desfășurarea procesului penal.

Nulitățile absolute se caracterizează prin anumitetrăsături specificediferite în raport cu nulitățile relative:

a)în cazul nulităților absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris de iure;cel care invocă nulitatea nu trebuie să facă dovada existenței vătămării, fiind suficientă dovada încălcării normei juridice prevăzute sub sancțiunea nulității absolute;

b)nulitățile absolute pot fi invocate în orice stare a procesului și nu pot fi înlăturate în nici un mod, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege;

c) nulitățile absolute pot fi invocate deorice parte din proces și se iau în considerare chiar din oficiu.

Potrivit art.197 alin.2 Cod procedură penală, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute dispozițiile relative lacompetența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată.

De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative laparticiparea procurorului, prezența inculpatului și asistarea acestuia de către apărător,când sunt obligatorii potrivit legii, precum și laefectuarea referatului de evaluare în cazurile cu infractori minori.

Ori, aspectele invocate în motivele scrise de apel nu se regăsesc printre dispozițiile sancționate cu nulitate absolută prevăzute de art.197 alin.2 Cod procedură penală.

Aspectele invocate în motivele de apel referitoare la pretinse încălcări în cursul urmăririi penale ale dispozițiilor procedurale, cu consecința nulității acestora vor fi examinate și în raport de solicitarea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea sau completarea urmăririi penale, care va fi analizată în cele ce urmează.

Referitor la solicitarea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, Curtea constată, în principal, că nu se impune deoarece urmărirea penală este completă.

Apoi, solicitarea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale este și nelegală.

Așa cum este cunoscut, până la modificarea Codului d e procedură penală prin Legea nr.356/2006, instituția procesuală a restituirii cauzei procurorului era reglementată de:

a) art. 332 Cod procedură penală, referitoare la cercetarea penală efectuată de un organ necompetent și care avea următorul conținut:"Când se constată înainte de terminarea cercetării judecătorești că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivitart. 268alin. 1.

Cauza nu se restituie atunci când constatarea prevăzută în alineatul precedent are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța în urma cercetării judecătorești schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare."

Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.

Dosarul este trimis procurorului, imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanță sau în cel mult 5 zile de la pronunțarea hotărârii de către instanța de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat, dosarul va fi trimis procurorului după judecarea recursului împotriva încheierii privind arestarea preventivă.

b)art.333 Cod procedură penală, referitoare la restituirea pentru completarea urmăririi penale, text potrivit căruia: "În tot cursul judecății instanța se poate desesiza și restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă și că în fața instanței nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere."

Deci, potrivit art.333 Cod procedură penală, instanța atunci când constata din administrarea probelor în cursul cercetării judecătorești sau din dezbateri că urmărirea penală nu este completă și că această completare nu ar putea fi făcută în fața instanței decât cu mare întârziere putea să hotărască desesizarea și să restituie dosarul procurorului pentru completarea urmăririi penale.

Ca urmare a modificării Codului d e procedură penală prin Legea nr.356/2006, restituirea cauzei la procuror poate avea loc doar în situațiile prevăzute de art.332 Cod procedură penală, text care are următorul conținut: "Când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivitart. 268alin. 1. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

Instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător."

Art.333 Cod procedură penală, a fost abrogat expres prin art.I pct.158 din Legea nr.356/2006.

În consecință, începând cu data de 07.septembrie.2006, data intrării în vigoare Legii nr.356/2006, nu se mai poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.

Instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică și a făcut o judicioasă individualizare a pedepselor principale.

Prima instanță a răspuns exigențelor art.62 Cod procedură penală, potrivit cărora era obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe și a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.63 Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor, motiva pentru care Curtea își însușește motivarea instanței de fond.

Curtea constatând că instanța de fond nu a procedat la audierea tuturor martorilor audiați în cursul urmăririi penale, pentru respectarea principiilor nemijlocirii, al contradictorialității și publicității, a dispus audierea următorilor martori:, și, a martorilor cu identitate protejată și și a fost cerută de la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău sabia corp delict, care a fost prezentată spre recunoaștere.

De asemenea, la cererea apelantulu-inculpat Curtea a încuviințat audierea martorilor în apărare și.

În dorința de a scăpa de răspundere penală, apelantul - inculpat a încercat să acrediteze ideea că infracțiunile pentru care este acuzat el ar fi fost săvârșite de numitul, zis "" și pentru aceasta și prin tatăl său, fost polițist, a exercitat acțiuni de amenințare și chiar de intimidare a unor martori, sau a făcut un scenariu cu privire la infracțiunile reținute, căutând martori care să le susțină versiunea.

Martora este mama prietenei apelantului-inculpat, iar este fratele prietenei inculpatului.

Cei doi martori în declarațiile date în fața instanței de apel-fl.275-276, pe versiunea creată de familia apelantulu-inculpat, au susținut că în ziua imediat săvârșirii faptelor, în fața blocului în care locuiesc ar fi venit numitul, care în gura mare și în public, ar fi susținut că ar fi tăiat-o pe partea vătămată.

Examinând declarațiile celor doi martori se constată că aceștia au reținut doar ideea principală din scenariu creat de familia apelantulu-inculpat, deoarece în ceea ce privesc elementele de detaliu, față de faptul că scenariu creat nu este conform cu realitatea, au prezentat faptele diferit.

Astfel, dacă martorul, care a susținut că se afla chiar lângă, a arătat că acesta ar fi povestit cum s-au petrecut faptele, susținând că pretinsul autor s-ar fi exprimat "l-am mierlit", după care acesta a schimbat subiectul, martora Iaa rătat că a povestit în amănunt cum a procedat în seara precedentă, în sensul că a fost bătut de 16-20 de persoane în grupul sanitar al Hanului din, că a reușit să iasă de acolo târându-se pe genunchi, a mers în bar de unde a luat o sticlă de bere pe care spart-o și cu "l-am spart".

Însă trebuie arătat că dacă martorul, așa cum se arăta, a declarat că în timp ce povestea ele se afla lângă el, în fața scării blocului unde locuiește, martora a susținut că se afla în apartament, la etajul III, unde are balconul închis cu geamuri, dar se auzea ce spune.

Martorul -fl.276, care susține că a fost și prezent în momentul în care se lăuda ce a făcut cu seară înainte, însă trebuie observat că acesta, deoarece știa doar ideea principală a scenariul, în sensul celui care a înjunghiat-o pe partea vătămată, aspectele de amănunt nefiind regizate, a prezentat așa-zisele susținerii ale numitului cu totul altfel, diferit de susținerile martorilor și.

Cu privire la martora a arătat că se afla în balconul apartamentului, în condițiile în care aceasta a declarat că se afla într-una din camerele apartamentului.

Acestui martor i s-a prezentat sabia corp delict și acesta a arătat că nu poate afirma dacă acesta era sabia pe care o văzuse în seara incidentului, dar că la fel ca și sabia prezentată în instanță și cea pe care o văzuse în acea seară sabia nu avea.

Apoi, este greu de crezut că, în condițiile în care autorul infracțiunilor ar fi fost s-ar fi în gura mare în public cu privire la faptele grave pentru care încă din noaptea incidentului se declanșase cercetările penale.

Martorul -fl.277 și fl.278 dosar C au arătat că nu au fost prezenți la incidentul din 14/15.08.2005, ultimul coborând din locuință după incident, dar nu cunosc amănunte.

Deoarece din procesele verbale de punere în executare a mandatelor de aducere rezultă că martorii (nu mai locuiește la adresa indicată-fl.268 și la evidența populație figurează cu același domiciliu-fl.291 și 304), (nu mai locuiește la adresa indicată-fl.268 și la evidența populație figurează cu același domiciliu-fl.254 și ), (nu mai locuiește la adresa indicată-fl.251 dosar C), și sunt placați în Italia, fără a se cunoaște reședința din străinătate-fl.257 și 259), (nu mai locuiește la adresa indicată și nu s-a putut stabili noul domiciliu sau reședința-fl.271), audierea acestora de instanță ne mai fiind posibilă, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 Cod procedură penală și a dat citire depozițiilor date de acești martori în cursul urmăririi penale, ținând seama de ele la judecarea cauzei.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 Cod procedură penală, apelantul-inculpat a invocat excepția de neconstituționalitate a acestui text, condiții în care, Curtea, în temeiul art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992, a admis cererea apelantului-inculpat privind sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Curtea Constituțională prin decizia nr.953 din data de 23.09.2008-fl.2-4 vol.III C, a respins excepția de neconstituționalitate.

Dispozițiile art.327 alin.3 Cod procedură penală, se aplică în situații obiective excepționale, în care martorul audiat în faza de urmărire penală nu se mai poate prezenta pentru a fi audiat în fața instanței de judecată.

Aceste dispoziții procedurale nu contravin dreptului constituțional la apărare și dreptului la un proces echitabil, întrucât inculpatul a avut posibilitatea de a se confrunta cu martorii în faza urmăririi penale. Potrivit art. 172 alin. 1 din Codul d e procedură penală, în cursul urmăririi penale apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, inclusiv la audierea martorilor. În situația în care martorul nu a fost audiat în prezența sa, apărătorul are dreptul de a solicita reaudierea acestuia, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.

Dacă inculpatul este nemulțumit de dispoziția instanței în aplicarea art. 327 alin. 3 din Codul d e procedură penală, poate ataca hotărârea prin căile de atac, așa cum s-a făcut în cauza în care s-a ridicat excepția, astfel că nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare și nici dreptul la un proces echitabil prevăzut în art. 24 din Constituție și, respectiv, în art. 6 pct.1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Textul criticat are în vedere acele situații în care, din motive independente de voința organelor judiciare, ascultarea unor martori audiați în faza de urmărire penală nu mai este posibilă.

Este adevărat că cercetarea judecătorească nu se poate mărgini la citirea depozițiilor martorilor audiați în prima fază a procesului penal, nefiind posibilă pronunțarea unor hotărâri judecătorești de condamnare numai pe baza acestor declarații citite de către instanță în sala de ședință.

Tocmai pentru acest motiv, legiuitorul a indicat când anume este posibil acest lucru, utilizând expresia"Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă",ceea ce conduce la ideea că s-a avut în vedere o situație excepțională, izolată, cu caracter obiectiv, care ar putea presupune împrejurări cum ar fi: decesul martorului, dispariția acestuia, plecarea într-un loc necunoscut, boală gravă etc.

De asemenea, doar citirea declarației martorului nu va constitui temei suficient pentru a se ține seama de ea fără ca aceasta să fie supusă discuției contradictorii a părților implicate în proces.

De altfel, în cauza dedusă judecății au fost audiați foarte mulți martorii, depozițiile celor trei martori cu privire la care s-a făcut aplicare art.327 alin.3 Cod procedură penală, urmează a fi examinate de instanța de control judiciar în raport și de celelalte probe administrate în cauză.

Mai mult, în continuarea cercetării judecătorești, părțile au posibilitatea să probeze temeinicia sau lipsa de temeinicie a acestor declarații, să le combată ori să le susțină prin alte mijloace de probă ce vor putea fi administrate.

Chiar dacă, în faza de urmărire penală, apărătorul inculpatului nu mai poate fi prezent la audierea martorului, aceasta nu înseamnă că precizările date în cauză sunt valorificatetale quale.

Probele în procesul penal nu au, potrivit art. 63 din Codul d e procedură penală, o valoare dinainte stabilită și aprecierea lor se face de organul de urmărire penală în urma examinării tuturor probelor administrate și în scopul aflării adevărului. De aceste obligații este ținută și instanța de judecată în faza de cercetare judecătorească, care, după citirea depoziției martorului în condițiile art. 327 alin. 3 din Codul d e procedură penală, va proceda în consecință.

În ceea ce privește critica adusă de apelantul-inculpat, în sensul că prevederile art.327 alin.3 Cod procedură penală ar fi contrare art.21 alin.3 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie remarcat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat ideea potrivit căreia utilizarea probelor obținute în faza instrucției penale nu contravine art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atâta timp cât dreptul la apărare a fost respectat.

Prevederile art.327 alin.3 Cod procedură penală, conform cărora, dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției date de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei sunt aplicabile în lumina dispozițiilor art.6 paragraful 3 lit.d din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cazul în care, în ciuda eforturilor rezonabile ale instanței, martorii nu pot fi aduși în fața acesteia pentru a fi audiați.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiției prin decizia penală nr.5023 din 26.10.2007.

Ori, instanța de apel a luat toate măsurile prevăzute de lege (citarea acestora, emiterea de mandate de aducere, solicitarea de relații de la serviciile de evidență informatizată a persoane,etc. dat aducerea martorilor menționați mai sus a fost imposibilă, astfel că numai în aceste condiții s-a procedat la aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 Cod procedură penală.

Prin urmare, nu se poate susține că prin dispozițiile legale criticate este încălcat dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât apelantul-inculpat pe parcursul procesului penal, inclusiv cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, deși a fost asistat de apărători aleși și a avut posibilitatea solicitării unei eventuale confruntări, nu s-a prevalat de acest drept.

A porni de la premisa administrării părtinitoare a probelor, complinită de lipsa de diligență acuzatului, nu atrage neconstituționalitatea unui text, deoarece, așa cum s-a arătat, procesul penal are, între altele, ca scop numai pedepsirea persoanei vinovate de comiterea unei infracțiuni, fiind guvernat de principiul aflării adevărului.

Mai mult decât atât, este de remarcat că, în viziunea instanței europene, art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, presupune asigurarea completă a egalității armelor în materie, ceea ce înseamnă că, sub această rezervă, textul lasă autorităților naționale competente facultatea de a aprecia pertinența unei oferte de probă făcute de acuzat în măsura compatibilității ei cu noțiunea de proces echitabil.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 327 alin. 3 din Codul d e procedură penală, referitoare la procedura de urmat în situația în care ascultarea martorului nu este posibilă, nu sunt contrare nici prevederilor constituționale referitoare la dreptul la apărare și nici celor din pacte și convenții internaționale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Legea procesual penală prevede toate garanțiile procesuale pentru realizarea dreptului la apărare al inculpatului, iar dispozițiile legale criticate nu numai că nu contravin, dar contribuie la realizarea acestui drept.

De altfel, martorul, martor care a fost prezent la incident și a văzut personal când inculpatul a înjunghiat-o pe partea vătămată și a tăiat-o la mână pe partea vătămată a fost audiat de organul de urmărire penală în prezența apărătorului ales al inculaptului-fl.19-20, astfel că inculpatul a avut posibilitatea prin apărătorul său să asiste direct la audierea martorului, să-i pună întrebări, etc.

Analizând depozițiile martorilor de mai sus date în cursul urmăririi penale, rezultă următoarele:

Martora -fl.62 a arătat că a fost în acea seară la discotecă la Hanul, că la un moment dat au ieșit afară la o țigară, iar în momentul în care încercau să intre în a văzut-o pe partea vătămată, care era tăiat la, ieșind din.

Martorul -fl.55 a declarat că în seara zilei de 14/15.08.2005 a mers la Hanul împreună cu fratele său și partea vătămată pentru a consuma un suc, unde se afla și apelantul-inculpat împreună cu mai mulți tineri, că la un moment dat unul dintre acei tineri a avut un mici incident cu fratele său, iar în momentul în care a mers să discute cu ale tânăr, apelantul-inculpat a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul.

Partea vătămată a mers cu fratele său la grupul sanitar pentru a se spăla, unde a avut loc scandalul, dar nu știe ce s-a întâmplat deoarece a stat afară, dar la scurt timp a venit poliția și jandarmeria și a aflat că partea vătămată a fost înjunghiată de apelantul-inculpat.

Martorul -fl.50-53 susținut că a fost în seara de 14/15.08.2008 la Hanul, unde a jucat biliard, iar în momentul în care a mers la grupul sanitar a văzut mai mulți tineri care se băteau, împrejurări în care a fost lovit și el.

În acele împrejurări a fost înjunghiată în zona abdomenului și partea vătămată, iar fratele său a fost tăiat la mână, leziunile fiind provocate celor două părți vătămate cu o sabie.

Martorul -fl.112 a declarat că în seara incidentului a stat la aceeași masă cu apelantul-inculpat, cu o altă persoană poreclită "" și alte tinere, că a adus de la bar o sabie pe care au văzut-o toți, după care a dus-o din nou la bar.

Martorul a mai arătat că la un moment dat apelantul-inculpat a lovit-o cu pumnul pe partea vătămată, zis, după care el cu apelantul-inculpat, și au mers la grupul sanitar, unde au venit părțile vătămate și, pentru a cere explicații cu privire la lovirea primului.

Martorul a mai susținut că în momentul în care au început să se bată el de frică a intrat într-o cabină a grupului sanitar și a sărit afară pe geam și nu cunoaște ce s-a mai întâmplat.

Martorul în declarația dată la fl.87-90 și 185-187 arătat că a văzut momentul în care apelantul-inculpat și au mers la grupul sanitar, că după ei a intrat un grup de tineri, că a început scandalul, dar, în prima fază nu a intervenit, după care mers să vadă ce se întâmplă, a încercat să tragă un tânăr, dar imediat a fost lovit și tras în sala hanului pe o canapea, unde a fost lovit în continuare, loc unde a rămas un timp, iar la un moment dat a mers iar spre grupul sanitar și l-a luat pe inculpat, care era tăiat la mână, inculpatul spunându-ică a fost tăiat cu sabiaîn momentul în care a încercat să pareze lovitura, fără a preciza cine a vrut să-l lovească cu acea sabie.

Martorul a fost audiat în prezența apărătorului-fl.91 dosar urmărire penală.

Martorul -fl.15-19 declarat că în seara zilei de 14/15.08.2005 se afla la un bar din apropierea Hanului cu partea vătămată și la un moment dat au venit doi copii care le-au spus să meargă la deoarece fratele părții vătămate, se ceartă cu niște băieți.

Primul a plecat, după care a mers și el și momentul în care ajuns la ușa grupului sanitar a văzut trei tineri, pe care i-a recunoscut ulterior ca fiind apelantul-inculpat, și.

Apelantul-inculpat se bătea cu partea vătămată, iar cu.

În acest timp apelantul-inculpat a ieșit din grupul sanitar și imediat a venit cu o sabie cu care a încercat să-l înjunghie, dar nu a reușit deoarece l-a lovit.

El a încercat să-l tragă afară pe, dar nu a reușit, atunci a intervenit, dar el l-a lovit pe acesta și l-a scos din grupul sanitar, punându-l pe o canapea din sala hanului.

Martorul arată în declarația dată în prezența apărătorului ales al inculpatului că personal a văzut momentul în care inculpatul a înjunghiat-o cu sabia pe partea vătămată -fl.19 verso.

Martorului i s-a prezentat de organul de urmărire sabia și a recunoscut-o ca fiind cea cu care inculpatul le-a lovit pe părțile vătămate-fl.19 verso.

Același martor arată că a fost căutat de tatăl inculpatului pentru a-i cere să-și schimbe declarațiile date, dar a refuzat și că tatăl inculpatului, cu același scop, l-a căutat pe.

Organele de urmărire penală, având în vedere presiunile deosebite care se făceau de familia inculpatului au procedat la audierea sub o identitate protejată a martorilor și -fl.22-26.

Curtea a procedat la audierea martorului cu identitate atribuită, prin intermediul unei rețele de televiziune cu imaginea și vocea distorsionată, cu respectarea dispozițiilor art.86/1, art.86/2 Cod procedură penală, în prezența unui consilier de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, declarația acestui martor semnată de președintele de complet și procurorul de ședință aflându-se la fl.3-4 vol.II C, iar cea semnată și de martorul cu identitate atribuită împreună cu suportul CD pe care este înregistrată declarația martorului sunt păstrate într-un plic sigilat, în condiții de maximă siguranță.

Din depoziția acestui martor dată în instanță și cea dată la urmărirea penală-fl.24-26, rezultă că în seara zilei de 14/15.08.2008 se afla la Hanul, că la un moment dat a avut loc un prim incident în sala hanului între și grupul inculpatului,în care se afla și și, fiind lovit, după care cei trei au mers la grupul sanitar.

După aceștia au intrat părțile vătămate însoțite și de alte peroane printre care și.

Inculpatul, și au început să le lovească pe părțile vătămate și în aceste împrejurări l-a văzut ieșind printre picioarele tinerilor pe inculpat, care a mers la bar și a luat o sabie, cu care a încercat să-l taie prima dată pe, dar acesta a ripostat lovindu-l pe inculpat cu pumnul, din lovitură fiind împins în holul grupului sanitar.

Ulterior inculpat a înjunghiat-o cu sabia în abdomen pe partea vătămată, după care s-a îndreptat spre partea vătămată cu intenția de a lovi cu acea sabie, partea vătămată a încercat să pareze lovitura, dar a fost tăiat la mână de inculpat cu acea sabie.

Martorul cu identitate protejată a mai arătat că în acel incident sabia nu a mai fost folosită de altă persoană decât inculpatul și că nu s-au folosit alte obiecte tăietoare, cuțite, cioburi de sticlă de bere, etc.

Martorul a mai arătat că a fost căutat de tatăl inculpatului și i-a cerut să-și schimbe declarație, împrejurări în care a și fost înregistrat audio, motive pentru care a cerut procurorului să fie audiat sub identitate atribuită.

Martora cu identitate atribuită, este mama martorului cu identitate atribuită, iar aceasta în declarația dată la urmărirea penală-fl.22-23 arătat doar că asupra fiului său sau exercitat presiuni de un, care i-a cerut să-și schimbe declarația, împrejurări în care a și fost înregistrat cu un reportofon.

Audierea acesteia la instanță nu a mai fost posibilă datorită faptului că este plecată din țară, Curtea procedând conform prevederilor art.327 alin.3 Cod procedură penală.

Așa cum se arăta, la cererea apelantului-inculpat, Curtea a dispus audierea în apărare a martorilor și.

Martorul -fl.279 vol.I dosar Caa rătat că își amintește că în anul 2005, fără a putea preciza nici anotimpul, la poarta sa au strigat trei tineri, printre care se pare că era și inculpatul, care i-a cerut să sprijinul pentru a da un telefon și că a fost prezent la convorbirea telefonică și aceștia au cerut unei persoane să vină cu mașina pentru a-l lua. A mai arătat că tinerii erau speriați, iar inculpatul avea o tăietură la mână.

Martorul în declarația dată-fl.273 vol.I dosar Cas usținut că în urmă cu 2-3 ani,într-o zi de toamnăse afla în fața Hanului din și a văzut că unul dintre frații a aruncat o sabie pe mozaicul din fața hanului și la întrebarea sa de ce aruncă acesta ar fi afirmat că și așa nu taie.

De asemenea, a mai arătat că în acea perioadă avea soția internată la Spitalul Județean de Urgență B și le-a vizitat și pe cele două părți vătămate, precum și pe inculpat și că acesta din urmă era în comă.

Cu privire la depoziția acestui martor, Curtea constată că aceasta estepro cauzadin următoarele motive.

Așa cum rezultă din depozițiile părților vătămate și ale martorilor imediat după incident cele două părți vătămate au fost transportate la Spitalul Județean B, astfel că nu era posibil ca vreuna dintre părțile vătămate să arunce sabia și să afirme că acea sabie nu taie.

În ceea ce privește starea de comă a inculpatului, se impune a arăta că niciodată inculpatul nu a susținut că ar fi fost în comă.

Apoi, acest martor a arătat că incidentul a avut loc într-o zi de toamnă, când, de fapt faptele s-au petrecut în noaptea de 14/15.08.2005.

La audierea în cursul urmăririi penale a martorilor: -fl.113 și fl.196-197, -fl.114, -fl.115-117, -fl.118, -fl.119-120, -fl.188, -fl.189-191, -fl.192-195, precum și confruntatea-fl.121 au fost făcută în prezența apărătorilor aleși ai apelantului-inculpat.

Apelantul-inculpat a susținut că nu au fost audiate toate persoane prezente la incident.

În cauză au fost audiate de organul de urmărire penală și de instanțele de judecată 39 de martori prezenți la incident și din depozițiile acestora nu rezultă că ar mai fost și alte persoane prezente, astfel că susținerea apelantului-inculpat este nesusținută.

Sub aspect medico-legal, apelantul-inculpat a susținut că nu au fost clarificate următoarele aspecte: poziția victimă-agresor pentru și pentru, din care să se poată trage concluzia dacă a fost sau nu o stare actuală de sănătate a celor doua victime, determinată prin reexaminarea obiectivă a acestora, cât și o reapreciere, având și caracter de avizare de Institutul Medico-Legal superior, respectiv Institutul, având în vedere și opinia exprimată de expertul parte, care precizează că:."O plaga de 4/5 cm nu are aspect de plaga înjunghiată clasică (plaga înțepat - tăiată) (produsa prin lovire cu cuțitul), ci poate fi o plagă nțepată cu orice alt obiect înțepător cu forma mai neregulată."

În cauză cele două intimate-părți vătămate au fost examinate din punct de vedere medico-legal la Serviciul Medico-Legal al Județului

Așa cum rezultă din rapoartele de expertiză medico-legală nr.2282 din data de 17.08.2005 și 1879 din data de 25.09.2006, ale Serviciului Medico-Legal al Județului B-fl.116-117 vol.II dosar prima instanță a suferit "plagă înjunghiată penetrantă cu interesare gastrică și de mare epipol, hemoperitoneu și șoc hemoragic".

În actul medico-legal s-a concluzionat că leziunile au fost provocate cu un corp înțepător-tăietor (cuțit) și prin ele însele au fost de natură a pune în primejdie viața părții vătămate.

Instanță de fond a dispus efectuarea unei expertize și la Institutul de Medicină Legală

Potrivit expertizei medico-legală traumatologică nr.S/4348 din data de 20.11.2006 a Institutului de Medicină Legală I-fl.255-256 vol.II dosar instanța de fond, ca urmare a acțiunilor violente ale apelantului-inculpat, intimata-parte vătămată a suferit"plagă înjunghiată penetrantă cu interesare gastrică și de mare epipol, hemoperitoneu și șoc hemoragic".

În actul medico-legal s-a concluzionat că leziunile au fost provocate cu un corp înțepător-tăietor și prin ele însele au fost de natură a pune în primejdie viața părții vătămate.

Expertiza medico-legală traumatologică a Institutul de Medicină Legală I, a fost avizată de comisia de avizare cu adresa nr.4886 din data de 27.11.2006-fl.254 vol II dosar prima instanță.

Din aceste acte medico-legale rezultă fără dubii atât leziunile provocate prin acțiunile violente ale apelantului-inculpat, cât și faptul că leziunile au fost provocate cu un corp înțepător-tăietor.

Apelantul-inculpat a încercat să acrediteze ideea că leziunile au fost provocate de numitul, prin folosirea unui provenit de la o sticlă pentru bere spartă.

În primul rând, actele medico-legale nu au confirmat o asemenea modalitate de producere a leziunilor, concluzionând clar că leziunile au fost provocate cu un corp înțepător-tăietor, exemplificând sabie, cuțit, iar nu de sticlă.

Apoi, din depozițiilor tuturor martorilor audiați în cauză și care au fost prezenți la conflictul din 14/15.08.2005, nu rezultă că în acea altercație să se fi folosit cioburi de sticlă spartă, sau alte obiecte tăietoare ci, dimpotrivă, că leziunile au fost provocate de inculpatprin folosirea acelei săbii.

De altfel, relevantă este și depoziția martorului fl.87-90 dosar urmărire penală, care a arătat că inculpatul i-a relatat imediat după incident, că leziunea ce i-a fost provocată acestuia la mână provine de la sabie, recunoscându-se în mod direct însăși de inculpat folosirea acelei săbii în altercație, iar nu că s-au folosit cioburi de sticlă.

În ceea ce privește susținerile referitoare la expertul parte, Curtea constată că expertiza medico-legală se efectuează instituționalizat de experți oficiali.

Potrivit dispozițiilor legale expertizele medico-legale se efectuează de experți oficiali în institutele și laboratoarele de expertiză înființate potrivit dispozițiilor legale.

Astfel, din lege rezultă foarte clar că expertizele medico-legale nu se efectuează de experți autorizați, în mod independent sau în comisii împreună cu experți oficiali, ci se efectuează doar de experți oficiali.

Activitatea experților autorizați, recomandați de părți, se desfășoară în conformitate cu prevederile nr.OG75/2000 și Legii nr.488/2002.

Din aceste acte normative rezultă foarte clar că experții autorizați recomandați de părți nu participă alături de experții oficiali, ca într-un fel de comisie la efectuarea expertizei, la sediile instituției oficiale medico-legale și pe facilitățile acesteia la efectuarea expertizei sau la negocieri cu experții oficiali.

S-a mai susținut în concluziile scrise faptul că nstanța de apel nu ar fi permis inculpatului o vedere de aproape a săbiei, "fiind atenționați să păstrăm o distanță corespunzătoare, la nu mai puțin de doi metri, motiv pentru care nu am putut să vedem daca acea sabie a suferit între timp modificări sau nu".

Această susținere a apelantului-inculpat este încă o dovadă a relei-credințe a acestuia.

C a procedat la solicitarea sabiei corp delict de la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău și la prezentarea acesteia în sala de ședință, în ședință publică, în prezența apelantului-inculpat și, de asemenea, a fost prezentată spre recunoaștere martorului cu identitate atribuită, acesta recunoscând-o ca fiind obiectul cu care inculpatul a înjunghiat-o, respectiv, tăiat-o, pe intimatele-părți vătămate și.

Susținerea că organele judiciare nu au administrat atât probe în defavoarea inculpatului, cât și în favoarea acestuia, sunt contrazise de actele și lucrările dosarului.

Atât în cursul urmării penale, cât și la prima instanță și la instanța de apel s-au administrat probe și în favoarea apelantului-inculpat.

Desigur că organele judiciare, au admis și administrat doar acele probe care erau utile și pertinente cauze.

Faptul că în mod legal și motivat au fost respinse de organele judiciare acele probe care nu erau utile cauze, fiind solicitate doar pentru a tergiversa soluționarea cauzei, nu înseamnă că nu au fost administrate probe în favoarea inculpatului.

Apoi, inculpatul nu poate condiționa el desfășurarea urmării penale și nu poate să refuze, inclusiv prezentarea urmăririi penale de anumite condiții puse de el, astfel că susținerile acestuia în sensul că rezentarea p. materialului de urmărire penală s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, "întrucât toate cererile și memoriile solicitate de probatorii au fost respinse în mod nejustificat, nu înțelegem să dăm declarație cu privire la materialul de urmărire penală" sunt în afara cadrului legal și încă o dată în evidență, reaua-credință a inculpatului și încercarea de a tergiversa cât de mult posibil soluționarea cauzei.

Apelantul-inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Așa cum rezultă din rapoartele de expertiză medico-legală nr.2282 din data de 17.08.2005 și 1879 din data de 25.09.2006, ale Serviciului Județean de Medicină Legală B-fl.116-117 vol.II dosar prima instanță și Expertiza medico-legală traumatologică nr.S/4348 din data de 20.11.2006 a Institutului de Medicină Legală.255-256 vol.II dosar instanța de fond, acesta din urmă avizată de comisia de avizare cu adresa nr.4886 din data de 27.11.2006-fl.254, ca urmare a acțiunilor violente ale apelantului-inculpat, intimata-parte vătămată a suferit"plagă înjunghiată penetrantă cu interesare gastrică și de mare epipol, hemoperitoneu și șoc hemoragic".

În actul medico-legal s-a concluzionat că leziunile au fost provocate cu un corp înțepător-tăietor (cuțit) și prin ele însele au fost de natură a pune în primejdie viața părții vătămate.

De altfel, numai intervenția chirurgicală rapidă și efectuată cu profesionalism a fost de natură să împiedice un deznodământ foarte grav, care să se soldeze cu decesul intimatei-parte vătămată.

Așa cum este cunoscut, prin latura sa obiectivă omorul se deosebește printre altele și de infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.

Dacă în cazul omorului făptuitorul acționează cu intenție - directă sau indirectă - de a ucide, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă, făptuitorul nu acționează cu intenția de a omorî, ci aceea de vătămare.

Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca infracțiune de omor sau vătămare corporală gravă, de cea mai mare însemnătate este determinarea poziției psihice cu care a acționat inculpatul.

Astfel, dacă inculpatul a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide, fapta constituie infracțiunea de omor.

Poziția psihică a inculpatului trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu împrejurările concrete și îndeosebi, în raport cu instrumentul vulnerant folosit de inculpat, instrument sau nu de a produce moartea, regiunea corpului lovită (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor (o singură lovitură sau mai multe lovituri aplicate cu mare intensitate, raporturile dintre inculpat și victimă anterioare săvârșirii infracțiunii (raporturi de dușmănie sau raporturi de prietenie) și de atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii (a încercat să-i dea prim ajutor victimei sau a lăsat-o în starea în care a adus-o ca urmare a violențelor exercitate).

Ori, în raport de obiectul vulnerant folosit, sabie cu o lamă de 35 cm. și cu vârf ascuțit, regiunea corpului lovită, regiune vitală a organismului, intensitatea loviturii și atitudinea apelantului-inculpat, care după săvârșirea infracțiunii a abandonat victima, rezultă că fapta săvârșită de apelantul-inculpat constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174 și art.175 lit.i Cod penal, iar nu infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 Cod penal, așa cum s-a susținut de apelantul-inculpat prin apărătorul său.

În motivele scrise de apel, apelantul-inculpat a arătat că nu s-a verificat nici de organul de urmărire penală și nici de instanța de fond, dacă în cauză, față de faptul că acel conflict a avut loc între două tabere, dacă nu ar fi incidente dispozițiile art.322 Cod penal, referitor la infracțiunea de încăierare.

Există situații când un conflict antrenează spontan mai multe persoane și, amplificându-se duce la manifestări violente ale unora împotriva altora, în așa fel încât au loc îmbrânceli și loviri reciproce, fără a se putea determina, ce anume a făcut fiecare dintre acele persoane. Astfel de conflicte, care se de regulă între două grupuri sau tabere adverse, se caracterizează printr-un complex de acte de violență, de îmbrânceli și loviri reciproce, aplicate la întâmplare, încât este greu, din cauza îmbulzelii, a aglomerării de persoane, să se determine acțiunea fiecăreia în parte.

Infracțiunea de încăierare, sau rix presupune deci o acțiune de participare la o încăierare între mai multe persoane și imposibilitatea delimitării, din cauza îmbulzelii, a aglomerării de persoane, etc, a acțiunilor fiecăruia dintre participanți.

Deci, ceea ce caracterizează infracțiunea de încăierare este lipsa posibilității de a determina activitatea efectivă a fiecăruia dintre participanți.

Tocmai conglomeratul de acțiuni multiple, aparținând unor persoane diferite, acțiuni care se împletesc și se amestecă în așa mod încât, în general, nu se poate preciza conturul fiecăreia dintre acțiuni în parte, caracterizează încăierarea ca infracțiune de sine stătătoare, distinctă de infracțiunile contra persoanei săvârșite de unul sau mai mulți subiecți activi.

Ori, în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile infracțiunii de încăierare, prevăzută de art.322 Cod penal.

De altfel, dacă s-ar fi săvârșit infracțiunea de încăierare de alți participanți, fapta apelantului-inculpat este precis determinată, cea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal, raportat la art.174-175 lit.i Cod penal și el ar răspunde penale tot pentru această infracțiune, iar nu pentru infracțiunea de încăierare.

Apelantul-inculpat a mai susținut că faptele ar fi fost săvârșite în legitimă apărare, sau în stare de provocare.

În conformitate cu dispozițiile art.44 Cod penal,"Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Se prezumă că este în legitimă apărare, și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

Este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul".

Apărătorul apelantului-inculpat nu a indicat care din cele trei variante ale cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei - legitima apărare este apreciat ca incident în cauză.

Așa cum este cunoscut, legitima apărare presupune o acțiune agresivă, un atac, așa fel încât acțiunea de apărare să fie, pe de o parte, provocată de producerea atacului, iar pe de altă parte, să constituie un mijloc de înlăturare a acestuia.

Apoi, potrivi art.44 alin.2 Cod penal, atacul trebuie să fie: material, imediat și injust.

Ori, din probele administrate nu rezultă că aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză, astfel încât nu se poate reținerea legitimei apărări.

În cauză nu se poate reține în favoarea apelantului-inculpat nici circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal.

Pentru a se reține săvârșirea infracțiunii în stare de provocare, se impune, potrivit art.73 lit.b Cod penal, îndeplinireacumulativăa următoarelor condiții:

infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoție puternică;

starea de puternică tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea părții vătămate prin infracțiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracțiunii săvârșite de cel provocat;

provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă;

riposta infractorului la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, iar nu împotriva altei persoane.

Ori, din probele administrate nu rezultă a fi îndeplinite aceste condiții expres prevăzute de lege.

Din examinarea probelor administrate rezultă că apelantul-inculpat a fost cel care, fără nici o justificare legală, a declanșat inițial conflictul, lovind-o pe intimata-parte vătămată, zis în interiorul hanului, incident de la care, de-altfel, s-a produs incidentul în care viața intimatei-parte vătămată a fost pusă în primejdie.

De asemenea, tot apelantul-inculpat a fost cel care mers și a luat sabia cu care le-a lovit pe cele două intimate-părți vătămate.

În ceea ce privește plângerea formulată de apelantul-inculpat împotriva părților vătămate și, prin același rechizitoriu prin care s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului-inculpat, după administrarea tuturor probelor, s-a dispus, neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art.20, raportat la art.174-175 lit.i Cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective, leziunile cauzate inculpatului nepunându-i acestuia viața în primejdie.

Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiților, și, părți vătămate fiind inculpatul și, deoarece inculpatul s-a autoaccidentat atunci când a încercat să ia lama sabiei din mână, existând o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, legitima apărare, prevăzută de art.44 Cod penal.

În primul rând trebuie arătat că în conformitate cu dispozițiile art.317 Cod procedură penală, obiectul judecății este limitat la faptele și persoanele cuprinse în actul de sesizare a instanței.

Apoi, în condițiile în care apelantul-inculpat ar fi fost nemulțumit de această soluție avea posibilitatea să facă plângere împotriva acesteia, potrivit art.175-278 Cod procedură penală, la primul procuror al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, iar în condițiile era nemulțumit de soluția dată plângerii, să formuleze plângere împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, potrivit art.278/1 Cod procedură penală, la instanță.

De altfel, soluția dată de parchet este conformă probatoriului administrat.

Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂUai nvocat netemeinicia hotărârii în ce privește reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal și, ca urmare, coborârea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale, Curtea Constată că instanța de fond a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei.

Așa cum este cunoscut, în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, precum și din probele administrate, apelantul-inculpat nu este cunoscut cu antecedente penale și anterior săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acesta a avut o bună comportare, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a Cod penal și a dat eficiență prevederilor art.76 alin.2 Cod penal coborând pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni sub minimul special prevăzut de lege pentru acestea.

Susținerea din motivele scrise ale apelului Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, în sensul că pe parcursul procesului penal inculpatul a negat orice implicare a sa în comiterea faptei, în pofida probatoriului existent, din care rezultă fără dubiu că este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată, coroborat și cu încercările de determinare a unor martori să dea declarații nereale, ar impune aplicarea unei pedepse ferme, situată între limitele prevăzute de lege, pentru că numai în acest mod s-ar realiza scopul său preventiv și reeducarea inculpatului, este greșită deoarece, așa cum este cunoscut inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, sarcina probării vinovăției revenind organelor judiciare.

Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂUa invocat nelegalitatea hotărârii apelate, susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat, potrivit art.350 Cod procedură penală, cu privire la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură care a fost luată prin încheierea din data de 25.07.2006 a Tribunalului Bacău.

Sub acest aspect, Curtea constată următoarele:

Prin încheierea din data de 19.august.2005, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr.6060/2005, s-a dispus arestarea preventivă a recurentului-inculpat pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 19.08.2005.

TRIBUNALUL BACĂUa admis propunerile Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpatului prin încheierile din: 14.09.2005, 11.10.2005, 09.11.2005 și, respectiv, 08.12.2005.

După sesizarea instanței, în temeiul art.300/1 și cu art. art.160 și, respectiv art.300/2, cu art.160/b alin.1 și 3 Cod procedură penală, prima instanță a menținut arestarea preventivă a recurentului - inculpat.

Prin încheierea din data de 25.iulie.2006, TRIBUNALUL BACĂUa dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Curtea de APEL BACĂU, prin decizia penală nr.501 din data de 27.07.2006, a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU.

În conformitate cu prevederile art.350 Cod procedură penală:" nstanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara, motivând soluția pronunțată.

În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.

De asemenea, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunță:

a) o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reținerii și arestării preventive;

b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea condiționată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu executare la locul de muncă;

c) amenda;

d) o măsură educativă.

Hotărârea pronunțată în cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea preventivă a inculpatului sau la obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara este executorie."

Așa cum rezultă din alin.1 al art.350 Cod procedură penală, instanța are obligația ca prin hotărâre să se pronunțe asupra luării,mențineriisau revocării măsurii arestării preventive și numai asupra luării sau revocării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Din examinarea acestui text rezultă fără echivoc că instanța nu trebuie să se pronunțe cu privire la menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, ca în cazul măsurii preventive a arestării preventive.

Așa cum se arăta, prin încheierea din data 25.iulie.2006 prima instanță a dispus, în conformitate cu dispozițiile art.139 alin.1 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestului preventiv a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 Cod procedură penală.

Din examinarea acestui text rezultă că această măsură preventivă poate fi luată în cursul urmăririi penale de procuror pe o durată de cel mult 30 de zile și poate fi prelungită tot de procuror pe durate de câte cel mult 30 de zile.

De aici rezultă că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea nu se ia de instanță pe o durată determinată, ci pe întreaga desfășurare a procesului și, pe cale de consecință nu se pune problema prelungirii duratei acestei măsuri în cursul judecății și nici menținerea acestei măsuri prin hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei, instituții, care, de altfel, așa cum se arăta mai sus, nici nu sunt reglementate de lege.

Faptul că legiuitorul a instituit numai pentru faza urmăririi penale o durată maximă de 30 de zile în care învinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nu poate conduce la concluzia că în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor aflate în faza judecății, față de care instanța poate dispune luarea măsurii preventive pe întreaga durată a desfășurării procesului. Această împrejurare este justificată de necesitatea soluționării cu celeritate a procesului penal și pentru evitarea obstrucționării cercetării judecătorești. Este evident că situațiile în care se află aceste persoane nu sunt similare, astfel încât tratamentul juridic nu poate fi decât diferențiat. De altfel, în conformitate cu prevederile art.139 din Codul d e procedură penală, există, oricând, posibilitatea revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, din oficiu sau la cerere, atunci când nu mai există temei pentru menținerea măsurii preventive.

Curtea constată că nu poate pune problema încălcării art.21 alin.3 Constituție, republicată, nefiind încălcat dreptul părților la un proces echitabil și nici dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Dispozițiile art.145, ca de altfel și ale art.145/1 din Codul d e procedură penală, sunt conforme și cu prevederile art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care presupune dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, și care va hotărî, în materie penală, asupra temeiniciei oricărei acuzații îndreptate împotriva sa. Totodată, prevederile legale criticate nu cuprind reguli prin care să se afecteze efectuarea actelor de procedură, desfășurarea normală a procesului, fără întreruperi și amânări de natură să întârzie stabilirea pe cale judiciară a situației drepturilor subiective ale părților și fără a împiedica existența mai multor grade de jurisdicție.

Dispozițiile art.145 din Codul d e procedură penală sunt în concordanță și cu prevederile constituționale conținute în art.126 alin. (2), potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. În acest sens, s-a statuat că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt și cele referitoare la măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, precum și modalități diferite de exercitare a drepturilor procesuale.

În sfârșit, este de observat că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea și, respectiv, de a nu părăsi țara, reprezintă o restrângere a exercițiului dreptului la liberă circulație, în deplină concordanță cu prevederile art.53 din Constituție, republicată. Această măsură se impune pentru desfășurarea în bune condiții a instrucției penale, iar legea reglementează cazurile și condițiile în care ea este aplicabilă, în acord cu dispozițiile art.25 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, fără a aduce atingere existenței dreptului.

Instituirea de către legiuitor, numai pentru faza urmăririi penale, a unei durate maxime de 30 de zile în care învinuitul sau inculpatul este supus măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, nu poate conduce la concluzia că în acest mod s-ar crea o discriminare nejustificată a persoanelor aflate în faza judecății, față de care instanța poate dispune luarea măsurii preventive pe întreaga durată a desfășurării procesului. Această împrejurare este justificată de necesitatea soluționării cu celeritate a procesului penal și pentru evitarea obstrucționării cercetării judecătorești. Câtă vreme situațiile în care se află aceste persoane nu sunt similare, tratamentul juridic nu poate fi decât diferențiat.

Nu poate susține că art.145 din Codul d e procedură penală ar contraveni prevederilor art.23 din Constituție, deoarece restrângerea, în condițiile legii, a exercițiului dreptului la liberă circulație nu are semnificația încălcării libertății individuale a persoanei.

De altfel, cu privire la constituționalitatea dispozițiilor privind durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea în cursul judecății, s-a pronunțat, implicit și Curtea Constituțională prin Decizia nr.352 din 23.09.2004 și prin Decizia nr.442 din data de 30.05.2006, care a examinat constituționalitatea dispozițiilor art.145/1 Cod procedură penală (obligarea de a nu părăsi țara), deoarece, potrivit art.145/1 alin.2 Cod procedură penală, "Dispozițiile art.145 se aplică în mod corespunzător și în cazul obligării de a nu părăsi țara".

Luarea în cursul judecății a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea fiind pe întreaga durată a desfășurării procesului, așa cum s-a dispus prin încheierea de înlocuire a măsurii arestului preventiv, menținerea prin hotărârea de condamnare este lipsită de eficiență juridică și în afara cadrului legal.

Același lucru se deduce și din decizia nr.LXXVI (76) din data de 05.11.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Prima instanță a aplicat apelantului-inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și b Cod penal, pentru o durată de 2 (doi) ani și a interzis acesteia exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal, deci ca pedeapsă accesorie.

Restrângerea exercițiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-

consecințelor juridice cu situația care le-a creat este o noțiune generală regăsită atât în Constituția României (art.53 alin.2 -restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-), cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului(ingerința statelor prin restrângerea exercițiului anumitor drepturi trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit), dar și în dreptul penal român.

Printre principiile fundamentale ale dreptului penal este și principiul individualizării sancțiunilor de drept penal.

Conformându-se principiului constituțional mai sus prezentat în ceea ce privește pedepsele principale, legiuitorul asigură echilibrul între dreptul care face obiectul limitării prin sancțiunea penală aplicată inculpatului - libertatea persoanei și valoarea socială a cărei protecție a determinat limitarea - în cazul nostru dreptul de proprietate.

Individualizarea trebuie să conducă la stabilirea unei sancțiuni care să reflectein abstractogravitatea atingerii valorii sociale ocrotite.

Criteriile de individualizarea au în vedere stabilirea și aplicarea pedepselor,indiferent dacă este vorba despre pedepse principale, complementare sau accesorii.

Anterior modificării, Codul penal prevedea că interzicerea exercițiului tuturor drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal, intervenea de drept, fără nici o distincție între diversele categorii de drepturi atunci când pedeapsa principală este privativă de libertate.

Ca urmare a modificării intervenite prin Legea nr.278/2006, desigur și având în vedere și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul și împotriva României și a necesității armonizării legislației românești cu cea europeană, interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.d și e Cod penal, se aplică ținându-se seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului și de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

a contrario,potrivit actualelor dispoziții de drept penal, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art.64 lit.a-c Cod penal, operează de drept, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Faptul că legiuitorul a prevăzut, că interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art.64 lit.a-c Cod penal, operează de drept, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei se justifică prin aceea că este posibil ca în săvârșirea anumitor infracțiuni inculpații să se fi folosit de anumite funcții sau profesie, condiții în care s-ar justifica interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.c Cod penal.

În ceea ce privește interzicerea dreptului de a alege trebuie dezvoltate câteva aspecte.

Așa cum este cunoscut, pentru a se asigura respectarea drepturilor omului, statele au obligația de a nu face nimic de natură a aduce atingere drepturilor recunoscute, dar și obligației de a face, de a lua toate măsurile care se impun pe plan intern, legale, administrative sau judiciare, spre a se asigura respectarea acelorași drepturi.

Modificarea legislativă corespunde cerinței prevăzute de art.20 din Constituția României care reclamă o atenție sporită în observarea corelației dintre actele internaționale și dreptul românesc, cu obligația pentru legiuitor de a verifica dacă proiectele de legi se corelează cu tratatele internaționale ratificate de România, ceea ce legiuitorul a făcut în privința dreptului la viața privată și viața de familie, garantat de art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se impunea să se aibă în vedere și corelarea dispozițiilor legii penale cu art.3 din Protocolul 1 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( vezi cauza Hirst împotriva Marii Britanii, ca urmare a interzicerii de legislația britanicăopes legisa dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii).

În Marea Britanie norma impunea, ca de altfel și în dreptul penal românesc, interdicția dreptului de a alege condamnaților la sancțiunea penală privativă de libertate, indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei.

Interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii a fost considerată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în afara marjei de apreciere a statelor și, în consecință, incompatibil cu art.3 din Protocolul 1.

Comisia de la a stabilit, de asemenea, că exercițiul dreptului de a alege poate fi interzis doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) prevederea legii;

b);

c) restrângerea exercițiului dreptului de a alege să fie urmarea interdicției decurgând condamnarea pentru infracțiuni grave;

d) restrângerea exercițiului drepturilor să fie dispusă prin hotărâre judecătorească.

În consecință, atunci când se apreciază de instanță asupra interzicerii unor drepturi, inclusiv a restrângerii exercițiului dreptului de a alege, trebuie să fie luate în considerare: interzicerea acestui drept să fie prevăzută de alege, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite și a pedepsei principale aplicate și consecințele juridice produse prin infracțiunea săvârșită să fie proporționale cu scopul urmărit prin interzicerea exercițiului unor drepturi.

Ori, având în vedere aceste aspecte și infracțiunea săvârșită de apelanta-inculpată și cu deosebire împrejurările concrete în care a fost comisă, Curtea constată că în mod nelegal prima instanță a interzis apelantei-inculpate, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza I, respectiv dreptul de a alege, fiind contrară art.3 din Protocolul nr.1.

De altfel, prin decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitoul Oficial al României nr.545 din 18.07.2008, s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că: " Dispozițiileart. 71din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor revăzute deart. 64lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal."

În raport de aceste aspecte, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a interzis apelantului-inculpat exercițiul drepturilor prevăzut de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, respectiv dreptul alege, atât ca pedeapsă complementară, cât și ca pedeapsă accesorie.

cum s-a arătat la săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului-inculpat, acesta s-a folosit de acea sabie.

Din toate probele administrate rezultă că sabia corp delict nu aparține apelantului-inculpat, astfel încât nu se poate face aplicarea dispozițiilor art.118 lit.b Cod penal, privind confiscarea specială.

Însă, în conformitate cu prevederile art.109 alin.1 și 3 Cod procedură penală: "Organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă să fie, după caz, atașate la dosar sau păstrate în alt mod.

Până la soluționarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la care se găsește dosarul."

Instanța de fond nu a făcut aplicarea acestor dispoziții legale, astfel, că acest aspect de nelegalitate, urmează a fi corectat de instanța de apel.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, vor fi admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și de apelantul-inculpat, cu privire la conținutul pedepsei complementare și al pedepsei accesorii și al neaplicării prevederilor art.109 alin.1 și 3 Cod procedură penală.

Va fi desființată hotărârea apelată sub acest aspect, se va reține cauza spre rejudecare și în fond se va proceda în sensul celor mai sus arătate.

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și de apelantul - inculpat împotriva sentinței penale nr.208/D din data de 20.04.2007, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr- (număr vechi 8872/2005) numai cu privire la conținutul pedepsei complementare și al pedepsei accesorii și la neaplicarea dispozițiilor art.109 Cod procedură penală.

Desființează sentința penală apelată cu privire la aceste aspecte, reține cauza spre rejudecare și în fond;

Înlătură interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit. a teza I Cod penal, ca pedeapsă complementară și, respectiv, ca pedeapsă accesorie.

În baza art.109 Cod procedură penală, dispune păstrarea până la soluționarea definitivă a hotărârii de condamnare a mijlocului material de probă, respectiv a unei lame de sabie folosită de inculpat la săvârșirea infracțiunii și care nu aparține acestuia, bun aflat la Camera de corpuri delicte a Curții de APEL BACĂU.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, avocat.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul-inculpat și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.12.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

a

Red.sent.;

Red.dec.

- 3 ex.;

29.12.2008

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Dumitru Pocovnicu

Vezi şi alte speţe de drept penal: