Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 156/

Ședința publică din data de 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G împotriva sentinței penale nr. 241 din 26 mai 2008 Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr- privind pe inculpata, domiciliată în comuna, sat Deal, județul

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02 2008 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 09 2008.

După deliberare,

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală 241/26.05.2008 a Tribunalului Galați, în baza dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice faptei reținute în sarcina inculpatei din infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin. 1 Cod penal în ref. la art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal în infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal și în baza acestei încadrări juridice a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 Cod penal și art. 64 lit. a, b Cod penal.

În baza disp. art. 81 Cod penal și art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 5 ani prev. de art. 82 Cod penal.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din data de 28.06.2007.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 1.384,59 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean "Sf. "

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpata și partea vătămată sunt soți, ambii fiind cunoscuți ca fiind persoane recalcitrante și consumatoare de băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de alcool, între inculpată și partea vătămată se iscau deseori conflicte atât verbale cât și fizice.

La data de 25.06.2007, la locuința inculpatei și a părții vătămate a venit martorul, pe parcursul zilei consumând cu toții băuturi alcoolice. În aceste împrejurări, partea vătămată a reproșat martorului că nu îi restituie suma de 50 lei RON, bani pe care îi împrumutase inculpata martorului cu ceva timp în urmă. Pentru că se înnoptase, martorul a dormit la locuința inculpatei și a părții vătămate. În jurul orelor 04,30 martorul a auzit din camera în care dormeau inculpata și partea vătămată că cei doi se certau, se jigneau reciproc. Martorul a ieșit din camera sa și a strigat la cei doi să se liniștească, moment în care partea vătămată a ieșit după el și a început să-l lovească. În aceste condiții, martorul as părăsit locuința soților și s-a deplasat spre casă.

Pe parcursul dimineții de 26.06.2007, în jurul orelor 09,00, partea vătămată a plecat să cumpere pâine, iar când revenit la domiciliu a intrat din nou în conflict cu inculpata . Partea vătămată a reproșat inculpatei că aceasta întreține relații intime cu martorul și că acesta ar fi motivul pentru care martorul nu le restituie împrumutul. Pe fondul acestor discuții, partea vătămată a apucat-o de păr pe inculpată și a lovit-o cu piciorul în fund. De nervi și supărare, inculpata a mers în curte și a luat un băț, a revenit în camera din dreapta a locuinței, loc în care se afla partea vătămată și a început să o lovească pe aceasta, în mod repetat cu acel obiect peste corp, preponderent în zona capului. Partea vătămată a început să strige, strigătele și gemetele acesteia fiind auzite de martorele, și.

Martora, realizând că s-a întâmplat ceva grav, a mers la poarta soților și a strigat la inculpată. Aceasta i-a spus să intre, martora găsind-o pe partea vătămată în camera din dreapta cum intri în locuința celor doi, întinsă pe jos, într-o de sânge, cu fața în sus, plin de sânge în zona capului și a feței. Martora a cerut inculpatei numărul de telefon al fiicei lor, anunțând-o pe aceasta de cele întâmplate și apoi, anunțând salvarea, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean G, unde s-a intervenit chirurgical urgent.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părții vătămate rezultă următoarele:

- partea vătămată prezintă leziuni traumatice-hematom epicranian fronto-parieto-occipital biletaral, fractură cominutivă parieto- occipitală dreaptă, fractură parietată, fină lamă de subdural parieto-occipital stânga, mici zone de contuzie hemoragică - leziuni care au putut fi produse prin loviri active repetate cu corpuri dure;

- leziunile pot data din 26.06.2007;

- necesită pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații;

- interesând cutia craniană și conținutul acesteia, leziunile cranio-cerebrale i-au pus în primejdie viața, salvarea părții vătămate datorându-se tratamentului medico-chirurgical de înaltă calificare efectuat în timp util;

- lipsa de substanță osoasă post-eschilectomie de necesitate constituie infirmitate fizică permanentă.

În concluzie, vinovăția inculpatei a rezultat din toate mijloacele de probă administrate în cauză: proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, raport de constatare tehnico-științifică biocriminalistică, declarație parte vătămată, raport de constatare medico-legală, declarații martori, declarații făptuitoare, învinuită, inculpată.

În drept, s-a considerat că fapta inculpatei, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 2 Cod penal și nu pe cele ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, astfel încât s-a dispus schimbarea încadrării juridice în conformitate cu disp. art. 334 Cod procedură penală.

În acest sens, instanța a apreciat ca fiind relevante împrejurările în care fapta a fost comisă, faptul că inculpata a folosit un băț și nu o unealtă agricolă, deși locuind la țară, avea la îndemână astfel de instrumente, faptul că aceasta i-a aplicat părții vătămate lovituri nu doar în zona capului, ci și peste corp.

Având în vedere și vârsta părții vătămate (80 de ani), instanța a apreciat că nici nu a fost necesar ca loviturile aplicate de inculpată să fie de o mare intensitate pentru a se produce urmările constatate de raportul de constatare medico-legal.

De asemenea, inculpata a susținut că nu a intenționat să-și omoare soțul, iar acesta din urmă a declarat că a înțeles motivele ce au determinat-o să-l lovească și că a iertat-o întrucât, la rândul său, a lovit-o de foarte multe ori.

Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că inculpata și-a lovit soțul acționând cu intenția de a-i produce anumite suferințe fizice, însă rezultatul mai grav care s-a produs a depășit intenția acesteia, nefiind urmărit sau acceptat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut că hotărârea este nelegală sub aspectul greșitei schimbări a încadrări juridice a faptei din infracțiunea de tentativă de omor la calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă.

S-a considerat că probele administrate în cauză confirmă împrejurarea că inculpata a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat, solicitându-se condamnarea pentru această infracțiune, iar modalitatea de executare să fie efectivă, în regim de detenție.

Apelul este nefondat.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Ca situație de fapte se reține că în ziua de 26.06.2007, pe fondul unor discuții contradictorii, partea vătămată - soțul inculpatei - a apucat-o de păr pe aceasta și i-a aplicat o lovitură cu piciorul.

Urmare acestui incident, inculpata s-a enervat, a mers în curte de unde a luat un băț, a revenit în locuință, și a început să o lovească pe partea vătămată cu acest obiect peste corp și preponderent în zona capului.

Partea vătămată, ca urmare a loviturilor primite a suferit leziuni care au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale, iar leziunile cranio-cerebrale i-au pus în primejdie viața.

Pe parcursul procesului penal partea vătămată a declarat că a iertat-o pe inculpată și a înțeles motivele care au determinat-o să-l lovească. A mai susținut partea vătămată că el însuși a lovit-o de mai multe ori pe inculpată.

Inculpata a regretat cele întâmplate, a precizat că a fost singura dată când și-a lovit soțul, iar după acel incident s-au împăcat.

. punctul de vedere al instanței de fond, în sensul că fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă și nu pe cele ale infracțiunii de tentativă la omor calificat.

se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane, adică fie cu intenție directă - atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acțiunii sale (moartea victimei) și a urmărit producerea acestuia, fie cu intenție indirectă - atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acțiunii sale și fără a-l urmări, a acceptat totuși posibilitatea survenirii acestuia.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, s-a arătat că poziția psihică a inculpatului trebuie stabilită în fiecare caz în parte, în raport de împrejurările concrete; de instrumentul folosit - sau nu de a produce moartea; de regiunea corporală lovită; de relațiile existente între inculpat și victimă anterioare săvârșirii faptei; de atitudinea acestuia după săvârșirea faptei.

În speță, față de împrejurarea că inculpata, pe fondul unui conflict spontan cu partea vătămată (soțul acesteia) și datorită unei stări de surescitare provocată tot de partea vătămată, a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un băț, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața, fără însă a urmări sau accepta moartea acesteia, considerăm că fapta dedusă judecății întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.

În practica și literatura de specialitate s-a statuat că, atunci când făptuitorul a pus în primejdie viața unei persoane, reprezentându-și că prin aceasta s-ar putea produce și moartea, deci a urmărit sau acceptat acest rezultat, fără ca moartea să se fi produs din cauze independente de voința sa, fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor. Dacă însă făptuitorul, punând în mod obiectiv în pericol voința persoanei vătămate, nu a avut reprezentarea morții victimei sau, chiar dacă și-a reprezentat această posibilitate, nu a urmărit-o sau nu a acceptat-o, fapta constituie infracțiunea de vătămare corporală gravă.

În cauză, așa cum am arătat mai sus, nu se poate trage concluzia că inculpata a intenționat să suprime viața părții vătămate.

Datorită modalității concrete în care a fost comisă fapta, datorită relațiilor existente între cei doi, persoane cu o vârstă înaintată, căsătoriți de foarte mulți ani, având în vedere și obiectul folosit pentru lovirea părții vătămate, considerăm că nu se impune condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, ci soluția corectă constă în condamnarea acesteia pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Având în vedere situația de fapt arătată mai sus, persoana inculpatei, faptul că aceasta este o persoană cu o vârstă înaintată (74 ani), nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, a fost iertată de partea vătămată și s-au împăcat, conviețuind în continuare împreună, considerăm că scopul preventiv educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cod penal poate fi atins și prin suspendarea condiționată, așa cum a stabilit instanța de fond.

Față de cele de mai sus, se va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE, ca nefondat, apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva sentinței penale 241/26.05.2008 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr- privind pe inculpata (fiica lui și, născută la data de 15.11.1934 în comuna, județul G, CNP -, domiciliată în comuna, sat Deal, județul G).

În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel rămân în sarcina statului.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu în apel pentru inculpată, va fi avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru intimata inculpată, intimata parte vătămată și intimata parte civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. "

Pronunțată în ședință publică azi, 09 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

Grefier,

Red. -/15.12.2008

Tehnored. / 2 ex./24.12.2008

Fond: -

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 156/2008. Curtea de Apel Galati