Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 170

Ședința publică de la 16 Iulie 2009

PREȘEDINTE: Mirela Ciurezu Gherghe JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat

- - - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 177 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător din oficiu, lipsind părțile civile și Spitalul Județean de Urgență Dr. Tr.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, art. 279 alin.1 Cod penal și art. 136 alin.1 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal și art. 279 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal; inculpatul a învederat că nu înțelege să solicite termen pentru pregătirea apărării, solicitând judecarea cauzei.

Curtea, reținând că cererea de schimbare a încadrării juridice poate fi discutată și cu ocazia dezbaterilor asupra apelului declarat, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul.

Avocat pentru apelantul inculpat, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile de tentativă de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală, în infracțiune de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.2 Cod procedură penală și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cu motivarea că vătămarea corporală a părții vătămate s-a produs ca utilizării armei letale, însă inculpatul nu a acționat cu intenția de a-i suprima viața, ci doar de a aplica o corecție părții vătămate, care, anterior l-a agresat, în repetate rânduri. De asemenea, s-a învederat că arma în cauză este o armă confecționată artizanal, iar inculpatul a țintit către umărul părții vătămate și nu a repetat agresiunea, acțiune care ar fi fost necesară dacă inculpatul dorea să ucidă pe partea vătămată.

Reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul constatării că infracțiunea de uz de armă letală este absorbită în conținutul infracțiunii de tentativă la omor calificat, fiind vorba de o infracțiune de pericol, absorbită într-o infracțiune de rezultat, al cărei element material s-a realizat, în mod necesar, prin utilizarea armei. Pentru schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor în vătămare corporală gravă, s-au formulat concluzii de respingere, motivându-se că arma utilizată de inculpat funcționa cu, situație în care tragerea nu poate fi controlată, astfel că se poate concluziona că inculpatul a avut reprezentarea uciderii părții vătămate și a dorit producerea acestui rezultat, în momentul în care a folosit arma, de la o distanță foarte reducă și într-un spațiu mic, țintind o zonă vitală.

Inculpatul având cuvântul asupra schimbării încadrării juridice a arătat că își însușește concluziile apărătorului său, atât cu privire la reținerea unei singure infracțiuni rezultată din agresarea părții vătămate cu arma, cât și cu privire la inexistența intenției de omor, arătând că datorită actelor de violență săvârșite de partea vătămată asupra sa, pe o perioadă de 3 luni anterior, i-a fost produsă o stare de temere sub imperiul căreia a acționat.

Avocat susținând apelul inculpatului a solicitat desființarea sentinței și rejudecarea cauzei în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunile prev. de art. 182 alin.2 Cod penal și art. 279 alin.1 Cod penal, reținerii circumstanțelor atenuante a provocării, prev. de art. 73 lit. b Cod penal, și personale prev. de ar. 74 Cod penal, motivând că inculpatul a săvârșit fapta aflându-se într-o stare de temere, determinată de actele de provocare ale părții vătămate care, în mod repetat l-a bătut, și în momentele anterioare incidentului, i-a reproșat că se afla în viață; în teză subsidiară, s-a solicitat redozarea pedepsei ca urmare a reținerii circumstanțelor personale atenuante - vârsta de 81 ani, starea de boală, sinceritatea și regretul manifestate în cursul procesului penal -, alături de schimbarea modalității de executare în sensul aplicării suspendării condiționate sau sub supraveghere.

Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea apelului inculpatului numai privitor la schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii infracțiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, art. 279 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, dar cu aplicarea unor pedepse în cuantumul stabilit de prima instanță și cu același regim de executare, în detenție, în raport de pericolul social concret produs prin infracțiunile săvârșite de inculpat. Sub aspectul incidenței art. 73 lit. b și art. 74 Cod penal, s-a arătat că situația conflictuală dintre părți era veche, neputând genera o stare de tulburare în sensul prevăzut de lege pentru reținerea provocării, simpla afirmație a părții vătămate în legătură cu moartea probabilă a inculpatului, neputând fi reținută drept o acțiune ilicită gravă, de natură a influența asupra reprezentării subiective a faptei. Mai mult, probele administrate, atestă că inculpatul -a deplasat la locuința sa unde s-a înarmat, după care a revenit la barul unde întâlnise pe partea vătămată și a împușcat-o, situație care ar avea semnificația unei premeditări însă, în calea de atac exercitată de inculpat, nu poate fi analizată.

În privința circumstanțelor personale atenuante, s-a arătat că lipsa antecedentelor penale și vârsta inculpatului, nu reprezintă împrejurări excepționale care să determine incidența art. 74 Cod penal, sens în care s-au formulat concluzii de respingere a acestor critici.

Având ultimul cuvânt, apelantul inculpat, a solicitat admiterea apelului pentru concluziile pentru motivele formulate de apărătorul său, solicitând redozarea pedepsei și suspendarea executării.

Dezbaterile fiind încheiate:

CURTEA,

Asupra apelului de față;

Prin sentința penală nr. 177 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 cod penal rap. la art.174 alin.1 combinat cu art.175 alin.1 lit.i cod penal în infracțiunea prev. de art.182 alin.2 teza ultimă Cod penal și a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27.06.1930, în comuna, județul M, cu același domiciliu, CNP -, fără antecedente penale, văduv, la pedepsele de: - la pedeapsa de 10 ani închisoare și de 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II-a și lit.b Cod penal, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 cod penal rap. la art.174 alin.1 combinat cu art.175 alin.1 lit. i Cod penal; la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru o infracțiune de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev. de art. 279 alin.1 Cod penal; la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de uz de armă letală prev. de art. 136 alin.1 din Legea 295/2004.

În baza art.33-34 Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și, conform art.65 alin.2 Cod penal, interzicerea drept. prev. de art. art.64 alin.1lit.a teza II-a și lit. b cod penal, pe timp de 1 an, ca pedeapsă complementară; pentru pedeapsa principală s-a dispus executarea în regim de detenție, cu aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, în condițiile art.71 Cod penal.

S-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 28.11.2008 la zi si s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art.113 Cod penal, s-a dispus obligarea la tratament medical a inculpatului de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la însănătoșirea sa.

Au fost confiscate corpurile delicte: un cuțit cu o lungime de 29 cm. din ebonită, prins cu nituri, precum și o armă, confecționată artizanal, cu 14 cartușe, acestea din urmă fiind în custodia IPJ

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă, așa cum a fost precizată și a fost obligat inculpatul la plata a 2000 lei despăgubiri civile către acesta.

A fost obligat inculpatul să achite către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Dr. TR.-S, suma de 3831 lei, cu dobânzi și penalități până la data plății, reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea părții vătămate, precum și la 800 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr. 379/, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor: de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 rap.Cod Penal la art.174 alin 1 și art.175 alin 1 lit. i Cod Penal; nerespectarea regimului armelor și munițiilor prev. de art.279 alin 1.Cod Penal și uzul de armă letală fără drept prev. de art.136 alin 1 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor cu aplicarea disp. art.33 lit. a și b

Cod Penal

În sarcina inculpatului s-a reținut că, pe fondul unor conflicte anterioare, a agresat pe partea vătămată cu o armă letală și un cuțit, producându-i leziuni care i-au pus în pericol viața, în următoarele împrejurări:

În luna iunie 2008 între partea vătămată, nepotul acestuia și inculpat a avut loc o altercație fizică, în urma căreia inculpatul a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, faptă pentru care prin rezoluțiile din 29.09.2008 și 03.12.2008 ale Postului de Poliție, a fost începută urmărirea penală față de victimă și nepotul său, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art.180 alin 2.

Cod Penal

Pe fondul acestor relații tensionate, în ziua de 28.11.2008, în jurul orelor 14,00, inculpatul având asupra sa o armă încărcată cu 15 cartușe (armă confecționată artizanal pe care o cumpărase din C), și un cuțit cu o lungime de 29 cm, s-a deplasat la barul AF din comuna, unde era partea vătămată, asupra căruia a tras cu arma, de la o distanță de circa 3; săvârșirea acestei fapte a fost observată de martorii, și, în prezența cărora inculpatul a împușcat pe victimă în umărul drept, împușcătură în urma căreia victima a căzut la podea.

În aceste circumstanțe, inculpatul s-a apropiat de victimă și, cu cuțitul ce-l avea asupra sa, a încercat să-l lovească pe în zona gâtului, împrejurări în care victima s-a apărat și inculpatul l-a tăiat cu cuțitul la mâna, cu care partea vătămată încercase să îndepărteze actul agresiv al inculpatului, iar la rugămințile părții vătămate inculpatul a renunțat să-l mai lovească, părăsind barul.

Victima a fost transportată la Spitalul de Urgență D Tr. S, unde s-au acordat îngrijiri medicale prin spitalizare, în perioada 28.11 - 19.12.2008, iar potrivit raportului medico legal întocmit în cauză a rezultat că leziunile traumatice, pe care le-a suferit în urma faptelor agresive ale inculpatului, i-au pus viața în primejdie și au necesitat pentru vindecare 54-55 zile de îngrijiri medicale.

medico-legală psihiatrică a inculpatului a concluzionat că acesta suferă de o tulburare organică de personalitate, pe fond involutiv (având vârsta de 81 ani) și că are discernământul diminuat în raport cu faptele comise:

În ceea ce privește deținerea armei de către inculpat, s-a stabilit că acesta nu figurează în evidențele IPJ M - Serviciul AEST ca deținător legal de arme sau muniție (letală ori neletală).

Starea de fapt de mai sus, a fost reținută de prima instanță, în baza următoarelor mijloace de dovadă: procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice; procesul verbal de ridicare și predare primire a corpurilor delicte, a săcuiului din velur în care inculpatul a ținut aceste corpuri delicte; rapoartele medico-legale întocmite în cauză; declarațiile părții vătămate; declarațiile martorilor, și; declarațiile inculpatului.

Astfel, tribunalul a reținut că inculpatul, iritat de comportamentul agresiv al părții vătămate, care, într-un conflict anterior, (luna iunie 2008 față de data infracțiunilor 28 noiembrie 2008), l-a agresat, s-a înarmat cu o armă confecționată artizanal și muniția aferentă constând în 15 cartușe cu, precum și cu un cuțit și a exercitat acte de violență asupra părții vătămate, constând în împușcarea acestuia, de la o distanță de cca 3, precum și în producerea unor leziuni de autoapărare față de atacul exercitat de inculpat cu cuțitul, leziunile produse constând în: "plagă împușcată regiunea umărului drept cu retenție de corp străin (), cu sângerare activă din țesutul muscular, șapte excoriații situate la nivelul palmei stângi și degetelor. Leziunile produse părții vătămate au necesitat mai multe intervenții chirurgicale pentru extragerea corpurilor străine și repararea plăgii, totalizând 55 zile îngrijiri medicale și fiind de natură a pune în pericol viața acestei părți.

Apărarea formulată de inculpat, care a susținut că nu a acționat cu intenția specifică omorului, ci doar a încercat să-i aplice o corecție părții vătămate, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin.2 Cod penal, a fost înlăturată de prima instanță ca fiind contrazisă de probele administrate.

S-a reținut în acest sens că, inculpatul a folosit la adresarea părții vătămate o armă letală și un cuțit, acțiunea de împușcare s-a realizat de la mică distanță față de partea vătămată, folosindu-se și fiind țintit umărul părții vătămate, iar după căderea la podea a acesteia, inculpatul a continuat agresiunea cu un cuțit. Aceste împrejurări au fost reținute de tribunal ca elocvente pentru caracterizarea vinovăției inculpatului, concluzionându-se că a prevăzut posibilitatea uciderii părții vătămate și a acceptat acest rezultat, situație în care, infracțiunea săvârșită constituie infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal.

Față de acestea, cererea de schimbarea a încadrării juridice a fost respinsă și s-a procedat la condamnarea inculpatului pentru cele trei infracțiuni deduse judecății, reținute ca probate, obiectiv și subiectiv, în sarcina inculpatului, la pedepse privative de libertate.

La individualizarea judiciară a pedepselor, au fost reținute atât pericolul social concret deosebit de grav, rezultat din modul de săvârșire a infracțiunii contra vieții, cât și împrejurările favorabile în caracterizarea persoanei inculpatului - lipsa antecedentelor penale, vârsta înaintată, cooperarea în cursul procesului penal, astfel că s-au aplicat sancțiuni orientate către minimul special, respectiv: 10 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a lit. b Cod penal, pentru tentativa de omor; câte 2 ani închisoare pentru infracțiunile prev. de art. 279 alin.1 Cod penal și art. 136 alin.1 din Legea nr. 295/2004, în final stabilindu-se pedeapsa rezultantă conform art. 34 lit. b Cod penal și art. 35 Cod penal, de 10 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a lit. b Cod penal. Aferent infracțiunilor care au condus la condamnarea inculpatului, prima instanță a dispus în baza art. 118 lit. b Cod penal, confiscarea corpurilor delicte - un cuțit cu lungimea de 29 cm, cu mânerul de ebonită și o armă confecționată artizanal împreună cu 14 cartușe.

Totodată, reținându-se că inculpatul a fost arestat preventiv în cauză, s-a făcut aplic. prev. de art. 350 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal, deducându-se măsura preventivă de la 28 noiembrie 2008, la zi, cu menținerea arestării inculpatului.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul prezintă tulburare organică de personalitate pe fond involutiv, având discernământul diminuat în raport cu faptele pentru care este judecat și, în consecință, în temeiul art. 113 Cod penal, s-a aplicat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la însănătoșirea inculpatului.

Sub aspect civil, s-a reținut că în cauză au fost promovate acțiuni civile de către partea vătămată - constituit parte civilă pentru suma de 2000 lei, reprezentând despăgubiri pentru cheltuielile efectuate în vederea refacerii sănătății (declarația din 28 aprilie 2009, fila 108), prejudiciu recunoscut de inculpat, care a acceptat achitarea acestei sume în totalitate (declarația din 28 aprilie 2009, fila 108); - și de partea civilă Județean de Urgență Dr. Tr. S pentru cheltuielile ocazionate de spitalizarea părții vătămate, în sumă de 3831 lei, cu dobânzile aferente până la data plății.

Reținând că inculpatul răspunde civil în temeiul art. 998, 999 cod civil pentru prejudiciile cauzate cu vinovăție, acțiunile civile au fost admise și s-a dispus obligarea inculpatului la plata de despăgubiri în sumele solicitate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, invocând critici de nelegalitate sub aspectul greșitei încadrări juridice a infracțiunilor din speță,în sensul că a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 20 rap.la art. 174, 175 lit. i Cod penal, art. 279 alin.1 Cod penal și art. 136 alin.1 din Legea nr. 295/2004, în infracțiunile prev. de art. 182 alin.2 Cod penal, art. 279 alin.1 Cod penal, iar în teză subsidiară, în infracțiunile prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal, art. 279 alin.1 Cod penal, alături de critici de netemeinicie, privitor la incidența dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal și art. 74 Cod penal, solicitând reindividualizarea judiciară a pedepselor și stabilirea altei modalități de executare conform art. 81 Cod penal sau art. 861Cod penal.

Curtea, analizând apelul promovat, reține:

Situația de fapt a fost corect stabilită de prima instanță în raport de probatoriul testimonial și științific administrat, care se coroborează cu plângerea părții vătămate și recunoașterea inculpatului, în sensul că, la data de 28 noiembrie 2008, inculpatul a împușcat pe partea vătămată, folosindu-se de o armă confecționată artizanal și de un cartuș cu, în zona umărului drept, după care a agresat-o cu un cuțit, producându-i leziuni la nivelul palmei și degetelor mâinii stângi, prin aceste acte de violență producându-i leziuni de cca 55 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața.

Totodată, se reține că martorii oculari audiați, nu au relatat despre acte de provocare săvârșite de partea vătămată asupra inculpatului, anterior agresiunii, ci, dimpotrivă, au observat pe inculpat care a intrat în barul unde se afla partea vătămată, s-a apropiat de acesta și a executat un foc de armă de la mică distanță țintind umărul, moment în care martorii s-au adăpostit și au fugit din bar, ca urmare a temerii produse.

În aceste condiții, împrejurarea că în urmă cu patru luni, inculpatul a fost agresat de către partea vătămată, formulând plângere pentru infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 180 alin.2 Cod penal, ca urmare a leziunilor de cca 14 zile îngrijiri medicale, stabilite prin certificatul medico-legal nr. 535 din 20 iunie 2008, emis de SML Dr. Tr. S (fila 101 dosar p), și că, ulterior, s-au perpetuat relațiile conflictuale cu partea vătămată, nu poate avea relevanța unor acțiuni ilicite grave în sensul art. 73 lit. b Cod penal, pentru a determina reținerea circumstanței atenuante a provocării.

Chiar și în situația, - invocată de inculpat în apărare-, apostrofării inculpatului de către partea vătămată, în sensul că " nu a murit până la acea dată", în condițiile concrete ale comiterii infracțiunilor, inculpatul avea posibilitatea evitării conflictului, fiind probat că acesta a intrat înarmat în barul unde se găsea partea vătămată, cu scopul de a-l împușca, iar nu că partea vătămată a urmărit pe inculpat și, în acest fel, a determinat incidentul.

Pentru aceste considerente, se reține ca neîntemeiată critica inculpatului, privitor la incidența art.73 lit. b Cod penal.

În ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunilor din prezenta cauză, apelul este fondat numai sub aspectul greșitei rețineri a infracțiunii prev. de art. 136 alin.1 din Legea nr. 295/2004, care incriminează uzul de armă letală, întrucât această infracțiune este absorbită în conținutul obiectiv al infracțiunii de tentativă la omor, agresarea părții vătămate fiind concepută și realizându-se prin împușcare, respectiv prin utilizarea armei letale.

Astfel, suntem în prezența unui act material care nu poate atrage o dublă răspundere penală a inculpatului, infracțiunea de pericol devenind infracțiune de rezultat și fiind astfel supusă numai regimului sancționator al acesteia.

Celelalte critici ale apelantului inculpat, privitoare la încadrarea juridică a infracțiunilor, în sensul reținerii infracțiunii de vătămare corporală gravă, iar nu a infracțiunii de tentativă de omor, sunt nefondate, deoarece, împrejurările concrete de săvârșire demonstrează că inculpatul a acceptat producerea rezultatului specific infracțiunii de omor - suprimarea vieții - prin utilizarea unei arme letale, acțiunea de tragere țintind umărul părții vătămate și având ca obiect, de la mică distanță (3 ), astfel că probabilitatea lezării unei zone vitale, a fost în afara oricărui dubiu.

În consecință, în conformitate cu prev. art. 334 Cod procedură penală coroborat cu art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, apelul inculpatului va fi admis în această limită, urmând să fie desființată în parte sentința sub aspectul laturii penale și să se dispună schimbarea încadrării juridice, din infracțiunile prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 alin.1 lit. i Cod penal, art. 279 alin.1 Cod penal, art. 136 alin.1 din Legea nr. 295/2004, cu aplic. art. 33 lit. Cod penal, în infracțiunile prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174, 175 alin.1 lit. i Cod penal, art. 279 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Totodată, în cauză urmează a fi reținute și criticile vizând individualizarea judiciară a pedepselor, în sensul aplicării art. 74 lit. a și c Cod penal, întrucât, inculpatul aflat la vârsta de 81 ani, a acționat cu discernământ diminuat, necesitând tratament medicale adecvat afecțiunii degenerative constatată de expertiza psihiatrică, fiind cunoscut cu o bună reputație, spre deosebire de partea vătămată care este caracterizată de martorii audiați pe starea de fapt, drept o persoană consumatoare de alcool și cu atitudine agresivă (martorii și ).

Față de considerentele expuse, în acord cu prev. art. 76 alin.2 și 3 Cod penal, respectiv art. 76 alin.1 lit. d Cod penal, inculpatul va fi condamnat la pedepsele de 6 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat și de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 33 lit. b Cod penal, să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție și menținerea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II-a lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin.2 Cod penal, apreciindu-se că în această modalitate se poate realiza scopul preventiv - educativ al sancțiunii penale.

În raport de art. 381 alin.1 Cod procedură penală, pentru inculpat va fi menținută starea de arest preventiv, întrucât temeiurile analizare la aplicarea măsurii nu s-au modificat, cu deducerea corespunzătoare a arestării, începând cu data de 28 aprilie 2009, la zi; conform prev. art. 382 alin.2 Cod procedură penală, celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin soluției adoptate, prin prezenta decizie vor fi menținute.

În cursul soluționării apelului, inculpatul a beneficiat de asistență juridică din oficiu, urmând a se aplica prev. art. 192 alin.3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 177 din 28 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Desființează în parte sentința.

În baza art.334.pen.

Schimbă încadrarea juridică din infracțiunile prev. de art.20 Cp. rap. la art.174,175 alin.1 lit. i Cp, art.279 alin.1 Cp. și art.136 alin.1 din Legea 295/2004, cu aplic.art.33 lit. a Cp. în infracțiunile prev. de art.20 Cp. rap. la art.174,175 alin.1 lit. i Cp. și art.279 alin.1 Cp. cu aplic.art.33 lit. a Cp.

În baza art.20 Cp. rap. la art.174,175 alin.1 lit. Cp.cu aplic.art.74 lit. a și c Cp. și art.76 al.2 Cp.

Condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 6(șase) ani și 6(șase)luni închisoare.

În baza art.279 alin.1 Cp.cu aplic.art.74 lit. a și c Cp.art.76 lit. Cp. Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 (an) și 6(șase) luni închisoare.

În baza art.33 lit. a, 34 lit. b Cp.

Contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6(șase)ani și 6(șase)luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Deduce, în continuare, prevenția, de la 28.04.2009, la zi și menține arestarea preventivă a inculpatului.

Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului și se vor vira din fondurile către

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică de la 16 iulie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.Gh.

IB/ 17.07.2009

Președinte:Mirela Ciurezu Gherghe
Judecători:Mirela Ciurezu Gherghe, Robert Emanoil Condurat

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Craiova