Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 18

ȘEDINȚA DIN: 03 februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Ene judecător

JUDECĂTOR 2: Ioana Vorniceasa președinte secție

GREFIER - - -

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat de procuror -

La ordine a venit spre soluționare apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 636/D din 08.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință nepublică, se prezintă apelantul inculpat, în stare de libertate asistat din oficiu de avocat, intimata - parte vătămată, lipsă fiind autoritatea tutelară și Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și Spitalul Județean de Urgență

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, precizează că motivele de apel privesc cuantumul pedepsei aplicate și nu mai are alte cereri de formulat.

Întrebat fiind, inculpatul, declară că își însușește apelul declarat de apărător.

Instanța, face cunoscut apelantului-inculpat prevederile art. 70 al. 2 Cod procedură penală, în sensul că are dreptul la tăcere și de a nu face nici un fel de declarații în fața instanței de control judiciar, atrăgându-i-se totodată atenția că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Apelantul-inculpat, declară că, înțelege să se folosească de dreptul la tăcere.

Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile formulate în cauză, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Parchetului, în temeiul art. 379 al. 2 lit. a Cod procedură penală, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 636/8 decembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei și a modului stabilit de executare. Instanța a stabilit circumstanțe atenuante și a coborât pedeapsa sub minimul special, cu suspendarea executării pedepsei.

Instanța trebuia să aibă în vedere și circumstanțele persoanele ale inculpatului, între gradul de pericol social și circumstanțele personale, primele circumstanțe au o pondere mai mare, care impun aplicarea unei pedepse mai mari. Fapta săvârșită de inculpat este deosebit de gravă, acesta a lovit-o pe mama sa, cu muchia unei securi în zona capului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în pericol și au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale. La această modalitate de săvârșire se adaugă și probele administrate, respectiv declarațiile martorilor și, audiați la data de 4 decembrie 2008 în instanță, din care rezultă că după ce a fost pus în libertate inculpatul, acesta a provocat din nou scandal la domiciliu.

Atitudinea inculpatului nu impune lăsarea acestuia în mijlocul familiei, sens în care solicită înlăturarea circumstanțelor atenuante și a prevederilor art. 86 Cod penal, aplicarea unei pedepse legale și temeinice.

Cât privește al doilea motiv de apel, sub aspectul nelegalității, întrucât inculpatul era minor, în cauză trebuiau aplicate prevederile art.110 și 1101Cod penal, cu privire la termenul de încercare.

Avocat din oficiu, solicită admiterea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU, desființarea acesteia, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, reducerea cuantumului pedepsei aplicate la 2 ani având în vedere circumstanțele inculpatului și maniera în care s-a săvârșit fapta. Susține că circumstanțele operează în favoarea inculpatului, acesta pe întreg parcursul cercetărilor atât la urmărirea penală cât și în instanță a avut o comportare sinceră. Inculpatul nu posedă antecedente penale, este minor, din referatul Serviciului de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, rezultă că a fost un incident izolat și toate acestea duc la pronunțarea unei pedepse de 2 ani cu menținerea suspendării. Apreciază totodată că, un contact cu mediul privativ de libertate, nu ar avea consecințe bune asupra comportamentului inculpatului minor.

Cu privire la apelul declarat de Parchet, arată că nu este de acord cu primul motiv, iar cu privire al doilea motiv, în cazul respingerii apelului inculpatului, apreciază că trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art. 110 și 1101Cod penal.

Pentru asistența din oficiu, solicită plata onorariului din fondul special al Ministerului Justiției.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe apelul inculpatului, solicită respingerea acestuia ca nefundat, având în vedere motivele de netemeinicie invocate în apelul Parchetului. Consideră că nu se impune coborârea pedepsei sub minimul special, întrucât inculpatul prezintă tulburări de conduită, mai mult după revocarea măsurii arestării preventive acesta a avut același comportament, ce denotă că nici perioada arestării preventive nu a avut influență asupra sa pentru reeducare.

Intimata-parte vătămată, solicită reducerea pedepsei aplicate inculpatului, arătând că dacă acesta ar fi arestat nu are cine să o îngrijească, pentru să nu se poate deplasa singură.

Apelantul-inculpat, solicită aplicarea unei pedepse mai mici cu suspendarea executării.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se a deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 636/D/8 decembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU, în dosar nr-, în temeiul art. 20 raportat la art.174 - 175 lit. c, cu aplicarea art.74 lit. a, c, art. 76 alin. 2, art. 99 și următoarele Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă din 26.06.2008;

A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 08.06.1992 în B, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, cu domiciliul în com. satul, jud. B, CNP -,la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin. l lit. a teza a-II-a și lit. b, pe durata și în condițiile art.71 alin.2 Cod penal.

In baza art.861Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere.

In temeiul art. 862Cod penal, s-a stabilit termen de încercare de 6 (șase) ani, ce se socotește începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform art.863Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce decurg din neîndeplinirea, cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță, potrivit art.864Cod penal.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

In temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată, reținerea pe timp de 24 de ore din 20.08.2008 și arestarea preventivă, începând cu data de 21.08.2008 și până la 17.10.2008 (când s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate).

In baza art.14, 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

In temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006, astfel cum a fost modificată prin art. l pct. 34 din nr.OUG 72/2006, a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul de Urgență Județean B la plata sumei de 2166,33 lei, actualizată la data executării, reprezentând cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate.

In temeiul art. 118 alin. l lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea unei securi aflată în coletul nr.2, care a fost folosită la săvârșirea infracțiunii, aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău, precum și a unei securi, aflată în coletul nr.3, existentă la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

In temeiul art.109 Cod procedură penală, s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă, conținute în coletele nr.4, nr.5 și în plicul nr.1, toate depuse la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 300 lei - onorarii pentru avocații desemnați din oficiu la urmărirea penală și la instanță - av. C - 100 lei; av. - 200 lei.

In baza art.191 alin. l Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, ce include și onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru care s-a dispus plata din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul -minor - locuiește împreună cu mama sa, în comuna, satul valea, în imobilul aparținând bunicilor săi, și.

In ziua de 26.06.2008, inculpatul a jucat fotbal pe o uliță din sat, timp în care a mers de mai multe ori în locuință unde a băut vin.

Spre seară, întorcându-se la domiciliu și fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a supărat întrucât nu a găsit-o pe mama sa acasă, astfel că a luat în mână o secure și a început să o caute prin vecini. A mers la vecina sa, căreia i-a spus că o caută pe mama sa și că în momentul în care o va găsi, o va omorî, ocazie cu care aceasta a observat că inculpatul ținea în mână o secure.

Revenind acasă, inculpatul a găsit-o pe mama sa, în curte și după ce i-a reproșat acesteia că nu i-a pregătit masa, a lovit-o de mai multe ori cu muchia unei securi în zona capului și peste corp.

a căzut la pământ, fiind ulterior transportată la Spitalul Județean de Urgență B, unde, pentru a-i fi salvată viața a fost necesară o intervenție chirurgicală.

In adresa nr.1730 din 13.08.2008, întocmită de B ( filele 25 - 26 ds. urm. Penală ), se concluzionează că partea vătămată a prezentat la examinare diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut cu fractură cominutivă parietală, contuzie cerebrală medie, afazie post-traumatică, hemipareză dreaptă și fractură gambă dreaptă 1/3 medie, leziunile fiind produse prin lovirea repetată a victimei cu mijloace și obiecte contondente, care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile îngrijiri medicale și care au fost de natură să-i pună în primejdie viața.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii în împrejurările reținute mai sus, fără a preciza care a fost motivul pentru care a lovit-o pe mama sa, susținând doar că în momentul respectiv nu a realizat consecințele conduitei violente datorită împrejurării că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

In cursul cercetărilor, inculpatul minor a fost expertizat din punct de vedere medico-legal psihiatric, în condiții de internare, conform art. 117 Cod procedură penală.

In raportul de expertiză întocmit de " MINOVICI" B (filele 21-23 ds.urm.penală), se concluzionează că inculpatul minor prezintă diagnosticul de tulburare de tip nesocializat, intelect liminar prin neinstruire, însă, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale având discernământul păstrat în raport cu fapta comisă.

In drept, s-a reținut că fapta inculpatului realizează conținutul infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art.174 - 175 lit. c Cod penal, pentru care acesta urmează să răspundă penal.

Întrucât inculpatul la data comiterii faptei (și în prezent) nu avea împlinită vârsta de 18 ani, în cauză, s-au reținut și aplicat dispozițiile art. 99 și următoarele Cod penal, privind minoritatea.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului și a modalității de executare a acesteia, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care a fost comisă și gradul de rudenie dintre inculpat și victimă, consecințele produse, limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege încriminatoare, incidența dispozițiilor legale relative la minori, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Inculpatul a avut o conduită sinceră în tot cursul procesului penal și nu posedă antecedente penale.

Din referatul de evaluare aflat la fila 17 ds. urm. penală, elaborat de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU, rezultă că inculpatul nu are un comportament infracțional, fapta în comiterea căreia a fost implicat constituind un incident izolat, astfel că există reale perspective de reintegrare în societate.

In raport de toate aceste date, instanța a apreciat că, în favoarea inculpatului, pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute la art.74 lit. a, c Cod penal, cu efecte în ceea ce privește cuantumul pedepsei.

Tot astfel, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.86/1 Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunând în acest sens.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că partea vătămată, audiată și la instanță ( fila 26 ds. instanță), nu se constituie parte civilă în cauză, neformulând pretenții civile împotriva inculpatului. Așa fiind, instanța a luat act în acest sens, conform art. 14, 346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil.

Unitatea sanitară Spitalul Județean de Urgență B s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 2188,33 lei, actualizată la data executării hotărârii, sumă reprezentând costul serviciilor medicale acordate părții vătămate .

Constatând existența unei legături de cauzalitate între fapta comisă de inculpat și consecințele produse în patrimoniul părții civile, instanța a dispus obligarea acestuia la repararea pagubei potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin art. l pct. 34 din nr.OUG 72/2006.

În temeiul art.118 alin. l lit. b Cod penal, s-a dispus confiscarea unei securi care a fost folosită la săvârșirea faptei, aflată în coletul nr.2, depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău, precum și a unei securi aflată în coletul nr. 3, existent la camera de corpuri delicte a aceleiași instanțe.

Împotriva sentinței au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul.

Parchetul a criticat sentința atât pentru netemeinicie cât și pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de netemeinicia hotărârii constând în cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a pedepsei, s-a susținut că prima instanță nu a avut în vedere declarațiile martorilor și din care rezultă că inculpatul este violent și s-a manifestat astfel față de bunicii săi în seara zilei de 29 noiembrie 2008. De asemenea, nu s-a avut în vedere nici caracterizarea întocmită de Episcopia Romano-.

În ce privește nelegalitatea, Parchetul a arătat că la stabilirea termenului de încercare al suspendării sub supraveghere instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 110 și art. 1101Cod penal, aplicabile minorilor și în raport de care, în cauză, termenul de încercare nu putea fi mai mare de 5 ani și nu 6, așa cum greșit a stabilit prima instanță.

Inculpatul și-a însușit apelul declarat de avocat, și prin apărătorul desemnat din oficiu la instanța de control judiciar l-a motivat oral, solicitând reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere vârsta sa, conduita, relațiile de afecțiune existente între el și partea vătămată.

Verificând sentința pe baza motivelor invocate, dar și din oficiu, curtea constată că apelurile sunt fondate pentru alte motive decât cele invocate de procuror și inculpat.

Prima instanță a reținut corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei, aspecte care de altfel nu au fost criticate în niciunul din cele două apeluri.

În ce privește însă individualizarea sancțiunii instanța a avut în vedere numai criteriile prev. de art. 72 Cod penal și care se referă la individualizarea pedepsei.

Inculpatul a comis fapta în minoritate, este minor și în prezent, situație față de care prima instanță avea mai întâi obligația să țină seama de dispozițiile art. 100 Cod penal, potrivit cărora față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Din examinarea acestor dispoziții rezultă că în cazul sancțiunilor de drept penal aplicabile minorilor, operațiunea de individualizare parcurge două etape; prima, în care pe baza criteriilor stabilite în art. 100 Cod penal se alege sancțiunea -măsura educativă sau pedeapsa și a doua, în cadrul căreia instanța realizează individualizarea propriu-zisă a sancțiunii la care s-a oprit.

În cauză, prima instanță a aplicat pedeapsa închisorii fără a motiva de ce a ales această sancțiune. Totodată a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, dar nici de această dată nu a motivat de ce a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza fără executarea pedepsei, rezumându-se la mențiunea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861Cod penal.

Instanța de control judiciar, analizând toate probele privind persoana inculpatului, precum și pe cele ce relevă gradul de pericol social concret al faptei apreciază că este întemeiat motivul invocat de parchet, potrivit căruia reeducarea inculpatului nu se poate realiza fără privarea acestuia.

Referatul de evaluare întocmit în cauză ( fl. 17-20 ) care cuprinde o examinare amplă a mediului în care se dezvoltă minorul, a comportamentului și conduitei acestuia, evidențiind aspectele ce-l caracterizează pozitiv, identifică însă și posibilitatea apariției în viitor la inculpat a unei tendințe de valorificare a oportunităților infracționale întâlnite.

De asemenea, expertiza medico-legală efectuată la Institutul Național de Medicină Legală B relevă existența unui activism intens și frecvent agresivitate (fl. 23 ).

Aceste probe se coroborează cu elementele de fapte ce rezultă din caracterizarea întocmită de din comuna ( 48-49 dosar fond) și din declarațiile martorilor ( bunica inculpatului ) și

( 45,46, dosar fond) ambii martori afirmând că inculpatul s-a manifestat violent, creând o stare de temere bunicilor săi chiar și după revocarea măsurii arestării preventive.

Existența unei potențialități de violență la inculpat, care poate conduce la reiterarea unui comportament deviant, denotă că o sancțiune neprivativă de libertate nu este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

În același timp Curtea constată că inculpatul a comis fapta la scurt timp după ce împlinit 16 ani ( după 16 zile), că are o pregătire școlară redusă, iar aceeași expertiză medico-legală a stabilit diagnosticul de " tulburare de conduită de tip nesocializat ". În raport de toate aceste date, instanța de control judiciar apreciază că aplicarea pedepsei închisorii în regim de detenție nu este de natură să asigure continuarea procesului de formare și educare a inculpatului și că realizarea acestora se poate îndeplini prin aplicarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare. Prin această sancțiune prin care se poate continua procesul de instrucție școlară, de învățare a unei meserii, dar si de cultivare a unor valori morale, caracterul privativ de libertate realizând în același timp și funcția de constrângere, față de pericolul social concret al faptei.

Instanța are în vedere și posibilitatea prelungirii măsurii executării după împlinirea vârstei de 18 ani.

Deși inculpatul a solicitat reducerea pedepsei și menținerea modalității de executare stabilită de prima instanță, aplicarea unei măsuri educative, fie și privativă de libertate este favorabilă acestuia.

În consecință, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, se vor admite ambele apeluri, se va desființa sentința numai sub aspectul laturii penale și rejudecând, pe fond, în baza art. 104 Cod procedură penală, se va dispune internarea minorului într-un centru de reeducare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul, fiul lui și, născut la 08.06.1992 în B, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, cu domiciliul în com., satul, jud. B, CNP -, împotriva sentinței penale nr. 636/D/8 decembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dosar nr-.

Desființează sentința cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei și, rejudecând, în fond:

În baza art. 104 al. 1 Cod penal dispune internarea într-un centru de reeducare a inculpatului ( cu date cunoscute ) pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c Cod penal și art. 99 al. 2 Cod penal.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 108 al. 2 Cod penal privind revocarea măsurii educative a internării.

În baza art. 490 al. 1 cod procedură penală dispune punerea de îndată în executare a măsurii.

Menține celelalte dispoziții din sentință.

Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în cauză și reținut 24 de ore în perioada 20.08-17 octombrie 2008.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției sumei de 200 lei reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu în apel.

În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 3.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. -

Red. -

Tehnored.- -4 ex.

03.02.2009

Președinte:Ecaterina Ene
Judecători:Ecaterina Ene, Ioana Vorniceasa

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Bacau