Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 20/
Ședința publică din data de 09 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva sentinței penale nr. 439 din 15.10.2009 a Tribunalului Galați.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.02.2010 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezent, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 09.02.2010.
După deliberare,
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală 439 din 15.10.2009 a Tribunalului Galațis -a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul, în temeiul art. 334.C.P.P. din infracțiunea prev. de art. 20.Cod Penal în referire la art. 174 al. 1.pen. raportat la art. 175 al. 1 lit. c pen. în infracțiunea prev. de art. 184.
Cod PenalÎn baza art. 20.Cod Penal cu referire la art. 174 al. 1.Cod Penal raportat la art. 175 al. 1 lit. c și Cod Penal aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, art. 76 lit. b a Cod Penal fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pe Cod Penal o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat (fapta din 19.04.2009).
În baza art. 71 alin. 2.Cod Penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de disp. art. 64 lit. a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei principale a închisorii.
Conform disp. art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului și, în temeiul disp. art. 88.Cod Penal, s- dedus acestuia din pedeapsa aplicată perioada executată în stare de reținere și arest preventiv începând cu 24.04.2009 la zi.
S-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.
În baza art. 14.C.P.P. raportat la art. 998. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "S " Gas umei de 4350, 98 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 118 al. 1 lit. b Cod Penal, s- dispus confiscarea specială de la inculpatul a unui cuțit cu lama de 13 cm, folosit la săvârșirea infracțiunii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul cu nr. 513/P/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și înregistrat la instanță sub nr- s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20.pen. cu referire la art. 174 al. 1. pen. raportat la art. 175 al. 1 lit. c pen. (tentativă la omor calificat).
S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare mai sus menționat faptul că în ziua de 19.04.2009, în timp ce se afla la locuința sa, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a aplicat părții vătămate - soție - o lovitură cu cuțitul în zona toracelui cauzându-i plagă cervico-mediastino-toracică cu hemotorax stâng masiv, plagă pulmonară, secțiune venă hemiazigos, pneumotorax stâng și pneumomediastin cu șoc hemoragic, leziuni ce au pus în primejdie viața părții vătămate.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut aceeași situație faptică potrivit căreia:
Inculpatul și partea vătămată sunt căsătoriți și locuiesc în comuna, jud. Relațiile între aceștia erau tensionate datorită faptului că partea vătămată obișnuia să consume deseori băuturi alcoolice.
La acest comportament a recurs partea vătămată și în (în ziua de 19.04.2009) - când a fost sesizată a fi sub influența consumului de alcool și de către martorii și.
În a doua parte a zilei, în jurul orelor 17, după ce au stat la masă și au consumat băuturi alcoolice, între inculpat și partea vătămată s-au iscat discuții contradictorii, legate de problema banilor și a consumului de băuturi alcoolice de către partea vătămată. În aceste împrejurări, inculpatul a luat de pe masă un cuțit de bucătărie, cu de culoare neagră, și a aplicat părții vătămate o singură lovitură, în torace, zona sternului. Partea vătămată s-a așezat pe pat și a început să acuze probleme de respirație. Realizând gravitatea faptei comise, inculpatul a mers la vecina sa, martora, căreia i-a solicitat să vină la locuința lor fără a-i da alte amănunte. Martora a mers la locuința soților, fiind urmată în scurt timp și de martorul - finul acesteia care se afla invitat la martoră.
Cei doi martori au găsit-o pe partea vătămată pe patul din bucătărie și au văzut că avea în zona pieptului o tăietură din care îi curgea sânge. Martorul a părăsit locuința familiei și, în drum spre poartă, s-a întâlnit cu inculpatul care se chinuia să sune de pe telefonul mobil la salvare. În aceste împrejurări, inculpatul a solicitat martorului să sune el la salvare, spunându-i totodată "am făcut o prostie, am tăiat-o pe tanti-ta ".
Până la venirea salvării, partea vătămată s-a ridicat de pe pat și a ieșit în stradă, ținându-se cu o mână de abdomen. Realizând că este ceva în neregulă cu partea vătămată, martora - vecină, a mers după ea și a întrebat-o ce i s-a întâmplat. Partea vătămată și-a ridicat bluza și tricoul arătându-i o rană în zona sternului din care curgea sânge. În aceleași împrejurări, partea vătămată a zis martorei că s-a certat cu inculpatul și că acesta a lovit-o cu cuțitul.
Martora a ajutat-o pe partea vătămată să revină în locuință și să se îmbrace, ulterior fiind dusă cu salvarea la spital.
Cu ocazia cercetării la fața locului, s-a procedat la ridicarea de la inculpat a cuțitului.
Situația faptică mai sus expusă este dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate date în prima fază a procesului penal (filele 11-14 dosar pen.), procesul-verbal de fixare a locului faptei (fila 3 dosar pen.), procesul-verbal de predare a cuțitului folosit (fila 29 dosar ), declarațiile martorilor, precum și a martorilor propuși în apărare G și, dar și prin mențiunile raportului de constatare medico-legală cu nr. 420/E din 22.04.2009 întocmit de Serviciul de medicină legală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. " G; astfel, conform acestui act medico-legal, partea vătămată a prezentat plagă cervico-mediastino-toracică cu hemotorax stâng masiv, plagă pulmonară, secțiune de venă hemiazigos, pneumotorax stâng și pneumomediastin - leziune de violență ce a putut fi produsă prin lovire cu corp înțepător-tăietor-cuțit.
S-a concluzionat, de asemenea, prin același mijloc de probă că leziunea poate data din 19.04.2009, că necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale spre vindecare de la data producerii, dacă nu survin complicații, iar plaga părții vătămate cu șoc hemoragic a pus în primejdie viața acesteia.
Inculpatul a negat în mod constant comiterea faptei arătând că nu se consideră vinovat de consumarea acesteia.
Astfel, audiat în cauză acesta a arătat că mecanismul de producere al leziunii constatate în persoana părții vătămate nu este cel surprins prin actul de sesizare și că partea vătămată a luat cuțitul amenințând că se sinucide, iar pentru aoî mpiedica să recurgă la acest gest inculpatul a încercat să tragă de cuțit apucându-l de peste mâinile părții vătămate; în aceste condiții părțile s-au luptat pentru a intra în posesia cuțitului și la un moment dat lama s-a înfipt în zona pieptului părții vătămate.
Susținerile inculpatului nu au fost reținute de instanță fiind contracarate prin mare parte a probatoriilor administrate cauzei.
Astfel, raportul medico-legal mai sus menționat a evidențiat în persoana părții vătămate o intoxicație etilică acută alături de plaga înjunghiată suprasternală de aproximativ 2 cm cu hemoragie externă; ori, este puțin probabil ca în starea părții vătămate - raportată și la forța semnificativ crescută a inculpatului, aceasta să fi reușit să-și înfingă singură cuțitul cauzându-și o plagă de 2 cm.
Pe de altă parte, declarația martorului - audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești (filele 25-28, respectiv fila 48 dosar fond) evidențiază în mod clar că inițiativa faptei a aparținut inculpatului; arată martorul că imediat după consumarea evenimentului inculpatul i-a spus "am făcut o prostie; am tăiat-o pe tanti-ta ".
De asemenea, declarația martorei (fila 23 dosar ) relevă faptul că partea vătămată a fost lovită cu cuțitul de către inculpat urmare a unor certuri de familie.
Martora a arătat că în ziua evenimentului dedus judecății partea vătămată era vizibil sub influența alcoolului astfel încât nu prea era stăpână pe acțiunile ei. Această situație a părții vătămate este adusă în discuție și de către martorul care a observat faptul că aceasta se afla sub influența alcoolului încă de la ora 9.30 în dimineața aceleiași zile (fila 67 dosar).
De asemenea, martorul - confirmă faptul că inculpatul i-a relatat că a făcut o prostie că "a atins-o cu cuțitul pe nevasta sa" (fila 66 dosar).
Față cu toate aceste aspecte, s-a apreciat că în persoana inculpatului a fost realizată latura subiectivă corelativă infracțiunii deduse judecății (intenția).
Instanța a apreciat că nu se poate ralia liniei apărării inculpatului care a solicitat schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune din culpă (art. 184.pen.), în cauză neputându-se susține că s-ar afla în ipoteza unei false reprezentări asupra consecințelor faptei; avându-se în vedere intensitatea loviturii, zona în care a fost aplicată și celelalte împrejurări legate de părțile în cauză nu poate fi stabilită sub nici o formă culpa făptuitorului.
În consecință, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice mai sus menționată.
În drept, s-a apreciat ca fiind angajată vinovăția inculpatului în privința săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de disp. art. 20. pen. raportat la art. 174 al. 1. pen. și cu referire la art. 175 al. 1 lit. c pen.
La individualizarea, conform disp. art. 72.pen. a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comise corelativ cu elementele care circumstanțiază persoana acestuia.
Astfel - independent de atitudinea procesuală nesinceră - inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, în cauză găsindu-și eficiență circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 al. 1 lit. a
Cod PenalÎn consecință s-a aplicat inculpatului o pedeapsă a închisorii într-un cuantum situat sub limita minimă specială prevăzută de textul legal incriminator.
Totodată, avându-se în vedere și dispozițiile exprese ale art. 65.pen. precum și conținutul juridic al infracțiunii deduse judecății s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.
În conformitate cu disp. art. 71 alin. 2. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pe durata executării pedepsei principale.
În prezenta cauză inculpatul a fost cercetat sub imperiul măsurii de arest preventiv - fiind în prealabil reținut pentru 24 ore începând cu data de 24.04.2009 (ordonanța de reținere nr. 24) mandat de arestare preventivă - filele 40, 50-52 dosar pen.).
Astfel, s-a dat eficiență disp. art. 350. pr. pen. și ale art. 88. pen. relative menținerii stării de arest a inculpatului, respectiv deducerii din pedeapsa închisorii aplicată acestuia a perioadei executate în stare de reținere și arest preventiv.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.
Având în vedere înscrisurile aflate la fila 20-21 dosar, a fost obligat inculpatul, în conformitate cu disp. art. 14.pr.pen. și art. 998. civ. la plata despăgubirilor civile reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții vătămate - 4350,98 lei - către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență
În temeiul disp. art. 118 al. 1 lit. b pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a cuțitului cu lama de 13 cm folosit la săvârșirea infracțiunii
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Cu privire la motivul de netemeinicie s-a susținut că instanța de fond a valorificat nejustificat circumstanțele atenuante, dând o eficiență excesivă prevederilor art. 74 lit. a Cod penal.
S-a solicitat înlăturarea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal reținute în favoarea inculpatului.
În subsidiar, în condițiile în care se va aprecia că se impune reținerea prevederilor art. 74 lit. a Cod penal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Prin al doilea motiv de apel s-a invocat faptul că în conformitate cu dispozițiile Legii 76/2008, prin raportare la infracțiunea dedusă judecății, se impunea prelevarea de probe biologice de la inculpat.
S-a mai susținut că hotărârea este nelegală sub aspectul interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a Cod penal în totalitate, impunându-se doar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Inculpatul a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Inculpatul a susținut că nu a avut intenția să o lovească pe partea vătămată cu acel cuțit, ci doar a încercat să o împiedice să se sinucidă. Astfel, vrând să ia cuțitul din mâna părții vătămate, inculpatul pur și simplu l-a scăpat și acesta a intrat în pieptul părții vătămate.
A mai arătat inculpatul că nu i-a pus în primejdie viața părții vătămate, atâta timp cât aceasta a plecat singură din domiciliu.
Pentru cele arătate mai sus, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 -175 lit. c Cod penal în infracțiunea prev. de art. 184 Cod penal.
Apelurile sunt fondate.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, se constată următoarele:
Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal în referire la art. 174 alin. 1 Cod penal rap. la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal.
Ca situație de fapt, așa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, se reține că în ziua de 19.04.2009, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, inculpatul a aplicat părții vătămate - soția sa - o lovitură cu cuțitul în zona toracelui, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața.
Inculpatul a negat comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, susținând că nu a avut intenția să suprime viața părții vătămate, ci doar a încercat să o împiedice să se sinucidă, iar în momentul în care a dorit să ia cuțitul din mâna acesteia l-a scăpat și astfel s-a produs accidentarea.
Linia de apărare folosită de inculpat atât la instanța de fond cât și prin motivele de apel nu este susținută de restul materialului probator.
Este adevărat că partea vătămată, cu ocazia audierii în fața instanței de fond, a susținut că în ziua faptei a încercat să se sinucidă, că inculpatul a intervenit pentru a-i lua cuțitul, moment în care a fost înțepată în zona sternală (fila 29 dosar fond).
Însă, această declarație a părții vătămate, în totală contradicție cu declarațiile date în faza urmăririi penale, nu poate fi primită.
Apreciem că modificările intervenite în susținerile părții vătămate nu sunt motivate și argumentate temeinic, intenția acesteia fiind aceea de a-l ajuta pe inculpat să scape de răspunderea penală.
Cu ocazia audierii la instanța de fond, partea vătămată a precizat că în momentul audierii de către organele de urmărire penală nu putea să scrie și să vorbească, iar la întrebările adresate răspundea dând din cap.
Se constată că declarația dată de partea vătămată la data de 22.04.2009 (fila 14 dosar urmărire penală), în prezența unui martor asistent, a fost semnată de aceasta.
De asemenea, fiind audiată la data de 23.04.2009 (filele 11-13 dosar urmărire penală) partea vătămată precizează că a fost lovită de inculpat cu un cuțit în lungime de aproximativ 10 cm, pe care l-a luat de pe masă sau de pe balcon, în timp ce se afla față în față cu el.
Declarația din data de 23.04.2009 este semnată de partea vătămată, iar în final aceasta precizează, scriind personal că "atât declar, susțin și semnez, după ce am citit și am constatat că cele scrise corespund cu cele declarate de mine și adevărul"
Declarațiile părții vătămate date în faza urmăririi penale se coroborează cu restul materialului probator, respectiv, raportul de constatare medico-legală, declarațiile martorilor,.
Astfel:
- Martorul a declarat atât la urmărirea penală cât și în faza cercetării judecătorești că inculpatul, imediat după comiterea faptei i-a zis că a făcut o greșeală și anume, că a dat cu cuțitul în soția lui.
- Martora a declarat că partea vătămată i-a arătat rana din zona coșului pieptului, zicându-i că s-a certat cu soțul său și că acesta a lovit-o cu cuțitul.
- Martorul Gas usținut că inculpatul i-a relatat că "a făcut o prostie, că a atins-o cu cuțitul pe nevasta sa".
Având în vedere cele mai sus arătate, considerăm că încadrarea juridică corectă a faptei pentru care inculpatul este judecat este cea de tentativă la omor calificat, neputându-se dispune schimbarea acestei încadrări în infracțiunea de vătămate corporală din culpă.
Considerăm că hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul individualizării răspunderii penale a inculpatului.
Având în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, situația de fapt reținută în cauză, persoana și atitudinea inculpatului anterioară comiterii faptei, apreciem că nu se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal.
Față de prevederile art. 52 Cod penal, față de urmarea produsă prin comiterea infracțiunii și atingerea adusă relațiilor sociale ce apără viața persoanei, față de atitudinea inculpatului manifestată pe parcursul procesului penal, considerăm că îndreptarea și reeducarea acestuia se poate realiza prin executarea efectivă a pedepsei într-un cuantum mai ridicat decât cel stabilit de instanța de fond.
În acest sens, se va dispune majorarea pedepsei aplicate inculpatului prin comiterea infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal în ref. la art. 174 alin. 1- art. 175 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a în ref. la art. 76 alin. 2 Cod penal.
Având în vedere infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, modalitățile și împrejurările comiterii faptei, considerăm că nu se impunea interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza I atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară, sens în care se vor interzice acestuia doar drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
Acest motiv de apel invocat de Parchet în favoarea inculpatului, impune și admiterea apelului declarat de inculpat.
Față de dispozițiile art. 7 din Legea 76/2008, prin raportare la infracțiunea pentru care inculpatul este judecat, se impunea ca instanța de fond să dispună prelevarea probelor biologice de la acesta.
Față de cele de mai sus, se vor admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul.
Se va desființa în parte sentința penală 439 din 15.10.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Se va majora de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal în ref. la art. 174 alin. 1 - rap. la art. 175 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a în ref. la art. 76 alin. 2 Cod penal.
Se vor modifica dispozițiile privind aplicarea pedepsei complementare și a pedepsei accesorii, în sensul că se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
În baza disp. art. 7 din Legea 76/2008 se va dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest, față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, față de împrejurarea că se mențin și în prezent temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, se va dispune menținerea măsurii arestării preventive conform art. 383 alin. 11și art. 350 Cod procedură penală.
În baza disp. art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 24.04.2009 la zi.
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentelor apeluri vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul (fiul lui și, născut la data de 04.03.1956 în comuna, județul G, CNP -, domiciliat în comuna, sat, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva sentinței penale nr. 439 din 15.10.2009 a Tribunalului Galați.
Desființează în parte sentința penală 439 din 15.10.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Majorează de la 3 (trei) ani închisoare la 5 (cinci) ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal în ref. la art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a în ref. la art. 76 alin. 2 Cod penal.
Modifică dispozițiile privind aplicarea pedepsei complementare și a pedepsei accesorii în sensul că:
- în conformitate cu dispozițiile art. 65 Cod penal aplică inculpatului n pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale cu închisoarea;
- în conformitate cu disp. art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea.
În baza disp. art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul în vederea introducerii profilelor genetice în
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza disp. art. 383 alin. 11și art. 350 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.
În baza disp. art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 24.04.2009 la zi, respectiv, la 09.02.2010.
În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentelor apeluri rămân în sarcina statului.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu (avocat G ) pentru inculpat, la termenele de judecată din 07.12.2009 și 11.01.2010 va fi avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat și intimata parte civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " G și de la pronunțare pentru intimata parte vătămată.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
Red. -/24.02.2010
Tehnored. /3 ex./05.03.2010
Fond: -
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache