Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 30/

Ședința publică de la 27 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător

JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu președinte secție

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI și de inculpatul ( fiul lui G și, ns. la 22.03.1962, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ), împotriva sentinței penale nr. 320/ din 15.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI în dosarul nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 al.1- raportat la art. 175 lit. i p

Se constată că dezbaterea apelurilor a avut loc în ședința din 15.10.2009, când s-au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 20.10.2009, 27.10.2009, după care:

CURTEA:

Asupra apelurilor penale de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 320/F din 15.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI

a fost condamnat inculpatul ( fiul lui G și, născut la data de 22.03.1962 în Mun.G, jud.G, cetățenie română, domiciliat în com. sat, jud.G, fără antecedente penale, studii 8 clase și școala profesională, căsătorit, stagiul militar îndeplinit, CNP--, posesor al CI seria - nr.- eliberată de Poliția, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) la o pedeapsă de 20(douăzeci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b, d și e pen. pentru o perioadă de 4(patru) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 alin.1 pen. raportat la art.175 alin.1 lit.c pen.

În baza art.71 pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b,d și e pen.

Conf.art.350 pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit dispozițiilor art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 04.10.2008 la zi.

S-a constatat că partea civilă nu are pretenții bănești și nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În conf. cu disp.art.118 lit.b pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei perne-corp delict de care s-a folosit inculpatul la comiterea faptei infracționale.

În conf. cu disp.art.189-191.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus ca suma de 400 lei reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu către Baroul Galați ( faza de urmărire penală și judecată) va fi suportată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 alin.1 pen. raportat la art.175 alin.1 lit.c pen.

Ca situație de fapt, s-au reținut în sarcina inculpatului următoarele:

Acesta este căsătorit cu partea civilă și au avut împreună un copil minor, respectiv victima, în vârstă de 6 ani și 11 luni. În anul 2005, împreună au hotărât ca partea civilă să meargă să muncească în Italia iar inculpatul să rămână acasă și să se ocupe de creșterea și educarea victimei. 3 ani inculpatul s-a ocupat de victima, fiind ajutat material de soția acestuia care trimitea bani din Italia.

În luna aprilie 2008, partea civilă s-a reîntors din Italia iar relațiile cu inculpatul s-au deteriorat în mod vădit, motiv pentru care l-a luat pe minor și împreună cu acesta s-a stabilit la părinții săi.

Ulterior, după acest moment, inculpatul având și acceptul părții civile, a luat contact cu victima și a continuat să se intereseze de minor. de aproape trei luni, inculpatul a fost plecat la muncă în Franța și apreciind că victima minoră nu este îngrijită și crescută corespunzător de soția sa și familia acesteia, a formulat o serie de sesizări la Primăria com. creând astfel stări tensionale.

Mai mult și mai precis până în luna octombrie 2008, între inculpat și partea civilă au existat discuții în contradictoriu pe seama minorului, fiecare dintre aceștia nefiind mulțumiți de felul în care se ocupă de creșterea și educarea acestuia.

În data de 04.10.2008, în jurul orelor 14,00-15,00, victima, însoțită de martorul, în vârstă de 6 ani, au mers să se întâlnească cu inculpatul în apropierea locuinței părții civile. . de inculpat, victima și martorul au mers la locuința acestuia. S-au jucat, după care inculpatul a cerut martorului să meargă la locuința sa, motivat de faptul că dorea să stea singur cu fiul său.

În aceeași zi, în jurul orelor 16,00, inculpatul a mers în dormitor împreună cu victima, s-au așezat pe pat și s-au uitat la fotografiile de familie. cu victima, inculpatul a aflat că aceasta urma să plece cu mama sa în Italia. Cu această ocazie, victima a aflat că " acolo în Italia urma să aibă un tată mai bun".

Pe fondul unor stări emoționale create de discuțiile purtate cu propriul copil, inculpatul a luat rezoluția infracțională de a-și ucide fiul. Astfel, a așezat pe fața victimei o pernă de pe pat și a sufocat-o, imobilizând-o cu picioarele. Când a realizat că victima a murit, inculpatul a întins-o pe pat, i-a pus mâinile pe piept și i-a aprins o lumânare.

După această purtare, inculpatul a părăsit locul faptei și a mers la sa, loc din care s-a autodenunțat, apelând la 112. Le-a sunat și pe rudele sale și C, cărora le-a făcut cunoscut că a ucis-o pe victima.

Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată este dovedită cu procesele-verbale de cercetare la fața locului( filele 2-4 dosar urm.pen.), planșa foto la fața locului( filele 5-19 dosar urm.pen.), declarațiile martorilor, ( filele 37-52 dosar urm.pen.), declarația părții civile ( fila 36 dosar urm.pen.), toate coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului.

Fiind audiat în cele două faze procesuale, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii. S-a apărat prin aceea că nu a premeditat fapta, că a acționat dintr-un impuls pe fondul unei stări tensionate, generate de problemele pe care le avea cu mama copilului. În acest sens, solicită a fi reținute în favoarea sa, circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a pen.( a recunoscut și regretat fapta, nu are antecedente penale), cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prev. de lege.

S-a apreciat că apărarea inculpatului nu poate fi primită, urmând a fi înlăturată. S-a precizat că oricât de grave ar fi fost neînțelegerile cu soția sa și oricât de mari ar fi fost stările tensionale în care s-a aflat, nu puteau să-l determine să recurgă la o măsură atât de extremă și gravă, de a-și omorî propriul copil. Afirmația minorului în sensul că mama acestuia îl va duce în Italia și acolo îi va găsi un tată mai bun nu este de natură a-l supăra pe inculpat și de a-i crea o stare tensională atât de puternică încât să-l fi determinat să-și omoare copilul.

S-a apreciat că starea și manifestările violente ale inculpatului, chiar dacă după spusele acestuia nu a premeditat nimic rău împotriva minorului, nu au nicio justificare probatorie, care să convingă instanța că fapta a fost comisă sub imperiul unei stări emoționale puternice, de natură neimputabilă.

S-a arătat că la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, tribunalul va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 pen. referitoare la limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, cât și de persoana inculpatului, care a recunoscut și regretat fapta, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală( inculpatul, deși ajunsese la neințelegeri cu soția sa, mama minorului victimă, neînțelegeri ce au luat amploare în, nu justifică purtarea acestuia în a-și rezolva conflictele conjugale, cu agresiune asupra minorului în vârstă de numai 6 ani, provocându-i moartea.

S-a mai arătat că în drept, fapta inculpatului, care în ziua de 04.10.2008, la locuința sa din com., jud.G, a ucis-o pe victima în vârstă de 6 ani și 11 luni- fiu, prin sufocare, asfixie mecanică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 alin.1 pen. raportat la art.175 alin.1 lit.c pen.

S-a arătat că alături de pedeapsa principală ce urmează a fi aplicată inculpatului, acesta va executa și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b,d și e pen. pentru o perioadă de 4(patru) ani după executarea pedepsei principale.

În conformitate cu art.71 pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b,d și e pen.

S-a precizat că în conformitate cu disp.art.350 pr.pen. se va menține starea de arest a inculpatului iar potrivit art.88 pen. se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 04.10.2008 la zi.

Privitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea civilă, audiată în instanță( fila 74 dosar) a declarat că nu se constituie parte civilă și nu are pretenții bănești de la inculpat.

În conf. cu art.118 lit.b pen. s-a arătat că se va dispune confiscarea de la inculpat a unei perne-corp delict, de care s-a folosit inculpatul la comiterea faptei infracționale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI și inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚIa susținut că hotărârea e nelegală, raportat la încadrarea juridică a infracțiunii. S-a arătat că inculpatul ar fi trebuit să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 al. 1 Cod penal, raportat la art. 175 al. 1 lit. c și d Cod penal, deci pe lângă litera "c" să se rețină și lit."d" a art.175 Cod penal, având în vedere că infracțiunea de omor s-a săvârșit de inculpat, profitând de starea de neputință a victimei ( fiul său minor în vârstă de 6 ani și 11 luni ) de a se apăra.

S-a argumentat această cerere pe considerentul că forța fizică a victimei era vădit disproporționată față de aceea a inculpatului, inculpatul profitând de această stare copilului și de neputința de a se apăra.

Hotărârea a fost criticată și pe motive de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate. S-a arătat că prima instanța era îndreptățită să aplice inculpatului o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat, având în vedere natura infracțiunii, relațiile sociale cărora li s-a adus atingere, condițiile concrete în care a fost săvârșită, precum și urmarea faptei.

Față de toate acestea s-a solicitat admiterea apelului promovat, desființarea în parte a sentinței penale apelate și în rejudecare să se dispună schimbarea încadrării juridice, prin reținerea și a disp.art.175 lit.d pen. și în această încadrare să se aplice inculpatului o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat, pentru a se asigura un echilibru între fapta comisă și răspunsul societății față de atingerea relațiilor protejate de lege. Inculpatul în apelul promovat a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și c Cod penal, raportat la atitudinea procesuală sinceră pe care a avut-o pe parcursul procesului penal și la faptul că nu are antecedente penale.

În apel, inculpatul a solicitat proba cu martori și proba cu acte. Astfel, a solicitat reaudierea martorului precum și reaudierea părții civile, având în vedere că există anumite contradicții între declarațiile date de către aceștia în cele două faze apel procesului penal.

Curtea, în urma deliberării, a respins atât audierea martorului, cât și părții civile, motivat de faptul că eventualele contradicții dintre declarații vor fi lămurite de către instanță pe baza coroborării și aprecierii tuturor probelor administrate în cauză. Totodată, atât martorul cât și partea civilă au fost audiați nemijlocit în fața instanței de fond, în condiții de contradictorialitate. De asemenea, inculpatul a depus în fața instanței de apel o serie de înscrisuri: - scrisori medicale, sentința civilă nr. 530/24.06.2009 a Judecătoriei Tg.B, xerocopia plângerii adresată Primăriei comunei la data de 25.05.2008, xerocopia declarației părții civile autentificată de notar public prin încheierea de autentificare nr.1209 din 16.04.2007.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚIe fondat doar prin prisma motivului de nelegalitate invocat ce vizează încadrarea juridică, iar apelul inculpatului e nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept se constată că prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză a reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Apreciem însă întemeiată critica Parchetului ce vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul încadrării juridice a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului.

Considerăm că inculpatul ar fi trebuit să fie condamnat prin schimbarea încadrării juridice a faptei pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin.1 Cod penal raportat la art.175 alin.1 lit.c și d Cod penal, având în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚIs -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, reținându-se doar lit."c" a art.175 Cod penal, având în vedere că acesta a suprimat viața fiului său în vârstă de 6 ani și 11 luni, prin sufocarea cu o pernă. Victima infracțiunii de omor e fiul inculpatului - astfel încât în mod corect s-a reținut lit."c", dar apreciem că se impune și reținerea disp.art.175 lit."d" Cod penal, având în vedere că infracțiunea de omor s-a săvârșit de inculpat, profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra.

Pentru aplicarea agravantei prev. de art. 175 lit."d" Cod penal se cere, din punct de vedere obiectiv, îndeplinirea cumulativă a două condiții:

a) victima să se afle în stare de neputință de a se apăra

b) făptuitorul să profite de această stare a victimei.

Se consideră ca fiind în stare de neputință de a se apăra și persoanele a căror forță fizică este vădit disproporționată față de cea a făptuitorului.

În speța de față sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții precizate anterior:

- vârsta fragedă a victimei eos tare naturală și există o neputință fizică evidentă de a se apăra - un minor în vârstă de 6 ani și 11 luni nu se poate apăra împotriva acțiunii de ucidere a tatălui său, dat fiind că forța sa fizică este vădit disproporționată, față de aceea a inculpatului.

- inculpatul a profitat de această stare a copilului și de neputința sa de a se apăra.

Față de toate acestea apreciem că e întemeiată critica Parchetului și se impune admiterea apelului promovat pe acest considerent, cu consecința desființării în parte a sentinței apelate, iar în rejudecare, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, reținând și disp.art.175 lit.d Cod penal.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, față de probele administrate în cauză, față de situația de fapt și de persoana inculpatului ( care e la primul impact cu legea penală) și prin raportare la condițiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de disp.art.72 Cod penal, considerăm că pedeapsa aplicată (20 ani închisoare) a fost just dimensionată și aptă să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.

Apreciem că în cauză nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a, c Cod penal, așa cum solicitat inculpatul, având în vedere următoarele:

În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social al faptei comise, la urmările și la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la alte elemente privitoare la persoana inculpatului.

În concret, față de gradul de pericol social al infracțiunii, împrejurările în care a fost săvârșită (inculpatul imobilizând propriul copil, sufocându-l, punându-i o pernă pe față), urmarea faptei (moartea fiului său), natura relațiilor sociale cărora li s-a adus atingere, relații ce ocrotesc viața - bunul cel mai de preț al unei persoane și față de persoana inculpatului care și la acest moment apreciază că alte persoane sunt responsabile de situația ivită în familia sa și pe acest considerent a ajuns să săvârșească o asemenea infracțiune, apreciem că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special.

Inculpatul a justificat săvârșirea faptei pe motivul deteriorării relațiilor dintre el și soția sa, dovedind că eop ersoană lipsită de scrupule.

Față de toate acestea, considerăm că pedeapsa aplicată e just dimensionată și aptă să răspundă scopului pedepsei prev. de art.52 Cod penal, neimpunându-se majorarea sau reducerea cuantumului acesteia, criticile formulate atât de Parchet, cât și de inculpat pe acest considerent neputând fi reținute, motiv pentru care va fi menținut cuantumul pedepsei de 20 de ani, aplicat de prima instanță.

Pentru motivele invocate anterior, se va respinge ca nefondat apelul inculpatului.

Față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, având în vedere și împrejurarea că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, se va menține starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 383 al.2 Cod pr.penală se va deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală, va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI împotriva sentinței penale nr. 320/F din 15.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI în dosarul nr-,și în consecință:

Desființează în parte sentința penală nr. 320/F/15.06.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

În baza art. 334 Cod proc. penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1 rap. la art. 175 alin. 1 lit. c și d Cod penal,menținând pedeapsa principală de 20 ani închisoareși pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. 64 lit. teza a II-a, b, d și e Cod penal pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul ( fiul lui G și, născut la data de 22.03.1962 în G, domiciliat în com. sat, județul G, CNP--, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva sentinței penale nr. 320/ din 15.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL GALAȚI.

Conform art. 383 alin. 11în ref. la art. 350 alin. 1 Cod proc. penală menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 383 alin. 2 Cod proc. penală, deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 04.10.2008 până la data de 27.10.2009.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în apel - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul.

Pronunțată în ședință publică azi 27.10.2009.

Președinte, Judecător,

- - - - -

Grefier,

- -

Red.dec.jud./09.11.2009

Jud.fond

Tehnored.CG/3 ex./09.11.2009

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Galati