Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 31/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 31
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol judecarea apelului declarat de revizuentul împotriva sentinței penale nr. 654/05.11.2009, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul revizuient asistat de av., apărător desemnat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele mai sus arătate cu privire la prezența părților și a modului de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Interpelate fiind, prășile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Av, solicită admiterea apelului, casarea hotărârii apelate și admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul, fiind incidente în cauză disp, art. 394 al. 1 lit. a Cod procedură penală. Astfel, din declarația martorului, rezultă că victima a fost lovită anterior incidentului care i-a provocat decesul, de către mama inculpatului, cu un obiect din lemn. Condamnatul a mai invocat că la producerea decesului a contribuit și existența unor afecțiuni medicale grave de care suferea victima. Toate aceste aspecte nu au fost cunoscute de instanță la momentul condamnării, motiv pentru care se impune admiterea cererii de revizuire.
Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de fond a evaluat corect cererea de revizuire formulată de condamnatul și a constata că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 394 Cod procedură penală, potrivit cărora nu mijlocul de probă trebuie să fie nou ci împrejurarea sau faptele să fie descoperite ulterior pronunțării sentinței de condamnare. Pentru aceste motive formulează concluzii de respingere a apelului ca nefondat.
Apelantul arată că nu se face vinovat de moartea tatălui său, care fusese pregătită anterior. El a mers să locuiască cu părinții, deoarece se afla în convalescență și dormea într o bucătărie, separat de părinții săi care dormeau în aceeași cameră. Mai multe persoane din sat cunosc situația reală și că "a fost lăsat de o nebună, pe care nici nu o mai consideră mamă, să facă 13 ani de pușcărie". Martorii și au relatat că victima prezenta lovituri.Victima fost înmormântată împreună cu ciomagul cu care a fost lovită. Solicită admiterea apelului și admiterea cererii de revizuire.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Asupra apelului penal de față;
Tribunalul Iași prin sentința penală nr. 654/05.11.2009, hotărât respingerea ca inadmisibilă în principiu a cererii formulate de revizuientul privind respingerea sentinței penale nr. 170/10.07.1997 a Tribunalului Iași.
Revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Tribunalul, examinând cererea de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 403 al. 1 Cod procedură penală raportat la art. 394 al. 1 lit. a, c și d Cod procedură penală, temeiuri de drept care au fost invocate în considerentele cererii, constată că aceasta nu este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 394 al. 1 lit. b Cod procedură penală revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
c) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Raportând aceste cazuri la motivele care stau la baza prezentei cereri de revizuire constată instanța că nu s-a relevat existența nici uneia dintre cele trei situații de revizuire invocate, declarația martorei referitoare la atribuirea culpei în producerea morții victimei mamei revizuentului neputând fi reținută în lipsa altor probe cu care această declarație să se poată corobora.
Pentru aceste considerente, Tribunalul, constatând ca inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire formulată de condamnatul cu privire la sentința penală nr. 170/10.07.1997 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 202/ 28.10.1997 a Curții de APEL IAȘI și rămasă definitivă prin nerecurare, în baza dispozițiilor art. 403 Cod procedură penală urmează a dispune în sensul respingerii acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală revizuentul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului se arată că în mod greșit instanța de fond nu a admis în principiu cererea de revizuire întrucât în cauză sunt incidente prevederile art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală din declarația martorului rezultând că victima fost lovită anterior incidentului care i-a provocat decesul de către mama inculpatului, cu un obiect din lemn.
Arată revizuentul că victima avea și afecțiuni medicale grave și acestea au contribuit la deces.
Apelul este nefondat.
Examinând actele și lucrările cauzei instanța constată că în mod corect și în concordanță cu materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut că nici unul din cazurile de revizuire invocate de condamnatul nu există, cererea fiind inadmisibilă în principiu.
Astfel, din lucrările cauzei rezultă că motivele invocate de condamnat în cererea de revizuire au fost relevate de acesta și în fața instanței care a judecat cauza în fond, nefiind vorba de fapte sau împrejurări noi necunoscute de aceasta la momentul judecării cauzei, nefiind îndeplinite nici celelalte cazuri privind declararea ca fals a unui înscris care servit ca temei al hotărârii atacate sau existența unui membru al completului de judecată, procuror sau persoană care a efectuat acte de cercetare penală care să fi comis o infracțiune în legătură cu speța a cărei revizuire se cere.
Nefăcându-se dovada netemeiniciei sau nelegalității hotărârii de condamnare a revizuentului, în mod corect instanța de fond a apreciat.
Raportat acestor considerente, în mod temeinic și legal s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea condamnatului privind revizuirea sentinței penale 170/10 iulie 1997 Tribunalului Iași, conform art. 403 alin. 3 Cod procedură penală.
Analizând hotărârea apelată din oficiu, sub toate aspectele de drept, conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, nu se constată motive de nelegalitate sau netemeinicie.
Față de această situație în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul condamnat împotriva sentinței penale 654/05.11.2009 a Tribunalul Iași, pe care o va menține.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 654/05.11.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă apelantul să achite statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei către Baroul d e Avocați I, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu se avansează din fondurile statului.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
09.03.2010
Tribunalul Iași
Jud. -
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Maria Cenușă