Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.34/
Ședința publică de la 19 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Ion Avram judecător
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
Grefier -
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de
Procuror -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelul declarat de inculpatul, domiciliat în com., nr. 112, jud. C S, trimis în judecată pentru săvârșirea infrac. prev. și ped. de art.20, 174- 195 Cod penal, împotriva Sentinței penale nr. 430 din 07.10.2005 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4325/2004.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2008, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțare asupra cauzei, la data de 19 februarie 2008.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.430/7.10.2005 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr.4325/2004, inculpatul (corect ) a fost condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat ( fapta din 13/14.04.2001).
În baza art. 53 pct. 2 lit. a Cod procedură penală cu referire la art.65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a și b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, iar în baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.64 Cod penal.
În baza art. 14, 15, 346 Cod procedură penală, art.998 cod civil și art.188 din Legea nr. 3/1978, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean nr. 1 Tas umei de 7.819.989 lei (vechi) cu titlul de cheltuieli de spitalizare acordate părții vătămate.
S-a respins ca nefondată cererea de constituire de parte civilă formulată de către partea vătămată prin care a solicitat 500.000.0000 lei (vechi) cu titlul de daune morale.
În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 lit. a Cod procedură penală, inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea in fracțiunii de încăierare prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 lit. b Cod procedură penală au fost achitați inculpatul - parte vătămată, precum și inculpații, și pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare prevăzute de art. 322 alin.1 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.189 - 191 Cod procedură penală în ce-l privește pe inculpatul și art.192 alin.3 Cod procedură penală pentru inculpații și.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăilaa reținut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 13/14.04.2001, inculpații, și au plecat spre casă de la Discoteca "", în jurul orei 300.
Grupul de tineri era însoțit și de martorele, și.
În timp ce se deplasa și a ajuns în apropierea Parcului "" din Reșița, și în dreptul Magazinului "", grupul inculpaților și al martorelor a fost ajuns din urmă de învinuiții și. C din urmă a intrat în vorbă cu martora pe care a invitat-o la o cafea, invitație pe care martora refuzat-
Deoarece inculpatul a continuat să insiste ca martora să-l însoțească, grupul inculpaților, format din, și, au lovit și au fost loviți de inculpații și, fără însă să se poată stabili cine pe cine a lovit.
reciproce s-au derulat la trecerea de pietoni aflată în dreptul Complexului Comercial "", mai precis pe partea opusă acestui complex.
Constatând că sunt în inferioritate numerică, inculpații și au traversat strada spre Complexul "" revenind spre grupul advers care se deplasa spre chioșcul situat în apropierea "". În acest timp, inculpatul a continuat lupta cu o parte din grupul de inculpați, iar inculpatul arunca cu pietre spre acel grup, țintind zona picioarelor, fără să lovească pe cineva.
La un moment dat, inculpatul se afla la o distanță de aproximativ 3 de inculpatul -parte vătămată care afla în mers cu spatele spre cel dintâi. Pentru că unul dintre membri grupului a observat intenția inculpatului de a arunca din nou, l-a avertizat pe inculpatul-parte vătămată.
Acesta s-a întors spre inculpatul, s-a aplecat puțin, manevre ce nu l-au apărat însă de o lovitură în zona capului, cu o bordură de beton.
După această din urmă agresiune dintre cele două grupuri, inculpații și au fugit spre Complexul "" fiind ajunși din urmă de inculpații, și. În aceste împrejurări, inculpatul a afirmat că nu a intenționat să-l lovească în cap pe inculpatul-parte vătămată.
Din certificatul medico-legal întocmit la 25.04.2001, rezultă că partea vătămată prezenta o plagă contuză fronto-parietală cu fractură cu înfundare frontală, leziunea necesitând un număr de 65 zile de îngrijiri medicale.
Din același act medico-legal mai rezultă că leziunea a pus în pericol viața victimei prin posibile complicații hemoragice și infecțioase ce putea să apară în lipsa unei intervenții de specialitate.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului de aol ovi pe partea vătămată în zona capului cu o bordură de beton de la o distanță mică de aproximativ 3, pe stradă, întrunește elementele constituite ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art. 174 - 175 lit. i Cod penal.
Tribunalul nu a primit solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal apreciind că activitatea infracțională a inculpatului întrunește atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a tentativei la omor calificat.
În ce privește pretențiile civile formulate de partea vătămată Tribunalul a reținut că acesta a depus, prin avocatul ales, o declarație de constituire de parte civilă cu suma de 500.000.000 lei (vechi) și penalități aferente, arătând că această sumă reprezintă daune morale. Cererea poartă data de 25.10.2004 și a fost primită în ședință de către judecătorul care a prezidat completul de judecată la 22 aprilie 2005 (după 4 luni), fapt consemnat și în încheierea de ședință din aceeași dată (fila 122).
Fiind întrebat în ședință publică de modalitatea în care a ajuns în posesia cererii, avocatul părții vătămate a declarat că i-a fost trimisă prin poștă, însă nu poate face dovada cu plicul poștal. Conform procesului verbal întocmit de către organele de poliție la 5.05.2005, partea vătămată nu a fost găsită la domiciliu, fiind plecată în Italia (fila 157) de mai mult timp. Pe tot parcursul procesului, acesta nu s-a întors în țară pentru a i se lua o declarație scrisă în acest sens.
Față de interesul acordata acestui proces, tribunalul a apreciat că există suficiente dubii cu privire la cererea de constituire de parte civilă și ca atare a respins-o ca nefondată, cu atât mai mult cu cât a fost prezent la 2 noiembrie și 22 noiembrie, în instanță și nu a depus-o personal.
Referitor la comiterea de către toți inculpații a infracțiunii de încăierare prevăzută de art.322 alin.1Cod penal, din situația de fapt reținută, rezultă că pentru inculpatul nu se poate reține această infracțiunea, deoarece nu există în concurs cu tentativă la comiterea infracțiunii de omor calificat.
Ca atare în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus achitarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal.
Cu privire a ceilalți inculpați participanți la conflictul care a avut loc în noaptea de 13/14.04.2001, s-a constatat că fapta acestora constituie o contravenție, care trebuia sancționată de organele de poliție și ca atare în temeiul art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus achitarea acestora. La aplicarea acestei soluții, s-a mai avut în vedere faptul că actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea persoanei, potrivit dispozițiilor art.2781alin. 9 Cod procedură penală și ca atare, prin admiterea plângerii în baza art.2781lit. c Cod procedură penală, toți făptuitorii-învinuiți sau inculpați, au calitatea de inculpați.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă și inculpatul criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr.37/A/13.02.2006 a Curții de APEL GALAȚI, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat și de partea civilă.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul solicitând, prin apărătorul ales, trimiterea cauzei spore rejudecare la Curtea de APEL GALAȚI pentru a se stabili încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina sa.
Prin decizia penală nr.6916/27.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de inculpat, s-a casat în parte decizia penală nr.37/A/13.02.2006 a Curții de APEL GALAȚI și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat.
Restul dispozițiilor deciziei recurate au fost menținute.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
"Participarea părților la judecata în primă instanță sau în apel constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este garantată, printre altele și de principiul contradictorialității ședinței de judecată. Drept urmare, atunci când nu s-au respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la judecată, intervine o nulitate relativă ce impune casarea hotărârii recurate".
Așa cum rezultă din încheierea din 6 februarie 2006, dezbaterile judiciare în prezenta cauză, la Curtea de APEL GALAȚI, au avut loc în lipsa inculpatului, care nu a fost legal citat.
Astfel, cu toate că din Adresa nr.- din 16 septembrie 2004 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului C-S, aflată la fila 25 dosarului nr.4325/2004 a Tribunalului Brăila, rezultă că numele corect al inculpatului este, pentru termenul din 6 februarie 2006, inculpatul fiind citat cu numele de.
De asemenea, mențiunile din citațiile privind calitatea în care este citat sunt eronate, la rubrica respectivă figurând "apelant-făptuitor" în loc de apelant-inculpat.
Pentru aceste considerente în temeiul art.38515alin.1 pct.2 lit. c Cod procedură penală, decizia penală nr.37/A/13.02.2006 a Curții de APEL GALAȚIa fost casată în parte, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 833/RJ/44/2007.
Atât în motivele scrise de apel cât și în notele de concluzii, inculpatul a solicitat în principal admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr.430/7.10.2005 a Tribunalului Brăila și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
S-a susținut că prin interpretarea greșită a probatoriului administrat, instanța de fond a stabilit o situație de fapt "incorectă" fapt ce a condus la concluzii greșite atât asupra "actelor materiale executate, cât și a poziției subiective a inculpatului", aducându-se următoarele argumente:
- nu inculpatul a fost acela care a declanșat conflictul ci.
- exactitatea datelor din actele medicale (certificatul medico-legal, raportul de expertiză medico-legală și suplimentul la expertiză) este îndoielnică atât timp cât nu au fost întocmite imediat după producerea incidentului, neprecizând nimic despre evoluția ulterioară a stării de sănătate a părții vătămate care s-a sustras examinării medico-legale, acesta părăsind țara în anul 2001, căsătorindu-se, muncind în străinătate, astfel încât nu se poate susține că ar prezenta o infirmitate fizică permanentă.
- depozițiile părților și ale martorilor nu sunt constante, caz în care dubiu profită inculpatului atât cu privire la stabilirea situației de fapt cât și la exteriorizarea comportamentului volitiv și intelectiv al acestuia, inculpatul neacționând cu intenția de a ucide, doar întâmplarea făcând ca partea vătămată, în mișcare fiind și atenționată de prieteni, să se întoarcă și să se aplece astfel că piatra l-a lovit în zona capului. Or, modul în care acționase anterior, prin aruncarea pietrelor spre picioarele grupului de tineri, fără a urmări o persoană anume, sau o zonă vitală a corpului duce la concluzia că inculpatul nu a avut intenția de a ucide.
- că dacă ar fi manifestat rol activ, instanța ar fi constatat modul defectuos în care s-a efectuat urmărirea penală, faptul că nu s-a întocmit un proces verbal de cercetare la fața locului, că filele dosarului nu sunt în ordine cronologică nerespectând parcursul procedural, că numerotarea nu este cursivă și unitară. Totodată, o reconstituire a faptelor ar fi stabilit poziția și contribuția fiecărei părți la săvârșirea faptelor.
- că achitarea celorlalți inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 322 alin.1 Cod penal este inechitabilă, criteriile avute în vedere pentru aceștia fiind valabile în egală măsură și pentru inculpatul.
- că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra actelor în circumstanțiere aduse în favoarea inculpatului - certificatele medico-legale prin care se face dovada că inculpatul nu a fost indiferent față de fapta săvârșită, că a suferit o depresie severă cu urmări și reveniri la starea de criză, făcând astfel dovada că a fost marcat de faptă și că o regretă.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, reținerea cauzei spre soluționare și pe fond, respingerea plângerii formulate de partea vătămată ca netemeinică "și nelegală" cu menținerea ordonanței nr.14/23.09.2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul CSp entru următoarele motive:
- soluția primei instanțe este nelegală întrucât după ce a reținut cauza spre soluționare nu a pus în mișcare acțiunea penală.
- s-au încălcat dispozițiile art.2781pct.8 lit. c Cod procedură penală și ale art.48 alin.1 lit. a Cod procedură penală, întrucât instanța, după ce a desființat ordonanța atacată, a rămas în aceeași compunere și la judecarea cauzei în fond.
- nepunând în discuția părților schimbarea încadrării juridice, raportat la conținutul dispozitivului ordonanței atacate potrivit căruia în sarcina lui s-a reținut săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 322 alin.2 Cod penal și art.182 alin.2 Cod penal, s-au încălcat dispozițiile art.334 Cod procedură penală, diminuându-se astfel dreptul la apărare al celui judecat.
Prin concluziile puse în cadrul dezbaterilor, atât avocatul inculpatului cât și procurorul de ședință au solicitat admiterea apelului invocând motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.
Curtea verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de motivele invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constată că apelul este fondat, dar pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:
Prin ordonanța nr.1352/P/2001 din 19.07.2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița (fila 9 din dosar nr.252/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S) s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S pentru a se pronunța sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal de către învinuitul.
Pentru a dispune astfel, procurorul a constatat următoarele:
Prin procesul verbal din 30.04.2001, s-a început urmărirea penală față de pentru comiterea infracțiunii prev. de art.182 alin.1 Cod penal.
În urma cercetărilor, s-a constatat că în data de 14.04.2001, în jurul orei 300, existat o altercație fizică între două grupuri de persoane soldate cu lovituri reciproce. Astfel, primul grup era format din învinuiții, iar al doilea grup era format din și.
Ca urmare a faptului că toți cei menționați și-au aplicat lovituri reciproce, fără a se putea face o delimitare a acțiunilor agresive ale fiecărui participant, organele de poliție, considerând că fapta constituie infracțiunea de încăierare, prev. de art.322 Cod penal, a dispus începerea urmăririi penale față de participanți sub acest aspect.
După consumarea acestei fapte, învinuitul a aruncat o bordură de beton spre capul învinuitului. Lovitura nu a fost deviată, astfel că partea vătămată a fost lovit frontal, în urma loviturii necesitând spre vindecare un număr de 65 zile îngrijiri medicale ( fila 9 dosar). Din analiza certificatului medico-legal nr.C-314/25.04.2001, s-a reținut că acesta a fost internat în perioada 14-23.04.2001 cu diagnosticul plagă cranio cerebrală (fractură cu înfundarea cu eschile osoase), leziunile suferite determinând infirmitate fizică permanentă.
În raport de zona corporală (vitală) afectată, de mijlocul contondent folosit și de intensitatea loviturii aplicate, s-a apreciat că în cauză se impune efectuarea de cercetări față de învinuitul pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art.20 raportat la art.174 Cod penal.
Prin ordonanța nr.252/P/2001 din data de 14.12.2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal.
Totodată, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița pentru supravegherea urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art. 322 alin.2 Cod penal, iar față de învinuiții, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal, reținând aceeași stare de fapt cu excepția momentului aruncării corpului vulnerant care, potrivit procurorului criminalist a avut loc anterior încheierii agresiunii reciproce dintre cele două grupuri de tineri.
Ordonanța nr.252/P/2001 din 14.12.2001 a fost confirmată prin Rezoluția nr.95/II/2/2002 din 24.01.2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S urmare respingerii plângerii formulate în condițiile art.278 Cod procedură penală de către partea vătămată.
Prin sentința penală nr.123/10.06.2002 a Tribunalului C-S, definitivă prin decizia penală nr.1788/8.04.2003 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis plângerea petentului împotriva ordonanței nr.252/P/2001 din 14.12.2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, s-a infirmat ordonanța și s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal de către învinuitul.
Deși procurorul era obligat să se conformeze celor dispuse de instanță, prin ordonanța din 23.09.2003, dată în dosarul nr.252/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunea prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 - 175 lit. i Cod penal.
Totodată, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița în vederea supravegherii urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 322 alin. 2 Cod penal și art. 182 alin. 2 Cod penal, iar față de ceilalți învinuiți pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.322 alin.1 Cod penal.
Reținând aceeași stare de fapt cu aceea avută în vedere la pronunțarea ordonanței din 14.12.2001, același procuror criminalist a constatat că "între învinuiți a existat o încăierare, agresiunea exercitată de către delimitându-se prin faptul că a aruncat cu piatra spre învinuitul-victimă cauzându-i o vătămare corporală gravă. Lipsa intenției de a ucide a învinuitului rezultă din împrejurările faptei și anume faptul că a aruncat anterior cu două pietre spre grupul de persoane din care a făcut parte și victima, fără a viza vreo zonă vitală și fără a urmări numai lovirea victimei.
În momentul aruncării celei de treia pietre, învinuitul s-a aflat în mișcare, mergând înainte, astfel că în cazul în care nu s-ar fi oprit și întors, piatra aruncată de la aproximativ 3 nu l-ar fi lovit în zona capului, ci la spate sau mai jos. De aici rezultă faptul că învinuitul nu a vizat lovirea cu piatra a unei zone vitale și astfel să aibă intenția de a ucide, ci doar vătămarea corporală, neurmărind și neacceptând producerea rezultatului traumatic care a avut loc".
Plângerea părții vătămate, formulată împotriva acestei ordonanțe, a fost respinsă prin rezoluția prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul C-
Prin Încheierea din 31.05.2004, dată de Tribunalul C-S în dosarul nr.1864/P/2004, s-a admis plângerea petentului împotriva ordonanței nr.252/P/2001 din 23.09.2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C- s-a desființat ordonanța atacată și s-a reținut cauza spre judecare, judecătorul considerând că sunt suficiente probe pentru a putea analiza pe fond dacă există sau nu fapta imputată învinuitului, precum și faptele celorlalți învinuiți și dacă există sau nu vinovăția acestora.
Nu pot fi primite criticile apărării invocate pe cale de excepție întrucât specificul procedurii instituite prin dispozițiile art.2781Cod procedură penală vizează chiar actele procurorului de netrimitere în judecată, judecătorul neavând cum să se substituie procurorului.
Prin urmare, astfel cum de altfel a statuat cu valoare de principiu Curtea Constituțională (decizia nr.172/22.03.2005, nr.73/8.02.2005, nr.864/9.10.2007, nr.985/6.11.2007, nr.77/5.02.2008), judecarea cauzei de către instanță după desființarea rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecatăimplicăparticiparea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acțiunii publice și exercitarea tuturor atribuțiilor decurgând din această calitate, judecătorul atât în soluționarea plângerii cât și în judecarea în fond a cauzei neîndeplinind acte de urmărire penală specifice procurorului.
Așadar, nu se poate pretinde că soluția Tribunalului C-S ar fi nelegală motivat de faptul că judecătorul nu ar fi pus în mișcare acțiunea penală și că nu ar fi pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptelor de către procuror prin ordonanța atacată, atât timp cât, pe de o parte procedura instituită de disp.art.2781alin.8 lit. c Cod procedură penală impune ca acțiunea penală să fie exercitată tot de către procuror, iar pe de altă parte că în cauză nu erau incidente dispozițiile art.334 Cod procedură penală, actul de sesizare al instanței fiind plângerea persoanei vătămate și nu rechizitoriul, instanța constatând, contrar celor reținute prin ordonanța desființată, că din datele existente în cauză la acel moment rezultă presupunerea rezonabilă că învinuitul a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat.
Nici cazul de incompatibilitate invocat de apărare nu subzistă având în vedere că o altă instanță egală în grad, și un alt judecător a judecat cauza în fond, urmare strămutării judecării cauzei dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Încheierea nr.4805/27.09.2004 (dosar nr.4269/2004).
Este adevărat că procedura instituită de art.2781Cod procedură penală se referă doar la soluțiile de netrimitere în judecată și că deci, conform susținerilor reprezentantului parchetului, instanța trebuia să se raporteze doar la acest prim punct al ordonanței atacate.
Dar, având în vedere că soluția de declinare cuprinsă la punctul următor al dispozitivului ordonanței în discuție privea și pe inculpatul, pentru care, în situația în care ordonanța ar fi fost desființată în parte, s-ar fi exercitat concomitent cu judecarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor și urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.322 alin.2 Cod penal și art.182 alin.2 Cod penal și eventual trimiterea în judecată pentru aceste fapte, că existența concursului de infracțiuni între încăierare și vătămare corporală gravă, omor sau tentativă la omor conform doctrinei și jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este posibilă decât în situația când în cursul unei încăierări unul dintre participanți ar lovi mai multe persoane, din care unora le-ar cauzaleziunisau vătămări ale integrității corporale ce caracterizează infracțiunile prevăzute de art.180 Cod penal și art.181 Cod penal, iar altora vătămări grave sau moartea, ceea ce nu s-a demonstrat în cauza de față, Curtea constată că susținerile procurorului de ședință privind acest aspect nu pot fi primite fiind lipsite de finalitate și total nefavorabile inculpatului.
Curtea constată că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt și a dat infracțiunii comise de inculpatul o încadrare juridică corespunzătoare.
Astfel, cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului -parte vătămată (filele 44-46, 71-72 din dosarul de urmărire penală), ale inculpaților (filele 35-41 din dosarul de urmărire penală și fila 167 din dosarul de fond), (filele 56-61 din dosarul de urmărire penală și fila 166 din dosarul de fond), (filele 64 -68 din dosarul de urmărire penală și fila 165 din dosarul de fond), (filele 50-53 din dosarul de urmărire penală), (fila 69 din dosarul de urmărire penală) și (filele 29-32 din dosarul de urmărire penală), declarațiile martorilor (filele 77 - 78 din dosarul de urmărire penală și filele 168-169 din dosarul de fond), (fila 80 din dosarul de urmărire penală și fila 170 din dosarul de fond), (filele 75-76 din dosarul de urmărire penală și filele 171-172 din dosarul de fond), s-a făcut dovada că în dimineața zilei de 14.04.2001 în jurul orelor 3, în apropierea Complexului Comercial "" din municipiul Reșița, între inculpații, pe de o parte, și inculpații și, pe de altă parte, a avut loc o altercație cauzată de conduita necorespunzătoare a celor din urmă inculpați care au acostat pe rând pe martorele și apoi pe (care împreună cu martora făceau parte din grupul primilor 5 inculpați) cerându-le să-i însoțească la o cafea ori suc.
Cum tinerele au refuzat, solicitând să fie lăsate în, în apărarea lor a intervenit inculpatul care a fost lovit de către inculpatul, acesta din urmă fiind agresat de, cei șapte tineri înjurând-se, trăgându-se de haine, trântindu-se la pământ și lovindu-se reciproc fără să se poată stabili concret activitatea fiecăruia.
Este de precizat că inițial la altercație au participat, și, pe de o parte, și și, pe de altă parte, acesta din urmă fiind în avansată stare de ebrietate.
În sprijinul primului grup, au intervenit inculpații și, împrejurare în care s-a retras.
Observând însă că prietenul său, trântit la pământ era agresat de celălalt grup, a traversat strada de unde a început că arunce cu pietre înspre ceilalți tineri, fără să lovească vreunul dintre ei.
Grupul fraților l-au abandonat pe și apreciind că altercația s-a consumat, s-au deplasat către o hamburgherie intenționând să-și cumpere ceva de mâncare.
În aceste împrejurări, inculpatul, aflat la o distanță de aproximativ 3 în spatele grupului, a aruncat cu o bucată de bordură din beton, de dimensiuni apreciabile, lovindu-l pe partea vătămată în zona capului. Acesta, deși avertizat asupra traiectoriei bucății de bordură (aruncată cu ambele mâini de către inculpatul ) nu a avut timp decât să se întoarcă și să se aplece puțin, fără să fie în măsură să evite impactul cu obiectul vulnerant.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Județean Reșița. Constatându-se starea critică a părții vătămate, s-a dispus trimiterea acesteia la Spitalul Clinic Județean nr.1 T undea fost internată în perioada 14.04.2001 - 23.04.2001, cu diagnosticul "plagă contuză fronto-parietală stg. fractură înfundare frontal stg. CT cerebral evidențiază fractură cu înfundare cu eschile osoase intracerebrale F strg. leziuni contuzive minime cerebrale", conform foii de observație nr.12272 întocmită de Clinica de neurochirurgie a Spitalului Județean T (filele 85-88 din dosarul de fond).
Cu actele medico-legale (certificatul medico-legal nr.C-314/25.04.2001, Raportul de expertiză medico-legală nr.338/23.02.2005 și suplimentul la acest raport (filele 84,89 și 114 din dosarul de fond) s-a făcut dovada că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care pot data din data de 14.04.2001 și pot fi consecința lovirii directe cu un corp contondent (dur), leziunile necesitând 65 zile îngrijiri medicale și punând în primejdie viața victimei prin complicațiile hemoragice și infecțioase care puteau să apară în lipsa intervenției medico-chirurgicale, aceasta rămânând cu o infirmitate fizică permanentă.
Totodată, s-a apreciat că între leziunile cranio-duro-cerebrale suferite de partea vătămată și fapta de lovire din data de 14.04.2001 se poate stabili o legătură de cauzalitate.
În mod corect, prima instanță a stabilit că fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 - 175 alin.1 lit. i Cod penal, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora s-a dispus condamnarea.
În mod corect, prima instanță nu a primit solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor calificat în modalitatea mai sus reținută, în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal, întrucât relevante pentru caracterizarea juridică a faptei cu tentativă la omor calificat sunt împrejurările în care a fost comisă (după consumarea altercației când partea vătămată împreună cu restul grupului său se deplasa spre hamburgherie, cu spatele la inculpat, astfel că acțiunea violentă nu-și găsește explicația decât în dorința de răzbunare a inculpatului), natura obiectului contondent (bucata de bordură de dimensiuni și greutate apreciabile, inculpatul aruncând-o cu ambele mâini de la mică distanță, aproximativ 3 ), zona vitală spre care a fost îndreptată lovitura (frontoparietal stânga, situație în care s-a produs înfundarea unei porțiuni din cutia craniană, constatându-se lipsa de substanță osoasă), leziunile produse punând în primejdie viața victimei).
Inculpatul, deși nu a urmărit uciderea părții vătămate, a prevăzut posibilul rezultat letal al actelor sale și a acceptat producerea acestui rezultat, fapta constituind deci tentativă la omor calificat sub forma intenție indirecte.
Pentru aceleași considerente nu poate fi primită solicitarea apărării, făcută în apel, privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovire sau încăierare.
Curtea va primi însă, ca întemeiată, solicitarea apărării privind aplicarea dispozițiilor art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit. b Cod procedură penală și în ce îl privește pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 322 alin.1Cod penal.
Curtea constată că astfel, cum s-a desfășurat activitatea infracțională a celor două grupuri de tineri consumată la momentul în care primul grup abandonându-l pe inculpatul, s-a îndreptat către hamburgherie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încăierare prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal.
Dar, având în vedere că Parchetul nu a declarat apel împotriva soluției, limitele casării, precum și împrejurarea că în propria cale de atac, conform dispozițiilor art. 372 alin.1 Cod penal, nu se poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, apreciază că pentru egalitate de tratament se impune ca inculpatul să fie achitat pentru aceleași considerente ca și ceilalți inculpați, argumentele primei instanțe privind inexistența faptei neavând vreun suport probatoriu.
Faptul că au trecut aproape 7 ani de la data săvârșirii faptei nu este de natură să diminueze răspunderea penală a inculpatului care s-a sustras cercetării judecătorești, preferând să corespondeze cu instanța în loc să se prezinte la fiecare termen acordat să-și exprime direct punctul de vedere, să-și facă apărări, să-și manifeste regretul pentru fapta comisă și să dovedească că a conștientizat repercusiunile faptei sale.
Or, punând la îndoială concluziile actelor medico-legale, deși conținutul lor nu a fost contestat cu argumente plauzibile la momentul efectuării, inculpatul nu face decât să confirme odată în plus că nu regretă și nu conștientizează urmările activității infracționale desfășurată asupra părții vătămate.
De asemenea, este de subliniat conduita adoptată de inculpat imediat după lovirea părții vătămate. Dacă acesta ar fi intenționat să arunce bucata de bordură doar ca să-i sperie pe tinerii din grupul advers și ulterior loviturii, observând că a lovit victima în zona capului și că acesta a căzut la pământ, firesc ar fi fost să-i acorde un prim ajutor, să fie lângă ea la spital, să se intereseze de evoluția stării sănătății acesteia. Inculpatul a preferat să fugă de la locul incidentului și ulterior să-i solicite lui să nu spună la nimeni că l-ar fi lovit pe, bazându-se în mod ușuratic pe împrejurarea că membrii grupului advers nu îl cunoșteau.
Curtea constată că prima instanță a procedat la individualizarea răspunderii penale și aplicarea pedepsei cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal aplicându-i inculpatului tratamentul penale adecvat pericolului social concret al faptei și făptuitorului, tratament să realizeze scopul educativ - preventiv al pedepsei înscris în art.52 Cod penal.
În acest sens, prima instanță a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, orientându-se spre minimul special, gradul de pericol social concret al activității infracționale, reflectat în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, dar și de persoana inculpatului care la data comiterii faptei avea 26 ani, necunoscut cu antecedente penale, necăsătorit, cu un grad de instrucție submediu fiind absolvent a 10 clase, iar în cursul procesului a manifestat o conduită procesuală incorectă, sustrăgându-se cercetării judecătorești, tergiversând soluționarea cauzei prin părăsirea României la data de 2.07.2003, indicând adrese în străinătate unde legal citat apare ca necunoscut.
Apreciind că scopul educativ - preventiv al pedepsei precum și reeducarea inculpatului se pot realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, corect, prima instanță a dispus plasarea inculpatului într-un mediu închis unde va fi supus unui regim de viață și de muncă impus, de natură să determine o schimbare în conștiința și atitudinea sa față de valorile sociale ocrotită de legea penală.
Curtea constată că un alt motiv care va conduce la reformarea sentinței penale apelate îl constituie acela că aplicând pedeapsa accesorie, prima instanță a interzis inculpatului și exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. c, d și e Cod penal deși nu s- făcut dovada că acesta s-ar fi folosit de vreo funcție pori ar fi exercitat vreo profesie sau vreo activitate atunci când a comis fapta, și că ar fi nedemn să-și exercite eventualele drepturi părintești ori pe acelea de a fi tutore sau curator.
Pentru toate aceste considerente, apelul inculpatului va fi admis conform dispozițiilor art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală, sentința apelată urmând a fi desființată în parte doar cu privire la acest inculpat și în rejudecare, procedându-se conform dispozițiilor art.345 Cod procedură penală, va schimba temeiul achitării prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal din dispozițiile art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. Cod procedură penală în dispozițiile art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la 10 alin.1 lit. b Cod procedură penală și va înlătura din conținutul pedepsei accesorii interzicerea drepturilor civile prevăzute de art.64 lit. c, d și e Cod penal.
Restul dispozițiilor sentinței atacate vor fi menținute.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul(fiul lui și, născut la data de 30.01.1975 în oraș, jud.C S, CNP - -) domiciliat în com. nr. 112, jud. C S și în oraș Reșița, str. -, - 3,. 4, jud. C S, împotriva sentinței penale nr. 430 din 07.10.2005 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4325/2004.
Desființează în parte sentința penală nr. 430/07.10.2005 a Tribunalului Brăila doar cu privire la inculpatul și în rejudecare:
Schimbă temeiul achitării pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, prev. de art. 322 alin.1 Cod penal, din disp. art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. penală raportat la art. 10 lit. a Cod pr. penală în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. penală raportat la art. 10 alin.1 lit. b Cod pr. penală.
Înlătură din conținutul pedepsei accesorii interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. c,d și e Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul apelant și intimatul- parte vătămată, domiciliat în Reșița, Al. Trei Ape,. 2,.2,.13, jud. C
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. - 21.03.2008
Tehnored. - 24.03.2008
2 ex
Fond:
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram, Mița Mârza
