Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 34/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 34/
Ședința publică de la 02.03.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Tacea
JUDECĂTOR 2: Mița Mârza
Grefier - -
-.-.-.-.-.-
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 177/08.12.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2010, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 02.03.2010, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și inculpatul au declarat apel împotriva deciziei penale nr. 177 din 08.12.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr.177 din 08.12.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Brăilaa respins cererea formulată de inculpatul privind schimbarea încadrării juridice a faptei.
In baza disp.art.174-175 al.1 lit.c cod penal cu aplicarea art.74-76 alin.1 lit.a pen. a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
A aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal pe durata executării pedepsei principale.
In baza disp.art.65 al.2 pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal pe o durată de 2 ani.
In baza art.350 pr.pen. a menținut măsura arestării inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 10.08.2009 la zi.
In temeiul art.14 alin.3 lit.b proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 302,340 lei reprezentând servicii de asistență medicală către
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 807/P/2009, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăilas -a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 alin. 1 lit. c
Cod PenalExaminând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Organele de poliție au fost sesizate la data de 10.08.2009, ora 03,50 de către personalul B cu faptul că urmare unei solicitări telefonice a inculpatului, au constatat în locuința acestuia, decesul victimei, găsită căzută pe pardoseală în bucătărie, prezentând urme de sânge și semne de violență la cap și pe corp.
La cercetarea la fața locului a fost găsit și identificat inculpatul și soția acestuia, victimă, născută la 27.05.1960, în comuna Lespezi, județul I, fiica lui și -, cu domiciliul în B,-, - AP. 75, CI seria - nr. -, CNP--.
Potrivit constatărilor preliminare la autopsie și a certificatului medical constatator al decesului, moartea a fost violentă, a survenit la data de 10.08.2009, la domiciliu, cauza directă imediată fiind șocul traumatic și hemoragic urmare a unui politraumatism prin agresiune.
Din cercetările efectuate au rezultat următoarele:
În ziua de 09.08.2009, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în tot cursul zilei, singur dar și cu martorii și, amantul victimei.
Cu 2-3 zile înainte, primise o scrisoare de la martorul, din care rezultă infidelitatea victimei. Acest comportament al victimei i-a creat o stare de gelozie acută și furie, stări ce l-au determinat să consume abuziv alcool.
În data de 08.08.2009, seara, în locuință, inculpatul și-a agresionat soția, victimă.
Fapta agresivă a fost adusă la cunoștință de victimă prin telefon, fiicei sale, aflată în
La data de 09.08.2009, ora 20,00 inculpatul s-a prezentat la magazinul alimentar din-, unde victima lucra ca vânzător.
În urma unor discuții contradictorii și neprincipiale, victima a plecat acasă, împreună cu inculpatul. Au intrat în locuință pe la orele 21,00 și la masă, în bucătărie, inculpatul a citit o scrisoare victimei. Era scrisoarea pe care i-o adresase martorul. Victima a recunoscut faptul că l-a înșelat pe inculpat cu un alt.
Pe fondul consumului de alcool și al furiei declanșate de criza de gelozie, inculpatul a lovit-o cu pumnul drept și cu antebrațul stâng (partea cubitală) pe victimă în mod repetat și în reprize până în jurul orelor 01,00 când a afirmat că s-a culcat în camera sa.
În timpul agresiunii, inculpatul a prins-o pe victimă de păr și a dat-o (lovit-o) cu fața de blatul mesei în bucătărie, în timp ce se afla în șezut pe scaun. Când s-a trezit din somn, în jurul orelor 03,00 inculpatul a declarat că a găsit- pe victimă căzută pe pardoseala din gresie, în bucătărie, constatând că nu mai are suflu și că este murdară în sânge.
Inculpatul a spălat victima pe mâini, față și piept, folosind o sticlă de 2 litri cu apă, luată din frigider. Dându-și seama de gravitatea faptei sale și speriat a sesizat Personalul medical-echipajul de pe salvarea cu numărul -, a constatat decesul victimei și a sesizat la orele 03,50 organele de poliție.
În cursul urmăririi penale, dar și în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut faptul că și-a lovit soția cu pumnii, că a lovit-o cu capul de masă și că a tras-o de păr în mod repetat și în mai multe reprize, în intervalul orar 21,00-01,00 noaptea, în bucătăria locuinței comune, după care s-a culcat. S-a trezit din somn, pe la ora 03,00 și a văzut că soția sa, zace pe pardoseală fără suflare. A stropit-o cu apă și a solicitat intervenția ambulanței.
Inculpatul a arătat că regretă fapta comisă pe fondul stării de geloziei și al consumului de alcool. Recunoașterea săvârșirii faptei de către inculpat s-a coroborat cu declarațiile părții civile și ale martorilor, și precum și cu procesul verbal de cercetare la fața locului, notă examinare medico-legală inculpat și actele de constatare medico-legale la autopsie victimă.
Privitor la decesul victimei, la data de 09/10.08.2009, din actele de constatare medico-legale, fișă constatări preliminare, certificat constatator al decesului și raportul de constatare medico-legală (autopsie nr. A- din 31.08.2009)a rezultat că moartea a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv unui politraumatism cu numeroase echimoze și hematoame cranio-faciale, hemoragie meningee, hematom subdural acut de emisfer stâng, aspirat hematic în căile respiratorii superioare și contuzii ale membrelor la o persoană cu steatoză hepatită.
Leziunile constatate la autopsie și care au determinat decesul victimei, respectiv cele de la nivelul capului, s-au produs prin lovire activă repetată cu corp dur, posibil pumn și în condițiile stabilite de anchetă. Leziunile de la nivelul membrelor s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure la aceeași dată și nu au legătură cauzală cu decesul. recoltată de la cadavru conține 0,30 %o alcool.
Din nota de examinare medico-legală nr. 604/10.08.2009, privind examinarea inculpatului, a rezultat că acesta prezintă leziuni produse prin zgâriere posibil cu unghiile și prin lovire cu sau mai probabil de un corp dur. Leziunile sunt recente de câteva ore, necesită 2-3 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor care nu pun în primejdie viața.
Situația de fapt expusă mai sus și reținută de instanța de fond a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: notă sesizare parchet; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto; declarațiile părților civile; fișă de constatări preliminare leziuni și certificatul medical constatator al decesului; raportul de constatare medico-legală la autopsie și planșă foto, procesul-verbal de conducere în teren, reconstituire a faptei și planșe foto, declarațiile martorilor, procesul-verbal de ridicare scrisoare către inculpat, dovada de predare - primire telefon; declarațiile inculpatului date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței; procesul-verbal și buletinul test alcoolemie inculpat cu aparat etilotest "Printer" - rezultat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, procese-verbale de verificări - investigații la locul faptei, procesul-verbal de verificare haine inculpat și planșe foto.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de către inculpat, din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1-art.175 alin. 1 lit. c Cod Penal, în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183.Cod Penal
Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, având în vedere următoarele considerente:
Faptul că inculpatul a lovit în mod repetat victima cu pumnii, lovind-o cu capul de masă și trăgând-o de păr, aspecte ce se coroborează cu raportul de expertiză medico-legală autopsie ce a concluzionat că decesul victimei s-a datorat leziunilor constatate la nivelul capului care s-au produs prin lovire repetată cu corp dur, posibil pumn, demonstrează că încadrarea juridică a faptei este aceea de omor calificat.Chiar dacă inculpatul nu a avut intenția directă de a ucide victima, instanța apreciază că în cauză este vorba de o intenție indirectă.
În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzute de art. 174 alin. 1-art.175 alin.1 lit. c Cod Penal, text de lege ce a fost enunțat în ședință publică și în baza cărora se va pronunța condamnarea inculpatului.
La individualizarea, conform art. 72.Cod Penal a pedepsei aplicate inculpatului precum și modului de executare, au fost avute în vedere atât criteriile generale de individualizare, limitele pedepsei precum și circumstanțele reale și personale.
Totodată, s-a avut în vedere că inculpatul are 2 copii majori, ambii studenți, deși pensionar acesta lucra ca muncitor necalificat la SC SRL B, iar pe parcursul procesului penal a manifestat un comportament sincer și de regret în raport cu infracțiunea săvârșită.
La dosarul cauzei s-au depus o serie de caracterizări din care rezultă comportamentul ireproșabil al inculpatului anterior săvârșirii faptei.
S-a mai reținut și faptul că inculpatul nu are antecedente penale.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74.Cod Penal, cu efectele prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. a Cod Penal, pedeapsa coborându-se sub limita minima specială prevăzută.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a se reține circumstanța atenuantă a provocăriiprev. De art. 73 lit.b pen. instanța a apreciat că nu rezultă din probatorii vreo provocare din partea victimei. Faptul că inculpatul a lovit-o pe soția sa pe fondul geloziei, nu determină vreo stare de provocare.
Ca modalitate de executare, instanța a apreciat că se impune executarea pedepsei în regim de detenție.
Totodată, inculpatului i se s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a și b pe Cod Penal durata executării pedepsei principale, iar în temeiul art. 65 alin. 2.Cod Penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a și b pe Cod Penal o durată de 2 ani.
În temeiul art. 350.C.P.P. a fost menținută starea de arest și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 10.08.2009 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, audiați fiind copiii victimei, respectiv și -, aceștia au învederat că nu se constituie părți civile în cauză.
În temeiul art. 14 al. 3 lit. b a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata sumei de 302,340 lei reprezentând contravaloare servicii de asistență medicală către Serviciul de Ambulanță Județean
În baza art. 191.C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2127 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocat oficiu la urmărirea penală iar suma de 1327 lei reprezintă contravaloarea constatărilor medico- legale.
Împotriva hotărârii instanței de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila critică hotărârea primei instanțe, în primul rând, pentru reținerea incorectă a circumstanțelor atenuante judiciare, în sensul că, în mod greșit instanța a reținut în mod global aplicarea disp.art.74 cod penal, fără a specifica articolul sau litera la care face referire.
In al doilea rând, primul apelant, critică dispoziția instanței de reținere a circumstanțelor atenuante judiciare, având în vedere gravitatea faptei săvârșită de acesta și pericolul social deosebit prezentat de inculpat.
Apelul parchetului, este fondat pentru cele ce se vor prezenta.
Analizând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a motivelor de apel, conform disp.art.378 al.1 din codul d e procedură penală, constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt din prezenta cauză, precum și vinovăția inculpatului.
In fapt, s-a reținut că în noaptea de 09/10.08.2009, inculpatul, pe fondul consumului de alcool și motivat de faptul că primise o scrisoare de la numitul în care susținea că soția inculpatului ar fi întreținut raporturi sexuale cu acesta, a aplicat victimei, soția sa, mai multe lovituri ce i-au provocat leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.
Fapta se încadrează în prevederile art.174 al.1 cod penal raportat la art.175 al.1 lit.c din codul penal și a fost dovedită cu procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părților civile, fișa de constatări preliminare leziuni și certificatul medical constatator al decesului, raportul de constatare medico-legală la autopsie și planșă foto, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului și buletinul test alcoolemie a acestuia.
In pronunțarea hotărârii de condamnare a inculpatului, instanța de fond, deși în motivarea acesteia a arătat împrejurări ce atenuează vinovăția inculpatului, ce s-ar încadra în dispozițiile art.74 al.1 lit.a și c din codul penal, în dispozitivul hotărârii a reținut, în mod global, dispozițiile art.74 cod penal, ceea ce contravine deciziei nr.2009/2007 a, care impune individualizarea prevederilor art.74 din codul penal.
Pe de altă parte, instanța, reținând circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, a dat o prea mare eficiență acestora, coborând pedeapsa aplicată cu mult sub minimul prevăzut de lege.
In aceste condiții, considerăm că se impune în cauză reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 al.1 lit.a și c din codul penal, dată fiind situația inculpatului care se află la primul impact cu legea penală și a avut o atitudine de regret față de faptă, cumulat cu situația familială a acestuia, aplicându-i-se o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, așa cum prevede art.76 al.1 lit.a pen. însă într-un cuantum mai mare decât cel aplicat de instanța de fond.
Cu privire la motivul de nelegalitate privind faptul că instanța de fond nu a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, acesta va fi admis și, în baza disp.art.7 din Legea nr.76/2008, va dispune prelevarea provelor biologice de acesta în vederea stocării acestora în sistemul național de date genetice judiciare, așa cum se prevede în această lege.
In ceea ce privește apelul formulat de inculpatul, acesta a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, precum și reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.73 lit.b pen. respectiv faptul că ar fi fost provocat de atitudinea victimei.
Apelul inculpatului este nefondat.
Nu poate fi reținut primul motiv de apel al acestuia cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșită de acesta, din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prev.de art.183 cod penal, întrucât, calificarea faptei se face în funcție de intensitatea loviturilor aplicate victimei, frecvența acestora, obiectul vulnerant, precum și zona vitală vizată de inculpat.
In cauza de față, inculpatul a aplicat lovituri victimei cu pumnii în principal în zona capului, a tras-o de păr și a lovit-o cu capul de masa din bucătărie în timp ce stătea pe scaun; loviturile fiind atât de puternice încât i-au provocat leziuni craniene cu consecința decesului acesteia.
Lovirea victimei s-a produs în mai multe etape și locuri din apartament și, poate, inițial inculpatul a vrut să-i aplice o corecție victimei, însă prin frecvența și intensitatea loviturilor, fapta acestuia a căpătat o intenție indirectă de a-i suprima viața.
Chiar dacă victima nu a decedat imediat, agonizând câteva ore, nu conduce la ideea că fapta acestuia s-ar încadra în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, întrucât nu numai intervalul scurs de la cauză la efect trebuie luat în considerare, ci, așa cum arătam mai sus, atitudinea subiectivă a inculpatului, locul vizat și intensitatea loviturilor ce au condus la decesul victimei.
In ceea ce privește apărarea inculpatului cu privire la reținerea circumstanței atenuante a provocării prev.de art.73 lit.b pen. aceasta nu poate fi reținută, deoarece, inculpatul a primit scrisoarea de la presupusul amant al victimei cu câteva zile înainte, după care au mai urmat certuri și violențe, motiv pentru care vineri seara, victima o informase pe fiica sa care se afla la B despre faptul că inculpatul o bătuse.
Potrivit disp.art.73 lit.b din codul penal, pentru a se considera că infracțiunea a fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, aceasta trebuie să se fi produs imediat pentru a crea o stare de necontrolat pentru inculpat și nu după trecerea unei perioade de timp ce ar fi putut atenua această stare.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza disp.art.379 al.1 pct.2 lit.a din codul d e procedură penală, să admită apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinței penale nr.177/2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, să desființeze sentința penală apelată și, în rejudecare:
Să completeze dispozițiile privind circumstanțele atenuante judiciare în sensul aplicării art.74 al.1 lit.a și c cod penal.
Să majoreze cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 8 ani închisoare la 11 ani închisoare.
Să oblige inculpatul să se supună prelevării probelor biologice necesare realizări profilului genetic în vedere stocării în Sistemul național de date genetice judiciare și să mențină restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
Având în vedere faptul că inculpatul este arestat preventiv în cauză, iar temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de acesta nu s-au schimbat, urmează, în baza disp.art.383 al.11proc.penală, raportat la art.350 proc.penală să fie menținută această stare și să se deducă din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive a acestuia începând cu data de 10.08.2009 la zi.
Pentru motivele expuse mai sus, urmează ca, în baza disp.art.379 al.1 pct.1 lit.b proc.penală, să respingă apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe penale, ca nefondat și să-l oblige la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 al.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinței penale nr. 177/08.12.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Desființează în parte sentința penală nr. 177/08.12.2009 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Completează dispozițiile privind circumstanțele atenuante judiciare în sensul aplicării art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal.
Majorează cuantumul pedepsei aplicată inculpatului (fiul lui și -, născut la data de 01.09.1954, CNP: - - deținut în Penitenciarul Galați ) de la 8 ani închisoare la 11 ani închisoare.
Obligă inculpatul să se supună prelevării probelor biologice necesare realizării profilului genetic în vederea stocării în Sistemul național de date genetice judiciare.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
Menține starea de arest a inculpatului și compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 10.08.2009 la zi, respectiv 02.03.2010.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Obligă pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat - deținut în Penitenciarul Galați.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.03.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
-
Red./04.03.2010
CT/3 ex. /05.03.2010
Fond:
Președinte:Maria TaceaJudecători:Maria Tacea, Mița Mârza