Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 35/

Ședința publică din data de 22 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva sentinței penale nr. 61 din 27 noiembrie 2007 Tribunalului Galați.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 22 februarie 2008.

După deliberare,

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 616/27.11.2007 a Tribunalului Galați a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen. pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20.pen. în ref. la art. 174 al. 1.pen. rap. la art. 175 al. 1 lit. i pen. cu aplicarea art. 73 lit. b pen. (parte vătămată ).

Conf. art. 11 pct. 2 lit. b pr.pen. în referire la art. 10 lit. h pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului la plângerea prealabilă a părții vătămate, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 al. 2.pen. cu aplicarea art. 73 lit. b pen. (prin împăcarea părților).

Conf. art. 71.pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pen.

Conf. art. 350.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit disp. art. 88.pen, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 28.11.2006 la zi, respectiv 27.11.2007.

Conf. art. 14.pr.pen. coroborat cu art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 2500 lei RON cu titlu de despăgubiri materiale.

Conf. art. 14.pr.pen. și art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " G suma de 2269,96 lei RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate.

Conf. art. 118 lit. b pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit tip briceag.

Conf. art. 191.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar conf. art. 192 pct. 2 lit. c pr.pen. a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 penal în ref. la art. 174 al.1 rap.la art.175 al.1 lit. i din penal cu aplic. art.73 lit. b penal și lovire sau alte violențe prev. de art. 180 al.2 din penal cu aplic. art. 73 lit. b din penal.

Ca situație de fapt s-a reținut că inculpatul locuiește în orașul și se ocupă de creșterea ovinelor. Împreună cu martorul G la data de 26.11.2006 ora 19.30 au mers la cafe-barul SC SRL din aceeași localitate și au consumat băuturi alcoolice.

La aceeași masă se mai aflau tatăl acestuia, G, unchiul său și G, văr primar.

În jurul orelor 21,30 partea vătămată a intrat în conflict cu G și -G, fiecare dintre aceștia doreau să utilizeze aparatul muzical. Cei 3 s-au jignit și s-au amenințat. La momentul când Gai eșit un moment din local partea vătămată l-a urmat și i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona feței, doborându-l pe scări.

era însoțit la cafe-bar de fratele său, martorii G, și partea vătămată membrii familiei s-au ridicat să plece. În fața localului, prima parte vătămată s-a dezbrăcat de geacă și a încercat să-l lovească din nou pe - însă a intervenit inculpatul astfel încât s- evitat o încăierare.

-G s-a aplecat și a luat de jos obiectul de îmbrăcăminte lăsat de după care au plecat spre locuința lui G unde urmau să consume bere. Cele 2 părți vătămate și persoanele din anturajul lor i-au urmărit pe cei din grupul lui G și au aruncat pietre în direcția lor.

Pe situată în partea de sud Grupului Școlar " B " l-a prins pe G și l-a lovit cu pumnul în zona feței, împrejurare în care inculpatul a scos briceagul din buzunar și l-a înfipt în abdomenul victimei.

Ulterior, inculpatul a înțepat-o și pe partea vătămată în partea din spate deoarece acesta aruncase cu o cărămidă pentru a-l lovi.

Martorul a ajutat-o pe partea vătămată să ajungă la Dispensarul uman, iar a doua parte vătămată a fost transportată la domiciliu de martorul

HG

După ce au consumat berea, inculpatul le-a cerut martorilor să nu declare adevărul în cazul în care în care vor fi audiați de organele de poliție.

Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală nr. 1256/E/27.11.2006 întocmit de Serviciul de Medicină Legală G rezultă că plaga înțepat tăiată penetrantă perforantă abdominală cu multiple plăgi de intestin subțire (jejunale) și eviscerație de mare epiploon - operată leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire cu obiect înțepător-tăietor posibil cuțit a necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea și a pus în primejdie viața părții vătămate.

În ceea ce o privește pe partea vătămată, Serviciul de Medicină Legală Gaa preciat că plăgile înțepat-tăiate nepenetrante de la nivelul toracelui posterior stânga și contuzia oculo-palpebrală necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare, iar pentru celelalte leziuni traumatice s-a estimat un număr de 2-3 zile dacă nu survin complicații. În sângele recoltat de la cele 2 părți vătămate s-a evidențiat o îmbibație alcoolică de 1,50 și respectiv 1,65%

a solicitat tragerea la răspundere penală pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe. La rândul său Gap rezentat certificatul medico-legal nr.2239/28.11.2006 în care se concluzionează că leziunile constatate au putut fi produse în data de 26.11.2006 și au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.

S-a arătat că situația de fapt astfel cum a fost prezentată este dovedită cu procesul verbal de cercetare la fața locului, schița locului faptei, planșa foto ( filele 10-88), copia foii de observație clinică și alte acte medicale privind victimele sau părțile vătămate ( filele 5-6 ), declarațiile martorilor G, -G, G, G, ( filele 26-46, 59-64 ). toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere a inculpatului.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului de a-i produce părții vătămate în loc public plagă înțepat penetrantă perforantă abdominală cu multiple plăgi de intestin subțire, care a necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale și i-a pus viața în primejdie întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20.penal în ref. la art. 174 al.1 penal rap. la art.175 al.1 lit. i din penal cu aplic. art. 73 lit. b penal

De asemenea, s-a mai reținut că fapta aceluiași inculpat de a lovi pe partea vătămată, astfel încât aceasta a suferit leziuni care au necesitat maxim 8-9 zile de îngrijiri medicale constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 al. 2.penal cu aplic. art. 73 lit. b penal.

În cursul cercetării judecătorești partea vătămată a înțeles să se împace cu inculpatul, situație în care a solicitat Tribunalului ca în baza art.11 pct. 2 lit. b din pr.pen. în ref. la art. 10 lit. h din pr.penală să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului la plângerea prealabilă a părții vătămate pentru comiterea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 al. 2.penal cu aplicarea art. 73 lit. b penal. S-a arătat că la individualizarea pedepsi ce se va aplica inculpatului vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 din penal referitoare la limitele de pedeapsă prev. de lege la împrejurările în care s-a comis fapta, la pericolul social, precum și la persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Având în vedere împrejurările în care inculpatul a acționat împotriva celor 2 părți vătămate respectiv sub stăpânirea unei puternice emoții, tulburări survenite ca urmare a stării de provocare, în raport cu persoana sa și a martorului G, s-a arătat că în cauză se va reține circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b penal.

Inculpatul a recunoscut fapta infracțională.

Prin reținerea circumstanței atenuante a scuzei provocării, Tribunalul a arătat că va coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Cu privire la latura civilă, s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 25 milioane lei RON cu titlu de despăgubiri materiale ( fila 17 dosar instanță) iar partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență " Sf. " G cu suma de 2269,96 lei RON reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate.

În conf. cu disp. art. 14 pr.pen. și art. 998 din civ. s-a arătat că urmează a fi obligat inculpatul la plata acestor sume.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile.

Sub aspectul laturii penale a arătat că sentința e netemeinică solicitând, având în vedere împrejurările în care s-a comis infracțiunea, situația personală a inculpatului, precum și starea de sănătate a acestuia, să se facă aplicarea art. 74 lit. a Cod penal, respectiv să se rețină circumstanțe atenuante, având în vedere că inculpatul e la primul impact cu legea penală și a recunoscut fapta comisă.

Pe latură civilă s-a arătat că prima instanță în mod nelegal l-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile în condițiile în care partea civilă nu a dovedit cheltuielile făcute.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept se constată că apelul inculpatului e fondat sub aspectul motivelor invocate pe latură civilă, iar în ceea ce privește latura penală se apreciază că nu pot fi reținute solicitările formulate având în vedere următoarele:

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legală nr. 1256/E/27.11.2006 raportul de constatare medico-legală nr. 1257/E/27.11.2006, declarațiile martorilor G, -G, G, G, coroborate cu declarațiile inculpatului.

Instanța de fond a realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului, respectând prevederile art. 72 Cod penal cu ocazia stabilirii cuantumului pedepsei.

Pentru fapta comisă minimul special este de 7 ani și 6 luni, iar instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani - deci cu 3 ani și 6 luni sub minimul special, în condițiile reținerii dispozițiilor art. 73 lit. b Cod penal.

Reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal nu constituie o obligativitate a instanței, ci aplicarea acestei prevederi se realizează prin raportare la celelalte criterii generale prev. de art. 72 Cod penal.

Față de gravitatea deosebită a faptei pentru care e judecat inculpatul, față de urmarea produsă, față de natura relațiilor sociale încălcate,ținând cont de obiectul folosit și de zona corpului vizată, considerăm că nu se impune reținerea disp. art. 74 lit. a și c Cod penal.

Considerăm că pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de prima instanță e legală și temeinică și optimă pentru atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.

Față de cele de mai sus apreciem că nu pot reținute criticile ce vizează latura penală a cauzei.

În ce privește latura civilă a cauzei considerăm că, într-adevăr, sentința e nelegală. Din studiul dosarului apreciem că pretențiile civile cu titlu de daune materiale în sumă de 25 milioane lei ROL solicitate de partea civilă nu sunt dovedite, la dosar neexistând vreun act care să facă dovada cheltuielilor efectuate. Totodată, din declarația inculpatului (fila 16 dosar fond) rezultă că nu este de acord să despăgubească părțile civile.

Totodată, referitor la despăgubirile către Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " cu suma de 2269,96 lei RON (fila 46 dosar fond), reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru tratarea părții vătămate, apreciem că acestea ar trebui reduse la J în condițiile în care s-a reținut circumstanța atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b Cod penal.

Față de toate acestea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va fi admis apelul inculpatului, va fi desființată în parte sentința penală pronunțată numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei, iar în rejudecare va respinge ca nefondată cererea părții vătămate privind obligarea la plata sumei 2500 lei despăgubiri materiale.

Va reduce de la 2269,96 lei la 1134,98 lei cuantumul despăgubirilor civile - cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate, cheltuieli, la care a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Județean de Urgență "Sf. "

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Întrucât inculpatul a fost cercetat și judecat în stare de arest preventiv, având în vedere că în prezent se mențin temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, urmează ca în conformitate cu art. 383 alin. 11și art. 350 Cod procedură penală, să se mențină starea de arest și se va deduce duratei arestării preventive.

Văzând și art. 192 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de inculpatul (fiul lui G și, născut la data de 07.07.1973 în orașul, județul G, CNP -, domiciliat în orașul,-, în prezent deținut în Penitenciarul Galați ) împotriva sentinței penale nr. 616 din 27.11.2007 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul nr-, și în consecință.

Desființează în parte sentința penală nr. 616/27.11.2007 a Tribunalului Galați, numai în ceea ce privește latura civilă și în rejudecare:

Înlătură din sentința penală apelată dispoziția prin care "conf. art. 14.pr.pen. coroborat cu art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 2500 lei RON cu titlu de despăgubiri materiale".

Respinge ca nefondată cererea părții vătămate privind obligarea inculpatului la plata sumei de 2500 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

Reduce de la 2269,96 lei la 1134,98 lei cuantumul despăgubirilor civile (cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate ) la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. "

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza disp. art. 383 alin. 11.pr.pen. în ref. la art. 350.pr.pen. menține starea de arest a inculpatului.

În baza disp. art. 383 alin.2 pr.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28.11.2006 la zi, respectiv la 22.02.2008.

În baza disp. art. 192 alin. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel rămân în sarcina statului.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat, deținut în Penitenciarul Galați, și intimata parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. " G și de la pronunțare pentru intimata parte civilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

Grefier,

Red. /05.03.2008

Tehnored. /17.03.2008

Fond:

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Galati