Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 5 Ap Dosar nr-
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr 867 din 26.12. 2008 a Tribunalului Brașov pronunțată în dosarul nr -.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul revizuient în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura îndeplinită.
Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu apelantul revizuient aflat în stare de arest.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art 377 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită apelului declarat de revizuientul impotriva sentinței penale nr 867/2008 a Tribunalului Brașov, desființarea acestei sentințe și, rejudecând, să se dispună admiterea în principiu a cererii formulată, în temeiul art 394 alin 1 lit a Cod procedură penală,de revizuire a sentinței penale nr 331 din 7 august 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 995/P/2003 prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev de art. 174, 175 lit i Cod penal, pentru următoarele considerente:
În susținerea cererii, arată că petentul înțelege să reitereze motivele cererii de revizuire și să solicite audierea martorului care a fost de față la întreaga desfășurare a faptei și care nu a fost audiat la instanță, precum și reaudierea martorilor, si ale căror declarații sunt neconforme cu adevărul și care nu au prezentat starea de fapt în conformitate cu cele întâmplate.
Prin audierea acestor martori instanța ar putea ajunge la o concluzie diametral opusă celei pronunțată, condamnatul dorind a demonstra că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor și că totul s-ar datora victimei care l-a provocat și care a determinat această stare, revizuientul invocând, în apărare, dispozițiile art. 73 lit b Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat a apelului revizuientului, să se mențină hotărârea primei instanțe, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art 394 alin 1 lit a Cod procedură penală, condamnatul dorind a demonstra cu martorii propuși nu că soluția este netemeinică, ci anumite circumstanțe atenuante, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.
De altfel, revizuientul a recunoscut săvârșirea faptei pe parcursul procesului penal, declarație ce se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, astfel încât nu s-ar putea ajunge la o soluție diametral opusă, astfel cum s-a susținut în apărare.
Apelantul revizuient, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de revizuire și audierea martorilor care pot preciza cum s-au întâmplat lucrurile, apreciind că pedeapsa aplicată nu corespunde gradului său de vinovăție.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr. 867/26.11.2008 a Tribunalului Brașov, în baza art. 403 alin 3 teza a Cod procedură penală a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr 31/S din 7 august 2003 a Tribunalului Brașov, formulată de petentul, născut la 30 ianuarie 1974.
Onorariul apărătorului din oficiu în fața instanței de judecată, în sumă de 200 lei s-a dispus a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și s-a inclus în cheltuielile judiciare.
S-a respins cererea de acordare a onorariului apărătorului din oficiu din faza de cercetare efectuată de procuror, formulată de avocat.
În baza art 192 alin 2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul să plătească suma de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că susținerea revizuientului în sensul că a fost provocat de victimă nu constituie o împrejurare nouă, care nu a fost cunoscută de prima instanță la soluționarea cauzei, conform art. 394 lit. a Cod procedură penală, nu se tinde a se dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ci se dorește reținerea unor circumstanțe atenuante.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de revizuire formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel revizuientul arată că se impune audierea martorului, precum și reaudierea martorilor, și, pentru a se demonstra faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, totul datorându-se victimei care a provocat și care a determinat această stare, revizuientul invocând în apărare dispozițiile art. 73 lit. b Cod penal. Revizuientul mai arată că pedeapsa aplicată nu corespunde gradului său de vinovăție.
Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, cât și prin prisma motivelor de apel invocate, curtea reține următoarele:
Provocarea, ca circumstanță atenuantă ce ar putea conduce la reducerea pedepsei, a fost invocată de către revizuient în cursul cercetării judecătorești la prima instanță, fiind o împrejurare pe care atât instanțele de fond au analizat-o în considerente și cu privire la care s-au pronunțat în sensul că nu poate fi reținută, nefiind îndeplinite condițiile pentru reținerea stării d eprovocare.
Or, revizuientul solicită tocmai reținerea stării de provocare, arătând că există trei martori cu care o poate dovedi.
Cei trei martori au fost audiați în cadrul procesului penal, martorii și numai în cursul urmăririi penale, iar, atât în cursul urmăririi penale, cât și în instanță.
Astfel se poate observa că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin.1 lit. a și alin. 2 Cod procedură penală, întrucât nu este vorba despre fapte sau împrejurări noi care să dovedească netemeinicia soluției de condamnare și care să conducă la achitarea inculpatului.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefundat apelul declarat de revizuientul și va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 189, 192 alin. 2 Cod procedură penală, apelantul revizuient va fi obligat să plătească suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 867 din 26.11.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Obligă apelantul revizuient să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. EB/Dact MB
- 3 ex/19.02.2009 -
Jud fond -
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Simona Franguloiu