Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 175 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 54
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 2: Acsinte Viorica
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 137 din 31 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 12 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, întocmită separat și care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, pentru a da posibilitatea apărătoarei părților civile să depună chitanțele reprezentând plata onorariului pentru avocat, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 13 octombrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 137/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe timp de 5 ani.
În temeiul art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.147 din 18 iunie 2007 Judecătoriei Săveni, dispunându-se executarea acesteia în regim de detenție.
S-a adiționat pedeapsa de 1 an închisoare la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa totală de 16 (șaisprezece) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71 și 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive de la 22 septembrie 2008 la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile, suma de 6.000 lei daune materiale și 30.000 lei daune morale.
S-a menținut sechestrul asigurător instituit în cauză prin încheierea din 11 decembrie 2008 până la repararea pagubei produse prin infracțiune (încheierea nr.53525 din 19 decembrie 2008 Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară B).
S-a dispus confiscarea cuțitului - corp delict (poziția 35 din Registrul de evidență a corpurilor delicte) și în temeiul art.169 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către soția victimei, a obiectelor de îmbrăcăminte ale victimei, ridicate de organele de poliție, respectiv 2 perechi de pantaloni și o pereche de pantofi.
Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din data de 16 octombrie 2008 inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de "omor calificat", prev.și ped. de art.174, 175 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina sa că, în ziua de 22 septembrie 2008, pe stradă, în fața barului din curtea sa, i-a aplicat victimei Gol ovitură cu un cuțit în zona toracică, provocându-i leziuni care au dus la deces.
După administrarea probatoriului, a reținut în fapt prima instanță că inculpatul locuiește în satul, com. jud.B și are în curte un bar, victima G locuind în vecinătate.
În ziua de 22 septembrie 2008 victima G s-a deplasat de la vecinul de peste drum de bar la barul inculpatului, întâlnindu-se la intrarea în bar cu martorul, care tocmai ieșise din bar, constatând că inculpatul se afla la bar, în stare de ebrietate și prezentând urme de lovituri.
Martorul a relevat că victima, care de obicei îl saluta, a trecut pe lângă el fără să salute. După ce a mai făcut câțiva pași, martorul a întors capul, văzând victima în pragul barului, iar pe inculpat aplicându-i o lovitură cu cuțitul în zona pieptului. Cuțitul plin de sânge a fost lăsat jos, victima s-a deplasat peste drum, trecând strada, apoi a căzut la pământ. Inculpatul s-a apropiat de martor, ridicând brațul amenințător asupra acestuia, comportându-se ca un om beat.
Martorul a mai relevat că, înainte de agresiune, nu a auzit nici un fel de discuție între cei doi.
Între timp a ieșit afară soția inculpatului, apoi și soția victimei, apoi a fost anunțată salvarea, martorul deplasându-se cu victima la spitalul din S cu mașina martorului, acesta însă decedând aici la câteva minute de la sosire.
Din raportul de constatare medico-legală nr.69/C din 13.10.2008 al Serviciului de Medicină Legală Bar ezultat că:
1. Moartea victimei a fost violentă,
2. Ea s-a datorat insuficienței cardiace acute, consecutivă unui traumatism toracic acut, cu plagă înțepat-tăiată, plagă penetrantă cardiacă și hemopericard;
3. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un obiect înțepător-tăietor, fiind aplicată o lovitură din fața victimei, ușor oblic față de planul sagital, de la dreapta la stânga și de sus în jos;
4. Între leziunile constatate la necropsie și deces există raport direct de cauzalitate.
Așa fiind, instanța a reținut vinovăția inculpatului și, cum în drept fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art.174 alin.1, 175 alin.1 lit. i Cod penal, l-a pedepsit potrivit acestui text de lege.
Inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art.37 lit.a Cod penal, în raport cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.147 din 18 iunie 2007 Judecătoriei Săveni, definitivă la 30 iunie 2007, cărei executare a fost suspendată condiționat pe timp de 3 ani.
Prin urmare, s-a reținut în încadrarea juridică a faptei și art.37 lit.a Cod penal și s-a făcut aplicarea art.83 Cod penal, întrucât inculpatul a săvârșit fapta în cursul termenului de încercare fixat prin sentința sus-menționată.
La individualizarea judecătorească a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, care se situează între 15 și 25 de ani, împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, generată de consumul de alcool și o conduită agresivă a inculpatului exacerbată în condițiile stării de ebrietate și de urmarea ireversibilă produsă.
De asemenea, s-a avut în vedere și persoana inculpatului, care a mai suferit o condamnare pentru o infracțiune de aceeași natură (vătămare corporală gravă) și este cunoscut în comunitate ca fiind consumator de alcool și agresiv.
În temeiul art.175 alin.1 rap. la art.65 alin.2 Cod penal s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe timp de 5 ani.
Pe timpul și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal s-au aplicat pedepsele accesorii prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
Inculpatul a fost reținut la data de 22 septembrie 2008, apoi a fost arestat preventiv, în temeiul art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, măsura fiind menținută în condițiile legii și pe durata judecății.
Instanța a apreciat, de asemenea, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere că, la scurt timp după ce fusese judecată și condamnat pentru o infracțiune contra integrității corporale a persoanei (art.182 Cod penal), inculpatul a săvârșit o infracțiune mai gravă, existând pericolul de a repeta astfel de fapte.
Prin urmare, în temeiul art.3001alin.1 și 3 Cod procedură penală raportat la art.350 Cod procedură penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
În temeiul art.88 alin.1 Cod penal rap. la art.357 alin.2 lit.a Cod procedură penală, a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 22 septembrie 2008 la zi.
În privința laturii civile, a constatat că partea vătămată, soția victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 56.000 lei despăgubiri civile, respectiv 6.000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznicele aferente și 50.000 lei daune morale.
Partea civilă a solicitat, de asemenea, instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului.
Prin încheierea din 11 decembrie 2008 instanța a dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asigurător, a imobilului compus din trei camere, situat în mun.B,-,.B,.12, jud.B, aparținând inculpatului, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, măsură menținută prin sentință până la repararea prejudiciului.
A mai reținut instanța că inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma de 6000 lei daune materiale.
În ce privește solicitarea obligării sale la daune morale, apreciind că moartea soțului a provocat părții civile o traumă psihică puternică și i-a afectat existența într-un mod ireversibil, instanța a constatat că se justifică acordarea unor daune morale, însă într-un cuantum mai redus decât cel solicitat, respectiv de 30.000 lei, apreciind că și condamnarea inculpatului pentru fapta săvârșită oferă părții civile o compensație morală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, acesta a arătat că a comis fapta în stare de provocare, victima înjurându-l chiar în timp ce se afla în curtea sa, după care l-a atras în drum, cu intenția de a-l lovi. A solicitat de asemenea reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare și redozarea pedepsei întrucât are o stare de sănătate precară.
În latura civilă a cauzei, a solicitat reducerea despăgubirilor materiale care nu au fost dovedite, înlăturarea sau reducerea daunelor morale, precum și ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor sale.
În apel, s-a efectuat în cauză o expertiză medico-legală psihiatrică de către I (raport expertiză nr. 18612/09.07.2009, 176 - 178 dosar) și a fost depus la dosar certificatul de deces seria - nr. 993.085 ( 201 dosar) privind pe partea civilă, decedată la 03.05.2009.
De asemenea, s-au depus la dosar declarațiile de acceptare a succesiunii autentificate sub nr. 1611 și 1612 din data de 30.09.2009, notari publici - din S ( 214, 215 dosar apel) privind pe moștenitorii părților civile, numiții și.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371, 378 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut corect situația de fapt și încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Inculpatul apelant a comis fapta în împrejurările pe larg expuse și analizate în considerentele sentinței penale atacate.
Astfel, la data de 22.09.2008, în jurul orelor 1300, în timp ce victima G era pe stradă, în fața barului inculpatului, acesta din urmă a luat din incinta localului un cuțit și, ieșind în stradă, fără nicio altercație prealabilă, i-a aplicat victimei o lovitură cu acest corp contondent în zona toracică.
Urmare a loviturii primite, victima a decedat la spitalul din orașul S, unde a fost transportată de urgență.
A susținut inculpatul, în declarația sa din apel (fila 156 ds.), că a lovit victima fiind provocat de aceasta, care i-a adresat anterior cuvinte jignitoare și amenințări, iar la momentul critic, însoțită fiind și de martorul, l-a chemat afară, aspect ce l-a determinat să ia cuțitul și să iasă din local.
afară, a fost lovit de către cu pumnul, el lovind în acel moment, pe fondul bolii de care suferă (epilepsie), cu cuțitul, victima.
Or, nicio probă administrată în cauză nu confirmă susținerile inculpatului care dealtfel are diferite versiuni cu privire la desfășurarea incidentului. Singurul martor ocular, numitul (decl. 177 dosar fond), relatează despre faptul că personal a discutat cu inculpatul în bar, cu câteva momente înaintea comiterii faptei, el relatându-i că fusese anterior lovit de numitul.
din local, în fața acestuia, martorul s-a întâlnit cu victima, care dorea să intre și cu care s-a intersectat, fiecare continuându-și apoi drumul. . capul, l-a văzut pe inculpat, ieșit și el din bar, cum i-a aplicat victimei "o lovitură cu cuțitul în zona pieptului, după care cuțitul, plin de sânge, a fost lăsat jos".
Mai relatează martorul: "eu nu am auzit ca înainte de această lovitură între inculpat și partea vătămată să existe vreo discuție contradictorie. Nu am auzit nimic, nicio discuție între cei doi".
Ulterior aplicării loviturii, inculpatul a avut - relatează martorul - un comportament ciudat: "s-a apropiat de mine și tot ridica brațul asupra mea, amenințător. Se învârtea ca un om beat".
Așadar, nici din relatările acestui martor și nici din vreo altă probă administrată în cauză nu se poate reține că victima ar fi exercitat acte de provocare (violențe verbale sau fizice, amenințări) asupra inculpatului, astfel ca acesta să fi comis fapta datorită stării de tulburare ce i s-ar fi creat.
Prin urmare, corect prima instanță nu a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b Cod penal.
Inculpatul a avut însă o poziție procesuală corectă, recunoscând cu nuanțările arătate, comiterea faptei. Se impune a fi avut totodată în vedere și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de către I, în a cărui concluzii se reține că a comis fapta cu discernământ, însă prezintă "tulburare organică de personalitate. ". În conținutul aceluiași act se mai reține că inculpatul suferă de ciroză hepatică toxică, diabet zaharat tip II, pancreatită cronică etc.
Aceste aspecte, apreciază instanța de apel, pot fi reținute în favoarea sa ca circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c, 74 alin. 2 Cod penal.
O pedeapsă de 13 ani închisoare (coborâtă sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă, potrivit disp. art. 76 alin. 2 Cod penal), este necesară, dar și suficientă pentru a-și atinge scopul educativ-preventiv.
Relativ la latura civilă a cauzei, constată instanța de apel ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prev. de art. 998 și următoarele Cod civil, prin fapta sa culpabilă inculpatul cauzându-i părții civile un prejudiciu material și moral.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și praznice conform tradiției creștin-ortodoxe, el a fost corect acordat, inculpatul achiesând înaintea instanței de fond la pretențiile civile ale părții civile (conform încheierii de ședință din 11.12.2008 a Tribunalului Botoșani ).
Relativ la daunele morale, prin decesul soțului i-a fost cauzată părții civile o puternică suferință psihică. Este real că viața unui om nu poate fi cuantificată în bani, însă suma de 30.000 lei, cu acest titlu, alături de pronunțarea unei hotărâri de condamnare, a putut crea acesteia o satisfacție morală și o alinare a traumelor încercate.
Prin urmare, înlăturarea sau reducerea acestor despăgubiri nu se justifică în cauză.
-l pe inculpat la plata de despăgubiri civile în mod corect prima instanță a menținut sechestrul asigurător asupra unor bunuri ale inculpatului, sechestru instituit prin încheierea din 11 decembrie 2008, tocmai în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, aplicabile fiind disp. art. 357 alin. 2 lit. c Cod procedură penală, rap. la art. 163 alin. 1,2,4,5 Cod procedură penală.
Pentru considerentele arătate, Curtea, constatând întemeiat apelul declarat de inculpat, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, îl va admite.
Va desființa în parte sentința penală atacată, procedând în sensul celor mai sus arătate.
Cum inculpatul a fost judecat în apel în stare de arest preventiv, Curtea, în conformitate cu disp. art. 381 alin. 1 rap. la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, în referire la art. 88 alin. 1 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată și durata arestării preventive de la data de 31.03.2009 la zi.
Întrucât temeiurile ce au stat la baza luării și ulterior menținerii stării de arest preventiv a inculpatului subzistă și în prezent (există probe de comitere a faptei, iar lăsarea lui în libertate, prin starea de tulburare produsă în rândul colectivității din care face parte, care nu s-a diminuat și nu a dispărut, prezintă pericol concret pentru ordinea publică), în conformitate cu disp. art. 383 alin. 11rap. la art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, o va menține.
Având în vedere culpa procesuală a inculpatului și limitele în care apelul acestuia a fost admis, Curtea, în conformitate cu disp. art. 193 Cod procedură penală, îl va obliga să plătească moștenitorilor părții civile cheltuieli judiciare din apel, reprezentând onorariu avocat.
Văzând și dispozițiile art. 1192 alin. 3 Cod procedură penală, precum și cele ale art. 3 din Protocol încheiat între Ministrul Justiției și nr. 61573/2008,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.137 din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
Desființează în parte mai sus-menționată și în rejudecare:
Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 05 iulie 1953 în comuna, jud. B, cu același domiciliu, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, CNP - -, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art.174, art.175 lit. i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, art.74 alin.1 lit.c, art.74 alin.2, art.76 alin.2 Cod penal la pedeapsa principală de 13 (treisprezece) ani închisoare (în loc de 15 ani închisoare).
În temeiul art.83 Cod penal dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă pe lângă pedeapsa de 1an închisoare aplicată prin nr.147/2007 a Judecătoriei Săveni, în total 14 ani închisoare(în loc de 16 ani închisoare).
Pedeapsă principală de executat pentru inculpat = 14(paisprezece) ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul art.381 alin.1 rap. la art.383 alin.2 Cod procedură penală deduce în continuare din pedeapsa de executat durata de la data de 31.03.2009 la zi.
În temeiul art.383 alin.1 indice 1 rap. la art.350 alin.1 Cod procedură penală menține starea de arest preventiv a inculpatului.
Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.
Obligă inculpatul să plătească părților civile și (succesorii părții civile ) câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Dact..
Ex. 3/20.10.2009
Jud. fond -
Președinte:Andronic Tatiana LuisaJudecători:Andronic Tatiana Luisa, Acsinte Viorica