Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 6/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - ART. 175. -
(Număr în format vechi 2/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 6
Ședința ne publică de la 26 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
GREFIER: - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
**************************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința nepublică de la 18 februarie 2008, consemnate în încheierea de ședință de la aceeași dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțare amânată la data de 26 februarie 2008, privind apelurile formulate de inculpatul G, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174.Cod Penal raportat la art. 175 lit.i aflat Cod Penal în stare de detenție în PENITENCIARUL D E MINORI ȘI TINERI C și de către părțile civile, ambii cu domiciliul în comuna, sat., județul M, împotriva sentinței penale nr. 396 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul nr-.
Deliberând,
CURTEA:
Asupra apelurilor declarate;
Prin sentința penală nr. 396 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul nr-, în baza art. 174.Cod Penal rap. la art. 175 lit. i cu Cod Penal aplic. art. 99 și următoarele Cod Penal a fost condamnat inc. G la 8 ani închisoare.
În baza art. 180 alin. 2.Cod Penal cu aplic. art. 99 și următoarele
Cod PenalA condamnat pe același inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 - 34.
Cod PenalS-au contopit pedepsele și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II- și lit. b Cod Penal- în condițiile art. 71.Cod Penal
S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv începând cu 23 dec. 2006 până la zi și s-a menținut starea de arest.
În baza art. 118 lit. b
Cod PenalS-a dispuns confiscarea cuțitului corp delict în lungime totală de 33 cm. cu lama de 20 cm. lungime și lățime maximă de 2,7 cm.
S-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile și-l obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la suma de 50.000 lei cu titlul de despăgubiri materiale și la 50.000 lei cu titlul de daune morale.
S-a respins acțiunea civilă a părții civile.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1.500 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nr.1051/P/2006 din 26.02.2007, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul minor G, fiul lui și, născut la 19.04.1989 în, Județul M, cu același domiciliu, sat., român, 10 clase, elev la Grupul Școlar Auto din Tr. S, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.174-175 lit. i și Cod Penal art.180 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit. a și art.99 și urm. și Cod Penal s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G pentru două infracțiuni prev. de art.180 al. 2.Cod Penal, întrucât părțile vătămate nu au formulat plângere prealabilă.
Prin rechizitoriu s-a reținut următoarea stare de fapt:
În seara de 22.12.2006, numiții, și s-au deplasat în satul al comunei, în centrul comunei la un bar unde au consumat băuturi alcoolice. De aici, cu toții au mers la discoteca SC organizată într-o altă locație, situată vizavi de barul respectiv.
Aici se aflau multe persoane, printre care martorii, G și alții.
La aceeași discotecă a venit și G împreună cu prietenul său, pe drum întâlnindu-se și cu prietena acestuia din urmă. Conform declarațiilor inculpatului și cele ale martorului, Gal uat de acasă un cuțit de mari dimensiuni pe care l-a băgat sub palton.
La un moment dat, care era sub influența băuturilor alcoolice și-a pierdut cheile de la scuterul cu care venise și cu ajutorul de la o brichetă a început să-și caute cheile pe jos în discotecă, deranjându-i astfel pe cei care dansau.
Față de această situație, victima l-a apostrofat, fapt ce l-a făcut pe să-l prindă pe acesta de gât, astfel încât a intervenit fratele victimei care i-a cerut martorului să- lase în pe fratele său.
a strigat după ajutor și s-a creat o busculadă, în care au intervenit mai mulți tineri, în urma căreia a căzut la pământ, fiind lovit de ceilalți. Fiind prieten foarte bun cu martorul și auzind că acesta are probleme, inculpatul s-a deplasat în discotecă în zona conflictului și văzându-l pe plin de sânge căzut pe jos, a scos cuțitul și l-a lovit pe în partea dreaptă a abdomenului, după care s-a întors și l-a lovit și pe fratele acestuia în partea superioară a piciorului stâng. În ajutorul celor doi frați a sărit verișorul lor, însă fiind amenințat de inculpat, s-a retras.
În continuare, inculpatul s-a întors din nou și a început să-l lovească cu cuțitul în diferite zone ale corpului pe. În acest timp, în scandal au intervenit și alți băieți care i-au lovit pe, și.
Inculpatul G l-a ajutat pe prietenul său să se ridice și constatând că este plin de sânge pe haine, a crezut că este grav lovit, l-a ajutat să iasă din discotecă și l-a rugat pe martorul să-l transporte la spital, însă pe drum s-a constatat că nu are nici o rană, astfel că martorul l-a dus acasă.
După ce l-a urcat pe în autoturism, inculpatul s-a întors în fața discotecii să recupereze motoscuterul acestuia din urmă, însă în momentul în care a vrut să-l ia, nu a fost lăsat de tinerii aflați la fața locului, mai mult, a fost lovit de aceștia, astfel că a plecat spre domiciliul său din satul împreună cu și alți doi băieți din satul, care nu au fost identificați; inculpatul a rămas la locuința lui, iar ceilalți au mers la casele lor. Aici, inculpatul i-a povestit martorului că a lovit cu cuțitul mai mulți tineri în discotecă și a întrebat ce să facă, acesta spunându-i să se descurce. În momentul când a plecat de la acesta, văzând un echipaj de poliție, s-a întors și a aruncat cuțitul în curtea lui, care ulterior l-a predat organelor de cercetare penală.
În acest timp, victima a fost ajutată să iasă din discotecă de martorii, și fratele său, dar în exterior, în drum spre autoturismul lui, victima și-a pierdut cunoștința și s-a prăbușit la pământ. AS fost urcat în autoturism și transportat la Spitalul S, unde s-a constatat decesul acestuia.
Din raportul medico-legal nr.962/176 al SML M, avizat sub nr.19/A9/14.02.2007 de IML C, a rezultat că moartea numitului a fost violentă și s-a datorat hemoragiei externe și interne, consecința unor plăgi tăiate-înțepate cu secțiune mănunchi vasculo - nervos femural stâng, penetrate în cavitatea abdominală cu lezarea de organe interne. Leziunile de violență s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp tăietor-înțepător, între acestea și deces există legătură de cauzalitate directă și necondiționată. În sângele recoltat de la cadavru s-a pus în evidență prezența alcoolului etilic în proporție de 1 g%
În instanță, a fost audiat inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor, însă a afirmat că nu a realizat gravitatea acestora și că în acel incident a fost și el lovit cu pumnul.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale și materiale.
- tatăl victimei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 150.000 lei reprezentând daune materiale și morale.
Au fost audiați martorii, G, G,.
Partea civilă a depus la dosar înscrisuri în dovedirea laturii civile - chitanțe, facturi, înscrisuri sub semnătură privată și a solicitat audierea martorilor, și, martori care au fost audiați de instanță.
S-a solicitat și întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți referat de evaluare ale cărui concluzii au fost că inculpatul are anumite șanse de reabilitare comportamentală, condiționate însă de renunțarea totală și definitivă la consumul de alcool, evitarea asocierii cu persoane cu conduită infracțională, corectarea anumitor trăsături negative ale personalității sale și îmbunătățirea abilităților de gândire, sociale și de petrecerea timpului liber.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța sesizată a constatat că starea de fapt reținută prin rechizitoriu se confirmă și reținut în urma cercetării judecătorești că în seara de 22.12.2006, victima, partea civilă și martorii au mers la discoteca C în satul al comunei.La aceeași discotecă se aflau și martorii, G și alte persoane. Ulterior, au venit în discotecă și inculpatul G și martorul. La un moment dat martorul și-a pierdut niște chei pe care a început să le caute pe jos cu o brichetă, deranjând mai multe persoane care se aflau în discotecă, inclusiv pe victima care l-a și apostrofat pe martor. În aceste condiții s-a declanșat o altercație între cei doi, a intervenit și partea civilă, dar și alte persoane la solicitarea martorului. Aflând despre această situație, inculpatul a intervenit și a lovit cu cuțitul în picior pe partea vătămată și pe victima în abdomen și în șold, leziuni în urma cărora victima a decedat, iar partea vătămată a necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale.
În ajutorul victimei nu au putut interveni efectiv persoanele cu care aceasta se deplasase la discotecă, întrucât participanții la incident împotriva acestora au fost mai numeroși, iar faptul că inculpatul a lovit cu cuțitul le-a provocat acestora că ar putea fi agresați.
Starea de fapt reținută de instanță a fost percepută direct de martorii G, care au declarat că au văzut când inculpatul a lovit de mai multe ori pe victimă cu cuțitul, dar și pe partea vătămată.
Martorii, G, și au observat fie începutul incidentului, fie finalul acestuia, au văzut că inculpatul avea asupra sa un cuțit, însă nu au avut posibilitatea să perceapă direct momentul în care victima a fost agresată de către inculpat, martorul declarând că la aproximativ o J de oră după consumarea incidentului ar fi auzit că inculpatul ar fi omorât un băiat.
În drept, prima instanță a reținut că faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infr. prev. de art. 174 rap. la art.175 lit. i și Cod Penal art.180 al. 2.Cod Penal, ambele cu aplicarea art.99 și urm. Cod Penal- inculpatul fiind minor la data săvârșirii faptei, cu aplicarea 33-34.
Cod PenalLa individualizarea pedepselor s-au avut în vedere pericolul social al faptelor,în modalitatea în care au fost săvârșite și importanța fundamentală a dreptului lezat, dar și poziția procesuală a inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor, apreciindu -.se că aplicarea pedepsei cu închisoare orientată spre minim este în măsură să asigure cerințele art.52 p - inculpatul minor la data săvârșirii faptelor având anumite șanse de reabilitare comportamentală, conform raportului de evaluare întocmit în cauză.
Întrucât inculpatul a fost reținut începând cu data de 23.12.2006 și ulterior arestat preventiv, s- dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv până la zi. S- menținut starea de arest.
În baza art.118 lit. a Cod Penal, s- dispus confiscarea cuțitului corp delict.
Cât privește latura civilă, instanța a constatat că partea civilă care a solicitat despăgubiri civile în cuantum de 10.000 lei și nu a făcut dovada acțiunii civile promovate, așa încât acțiunea a fost respinsă.
Acțiunea părții civile, s- apreciat că aceasta este întemeiată în parte și a fost admisă ca atare. Astfel, partea civilă a solicitat despăgubiri în cuantum de 150.000 lei reprezentând 50.000 lei daune materiale și 100.000 lei daune morale.
S-a reținut că daunele materiale a fost dovedite cu declarațiile martorilor - cântăreț la biserică și care a ajutat familia victimei la înmormântare și pomenile ulterioare și care au arătat că, la înmormântare au participat peste 600 de persoane, conform tradiției fiecare persoană a primit daruri, că s-au făcut pomeni la 9 zile 3 săptămâni și 6 săptămâni la care au participat 80-100 de persoane,că familia victimei a pus cruce și la locul decesului. Martorii au apreciat cheltuielile la circa 300 milioane lei, că s-au dat haine de, pat și tot ce se obișnuiește în asemenea împrejurări și nu erau pregătiți cu cele necesare unui asemenea eveniment.
De asemenea, în dovedirea laturii civile, partea civilă a depus o serie de acte, chitanțe, facturi pentru achiziționarea celor necesare înmormântării și pomenilor ulterioare conform tradiției, filele 136-171 dosar. A depus partea civilă cu ocazia soluționării cauzei o serie de acte cu cheltuielile ocazionate cu de 1 an,filele 262-267 dosar.
Cât privește daunele morale, prima instanță apreciazat că suma de 50.000 lei poate reprezenta o compensare a durerii provocate de decesul victimei, durerea părinților care supraviețuiesc morții fiului lor la vârsta de 19 ani, decesul intervenind într-un mod brutal și imprevizibil.
Împotriva aceste sentințe au declarat apel în termen și motivat, inculpatul G și părțile civile și, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, criticile formulate de inculpat vizează: greșita încadrare juridică a faptei săvârșite și solicită schimbarea acesteia din infracțiunea de omor calificat în aceea de încăierare prevăzută și pedepsită de disp. art. 322 alin.1, alin. 3 cod penal, aplicându-se o pedeapsă corespunzătoare noii încadrări; arată că, în mod greșit în cauză nu s-a reținut că fapta a fost săvârșită într-o stare de puternică tulburare urmare a loviturilor primite în față și în abdomen, respectiv provocarea din partea victimei, cu consecințele corespunzătoare în planul stabilirii cuantumului pedepsei; în subsidiar, în măsura în care nu se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, solicită o reindividualizare a pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia întrucât cea stabilită este mult prea aspră și excesivă; critică, de asemenea, modul de soluționare a acțiunii civile și arată că despăgubirile materiale acordate sunt excesive și că la acordarea daunelor morale trebuia să se țină seama de culpa victimei care, prin conduita sa provocatoare a contribuit la declanșarea conflictului.
Partea civilă formulează critici și pe latură penală și pe latură civilă. Subliniază că din probele dosarului rezultă că fapta a fost săvârșită cel puțin de două persoane și că în baza principiului aflării adevărului, se impunea extinderea procesului penal și cu privire la alte persoane.
Arată că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea blândă în raport de gravitatea faptei, de pericolul social concret, modalitatea de săvârșire, de rezultatul produs, cât și de atitudinea acestuia atât după săvârșirea faptei cât și în timpul urmăririi penale și al judecății. Mai arată că, prima instanță a făcut o trimitere generică la disp. art. 74 cod penal, dar fără să se arate în concret dacă și în ce măsură aceste dispoziții legale sunt aplicabile inculpatului. Susține că erau aplicabile disp. art. 75 alin. 2 cod penal, cu privire la circumstanțele agravante judiciare.
De asemenea, pe latură civilă, critică soluția cu privire la admiterea în parte a acțiunii și neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat.
Critica formulată de partea civilă se referă în esență la: greșita soluție de respingere a acțiunii civile și solicită admiterea cererii în totalitate așa cum a fost formulată și obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata acestora.
Analizand apelurile declarate, potrivit art. 371 si 378 alin. 1 cod procedura penala, in raport cu motivele invocate, cu materialul si lucrarile dosarului, Curtea constată că apelurile inculpatului și al părții civile sunt nefondate, iar apelul părții civile este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Privitor la apelul inculpatului:
Curtea constată că prima instanta a stabilit in mod corect pe baza probelor administrate in cauza, evaluate prin coroborare, o stare de fapt pe deplin lamurita, in ceea ce priveste activitatea infractionala a inculpatului minor la data săvârșirii faptelor, stabilind in mod clar vinovatia si dand faptelor retinute in sarcina acestuia, o corecta incadrare juridică, respectiv infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 174. 175 lit. i cod penal, lovirea sau alte violențe 180 alin. 2.Cod Penal cu aplicarea art. 99 și urm. cod penal și art. 33, 34 cod penal.
- Solicitarea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în aceea de încăierare prevăzută și pedepsită de art. 322 alin. 1, alin. 3 cod penal, este neîntemeiată.
Infracțiunea de încăierare în sensul legii, implică o ciocnire violentă între două grupuri sau tabere adverse, deci o aglomerare de persoane, care sub imperiul surescitării săvârșesc acte de violență, îmbrânceli, loviri unii împotriva altora aplicate la întâmplare, țipete și larmă, fără a se putea determina și delimita clar acțiunea fiecărei persoane în parte, la producerea după caz de vătămări integrității corporale, sănătății unor persoane sau la pierderi de vieți omenești, în cazul formelor agravate ale infracțiunii.
Or, în cazul de față, chiar dacă sunt câteva elemente care ar putea să caracterizeze declanșarea conflictului din discotecă, ca fiind o formă incipientă a unei aglomerării de persoane care sunt pe punctul de a se încăiera pe fondul unui conflict spontan, a fost și este posibilă determinarea și delimitarea acțiunilor desfășurate de protagoniștii principali, respectiv ale inculpatului și ale victimelor, stabilindu-se clar activitatea de lovire în zonă vitală a victimei de către inculpat cu un corp tăietor -înțepător (cuțit), cu consecința producerii de leziuni cauzatoare de moarte, precum și lovirea părții vătămate.
- În ceea ce privește reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b cod penal, instanța de apel apreciază că aceste dispoziții legale nu sunt incidente în cauză și nu operează în favoarea inculpatului.
Potrivit disp. art. 73 lit. b cod penal, circumstanța atenuantă a provocării există atunci când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violență, printr-o atingere gravă adusă demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Deci, condițiile de existență ale provocării trebuie întrunite cumulativ și privesc: existența unei anumite activități din partea persoanei vătămate, ce se pot realiza prin violență fizică - loviri, vătămări, prin violență psihică - amenințare, prin atingerea gravă adusă demnității persoanei - de exemplu, insultă, prin alte acțiuni ilicite grave; actul provocator să determine o puternică tulburare sau emoție făptuitorului - care îi răpește acestuia posibilitatea de control asupra propriilor sale acțiuni; această stare de tulburare puternică să existe la momentul săvârșirii faptei; infracțiunea să fie îndreptată împotriva provocatorului.
În speță, nu se poate reține cu valoare de provocare în sensul legii, în favoarea inculpatului vreo atitudine provocatoare a victimei sau săvârșirea asupra acestuia a unei acțiuni ilicite grave.
De altfel, conflictul inițial s-a declanșat în momentul în care victima a intervenit verbal, apostrofând pe martorul care a deranjat, a împins pe cei din grupul său, atunci când căuta pe jos cheile de la motoscuterul, fără însă lovi, vătăma, fără a folosi violența psihică, sau fără a atinge grav demnitatea persoanei, fapta de a apostrofa nereprezentând o faptă ilicită de o asemenea gravitate și care să genereze o puternică tulburare oricărei persoane, sub imperiul căreia aceasta ar reacționat fără a se putea autocontrola. La această reacție, martorul a reacționat, născându-se o altercație între cei doi, iar în ajutorul lui a sărit fratele său,.
Trebuie subliniat și faptul că nici nu s-a susținut și nici nu a rezultat din probele dosarului că victima, fratele acesteia, celelalte persoane vătămate, sau orice altă persoană din grupul acestora ar fi avut asupra lor sau ar fi folosit cuțite ori alte obiecte contondente.
Susținerea inculpatului în sensul că victima l-ar fi lovit pe prietenul său, socotind că acesta din urmă ar fi simulat, sau ar fi intenționat să le aprindă pantalonii cu bricheta, nu se confirmă prin probele administrate în cauză.
Singura persoană care descrie această împrejurarare în acest fel, este martora, care în faza de urmărire penală afirmă că martorul dădea foc la tivurile de la pantaloni, iar în faza judecății, arată că avea impresia că martorul avea intenția să dea foc chiar pantalonilor victimei. O asemenea mărturie pe de-o parte contradictorie sub acest aspect, pe de altă parte singulară, nu are valoare probatorie.
La acest moment de debut, inculpatul nu a fost prezent, dar auzind că prietenul său ar avea probleme în discotecă, s-a deplasat în interiorul acesteia spre locul unde s-a declanșat conflictul, a intervenit și a lovit cu cuțitul în picior pe partea vătămată și pe victima în abdomen și în șold, leziuni în urma cărora victima a decedat, iar partea vătămată a necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale.
În ceea ce privește leziunile pe care însuși inculpatul le-a suferit, așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală nr. 13 din 5 ianuarie 2007 (fila 66 dosar ), produse prin lovire cu corp dur și pentru vindecarea cărora a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, invocate de către inculpat în sprijinul provocării, Curtea reține pe baza stării de fapt rezultată din declarațiile de martori audiați, că inculpatul a fost agresat fizic ulterior, iar nu anterior momentului în care acesta a lovit victima cu cuțitul, conflictul agravându-se din momentul amenințării și folosirii cuțitului de către inculpat.
Împrejurarea că victima a avut o alcoolemie crescută nu este în sine o dovadă în susținerea unui comportament provocator din partea acesteia, nefiind alte probe care să susțină existența provocării, dimpotrivă sunt probe așa cum se va arăta mai jos, din care rezultă că reacția inițială victimei și a fratelui acestuia, precum și a celor din grup, persoane neînarmate care au vrut să aplaneze conflictul, în nici un caz nu poate fi încadrată în categoria unor acte ilicite grave.
În ceea ce privește, confuzia pe care pretinde inculpatul că ar fi făcut-o între provocator și victimă, această apărare nu se confirmă. Pe de-o parte, așa cum s-a reținut în precedent susținerea inculpatului cu privire la existența unei provocări din partea victimei nu are suport probator, iar pe de altă parte inculpatul susține în sprijinul existenței unei confuzii, că nu o cunoștea pe victimă, dar în același timp ar fi putut să o distingă de fratele ei, atunci când susține că ar fi fost lovit, dar nu știe totuși care dintre cei doi i-a aplicat lovitura.
Starea de fapt mai sus expusă se confirmă din declarațiile martorilor audiați în cauză, astfel:
Martora oculară asistat direct și nemijlocit la derularea conflictului și a văzut cum inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu cuțitul, din care una în abdomen și una în picior. Aceasta descrie momentul în care a intervenit inculpatul, scoțând direct cuțitul amenințând și lovind, fără ca în prealabil acesta să fi fost lovit sau agresat de o altă persoană sau de victimă.
Martorul ocular confirmă faptul că martorul își căuta cheile de la motoscuter pe care le pierduse pe jos, arată că într-adevăr conflictul a izbucnit în momentul în care s-a ivit altercația dintre martorul și victimă, aceasta din urmă fiind împinsă de martor, ulterior apărând și inculpatul cu un cuțit în mână, a cărui lamă era de cca 25- 30 cm și nu relatează că inculpatul ar fi fost lovit, dimpotrivă arată că acesta avea o conduită amenințătoare. Acest martor, este adevărat că nu a perceput direct persoana care a lovit cu cuțitul pe victimă, întrucât s-a retras de teamă, dar arată că inculpatul a fost singura persoană pe care a vâzut-o cu un cuțit în mână.
Martorul, deși nu a văzut cine a lovit victima cu cuțitul, arată că l-a văzut pe inculpat înarmat cu un cuțit și că nu că a văzut în ce împrejurări au fost tăiate persoanele, întrucât era aglomerație, dar și întuneric specific discotecii.
Martorul G declară de asemenea că l-a văzut pe inculpat cu un cuțit în mână dar și în momentul în care a lovit pe victima, care a decedat.
Martorul, nu a fost prezent la momentul de debut al conflictului, dar s-a apropiat atunci când o persoană strigat ca fratele său să fie lăsat în, l-a văzut pe lovit, a vrut să-l ajute moment în care el însuși a fost lovit de inculpat, a căzut și când s-a ridicat, l-a văzut pe inculpat cu un cuțit în mână amenințând și în final lovind victima chiar de mai multe ori, inclusiv în picior, dar și pe fratele acestuia.
Martorul l-a văzut de asemenea pe inculpat cu un cuțit în mână pe care l-a scos de la picior și pe victima într-o de sânge, dar nu a văzut cine a lovit și momentul când victima a primit loviturile.
Martorul G, martor ocular, a asistat după consumarea incidentului, doar la faza în care inculpatul ieșind din discotecă avea un cuțit în mână.
, aflându-se în apropiere, a intenționat să departă persoanele aflate în conflict, a văzut cuțitul în mâna inculpatului și a auzit amenințarea acestuia, în sensul că îi taie pe toți.
l-a văzut pe martorul când a lovit pe fratele victimei, dar și pe inculpat lovind pe victima cu un cuțit, în zona abdominală și în picior.
declară că el este cel lovit de grupul din care făcea parte și victima, nu știe cine l-a chemat pe inculpat, l-a văzut pe acesta cu un cuțit în mână, dar nu a văzut dacă acesta a lovit pe cineva.
știe că martorul este cel implicat inițial în conflict, a văzut când inculpatul a fost lovit în zona feței atunci când a intervenit, dar nu poate preciza persoana respectivă, dar s-a retras și nu văzut momentul propriu-zis al lovirii de către inculpat a vreunei persoane. În schimb acest martor cunoaște faptul că inculpatul a luat cuțitul de acasă, acest lucru petrecându-se în fața lui în momentul plecării către bar și discotecă.
Martorul, nu a văzut pe inculpat dacă și pe cine a lovit, declarând că la aproximativ o J de oră după consumarea incidentului a auzit că inculpatul ar fi omorât un băiat.
Alți martori nu cunosc nimic sau elemente relevante despre cele întâmplate, astfel: susține că a leșinat, martorul nu a văzut cine a lovit, nu a văzut, dar a auzit.
Este adevărat că o parte din martori, respectiv, G, au văzut o altă persoană cu un briceag/cuțit, aceasta fiind numită ca fiind martorul, iar arată că au fost 2-3 persoane înarmate, din care una inculpatul, pe celelalte nu le-a putut identifica.
Câtă vreme, prin aceste din urmă declarații nu sunt contrazise categoric alte probe concludente care îl plasează pe inculpat la locul faptei, înarmat cu un cuțit, lovind victima în zonă vitală, inculpat care el însuși a declarat că a lovit victima fie și numai o dată în zona abdominală, declarație sa coroborându-se și cu celelalte probe analizate potrivit art. 69 cod procedură penală, ele nu sunt privite ca având vreo relevanță probatorie cu privire la activitatea infracțională a inculpatului, ci numai la o eventuală coparticipare la săvârșirea infracțiunii a altei persoane care nu a fost cercetată și trimisă în judecată.
Prin urmare, în mod corect inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzut și pedepsit de disp. art. 174, 175 lit. i cod penal, încadrarea juridică a faptei fiind riguros corectă, reținându-se în fapt în sarcina acestuia că, lovirea cu intenție a victimei, cu un cuțit- obiect de a ucide, în zonă vitală, a condus la moartea violentă a victimei care s-a datorat hemoragiei interne și externe.
Potrivit raportului de constatare medico legală de necropsie efectuat în cauză nr. 962/176 din 15 februarie 2006 avizat de IML C, leziunile de violență s-au produs prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, au legătură directă, necondiționată cu decesul, iar hemoragia internă și externă a fost consecința plăgii tăiate cu secțiunea mănunchi vasculo-nervos femural stâng și a celei penetrate în cavitatea abdominală cu lezarea de organe interne (ficatul)
- Privitor la pedeapsa aplicată în primă instanță, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, critica este privită de asemenea, ca neîntemeiată.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i cod penal, este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Potrivit disp. art. 109 alin. 1 tezele II și III cod penal, în cazul infractorilor minori, limitele de pedeapsă se reduc la J, iar în urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăși 5 ani.
Prin urmare, în cazul de față limitele legale de pedeapsă sunt de la 5 ani la 12 ani și 6 luni.
Așadar, pedeapsa de 8 ani aplicată de prima instanță, se situează între cele două limite, ca medie a acestora, fiind just individualizată în raport cu criteriile legale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 cod penal, avându-se în vedere pericolul social al faptei, modalitatea în care a fost săvârșită, faptul că inculpatul nu a conștientizat gravitatea și importanța fundamentală a valorilor sociale ocrotite prin norma incriminatoare și a dreptului lezat, dar și poziția procesuală a inculpatului relativ.
Nu în ultimul rând, au fost avute în vedere și judicios valorificate, concluziile Referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, potrivit cărora șansele de reintegrare socială și de reabilitare comportamentală ale inculpatului pot fi apreciate ca medii, fiind condiționate însă de renunțarea totală și definitivă la consumul de alcool, evitarea asocierii cu persoane cu conduită infracțională, corectarea unor trăsături negative ale personalității și îmbunătățirea abilităților de gândire, de comunicare în familie, sociale și de petrecere a timpului liber.
În aceeași ordine de idei, instanța de apel nu poate să nu observe că factorii de natură să favorizeze dezvoltarea comportamentului infracțional al inculpatului au o pondere mai mare, cantitativ și calitativ, comparativ cu cei care pot să inhibe acest comportament.
În concluzie, pedeapsa aplicată în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat este just individualizată, neimpunându-se reducerea acesteia, având un cuantum adecvat pentru a satisface scopul preventiv educativ al pedepsei, în sensul disp. art. 52 cod penal, potrivit cărora pedeapsa este o măsură de constrângere, un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul acesteia este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, urmărindu-se prin executarea pedepsei formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
- De asemenea, prima instanță a dat o rezolvare juridică legală și temeinică acțiunii civile alăturate celei penale, promovată de partea civilă, tatăl victimei, în raport cu disp. art. 14 și urm. Cod procedură penală, art. 346 cod procedură penală și art. 998 cod civil și urm.
Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, conform disp. art. 998 cod civil.
De asemenea, tatăl și mama, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânșii, potrivit disp. art. 1000 alin. 2 cod civil.
Prin urmare, răspunderea civilă delictuală apare ca o sancțiune prevăzută de lege, presupunând obligația unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ilicită.
Pentru angajarea acestei răspunderi este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: existența prejudiciului - ca element primordial al răspunderii civile; săvârșirea unei fapte cu caracter ilicit; existența unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu și autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă.
Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite unele condiții, și anume: să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atît în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.
Repararea prejudiciului are ca scop înlăturarea efectelor faptei ilicite, neconstituind o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare, peste valoarea pagubei suferite.
în speță, sunt îndeplinite toate condițiile angajării răspunderii civile delictuale, ridicându-se de către inculpat probleme legate de întinderea prejudiciului material și moral produs, respectiv de cuantumul despăgubirilor bănești solicitate de partea civilă, iar sarcina probei referitoare la întinderea prejudiciului, revine în cazul de față părții civile, căci ea este aceea care reclamă fapta în fața justiției, potrivit art. 1169 cod civil, fiind admisibil orice mijloc de probă.
În ceea ce privește prejudiciul patrimonial și întinderea acestuia, Curtea reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente și a regulilor care guvernează răspunderea civilă delictuală, valorificând în acest sens în mod judicios probatoriul administrat în cauză de către partea civilă, cuantumul despăgubirilor materiale acordate fiind în limita a ceea ce s-a dovedit, prin: înscrisuri relevante și declarațiile de martori, toate fiind justificate, întrucât au fost ocazionate de înmormântarea victimei, precum și de celelalte pomeniri și obiceiuri specifice.
De asemenea, nici cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente, nu este excesiv, fiind apreciat de ca rezonabil și suficient, proporțional și adecvat scopului preventiv educativ, dar și reparator al răspunderii civile delictuale.
Se cuvine a se preciza, că prejudiciul moral este susceptibil de a fi reparat și pecuniar, nefiind totuși o reparare propriu-zisă, respectiv o repunere în situația anterioară, astfel că dauna morală are menirea de a ușura, de a, de a face mai suportabile suferințele persoanei vătămate prin săvârșirea infracțiunii, respectiv ale părintelui victimei, sau de a-i crea anumite satisfacții.
- De asemenea, nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că nu s-a ținut seama la stabilirea despăgubirilor de provocarea victimei, prin reținerea unei culpe concurente a acesteia, care să se răsfrângă proporțional asupra cuantumului daunelor acordate. Așa cum s-a arătat în precedent în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 73 lit. b cod penal în favoarea inculpatului, astfel că o asemenea împrejurare, respectiv existența și a unei culpe a victimei, nu va fi reținută nici sub aspectul răspunderii civile a autorului delictului, respectiv al infracțiunii.
2. Privitor la apelul declarat de partea civilă
- Susținerea părții civile, tatăl victimei, referitoare la faptul că nu au fost inculpate în cauză, cu consecința condamnării, și alte persoane, este neîntemeiată.
Instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, fiind cercetat și trimis în judecată numai inculpatul, nefiind extins la cererea procurorului, procesul penal în condițiile legii, cu privire la alte persoane potrivit art. 337 cod procedură penală.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a pronunțat condamnarea în limitele stabilite prin rechizitoriu raportat numai la persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală prin ordonanță și pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
De subliniat că în faza de urmărire penală, față de numitul, sau față de alte persoane, nu s-au făcut nici un fel de cercetări, nefiind făptuitori sau învinuiți în cauză.
- Critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului în cauză, este de asemenea, neîntemeiată pentru aceleași motive, dar per a contrario, arătate în precedent cu ocazia analizării apelului formulat de inculpat.
Se impun totuși în această privință trei precizări:
Pedeapsa nu este orientată spre minimul special așa cum greșit se susține de către partea civilă, întrucât minimul special în acest caz este de 5 ani, iar nu de 7 ani și 6 luni.
În favoarea inculpatului nu au fost reținute circumstanțe atenuante judiciare, astfel că afirmația referitoare la trimiterea generică de către instanță la dispozițiile art. 74 cod penal, nu are corespondent în realitate, critica neavând practic obiect.
Nereținerea de către instanță, ca circumstanțe agravante judiciare, a unor împrejurări care să fi imprimat faptei un caracter grav, din perspectiva disp. art. 75 alin. 2 cod penal, este un aspect care nu ține de nelegalitatea hotărârii, ci de netemeinicia ei, câtă vreme în situația invocată potrivit legii, instanța poate să le rețină, nefiind obligată ca în cazurile prev. de art. 75 alin. 1 cod penal.
Curtea apreciază astfel că, împrejurările invocate de către partea civilă nu au valoare de circumstanțe agravante, pentru a produce și efectele prev. de art. 78 alin. 1 cod penal în sensul aplicării unei pedepse până la maximul special, fiind avute în vedere în operațiunea complexă de individualizare judiciară a pedepsei, ocazie cu care instanța nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare și a stabilit în final, pe baza tuturor criteriilor legale, o pedeapsă fixată destul de mult peste minimul special prevăzut de lege.
- Nici critica referitoare la admiterea în parte a cererii de acordare a daunelor morale, nu este întemeiată, pentru aceleași motive dar per a contrario, dezvoltate anterior cu ocazia analizării apelului inculpatului. Aceste considerente au justificat concluzia potrivit căreia, cuantumul daunelor morale acordate este privit ca suficient și adecvat scopului răspunderii civile delictuale, dar și împrejurarea că prin acordarea de bani în asemenea situații, nu se urmărește și nu poate fi obținută ca în cazul prejudiciului de ordin material, o reparare integrală a prejudiciului de natură nepatrimonială, care într-adevăr nu poate fi cuantificat și susceptibil de a fi acoperit într-o modalitate specifică, ci atenuat printr-una nespecifică.
3. Privitor la apelul declarat de partea civilă.
Instanța de apel apreciază că în mod greșit s-a respins de plano acțiunea civilă formulată de partea vătămată a infracțiunii de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin. 1, alin. 2 cod penal, ca nedovedită, pentru următoarele considerente:
Acesta s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale pentru suma de 10.000 lei, cu titlul de daune materiale și morale.
Într-adevăr, în ceea ce privește daunele materiale, partea civilă nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului de natură patrimonială, în sensul dispozițiilor art. 1169 cod civil, prin nici un mijloc de probă, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică din această perspectivă.
Dar, nu același lucru se poate afirma despre existența prejudiciului de natură morală, nepatrimonială, apreciat de C ca fiind dovedit în cauză prin actul medico -legal nr. 14 din 5 ianuarie 2007, care atestă leziunile suferite de acesta, mecanismul de producere și numărul de zile de îngrijiri medicale.
Concluziile acestui raport arată clar și fără echivoc că victima a suferit leziuni de violență la ochiul stâng și la nivelul coapsei stângi, produse prin lovire cu corp dur și corp tăietor-înțepător, necesitând pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale.
Deci, partea civilă a avut o vătămare corporală dublă, din care una la un organ de simț, cauzată de acțiunea ilicită a inculpatului, care i-a provocat astfel suferințe fizice, cu corespondent și în plan psihic, atât la momentul producerii agresiunii, cât și pe perioada îngrijirilor medicale, suferințe care l-au pus în situația de a avea un disconfort, de a face un efort suplimentar față de cel obișnuit când condiția sa fizică nu era afectată și care i-au creat dificultăți prin diminuarea temporară posibilității de a desfășura activități normale și de agrement.
Prin urmare, partea civilă a suferit un prejudiciu de natură ne patrimonială, fiind îndreptățit la repararea acestuia și față de elementele mai sus expuse, Curtea apreciază că o despăgubire în cuantum de 2000 lei este suficientă și adecvată pentru a da satisfacție părții vătămate constituite parte civilă, urmând ca inculpatul să fie obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata acestei sume în baza art. 998, 1000 alin. 2 cod civil, art. 14, art. 346 cod procedură penală, la plata acestei sume către partea civilă.
În baza art. 371 alin. 2 cod procedură penală, în cadrul limitelor prev. de art. 371 alin. 1 cod procedură penală, examinând cauza și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, curtea constată că prima instanta dat rezolvări temeinice și legale, care se vor păstra.
Pentru o soluționare completă a apelului și în baza art. 381 alin. 1 teza II cod procedură penală, în urma verificării Curtea constată că prima instanță făcut aplicare corectă a dispozițiilor legale privitoare la computarea reținerii și arestării preventive prev. de art. 88 cod penal, privind confiscarea specială prev. de art. 118 cod penal dar și aplicare corespunzătoare a disp. art. 350 alin. 1 cod procedură penală, prin pronunțarea asupra stării de arest a inculpaților.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 379 pct. 1 lit. b cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G, aflat în stare de detenție în PENITENCIARUL D E MINORI ȘI TINERI C și apelul declarat de partea civilă, împotriva sentinței penale nr. 396 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul nr-.
În baza art. 379 pct. 2 cod procedură penală se va admite apelul declarat de partea civilă împotriva sentinței penale nr. 396 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul nr-.
Se va desființa sentința apelată numai cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Se va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la suma de 2000 lei daune morale către această parte civilă.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
În baza art. 88 va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului preventiv de la 23 decembrie 2006 la zi.
În baza art. 350 cod procedură penală, va menține starea de arest a acestuia, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală, având în vedere soluția pronunțată, va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente precum și pe partea civilă la câte 40 lei cheltuieli judiciare statului fiecare, în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de inculpatul G, aflat în stare de detenție în PENITENCIARUL D E MINORI ȘI TINERI C și apelul declarat de partea civilă, împotriva sentinței penale nr. 396 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul nr-.
Admite apelul declarat de partea civilă împotriva sentinței penale nr. 396 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Penală în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată numai cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și obligă pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la suma de 2000 lei daune morale către această parte civilă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestului preventiv de la 23 decembrie 2006 la zi și menține stare de arest a acestuia.
Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente precum și pe partea civilă la câte 40 lei cheltuieli judiciare statului fiecare.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red. TR/4 ex
18.03.2008
Jud.fond
26 februarie 2008
lucrat 1 comunicare pentru inculpatul G;
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Gabriel Viziru
