Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALA SI DE MINORI
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 91/A/2008
Ședința publică din 02 septembrie 2008
Instanta compusă din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Vasile Goja
GREFIER - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -
S-au luat spre examinare apelul declarat de condamnatul C împotriva sentinței penale nr.422 din 22.07.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal se prezintă condamnatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul, personal, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. Depune un memoriu în susținerea cererii formulate.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând cauza, să se admită în principiu cererea de revizuire pentru motivele arătate pe larg în memoriul depus azi la dosar de către petent. Inculpatul nu este vinovat de moartea mamei sale, fiind incidente disp.art.394 lit.a pr.pen. în sensul că petentul deține elemente noi, necunoscute de instanța de fond și de instanțele de control judiciar la momentul judecării cauzei, aspecte care demonstrează că a fost condamnat la 16 ani închisoare pe nedrept. Solicită a se avea în vedere că cercetarea cererii de revizuire a fost una destul de superficială, astfel că se impune admiterea apelului și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea admiterii în principiu a cererii, după o cercetare mai amănunțită a motivelor invocate. Cu onorariu avocațial din.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea apelului declarat de condamnat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. În urma verificării cererii de revizuire, se constată că se invocă aceleași aspecte, care au mai fost verificate de instanță. Petentul nu a indicat nicio probă care să ducă la concluzia că ar fi îndeplinite disp.art.394 lit.a pr.pen. Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului și pe cale de consecință admiterea în principiu a cererii de revizuire, având în vedere că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, decesul mamei sale datorându-se unei bronhopneumonii, susținerile procurorului nefiind confirmate de actele medico-legale.
CURTEA
Prin sentința penală nr.422 din 22 iulie 2008 a Tribunalului Maramureș, s-a respins cererea formulată de petentul C, fiul lui și născut la 17.XI.1957 deținut în Penitenciarul Baia Mare, privind revizuirea sentinței penale nr. 105 din 5 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Maramureș.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală petentul a fost obligat să plătească în favoarea statului 70 lei cheltuieli judiciare din care 40 lei reprezintă onorariul av. din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la instanță sub nr- Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureșa sesizat instanța cu soluționarea cererii formulate de petentul C privind revizuirea sentinței penale nr. 105 din 5 iunie 2003 Tribunalului Maramureș.
Înaintând cererea petentului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș procedând conform art. 393 și urm. pr.pen. solicită respingerea acesteia pe motiv că nu sunt incidente cazurile de revizuire prevăzute de art. 394.pr.pen.
În motivarea acțiunii petentul arată că nu el a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat și că în dosar sunt înscrisuri și date false, iar organele de urmărire penală au consemnat declarațiile în mod nereal, declarații care au fost obținute prin șantaj, constrângere și alte forme de abuz și raportat la toate aceste împrejurări solicită a se face aplicarea prezumției de nevinovăție.
Judecând cererea în baza motivelor invocate tribunalul a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 105 din 5 iunie 2003 Tribunalului Maramureș petentul a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat reținându-se în sarcina acestuia că se afla într-o stare conflictuală din cauza consumului excesiv de alcool, cu mama sa victima C cu care locuia în satul.
În acest context în noaptea de 16/17 iunie 2002 inculpatul întors acasă în stare de ebrietate a început să se certe cu victima, ocazie cu care i-a și aplicat mai multe lovituri.
Pentru a se salva, victima s-a deplasat la martorul unde acesta a găsit-o stând într-un fotoliu, plină de vânătăi.
A doua zi, victima a fost transportată la spital unde a fost supusă unei intervenții neurochirurgicale, constatându-se existența unui hematom.
Evoluția postoperatorie a victimei a fost nefavorabilă, astfel că aceasta, la data de 2 august 2002 decedat.
Raportul de expertiză medico-legală relevă faptul că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat unei bronhopneumonii, dar și a unor complicații în urma unui traumatism craniocerebral acut cu hematom leziuni care au putut fi produse prin loviri active repetate.
Petentul însă, în fața instanței de judecată, a arătat că i-a aplicat mamei sale doar o singură lovitură cu vârful degetelor pe obraz și doar pentru a se apăra și că leziunile depistate la decesul acesteia, constatate de medicii legiști au fost cauzate, a justificat petentul, în urma unei căzături de pe scările beciului.
Aceste apărări ale petentului au fost verificate de toate instanțele de judecată, inclusiv cele de control judiciar și au fost înlăturate ca neavând suport probator, astfel că reținându-se vinovăția acestuia s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat.
Cazurile în care se poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Examinându-le, rezultă că împrejurările invocate de petent nu se regăsesc printre acestea, astfel că cererea urmează a fi respinsă.
Chiar dacă s-ar putea admite, deși nu există nici o dovadă în acest sens, că organele de urmărire penală n-au consemnat întocmai declarațiile martorilor, această împrejurare nu ar avea nici o relevanță juridică și asta pentru că instanța de judecată a administrat toate probele în mod direct și nemijlocit și nu și-a fundamentat hotărârea de condamnare pe materialul probator administrat doar în faza de urmărire penală.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs revizuientul, care prin încheierea din 2 septembrie 2008, dată în dosar nr- al Curții de Apel Cluj, calea de atac promovată de acesta a fost calificată ca fiind apel, întrucât obiectul judecății în fond a cauzei a fost infracțiunea de omor calificat, care se judecă în primă instanță de tribunal și este supusă apelului și recursului.
Potrivit art.407 pr.pen. sentințele instanței de revizuire date potrivit art.403 al.3 și 406 al.1, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului.
În complet legal constituit s-a trecut la soluționarea cererii formulate de revizuient.
Revizuientul în motivele de apel prin memoriul depus la dosar, a arătat că moartea victimei (mama revizuientului) s-a datorat unei bronhopneumonii, complicație a unui traumatism cranio-cerebral acut, cu hematom subdural operat și contuzie cerebrală datorată unei heteroagresiuni, leziuni care puteau fi produse cu un corp contondent dur, iar martorii audiați în cauză au afirmat că victima ar fi căzut de pe pat și astfel ar fi rezultat leziunile suferite de victimă și că revizuientul nu s-ar face vinovat de moartea acesteia.
Apelul formulat de revizuient urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond în mod corect a reținut că prin sentința penală nr.105 din 5 iunie 2003 a Tribunalului Maramureș revizuientul a fost condamnat la o pedeapsă de 16 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, reținându-se în sarcina acestuia că pe fondul unei stări conflictuale avute cu mama sa, în noaptea de 16/17 iunie 2002 revizuientul fiind în stare de ebrietate, i-a aplicat mai multe lovituri mamei sale, care pentru a scăpa de agresiunile revizuientului, s-a deplasat la locuința martorului, având urme de vânătăi pe tot corpul iar a doua zi a fost transportată la spital și supusă unei intervenții chirurgicale și că la data de 2.08.2002 datorită unor complicații victima a decedat.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală moartea victimei s-a datorat unei bronhopneumonii dar și unor complicații datorate unui traumatism cranio-cerebral acut cu hematom, leziuni care au putut fi produse prin loviri repetate și nu ca urmare a unei căzături de pe pat, așa cum susține revizuientul.
Potrivit art.394 al.1 lit.a pr.pen. revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Având în vedere că revizuientul invocă în cererea de revizuire apărări care au fost verificate la judecata în fond a cauzei și că nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, așa cum stabilesc în mod expres disp.art.394 al.1 lit.a pr.pen. în baza art.379 pct.1 lit.b pr.pen. apelul formulat de revizuient împotriva sentinței penale nr.422 din 22.07.2008 a Tribunalului Maramureș urmează să fie respins ca nefondat.
În baza art.189 pr.pen. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei onorariu apărător oficiu ce se va achita din.
Conform art.192 al.2 pr.pen. revizuientul urmează să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul C, fiul lui și, născut la 17.11.1957, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.422 din 22 iulie 2008 a Tribunalului Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei onorariu apărător oficiu ce se va achita din fondul Ministerului Justiției.
Obligă revizuientul apelant să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2008, în prezența revizuientului arestat.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
RED.VG/MR
04.09.08/5 EX.
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Vasile Goja