Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 93/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 93/
Ședința publică de la 20 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă
Grefier- - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
La ordine fiind soluționarea apelului penal promovat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 159/9.04.2008 a Tribunalului Galați pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul revizuient în stare de arest asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat, în baza delegației emisă de Baroul Galați, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că acesta este primul termen de judecată.
Întrebat fiind, apelantul-condamnat precizează că își menține apelul și nu dorește a-și angaja apărător ales.
Depune la dosar, prin apărător un memoriu precum și copie a unei scrisori medicale.
procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Avocat arată că apelantul revizuient a formulat cerere de revizuire a sentinței penale prin care a fost condamnat la 17 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev.și ped. de dispozițiile art.174-175 Cod penal,motivându-și cererea de revizuire pe faptul că leziunile suferite de victimă s-au datorat căzăturii acesteia.
Tribunalul Galația respins cererea de revizuire formulată, având în vedere modalitatea de comitere faptei și față de gradul de pericol social al acesteia.
Împotriva acestei sentințe declarat apel revizuientul.
Cum cererea de revizuire formulată nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de lege ce reglementează această instituție, lasă la aprecierea instanței cu privire la apelul declarat.
Reprezentantul Ministerului Public arată că motivele invocate de revizuient vizează aspecte ce țin de fondul cauzei, acestea au fost avute în vedere și la fond, apel și recurs și cum nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art.394 lit.a-e Cod procedură penală, solicită respingerea apelului ca nefundat, sentința pronunțată m,de Tribunalul Galați fiind legală și temeinică.
Urmează a fi obligat apelantul, conform dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apelantul revizuient arată că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii, la momentul când mama sa a căzut, el nu se afla la domiciliu, aceasta fiind internată în spital de martora -,nu a cunoscut că victima e nevăzătoare.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr. 159/09.04.2008 a Tribunalului Galațis -a dispus respingerea ca nefondată a cererii de revizuire formulată de condamnatul și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea și declarația aferentă, revizuientul condamnat a arătat că solicită revizuirea sentinței penale nr.109/F/15.03.2006 a Tribunalului Galați, întrucât nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii, iar leziunile suferite de victimă sunt urmarea căzăturilor deoarece era în vârstă.
Revizuientul-condamnat a depus și un memoriu în susținerea cererii de revizuire, în care a prezentat elemente care țin de fondul cauzei în care a fost condamnat, propunând și probe, respectiv, ( ), ( filele 19-22).
Prin referatul nr.833/III/6/2007 din 12.02.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând printre altele că nu se încadrează în cazurile limitativ prev. de art.394 pr.pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a considerat că e nefondată această cerere de revizuire.
Prin pen.nr.109/F/15.03.2006 a Tribunalului Galați, definitivă prin dec.pen.nr.115/A/27.04.2006 a Curții de APEL GALAȚI și prin dec.pen.nr.4048/23.06.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a aplicat revizuientului-condamnat o pedeapsă principală de 17 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.174 alin.1 în ref.la art.175 alin.1 lit.c pen.
Motivele invocate de revizuientul-condamnat se referă la situația de fapt și vinovăția sa, fiind probleme care țin de fondul cauzei inițiale și care nu se încadrează printre cazurile expres și limitativ prev. de art.394 alin.1 lit.a,b,c,d,e pr.pen.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar admisibilitatea ei presupune existența unuia din cazurile prev. de art.394 pr.pen.
Analiza situației de fapt și a probelor din dosar a fost făcută de instanțele sesizate cu respectiva cauză.
Proba cu martori cerută de revizuientul-condamnat nu e admisibilă întrucât prin intermediul acestei căi extraordinare de atac nu se realizează o completare a probațiunii judiciare din dosarul inițial.
Față de cele arătate și de art.393-406 pr.pen. instanța a respins ca nefondată această cerere și a făcut aplicarea dispozițiilor art.189, art.192 alin.2 pr.pen.
În termen legal împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul solicitând admiterea cererii de revizuire pe care a formulat-o și invocând faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.
Apelul declarat de condamnatuleste nefondat și urmează a fi respins.
Astfel Curtea va reține că prin sentința penală nr. 109/15.03.2006, pronunțată în dosarul nr. 852/P/2005, Tribunalul Galația dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "omor calificat" prevăzută de art. 174 al. 1-175 al. 1 lit. c Cod penal, sentință care a rămas definitivă ca urmare a respingerii apelului și recursului declarat de inculpat.
În fapt s-a reținut că la data de 11.03.2005 inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele peste corp pe mama sa, victima, provocându-i leziuni care au avut ca urmare decesul acesteia.
Instanțele și-au întemeiat convingerea privind vinovăția inculpatului pe declarațiile date de acesta atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, în care a recunoscut fapta comisă, pe concluziile raportului de constatare medico-legală și pe declarațiile martorilor -, și care au confirmat existența unor relații tensionate între victimă și inculpat și faptul că acesta din urmă consuma băuturi alcoolice și o lovea pe victimă.
Conform art. 394 Cod procedură penală, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Aceste dispoziții legale reglementează strict și limitativ cazurile în care se poate formula o cerere de revizuire.
Ori, în speță, condamnatul nu a invocat fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanțele investite cu soluționarea cauzei pe fond și care să poată conduce la pronunțarea unei soluții diferite de cea dată cu ocazia primului ciclu procesual și nici nu invocat motive care să se încadreze printre celelalte cazuri în care se poate revizui o hotărâre definitivă.
Pe de altă parte revizuirea este o cale extraordinară de atac, care nu implică o prelungire a probatoriului și nici nu poate conduce la o nouă apreciere a probelor și apărărilor avute în vedere inițial, cu ocazia soluționării cauzei pe fond.
La fel, dat fiind caracterul extraordinar al revizurii, nu se poate dispune pe această cale nici schimbarea încadrării juridice a faptei, astfel cum a solicitat inculpatul, aceste aspecte intrând în autoritate de lucru judecat.
Față de cele de mai sus se va respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul-condamnat și va fi obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 01.03.1957 în comuna, județ G, cu același domiciliu, sat, posesor CI seria - nr.- eliberată de Poliția G, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță, împotriva sentinței penale nr. 159/F/09.04.2008 a Tribunalului Galați.
În baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe condamnatul apelant la plata sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2008.
Președinte, Judecător,
--- - - -
Grefier,
- -
Red.-
Tehnored. / 3 ex/25.06.2008
Jud.fond-
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă