Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.94/A/2009
Ședința publică de la 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 2: Maria Elena Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu dispozițiile art. 95 și următorii din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpatul și părțile civile, -, și SRL, împotriva sentinței penale nr. 294/10.11.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 3.11.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față
Constată că prin sentința penală nr.294/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr- s-a respins cererea formulată de inculpatul prin apărătorul său ales de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 Cp rap. la art. 174, 175 lit. i Cp în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 al. 1 Cp cu aplicarea circumstanței prev. de art. 73 lit. b Cp.
În baza art. 20 Cp rap. la art. 174, 175 lit. i Cp a condamnat pe inculpatul fiul lui și, născut la data de 22.04.1972 în -Italia, cetățean italian, studii 8 clase, tâmplar, necăsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut parțial, domiciliat în, 41-Italia, posesor al cărții de identitate seria - nr. - eliberată de Primăria -Italia, fără antecedente penale, cu reședința la pensiunea - la pedeapsa de:
- 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cp pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.
În baza art. 1/1 pct. 1 din L 61/1991 a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă în public.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cp a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cp.
În baza art. 71 Cp a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cp pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 Cp a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 01.06.2007 la 23.08.2008.
În baza art. 350 și 357 Cpp a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul.
A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență A împotriva inculpatului. A admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, - și C împotriva inculpatului.
În baza art. 313 din L 95/2006 a obligat pe inculpatul la plata sumei de 2375,76 lei în favoarea părții civile Spitalul Județean de Urgență A cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea civilă.
În baza art. 346 Cpp rap. la art. 998 cod civil a obligat pe inculpatul la plata următoarelor sume de bani:
-6000 lei cu titlu de daune morale și 3000 lei cu titlu de daune materiale în favoarea părții civile.
-500 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare din părțile civile, - și C pentru suferința morală cauzată de agresarea părții civile.
-14.000 Euro în echivalent lei la data plății în favoarea părții civile SC SRL.
A respins în rest pretențiile părților civile, - și C față de inculpatul.
În baza art. 191 Cpp a obligat pe inculpatul la plata sumei de 690 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 193 Cpp a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare-onorariu avocat în favoarea părții civile .
În baza art. 192 al. 6 Cpp onorariul doamnei interpret - în cuantum de 1540 lei s-a stabilit a fi avansat din fondurile MJ.
În motivare instanța a reținut că părțile vătămate și fiul său locuiesc în, sat Izvorul, jud. Inculpații și sunt cetățeni italieni care au venit împreună în România în primăvara anului 2007 și s-au stabilit la pensiunea situată în orașul din județul
După sosirea în România inculpații au frecventat mai multe localuri ocazie cu care au cunoscut-o pe martora - (prietena părții vătămate ) precum și pe martora prietenă cu martora -.
În seara zilei de 10.05.2007 în jurul orelor 23,00 partea vătămată a condus-o, cu autoturismul Skoda cu nr. de înmatriculare -, pe prietena sa - martora - la locuința acesteia situată în,-, -. 6, jud. A și a lăsat-o în fața blocului. Ulterior partea vătămată s-a îndreptat către domiciliul său din, sat Izvorul, jud. A însă, pe drum s-a răzgândit, și s-a întors la locul unde o lăsase pe prietena sa.
Între timp martora - se întâlnise în fața blocului cu martora și tot acolo au sosit inculpații și aceștia parcându-și în apropiere autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare BM 213 BJ - proprietatea inculpatului.
Când a ajuns la fața locului partea vătămată i-a văzut pe cei patru stând de vorbă, a oprit autoturismul și s-a dat jos. În acel moment inculpatul s-a apropiat de partea vătămată și, fără a fi provocat în vreun fel de aceasta, i-a aplicat o lovitură cu capul în zona feței și o lovitură cu pumnul în zona pieptului.
și surprins de agresivitatea inculpatului partea vătămată s-a îndepărtat 10- 15 metri cu intenția de a telefona la poliție însă, din cauza surescitării, nu știa ce număr de telefon să formeze. În consecință, partea vătămată l-a sunat pe tatăl său - partea vătămată care se afla la sediul firmei sale SC SRL din, cerându-i să vină la fața locului întrucât a fost agresat și îi este frică să se apropie de mașina sa.
În scurt timp la fața locului a sosit partea vătămată la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare -. Imediat după ce partea vătămată a coborât din mașină inculpatul s-a apropiat de el și i-a aplicat o lovitură cu un cuțit de sus în jos în zona toraco abdominală. Pentru a se apăra și văzând că inculpatul intenționează să-i aplice o altă lovitură cu același obiect partea vătămată i-a aplicat inculpatului o lovitură cu pumnul în față, inculpatul scăpând cuțitul din mână.
În continuare inculpatul s-a repezit asupra părții vătămate cei doi căzând pe autoturismului și apoi la pământ, inculpatul continuând să o lovească pe partea vătămată cu pumnii.
Pentru a-l scăpa pe tatăl său, partea vătămată s-a apropiat și l-a lovit cu piciorul pe inculpatul acesta căzând într-o parte, iar partea vătămată s-a aplecat ca să-l ajute pe tatăl său să se ridice de la pământ. În acel moment inculpatul s-a apropiat și i-a aplicat părții vătămate două lovituri cu un briceag, pe la spate, în zona capului, iar când partea vătămată s-a întors inculpatul i-a mai aplicat părții vătămate alte două lovituri cu același briceag în zona pieptului lovind de sus în jos.
Partea vătămată s-a aplecat din nou să-și ridice tatăl însă inculpatul i-a aplicat încă o lovitură cu briceagul în mâna.
După aceea părțile vătămate sprijinindu-se reciproc și ajutate de martora - s-au deplasat pe o alee perpendiculară pe strada - din cu intenția de a ajunge la spital pentru a primi ajutor.
Inculpații s-au urcat împreună în autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare BM 213 BJ proprietatea inculpatului și au plecat în urmărirea părților vătămate. Inculpații au intenționat să treacă cu mașina peste părțile vătămate care au fost salvate de intervenția martorei - care le-a împins pe cele două părți vătămate la o parte. În continuare inculpații au trecut cu mașina peste o trecere de nivel cu 3 trepte și s-au îndreptat către unde au fost depistați de organele de poliție.
Anterior prinderii acestora, pe drumul dintre și, inculpații au aruncat cuțitul și briceagul cu care le-au înjunghiat pe părțile vătămate, căutările ulterioare nereușind să ducă la găsirea acestor obiecte.
În urma incidentului partea vătămată a suferit leziuni medicale ce au necesitat 60 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol, leziunile fiind de natura celor ce pun în pericol viața victimei, iar partea vătămată a OG suferit leziuni corporale care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale și care nu au pus în pericol viața victimei.
Situația mai sus expusă a reieșit din următoarele mijloacele de probă:
- declarațiile părților vătămate și în care aceștia au arătat modalitatea în care au fost agresați în seara incidentului de către cei doi inculpați. Partea vătămată a arătat că a fost lovită cu cuțitul de inculpatul, iar partea vătămată a arătat că a fost înjunghiată de inculpatul.
- raportul de constatare medico legală nr. 122/II/A/28/11.05.2007, completarea la acesta din data de 01.06.2007 și raportul de expertiză medico legală în care s-a arătat că partea vătămată a suferit o plagă înțepat-tăiată la baza hemitoracelui stâng cu leziuni viscerale și vasculare, leziunea a avut drept consecință hemoragie internă masivă și a necesitat intervenție chirurgicală de urgență. Părții vătămate i-a fost pusă viața în pericol și a avut nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale.
Leziunea suferită de partea vătămată a fost cauzată cu un obiect înțepător-tăietor (briceag-cuțit) cu o lățime de până la 2,5 cm și cu o lungime de cel puțin 10 cm, lovitura fiind aplicată de sus în jos și oblic de la stânga la dreapta poziția victimă agresor fiind în ortostatism și față în față.
- în raportul de constatare medico legală nr. 1223/II/A/29/16.05.2007 și completarea la acesta s-a arătat că partea vătămată a suferit leziuni cauzate de un cuțit cu lama având o lățime de până la 3 cm.
De aici instanța a reținut că, fără putință de tăgadă, părțile vătămate au fost agresate cu două cuțite diferite folosite de doi agresori diferiți.
- procesul verbal și planșele fotografice efectuate cu ocazia ridicării obiectelor de îmbrăcăminte purtate de părțile vătămate în seara incidentului, fotografiile relevând faptul că victimele au suferit pierderea unei cantități însemnate de sânge.
- declarația martorului - medic în cadrul Spitalului Județean A care a arătat că în momentul când a ajuns la spital partea vătămată sângera, pierzând deja un litru de sânge, iar intervenția chirurgicală era absolut necesară pentru a i se salva viața.
- declarațiile martorei care a arătat că la un moment dat inculpatul l-a lovit pe partea vătămată de sus în jos cu un obiect ce îl avea în mână. Aceeași martoră a mai arătat că ambii inculpați au fost prezenți în fața blocului încă de la începutul incidentului și că celălalt inculpat - l-a lovit cu un cuțit de mai multe ori pe cealaltă parte vătămată
- declarațiile martorelor - și care au arătat că incidentul a fost început fără motiv de inculpatul, martora - arătând și faptul că l-a văzut pe inculpatul lovindu-l pe partea vătămată de sus în jos în zona pieptului cu un obiect. În prima declarație dată la procuror martora - a arătat că inculpatul l-a lovit de mai multe ori cu un cuțit pe partea vătămată. Această inadvertență instanța o pune pe seama rapidității derulării incidentului, în condițiile în care actele medicale au relevat că partea vătămată a suferit o singură lovitură de cuțit diferit de cuțitul cu care a fost agresată partea vătămată.
Martora a învederat că inculpații au intenționat să le calce cu mașina pe cele două părți vătămate când acestea, sprijinindu-se una de alta, se îndreptau spre spital. A fost nevoie de intervenția martorei pentru ca acest lucru să nu se întâmple.
- declarațiile martorei care a arătat că în momentul când partea vătămată a coborât din mașină ambii inculpați se aflau în fața blocului. Ulterior de frică martora a plecat de la fața locului și s-a întors după consumarea incidentului.
- fotografiile autoturismului inculpatului care a relevat o avarie la spoilerul față în partea dreaptă produsă în urma trecerii peste cele trei trepte de pe alee, când inculpații au pornit în urmărirea părților vătămate pentru a le călca cu mașina.
- declarațiile martorilor, locatari ai blocurilor în fața cărora s-a produs incidentul dedus judecății și care au auzit zgomote și strigăte pe stradă observând, atunci când au ieșit la fereastră, mai multe mașini parcate la locul incidentului, martorii auzind ulterior că inculpații le-au înjunghiat pe părțile vătămate
- declarațiile martorilor, ia - cumnatul și respectiv sora părții vătămate care au fost anunțați despre incident de către martora iar în zilele următoare le-au văzut pe victime la spital.
- declarațiile martorilor și concubinei acestuia a precum și vor fi înlăturate de către instanță. Ambii martori au arătat că au văzut începutul incidentului de la fereastra apartamentului, ulterior martorul coborând în fața blocului, iar martora rămânând la fereastră. Însă de la fereastra apartamentului instanța a apreciat că nu se poate vedea ce au susținut martorii, fotografiile judiciare de la fil. 12-17 dosar urmărire penală nerelevând existența vreunei surse de lumină la locul incidentului.
Mai mult în fața instanței martora a declarat că după ce incidentul a luat sfârșit partea vătămată ar fi venit și ar fi închis autoturismul său și apoi ar fi plecat din nou. Or, în starea în care se afla partea vătămată (descrisă și de medicul care a operat-o - martorul ), este evident că acesta nu se putea preocupa de închiderea autoturismului prioritatea sa fiind acordarea îngrijirilor medicale pentru a i se salva viața.
- în ce-l privește pe martorul instanța a reținut că, în faza actelor premergătoare, a dat o declarație în fața organelor de poliție care căutau să-i identifice pe martorii oculari fil. 93 dosar urmărire penală, în care a arătat că nu a văzut nimic de la fereastra apartamentului, neputând recunoaște pe cineva deoarece era întuneric.
Ulterior în faza cercetării judecătorești fil. 225-227 vol. 1 martorul a revenit arătând că a mințit în declarația inițială întrucât "nu dorea să sufere vreo complicație" și că de fapt doar inculpatul a fost implicat în incident, celălalt inculpat - aflându-se la martor în apartamentul acestuia și abia apoi a coborât, în timp ce toți ceilalți martori i-au plasat pe ambii inculpați la fața locului încă de la începutul incidentului.
- în declarațiile lor inculpații au negat că le-ar fi agresat pe părțile vătămate. Inițial inculpații au arătat că nici unul din ei nu a avut vreun cuțit, ulterior revenind și arătând că inculpatul ar fi avut un breloc ce avea atașată lama unui cuțit în lungime de maxim 4 cm și lățime de maxim 1 cm. Ambii inculpați sunt nesinceri în declarații, actele medico legale întocmite în cauză demonstrând că părțile vătămate au fost înjunghiate cu cuțite diferite și cu dimensiuni cu mult mai mari decât cele indicate de inculpați.
Instanța a mai reținut că ambii inculpați au fost audiați de către procuror a doua zi după incident în prezența unui apărător ales și a unui interpret de limbă italiană. În depozițiile date nici unul dintre inculpați nu a arătat că ar dori să formuleze vreo plângere la adresa părților vătămate ceea ce au relevat că erau conștienți de faptul că în ce privește incidentul dedus judecății ei erau cei care le-au agresat pe părțile vătămate și nu invers.
Mai mult în depoziția sa din cursul urmăririi penale inculpatul a arătat că, după ce s-a suit în autoturism, intenția sa era de a-l prinde pe partea vătămată și de a-l agresa în continuare ceea ce explică manevra făcută de inculpați cu mașina pentru a le călca pe victime.
În drept faptele inculpatului care în seara zilei de 10.05.2007 a purtat fără drept un cuțit în public și de a aplica o lovitură cu acest cuțit părții vătămate în zona toraco abdominală, cauzându-i părții vătămate leziuni grave care au necesitat pentru vindecare un număr de 60 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 Cp rap. la art. 174, 175 lit. i Cp și port illegal de armă albă în public prevăzută de art. 1/1 pct. 1 din L 61/1991 în condițiile concursului real de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a Cp.
Așa cum s-a arătat mai sus agresiunea comisă de inculpatul asupra părții vătămate s-a apreciat că constituie infracțiunea de tentativă de omor calificat și nu infracțiunea de lovire sau alte violențe așa cum a arătat acesta prin apărătorul său ales. Inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate intenție pusă în evidență de faptul că, nefiind provocat în vreun fel, a folosit un cuțit - instrument de a ucide, a vizat o zonă vitală a corpului -zona toraco abdominală și, chiar după ce conflictul aparent luase sfârșit, inculpatul a intenționat să le lovească cu mașina pe părțile vătămate în timp ce acestea se sprijineau reciproc și doreau să ajungă în timp util la spital pentru a le fi salvate viețile.
În consecință, în temeiul art. 334 Cpp instanța a respins cererea formulată de inculpatul prin apărătorul său ales de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 Cp rap. la art. 174, 175 lit. i Cp în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 al. 1 Cp cu aplicarea circumstanței prev. de art. 73 lit. b Cp.
Având în vedere cele mai sus expuse instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cp pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă albă în public care să răspundă scopului pedepsei astfel cum acesta este definit în art. 52 Cp.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cp și anume dispozițiile părții generale ale Cp, limitele speciale prevăzute în partea specială a Cp pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și în L 61/1991 pentru comiterea infracțiunii de port ilegal de armă albă în public, gradul ridicat de pericol social al faptelor comise de cel în cauză, persoana inculpatului care, pe de o parte nu este cunoscut cu antecedente penale, dar care, pe de altă parte, a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Totodată instanța a mai reținut că inculpatul este cel care a declanșat agresiunea prin lovirea nejustificată și neprovocată a părții vătămate OG, urmată de agresarea în aceleași condiții a părții vătămate cu un instrument de a ucide. Chiar și după ce incidentul luase aparent sfârșit, iar părțile vătămate se îndreptau spre spital pentru a primi îngrijiri, inculpatul însoțit de inculpatul a intenționat să le lovească cu mașina pe cele două părți vătămate.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cp a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cp. În baza art. 71 Cp a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cp pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 88 Cp a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 01.06.2007 la 23.08.2008.
În baza art. 350 și 357 Cpp a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul întrucât s-au menținut temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri. Instanța a apreciat că probele de la dosar au confirmat fără dubiu vinovăția inculpatului, iar pe de altă parte menținerea acestei măsuri este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Instanța a mai reținut că chiar în faza cercetării judecătorești inculpatul a intenționat să îl agreseze pe un martor pe holurile Tribunalului fil. 294-295 vol.
Sub aspectul laturii civile instanța a constatat că în cauză s-au constituit parți civile:
- Spitalul Județean de Urgență A cu suma de 2375,76 lei pentru cheltuielile de spitalizare privind pe partea vătămată și 983,93 lei pentru cheltuielile de spitalizare privind pe partea vătămată
- partea vătămată cu suma de 100.000 lei daune morale și 4950 lei daune materiale (1000 lei atenție medici, 1500 lei transportul familiei la spital, 1000 lei contravaloare produse alimentare pe perioada convalescenței, 500 lei contravaloare medicamente și 950 lei drepturi salariale);
- partea vătămată cu suma de 100.000 lei daune morale și 4950 lei daune materiale (1000 lei atenție medici, 1500 lei transportul familiei la spital, 1000 lei contravaloare produse alimentare pe perioada convalescenței, 500 lei contravaloare medicamente și 950 lei drepturi salariale);
- SC SRL cu suma de 14.000 Euro în echivalent lei la data plății reprezentând pierderile suferite pe lunile mai-iunie 2007 când partea vătămată nu s-a putut ocupa în calitate de administrator de bunul mers al societății,
- - cu suma de 10.000 lei daune morale în calitate de soție și mamă a părților vătămate și
- C cu suma de 10.000 lei daune morale în calitate de fiu și frate.
Așa cum s-a arătat mai sus în această hotărâre instanța a soluționat acuzațiile aduse inculpatului, astfel că instanța a analizat latura civilă a cauzei cu privire la pretențiile părților față de acest inculpat.
Ținând seama de faptul că inculpatul este cel care l-a agresat pe partea vătămată instanța l-a obligat în baza art. 313 din L 95/2006 la plata sumei de 2375,76 lei în favoarea părții civile Spitalul Județean de Urgență A cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea civilă.
Cu privire la pretențiile formulate de partea civilă instanța a reținut următoarele: referitor la daunele morale ce au fost acordate instanța a apreciat că acestea trebuie să acopere pe lângă suferința fizică din cele 60 de zile de îngrijiri medicale și trauma psihică suferită fără să ducă la îmbogățirea nejustificată a părții civile. Ținând seama de aceste criterii instanța a apreciat că suma de 6000 lei este îndestulătoare pentru a acoperi prejudicial moral suferit de partea civilă.
În ce privește daunele materiale instanța a apreciat că partea civilă a făcut dovada suportării a 3000 lei (1500 lei transportul familiei la spital, 1000 lei contravaloare produse alimentare pe perioada convalescenței, 500 lei contravaloare medicamente) cu declarația martorului. Suma de 950 lei cu titlu de pretenții salariale nu a putut fi acordată întrucât conform declarațiilor martorului partea civilă a beneficiat pe perioada convalescenței de concediu medical și indemnizația aferentă de 85% din salariul de încadrare.
Instanța a mai constatat că pretențiile materiale ale părții civile îl vizează pe inculpatul, însă pretențiile morale instanța le poate analiza și față de inculpatul raportat la faptul că partea civilă este fiul părții civile.
Fără îndoială partea civilă - în calitate de soție a părții civile, precum și părțile civile și C în calitate de fii ai părții civile au suferit o traumă psihică în urma agresării soțului și tatălui lor de către inculpatul, agresiune ce i-a pus părții civile viața în pericol. În aceste condiții instanța a acordat părților civile, - și C suma de 500 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare.
Cu privire la pretențiile civile formulate de partea civilă SC SRL instanța a constatat că din actele contabile depuse la dosar (facturi, chitanțe, jurnal vânzări, centralizatoare defalcate pe fiecare lună) a reieșit că această societate în lunile mai - iulie 2007 suferit o scădere a veniturilor raportat la intervalul februarie-aprilie 2007, scădere ce se ridică la suma de 79035 lei (aproximativ 20750 Euro).
Această pierdere s-a datorat faptului că în intervalul mai - iulie 2007 partea civilă (administrator al SC SRL) era în perioada acordării îngrijirilor medicale ca urmare a agresiunii inculpatului. de îngrijiri medicale l-a împiedicat să-și exercite atribuțiile, în condițiile în care partea civilă era persoana ce se ocupa de obținerea comenzilor și organizarea transporturilor interne și internaționale, ajungându-se astfel la bulversarea activității SC SRL așa cum a reieșit și din depozițiile martorilor și -primul conducător auto, iar cel de-al doilea contabilul societății. În consecință suma de 14000 Euro în echivalent lei la data plății solicitată de partea civilă SC SRL apare ca fiind întemeiată, iar instanța o va acorda.
Având în vedere cele mai sus expuse instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență A împotriva inculpatului. A admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, - și C împotriva inculpatului și a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC SRL împotriva inculpatului.
În baza art. 313 din L 95/2006 a obligat pe inculpatul la plata sumei de 2375,76 lei în favoarea părții civile Spitalul Județean de Urgență A cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea civilă. În baza art. 346 Cpp rap. la art. 998 Cod Civil a obligat pe inculpatul la plata următoarelor sume de bani: - 6000 lei cu titlu de daune morale și 3000 lei cu tilu de daune materiale în favoarea părții civile, -500 lei cu titlu de daune morale pentru fiecare din părțile civile, - și C pentru suferința morală cauzată de agresarea părții civile, -14.000 Euro în echivalent lei la data plății în favoarea părții civile SC SRL.
Instanța a respins în rest pretențiile părților civile, - și C față de inculpatul.
În baza art. 191 Cpp a obligat pe inculpatul la plata sumei de 690 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 193 Cpp a obligat pe inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare-onorariu avocat în favoarea părții civile .
Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpatul și părțile civile, - și C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Albaa criticat hotărârea pentru netemeinicie, sub următoarele aspecte:pedeapsa de 7 ani și 6 luni aplicată inculpatului este prea redusă, având în vedere că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni în concurs se impune aplicarea unui spor conform art.34 Cod penal; în cauză erau întrunite condițiile ca instanța să dispună față de inculpat măsura de siguranță a expulzării conform art.112 lit.e și art.117 Cod penal; instanța trebuia să dispună prelevarea de probe biologice de la inculpat conform art.3 și art.7 al.1 Legea 76/2008.
Părțile civile apelante au criticat sentința atât sub aspectul laturii penale, cât și sub aspectul laturii civile.
Sub aspectul laturii penale se solicită majorarea pedepsei aplicată inculpatului și aplicarea unei pedepse orientată spre maximul special prevăzut de lege, având în vedere gravitatea faptei și modalității de săvârșire a acesteia. Sub aspectul laturii civile se consideră că daunele acordate sunt insuficiente raportate la trauma fizică și psihică suportată de părțile vătămate.
Inculpatul a solicitat în principal a fi achitat deoarece nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat, fapta fiind săvârșită de prietenul său.
În subsidiar, se solicită reținerea dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal, adică săvârșirea faptei în stare de provocare, inculpatul fiind acostat în calitate de turist în România, pe timp de noapte de către, după care a fost atacat direct de către tatăl acestuia .
În aceste condiții se solicită reducerea pedepsei sub minimul special și aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art.81, 82 Cod penal.
Cu privire la despăgubirile civile se solicită fie respingerea acestora, fie reducerea lor, în funcție de soluția ce va fi pronunțată în legătură cu latura penală.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și sub toate aspectele, instanța reține următoarele:
Instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și a procedat la încadrarea juridică legală a acestora.
Astfel, faptele inculpatului, care în seara zilei de 10.05.2007 a purtat fără drept un cuțit în public și de a aplica o lovitură cu acest cuțit părții vătămate în zona toraco abdominală, cauzându-i părții vătămate leziuni grave care au necesitat pentru vindecare un număr de 60 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art.20 Cod penal raportat la art.174,175 lit. Cod penal și port ilegal de armă albă în public prev. de art.1/1 pct.1 Legea 61/1991 în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art.33 lit. Cod penal.
Probele administrate dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului la săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.
Ne referim în concret la declarațiile părții vătămate și, primul arătând că a fost lovit cu cuțitul de inculpatul, iar cel de-al doilea de inculpatul.
Declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor și -, după cum urmează:
Martora a arătat că la un moment dat inculpatul l-a lovit pe partea vătămată de sus în jos cu un obiect ce îl avea în mână. Totodată precizează că ambii inculpați au fost prezenți în fața blocului de la începutul altercației și că inculpatul l-a lovit cu un cuțit de mai multe ori pe .
Martora - a declarat că l-a văzut pe inculpatul lovindu- pe de sus în jos în zona pieptului cu un obiect.
La aceste depoziții se adaugă și declarația martorului, care relatat că în momentul în care partea vătămată a ajuns la spital acesta sângera, pierduse deja un litru de sânge, iar intervenția chirurgicală era absolut necesară pentru a se salva viața.
Apărarea formulată de inculpatul în sensul că prietenul său a fost cel care l- lovit pe partea vătămată este infirmată atât de declarațiile părții vătămate și ale martorilor indicați mai sus, cât și de concluziile raportului de constatare medico-legală nr.122/II/A/28/11.05.2007, completarea acestuia din data de 1.06.2007, raportul de expertiză medico-legală și rapoartele de nouă expertiză medico-legală nr.3131/VI/a/20 din 2.08.2009 și nr.3132/VI/a/21 din 2.08.2009 întocmite de Institutul de Medicină Legală
Poate actele medicale enumerate mai sus confirmă împrejurarea că leziunile cauzate victimei au fost provocate de un obiect înțepător- tăietor și au pus în primejdie viața părții vătămate.
De asemenea, din aceleași acte medicale se desprinde cu certitudine concluzia că partea vătămată a fost lovit cu un obiect înțepător -tăietor diferit de cel cu care a fost lovit partea vătămată, având în vedere dimensiunile probabile ale obiectelor indicate atât de raportatele de constatare medico-legală, dar și de rapoartele de nouă expertiză medico-legală.
Astfel, conform raportului de nouă expertiză medico-legală nr.3131/VI/a/20 din 2.08.2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală N, instrumentul cu care s-a putut produce leziunea prezentată de partea vătămată este un corp înțepător -tăietor, cu unul sau două tăieturi, lățimea maximă a lamei fiind de 1,5- 2 cm, iar lungimea maximă a lamei care penetrat în cavitatea toracică poate fi cuprinsă între 8,5 și 14 cm.
Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.3132/VI/a/21 din 2.08.2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală concluzionează că leziunile traumatice suferite de numitul s-au putut produce prin lovire cu un corp înțepător -tăietor, având o lățime maximă de 3 cm iar lungimea minimă de 4 cm.
Concluzionând reținem că declarațiile martorilor audiați, coroborate cu cele ale părții vătămate și cu concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală (referitoare atât la leziunile provocate cât și la dimensiunile probabile ale obiectelor folosite în agresiune dovedesc fără dubiu împrejurarea că inculpatul este cel care aplicat lovitura părții vătămate.
Deși inculpatul a solicitat reținerea stării de provocare ca circumstanță atenuantă, instanța nu poate da eficiență acestei cereri, întrucât în cauză nu există probe care să dovedească existența unei puternice tulburări pe fondul căreia să fi fost săvârșită fapta.
Mai mult, din declarațiile martorilor - și rezultă că incidentul a fost început fără motiv de inculpatul, astfel că este exclusă aplicarea art.73 lit.a Cod penal.
Instanța de fond aplicat inculpatului pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, în urma operațiunilor de contopire a pedepsei de 7 ani și 6 luni stabilită pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art.174, 175 lit.i Cod penal și a pedepsei de 6 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea prev. de art.1/1 pct.1 Legea 61/1991 republicată.
Pedeapsa a fost corect individualizată pe baza criteriilor prevăzute de dispozițiile art.72 Cod penal, având în vedere atât pericolul social concret al infracțiunii, modalitatea și mijlocul de comitere (aplicarea unei lovituri cu un cuțit în zona toracică), urmările acesteia, cât și persoana inculpatului care s-a prezentat atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței, însă nu a recunoscut săvârșirea faptei, având încă de la început o atitudine nesinceră în pofida probelor carte de vinovăție administrate până în prezent.
Considerăm că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, durata sancțiunii aplicate și modalitatea de executare a acesteia ( în regim de detenție) așa cum au fost stabilite de prima instanță sunt în măsură să asigure realizarea scopului pedepsei prev. de art.52 Cod penal.
Apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Alba este întemeiat în ceea ce privește necesitatea de se lua măsura de siguranță a expulzării inculpatului și a se dispune prelevarea de probe biologice în baza Legii 76/2008.
Apreciem ca fiind oportună luarea măsurii de siguranță a expulzării inculpatului conform art.117 Cod penal, având în vedere natura infracțiunii comise, cu un grad de pericol social, atitudinea nesinceră a inculpatului și împrejurarea că acesta nu are nicio ocupație, nu desfășoară nicio activitate legală pe teritoriul României.
Considerăm că era necesar ca instanța să dispună prelevarea de probe biologice de la inculpat, având în vedere dispozițiile art.3 și art.7 Legea 76/2008, chiar în condițiile în care inculpatul este condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni în forma tentativei și nu în forma consumată, sens în care se va modifica hotărârea instanței de fond.
În baza art.350 Cod procedură penală va menține măsura preventivă a obligării de nu părăsi țara luată față de inculpatul întrucât se mențin temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri și pentru o bună desfășurare procesului penal.
Curtea va modifica sentința atacată și sub aspectul laturii civile, ca urmare admiterii apelurilor declarate de partea civilă și de inculpatul.
Având în vedere leziunile ce au fost provocate părții vătămate, faptul că acestea i-au pus în primejdie viața, ca fiind necesară intervenția chirurgicală de urgență, considerăm că pentru reparare echitabilă a prejudiciului suferit se impune majorarea daunelor morale de la suma de 6.000 lei la suma de 15.000 lei.
Instanța de fond a considerat că sunt îndreptățiți să primească daune morale fiii și soția părții vătămate, deoarece au suferit o traumă psihică în urma agresării soțului și tatălui lor.
Dispoziția este nelegală, deoarece inculpatul poate fi obligat la plata prejudiciului născut direct din fapta sa, deci doar în favoarea victimei infracțiunii pentru care a fost condamnat.
În mod evident părțile civile -, și au fost afectați de agresiunea la care a fost supus soțul respectiv tatăl acestora, având în vedere relațiile de rudenie în care se află cu acesta.
Cu toate acestea, fapta inculpatului a cauzat un prejudiciu direct doar părții vătămate, numai acesta fiind îndreptățit la despăgubiri.
În consecință, instanța de apel va înlătura obligarea inculpatului la plata despăgubirilor în favoarea părții civile, - și C.
Drept urmare, pentru aceleași considerente vor fi respinse ca nefondate apelurile părților civile, - și C.
Pentru toate cele expune mai sus și în baza art.379 al.1 pct.2 lit. Cod procedură penală instanța va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpatul și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 294/10.11.2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
- desființa sentința penală atacată sub aspectul neaplicării dispozițiilor legale privind expulzarea, a celor privind prelevarea de probe biologice și sub aspectul modalității de soluționare a acțiunii civile și rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 117 Cod penal va dispune expulzarea inculpatului după executarea pedepsei.
În baza art. 3 și art. 7 Lg. 76/2008 va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul la eliberarea din penitenciar.
- majora cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul în favoarea părții civile de la suma de 6000 lei la suma de 15000 lei.
- înlătura obligarea inculpatului la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părților civile, - și C.
- menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
- respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile, - și C.
În baza art. 350 Cod pr. pen. va menține măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul.
- obliga părțile civile apelante, - și C la plata sumei de 100 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul interpretului de limbă italiană în cuantum de 460 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, inculpatul și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 294/10.11.2008 pronunțate de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.
Desființează sentința penală atacată sub aspectul neaplicării dispozițiilor legale privind expulzarea, a celor privind prelevarea de probe biologice și sub aspectul modalității de soluționare a acțiunii civile și rejudecând cauza în aceste limite:
În baza art. 117 Cod penal dispune expulzarea inculpatului după executarea pedepsei.
În baza art. 3 și art. 7 Lg. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul la eliberarea din penitenciar.
Majorează cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul în favoarea părții civile de la suma de 6000 lei la suma de 15000 lei.
Înlătură obligarea inculpatului la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale în favoarea părților civile, - și C.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile, - și C.
În baza art. 350 Cod pr. pen. menține măsura obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul.
Obligă părțile civile apelante, - și C la plata sumei de 100 lei fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul interpretului de limbă italiană în cuantum de 460 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 11.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - - --CO
semnează președintele
de complet
- - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. 2 EX
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
ÎNCHEIEREA NR. 4/A/CC/2010
Ședința camerei de consiliu din 1 februarie 2010
Președinte: - - - - judecător
- judecător
- - - grefier
Pe rol se află îndreptarea erorii strecurate în minuta și dispozitivul deciziei penale nr.94/A/11.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fiind fixat termen fără citarea părților.
CURTEA DE APEL
Constată din oficiu că s-a omis obligarea inculpatului la plata onorariului noii expertize medico-legale și respectiv a avizului noii expertize în sumă totală de 374 lei.
Văzând și dispozițiile art.195 CPP.
DISPUNE
Îndreptarea erorii vădite strecurate în minuta și dispozitivul deciziei penale nr.94/A/11.11.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar penal nr- în sensul că se va introduce aliniatul care va avea următorul cuprins:
"Obligă inculpatul apelant la plata sumei de 374 lei, reprezentând contravaloarea noului raport de expertiză medico-legală și respectiv avizului acesteia."
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1.02.2010.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
- -
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian, Maria Elena Covaciu