Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 97/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL B
Secția penal și pentru cauze cu minori
Decizia penal nr.97/Ap Dosar nr-
Ședința public din data de 01.10. 2008
Completul de judecat format din:
PREȘEDINTE: Laura Popa
Judector - - -
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror șef secție judiciar - din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 383/S din 6 mai 2008 pronunțat de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de faț s-au desfșurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedur penal, în sensul c toate afirmațiile, întrebrile și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecat, au fost înregistrate.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint apelantul revizuient în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de aprtor din oficiu, avocat.
Procedur îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei, dup care:
Se constat depus la dosar, prin serviciul registratur, adres emis de Parchetul de pe lâng Judec toria Brașov în care se face cunoscut c dosarele penale nr. 5723/P/2008 și 5893/P/2008 ale Parchetului de pe lâng Judec toria Brașov sunt în lucru la Poliția Municipiului
Avocat, arat c a luat legtura cu revizuientul și depune din partea acestuia cinci înscrisuri, respectiv o adres de la Parchetul de pe lâng Judec toria Brașov cu nr. 5893/P/2008 din 27 iunie 2008, o adres emis de Poliția Municipiului B - Secția 1 Poliție B ctre petent cu nr. - din 18.06.2006, adresa Judec toriei Brașov cu nr.1017/15/A din 26.06.2006, adres emis de Institutul Național de Medicin Legal " Minovici " B ctre revizuient și copia raportului de constatare medico - legal întocmit de Serviciul Județean de Medicin Legal cu nr.242/ din 05.07.2005.
Întrebate fiind, prțile declar c nu mai au alte cereri de formulat în cauz.
Instanța constat cauza în stare de soluționare și, potrivit dispozițiilor art. 377Cod procedur penal, acord cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru apelantul revizuient, solicit admiterea apelului declarat de revizuient, admiterea în principiu a cererii de revizuire fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 394 alin.a și b Cod procedur penal, respectiv s-au descoperit fapte sau împrejurri ce nu au fost cunoscute de instanț la soluționarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, arat c revizuientul a fost condamnat la o pedeaps de 16 ani închisoare pentru svârșirea infracțiunii de omor calificat. Solicit s se observe c și la prezentarea materialului de urmrire penal revizuientul a artat c nu mai are alte probe de propus în aprare, singura mențiunea pe care a fcut-o este legat de latura subiectiv, nu a vrut și nici nu a intenționat ca victima s decedeze ca urmare a loviturilor sale. Apreciaz c se impune respingerea apelului declarat de revizuient.
Apelantul revizuient, având ultimul cuvânt, solicit admiterea cererii de revizuire și pe cale de consecinț rejudecarea dosarului, având în vedere c nu i s-a efectuat expertiz medico - legal care s stabileasc dac la momentul svârșirii faptei avea discernmânt sau nu, a avut urme de violent pe corp în urma altercației între el și victim și c el nu a avut nici un martor, iar cei care au fost audiați au declarat mincinos de aceea a și fcut plângere pentru mrturie mincinoas împotriva acestora.
CURTEA
Deliberând asupra apelului penal de faț,
Constat c, prin sentința penal nr. 383/S/2008, Tribunalul Brașova respins cererea de revizuire formulat de condamnatul revizuient privind revizuirea sentinței penale nr. 30/2007 a Tribunalului Brașov, considerând-o nefondat.
Pentru a pronunța aceast sentinț, prima instanț a reținut în esenț c petentul contest încadrarea juridic a faptei ( art. 183 Cod penal, iar nu omor ) și modul de derulare a anchetei acuzând o culp medical la decesul victimei și mrturia mincinoas a doi martori.
Împotriva hotrârii a declarat apel revizuientul considerând c sentința este nelegal și netemeinic întrucât nu s-au luat în considerare toate aspectele în care s-a comis fapta și faptul c vinovția sa nu este atât de mare cum au apreciat instanțele.
Examinând hotrârea atacat pe baza actelor și lucrrilor din dosarul cauzei se constat c apelul nu este fondat pentru urmtoarele considerente:
Prin sentința penal nr. 30/2007, Tribunalul Brașovl -a condamnat pe revizuient la o pedeaps de 16 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. i Cod penal, hotrârea rmânând definitiv prin decizia penal nr- a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cererea de revizuire a fost adresat procurorului în temeiul dispozițiilor art. 397 Cod procedur penal, acesta înaintând instanței referatul întocmit cu concluzii de respingere.
Examinând motivele invocate de revizuient în cererea sa, instanța constat c acestea nu se regsesc în dispozițiile art. 394 Cod procedur penal astfel c revizuirea sentinței menționate nu este posibil. Vinovția revizuientului a fost deja suspus aprecierii instanțelor cu ocazia judecrii cauzei în fond precum și în cile de atac iar în prezenta cauz nu s-a dovedit existența unor fapte sau împrejurri noi care s nu fi fost cunoscute de instanțe cu ocazia soluționrii dosarelor.
Aspectele pe care revizuientul le-a invocat în prezenta cerere privind existența unei posibile culpe medicale, lipsa martorilor oculari și circumstanțele personale ale victimei au fost analizate de instanțele de judecat în primul ciclu procesual.
De asemenea, faptul c revizuientul a formulat plângerii penale împotriva celor care au instrumentat cauza nu se încadreaz în motivul de revizuire prevzut de art. 394 lit.b sau c Cod procedur penal, neexistând o hotrâre judectoreasc definitiv de condamnare în acest sens. De asemenea, incidența în cauz a unui alt text legal decât cel reținut prin hotrârile a cror revizuire se cere și schimbarea încadrrii juridice nu se încadreaz în cazurile de revizuire prev. de art. 394 Cod procedur penal, revizuirea vizând fondul cauzei.
Prin urmare, instanța de fond a procedat în mod corect respingând cererea întrucât motivele invocate de revizuient nu sunt în msur s duc la admisibilitatea în principiu a cererii.
Nici actele depuse de revizuient în fața instanței de apel ( filele 24 - 33 dosar Curtea de Apel Brașov ) nu sunt de natur a atrage incidența dispozițiilor art. 394 Cod procedur penal deoarece nu duc la concluzia c exist fapte sau împrejurri noi, ce nu au fost cunoscute anterior de instanțe, cu prilejul soluționrii cauzei. Actele aflate la filele 29 - 32 confirm depunerea de ctre petent a unor plângeri penale, nesoluționate pân în prezent ( fila 24 dosar Curtea de Apel Brașov ), iar actul de la. d lmuriri revizuientului cu privire la unele aspecte procedurale.
În consecinț, Curtea va respinge - în baza art. 379 pct.1 lit.b Cod procedur penal apelul declarat ca nefondat și va menține hotrârea atacat ca legal și temeinic.
Vzând și dispozițiile art. 189, 192 alin.2 Cod procedur penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr. 383/S/2008 a Tribunalului Brașov.
În baza art. 189 Cod procedur penal, onorariul aprtorului din oficiu în cuantum de 100 lei RON se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și va fi inclus în cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedur penal, oblig pe apelant s plteasc statului suma de 220 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședința public, azi, 1 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECTOR
- - - -
GREFIER
- -
red. /08.10.2008
dact.Gh./15.10.2008
3 exemplare
jud fond/
Președinte:Laura PopaJudecători:Laura Popa, Nicoleta Hădărean