Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 98

Ședința publică din data de 27 Iunie 2008

PREȘEDINTE: Mița Mârza Judecător

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 40 din data de 01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns: apelanta inculpată I în stare de arest, asistată de avocat, apărător desemnat din oficiu, intimata parte civilă, lipsă fiind intimatele părți civile, și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public nu are cereri de formulat în cauză.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu are cereri de formulat în cauză.

Intimata parte civilă nu are cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și conform prevederilor art. 377 alin. 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public susține că apelul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați vizează netemeinicia, întrucât s-a reținut în favoarea inculpatei prevederile art. 74 lit. a și c Cod penal și a coborât pedeapsa mult sub minimul special prev. de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acesteia.

Consideră că trebuia să se aibă în vedere împrejurările în care s-a săvârșit infracțiunea și anume, faptul că inculpata a acționat cu deosebită violență, pe fondul unui consum de alcool, a aplicat lovituri repetate, puternice cu bățul, peste cap și corpul soțului său, o persoană în vârstă de 72 de ani, mobilizată de o semipareză pe partea dreaptă a corpului; deși a observat că acesta sângera, inculpata a adunat cioburi de sticlă rezultate din spargerea unui geam și le-a aruncat cu putere peste capul victimei, ulterior abandonând-o în locul în care era căzută, fără a-i acorda ajutor, din acest fapt rezultând intenția de a urmări moartea victimei, totodată, invocă atitudinea ulterioară a victimei, care a mers la barul din comună unde a chiuit și a precizat că a murit, dorind să facă cinste celor prezenți.

Solicită în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admiterea apelului desființarea hotărârii, parțial și în rejudecare să se majoreze cuantumul pedepsei cu înlăturarea circumstanțelor atenuante. Solicită menținerea stării de arest preventiv cu deducerea perioadei executate de la 29.07 la zi.

Apărătorul desemnat din oficiu susține că în mod corect a reținut instanța de fond circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei I, motiv pentur care solicită respingerea apelului declarat de,

În apelul declarat în cauză de către apelanta inculpată, acesta vizează pedeapsa aplicată, în sensul de a se aplica o pedeapsă egală cu perioada executată până în prezent. Lasă la aprecierea instanței asupra motivului de apel invocat și solicită onorariul din fondurile Ministerului Justiției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului declarat în cauză de către inculpată, față de motivele invocate de parchet.

Conform prevederilor art. 377 alin. ultim Cod procedură penală se acordă cuvântul apelantei inculpate I care solicită reducerea pedepsei sau menținerea celei aplicate inițial de 5 ani.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40 din data de 1.02.2008 Tribunalul Galația dispus în baza art.174 alin.1 pen. raportat la art.175 alin.1 lit.c pen.în referire la art.74 lit.a și c pen. și aplicarea art.76 alin.1 lit.a și 76 alin.2 pen. condamnarea inculpatei I la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 ani precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a și b pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat ( faptă comisă la 26.06.2007).

În baza disp.art.71 alin.2 pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de disp.art.64 lit.a și b pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art.350 pr.pen. a menținut starea de arest a inculpatei I iar în conformitate cudisp.art.88 pen. a dedus din pedeapsa aplicată acesteia perioada executată în stare de reținere și arest preventiv începând cu 29.06.2007 la zi.

S-a constatat că nu au fost formulate pretenții civile în cauză.

Pentru a fi dispus astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 26.06.2007 în jurul orelor 930-1000, între inculpată( care s-a întors de la câmp după ce consumase aproximativ 1 de vin)și victima - soțul acesteia a izbucnit un conflict pe tema treburilor gospodărești( victima curăța porumb pe prispă într-un și împrăștiase boabe pe jos).

De menționat că inculpata și victima locuiau în satul, orașul Tg.B împreună cu unul dintre fii( martorul ) iar la începutul anului 2007 victima a suferit un atac cerebral, moment la care a paralizat nemaiputându-și folosi membrele superior și inferior dreapta.

La momentul conflictului părților, fiul acestora, martorul era plecat de la domiciliu iar urmare a reproșurilor făcute de inculpată-victima a reușit să se ridice în picioare și a apucat-o pe aceasta de încheietura mâinii încercând să o muște. Inculpata a reușit să se elibereze, a intrat în casă și a închis în casă și a închis canatul din partea dreaptă a ușii de acces în casă. A ținut de ușă pe interior, moment în care victima a lovit cu pumnul în ochiul de geam de la canat, acesta spărgându-se. A împins canatul ușii spre perete, ocazie cu care bucata de geam a căzut. În continuare, inculpata a ieșit din casă, a coborât scările prispei și a fugit în grădină, fiind urmată,conform susținerilor inculpatei de către victimă.

În cele din urmă, inculpata Iar evenit pe prispă, loc în care a revenit și victima. Aici inculpata, cu ambele mâini, a împins-o pe victimă cu putere, aceasta căzând mai întâi pe colțul prispei, apoi pe treptele prispei și apoi pe din fața casei, cu spatele și partea a corpului. A rămas căzută, moment în care, pe fondul nervozității și a consumului de băuturi alcoolice, inculpata Ial uat de lângă coșar un arac de oțetar și l-a rupt în două. Cu una dintre bucățile de arac, a lovit-o pe victima, de mai multe ori, peste tot capul și peste mâna, deoarece victima a încercat să-și apere capul. Inculpata a observat că victimei începuse să-i curgă sânge și de la cap și de la mâini. În continuare, inculpata a adunat de pe jos cioburile de sticlă rezultate din spargerea ochiului de geam și, cu putere, le-a aruncat peste capul victimei. A lăsat-o pe victimă în locul în care se afla și a început să-și vadă de treburi prin gospodărie. Aracul de care s-a folosit la comiterea faptei, a fost aruncat de inculpată în wc-ul din curte.

În tot acest timp, inculpata Iam ai trecut pe lângă victimă și a sesizat că aceasta nu mai reacționa, nu mai vorbea și că avea sânge mult pe cămașă și în zona capului dar nu s-a gândit să cheme salvarea sau să acorde un prim ajutor victimei.

În jurul orelor 17,00-18,00, inculpata Iap lecat la barul martorului, lăsând-o pe victimă în locul și în starea în care era. La bar, inculpata a consumat o sticlă de bere și a făcut cinste tot cu o sticlă de bere și martorei - barmanița de serviciu. La același bar se afla și martorul, fiul inculpatei, care tocmai se întorsese de la câmp. Aflată în stare avansată de ebrietate, inculpata Iaî nceput să chiuie și să spună că " a murit", fără a da alte detalii. În aceste împrejurări, martorul a determinat-o pe mama sa să plece acasă și chiar a lovit-o peste față cu palma deoarece aceasta se manifesta zgomotos și refuza să meargă acasă.

Într-un final, inculpata a mers la locuința sa, din urma ei venind și martorul. Văzând-o pe victimă-tatăl său, martorul a întrebat-o pe inculpată ce a făcut, dar aceasta fiind în stare de ebrietate, nu i-a răspuns. Martorul a realizat ce s-a întâmplat și a precizat inculpatei că va răspunde pentru ce a făcut victimei. Mai târziu, inculpata a povestit martorului împrejurările în care a lovit-o pe victimă. În continuare, martorul a așezat o pernă sub capul victimei și a acoperit-o cu o pătură. În aceste împrejurări, martorul a încercat să poarte o discuție cu victima dar aceasta nu a reușit decât să spună ceva de genul " m-a nenorocit".

A doua zi dimineața, inculpata Iac hemat-o la locuința sa pe martora spunându-i să vină până la ei că " îi moare bărbatul". A întrebat-o pe inculpată ce s-a întâmplat iar aceasta i-a spus că victima " a chicat de pe prispă" și că trebuie să o ajute să-l îmbrace deoarece vine ambulanța. Ajunsă la locuința victimei și a inculpatei și văzând-o pe cea dintâi, martora a realizat că susținerile inculpatei nu sunt reale. Cu ajutorul martorului, martora a șters-o de sânge pe victimă și a schimbat-o de haine. În acest timp, la fața locului a venit și ambulanța. Martora, asistenta de serviciu a întrebat-o pe inculpata I ce s-a întâmplat cu victima, aceasta răspunzându-i că a căzut de pe prispă. Realizând starea gravă în care se afla victima și aflând de cât timp stătea în locul în care fusese găsită, martora a adus la cunoștința inculpatei și a martorului, în prezența martorei, că victima nu mai are șanse de supraviețuire

În jurul orei 15,00, în ziua de 27.06.2007, victima a decedat.

Situația de fapt și vinovăția inculpatei sunt pe deplin dovedite cu probele aflate la dosarul cauzei.

La dozarea și individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, persoana inculpatei, condițiile și conjunctura în care infracțiunea s-a săvârșit.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpata I care a solicitat reducerea pedepsei.

Prin motivele de apel Parchetul consideră că hotărârea dată de instanța de fond este netemeinică. Se susține în motive că nu se impunea reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatei pe motive de vârstă, mediu social, grad redus de pregătire, atâta timp cât inculpata a manifestat o atitudine nesinceră, încercând să-și minimalizeze vinovăția. Se mai precizează că din probe rezultă că inculpata este o consumatoare notorie de alcool și pe fondul acestei stări declanșat conflictul.

De asemenea, se mai susține că inculpata a lovit victima de mai multe ori apoi a neglijat-o, continuând să consume alcool la barul din comună.

Se solicită desființarea hotărârii și aplicarea unei sancțiuni mai severe.

Apelul declarat de Parchet este fondat.

Din verificarea sentinței date de instanța de fond și analiza ansamblului probator, Curtea constată că hotărârea dată este netemeinică sub aspectul unei corecte individualizări a pedepsei.

La dozarea sancțiunii nu au fost avute în vedere criteriile de individualizare în raport de gradul de pericol social al faptei.

Inculpata a comis fapta în urma unui scandal spontan și în momentul când aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice, pe care obișnuia să le consume în mod frecvent.

Mai mult, atitudinea inculpatei față de soțul său - victima - în vârstă de 72 de ani, cu care a conviețuit o viață, de pasivitate totală, după ce l-a lovit, provocându-i leziuni ce au determinat decesul, acutizează gradul de pericol social al faptei. Aceasta deși a observat că victima nu mai vorbea, sângera și se afla într-o stare gravă nu i-a acordat ajutorul necesar, nu a anunțat salvarea ci, dimpotrivă l-a lăsat să sufere, deplasându-se la bufetul din comună unde a consumat din nou băuturi alcoolice. Anunțarea doar a doua zi a unui vecin și a salvării a fost prea târziu pentru victimă întrucât a intervenit decesul.

Pe de altă parte, se constată că inculpata și în aceste condiții a manifestat lipsă de sinceritate, pe care instanța nu a apreciat-o în contextul general probator.

Sancțiunea penală aplicată nu reprezintă o justă individualizare a pedepsei, aceasta nereprezentând echivalentul gradului de pericol social al faptei.

Față de aceste considerente, urmează să se admită apelul declarat de Parchet.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală urmează să se desființeze hotărârea instanței de fond în parte și doar pe latură penală.

În rejudecare, reanalizând criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal urmează în aceeași încadrare juridică să majoreze pedeapsa până la nivelul apreciat că fiind echivalentul gradului de pericol social în raport cu persoana inculpatei, contextul, conjunctura și modalitatea în care faptele s-au comis.

Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii date de instanța de fond cu privire la starea de arest și modalitatea de executare a pedepsei se constată că nu au intervenit elemente noi care să justifice vreo schimbare.

Conform art. 383 alin. 2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv de la 29.06.2007 la zi.

Având în vedere considerentele mai sus reținute dar și modalitatea de comitere a faptei, atitudinea de nesinceritate, Curtea urmează să respingă apelul inculpatei ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală urmează ca o parte din cheltuielile judiciare să fie reținute în sarcina statului, iar altă parte să fie suportate de inculpată.

Cheltuielile cu apărătorul din oficiu urmează să fie suportate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva sentinței penale nr. 40 din data de 01.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și în consecință:

Desființează în parte pe latură penală sentința penală nr. 40/01.02.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

Majorează pedeapsa aplicatăinculpatei(în prezent deținută în Penitenciarul Galați, fiica lui și, născută la data de 18.08.1943 în Tg. B, județul G, CNP: -, domiciliată în sat, județul G) pentru infracțiunea de omor prev. și ped. de art. 174 alin. 1 raportat la art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 alin. 1, lit. a și 76 alin. 2 Cod penal de la 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal la o pedeapsă de 6 ani și 7 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Menține starea de arest a inculpatei și în baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv începând cu data de 29.06.2007 la zi - respectiv 27.06.2008.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului privind apelul declarat de Parchet.

Suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpata I în Penitenciarul Galați, cât și pentru intimatele părți civile (sat, oraș Tg. B, județul G), ( comuna,-, județul T) și (, la familia, județul G și prin afișare la sediul Consiliului local Tg. B, județul G) și de la pronunțare pentru intimata parte civilă .

Pronunțată în ședință publică azi, 27 Iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red. I:/3.07.2008

Tehn. 07.07.2008

Fond:

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Ion Avram

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 98/2008. Curtea de Apel Galati