Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 1/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 1/A/2008

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție

JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba -I reprezentat prin

procuror -

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de inculpații, și parte civilă împotriva sentinței penale nr.262 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpații apelanți și asistați de avocat apărător ales, apelant parte civilă asistat de avocat apărător ales, intimat parte responsabilă civilmente și consilier juridic pentru intimat parte civilă Spitalul Orașului B, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care întrebat fiind inculpatul de către instanță dacă dorește să fie ascultat acesta arată că nu dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs.

Avocat, apărător ales al inculpatului susține că a solicitat și mai stăruie în solicitarea ca instanța de judecată să se deplaseze la fața locului pentru a se constata dacă împrejurările faptice de atunci permiteau ridicarea coasei deasupra capului și acționarea acesteia de sus în jos. Din expertiza medico-legală reiese că lovitura s-a putut produce fie cu antebrațul ridicat deasupra capului, fie cu antebrațul în poziție verticală lângă corp

Avocat, apărătorul părții civile solicită respingerea acestei cereri în cauză există procesul-verbal de constatare făcut de către organele de poliție iar incidentul nu a avut loc la vița de vie de lângă casă și există suficiente probe în cauză.

Reprezentantul parchetului susține că există o imposibilitate tehnică de efectuarea acesteia. În cauză există probe concludente și nu este utilă deplasarea instanței la fața locului.

Instanța respinge proba în apărare ca nefiind concludentă și utilă cauzei raportat la faptul că în desfășurarea de acte premergătoare organele de poliție la scurt timp au efectuat cercetări la fața locului iar deplasarea instanței nu este de natură a lămuri cu nimic starea de fapt, fiind posibil ca morfologia locului să fie schimbată între timp.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat solicită admiterea apelului pentru cele 3 motive formulate în scris.

În primul rând referitor la aspectul penal în cauză, vis- a- vis de pedeapsa de 4 ani cu suspendare sub supraveghere aplicată inculpatului arată că este o premieră în acest sens instanța de fond a dat dovadă de o clemență nejustificată în aprecierea pericolului social al faptei. Aici este o stare conflictuală de peste 10 ani de zile. La data comiterii faptei terenul era în proprietatea părții vătămate și pe fondul unei stări conflictuale a degenerat acest incident, instanța de judecată aplicând o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere.

În concluzie solicită admiterea apelului și schimbarea pedepsei aplicate inculpatului cu privire la modul de executare și majorarea acesteia.

Mai arată că cuantumul daunelor morale este mult prea mic raportat la suferința produsă și solicită majorarea. Instanța de fond nu a acordat despăgubiri aferente celor 20% incapacitatea de muncă.

Avocat pentru inculpații apelanți și susține că în hotărârea instanței de fond se arată că leziunile produse i-au pus părții vătămate viața în pericol ceea ce este o interpretare forțată; că o lovitură dată cu coasa poate produce moartea. Dar aici se pune problema dacă inculpatul minor era de față și dacă nu a fost de față hotărârea nu este legală dar dacă a fost de față aceasta este legală și se pune problema reținerii instigării. Acel pământ a fost dintotdeauna al inculpaților, partea civilă a cumpărat doar casa și printr-un artificiu al legii au obținut un teren dar care nu s-a identificat cu acel teren. uaf ost cel care a mers și a scos de pe teren tot ce au pus inculpații să aibă pentru iarnă. Minorul însă nu a fost de față la acel incident și în afară de 2 martori ale căror declarații se contrazic nu există nici o probă că acel minor a fost la acea dată acasă, dimpotrivă acesta susținea un examen în În cauză nu s-a dovedit în mod cert că acesta a fost de față și soluția corectă era de achitare. Într-adevăr a fost un incident între senoir și u și doar ei știu ce s-a întâmplat.

Instanța a aplicat cu larghețe dispozițiile Codului penal domnul nu avea ce căuta în grădina lor și în mod corect și uman a aplicat legea.

Instanța de fond schimbă încadrarea dată de procuror din instigare în complicitate la tentativă de omor. Instigare la tentativă de omor nu s-a mai dovedit în cauză. Nu se vorbește de cuvântul "dăi" și prezența lui sen. a dus la concluzia că acesta a fost complice deoarece prezența unei alte persoane la locul săvârșirii unei infracțiuni denotă o complicitate morală.

Acel incident dacă a existat între jr. și a fost spontan și s-a luat pe moment. Dar dacă se vorbește de complicitate aceasta trebuie să dispară și acesta răspunde pentru faptele minorului dar nu penal.

Incidentul presupune o intenție spontană și nu se poate vorbi de complicitatea lui sen. Concluziile sunt însă diferite. Indiferent ce s-a întâmplat și între cine ei erau în legitimă apărare. La data respectivă era în vigoare și un text de lege respectiv art.44 Cod penal. Este agreabilă soluția instanței de aplica legitima apărare dar nu este nici o provocare în cauză. Dacă se merge pe înlăturarea legitimei apărări, că nu există condițiile atacului și ale apărării și nici a provocării, hotărârea instanței de fond în aceste condiții este bună pentru minor iar pentru jr. nu se poate reține nici instigarea și nici complicitatea și solicită pronunțarea unei soluții cu achitarea.

Expertiza medico-legală arată că trauma suferită de parte civilă nu are influență asupra capacității de muncă a acestuia și nu se impune a se acorda alte daune morale și nici materiale.

Reprezentantul parchetului susține că instanța a adoptat o soluție extrem de echilibrată în cauză deoarece un regim de detenție ar genera alte incidente între părți și soluția dată este una bună. Nu se poate vorbi de starea de provocare care exista de mai înainte între părți iar daunele inculpatului se impun a fi majorate până la compensare.

În concluzie solicită respingerea ambelor apeluri declarate în cauză.

Reprezentantul Spitalului Orașului solicită în baza art.313 din OUG nr.72/2006 obligarea celui vinovat la plata sumei reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Partea responsabilă civilmente susține că nu sunt vinovați cu nimic și tot ce este acolo este al lor.

Inculpatul, în ultimul cuvânt arată că are aceleași pretenții ca și cealaltă parte deoarece a fost batjocorit 12 ani de zile.

Inculpatul, în ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

Instanța în baza actelor și lucrărilor dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor de față constată:

Prin sentința penală nr. 262 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba -secția penală s-a dispus schimbarea încadrării juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea de instigare la tentativă la omor prev. de art.25 coroborată Cod Penal cu art.20 rap.Cod Penal la art.174 cu Cod Penal aplicarea art.75 lit. c în Cod Penal infracțiunea de complicitate la tentativă de omor prev. de art.26 coroborat Cod Penal cu art.20 rap.Cod Penal la art.174 cu Cod Penal aplicarea art.75 lit. c

Cod Penal

A condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 04.08.1953, în localitatea, jud. M, cetățean român, studii școala profesională, tâmplar la SC SRL B, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în B, str. -. -, nr.12, jud. A, CNP -, la pedeapsa de:

-4 (patru) ani închisoareși 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b pentru Cod Penal săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de omor prev. de art.26 coroborat Cod Penal cu art.20 rap. la art.174 cu Cod Penal aplic.art.75 lit. c și Cod Penal a art.74 lit. a, c și Cod Penal art.76 alin.1 lit. b și alin.2

Cod Penal

În baza art.86/1 a Cod Penal dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani ce constituie termen de încercare conform dispozițiilor art.86/2

Cod Penal

În baza art.71 al.2 a Cod Penal interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a-c și Cod Penal în baza art.71 alin.5 a Cod Penal dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.06.1987 în B, cetățean român, elev, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în B, str. -. -, nr.12, jud. A, CNP -, la pedeapsa de:

-4 (patru) ani închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art.20 rap. la art.174 C.p. cu aplicarea art.99 și următorii

Cod Penal

În baza art. 110/1 rap.la art.86/1 a Cod Penal dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 (șase) ani ce constituie termen de încercare.

În baza art.71 al.2 Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a -c și Cod Penal în baza art.71 alin.5 a Cod Penal dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art.86/3 alin.1, pe durata termenului de încercare, atât condamnatul cât și condamnatul, trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

e)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba;

f)să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

g)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

h)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art.359 alin.1 a C.P.P. atras atenția inculpaților și, asupra dispozițiilor art.86/4 alin.1 și 2. rap.p. la art.83, 84. privind p. revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.14 rap. la art.346 al.1 coroborat C.P.P. cu art.998, art.1003, art.1000 al.3 civ. și art.313 din OUG nr.72/2006, a obligat inculpații în solidar și pe inculpatul, în solidar și cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 44,85 lei RON, despăgubiri către partea civilă Spitalul Municipal

A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și în baza art.14 rap. la art.346 al.1 C.P.P.coroborat cu art.998, art.1003 și cu art.1000 alin.3 civ. a obligat inculpații în solidar și pe inculpatul, în solidar și cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 165 lei RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și a sumei de 10.000 lei RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, în favoarea părții civile.

A respinge restul pretențiilor civile solicitate de această parte.

În baza art.191 alin.1, 2, 3., a obligat fiecare inculpat, iar inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata a câte 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, inclusiv cele de la urmărire penală.

În baza art.190 C.P.P. a respins ca nedovedite, cererile martorelor, și, privind acordarea sumelor solicitate cu titlu cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de fond că inculpații sunt tată și fiu iar familia lor locuiește într-un imobil care se învecinează cu locuința părții vătămate; că între cele două familii există un conflict vechi de aproximativ 10 ani generat de faptul că atât unii cât și ceilalți revendică proprietatea unei suprafețe de teren și că în data de 20 iunie 2006 între partea vătămată și inculpații s-a iscat o ceartă pe terenul în dispută pentru ca la un moment dat inculpatul minor îndemnat de tatăl său, inculpatul să strige către partea vătămată "te omor" și a ridicat coasa pe care o avea asupra sa pentru a-l lovi în cap; partea vătămată s-a ferit și a parat lovitura cu brațul stâng, astfel că a fost tăiat la braț fiindu-i lezate artera radială și nervul radial. În tot cursul acestui eveniment inculpatul a fost prezent și nu a intervenit pentru aplanarea incidentului iar ulterior aplicării loviturii cu coasa de către fiul său a aplicat și el lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate, fiind opriți doar de intervenția mamei părții vătămate și a fiului său.

S-a mai reținut că în urma agresării de către cei doi inculpați partea vătămată a suferit leziuni corporale concretizate în plagă tăiată de aproximativ 7 cm. la nivelul antebrațului stâng,cu leziune de arteră radială,secțiune de nerv radial și accentuată de nerv radial stâng, plagă tăiată de 1 cm. la baza policelui stâng și plagă la nivelul piramidei nazale, termenul necesar pentru vindecare fiind de 60 zile de îngrijiri medicale.

În drept s-a reținut că fapta inculpatului minor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal,cu aplic. Art. 99 și urm. Cod penal.

Tribunalul a apreciat,raportat la probele administrate cauzei, că în drept, fapta inculpatului nu constituie infracțiunea de instigare la tentativă de omor cum s-a reținut prin actul de inculpare,ci constituie complicitate la tentativa de omor prev. de art. 26 Cod penal coroborat cu la art. 20 Cod penal rap. la art.174 Cod penal, astfel că a dispus în baza disp. art. 334 Cod proc. penală schimbarea încadrării juridice.

În baza acestor texte de lege inculpații au fost condamnați.

La stabilirea și aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat instanța de fond a avut în vedere disp. art. 72 Cod penal.

În ce privește latura civilă cei doi inculpați au fost obligați, inculpatul minor și în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor materiale către Spitalul Municipal B și partea vătămată în măsura dovedirii acestora.

În ce privește daunele morale cu care s-a constituit parte civilă în cauză partea vătămată, instanța de fond la stabilirea cuantumului acestora a avut în vedere suferința părții vătămate iar în ce privește despăgubirile lunare s-a apreciat că acordarea acestora nu se justifică fiind stabilit în cauză că partea civilă are păstrată capacitatea de muncă în întregime.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel în termen inculpații și și parte civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel partea civilă arătă că pedepsele aplicate celor doi inculpați sunt prea mici în raport de fapta comisă și având în vedere că aceștia nu au recunoscut comiterea ei; că daunele morale au fost acordate într-un cuantum prea mic și greșit nu s-a acordat despăgubirile periodice reprezentând 20% care să compenseze diminuarea capacității de muncă.

În susținerea orală a motivelor de apel inculpații personal și prin apărătorul ales au solicitat achitarea pentru motivul că nu se fac vinovați de infracțiunile reținute în sarcina lor, incidentul s-a petrecut pe terenul proprietatea lor și mai mult inculpații s-au aflat în legitimă apărare.

La termenul de judecată din 22 ianuarie 2008 prezenți în instanță inculpatul minor a fost ascultat de către instanța de apel, inculpatul nu a consimțit să dea o declarație.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de inculpați și partea civilă, precum și din oficiu,conf. art. 371 Cod proc. penală, Curtea de Apel constată că apelurile declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse, conf. art. 379 pct. 1 lit. b) Cod proc. penală pentru cele ce se vor arăta în continuare:

În ce privește apelul declarat de către inculpații și:

Examinându-se hotărârea atacată în raport de criticile formulate de inculpați ce vizează atât vinovăția cât și încadrarea juridică a faptelor, Curtea reține că judecătorul de fond a evaluat corect probele dosarului, așa încât, atât situația de fapt cât și încadrarea juridică sunt corespunzătoare activității infracționale desfășurate de cei doi inculpați, dar și în deplin acord cu prevederile textelor de încriminare reținute.

Pentru a reține existența omorului sau a tentativei la această infracțiune este necesar a se stabili că s-a folosit un instrument vulnerant, să producă moartea,că a fost vizată o zonă vitală și loviturile au fost de mare intensitate. Intensitatea loviturilor nu se apreciază întotdeauna numai în raport cu rezultatul producerii, ci trebuie să se aibă în vedere și împrejurările concrete în care s-a produs faptul, din care poate reieși că rezultatul loviturilor nu se datorează poziției subiective a inculpatului,ci abilității victimei care a știut să pareze lovitura.

Tot astfel, pentru existența complicității la omor sau la tentativă la această infracțiune este necesar a se stabili că inculpatul a fost prezent în timpul săvârșirii faptei la locul comiterii acesteia, că l-a încurajat pe celălalt inculpat să pună în aplicare hotărârea de a săvârși infracțiunea prin îndemnuri sau prin invocarea unor argumente care consolidează hotărârea autorului, prezența acestuia constituind totodată un suport moral, autorul știind că se va interveni în eventualitatea apariției unui pericol.

În speță,inculpatul minor observându-l pe partea vătămată că smulge parii de la tufele de roșii de pe terenul în litigiu s-a dus, având asupra sa o coasă și însoțit fiind de tatăl său inculpatul, la partea vătămată, iar când a ajuns aproape de acesta, urmare a îndemnurilor tatălui său, i-a aplicat o lovitură cu coasa în cap, însă lovitura nu a nimerit întrucât partea vătămată s-a ferit și a parat lovitura cu antebrațul stâng.

Partea vătămată a căzut la pământ și în cădere s-a prins de inculpatul,astfel că amândoi s-au rostogolit câțiva metri,apoi inculpații au continuat să o lovească pe partea vătămată cu pumnii și picioarele,inculpatul minor aplicând acesteia lovituri și cu de la coasă peste corp până la momentul intervenției mamei și a fiului părții vătămate.

Relevante sub aspectul vinovăției inculpaților sunt declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor oculari și.

Astfel, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești martora declarat că a văzut când de după niște meri au apărut în fața părții vătămate cei doi inculpați,inculpatul minor având asupra sa o coasă, și la îndemnul inculpatului,inculpatul minor a ridicat coasa pentru a-l lovi pe partea vătămată în cap, însă acesta s-a apărat cu brațul stâng și în urma loviturii a căzut la pământ, unde cei doi inculpați au continuat să-l lovească, minorul cu de la coasă iar inculpatul cu picioarele.

Martorul a declarat constant în tot cursul procesului că auzind-o pe bunica sa,martora, că strigă după ajutor a ieșit afară din casă moment în care l-a văzut inculpatul minor cum îl lovea pe partea vătămată care era căzută la pământ cu de la coasă și cu pumni, iar inculpatul era căzut peste partea vătămată și îl lovea cu pumnii și picioarele.

Din actele medicale existente la dosar -certificat medico-legal nr.1721/I/A/606 întocmit la data de 28.06.2005, completare la certificatul medico-legal cu nr. de mai sus din 01.08.2005 și raportul de constatare medico-legală nr. 2484/II/A/12 întocmit în data de 06.09.2005, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu un corp ascuțit-tăietor (de ex. lama unei coase),că leziunile nu au fost de natura celor ce pun viața victimei în pericol și că plaga tăiată de la nivelul antebrațului stâng s-a putut produce fie cu antebrațul în poziție verticală lângă corp, fie cu antebrațul ridicat deasupra capului.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 2892/II/A/68 din 31.10.2006 întocmit de Serviciul de Medicină - Legală din cadrul Spitalului Județean A rezultă că leziunile corporale pe care le prezintă partea vătămată s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent ascuțit-tăietor iar leziunile au necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale.

În raport de aceste concluzii și de probatoriul administrat în cauză rezultă că prima instanță în mod corect l-a condamnat pe inculpatul minor pentru tentativă la infracțiunea de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, intenția inculpatului de a ucide fiind evidentă, omorul nereușind datorită modului de apărare al victimei.

Este adevărat că potrivit concluziilor actelor medicale leziunile suferite de partea vătămată nu au fost de natura a- pune viața în primejdie, însă,în speță, această împrejurare nu duce la concluzia lipsei intenției de a ucide în contextul în care din probele administrate cauzei rezultă că suprimarea vieții victimei nu s-a produs nu datorită lipsei intenției de a ucide din partea inculpatului, ci abilității victimei de a se apăra.

Nu este de neglijat a se arăta sub acest aspect că, urmare a loviturii aplicate cu coasa, inculpatul minor a secționat atât artera cât și nervul radial al brațului stâng al victimei, leziuni care sunt specifice apărării capului.

Curtea constată, în raport de cele relevate anterior, că prima instanță în mod corect l-a condamnat pe inculpatul pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de omor prev. de art.26 Cod penal coroborat cu art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal, în contextul dovedit cauzei, că acesta a fost alături de fiul său atât în momentul premergător incidentului, cât și pe tot parcursul comiterii faptei, și chiar a lovit victima după ce inculpatul minor a aplicat lovitura cu coasa.Este lipsit de relevanță că inculpatul nu a folosit nici un instrument vulnerabil, de vreme ce sub aspectul laturii subiective cei doi inculpați au acționat în scopul suprimării vieții victimei.

Potrivit art. 44 alin. 3 Cod penal se prezumă că este în legitimă apărare,și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace, într- locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.

Din economia acestui text de lege rezultă că pentru a ne afla în situația legitimei apărări este necesar, printre altele, ca fapta să fie comisă pentru a înlătura pătrunderea fără drept a unei persoane într- locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Actul de pătrundere trebuie să fie în plină desfășurare, ceea ce înseamnă că nu ne aflăm în condițiile legitimei apărării dacă victima a fost lovită de inculpat în momentul când nu se mai afla pe terenul proprietatea inculpatului.

În speță, este dovedit cu declarațiile părții vătămate ce se coroborează cu declarațiile martorilor, și că incidentul s-a petrecut în grădina proprietatea părții vătămate după ce acesta s-a întors de pe terenul proprietatea inculpaților,fiind acostat de către cei doi inculpați, care după ce l-au doborât la pământ l-au tras pe terenul proprietatea lor.

În mod corect judecătorul de fond a înlăturat declarațiile martorilor ( soacra și,respectiv, bunica inculpaților ), ( fiica și, respectiv, sora inculpaților) și,întrucât nu se coroborează cu restul probelor administrate cauzei, fiind vădit nesincere ele fiind date în scopul disculpării celor doi inculpați prin prezentarea unei stări de fapt total nereale.

Față de considerentele expuse anterior, criticile invocate de către inculpați se privesc ca nefondate urmând a fi respinse ca atare.

În ce privește apelul părții civile:

Partea civilă a criticat hotărârea atacată, în principal,sub aspectul laturii penale, respectiv sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților și,implicit, schimbarea modalității de executare prin privarea de libertate a acestora.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de apel, Curtea de Apel apreciază că sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate fiecărui inculpat, judecătorul de fond a făcut o corectă individualizare.

Potrivit art. 100 alin.1 Cod penal, față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă,ținându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite,de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală,de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit.

Curtea de apel reține că în mod corect și în concordanță cu circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cu circumstanțele personale ale inculpatului minor s-a stabilit că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea acestuia.

Instanța de judecată a aplicat inculpatului minor o pedeapsă temeinică, bine dozată și în măsură să asigure protecția socială a comunității, dar și a celui condamnat să o ispășească.

Într-adevăr, din complexul de elemente ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei este și gradul de pericol social al faptei comise, însă, în speță, periculozitatea socială sporită a faptei se reflectă în cuantumul pedepsei aplicate.

Stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată nu poate eluda analiza condițiilor care l-au dus pe minor în situația de a săvârși fapta penală și a consecințelor pe care executarea acesteia la va avea asupra condamnatului și a comunității.

Din această perspectivă, este evident faptul că inculpatul, minor la data comiterii faptei (17 ani) a săvârșit fapta pe fondul unei stări tensionate prelungite existentă între cele două familii, datorată neînțelegerilor apărute cu privire la o suprafață de teren existentă între gospodăriile lor, care au generat un șir de procese civile și penale, care s-au derulat pe durata a 10 ani.

Conform referatului de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Alba (fila 100 ds. fond) relațiile în cadrul familiei inculpatului, caracterizate ca fiind foarte bune, au început să fie afectate de situația conflictuală cu familia părții vătămate și care a avut un impact vizibil asupra psihicului membrilor familiei, minorul manifestând un atașament puternic față de tatăl sau, inculpatul.

Conform aceluiași referat, atitudinea de neîncredere în actul de justiție a minorului și a familiei sale l-a determinat pe acesta să acționeze în sensul rezolvării problemelor (conflictelor ) în manieră proprie, comportamentul minorului putând fi influențat, în sens dezirabil, în condițiile în care acesta ar continua actul instructiv educativ și activitățile lucrative în care este implicat iar contactul cu familia victimei ar fi evitate și s-ar media conflictul dintre cele două familii.

Or, în acest sens, aplicarea unei pedepse private de libertate ar restrânge drastic posibilitățile de recuperare socială a inculpatului,singura opțiune rămânând suspendarea pedepsei sub supraveghere, în condițiile stabilirii unor măsuri și obligații stricte și a căror nerespectare atrage consecințe severe asupra acestuia.

Pe de altă parte, protecția socială a comunității este asigurată tocmai prin această condiționare a inculpatului de respectare a măsurilor dispuse și de urmările ignorării lor.

Interesul imediat și de perspectivă, în spiritul articolului 52 din Codul penal, este recuperarea și reintegrarea socială a inculpatului minor și nicidecum îndepărtarea și izolarea sa din rândul comunității, raportat la împrejurările concrete în care a comis fapta.

C apreciază că în condițiile concrete, recurgerea la modalitatea de executare a pedepsei prin privare de libertate a minorului, doar prin prisma gravității faptei comise și a faptului că minorul nu a recunoscut fapta, ar însemna o interpretare și aplicare trunchiată, injustă a prevederilor art. 100 Cod penal coroborat cu art. 72 din Codul penal, cu ignorarea datelor care caracterizează existența minorului și a persoanei acestuia.

Tot astfel, Curtea are a reține, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că judecătorul de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, având în vedere gravitatea faptei comise, dar și condițiile concrete în care s-a comis fapta, împreună cu un minor, urmare a pătrunderii victimei și a distrugerii culturii de pe terenul proprietatea familiei inculpatului, pe fondul unei stări conflictuale de lungă durată cu familia părții vătămate și pe fondul pierderii încrederii în actul de justiție.

Este adevărat că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, însă aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție în condițiile concrete în care s-a comis fapta ar însemna ignorarea celorlalte criterii de individualizare a pedepsei -art.72 Cod penal, criterii care trebuie valorificate în mod separat dar apoi interferate într-o măsură unică, globală pentru adaptarea pedepsei.

Pentru aceste considerente, instanța de apel va respinge ca nefondate criticile invocate de partea civilă sub acest aspect.

Partea civilă a mai criticat hotărârea atacată și sub aspectul laturii civile a cauzei, mai concret sub aspectul cuantumului daunelor morale, pe care le-a apreciat prea mici, cât și sub aspectul neacordării unor despăgubiri periodice urmare a diminuării capacității de muncă cu 20%.

Potrivit art. 14 din Codul d e procedură penală și art.998 din Codul civil, obiectul acțiunii civile îl constituie repararea pagubei cauzate prin infracțiune,iar despăgubirile trebuie să reprezinte o justă și integrală reparare a daunelor.

În cauză, s-a stabilit că partea civilă a suferit, între altele, ca urmare a infracțiunii săvârșite de către inculpați de "Plagă tăiată regiunea antero-externă antebraț stâng cu secțiune de arteră radială și nerv radial. de nerv radial stâng posttraumatic" și a fost internat în spital,unde a rămas timp de 8 zile.

Potrivit actelor medicale aflate la dosar, partea vătămată a avut nevoie de 70-80 zile de îngrijiri medicale.

Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 2892/II/A/68 din 31.10.2006 partea vătămată prezentă o cicatrice deformantă pe fața dorsală antebraț stâng cu ușoară atrofie musculară și motilitate redusă a degetelor mâinii stângi.

În considerarea celor de mai sus, este incontestabil că părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral, însă în raport de gravitatea suferințelor morale produse se apreciază că obligarea inculpaților la plata sumei de 10.000 lei,cu titlu de despăgubiri pentru daune morale corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri, în sensul prevederilor textelor de lege sus -menționate.

Tot astfel, Curtea reține că în mod corect judecătorul de fond a respins cererea părții civile de acordare a unor despăgubiri periodice corespunzător unei diminuării a capacității de muncă de 20%. Aceasta deoarece prin chiar concluziile raportului de expertiză invocat de către partea civilă în susținerea cererii se precizează că în raport de sechelele morfo - funcționale posttraumatice pe care le prezintă, partea civilă nu poate fi încadrată într-un grad de pensionare, capacitatea de muncă fiind păstrată.

În acest context, a obliga inculpații la plata unor despăgubiri periodice cum solicită partea civilă ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză.

Așa fiind, apelul părții civile se privește ca nefondat urmând a fi respins,ca atare.

Față de soluția pronunțată în cauză și în raport de disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, apelanții inculpați și partea civilă urmează a fi obligați fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat, inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente, conf. art.191 alin. final.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

7DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații și și partea civilă împotriva sentinței penale nr.262/10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Alba -secția penală.

Obligă pe numiții apelanți la plata în favoarea statului a câte 100 lei cheltuieli judiciare în apel, inculpatul apelant minor în solidar cu partea responsabilă civilmente.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria B și de la pronunțare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2008.

Președinte, Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Red.

/ 2 ex./8.02.2008

Jud. fond

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

MINUTA DECIZIE I PENALE Nr. 1/A din 22.01.2008

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații și și partea civilă împotriva sentinței penale nr.262/10.09.2007 pronunțată de Tribunalul Alba -secția penală.

Obligă pe numiții apelanți la plata în favoarea statului a câte 100 lei cheltuieli judiciare în apel, inculpatul apelant minor în solidar cu partea responsabilă civilmente.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria B și de la pronunțare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2008.

Președinte, Judecător,

ss. - - ss. -

Pentru conformitate,

Decizia nu a rămas definitivă, inculpații și și partea civilă au declarat recurs.

Grefier,

Președinte:Sanda Trif
Judecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 1/2008. Curtea de Apel Alba Iulia