Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 1/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.1

Ședința publică din data de 06 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

JUDECĂTOR 2: Ștefan Fieraru

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 01 aprilie 1942, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva sentinței penale nr.307 din data de 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care în baza art.174 Cod penal, omorul, faptă din 18/19 iulie 2009 fost condamnat inculpatul la 10 (zece) ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a cu excepția dreptului de a alege și lit.b Cod penal.

S-au aplicat disp.art.71 și art.64 lit.a cu excepția dreptului de a alege și lit.b Cod penal.

În temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă.

Conform art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului din care în baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 19 iulie 2009 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.120 lei cheltuieli judiciare către stat.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - inculpat, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, conform delegației nr.7866/2009, fila 9 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu procedează la reaudierea apelantului - inculpat pe situația de fapt, răspunsurile acestuia fiind consemnate în declarația aflată la fila 10 dosar.

Avocat având cuvântul pentru apelantul - inculpat, după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, arată că nu mai are alte cereri de formulat și a solicitat acordarea cuvântului în susținerea apelului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat și a solicitat acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat având cuvântul pentru apelantul - inculpat, a arătat că pedeapsa aplicată este prea mare ținând cont de circumstanțele personale ale acestuia care nu are antecedente penale, este în vârstă, a colaborat cu organele de cercetare penală, a recunoscut și regretat fapta comisă, motive pentru care solicitat instanței admiterea apelului și reducerea cuantumului pedepsei către minimul prevăzut de textul de lege.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii în sensul respingerii apelului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, deoarece instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul special având în vedere modalitatea de comitere a faptei ce prezintă o infracțiune gravă îndreptată contra vieții.

Consideră că omisiunea instanței de fond constă în faptul că nu a confiscat cuțitul corp delict - folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

Apelantul - inculpat având ultimul cuvânt, a arătat că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluția ce o va pronunța.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.307 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția penală în dosarul nr-, inculpatul - fiul lui și, născut la 01 aprilie 1042 în localitatea, județul P, studii 4 clase, divorțat, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în comuna Tg. sat, județul P, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, teza a II-a și b Cod penal.

În baza art.71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a cu excepția dreptului de a alege și b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei.

Conform art.350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, s-a computat din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 19 iulie 2009 la zi.

Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă, domiciliată în municipiul P,-, județul

În fine, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză, în esență,următoarea situație de fapt:

Inculpatul, în vârstă de 67 de ani, pensionar, la începutul lunii iulie 2009 închiriat o cameră în locuința numitului, situată în comuna Tg. sat, județul

Concubina sa -, care are casă proprietate personală în acea localitate, de la data respectivă a locuit aici.

În după amiaza zilei de 18 iulie 2009, inculpatul și au consumat băuturi alcoolice (circa 2 litri de Ť.) iar în jurul orelor 19,00 venit la locuința numitului, care a adus de mâncare concubinului său -.

Proprietarul casei, i-a lăsat pe cei doi concubini să mănânce împreună și a plecat într-o altă cameră, după care, în jurul orelor 23,00 revenit și l-a invitat pe inculpat să mai consume băuturi alcoolice.

Inculpații au consumat vișinată în camera în care locuia, după care la un moment dat sub pretextul că trebuie să meargă afară, s-a deplasat în camera în care se afla singură, cerându-i să facă "sex".

Aceasta l-a refuzat și față de insistențele numitului a început să țipe și l-a strigat pe inculpat.

Inculpatul, alertat de țipetele părții vătămate a venit imediat la fața locului și s-a repezit asupra victimei, îmbrâncindu-se reciproc.

În cursul acestor violențe fizice, inculpatul a luat un cuțit pe care îl folosea anterior la servirea mesei și l-a lovit în torace pe, penetrând plămânul stâng și cordul, leziune ce a condus imediat la deces.

După comiterea faptei, inculpatul a condus-o pe la locuința sa, după care a mers la domiciliul fratelui - din aceeași localitate unde a relatat cele întâmplate, iar a doua zi dimineața pe 19 iulie 2009 s-a prezentat la postul de poliție unde a recunoscut comiterea omorului.

Instanța de fond a reținut comiterea faptei pe care a încadrat-o juridic în infracțiune de omor prev.de art.174 Cod penal, pe baza declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului, coroborate cu declarațiile martorilor și care au relatat împrejurări cunoscute de aceștia în legătură cu fapta dedusă judecății, cu procesul verbal de cercetare a locului faptei și cu raportul medico-legală din 20 iulie 2009 al Serviciului Medico-Legal al județului

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care prin apărător desemnat din oficiu a criticat-o ca fiind netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei pe care o consideră prea aspră.

S-a procedat la reaudierea inculpatului care a consimțit la aceasta, arătând că regretă fapta pe care a comis-o și nu are alte precizări de făcut.

S-a arătat că pedeapsa de 10 ani închisoare nu corespunde unei juste individualizări în sensul disp.art.72 Cod penal, având în vedere că a dat dovadă de sinceritate, este în vârstă și ca atare, solicită adsmiterea apelului, reținerea de circumstanțe atenuante personale prev.de art.74 Cod penal și reindividualizarea pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul de lege.

Curtea, verificând hotărârea atacată conform art.378 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului în raport de critica invocată și sub toate aspectele, așa cum prevăd disp.art.371 alin.2 Cod procedură penală, constată că apelul declarat de inculpatul este nefondat.

Prima instanță a reținut corect situația de fapt, așa cum a fost expusă mai înainte, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptei este corespunzătoare, aspecte față de care nu s-au formulat critici.

Critica privind indivudualizarea pedepsei este neîntemeiată.

Pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de omor prev.de art.174 Cod penal, se pedepsește cu închisoarea în limitele de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare, ceea ce reprezintă limita minimă prevăzută de textul de lege, iar împrejurarea că a dat dovadă de sinceritate pe parcursul procesului penal a fost reținută de prima instanță atunci când a stabilit acest cuantum, motiv pentru care nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante personale prev.de art.74 Cod penal, așa cum s-a solicitat și stabilirea unei pedepse sub limita acestui minim.

Pedeapsa astfel cum a flost stabilită este o pedeapsă dreaptă, la proporționalizarea acesteia au fost avute în vedere criteriile prev.de art.72 Cod penal și este în măsură să-și atingă scopul preventiv educativ prev.de art.52 Cod penal.

În consecință, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică sub toate aspectele, motiv pentru care apelul declarat de inculpatul se privește ca fiind nefondat și va fi respins ca atare, conform art.379 pct.1 lit.b penală.

Întrucât, inculpatul este arestat preventiv în prezenta cauză, urmează ca în baza art.383 alin.2 Cod procedură penală, cpmbinat cu art.88 Cod penal, să se compute detenția acestuia de la 19 iulie2009 la zi și totodată, să se mențină starea de arest a acestuia.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 01 aprilie 1942, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva sentinței penale nr.307 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Menține starea de arest a inculpatului -apelant și deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 19 iulie 2009 la zi.

Obligă apelantul la plata sumei de 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, iar pentru apelantul arestat și părțile lipsă de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 06 ianuarie 2010.

Președinte Judecător

Grefier

Red.VM

Tehnored.EV

4 ex./08.01.2010

dos.f- Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 1/2010. Curtea de Apel Ploiesti